CRISTI DANILEŢ – judecător

27/09/2012

Publicare fotografii fara drept: jurisprudenta canadiana

Filed under: dr.omului,jurisprudenta — Cristi D @ 2:21 PM

Cred ca e util sa stim jurisprudenta tarilor ale caror legislatii au fost sursa de inspiratie pentru Noul Cod Civil. Codul civil din Quebec a fost una dintre aceste surse. Iata mai jos o speta interesanta pentru aplicarea art. 70-77 NCC.

O revistă artistică publică o fotografie a unei persoane aflate pe scara exterioară a unei clădiri, fotografie care nu are un conţinut defăimător, dar a fost făcută şi distribuită fără acceptul persoanei fotografiate. Instanta a reţinut o atingere adusă vieţii private, astfel că fotograful în solidar cu editorul au fost obligaţi la plata de daune morale. Pe larg, a se vedea hotărârea din 15 august 1996 a Curţii de Apel a Provinciei Quebec, dosar 500-09-000567-917 (traducere in lb.ro AICI). 

Motivarea face o trimitere atât la literatura de specialitate din Franţa şi Quebec, cât şi la jurisprundenţa şi evoluţia acesteia din cele două legislaţii. Am reţinut următoarele:

- dreptul la viaţa privată include dreptul la imagine, dreptul la intimitate, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la confidenţialitatea comunicaţiilor şi a corespondenţei, dreptul la utilizarea numelui propriu, etc.

- dreptul la viaţă privată include dreptul la anonimat, la intimitate, la linişte. Această linişte, îmbracă multiple aspecte concret diferite: de a rămâne necunoscut; de a nu fi spionat, urmărit, solicitat, interogat, descris; de a nu auzi pronunţat numele său în public; de a nu-şi vedea divulgată biografia sau genealogia, situaţia averii sau a datoriilor proprii; de a nu fi obligat să dea seamă pentru actele din viaţa sa cotidiană, etc.

- dezvăluirea de către un post TV a adresei de domiciliu şi a numărului de telefon al unei persoanei atinge viaţa privată.

- prezenţa într-un loc public nu ar implica un consimţământ implicit pentru înregistrarea de imagini şi utilizarea acestora. Acesta ar putea însă să fie dedus din circumstanţe sau să cedeze în faţa necesităţii recunoaşterii unui drept public la informare. Fotografierea unei persoane prezente într-un loc public unde participa la o activitate sportivă nu ating viaţa privată.

- simpla prezenţă într-un loc public nu aboleşte dreptul unei persoane la anonimat, cu condiţia ca aceasta să nu fie angajată în viaţa publică, prin activităţile sale artistice, culturale, profesionale, politice, etc.

- se aduce atingere vieţii private în cazul în care o persoană îşi dă consimţământul să fie fotografiată pentru un anumit scop, dar ulterior fotografia este utilizată (şi) în alte scopuri

-  conceptul de viaţă privată ar proteja viaţa personală şi familială. Protecţia onoarei sau a reputaţiei ar apăra persoanele contra susţinerilor calomniatoare legate de toate activităţile lor private şi publice. Astfel se poate aduce atingere viaţii private a unui individ, fără însă a-i compromite şi onoarea

-  în intimitatea vieţii private, persoana reprezentată se poate opune atât realizării cât şi difuzării fotografiei. Această sferă zisă privată se extinde dincolo de cadrul vieţii strict private sau familiale. Chiar şi prezenţa în stradă, într-o piaţă sau un loc public, nu autorizează realizarea oricărei fotografii şi nici, mai ales, utilizarea ei fără consimţământul subiectului reprezentat. Fotografia unei persoane particulare, care se află prezentă ca element al ansamblului unei scene în faţa unui monument, într-o manifestaţie, cu ocazia unui incident pe un drum public, poate fi publicată în mod legitim. Individul nu constituie atunci obiectul realizării fotografiei. El apare acolo oarecum ca accesoriu, ca parte a acestei scene.

 – interesul general pentru informaţie justifică şi publicarea de fotografii ale unor persoane angajate în viaţa publică, cum sunt oamenii politici, artiştii, unele categorii de oameni de afaceri, etc., sub rezerva dreptului lor la o protecţie contra denaturării sau alterării imaginii lor sau contra unor publicaţii care ar aduce atingere unor interese patrimoniale, edificate pe o imagine sau pe un nume.

