Incalcarea autoritatii hotararilor

Pentru foarte multe persoane implicate in actul de justitie, independenta justitiei se reduce la neinterventia in dosare si salarii bune. Putini au cunostinta de standardele si cerintele impuse de acest principiu. Si mai putini stiu ca independenta justitiei presupune respectarea judecatorilor si a autoritatii hotararilor judecatoresti.

Facand un studiu cu SoJust pe aceasta tema, am descoperit ca de multe ori deciziile instantelor nu sunt puse in practica de puterea executiva. Mai mult, sunt metode prin care unei persoane careia justitia i-a recunoascut dreptul de a fi reintegrat pe o functie de unde a fost schimbat/demis, executivul sa ii incalce pentru a doua ara dreptul: prin desfiintarea departamentului sau chiar a institutiei unde trebuia sa se faca reintegrarea.

Pentru cei interesati de subiect, a se citi EXECUTAREA HOTARARILOR JUDECATORESTI.

Excludere din magistratura

Azi trebuie sa laud CSM. Nu se intampla prea des, dar nu din vina mea.

Tocmai am citit o stire cu un judecator care a fost exclus din magistratura.  Este un semn ca justitia poate sa isi faca singura curatenie in curtea sa. Din nefericire, asemenea cazuri au fost facilitate de insusi CSM, care a adoptat o politica dezastruoasa de resurse umane, prin care au fost primite in sistem persoane insuficient verificate profesional.

Cum poti ajunge procuror sef?

Doua chestiuni juridice importante s-au petrecut azi: CSM a avizat negativ propunerea ministrului justitiei pentru numirea de catre presedintele Romaniei a d-nei Monica Serbanescu in functia de procuror-sef la DNA, respectiv comisia juridica a Senatului a propus Plenului sa voteze modificarea legii statutului magistratilor in sensul ca numirea procurorului general al PICCJ si al procurorilor sefi de la DNA si DIICOT si adjunctilor acestora sa fie facuta de CSM la propunerea ministrului justitiei. Asadar, ambele au legatura cu procedura de numire a procurorilor in inalte functii.

 

Constat insa amatorismul tuturor discutiilor generate cu privire la aceste evenimente: sunt partide politice care sustin ca numirea trebuie sa o faca CSM; alte partide sustin ca e bine sa o faca Presedintele tarii; ministrul vrea ca numirea sa o faca sectia de procurori a CSM; Lidia Barbulescu a spus azi chiar ca aceasta numire trebuie sa o faca Plenul CSM. Considerentele care se aduc sunt, pe rand: actualii procurori sunt numiti politic, asa vrea Comisia Europeana, CSM este garantul independentei justitiei. Surprinzator insa pentru niste persoane care fac asemenea afirmatii pentru ca au cunostinte juridice, asa zisele argumente se opresc aici.

 

Eu, ca si persoana care am pretentia ca argumentele nu inseamna afirmatii sau naratiuni, ca la baza organizarii judiciare trebuie sa stea principii (pe care le tot invocam dar nu le definim si nici nu ne li asumam) si nu oportunisme, si ca intreaga cariera a unui magistrat trebuie sa fie caracterizata de criterii obiective si merituorii, afirm ca nu cred in niciun sistem unanim acceptabil de numire a procurorilor care ocupa functii de conducere in parchete. Indiferent ca numirea o face CSM (cum se vrea), Presedintele tarii (cum e acum), Parlamentul (cum e in Ungaria) sau Ministrul Justitiei (cum e in Franta), o astfel de procedura trebuie sa raspunda la o intrebare simpla: cum trebuie sa fiu si ce trebuie sa fac eu, ca magistrat, sa ajung procuror general la PICCJ sau procuror sef la DNA/DIICOT? Caci, in momentul de fata, cand ministrul justitiei face recrutari in secret bazate pe informatii obtinute obscur despre magistrati, cand CSM voteaza in secret si nemotivat, cand partidele sunt interesate de a-si propune proprii oameni peste tot, e cert ca numai daca esti in gratiile cuiva poti fi numit intr-o functie inalta (care nu este din acelea ce se ocupa prin concurs).

 

Simplul fapt ca sunt magistrat este si trebuie sa fie o garantie pentru toti cei din jurul meu ca sunt obiectiv si impartial in toata activitatea mea – iar daca nu e asa, atunci e o problema mare cu sistemul de evaluare a mea: faptul ca lucrezi cu un ministru sau un politician la un moment dat, ca esti numit in vreo comisie sau joci tenis cu el, nu sunt de ajuns sa arunce umbra asupra profesionalismului tau; caci atunci, daca judeci un dosar cu un politician, automat inseamna ca cochetezi cu opozitia?! Prin urmare, orice asociere politica a mea cu institutia care ma numeste este jignitoare pentru mine, om cu o puternica competenta judiciara, si din start falsa: e firesc ca numirea sa o faca un organism mai mult sau mai putin politizat (de ex, daca ma gandesc ca actualul CSM a fost numit in intregime de Senat, iar ca majoritatea csm-istilor sunt numiti inainte de 2005, cand alta era conformatia in Parlament, pot sa ii acuz si pe ei de politizare, asa ca de unde brusc aruncarea reasponsabilitatii numirii sefilor de parchete la CSM?!). Important este ca eu sa fiu cel mai bun/nimerit/potrivit dintre cei cu vocatia de a ocupa acel post si care au curajul/posibilitatea de a candida.

