Roman in SUA (3)

Ziua a 3-a: COPIII IN SUA si LED ZEPPELIN

 E o zi frumoasa de vara. Mergem in afara orasului, la un teren de fotbal al comunitatii germane, unde copiii au un turneu de fotbal (nu fotbal american, ci european, caruia ei ii spun soccer). Parintii se aseaza pe sezlonguri si urmaresc relaxat meciul baietilor; cand sunt mici, fetele si baietii joaca fotbal in aceeasi echipa. Indiferent cat ar fi de obositi sau de ocupati, parintii isi fac timp pentru a-i insoti pe copii la orele de sport din afara celor din programul scolii. Cheltuielile sunt destul de mari: de exemplu, trebuie de cumparat pantofi sport pentru alergat, altii pentru fotbal, altii pentru mers pe strada. Ma gandesc cu ce mandrie purtam in orice imprejurare aceeasi unica pereche de `adidasi`…

Americanii acorda foarte mare atentie copiilor. Ei devin majori la 21 ani. Am aratat ieri ca minorii nu au voie in baruri; copiilor nu li se vinde alcool sau tigari.  Probabil sa nu le faca rau la sanatate. Curios insa, la 18 ani se pot inrola si pot fi trimisi la lupta in Irak. Se pare ca o moarte pentru tara si democratie e mai sanatoasa ca o moarte de cancer la plamani. Asta imi aminteste de o poanta: intrebare - `Care e diferenta dintre un cadavru de fumator si unul de nefumator?`; raspuns - `Cel de nefumator arata mai bine`. Sunt anumite restaurante rezervate familiilor (familiy restaurant): acolo nimeni nu fumeaza.

Parintii americani investesc mult in copii (oricat ar face insa, parerea mea e ca tot romanii sunt mai inteligenti - dovada ca in Detroit, copii romani sunt cei mai buni la invatatura). Cei mai multi merg la scoala publica. Pana in urma cu cativa ani, aceasta urmarea performanta: cei mai buni elevi la o anumita materie erau adunati intr-o clasa speciala indiferent de clasa in care erau si studiau acea materie la nivel avansat. Apoi, din cauza fondurilor insuficiente, a inceput programul `Niciun copil in urma` - ceea ce inseamna ca educatia trebuie sa fie la un nivel acceptabil astfel incat toata lumea sa absolve. Asta i-a facut pe parinti sa isi dea copiii la scoli particulare. Costurile anuale ajung intre 16.000$ la clasele 5-8 si 20-25.000$ la liceu; copiii cei mai buni primesc bursa, astfel incat parintii platesc doar a 8-a parte din suma.

In preajma micutilor, parintii nu injura si nu fumeaza. Si invers, in preajma adultilor, copiii nu vorbesc urat. Adultii nu isi permit sa vorbeasca intre ei despre intimitati sau chestii pornografii, decat daca sunt foarte apropiati. Copiii, la fel si femeile, sunt ocrotiti in mod special contra violentelor. Lovirea unui copil de catre un adult poate atrage arestarea imediata de catre politie la simpla plangere din partea copilului chiar.

Unii pustani muncesc de mici prin gospodariile vecinilor sau oamenilor mai in varsta, de regula la cumparaturi sau aranjat gradina. Cei cativa dolari castigati sunt pusi de o parte pentru masina. De la 16 ani, minorii pot conduce autovehicule, iar de la 15 ani numai cu un adult ca insotitor. La varsta de 18 ani, tinerii trebuie sa isi caute locuinta - e destul cat au locuit impreuna cu parintii.

In timp ce se uita la meci, parintii discuta tot felul de politeturi, dar nu si politica. Deseori se opresc sa ii incurajeze pe jucatori. La un moment dat, parintii de la o echipa adversa ne invita la un hot-dog. Au adus destul, pentru toti jucatorii si parintii acestora.

La intoarcere spre casa, trecem pe la o biserica romaneasca. E singura din zona. O strajuiesc doua catarge in varful carora se afla steagul romanesc, respectiv cel american. Aflu ca aici preotii au si o alta ocupatie, in afara de cea legata de preotie.

 Seara mergem la un concert The Music of Led Zeppelin, la DTE Energy music theatre, o arena din Michigan unde in aceasta perioada sunt programati: Bryan Adams, Ozzy Osbourne, Velvet Revolver, Scorpions, Aerosmith. Nu e insa un concert cu celebrii Robert Plant si Jimmy Page de la clasicul Led Zeppelin; ei nu mai concerteaza demult impreuna.

Pe drum, vedem deasupra orasului un zepelin adevarat. Nu stiu daca are sau nu legatura cu concertul, dar inteleg ca, spre deosebire de Europa, pe aici se inalta destul de des astfel de aparate de zbor. Undeva pe dreapta lasam in urma sediul central al firmei de autovehicule Chrysler. Locul unde ajungem este in mijlocul unui spatiu verde urias, cu locuri de parcare spre care suntem dirijati de cativa tineri angajati. Dupa ce intram, mergem sa luam o racoritoare. Vazand ca vanzatorul imi desface pet-ul de apa, cer sa mi se dea dopul: mi se replica ca regulile de securitate interzic sa am dop la sticla, caci poate fi aruncat spre artisti. Ma gandesc ca daca as vrea sa arunc cu ceva spre scena si daca tot nu am dop, as putea sa folosesc sticla…

 Evenimentul din seara asta este de fapt o simfonie rock, realizat de o orchestra de 50 oameni si o trupa rock. Se canta pe rand, 18 hit-uri Led Zepp: Black Dog, Heartbreaker, Immigrant Song, Going to California, Kashmir. Sala e in delir la baladele Since I`ve Been Loving You si All My Love. La bis, toata lumea canta Stairway to Heaven.

Atmosfera ma face sa ma gandesc la ce au insemnat Led Zeppelin pentru muzica rock: desi au realizat doar 10 albume de studio (1969-1982), ei sunt pionierii unui nou curent muzical: heavy metal. Urmarind radacinile formatilor in timp, se spune ca anii `60 au fost ai lui Led Zepp, anii `70 ai lui Aerosmith, anii lui `80 ai lui Guns`N`Roses si anii `90 ai lui Bon Jovi.