- simpla luare a unei imagini într-un loc privat, chiar fără difuzare sau publicare ulterioară, rămâne considerată ca o adevărată atingere adusă anonimatului şi intimităţii vieţii private.

- Fiecare individ are dreptul la protecţia vieţii sale private, şi imaginea sa făcând parte din aceasta, nu este deci necesar să existe o pierdere a reputaţiei sau o atingerea a onoarei pentru a se susţine recunoaşterea şi sancţionarea acestui drept.

- Culpa, aşa cum o admit aproape unanim doctrina şi jurisprudenţa din Franţa şi din Québec, constă fie în captarea imaginii în sine, fie în difuzarea acesteia, când aceste acte nu sunt autorizate de persoana însăşi sau justificate de una dintre excepţiile clasice mai ales de prezenţa în anumite cazuri într-un loc public; rolul de personaj public; satisfacerea dreptului la informare sau la istorie; prioritatea ordinii publice.

- O fotografie, lipsită de caracter scandalos sau imoral, care reprezintă doi tineri mergând unul lângă altul pe un drum public într-o atitudine de persoane corecte şi care nu revelează nici o intimitate anume, ilustrând într-o revistă serioasă un subiect de interes general şi însoţită de o legendă care nu are nimic jignitor, nu constituie mai puţin o atingere a respectului vieţii private a persoanelor interesate care au dreptul de a pretinde respectarea anonimatului lor, acest drept trebuind să prevaleze asupra exigenţei informării publicului.

- Simpla luare a fotografiei într-o stradă nu ar constitui o atingere a intimităţii vieţii private a intimatei, care nu ar mai putea atunci susţine încălcarea acestei zone de intimitate, fiindcă ea ieşise din ea. Rămâne atingerea adusă anonimatului. Actul fotografului nu ar avea nici un efect în absenţa unei difuzări sau a unei publicări. În aceste circumstanţe, pentru a se realiza, încălcarea legii presupune o formă de difuzare. Dacă aceasta are loc, atingerea survine şi comportă încălcarea drepturilor garantate de lege, dacă nu este justificată de un alt interes legitim, cum este dreptul la informare.

About these ads

27 comentarii »

  1. In Romania nici Deciziile definitive si irevocabile “nu sunt izvoare de drept” – citat din colegii dumneavoastra de pe la judecatorii, chiar daca sunt cauze absolut identice. Jurisprudenta Canadiana nici atata :-)

    Comentariu prin Ion Roată — 27/09/2012 @ 5:11 PM | Răspunde

    • Asta ne-au invatat profesorii la scoala, ca jurisprundenta nu este izvor de drept. Dar nimeni nu ne-a invatat importanta practicii judiciare unitare.

      Comentariu prin Cristi — 27/09/2012 @ 8:28 PM | Răspunde

      • Practica judiciară unitară nu este atît de importantă cît este de importantă păstrarea principiului că judecătorii nu sînt şi legiuitori – ei doar aplică legea, nu o fac.

        Comentariu prin mariusmioc — 28/09/2012 @ 2:07 AM | Răspunde

      • practica unitara Romania-Canada ? evident, o vom aplica imediat !
        Planeta Pamant nu va mai doreste inapoi, ramaneti acolo in sferele inalte in care va aflati si in masura posibilitatilor poate ne postati ceva practica judiciara de pe o luna a planetei Saturn …..

        Comentariu prin Raducu Petcu — 28/09/2012 @ 11:18 AM | Răspunde

    • Nu vă luaţi după ce v-au învăţat profesorii. Erau invidioşi şi în felul ăsta au considerat ei că-şi protejează de plagiat Deciziile pe care ei le dădeau la ICCJ :) Dar nici nu cred că v-au învăţat ca fiecare judecător să-şi creeze propriul său sistem de drept.
      Faţă justiţiabili susţineţi că soluţiile definitive şi irevocabile nu pot fi incorecte pentru că au parcurs 2-3 nivele de jurisdicţie, şi se aceea nu le mai analizează nimeni, nici CSM, nici Inspecţia judiciară.
      Pentru judecători însă, n-aţi întocmit nici un act oficial care să-i oblige să facă practică judiciară unitară, adică să-i puneţi să explice cu ce diferă cauza dedusă judecăţii de jurisprudenţa ICCJ invocată părţi, de au fost nevoiţi să dea o soluţie opusă. Asemenea explicaţii privind particularitatea cazului ar trebui să se bazeze numai pe anume prevederi legale – dacă există -, şi nu pe “invenţii” de moment nescrise niciunde.

