Comentarii pentru: Hotarari cu opinie separata

de: ADA SERBAN

ADA SERBAN — Sat, 25 Apr 2009 14:20:24 +0000

Opiniile separate sunt necesare. Dar, ce ne facem cu cauzele in care nu pot sa existe opinii separate pentru ca, pur si simplu, judecata apartine unei singure persoane. CU ATAT MAI MULT, ATUNCI CAND TREBUIE SA JUDECE PRIVAREA DE LIBERTATE SAU MENTINEREA LEGALITATII MANDATULUI DE ARESTARE.
Va redau mai jos, un fragment din motivarea judecatorului de la Tribunal, care trebuia sa se pronunte doar in legatura cu mentinerea legalitatii mandatului de arestare.

“Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârşirii unor fapte similare atât de către inculpat cât şi de persoane care au această tendinţă, văzând lipsa de fermitate a justiţiei faţă de cei bănuiţi ca autori a unor astfel de fapte.
Din probele administratepână la această dată, pe bună dreptate se poate spune că în speţă există probe şi indicii temeince în sensul art.dispoziţiilor art.68/1 şi art.143 alin.1 C.pr. pen. că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi că nu au apărut temeiuri care să impună revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv,astfel instanţa menţine în temeiul art.160/b C.pr.pen. măsura arestului preventiv faţă de inculpatul Xy apreciază că această menţinere este impusă şi pentru o mai bună cercetare a cauzei.”

de: Cristi

Cristi — Fri, 24 Apr 2009 21:28:08 +0000

Intre timp am mai gasit argumente: `Potrivit art. 51 din Constitutie, legea este izvor de drept. Aceasta nu inseamna insa ca jurisprudenta nu are un rol important in aplicarea legii de catre instantele judecatoresti. Principiul supunerii judecatorului numai fata de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, nu are si nici nu poate sa aiba semnificatia aplicarii diferite si chiar contradictorii a uneia si aceleiasi dispozitii legale, in functie exclusiv de subiectivitatea interpretarii unor judecatori diferiti. O asemenea conceptie nu ar putea duce decat la consacrarea, chiar pe temeiul independentei judecatorilor, a unor solutii ce ar putea reprezenta o incalcare a legii, ceea ce este inadmisibil, intrucat, legea fiind aceeasi, aplicarea ei nu poate fi diferita, asa incat intima convingere a judecatorului nu poate justifica o asemenea consecinta. De altfel, in cadrul dezbaterilor Adunarii Constituante, s-a retinut numai obligatia judecatorului de a se supune legii, neadoptandu-se propunerea formulata printr-un amendament de a se mentiona, in plus, potrivit “intimei sale convingeri”, pe argumentul ca, in esenta, consacrarea constitutionala a intimei convingeri care, prin natura sa, este necontrolabila, ar insemna instituirea unui criteriu subiectiv, ce ar putea favoriza abuzurile in aplicarea legii. De aceea, numai o practica judecatoreasca unitara reflecta cerintele principiului constitutional al supunerii judecatorului numai fata de lege` (http://www.legestart.ro/Decizie-nr-528-din-1997-(MzY0MjY-).htm).
I. Referitor la dispoziţiile art.63 alin.2 din Codul de procedură penală autorul excepţiei susţine că sintagmele „convingerii lor” şi „conducându-se după conştiinţa lor”, din partea a doua a acestui text de lege, contravin cu deosebire dispoziţiilor art.123 din Constituţie, conform cărora: „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.”, iar „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.” Examinând această susţinere, Curtea constată că în Adunarea Constituantă, în cadrul dezbaterilor pe articole a proiectului de Constituţie şi a Raportului Comisiei de redactare (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr.35 din 13 noiembrie 1991 şi, respectiv, nr.36 din 14 noiembrie 1991) a fost discutată propunerea de amendament referitoare la completarea tezei finale a alin.(2) al art.123 din Constituţie cu sintagma „[...] şi intimei lor convingeri”. După dezbateri Adunarea Constituantă a respins cu majoritate de voturi acest amendament, exprimându-şi în acest fel, în mod expres, voinţa ca judecătorii să se supună „numai legii”, iar nu şi „intimei lor convingeri”. Aşa fiind, Curtea con„Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor [...]”, contravin dispoziţiilor art.123 alin.(2) din Constituţie, dispoziţii potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. (http://www.ccr.ro/cedo/171_2001.html)