Ceea ce m-a impresionat la show-ul din seara asta a fost fidelitatea sunetului: daca nu priveai scena, ai fi spus ca acolo canta formatia originala. Apoi, am fost incantat de generatiile care au venit sa vada concertul: femei si barbati de 50-60 ani, contemporani cu cei carora li se dadea acum tributul, sau pusti de 10-11 ani care de abia au inceput sa inteleaga ca exista un gen de muzica ce nu va disparea niciodata. Nu am vazut vagabonzi  sau scandalagii - e drept insa ca biletul a costat 30$. Cei cativa motociclisti in etate, cu plete si imbracati in piele neagra nu au deranjat pe nimeni. Nimeni nu a fumat in sala, desi arena era deschisa (nu era sala, desi era acoperita). Lumea a aplaudat, a cantat, s-a ridicat in picioare. Am avut senzatia ca cei de fata, fie ei nostalgici, fie novici, au realizat ce inseamna muzica adevarata. Si au trait-o!

Roman in SUA (2)

ZIUA a 2-a: DETROIT

In cursul diminetii am intrat intr-un supermarchet tip mall, numita Summerset. Imobilul e absolut fantastic: alcatuit din doua cladiri uriase, situate de o parte si de alta a autostrazii, dar legate intre ele printr-un culoar suspendat, inchis, care trece peste 8 benzi de circulatie si doua parcari. E imposibil sa nu gasesti un loc de parcare. Daca totusi nu ai chef sa cauti, pentru 5$ un `valet` face el asta, tu doar ii dai cheile.

In magazin vreau sa vad ceva deosebit, asa ca ma duc la cele doua magazine care prezinta ultimele realizari tehnice. Ma uit incantat la fotolii in care tu doar te asezi si ele iti  fac masaj la picioare, spate si gat; perne cu design special anti-sforait; lampi cu lumina identica cu cea naturala; ceasuri care iti indica si temperatura, si umiditatea; aparate electrice de curatat scame de pe haine; ventilatoare nu cu aer conditionat, ci cu aer ionizat (ioni pozitivi) si cu aer ozonat; sistem de 5 difuzoare audio nu mai mari de o palma care echivaleaza in putere cu boxe clasice, uriase; slapi cu cuie in exteriorul talpii pentru calcat pe iarba in vederea oxigenarii; rame pentru fotografii digitale (care incarca cateva zeci de poze si pe care le programezi sa se schimbe cand rama sta pe biroul tau); aparat de scos dopurile de pluta de la sticlele cu vin (tirbusoanele au disparut) sau de scos aerul din sticla pentru a nu se oteti vinul. Am senzatia ca multe sunt snobisme. Imi dau seama ca intr-un stil de viata in care mergi numai cu masina, muncesti inclusiv in zilele de week-end iar concediul pe an e de 2 saptamani in primii 5 ani si apoi de 3 saptamani, platesti nu stiu cate rate, viata e destul de stresanta iar salariul iti permite totusi sa iti iei anumite accesorii din cele enumerate in loc sa mai pierzi timp cu tratamente, fittness si altele.

Societatea americana este insa o societate de consum. Tot timpul trebuie sa iasa pe piata ceva nou. De exemplu, in domeniul jocurilor video, acum a iesit PlayStation3. Ei bine, la consola asta nu merg jocurile de la modelel anteioare de PlayStation, ci trebuie jocuri noi. Care nu merg la vechea consola, deci inlocuiesti tot sistemul. Pentru asta se face multa cercetare: daca statistica spune ca nu stiu cat % din populatie sforaie, atunci ai o problema si o companiile lucreaza pentru combatere - unul face pastile, alta face perne speciale pentru dormit.

Inca ceva despre magazine. Orice vanzator te saluta imediat ce intri cu `Hy, how are you today?`. Unii mai exclama si ca e o zi frumoasa afara. Apoi vin langa tine si intreaba cu ce pot sa te ajute. Aproape ca ti-e jena sa le spui ca vrei doar sa te uiti. La noi, iti e rusine sa deranjez vanzatoarea, care se poarta cu tine de parca tu i-ai datora ceva. In SUA, nu se supara nimeni daca incerci diverse produse si nici macar daca nu le pui la loc. In sectoarele cu alimente, la fiecare stand sunt locuri unde oameni in varsta (banuiesc ca pensionari, si iata cum comunitatea are grija de ei dupa retragere) care prepara pe loc gustari din produsele expuse. Interesant insa, am gasit multa marfa `Made in China` - firme americane care folosesc mana de lucru ieftina a chinezilor. Totul e cu aer conditionat - de la camerele de acasa, la masina proprie si la orice magazin sau birou.

Politia e peste tot pe strada: a primariei, cea statala, sau cea federala. Nu iarta nimic. Femeile politiste sunt mai rele ca barbatii. Viteza masinilor e limitata diferit, nu ca la noi unde exista o lege pentru asta. In fiecare localitate sectoarele de drum au indicatoare care arata limita vitezei maxime. O depasire cu 30 mile (e greu sa ma obisnuiesc cu distanta in mile, volumul in galoane, greutatea in pounds, banii in dolari, temperatura in grade Farenheit) poate atrage arestarea ta pe loc. Nu e interzis sa conduci si sa vorbesti in acelasi timp la volan, ca la noi.

 Seara am mers in centrul Detroit-ului, unul dintre cele mai mari orase din statul Michigan. Lasam masina intr-o parcare langa sediul General Motors - 5 cladiri uriase, din sticla neagra, care arata ca niste tevi de esapament puse vertical. 

  Putin mai incolo, vad raul Detroit. Dincolo de lac se vad cladiri din Canada. Cele doua tarmuri sunt legate printr-un pod suspendat (cam cum vedem prin filme celebrul pod din San Francisco) si printr-unul subacvatic. Un ansamblu cu vreo 7 statui una langa alta, semnificand o familie de pe la inceputul secolului trecut ma lasa nelamurit: este o familie de imigranti, se vede dupa bagajele care ii insotesc; una dintre statui arata cu aratatorul catre malul opus, adica catre…Canada. Pe placuta de la baza complexului scrie ceva de genul `Acolo e libertatea`. Hmmm, cred ca statuile astea trebuiau orientate invers. In fine, fac o fotografie si plec. In piata mare e un festival african mondial. Logic, e plin de africani, atat originali de la mama lor, cat si americanizati. La tarabe se vand o multime de suveniruri, dar si sapun preparat dintr-un fruct urias, cat doua o mingi, cu proprietati curative; icoanele sunt cu personaje de culoare. Pe scena amenajata canta o formatie; ritmurile imi par jamaicane. Remarc ca pana si politistii din zona sunt de culoare. Apoi am realizat ca in tot Detroitul e de fapt asa.