      Dacă dumneavoastră mergeţi la service cu maşina pretindeţi ca la ieşirea din atelier problema reclamată să fie rezolvată, şi maşina să funcţioneze la fel cu celelalte de pe stradă, ba mai mult cereţi şi o garanţie a lucrării. Dacă meşterul vă va preda maşina şi când rotiţi de volan spre dreapta, roţile nu trebuie să se mişte oricum se nimereşte, ci spre dreapta. Şi dacă direcţia funcţionează altfel, duceţi maşina înapoi s-o facă ca lumea şi repede. N-aţi fi prea fericit să aflaţi că pentru a merge cu maşina bună, rânduiala este să duceţi maşina succesiv la 3 ateliere, la fiecare să plătiţi costul dinainte şi să luaţi lucrarea cum o ieşi ea, şi timp de 4-5 ani cât se tot repară, să trăiţi ca simplu pieton.

      Comentariu prin Ion Roată — 29/09/2012 @ 10:02 AM | Răspunde

      • Aici va dau dreptate. CU o singura observatie: daca masina `reparata` de mecanic nu va merge, cu siguranta nu va duceti la contabilul service-ului si nici la un inginer auto, caci acestia va va trimite din nou la mecanic. Fiecare cu sarcinile lui.
        Asa si noi in justitie: daca sunteti nemultumit de o solutie judecatoreasca, trebuie sa mergeti tot la o instanta judecatoreasca sa o verifice. Nu puteti merge la un organ administrativ – Inspectia Judiciara, CSM, MJ. Acestea din urma nu se ocupa cu verificarea si infirmarea solutiilor judecatoresti.

        Comentariu prin Cristi — 29/09/2012 @ 10:11 AM | Răspunde

      • … o ducem la acelaşi judecător care “nu-i corupt”, a uitat ce l-a determinat “să judece astfel”, nu întârzie în sala de judecată, nu vine beat criţă, nu înjură părţile dar … constata de la prima sedinta că este incidentă excepţia lucrului judecat.
        Iar dacă ţi-ar face mecanicul la fel, pentru el a gasit statul institutii adecvate: Protectia consumatorului, Instanţe de judecată, Parchetul, RAR-ul care i-a autorizat atelierul, … Numai pentru domnii judecatori nu s-a găsit nicio instituţie să-i întrebe de sănătate pentru anumite lucrări de proastă calitate pe care le prestează. Dar CSM-ul poate să propună şi asemenea control (măcar prin sondaj dintre reclamaţii) şi tare-s curios dacă ar îndrăzni cineva să-i refuze un astfel de act normativ.

        Comentariu prin Ion Roată — 29/09/2012 @ 1:13 PM | Răspunde

  2. Pentru obţinerea de despăgubiri cineva trebuie să dovedească un prejudiciu. Cum se justifică despăgubirile în cazul în care fotografiile publicate nu sînt defăimătoare şi sînt lipsite de caracter scandalos sau imoral?
    Dreptul cuiva “de a nu auzi pronunţat numele său în public; de a nu-şi vedea divulgată biografia sau genealogia” înseamnă limitarea dreptului altcuiva la liberă exprimare (şi nu e vorba aici despre calomnie, care e firesc să fie pedepsită). Sub pretextul că ni se oferă tot mai multe drepturi de fapt ni se limitează libertăţile.

