Comisia Cotroceni – neconstitutionala

Pe scurt, Curtea Constitutionala a decis ca articolul din Lege modificat prin OUG este neconstitutional. Se pare ca nu doar Ordonanta MJ e cu probleme, ci insasi procedura prealabila avizarii.  Pe larg si cu istoric, Mediafax ne povesteste ce si cum. 

MJ, naucit, inca astepta motivarea. Pana atunci, se face ca nu intelege despre ce e vorba. Sau, cine stie, poate ne asteptam la o OUG noaptea asta, care sa creeeze o noua procedura?! Deocamdata, nimic pe ordinea de zi a sedintei de azi a Guvernului. Intre timp insa, se alarmeaza si parlamentarii, care considera ca mai bine ar desfiinta DNA. Cred ca se vor misca foarte rapid, adica vor lamuri lucrurile pana la aparitia in M.Of. a deciziei Curtii Constitutionale.

Pana va fi publica motivarea deciziei Curtii, fac cateva mentiuni. Cred ca sunt doua variante ce pot aparea in motivare:

- judecatorii nu pot exercita doua functii in acelasi timp: de acord potrivit Constitutiei si ne amintim ca asta a spus-o si Iorgovan cand s-a opus numirii magistratilor in CNI; asta inseamna ca argumentul li se aplica si magistratilor asimilati si functionarilor din Consiliul National de Intregritate, deci numirea lor acolo e neconstitutionala, asadar activitatea CNI de pana acum se va spulbera in zare; 

- judecatorii nu pot desfasura activitati executive: de acord si aici potrivit principiului separatiei puterilor in stat. Insa asta inseamna ca automat toti magistratii care lucreaza in afara instantelor si parchetelor, sunt detasati contrar legii fundamentale. E o chestiune pe care SoJust o sustine de multisor. 

Asa cum am spus: presedintele poate da avizul fara nici un fel de comisie sau propunere. O spune Constitutia.   

Ce lipseste instantelor

 Multi conducatori de instante si parchete au adoptat un stil de condus dominator, autoritar. Departe de a fi `institutia pacii`, tribunalul este marcat de lupte interne, raca intercolegiala, informatii lipsa, barfe desucheate. Cum e, de altfel, in orice organizatie construita pe niste principii care ar fi trebuit demult  sa fie abandonate. Cel putin in Romania, tara unde au trecut – degeaba (?!) – 18 ani de la Revolutie.

De multe ori ti se strange stomacul cand te apropii de cladirea institutiei, obosesti repede, nimic nu te binedispune, nu ai chef de munca, termini rapid dosarele, nu legi prietenii cu colegii, nu iti pasa ce  decizii se iau de cei abilitati din sistem, nu te intereseaza nici macar ce mai scrie presa. Nu exista cultura organizationala, individul e tratat ca un simplu angajat la patron. Nimeni nu realizeaza ca e o fiinta emotionala, cu propriile principii, cu propriile viziuni, nu un angajat chemat sa rezolve niste simple dosare. El ar trebui sa fie bratul autoritatii/legii chemate sa stapaneasca/influenteze destine.

Sunt neglijate sentimentele si parerile personalului din justitie, de la grefieri debutanti pana la judecatori cu vechime mare. Nu se multumeste personalului, nu se adreseaza felicitari. Sefii au impresia ca institutia se conduce exclusiv de sus in jos. Feed-back-ul este dispretuit. Orice discutie se transforma intr- o confruntare. Ideile revolutionare sunt trimise direct la cos. Nu se dau explicatii pentru deciziile date (asta daca ai norocul si ti s-a adus la cunostinta vreo decizie).

Nu se recunosc crizele. Nu se rezolva conflictele. Reformatorii sunt ignorati sau luati in deradere. Ajungem sa acceptam neimplicarea ca mod de trai – expresii precum  `Asa e viata`, `Te lupti cu morile de vant`, `Oricum nu se va schimba nimic` sunt tot mai des folosite.

Totul e rutina si status quo. A avea o idee noua e un act de curaj extrem. A critica actiunile conducerii devine un act suicidal. A discuta despre disfunctionalitati iti atrage blamul tuturor: al sefilor ca ii critici, al colegilor ca tensionezi si mai mult situatia. Rar poti spune ca exista entuziasm, motivatie, excelenta.

Sefii nu mai invata, au uitat ca sunt colegi, nu sadesc sentimentul de incredere, nu au grija de climatul de munca. Nu suporta sa fie analizati. Nu accepta concurenta. Cu cat urma mai sus pe scara ierarhica cu atat au o impresie mai buna despre ei. Controleaza orice. Aduna tot felul de informatii. Ataca in speech-urile lor oamenii din `subordine`, nu actiunile; indivizii, nu cultura invechita. Comunicarea la ei e tot timpul intr-un singur sens; relatia sef-angajat se bazeaza pe autoritate, nu pe interactiune. Dialogul exista doar la cafeaua de dimineata servita impreuna cu cei care stiu sa ii perie. Sedintele sunt intotdeauna pentru comunicarea deciziilor deja luate.

Receptez o acuta stare de frica: ne temem sa vorbim pentru a ne proteja cariera, ori pentru a nu intra in colimatorul cuiva; ne e frica sa ne exprimam opinia pentru a nu fi judecati de ceilalti sa a parea ridicoli. Suntem o `autoritate` doar in sala de judecata, in fata oamenilor veniti la noi cu ultima speranta de a li se face dreptate; dupa ce parasim sala, devenim simpli angajati, simple rotite intr-un sistem care ne anonimizeaza.

Nu exista armonie, rezonanta, echipa. Nu exista `noi`, ci doar `fiecare`. Nu sesizez ca am fi impreuna, ca ne-am intelege. Nu se vorbeste de schimbare, de evolutie, de performanta. Discutiile se poarta pe un ton ridicat, aspru, sarcastic. Nu se trece dincolo de reguli si statistici. Totul e rece si indepartat: totul e cantitate, nicidecum calitate.  Justitiabilii sunt simple parti, dosarele doar niste numere, hotararile niste foi dactilografiate. Grefierii sunt vazuti ca servitori; judecatorii intotdeauna au fie prea putina experienta pentru a ridica glasul, fie sunt cu experienta dar prea resemnati sa o mai faca. Doamne-fereste sa spui ca te intereseaza perceptia publicului asupra mersului instantei. Doamne-fereste sa spui ca ar trebui consultati avocatii, procurorii sau, mai rau, vreun ONG cu privire la eficientizarea activitatii.

Este nu doar impotenta, ci chiar rezistenta. Nimic nu se recunoaste, nimic nu se asuma. Nimic nu e autentic. Ti-e deja jena sa mai pronunti cuvantul `reforma`. Ti-e rusine sa vrei eficienta. Ti-e frica sa critici. Iti e groaza sa ai o viziune sistemica.

Fermitatea este dusa la extrem, la dictatura chiar. Sinceritatea este batjocorita. Curajul este considerat o obraznicie. Reforma este deja rebeliune.

Se prefera conformismul intelectual, reguli desuete, practici comuniste. `Cine nu e cu noi, e impotriva noastra. Cine e impotriva noastra, vrea rau sistemului. Noi suntem buni, ceilalti sunt rai. Noi suntem o putere, ceilalti ne sunt datori. Noi nu raspundem in fata nimanui, ceilalti trebuie sa taca` par reguli ce ne guverneaza activitatea.

`Capul plecat sabia nu-l taie` devine dicton. Cine se ridica deasupra multimii, e mai usor de nimerit. Un lider neoficial este un dusman din start. O discutie privata, e vazuta ca un complot. Pana si colegii de birou ti-i alege seful.

`Ai curajul sa fii deosebit`, suntem indrumati in ultimul slide dintr-un curs de retorica. Hmmm, chiar trebuie sa ai curaj pentru asta. Numai ca daca o faci, s-ar putea sa realizezi ca esti cam singur.

Am ajuns la concluzia ca din tribunale lipsesc…OAMENII.

Drepturile apararii in penal

In data de 20.11, Mediafax-ul vine cu o stire tare: o noua exceptie de neconstitutionalitate a fost admisa, in privinta dreptului avocatului invinuitului/inculpatului de a asista la toate actele de urmarire penala. Daca se limita numai la a informa publicul si celelalte trusturi de presa asupra evenimentului produs, era OK. Dar stirea are si o shoparla: `toate actele procedurale efectuate în dosare în baza Legii 356/2006 sunt lovite de nulitate, pentru nerespectarea dreptului la apărare. Concret, aceste dosare aflate în faza de judecată vor fi restituite`. Nu imi pot inchipui insa daca parerea asta a-juridica apartine jurnalistului care, deh, nu se semneaza, sau o fi fost sfatul vreunui jurist venit de la IAS/CAP.

Dupa doua zile, Gardianul isi da seama de manipulare si spune exact contrariul celor afirmate de Mediafax: nici un dosar nu va fi restituit pana la publicarea deciziei CC, care oricum produce efecte numai pentru viitor.

Acum, hai sa gandim putin logic: daca s-ar restitui TOATE dosarele trimise de parchet la instanta si aflate acum pe rol, indiferent de calea de atac, ar insemna sa fiu in situatia de a obliga avocatii inculpatilor sa asiste la acte de urmarire penala la care ei nici nu au formulat solicitare. Cu alte cuvinte, o fi lovite de nulitate actele de urmarire penala, dar nulitatea asta e si ea de doua feluri: absoluta- cand greseala nu mai poate fi remediata, si relativa-cand se poate acoperi vatamarea produsa. Or, daca avocatul a acceptat desfasurarea urmaririi exact dupa tactica procurorului, evident ca nu am nici o vatamare, si logic ca nu poate opera restituirea.

Daca insa avocatul ceruse procurorului sa asiste la actele de urmarire penala si acesta a refuzat invocand legea nr. 356 din 2006, atunci se pune problema restituirii dosarului pentru refacere. Dar asta numai daca ajungem la concluzia ca decizia CC ar privi actele de urmarire penala trecute. Asa ca, deocamdata asteptam aparitia motivarii deciziei CC sa vedem exact in ce sens textul art 172 alin. 1 din C.pr.pen e neconstitutional.

Pana atunci e de reflectat pana unde merg drepturile apararii in timpul anchetei: va putea sa ceara aparatorul inculpatului asistarea la orice act de urmarire penala, de ex. inclusiv la interceptarea convorbirilor telefonice ale partilor din dosarul clientului sau? Si mai e de reflectat daca nu cumva prin egalizarea balantei intre aparare si acuzare in faza de urmarire penala, contradictorialitatea aceasta nu naste cumva un nou proces penal, similar cu cel care se va desfasura in fata judecatorului. Chiar asa, de ce in Romania ar trebui sa avem doua procese?

Globalizarea si justitia

 Am finalizat zilele acestea un studiu despre efectele globalizarii asupra justitiei. Poate parea prea abstract pe alocuri sau prea avangardist. Oricum am senzatia ca m-am nascut cu 50 de ani mai devreme, caci multe din ideile mele de reforma sperie. In fine, exista si varianta opusa, cum ca altii sa fi ramas 50 de ani in urma.

Oricum, studiul are la baza literatura occidentala consacrata si evolutii legislative (inter)nationale recente. Esenta lui este ideea ca globalizarea, ca si fenomen socio-politic, are efecte si asupra sistemului juridic: sunt semne tot mai vizibile ale unei mondializari juridice, a crearii unui drept mondial. Procesul national se va adapta acestuia, tocmai pentru ca instantele internationale au fundamentat principiile procesului echitabil universal. Apropierea dintre sistemele de drept clasice este tot mai mare. Rolul participantilor in proces este in schimbare. Locul si rolul judecatorilor in viata cetatii este din ce in ce mai accentuat.

Studiul este accesibil, in intregime, AICI.