Luam un trenulet cu doua vagoane, suspendat, care pentru 1 $ face turul centrului. Dupa cateva statii, coboram la cea mai inalta cladire din zona, Renaissance, unde au sediul Hotelul Marriot (care nu e asa de bine vazut ca la noi) si alte cateva zeci de firme. Urcam la ultimul etaj cu un lift exterior, transparent. Nu imi vine sa cred cand vad ca am ajuns la etajul 72 si asta in numai cateva secunde si fara sa simt vreo presiune. Acolo e amenajat un local cu doua nivele - jos restaurant si sus bar. Cu putin timp in urma, intregul corp se rotea si iti oferea  imaginea de ansamblu care te inconjura. Acum s-a renuntat, costurile de intretinere ale instalatiei fiind prea mari. M-am uitat pe ferestrele mari si am vazut intreg orasul in splendoarea sa: cladiri mari, artere late, lumini peste tot, un teren de sport urias chiar in apropiere .

Dupa ce coboram, mergem la Casino-ul din Greektown. Sute de aparate electronice, zeci de rulete si mese de Blackjack, baruri si o scena pentru spectacole. Oameni de toate varstele, dar in special trecuti bine de a doua tinerete baga bani in masini cu gandul ca vor fi intr-o zi castigatorii marelui pont. De fapt, acum nu mai e cu bani, cum era pe litoralul romanesc in urma cu ceva ani. Sunt masini care functioneaza direct cu cartea de credit pe care, dupa ce o bagi in fanta, o legi cu un snur special de mana, sa nu poate fi sustrasa. Fericit ca nu am mania jocurilor de noroc, plec linistit de acolo.

Roman in SUA (1)

ZIUA 1: ZIUA CEA MAI LUNGA

Pentru 10 zile ma aflu in Statele Unite ale Americii, in localitatea Maddison Heights, situata in imediata apropiere de Detroit. Un var de al meu, mutat aici de 10 ani, m-a invitat inca de anul trecut sa vin sa stau cu familia sa.  Acum am reusit sa ajung. Stilul de viata de aici este oarecum diferit de al nostru. Nu ma intereseaza hainele sau alt fel de chestii din astea, sa stau sa casc ochii prin magazine ore in sir. Ci ma intereseaza oamenii si institutiile, ce este specific si mai ales de ce noi, in Romania, nu suntem asa. Asa ca voi reda ceea ce vad si simt in fiecare zi.

Am plecat din Cluj spre Budapesta seara. Soferul care ne-a dus cu microbuzul ne-a spus imediat dupa ce am trecut granita: `Puneti-va centurile! Daca va prinde politia fara, aici vi se da amenda`. Am zambit amar: si in Romania este lege cum ca cei din spatele masinii trebuie sa poarte centura daca este in dotare, dar…Din Budapesta am luat avionul spre Paris. A avut ceva intarziere si cum avionul spre SUA era la o mica distanta in timp, insotitorul de bord ne-a anuntat ca deja ni se rezervasera locuri la urmatorul zbor in caz ca nu il mai prindem pe cel pentru care aveam bilet. Fain! Dupa aproape 3 ore de mers am ajuns in Paris. Am alergat sa prind avionul de Detroit si am reusit. Urcand pe scarile avionului, tocmai s-a anuntat ca a cazut computerul care dirija traficul aerian peste Atlantic, asa ca vom pleca cu vreo ora intarziere

Avionul era un Boeing cu vreo 300 si ceva de locuri, cate 7 sau 8 in rand.  Cand in sfarsit avionul a inceput sa ruleze, am realizat facilitatile de la bord: fiecare pasager avea in fata un microecran unde am urmarit decolarea cu ajutorul unor camere instalate afara. La acelasi ecran, in timpul zborului, am putut alege sa vedem un film, sa jucam un joc, sa ascultam muzica, sa urmarim desene animate sau emisiuni TV. Ni s-au dat in afara castilor si patura de invelit pentru cand vom dormi si blindfold pentru cei care nu puteau dormi din cauza luminii de afara.

In timpul zborului am urmarit prin GPS-ul de pe ecran traseul urmat de avion: zburam peste Anglia, Islanda, Groenlanda, apoi Atlantic si Canada. Dupa 8 ore am aterizat la Detroit. In avion ni s-au dat sa completam formulare prin care declaram de unde venim si unde vom sta (pentru serviciul imigrari), respectiv daca am venit pentru afaceri si daca avem ceva marfa (pentru vama). Printre altele, eram intrebati daca aveam fructe in bagaje. Mi-am inchipuit ca e vorba de fructe pentru vanzare, asa ca nu m-am gandit sa declar merele si banana pe care le aveam in bagajul de mana pentru consum pe drum.

Ajuns in aeroport, am asteptat suficient de mult la primul control: care e scopul vizitei, unde voi sta, mi s-a cerut sa las amprentele de la degetele aratatoare si mi s-a facut o fotografie digitala. Masurile de securitate sunt acum diferite de ce era inainte de atentatele de la 11.11.2001. Pe afisele de la intrare era un anunt care te prevenea asupra acestor masuri de control si in final spuneau ceva de genul `Om fi noi o tara libera, dar vrem sa fim o natiune sigura`.

La vama m-au mai intrebat o data de fructe. Am spus ca am doua mere pentru gustare si m-au trimis cu bagajul la control. Dupa ce l-au trecut prin aparatul cu raze X, o tipa mi-a deschis bagajul fara sa ma intrebe nimic si a scos plasa cu fructe. M-a facut atent ca nu am declarat toate fructele pe care le aveam si ca puteam lua o amenda de 300 $; mi-a mai spus ca data viitoare sa le las in avion. OK!