    Comentariu prin mariusmioc — 27/09/2012 @ 5:27 PM | Răspunde

  3. dvs. sunteti persoana publica. demnitar. un ghita de pe strada are mai multe drepturi la protectia vietii private.
    atacurilor presei, foarte personale, ce-i drept, le-ati raspuns publicand imagini cu membri ai familiei…chit ca sunt pe blog, sunt in spatiul public.
    nu am auzit nici o replica de genul:”e o minciuna”.
    am vazut o reactie de politician, nu de magistrat

    Comentariu prin Mariana E. — 27/09/2012 @ 10:19 PM | Răspunde

    • Hmmm, cadeti in capcana lor -eu sunt demnitar acum, nu am fost demnitar inainte de 2011. Am fost magistrat, dar nu inseamna ca viata mea privata e accesibila oricui pt ca am indeplinesc si indeplinesc o functie publica.
      Si apoi, ce sa fac, saa spun ca e o minciuna ca eu apar in niste poze?? Pai nu e minciuna, chiar apar. Poate nu sunt cele mai reprezentative pt mine. Ce ma deranjeaza este ca sunt publicate fara acceptul meu desi fac parte din viata mea privata. Iar daca nu ati auzit dvs replici, nu inseamna ca eu stau degeaba.

      Comentariu prin Cristi — 27/09/2012 @ 10:25 PM | Răspunde

      • daca nu stati degeaba, e foarte bine…
        sincer, exact o replica in genul asta asteptam, direct si public: da, domnule, am avut si eu 20 de ani si am iesit la o bere cu prietenii, am si eu problemele mele personale ca tot omu`…legati-va de activitatea mea profesionala si lasati-mi familia in pace…sunt in csm, nu in calendarul ortodox
        daca ati afirmat ceva de genul asta si nu am auzit eu, imi cer scuze. daca nu, cred ca se cere o directa, ca va cam conduc la puncte, si nu e bine deloc…
        ca veni vorba de atacuri, ce ziceti de asta

        http://www.gds.ro/Eveniment/2012-09-28/Judecatorii+manelisti

        de cate ori crezi ca mai rau nu se poate….

        Comentariu prin Mariana E. — 28/09/2012 @ 8:13 AM | Răspunde

  4. Pana la urma, din pacate, e si un model cultural diferit care se reflecta in jurisprudenta. Din pacate, modelul cultural romanesc (in care toata lumea e curioasa sa stie ce face vecinul) nu prea se potriveste cu cel canadian … Canada (sau Australia) sunt un exemplu excelent (dar din pacate nu prea tipic) de protectie foarte puternica a vietii private. La celalat capat exista jurisdictii precum UK sau USA in care “dreptul la informare publica” tinde sa primeze. In general, este adevarat ca este o tensiune intre diferite interese (toate legitime) – dreptul la informare, dreptul la viata privata/anonimitate, dreptul statului de a face anchete penale… iar balanta intre aceste interese se defineste de regula prin justitie.

    In Canada, de exemplu, exista o institutie publica cvasi-judiciara numita Privacy Commissioner (un soi de Avocat al Poporului, pe probleme de protejare a vietii private) care are dreptul de a face anchete si incepe actiuni in instanta tocmai pentru a creea precendente si a definii aceste limite dintre dreptul la viata privata si drepul la informare, sau alte interese legitime.. Cred ca ar fi foarte utile astfel de institutii in Romania, dar mai e mult pana acolo …. Mai mult, ca o pranteza, in Canada o astfel de institutie (si nu echivalentul Inspectiei Judiciare) ar ancheta imediat parchetul pentru discutabilele scurgeri de stenograme in presa (pentru ca dreptul la viata privata – ca orice drept de altfel – trebuie protejat mai ales cand e vorba de cauze nepopulare).

    Comentariu prin Laura — 28/09/2012 @ 5:43 AM | Răspunde

  5. Astept ca acel controversat “JURNALIST” numit M.B sa resimta efectele unei hotarari de condamnare la plata unor daune morale! Mult succes si…….!

    Comentariu prin adrian — 28/09/2012 @ 9:50 AM | Răspunde

  6. Mersi Cristi. Foarte interesant.

    As avea insa un comentariu – titlul tau induce in eroare.
    Aici nu este vorba de publicarea unei fotografii fara drept, ci de publicarea unei fotografii care incalca dreptul la viata privata (si poate fie publicarea fie fotografia sa incalce dreptul la viata privata).

    Spun asta pentru ca exista si posibilitatea publicarii unei fotografii fara drept, in sensul incalcarii drepturilor de proprietate intelectuale ale titularului dreptului de autor. Si asta este deja un cu totul alt subiect.