 

Prin urmare, accentul in dezbaterile publice ar trebui sa se axeze pe: modul de anuntare a vacantei postului, prezentarea fisei postului, stabilirea unui profil al candidatului pentru un astfel de post, modul de apreciere a experientei profesionale, modul de prezentare al trecutului profesional, importanta absolvirii anumitor cursuri, abilitati relationale de indeplinit, starea sanatatii, continutul si punctarea planului de management, modul de desfasurare al interviului, parerea viitorilor superiori si subordonati, consultarea publica cu ong-urile, modul de prezentare catre public al candidatului ales in final. O astfel de procedura ar spori increderea mea ca magistrat in corectitudinea procedurii si a publicului in profesionalismul celui desemnat.

 

Un lucru bun tot a generat aceasta dezbatere: nu am mai auzit cam din 2005 atata dezbatere care sa aiba in centru sintagma `independenta justitiei`. Insa, de fapt, aceasta nu vine inca din incredere, ci tuturor le e frica de justitie si de aceea incearca sa creeze diverse parghii sa o controleze – nu mai pot pe dosare, atunci macar sa o controleze administrativ.

Guvernul impiedica executarea hotararilor

Magistratii, personalul auxiliar din instante si parchete, angajatii MJ si CSM, au purtat procese cu angajatorii lor pe chestiuni salariale. Hotararile judecatoresti, parte din ele, au fost executate. O mare parte insa au ramas neexecutate, datorita dificultatilor financiare de a plati toate sumele de bani la toti debitorii.

Pentru a incerca reglarea acestor probleme, art III din OUG 75/2008 a prevazut necesitatea semnarii unui ordin comun al ministrului justitiei, ministrului economiei si finantelor, presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acest ordin tocmai a aparut.

Acum, eu ca si creditor al unor sume de bani pe care trebuie sa le incasez de la debitor, mai citesc si Codul Muncii, unde vad ca la art. 277 se spune `Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune`. E adevarat insa ca OUG 75/2008, data de Guvern, organism care nu a fost parte in aceste litigii, prevede o esalonare.

Stiti ce e dragut in toata treba asta (era sa spun `afacere` – dar de ce nu?!)? Independenta justitiei presupune ca un corolar acceptarea autoritatii organelor judiciare (adica respectul fata de lucratorii din justitie) si a hotararilor judecatoresti (adica executarea a ceea ce constituie `produsul final` al intregului mecanism numit `justitie`).

Principiul disponibilitatii aplicabil in procesul civil priveste si faza de executare silita, creditorul avand dreptul sa decida daca si cand sa inceapa executarea, ce bunuri ale debitorului sa fie urmarite, sau partile pot tranzactiona.

Or, in situatia de fata, magistratii asista neputinciosi si chiar banuitor de tacuti la un act incheiat nu intre cei care au fost in litigiu, ci intre autoritati ale statului care sunt debitoare la randul lor: MJ pentru judecatori si personalul auxiliar din instante si din interiorul MJ, CSM pentru propriul sau personal, PICCJ pentru procurori si personalul auxiliar din parchete, iar MEF ca si chemat in garantie in toate procesele.

Asa ca intreb si eu ca nevrednicul magistrat care are curajul sa vorbeasca cand gandeste si sa nu fie dependent tot timpul de deciziile mai-marilor justitiei: `Eu, ala de am o hotarare in favoare si ma numesc creditor, eu ce fac`?! Si imi raspund tot eu: `Nimic. Caci se gandesc ei, debitorii, la toate!`.

Si nu e vorba de dificultatea de a plati acesti bani, toti intelegem asta: nimeni nu pretinde ca acele sume de bani sa fie platite toate odata. E vorba de o chestiune de doua chestiuni de principiu:

1. poate Guvernul sa prevada alta date de executare a unor hotarari definitive decat spune legea? Asadar, poate puterea executiva sa incalce imperativul dat de puterea legislativa si de cea judecatoreasca

2. pot fi reprezentanti creditorii la o tranzactie privind executarea civila de catre autoritati profesionale care nu sunt sindicate si care prin lege nu sunt imputernicite sa reprezinte acei creditori in chestiuni personale?