In afara aeroportului m-a asteptat varul meu. Dupa o imbratisare claduroasa, am pornit spre casa. Dintr-o data, cea ce m-a frapat au fost constructiile joase: cladiri cu un nivel, rar de tot cu 2 sau 3 nivele (in general nu depasesc inaltimea copacilor), multa verdeata, iarba de un verde pronuntat si tunsa scurt. Am trecut pe autostrada la 30 min de Canada. Cum aveam nevoie de viza si pentru ea, nu aveam sa o vad in aceasta calatorie.

Pe autostrada, masini multe. Firme americane (in Detroit sunt multe), foarte putine europene. Masini puternice, camionete si dubite. Fiecare american are masina. Sotii au masini separate cu care merg la serviciu. Pe strada foarte putini circula pe jos. Autobuzele sunt foarte rare, trenul trece doar prin zona, iar metrou nu exista. Numarul de inmatriculare este doar in spatele masinii - iar politia te opreste intotdeauna din spate. Asta a facut ca un prieten roman al varului meu sa isi puna in partea din fata a masinii sale o placuta de inmatriculare cu nr. romanesc. Cool! 

 La fiecare cateva case sau la intersectii este cate un stalp inalt de 10 m, cu un steag american fluturand. Casele americanilor sunt ca in filme: din lemn, cu verdeata in fata dar fara gard, si cu o gradinita in spate. Costa o gramada de bani - ratele pentru masina si pentru casa iti mananca usurel 1000$ lunar , dar americanii sunt obisnuiti cu creditele pe zeci de ani. Multe case au steagul american arborat la usa.

In prima seara am mers intr-un alt orasel din apropiere, Royal Oak. Acolo, in fiecare zi de joi se aduna baietii cu motociclete de tot felul, cu care se plimba mandrin pe strazi. Legea le permite sa mearga alaturi doi cate doi pe strada. Cel mai mult impresioneaza cei de 50-60 ani, hippyoti inca, care conduc cate un Harley Davidson. Strazile sunt late, cu cate 3-4 benzi pe sens. Interesant, intre cele doua sensuri este marcata o banda pe care nu circula nimeni, ci doar cei care intentioneaza sa vireze stanga - in felul acesta, nu este incurcata circulatia pentru cei care vin din spate. Parcarile sunt mari si gratuite. Nu se claxoneaza; nu e nevoie, caci totul pare grozav de organizat.

In bar ti se cere un act de identitate, indiferent cat de in varsta arati. Daca ai sub 21 ani, nu poti intra: minorii nu pot fi serviti si nu pot consuma bauturi alcoolice, deci nu au ce cauta in localuri in care se vinde alcool.

Prima zi a fost cea mai lunga zi din viata mea: a durat 32 ore (am castigat 8 din cauza diferentei de fus orar)!

Consiliul de Integritate

 In asteptarea numirii de catre CNI a conducerii ANI (apropo, inscrierile sunt pana pe 21 august 2007), nu sunt dumirit de statutul celor care ocupa un loc in CNI. Dilema a plecat de la declaratia senatorului Antonie Iorgovan in timpul procedurii de desemnare a membrilor CNI, cum ca magistratii candidati ar fi incompatibili. Ca urmare, trei judecatori candidati au fost inlaturati din cursa.            

Ei bine, art 34 din Legea nr. 144 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) da dreptul magistratilor sa aiba un reprezentant in Consiliul National de Integritate (CNI), fie din partea asociatiilor de magistrati, fie din partea societatii civile (teoretic, e posibil insa si ca un partid politic sa desemneze un magistrat ca reprezentant al sau in CNI). E adevarat ca art. 125 alin 3 din Constitutia prevede:  `Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior`. Trec peste faptul ca sunt secretari de stat si directori de directii care ocupa functii in diverse ministere si in CSM (functii publice - deci incompatibile, dupa distinsul domn senator, cu cea de magistrat). Trec si peste faptul ca insasi functia de presedinte de instanta, intr-o atare interpretare, ar fi incompatibila cu functia de magistrat.

Ma intreb doar de ce senatorii nu au folosit aceeasi unitate de masura pentru toti candidatii. Asfel, sunt persoane care acum se afla in CNI, ca titulari sau ca supleanti, si care fac parte din doua categorii cu probleme: consilieri juridici asimilati magistratilor, respectiv functionari publici si membri in administratia publica locala. 

      a. Cat priveste categoria asimilatilor, acestia au acelasi statut cu magistratii (reglementat in Legea nr.303 din 2004), doar ca nu efectueaza acte procesuale specifice activitatii in instante si in parchete. Ii regasim in diverse institutii, unde desfasoara activitati pus si simplu administrative, dar care se bucura de aceleasi drepturi in special salariale cu ale magistratilor, si sunt supusi acelorasi interdictii si incompatibilitati. Prin urmare, daca senatorii au respins candidatii care erau magistrati, ar fi trebuie pentru aceleasi ratiuni sa respinga si candidatii asimilati magistratilor.            

      b. In privinta categoriei de functionari publici si membri in autoritatea publica locala, Legea nr 188 din1999 si art. 94 din Legea 161 din 2003 prevede aceeasi incompatibilitate cu o alta functie publica sau privata. Intocmai ca la magistrati, la care incompatibilitatea era prevazuta si in Constitutie. Prin urmare, mergand pe logica senatorului Iorgovan, si acestia trebuiau eliminati din cursa.                       

Ce se poate face? Pai, Legea ANI nr. 144 din 21 mai 2007 s-a publicat in 25 mai. Guvernul a propus modificarea dupa nici o saptamana si astfel apare OUG nr. 49 din 30 mai 2007 publicata in 1 iunie. Interviurile pentru ocuparea locurilor in CNI si declaratia senatorului Iorgovan analizata mai sus au avut loc in 25 iunie. Teoretic, o lamurire a situatiei (eliminarea textelor neconstitutionale sau lamurirea statutului membrilor CNI) ar fi putut fi facuta prin modificarea legii 144, respectiv in momentul adoptarii proiectului de lege pentru aprobarea OUG 49.  Insa, desi s-a sesizat, chipurile, o neconstitutionalitate, a doua zi, pe 26 iunie, este votat in Camera Deputatilor proiectul de lege privind aprobarea OUG 49, fara ca nimeni sa aduca vreun amendament pentru lamurirea celor de mai sus.