    PS – putin off-topic, dar cred ca e o tema care (inca) te intereseaza – vezi https://www.box.com/s/jj33lx2bqz2ypui6r6oh

    Comentariu prin Bogdan — 01/10/2012 @ 10:41 AM | Răspunde

    • Dacă este să judecăm drept, Moniorul Oficial ar trebui sa plateasca drepturi de autor celor ce-l folosesc obligatoriu pentru a-şi publica anumite acte, pentru că zice chiar el în acţiune că obţine venituri din această activitate. Aşadar actele publicate nu întrunesc condiţia de a fi create de Monitorul Oficial pentru a pretinde drept de autor. Acolo e doar o gaşcă ce ia bani de la toată lumea pentru a trăi pe picior mare.
      Eu zic că este suficient că încasează bani de la clienţii ce-şi fac publicitate în M.Of., iar accesul la informaţiile publicate ar trebui să fie liber (pe Internet), şi contra cost numai pentru versiunea tiparită, astfel fiind în concordanţă cu Legea informaţiilor de interes public.
      M.Of. comite un abuz publicând liber pe termen nelimitat numai partea I-a, si timp de 10 zile celelalte părţi. În caz de litigiu eu sunt obligat să cunosc toate părţile M.Of., iar ca să aflu ceea ce prezintă interes trebuie să plătesc un tarif exagerat de mare. Ăştia continuă să gândească ca pe vremea când volumul de informaţii publicate erau putine, şi incăpau pe câteva pagini/săptămână.
      Pârâtul este culpabil numai în eventualitatea că a făcut comerţ cu respectivele informaţii, şi cred că nu a făcut.

      Comentariu prin Ion Roată — 01/10/2012 @ 11:31 PM | Răspunde

  7. Domnule Danile sunteti deranjat dupa cum vad de anumite lucruri. Dar nu aveti dreptate. Prea vreti sa bagati pumnul in gura la oameni. Cel ce nu vrea sa se faca de ras sa se imbrace si sa se comporte ca atare peste tot cand ies din casa. Nu e nici o incalcare a drepturilor cuiva ca publica niste poze sau zice ceva. Toata lumea are dreptul chiar si sa critice pe oricine. Apropo, asta e valabil si pentru critica judecatorilor si a hotararilor lor.Mai ales ca sunt cum sunt.

    Comentariu prin bobo — 02/10/2012 @ 7:39 PM | Răspunde

    • Vedeti care e diferenta dintre noi? E va dau un document care e exceptional dpdv juridic, iar dvs va dati o parere despre o persoana.

      Comentariu prin Cristi — 02/10/2012 @ 10:29 PM | Răspunde

      • NU am apucat sa citesc intreg documentul dar va atrag atentia ca va bazati pe un document care a fost votat cu 2 la 1 de catre judecatori, nu vorbim de o decizie unanima. Deci aveti 2/3 dreptate doar plecand de la acest lucru. O sa studiez materialul propus de Dvs. dar in original pentru ca sunt constient de cum se fac traducerile.

        Comentariu prin Mihai — 05/10/2012 @ 2:49 AM | Răspunde

        • Ok, astept cu interes orice observatii. Multumesc.
          PS. Vedeti ca am preluat si argumente din opinia separata!

          Comentariu prin Cristi — 05/10/2012 @ 10:09 AM | Răspunde

  8. Am citit articolul dumneavoastra si nu sunt de acord.

    Sa va dau un exemplu: din punctul meu de vedere nu exista “dreptul la confidentialitatea comunicatiilor si a corespondentei”. Exista numai drept la proprietate. Atat. Nu se naste nimeni cu drept la “corespondenta prin email”, de la natura, acum 100 de ani nu exista asa ceva. Acest “drept” este de fapt un “privilegiu” oferit de companiile care ofera acest serviciu, nu e ceva care sa fie comun oricarui om de pe glob.

    Nici nu mai spun ca nu s-a inventat pana acum masinaria care sa asigure o confidentialitate absoluta. Asa ca premiza de la care pleaca Curtea de Apel a Provinciei Quebec e una gresita din start, iar faptul ca (din punctul meu de vedere) ea ajunge la concluzii irelevante (si contradictorii) e doar o consecinta a abordarii gresite din start.

    Dreptul la imagine este si el definit gresit. Ce este “imaginea”? Cine o “detine”, cine e “proprietarul” ei? O persoana nu poate detine ceva ce apare in la sute de persoane, sau mii, in mod INVOLUNTAR. Aici vorbim despre perceptia celorlalti, iar acest lucru nu tine de drepturi, ci de impresii, senzatii, lucruri subiective ce nu pot fi controlate deloc.

