CRISTI DANILEŢ - judecător

ianuarie 24, 2008

Coruptia judiciara (7): mijloace de corupere

Filed under: coruptia — Cristi @ 9:08 pm

mita2.jpgFoloasele ce pot constitui mijloace de corupere sunt:

- bani (lei, euro sau dolari americani, cash ori pe card, plata facturi, cota parte din afacerile `protejate`, imprumut de bani);

- bunuri (bijuterii, produse alimentare, produse electronice, produse electrocasnice, mobila, autoturisme, set anvelope, combustibil, imbracaminte, cosmetice, materiale de constructie, animale, arme vanatoare, icoane);

- servicii (sejururi la mare, excursii in strainatate, facilitarea procurarii unei locuinţe, a unui loc de munca, informaţii scurse la presa, asigurare menaj in locuinta);

- favoruri (neformularea unei plangeri adminstrative sau penale contra celui mituit, favori sexuale, transfer).

Este de remarcat ca valorile cele mai mari ale acestor foloase sunt in cauzele cu miza mare – cele comerciale, unde sumele din proces sunt de ordinul miliardelor si cele penale, unde in joc este libertatea persoanei. Valoarea difera si in functie de rangul celui implicat in cercetare (grad superior, functie de conducere) si de posibilitatile celui cercetat (cetatean strain, om de afaceri). Suma pretinsa este aproape intotdeauna mai mare decat suma primita.

Momentul in care se intervine este la inceputul sau la sfarsitul procedurii: de regula se intervine la organele care au puterea de a demara procedurile (organe de de constatare precum Garda Financiara sau polita din serviciul circulatiei; organe judiciare cum sunt politia judiciara si procurorii) si la cele care iau hotararea decisiva, finala (instantele de recurs, instanta suprema). Sunt vizate in special procesele penale. De asemenea, folosul se poate da si dupa indeplinirea, in conditii legale, a actului de catre organul judiciar (primire de foloase necuvenite). Un astfel de folos dat in mod repetat, creeaza un obicei si devine de fapt o promisiune de mituire.

10 Comentarii »

  1. Am tot respectul pentru curajul de care dati dovada, domnule judecator! Din pacate sunteti o specie rara. Trebuie sa recunoastem ca justitia este corupta de jos in sus, incepand cu portarul si pana la cel mai inalt nivel. Pentru a exemplifica, am hotarat sa va expun cateva situatii de care, s-ar putea sa fi auzit si Dumneavoastra, pe holuri….
    1. Ce se intampla atunci cand trebuie sa existe un tap ispasitor pentru a acoperii cu frunze mizeria lasata de altii mai “sus-pusi” sau “cu spatele aisgurat” atunci cand dispar acte din dosare sau cand cineva are nevoie de ceva urgent, sarind peste circuitul normal? Judecatoria xyz are o solutie: dam vina pe cei mici si-i amenintam ca-si vor pierde locul de munca daca incidentul se repeta! Problema este ca incidentul sigur se va repeta, dar banii vor intra in buzunarele altora care, vor dormi bine noaptea stiind ca au un loc de munca si ceva de pus pe masa copiilor, spre deosebire de cei “vinovati”.
    2. Cat de corupt poate fi un judecator pentru a scoate din propria casa o familie, fara nici un temei legal? Din cate stiu eu, o hatarare, fie ea pe fond sau prin incheiere de sedinta, trebuie motivata, sau macar data pe scurt, in 30 de zile. Si ma intreb… oare domnul judecator nu stie cum sa-si argumenteze, cat mai putin vizibil, integritatea si incoruptibilitatea?
    3. De ce unele dosare se judeca cu exces de celeritate iar altele…se ratacesc luni in sir prin arhive?
    4. Cum este posibil sa dijungi o cerere si sa formezi un dosar nou atunci cand stii sigur ca pe rol mai exista un dosar cu acelasi obiect, aceleasi parti…in loc sa o respingi sau sa dispui conexarea dosarelor…. Nu toti isi permit sa plateasca taxe de timbru de milioane, chiar daca au posibilitatea de a le recupera…. peste cine stie cata vreme…
    5. va urma
    Ce parere aveti, domnule judecator?

    Comentariu by alina — ianuarie 25, 2008 @ 11:07 am

  2. Nu pot spune decat ca sper ca e vorba de acte izolate de incompetenta si nu de coruptie…

    Comentariu by Cristi — ianuarie 25, 2008 @ 11:29 am

  3. “Actele de incompetenta” sunt atat de “izolate” incat m-am trezit ca le cunosc si eu,deoarece le-am “trait” pe pielea mea.Cele observate de alina,sunt “proceduri” obisnuite,uzuale chiar… Nu mai am chef sa scriu.Nici nu-i “condamn” pe judecatorii,avocatii sau personalul din cazul meu…;poate,si eu,in locul lor-vazand “partea adversa” in prim-plan,la toate posturile tv si stiind cine sunt,as fi facut la fel… Unele “proceduri” le pot dovedi,dar e ca “vanatoarea de ursi in siberia” din comentariul lui cru…;imediat ce am citit comentariul mi-am dat seama de adevarata mea vocatie,as putea spune chiar “meseria” mea : vanator de ursi…in siberia…

    Comentariu by Marius — ianuarie 25, 2008 @ 6:07 pm

  4. Marius, cand pleci spune-mi si mie. Plecam impreuna…

    Comentariu by Cristi — ianuarie 25, 2008 @ 6:11 pm

  5. Sunt impresionat ca puteti vorbi sincer despre asemenea lucruri. Felicitari!

    Comentariu by Olivian BREDA — ianuarie 26, 2008 @ 3:39 pm

  6. O sa-ti spun,Cristi,…dar esti deja acolo! Daca iti spun unii ca o sa “ai necazuri”(john deed!),ca te p… impotriva vantului,ca esti in siberia(eu!),nu-i crede ! Sau,oricum,NU TE LASA! LA NIMENI!Toti aia care “dau cu piatra”,in sinea lor,stiu care-i diferenta dintre tine si ei; toate astea se “contabilizeaza” la sfarsit… Unii oameni sunt proprii lor stapani, altii nu-si pot reveni din postura de slugi nevolnice,toata viata. Pentru primii,viata ii mai grea dar,in acelasi timp,mult mai frumoasa; pentru ceilalti…,ce poate sa fie, mai ales cand privesc in urma ? O viata slugarnica si umila,de fapt…

    Comentariu by Marius — ianuarie 26, 2008 @ 9:30 pm

  7. Buna ziua! Sincer va spun ca imi pierdusem speranta ca se mai poate face ceva in tara asta dar m-am inselat pt ca vad acum cu ochii mei ca intr-adevar exista si oameni cinstiti care cauta adevarul.Felicitari si mult curaj,este mare nevoie de oameni ca dumneavoastra.Vreau sa va adresez o intrebare: daca am avut un accident pe 30 oct 07, am depus la Parchet plangere prealabila pe data de 19 dec 07,impotriva firmei care executa lucrarea,din pricina careia un stalp de inalta tensiune a cazut peste masina in care ma aflam, acum ma mai pot indrepta si impotriva proprietarului stalpului respectiv sau am depasit termenul in care mai pot face plangere in vreun fel? Va rog sa ma iertati, am ajuns in culmea disperarii.Am angajat un avocat, l-am platit si mi-a taiat chitanta dar pt mine nu lucreaza,lucreaza pt ….????? Si mai rau este ca si organele de cercetare penala tot pt …..????? lucreaza.Am citit codul penal,codul de procedura dar mai mult nu stiu ce sa mai fac.Daca il intreb ceva sau mai mult, ii cer ceva, gaseste tot timpul o scuza.Va multumecc.

    Comentariu by ancutza — ianuarie 27, 2008 @ 3:42 pm

  8. Pt Ancuta: Legea imi interzice sa va dau sfaturi juridice in cazuri concrete. Va raspund insa cu o intrebare: daca comandati un produs prin telefon, il achitati cu cardul si totusi nu vi se livreaza, ce faceti? Incercati sa intrati in posesia produsului, nu-i asa?! Si sa fie sanctionat cel care nu vi la livrat, nu?! Asa ca uitati-va atent in contractul pe care l-ati semnat cu avocatul, vedeti cum il puteti rezilia, cititi si legea si statutul avocatilor pe http://www.unbr.ro ca sa aflati unde puteti face reclamatie. Interesant, pariu fac ca toata lumea stie ca impotriva unui judecator se poate face reclamatie la CSM, dar nu stie cui sa se adreseze cu reclamatie contra unui avocat. Succes!

    Comentariu by Cristi — ianuarie 27, 2008 @ 3:57 pm

  9. Nu e nevoie sa mergeti pana in Siberia pentru a vana ursii. Se gasesc si la noi exemplare superbe….

    Comentariu by alina — ianuarie 28, 2008 @ 7:05 am

  10. pt.alina
    Da’ si ce “busteni” avem…!In loc de bustean citeste “prostie,rea-credinta si putere” (eventual “sistem”).
    Vezi comentariul 15 din “Interviu in A.Catavencu”- sursa inspiratiei…

    Comentariu by Marius — ianuarie 28, 2008 @ 10:23 am

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieste pe WordPress.com.