In prezent, proiectul legii de aprobare se afla in lucru la comisiile Senatului. Sa speram ca senatorii vor fi  atenti la ce se dezbate si vor folosi aceeasi unitate de masuta pentru membrii CNI.            

Pana una-alta, pe data de 11 iulie am adresat o cerere de informatii publice CNI pentru a-mi raspunde ce functii si locuri de munca aveau membrii sai la data numirii de catre Senat si ce functii au in prezent, daca au intervenit schimbari. Evident, nu am primit raspuns, desi termenul legal prevazut de Legea 544 din 2001 a cam trecut. In caz ca banuielile de mai sus se adeveresc, intreaga activitate a CNI de pana acum este lovita de nulitate absoluta.

Adio, Rolling Stones!

A trecut aproape o luna de la concertul sustinut la Bucuresti de celebra formatie rock The Rolling Stones din 17 iulie 2007.  S-a scris  mult, presa din 18 iulie relateaza pe larg desfasurarea concertului. Sincer, eu nu stiu care dintre jurnalistii respectivi au fost insa acolo.

Caci ceea ce am vazut eu nu a fost nici ţeapa data de Vodafone cu sms-ul pe care trebuia sa il trimiti pentru cumparare on-line de bilete, nici proasta organizare de la intrare (trebuia sa inconjori intreg stadionul, caci nimeni nu te indruma pe ce poarta trebuie sa intri ca sa ajungi in zona unde aveai bilet rezervat), nici lipsa unui nr. suficient de tonete cu lichide (mai ales ca in zilele respective era canicula) si nici faptul ca inca nu gasesc pe net un site oficial al formatiei!

Nu am fost la IRIS, care au cantat in deschidere. Era mult prea cald. Oricum, IRIS merita vazuti singuri, nu ca ante-mergatori. Ei insisi sunt o legenda in Romania, de 30 ani.

In primul rand, eu am vazut scena. Despre asta s-a vorbit cum ca ar fi cea mai mare etc. Ei bine, mie mi s-a parut imensa pentru numai 10 oameni. Contrastant de mare. Apoi au fost artificiile, la inceput si la sfarsit, si inca de 2 ori explozii in timpul concertului. Palide incercari: artificiile au fost modeste, iar exploziile mai mult bubuitoare.

L-am admirat pe Mick. Care a alergat dintr-un capat in altul. Care dantuia in toate felurile, ca un copil aproape. As vrea sa am vitalitatea lui la 64 de ani (numai ca reforma asta, daca nu o terminam pana atunci, ne termina ea pe noi..). Din pacate, vocea il lasa. Dar rau. In a doua parte a concertului, dupa Satisfaction, deja nu mai canta, ci recita tare.

Richards a cantat si el doua piese. Mişto. Şi era băut, ca de obicei. La primele cuvinte, publicul a inceput sa râdă. Simpatic. Dar l-am urât cand cu o seara inainte de concert, dupa ce a iesit dintr-un restaurant, a spus ca ar vrea sa vada niste muzica traditionala romaneasca si a completat: “Some gipsy music“. Sunt singur ca ne credea proaspat coborati din copaci si se intreba daca nu cumva le va disparea vreun camion cu scule peste noapte.

Am ascultat pe stadion mai multe piese. Desi ma dau rock-er de-o viata, multe melodii imi erau necunoscute. La fel si pentru publicul prezent la concert. Apoi am priceput: repertoriul era unul abordabil pentru trupa si pentru vocea lui Mick. Din pacate, e adevarat: e ultimul turneu pe care Stones-ii il tin pentru ca nu mai pot, au obosit.

Apoi, am vazut public de toate varstele, ceea ce m-a bucurat. Dar am vazut si politicieni, veniti acolo ca sa se vorbeasca de ei la TV. Am fost indignat de-a dreptul cand am citit ca premierul s-a dus la trupa sa-i admire baietii nevasta, iar cei de la IRIS nu au putut nici macar sa ii salute pe Stones-i!

Nu a fost nici pe departe asa de extraordinar pe cat s-a scris. Stones-ii au beneficiat de multa reclama, de multa asteptare. Dar au fost palizi: patru bătrîiori care cantau ceva ce in urma cu ani si ani facea furori. O trupa care e acum o afacere. Au scos 2 milioane euro de la concertul din Romania. Dupa ce pe drum au tras o fuga in Spania la o petrecere privata unde in alte 2 ore au scos aceeasi bani si fara sa care imensitatea aia de scena.

Cei care stim ce inseamna rock-ul si cei care au ascultat Rolling Stones la viata lor, au realizat ca, de fapt, la acel concert nu au venit Rolling Stones. A venit istoria lor. Ce am vazut acolo nu au fost focurile de artificii, ecranul ultramodern, scena umblatoare, cuvintele rupte in romaneste si citite de Mick de pe un prompter ascuns. Ce am vazut acolo m-a umplut de un sentiment de nostalgie si bucurie muta: cei 45 de ani de munca a formatiei, prietenia dintre cei patru, milioanelele de fani pe care ii au in intreaga lume, spiritul rebel care ii caracterizeaza, miscarea anti-Beatles. Si am strans din dinti si din pumni cand realizam de cate ne-au lipsit comunistii: in timp ce altii fredonau Angie, noi eram la “Cântarea României”. Iar cine misca in front, patea ca in povestea Smarandei de pe blogul lui Tudor Chirila care te face sa plangi urland… 

Asa ca, adio, Rolling Stones! Prefer sa raman cu imaginea voastra din anii trecuti, cu suflul revolutionar si rebel pe care mi l-ati transmis.

PS Dupa disparitia lui Pittis, am citit ca acesta ar fi ajuns la spital imediat dupa concertul Rolling Stones de la Bucuresti, la care pentru a participa si rezista a fost nevoit sa isi administreze o injectie. Cu atat mai mult cele de mai sus raman valabile…

CSM, Teoctist si Pittis

Pe site-ul CSM a fost postat pe 3.08.2007 un mesaj al presedintelui CSM privind trecerea in nefiinta a PF Teoctist, Patriarh al BOR. Las la o parte faptul ca acest comunicat este al presedintelui, dar dat in numele CSM (`CSM a luat act cu profunda durere…`), fara ca acest mesaj sa treaca prin Plen - asa cum ne-am obisnuit ca fiecare lucru care priveste sau ar putea privi CSM ca institutie sa fie aprobat de Plen, ca astfel sa nu raspunda nimeni in caz de ceva. Las la o parte limbajul juridic efectiv de lemn, total nepotrivit (`CSM a luat act…de trecerea in nefiinta`) al comunicatului.

Ma leg insa de postarea acestui mesaj in numele unei institutii juridice si pe site-ul acesteia.

Consider ca mesajul este unul personal al domnului Anton Pandrea si nu avea ce cauta pe site. PF Teoctist, cel putin cat a fost in viata, nu a avut nici o treaba cu justitia sau cu CSM (se pare ca dupa trecerea sa in nefiinta, unii vor sa declanseze oareşce anchete). CSM nu are nici o competenta in ce priveste biserica sau religia.

Iar daca a apucat-o pe drumul asta, inteleg ca CSM va monitoriza toate decesele marilor oameni ai bisericii si ne vom astepta la tot felul de comunicate? Pai, atunci, grija mare, ca nu exista numai BOR in Romania. Iar unii credinciosi se pot considera deja discriminati pentru ca CSM nu a dat comunicat cand a decedat Papa Ioan paul al II-lea…

Sau poate vor fi date comunicate despre decesul altor personalitati?! De exemplu, CSM ar putea incepe cu Florian Pittis, care a influentat generatii intregi prin muzica sa, prin piesele in care a jucat, prin emisiunile sale radio sau la televiziune. Pornind de la comunicatul cu PF Teoctist, comunicatul pentru Pittis ar putea suna asa:

`CSM regreta nespus (scoatem chestia cu `a luat act`) trecerea in nefiinta a marelui OM Florian Pittis, cel care a fost exemplu pentru generatii intregi timp de peste 40 de ani.

Opera sa artistica va ramane in inimile tutror celor care l-au indragit, ca un reper de intelepciune in spre a face lumea mai buna.

Florian Pittis  a fost artist in vremuri de restriste, reunsind totusi sa pastreze nealterat spiritul traditional al pop-rock-ului alaturi de formatia`Pasarea Colibri`, sa fie actor in filme de televiziune sau in piese de teatru, ori sa se dedice emisiunilor cu caracter stiintific sau unor activitati mondene (fan Rapid).

Nu in ultimul rand, Florian Pittis a inteleg ca separarea nu inseamna segregare, drept pentru care a dat o nou turnura vietii sale spirituale prin aderarea la miscarea francmasona, detinand gradul 33 si ultimul in Marea Loja Nationala din Romania, dar respectand libertateade credinta si de convingeri a celorlalti.

Odata cu trecerea la Domnul, lumea ramane mai trista si mai saraca.

 Moţule, sfarsitul nu-i aici!`

Iar daca nu vrea CSM, atunci poate s-o gasi vreun presedinte de instanta care sa urmeze exemplul CSM cu BOR si care sa foloseasca site-ul instantei pentru un astfel de mesaj. Un presedinte care sa isi aduca aminte de vremurile in care, mai ales in sesiune, purta tricou sau helanca neagra peste centura cu catarama lata ce îi tinea pantalonii evazati, si bea bere pe terase sub acorduri folk-rock, isi flutura pletele dintr-o parte in alta si se gandea printre sughituri la caracterele juridice ale nu stiu carui contract sau la elementele constitutive ale nu stiu carei infractiuni…

Si nu e deloc de ras: a mai plecat dintre noi un Stefan Banica, un Dem Radulescu, un Vali Sterian, un Dan Spataru, un Gica Petrescu, un Adrian Pintea. Se stinge o generatie de aur. Pe ei îi plangem. Noi ce lasam in urma?! Pe noi, cine ne va plange?!

Te salut, generatie in blugi!   Adrian Paunescu

Daca sufletul tau intelege
De la rock pan-la imnuri si rugi,
Te salut, tineret in adidasi,
Te salut, generatie-n blugi!

Exista niste oameni pe care ii iubesc,
Au varsta constiintei si-apartenentei mele,
Se invartesc in jurul a douazeci de ani,
Se dau crocanti si smecheri si vor sa fie stele,

Sunt, uneori, teribili, si, alteori, vulgari,
Parintii spun adesea ca nu mai stiu sa-i creasca,
Dar tineti bine minte, voi, cei scarbiti de ei,
Ca ei sunt, la nevoie, armata romaneasca.

Exista niste tineri marcati de folk si rock
Ce au nevoie-n tara de spirit si de toate
Si, daca nu am face cultura pentru ei,
Ei si-ar lua-o-n taina de prin strainatate.

Si noi am fost excentrici si noi am fost huliti,
Nici noi n-am mers la baluri si baiguim tangoul,
De ce sa trecem astazi drept niste incuiati
Pe care ii acreste si-i enerveaza noul?

Exista niste tineri care muncesc cumplit,
Mai hahaiesc aiurea, mai rad dintr-o prostie,
Dar daca ai nevoie de ei, sa crezi in ei,
Acestia-ti sunt ostenii de astazi, Romanie.

Exista niste tineri cu tenisi si cu blugi,
Sa nu-i privim cu ura si cu dispretul rece,
Ca torta-ncepe, iata, sa arda-n mana lor
Si ei platesc decontul mileniului ce trece.

Bugetul instantelor

Pe 16 iulie 2007, CSM a publicat o initiativa de proiect pentru modificarea legilor justitiei. In ce priveste bugetul instantelor, pct. 138 din modificarile propuse la Legea nr. 304/2004 prevede ca atributiile de gestionare a bugetului curtilor de apel, tribunalelor si judecatoriilor vor fi preluate de la MJ incepand cu 1 ian 2008 de catre CSM. In forma din 2004 a legii se prevede ca aceste atributii revin MJ. La presiunea AMR,  Macovei a acceptat ca bugetul instantelor sa treaca din 1.o1.2008 la ICCJ (ca reprezentant al puterii judecatoresti), modificare introdusa prin Legea nr. 247 din 2005. Acum, CSM il vrea el, dar nu argumenteaza in vreun fel aceasta propunere.

Pe 26 iulie 2007, la o intalnire cu UNJR, ministrul justitiei a afirmat ca se opune cedarii de catre MJ a bugetului instantelor.

Si eu sunt ferm pentru a nu fi preluat bugetul de catre CSM. Astfel, potrivit Constituţiei, CSM ar trebui să se ocupe doar de două chestiuni: gestionarea carierei magistraţilor (recrutare, promovare, transfer, sancţionare) şi apărarea independenţei justiţiei (pentru care nu au fost create încă mecanisme efective, dupa cum reiese dintr-un studiu SoJust). Toate atribuţiile administrative legate de sistem revin Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei. Aceste din urmă instituţii au responsabilitatea bugetului parchetelor, respectiv instanţelor. Excludem de aici gestionarea bugetului apartinand ICCJ si CSM, care apartine celor doua institutii.

În combaterea propunerii CSM, aduc următoarele argumente:

 a) considerente de ordin constituţional:

- bugetul ţine de administrarea justiţiei, ceea ce nu intră în aria de competenţă a CSM; bugetul instanţelor priveşte nu doar salariile judecătorilor (cel mult pentru acestea am putea spune că CSM ar putea avea competenţe), ci şi ale funcţionarilor şi personalului auxiliar al curţilor (cu care CSM nu are nici o legătură constituţională). Deci, sub actuala Constituţie, modificarea care se prefigurează va fi neconstituţională;

- stupefiant, deşi procurorii au şi se pare că îşi vor păstra administrarea propriului buget, judecătorilor li se va crea o poziţie de inferioritate; mai mult, asupra bugetului instanţelor vor decide şi procurorii membri în CSM, ceea ce ar fi inadmisibil cât timp constitutţional ei sunt sub autoritatea ministrului;

- dacă tot se doreşte o administrare independentă a bugetelor din sistemul judiciar, este de neînţeles de ce argumentele care ar exista pentru preluarea bugetului instanţelor de către CSM nu ar fi aplicabile şi pentru preluarea bugetului parchetelor de către această instituţie.

 b) considerente de ordin practic:

- CSM nu are capacitatea administrativă de a gestiona rapid bugetul instanţelor: nu are de unde lua peste noapte vreo 60-100 de funcţionari care să se ocupe de acesta;

- după cum lucrează CSM care până şi la o plecare în străinătate a cuiva din staff-ul său tehnic ia decizia (în mod evident neconstituţional) în Plen, deduc că deciziile cu privire la buget se vor lua tot în Plen. Chiar şi dacă s-ar lua în secţie, tot va fi dificil: decizii administrative bugetare trebuie luate zilnic, de la ordine legate de salariile judecătorilor, până la deplasări ale acestora sau investiţii la instanţe. Astfel de decizii, în orice tip de instituţie administrativă, se iau în mod eficient de o singură persoană - şeful instituţiei sau înlocuitorul acestuia. Cât timp membrii CSM nu au activitate permanentă, iar şedinţele se ţin o dată pe săptămână, blocajele birocratice îşi vor face repede simţită prezenţa;

 - atât timp cât în CSM nu sunt reprezentate toate curţile de apel (un sistem de alegere a membrilor din rândul tuturor instanţelor de pe raza fiecărei curţi de apel ar fi cel mai indicat pentru o reprezentare geografică echitabilă), este evident că membrii săi vor susţine cu precădere interesele financiare ale propriilor instanţe.

 c) considerente de drept comparat:

- dintr-un studiu intocmit de CCJE la inceputul acestui an, rezultă că în Europa, dintre 46 de state, un număr de 16 nu au CSM: acolo se ocupă de buget Ministerul Justiţiei sau Servicii descentralizate de administrare a curţilor. Dintre restul care au CSM, doar în 3 această instituţie are responsabilitatea totală a bugetului (toate sunt nordice, sistem mult diferit de al nostru). În restul statelor, CSM este sau nu consultat la construirea bugetului. Or, legislaţia noastră este avansată în raport cu multe alte state, fiindcă bugetul se construieşte `de jos in sus`, de la curţi, cu avizul conform al CSM.

- este de atenţionat că în Bulgaria şi Portugalia, după ce bugetul a fost dat recent la CSM, s-au înregistrat scăderi ale bugetului acordat de legislativ. Cazul Portugaliei de anul trecut e chiar dureros, căci bugetul e la jumătate decât atunci când responsabilitatea revenea ministerului.

 Teoretic, poate că se intenţionează o eliminare a problemelor administrative bugetare. Dar e greşit să se creadă că, mutând ordonatorul principal dintr-o parte în alta, se rezolvă problemele justiţiei româneşti: cât timp sunt în funcţie şefi ale căror cunoştinţe de management sunt insuficiente, cât timp CSM refuză sistematic să importe practicile occidentale unde administrarea instanţelor a trecut de la preşedinţi la managerii de instanţe, cât timp relaţiile administrative dintre ordonatorii secundari (preşedinţii curţilor de apel), cei terţiari (preşedinţii tribunalelor) şi preşedinţii judecătoriilor sunt nefuncţionale, să nu ne facem speranţe prea mari. Iar CSM, organism colegial prin natura sa, nici măcar nu va putea fi tras la răspundere pentru sincopele ce se vor naşte. In concluzie, propunerea avansata de CSM nu vine nicidecum dupa o analiză adecvată a consecinţelor preluării bugetului, ci este o chestiune politică manifestată doar în dorinţa de a concentra în mâinile sale toate puterile asupra sistemului judiciar. Practic, această instituţie va deveni, dacă nu a şi făcut-o, un al doilea Minister al Justiţiei, ceea ce va fi o greşeală poate chiar iremediabilă.  

Discriminare in justitie

Inspirat de o excelenta analiza a 6 decizii de neconstitutionalitate ce au inversat practic reforma Macovei, am sa fac si eu o expunere a chestiunilor discriminatorii asupra carora s-a pronuntat Consiliul National de Combatere a Discriminarii in legatura cu legile justitiei. Sunt 7 decizii de admitere, pana acum:

1. Hotararea nr. 185 din 22.07.2005 Este hotararea prin care s-a dat startul apelarii la CNCD de catre personalul ce lucreaza in sistemul judiciar. AMR Mures a sesizat institutia cu privire la sporul de 30-40% pe care il primeau procurorii anticoruptie, toti judecatorii de la ICCJ, toti procurorii de la PICCJ si judecatorii penalisti care solutionau cauzele de coruptie, respectiv procurorii DIICOT si judecatorii care instrumentau aceste cauze.