    A spune ca eu am un “drept la imagine” in discutia de aici e ca si cand ati spune ca eu as fi proprietar pe “imaginea” pe care v-ati format-o dvs, in aceasta discutie pe facebook. E absurd! Ea nu imi apartine mie, ci dumneavoastra si celor care au citit (mai mult sau mai putin) acest dialog. Unii poate cred ca sunt absurd, altii poate cred ca am dreptate, e treaba lor. Dreptul lor.

    Da, eu am dreptul ca nimeni sa nu ma calomnieze, defaimeze, sa nu spuna despre mine in public ca sunt in fel si chip, insa acest lucru nu vine din “dreptul la imagine”, ci din acele “bune moravuri” despre care vorbeam in mesajul anterior. Bune moravuri care au fost pervertite, amestecate din cauza relativismului moral, bune moravuri care nu au fost actualizate la vremurile si tehnologia de acum. De fapt vorbim despre fix aceleasi reguli “sa nu minti, sa nu injuri, sa nu dai cu pietre” vechi de mii de ani, translatate acum in mediul electronic. Dar atat. Nu inseamna ca eu am vrun drept in plus fata de cei care au trait acum 2000 de ani. E doar faptul ca acum am privilegiul de a folosi un calculator. Iar in loc de pietre, sau oua, se pot folosi fraze, poze mai mult sau mai putin placute samd.

    “Dreptul la imagine” este echivalent cu dreptul meu de a nu fi tag-uit in poze licentioase, de catre altcineva, incat acestea sa-mi spameze wall-ul meu, daca nu vreau. Insa el de fapt este un drept la propriul meu wall, de fapt un drept de proprietate asupra lui, dreptul de a stabili cine posteaza si cine nu, in functie de cum doresc doar eu. La fel cum pot interzice conturile false create cu numele meu, care folosesc (fara permisiunea mea) pozele mele (pentru ca in mediul virtual numele / id-ul este “persoana” ce trebuie protejata, fapt stabilit de la bun inceput si de facebook, pentru a nu permite aparitia confuziilor, potentialelor inselaciuni samd).

    ..

    Revenind la subiectul discutiei, puteti sa-mi spuneti de ce infractorilor condamnati la inchisoare (prin sedinta publica) li se prescurteaza numele, si uneori chiar fata? Ei trebuie protejati? Eu cred ca din contra, in momentul in care ei au ales sa incalce legea atunci ei PIERD acest drept (la intimitate). Atunci din contra, rolul presei ar trebui sa fie tocmai acela de a informa publicul despre identitatea acelor infractori. Nu e nici o instigare aici, nu e vorba de incurajarea unor razbunari si nici de linsaj mediatic, defaimare sau altceva. E pur si simplu informare a publicului.

    Comentariu prin John Galt — 12/11/2012 @ 3:04 AM | Răspunde

    • Sunt cateva erori in ce scrieti. Analizez o parte: nu exista dreptul la corespondenta decat pentru detinuti. Ceilalti, avem posibilitatea sa corespondam, iar daca o facem nimeni in afara destinatarului nu are voie sa ia cunostinta de continut si sa il faca public, daca coresppondenta a fost privata – nu o spun eu, ci Codul penal care incrimineaza aceasta ca infractiune.
      Ref la dr la imagine; dvs aveti dreoptul sa ma fotografiati daca ma vedeti pe strada, dar nu puteti publica acea fotografie fara acceptul meu – asta o spune Codul civil in art 73-74 CCiv.
      Dvs aveti libertatea de exprimare, sa spuneti ce bazaconii vreti, sa criticati faptele oricui etc. Dar eu am dreptul sa nu ma injurati sau calomniati – au fost infractiuni, acum sunt fapte civile.
      Ca dvs nu sunteti de acord cu astea, pe mine nu ma mai priveste. Eu respect legea, dvs aveti posibilitatea sa nu o faceti, dar nu si dreptul asta…

      Comentariu prin Cristi — 12/11/2012 @ 2:28 PM | Răspunde

  9. Cum sta treaba atunci cand imaginile surprind acte de violenta asupra unui minor? Mai poate fi invocata intimitatea vietii private? Este vorba de un proces civil pe vechiul cod de procedura civila, in care uzul inregistarilor video nu este reglementat (nici permis, nici interzis). Din practica stim insa ca s-au folosit probe video in multe procese civile. In cazul meu insa, probele au fost respinse fara a fi vizionate. Nu s-a initiat un proces penal fiind vorba de legaturi de familie, in incercarea unei rezolvari pasnice pe cale civila.