de: johnny

johnny — Fri, 24 Apr 2009 19:41:42 +0000

Trecand peste “mie personal” (ticuri verbale, sorry), o sa incerc sa argumentez pe scurt utilitatea opiniei separate, cel putin in sistemul judiciar romanesc. Practic, conditiile ideale care ar exclude posibilitatea opiniei separate sunt profesionalismul celor 3 magistrati, o situatie de fapt foarte bine stabilita si, mai ales, o legislatie clara, nesusceptibila decat de minime interpretari. Daca primele doua conditii pot fi cu putin noroc indeplinite, ma tem ca a treia conditie este departe de a fi intalnita in Romania.
In situatia asta este foarte posibil ca trei profesionisti de buna credinta sa nu poata ajunge la o opinie comuna (distractiv e ca in codurile de procedura se vorbeste si de situatia in care fiecare din cei trei magistrati are propria opinie) si sa aiba toti dreptate in acelasi timp (de ex., celebra situatie a revendicarilor intre fostii si actualii proprietari). Pai in conditiile astea, opinia separata nu inseamna decat a se spune adevarul-ca 2 magistrati au vazut situatia intr-un fel, iar cel de-al 3-lea intr-un mod diferit…
Pana la urma justitiabililor trebuie sa li se spuna adevarul-anume ca legea nu e clara, desi ar trebui sa fie. Pe de alta parte, daca in mod sincer cel de-al treilea judecator nu considera ca opinia majoritara este corecta iar argumentele celorlalti nu l-au convins, de ce nu si-ar face cunoscuta parerea?
Ar fi ciudat sa nu faca opinie separata, dar intr-un articol publicat ulterior sa sustina o pozitie diferita fata de cea din hotarare…(evident, cel care a pierdut procesul ar spune ca respectivul a luat shpaga).
Oricum, nu mi-e clara disocierea intre solutia in care un judecator CREDE si solutia care TREBUIE. Din cate stiu, judecatorul TREBUIE sa dea solutia in care CREDE.

de: Frank G. Schmidt

Frank G. Schmidt — Fri, 24 Apr 2009 19:12:02 +0000

ma bucur ca imi confirmati ca nu m-am inselat. avand in vedere ca eu mai am “treaba” cu siguranta vre-o 10 ani in sistem, impartasesc in principiu opinia referitoare la “curatirea” sistemului.
problema este insa si una de societate – a existat o larga sustinere pentru gratierea unor batrani care nu facusera rau nimanui, “doar mutasera un pic hotarul”. problema nu este gratierea din motive umanitare ci bagatelizarea unui delict destul de serios. de aici ma tem si ca o justitie “dreapta” s-ar putea sa nu fie inteleasa la nivel de societate, unde haiducul este privit cu simpatie atata vreme cat jefuieste pe bogati, de preferinta pe cei pe care nu-i cunoastem.

de: Cristi

Cristi — Fri, 24 Apr 2009 18:58:17 +0000

Credeti-ma ca nu vreau decat o justitie performanta. Iar aceasta ar fi favorabil pentru toata lumea, dar in primul rand pentru justitiabil. Haideti sa vedem impreuna ce mai putem indrepta in sistem, sa privim putin inainte, sa previzionam niste aspecte, si nu atata sa tot privim inapoi. Si eu am o vorba: `prefer un judecator fara experienta decat unui cu experienta nefasta` – aceasta vorba mai este valabila inca vreo 5, maxim 10 ani, cand se va fi curatat deja sistemul de ultimile ramasite ale neocomunismului. Dar dupa?! Putem oferi niste principii pe care generatia ce vine din urma se poate sprijini, pincipii emanate din societate si care sa duca in final la `facerea dreptatii` prin solutionarea unui dosar? Sau si peste 10 ani vom gasi tot felul de scuze cum ca judecatorul poate da solutii dupa intima lui convingere, poate interpreta legea cum vrea, si nu are decat sa tolereze neprofesionalismul din sistem?!

de: Frank G. Schmidt

Frank G. Schmidt — Fri, 24 Apr 2009 18:35:03 +0000

eu incep sa nu mai inteleg nimic si va rog sa ma lamuriti si sa ma luminati: ori discutam de justitia reala din care din pacate fac parte si judecatori veniti din cap (incep sa iasa din ce in ce mai multi la pensie dar spre neplacuta mea surprindere am regasiti cativa profesori la facultati!) ori discutam principii aristotelice. deci in principiu intr-o situatie data, nu pot exista opinii separate – dar asta este strict teoretic si pur filozofic. sa nu uitam ca la iccj s-a hotarat definitiv si irevocabil ca in pofida faptului ca sotul era inginer si sotia casnica si ca nu aveau decat un apartament, ce-i drept mai marisor si prin buricul targului, decretul 92/1950 s-a aplicat corect pentru ca sotia in calitate de casnica nu era exceptata de la nationalizare. in speta data decretul nu este neconstitutional in raport cu constitutia din 1948 – domnule danilet, daca printr-o ironie a soartei ati fi facut parte din acest complet de recurs (cazul este real si nu este al meu!), atunci eu sunt convins ca faceati opinie separata si o declarati diametral opusa si o mai si publicati pe blog!
deci revin la intrebarea mea initiala: discutam filozofia dreptului sau discutam realitatea care ne inconjoara si determina viata si unora destinele (doamna “casnica” nu a mai avut posibilitati sa ajunga la cedo, a ajuns la cele sfinte iar fii dansei nu au mers la cedo caci mama lor pierduse la toate instantele, deci nu ar fi avut un drept recunoscut pe care statul sa-l fi incalcat dupa ratificare).
dumneavoastra plecati de la o premiza din pacate fundamental gresita – judecatorii si judecatoarele nu sunt majoritar dupa chipul si asemanarea dumneavoastra. mai sunt si cap-isti si destui care au invatat de la cap-isti, asa ca ramane cam ca la ‘radio erevan” – nu i-a luat ci i-a dat, nu era o bicicleta ci un ceas si nu era serghei sergheevici ci ivan ivanovici.

de: Cristi

Cristi — Fri, 24 Apr 2009 17:10:09 +0000

aaaaaaaaaaaaaaah, pai atunci suntem intr-o alta ipoteza, neavuta in vedere de mine. Eu vorbeam doar de judecatori profesionisti, cu aceeasi pregatire, intre care nu poti face diferentiere profesionala. Si care trebuie sa dea aceeasi solutie tocmai ca ei lucreaza numai cu chestuni obiective: probe si lege. Nu sunt nici pe departe de parere ca probele se interpreteaza, ele doar se evalueaza. Iar legea nici ea, ci se identifica si se individualizeaza, ajungand de la general la particular, fara a deturna sensul unic al legii. Pana la urma, noi explicam necesitatea piniei separate pt a ascunde/scuza incompeteta – ceea ce sper eu ca toti gandim ca e f.grav.
Asadar, eu vorbesc de situatii de profesionalism acum, nu de oportunisti aflati in trecere prin justitie. Evident, in fata a doi din astia, eu am datoria morala si profesionala sa ii invat drept si, mai mult, nici nu ii vad rezistand cu argumente intr-o opinie contrara. Sa fim seriosi: repet, putem teoretiza la neasfarsit, pe cand in viata reala – si asta inseamna 10 ani de magistratura ai mei din care scand cei doi petrecuti la MJ – e altfel.

de: cristian

cristian — Fri, 24 Apr 2009 15:26:12 +0000

Opiniile diferite se datoreaza unei insuficiente cunoasteri a dosarului sau a legii… Interesant, ca sa nu spun altfel. Ne prefacem ca nu stim despre ce vorbeste domnul Frank Gregor, adica despre judecatorii veniti direct de la CAP si care, daca sunt majoritari in complet, “cunosc” bine atat dosarul, cat si legea (mai ales legea). Cand formulezi opinie separata nu o faci pe baza convingerii tale subiective, ci pe baza probelor si a legii, ambele gresit interpretate si aplicate de ceilalti din complet.

de: Cristi

Cristi — Fri, 24 Apr 2009 14:57:09 +0000

`Mie personal opinia separata mi se pare o institutie utila`. Acesta se vrea un argument pentru demontarea postarii si comentariilor mele, care par ca nu v-au convins. Atunci, detaliati de ce e `utila`.

de: johnny

johnny — Fri, 24 Apr 2009 14:42:46 +0000

Imi pare rau, d-le Danilet, dar ultimul argument e destul de fortat. De exemplu, daca situatia expusa de mine ar interveni intr-un dosar penal, iar opinia majoritara -dar gresita- ar insemna trimiterea in inchisoare a unui nevinovat (sau eliberarea unui ucigas/violator, etc.), nu cred ca nu ati face opinie separata. Constiinta cuiva nu se supune majoritatii. Repet: ipoteza este cea a unei hotarari complet nelegale sau in contradictie cu probele de la dosar (nu de o simpla situatie interpretabila).
Mie personal opinia separata mi se pare o institutie utila. Nu cred nici ca ar afecta in vreun fel prestigiul justitiei (pana la urma partile au dreptul sa cunoasca opiniile tuturor judecatorilor din complet) si nici ca ar fi imposibil de argumentat din punct de vedere al logicii aristotelice (in conditiile in care in materie juridica, premisele silogismului nu au claritatea celor din logica lui Aristotel).