Desi scopul urmarit era unul legitim, respectiv asigurarea incoruptibilitatii magistratilor, CNCD  a considerat ca aceasta trebuie asigurata, in mod firesc, pentru toti magistratii si in orice dosar.

2. Hotararea nr. 15 din 23.01.2006 Prin Ordinul MJ 1291/C/2005, s-a aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din justitie. Printre beneficiari era inclus si personalul din instantele judecatoresti, din care pentru judecatori s-a prevazut conditia de a activa la Judecatorii si sa aiba o vechime cuprinsa intre 0 si 3 ani. Acestora le-a revenit cate 1700 RON.

CNCD s-a autosesizat in urma relatarilor din presa. Ulterior, 99 de judecatori, personal auxiliar si conex din judetele Mures si Olt au sesizat CNCD. Institutia a decis ca teoria managementului resurselor umane permite o stimulare a angajatilor in vederea obtinerii de performante, dar criteriul vechimii in functie nu este prevazut in nici unul din actele normative care stau la baza acordarii acestor stimulente. Mai mult, ordinul ministrului nu a prevazut si alte criterii de acordare a lor.

3, 4. Hotararea nr. 273 din 6.06.2006 si hotararea nr. 48 din 28.01.2007 In primul caz, judecatori si procurori de la nivelul Curtii de Apel Timisoara au sesizat faptul ca pentru ca magistratii sa obtina pensia de serviciu, se ia in calcul vechimea de 25 ani numai in aceste functii si, daca e cazul, perioada in care magistratii activasera ca avocati, excluzand insa perioadele in care ar fi profesat ca jurisconsulti sau consilieri juridici.

CNCD a amintit ca atunci cand se refera la pensia pentru limita de varsta (art. 86 din Legea nr. 304/2004), legea prevede ca constituie vechime in magistratura atat perioada in care un magistrat a activat ca avocat, cat si cea in care a profesat ca jurisconsult . De asemenea, din reglementarile celor doua profesii rezulta o comparabilitate intre cele ele. Ca urmare, nu exista o justificare a unui tratament diferentiat intre magistratii care obtin pensie pentru limita de varsta si cei care obtin pensia de serviciu, pentru vechime in activitate.

In a doua decizie, CNCD fusese sesizat de un judecator din Iasi si unul din Slatina cu privire la conditia impusa de lege in vederea promovarii la Tribunal: 5 ani vechime ca judecator, repectiv procuror, tinandu-se seama eventual si de vechimea ca avocat. Facand trimitere la acelasi art. 86 si amintind ca pot fi primiti direct in magistratura cu examen cei care au fost minim 5 ani avocati, consilieri juridici etc, CNCD a decis ca nu se justifica in mod rezonabil, rational excluderea vechimii in alte profesii comparabile cu cea de avocat, in speta cea de consilier juridic.

5. Hotararea din 6.07.2006 CNCD a fost sesizat de procurori din Bucuresti cu privire la eliminarea dreptului la sporul de vechime pentru magistrati, prin noua lege de salarizare.

CNCD a retinut ca scopul a fost  de acordare a unei remuneratii unice lunare, dar metoda de atingere a acestuia a creat pentru magistrati o situatie de inegalitate in comparatie cu personalul auxiliar de specialitate fata de care s-au pastrat dispozitiile cu privire la acordarea sporului de vechime.

6. Hotararea nr. 292 din 10.10.2006 CNCD a fost sesizat de un grefier de la Tribunalul Neamt, licentiat in stiinte juridice, cu privire la excluderea acestei categorii de grefieri, cu 5 ani vechime, de la posibilitatea de a sustine examenul pentru intrarea directa in magistratura. 

CNCD aminteste dispozitiile din legea nr 567/2004 potrivit carora se considera vechime de specialitate juridica activitatea desfasurata de un grefier cu studii superioare juridice si din Legea nr. 303/2004 si HG nr.1257/2005 care prevad ca constituie vechime in magistratura perioada in care magistratul a indeplinit functia de grefier cu studii superioare juridice. Decide ca este tratament diferentiat fata de celelalte categorii profesionale care se pot prezenta la concursul de intrare in magistratura.

7. Hotararea din 11.01.2007 Sotia unui procuror criminalist asesizat CNCD pentru distinctia care se face, la acordarea drepturilor banesti la pensionare, intre magistratii cu invaliditate dobandita in timpul serviciului si magistratii sanatosi. Procurorul suferise un atac cerebral in timpul programului de lucru, dupa care s-a pensionat pentru invaliditate.

Sesizarea s-a solutionat prin mediere. CNCD retine ca magistratii constituie o categorie profesionala diferita de alte categorii profesionale, cu un statut social distinct si a recomandat MJ initierea unui act normativ pentru acordarea pensiei de invaliditate determinata si de accidente sau boli obisnuite.

Codruta si Codul Penal

Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, vrea marirea pedepselor pentru cei care fura bunuri din dotarea autostrazilor.

Eu stau si ma gandesc: daca sustragi vreun semn de circulatie, sau niste dale, sau mai stiu eu ce semne de pe autostrada, se cheama ca e furt din loc public. Or, art. 209-209 C.pen. sanctioneaza cu inchisoare de la 3 la 15 ani o asemenea fapta. Sa dai cuiva 10 sau chiar 15 ani de stat la mititica, il linisteste si pe el si inca doua generatii dupa..

Prin urmare, lege avem.Trebuie aplicata. E la fel ca si campania anticoruptie: degeaba vorbim de combaterea ei daca pedepsele sunt 6 luni-2 ani inchisoare, adica cam cat se da pentru conducere cu alcoolemie in sange…

In fine, marirea pedepselor nu e o garantei a disparitiei faptelor antisociale. Codruta ar trebui sa se gandeasca cum face sa activeze ceva organe de prevenire, de paza a autostrazilor. Cu alte cuvinte, trebuie stabilita o politica a drumurilor. Ca am dreptate, o dovedeste recentul raport SAR in materie.