    Comentariu prin anonim — 21/05/2014 @ 1:02 PM | Răspunde

  10. In insasi exemplul oferit, se specifica clar: ” – interesul general pentru informaţie justifică şi publicarea de fotografii ale unor persoane angajate în viaţa publică, cum sunt oamenii politici, artiştii, unele categorii de oameni de afaceri, etc.”
    Inmormantarea mentionata este legata de activitati de interes public: un caz de frauda a sistemului de sanatate, un afacerist proeminent suspectat in frauda se sinucide. Imi pare rau, dar dreptul la “privacy” nu se mai aplica in acest caz.
    Apropo, desi subscriu la dorinta si dreptul de a avea intimitate, trebuie sa amintesc cateva cazuri ridicole. Filmam de-a lungul strazii in Toronto – fara tel, cladiri etc. Este cvasi-imposibil sa eviti pietonii. O doamna s-a napustit la mine, urland ca nu i-am cerut permisiunea.
    In Romania, un fotograf facea poze cu oameni, in piata. O vanzatoare de pepeni s-a napustit la el cerandu-i drepturi de autor pentru imaginea ei. Nu spun ca nu ar fi trebuit sa ceara permisiunea dar, uneori – cand faci o poza de ansamblu, e imposibil sa ceri permisiunea tuturor care apar in cadru.

    Comentariu prin Andi V. — 11/06/2014 @ 12:08 PM | Răspunde

    • Gresiti in cazul miliardarului.
      Si ati gresit si la Toronto.

      Comentariu prin Cristi D — 11/06/2014 @ 7:15 PM | Răspunde

      • Eu am dat un argument – din insasi argumentatia folosita de dvstra. Dumneavoastra mi-ati spus “Gresit”, cu siguranta unui dumnezeu.
        Va trebui sa ramanem de acord ca nu putem fi de acord. E blogul dumneavoastra si puteti emite orice pareri doriti si sa le argumentati doar cu “Gresit”.
        Din nefericire, desi sunt dezgustat de presa din RO, eu n-am suficienta simpatie pentru miliardar si familia lui. Mi-o pastrez pentru sutele de mii de romani care sufera de cancer.

        Comentariu prin Andi V. — 11/06/2014 @ 10:59 PM | Răspunde

        • Dvs nu ati dat un argument, ci a fost o trimitere la un posibil argument. Vedeti dvs, faceti confuzie intre stire ( amurit miliardarul care…) si luarea imaginilor (cu decedatul, cu rudele lui care nu sunt persoane publice etc). Tatal meu a murit anul trecut de cancer in timp ce ministrul Nicolaescu era la TV sa ne spuna ca nu e nicio problema cu tratamentul, iar tatal meu era lipsit de un astfel de tratament…
          Cat despre ce pozati dvs pe strada sau la plaja, sper ca sunteti de acord cu mine ca sunt si persoane care au tot dreptul sa nu fie fotografiate de dvs si, mai ales, sa nu se trezeasca pe undeva cu poza lor postata public – ca in cazul din Canada.
          Siguranta mea nu este a unui dumnezeu, regret ca am creat aceasta impreise din lipsa timpului. Dar, sincer, dupa ce am citit sute de hotarari din alte tari si institutii europene, si zeci de hotarari date in Ro cu privire la jurnalisti, reluarea over and over a subiectului de cativa care se cred jurnalisti in Romania ei fiind de fapt mercenari-media, imi repugna. iar apararea abuzului de libertate de exprimare in detrimentul demnitatii ma intristeaza. De fapt, oamenii nu mai au respect fata de ei insisi, astfel ca accepta de frica sau nu sa fie injurati ca la usa cortului.

          Comentariu prin Cristi D — 12/06/2014 @ 3:14 AM | Răspunde


Feed RSS pentru acest post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Theme: Rubric. Get a free blog at WordPress.com

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 862 other followers

%d bloggers like this: