Raspunderea magistratilor

In ultima vreme tot mai mult se discuta despre raspunderea magistratilor pentru solutii gresite (de ex, Sfin). Ca sa nu se aplice dictonul `multi vorbesc, putin cunosc`, am zis ca nu ar fi rau sa prezint sistemul de raspundere al magistratilor:

 

a. Pentru comiterea de infractiuni in cursul solutionarii unui proces, magistratii raspund ca orice persoana (ex. pentru fals sau pentru coruptie – sunt deja magistrati cercetati/condamnati pentru infractiuni din aceste categorii): aceasta inseamna un proces obisnuit: dosar la parchet, judecata penala, eliminare din sistem ca urmare a condamnarii.

Dispozitii speciale sunt doar cele din  art. 95 al Legii 303/2004 (1) Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor CSM.  (2) In caz de infractiune flagranta, judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi retinuti si supusi perchezitiei potrivit legii, CSM fiind informat de indata de organul care a dispus retinerea sau perchezitia. 

b. Pentru comiterea unei abateri disciplinare:

Conform art. 99 din Legea 303/2004 sunt abateri disciplinare:  a) incalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese, incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii;  b) interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii, precum si imixtiunea in activitatea altui judecator sau procuror;  c) desfasurarea de activitati publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in exercitarea atributiilor de serviciu; d) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; e) nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor; f) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces; g) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu; h) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune; i) efectuarea cu intarziere a lucrarilor, din motive imputabile; j) absentele nemotivate de la serviciu, in mod repetat;  k) atitudinea nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, avocati, experti, martori sau justitiabili; l) neindeplinirea obligatiei privind transferarea normei de baza la instanta sau parchetul la care functioneaza; m) nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; n) participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor in conditiile legii.

Sanctiunile se aplica de sectiile CSM, si conform art. 100 acestea pot fi: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu pana la 15% pe o perioada de la o luna la 3 luni; c) mutarea disciplinara pentru o perioada de la o luna la 3 luni la o instanta sau la un parchet, situate in circumscriptia aceleiasi curti de apel ori in circumscriptia aceluiasi parchet de pe langa aceasta; d) excluderea din magistratura.

c. Pentru erori judiciare comise (art. 96 din Legea 303/2004 si art 504-507 C.pr.pen.)

c.1. in penal: sunt 2 situatii cand persoanele au dreptul la despagubiri:

- cel care a fost condamnat definitiv pe nedrept si in urma unei hotarari in rejudecare (prin revizuire) a fost achitat definitiv

- cel care a fost arestat/detinut sau i s-a interzis sa paraseasca tara/localitatea, are dreptul la despagubiri numai daca ilegalitatea masurii s-a stabilit de un procuror (ex. a primit SUP sau IUP) sau judecator (ex. l-a considerat nevinovat)

Pesoana in cauza/mostenitorii actioneaza statul in judecata prin Minsiterul Finantelor in termen de 18 luni, care va plati o suma de bani sau o renta viagera.  Actiunea in regres a statului e obligatorie: banii trebuie recuperati de la magistrat/alta persoana generatoare de daune (ex politist care a fortat marturia unui martor vital, grefier care a sustras o proba importanta) daca a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta.  

c.2. in civil: daca s-a dat o hotarare, care a ramas definitiva dar constituie o eroare,  mai intai trebuie sa se obtina o hotarare de condamnare a judecatorului pentru comiterea unei infractiuni sau de sanctionare a lui de CSM pt comiterea  unei abateri disciplinare, pentru o fapta care a generat acea eroare (de ex, sustragerea unor acte din dosar, neanalizarea unor probe definitorii precum cea ADN); apoi se face o actiune de justitiabilul pagubit contra statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor.

Dupa ce Statul pierde si despagubirea e platita, statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii. Reau-credinta sau grava neglijenta se vor demonstra in cursul procesului respective. Aceste actiuni trebuie introduse insa in termenul de un an. 

c.3. Pentru condamnari la CEDO (OG nr. 94/1999, art. 507 C.pr.pen.)

In situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, este obligatorie. Asadar Ministerul Finantelor trebuie sa deschida un proces. In acel proces, din actiunea in regres, trebuie demonstrata reaua credinta si grava neglijenta.

Ramane nelamurit cine sau cum se stabileste aceasta. Juristii de la Finante fiind destul de timizi, pana acum au cerut CSM sa verifice aceasta, si li s-a dat cu flit, raspunzandu-li-se ca raspunderea patrimoniala a magistratilor vine in contradictie cu independenta justitiei. La ultima sedinta, CSM a venit cu o idee si mai hazlie: cica MEF sa faca plangere la Parchet.

Pentru cei care se trezesc vorbind cum ca in alte tari nu exista raspunderea materiala a magistratului, ii invit mai intai sa studieze, apoi sa vorbeasca. Drept pentru care, indic studii facute de MEDEL sau chiar un studiu comparativ facut de CSM nostru (p.26).

 

 

Judecatori autorizati

O stire recenta m-a tulburat, amarat, revoltat. Cica intr-un proces de acum notoriu, un complet de judecatori s-a abtinut de la judecata si au solicitat inlocuirea lor, pe motiv ca nu detin autorizatie speciala, incuviintata de ORNISS.

`Judecãtorii Curţii de Apel Bucureşti sesizaţi în cauza ….au stabilit cã nu pot judeca dosarul, deoarece informaţiile puse la dispoziţie de procurori intrã în categoria secretelor de stat, iar ei nu sunt competenţi sã se pronunţe asupra unor asemenea chestiuni.Parchetul a trimis la Curtea de Apel Bucureşti documente încadrate la categoria secretelor de stat, respectiv mandatele de interceptare a convorbirilor. Completul care se ocupã de acest dosar a solicitat preşedintelui Curţii de Apel sã numeascã un alt complet, format din judecãtori care au certificat ORNIS.

Noul complet urmeazã sã decidã dacã acele mandate de interceptare pot fi admise ca probe la dosar`.

Iata ce spune Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate:

Art. 7
(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. 

 Art. 28
(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.
(2) Autorizaţia se eliberează pe niveluri de secretizare, prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. Persoanele juridice, cu excepţia celor prevăzute la art. 25 alin. (2) şi (3), notifică Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea autorizaţiei de acces.
(3) Accesul la informaţiile clasificate NATO se face în baza eliberării de către Autoritatea Naţională de Securitate a autorizaţiilor şi certificatelor de securitate, după efectuarea verificărilor de securitate de către instituţiile abilitate.
(4) Durata de valabilitate a autorizaţiei este de până la 4 ani; în această perioadă verificările pot fi reluate oricând.
(5) Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat.

Bineinteles ca in instante nu sunt organizate Birouri de documente secrete, nu exista registre cu cei autorizati, ghiduri de utilizare a unor astfel de informatii etc. Trec peste asta. Ce ma frapeaza este ideea ca noi am avea nevoie de o autorizatie pentru a judeca anumite dosare, ceea ce e absurd: prin natura functiei de judecator, informatiile cu care lucrez au un anumit grad de confidentialitate, iar legislatia ordinara permite deja declararea secreta a unor sedinte de judecata si protejarea anumitor dosare daca siguranta publica o impune.

Daca am accepta ideea colegilor de la Bucuresti, de acum incolo s-ar creea un precedent foarte periculos:

1. cand procurorii vor dori sa `scape` de un anumit judecator desemnat aleator de computer, atunci vor depune la dosar documente despre care vor spune ca sunt secrete de stat si el va fi obligat sa ceara inlocuirea sa daca nu are autorizatie.

2. autorizatia se obtine doar de la seful de instanta. Asa ca daca el nu vrea sa acorde autorizatie pentru anumiti judecatori, se ajunge la o selectare a celor care vor putea solutiona anumite tipuri de cauze.

3. autorizatia se da dupa verificarea judecatorului. Pana nu demult, verificarea o facea SIPA, acum o face probabil SRI. Daca SRI nu vrea sa dea aviz pozitiv, nu poate fi obligat si gata, se ajunge ca SRI sa aleaga judecatorii care pot solutiona astfel de cauze. Ca sa nu mai spun absurdul `verificarii onestitatii si profesionalismului` (in fapt, se declara neamuri, colegi, vizite in strainatate, persoane de referinta, domicilii avute etc)

4. daca se admite ca insisi judecatorii care au pe mana asemena cauze au nevoie de autorizatie, atunci partile si avocatii fara autorizatie nu vor avea acces la ele.  Ceea ce iar ridica semne de intrebare asupra modului echitabil de solutionare a dosarului.

5. daca nimeni dintr-o instanta nu are autorizatie, se ajunge prin absurd nu ca dosarul sa nu poata fi judecat, ci ca judecatorul sa ia de buna ceea ce i se spune ca ar contine respectivele informatii.

In fine, viata juridica pare ca e plina de neprevazut. Iar inovatiile juridice sunt la moda.

Prezumtia de nevinovatie: expirata

La TV si in presa virtuala au aparut imagini cu un fost ministru si cu un actual ministru care ar fi implicati intr-un aranjament al unei licitatii. Nu pot analiza gestul celor implicati, fiind vorba de unul sau mai multe procese penale in desfasurare.

Pun insa in discutie doar “scurgerea” in media a unor date, probe, informatii care ar putea face parte din probatoriul utilizat de catre organele judiciare. Nu e prima oara cand ne confruntam cu asa ceva: de multe ori, fara nici un ascunzis, martorii sau partile implicate, ori avocatii acestora fac declaratii publice, la TV si chiar in fata parchetului despre audierile si continutul relatarilor facute procurorilor.

Inregistrarile video in cauza pot proveni din mai multe surse, tocmai de aceea cred ca nu va fi descoperit autorul: de la procurorii DNA care instrumentau cauza, de la politia judiciara din DNA care au facut filajul si inregistrarea, de la expertii audio-video implicati in procesarea inregistrarilor, de la judecatorii si personalul auxiliar care au analizat dosarul in vederea propununtarii asupra propunerii de arestare a unuia dintre protagonisti.

Prin aparitia acestor inregistrari in media s-a dus naibii respectarea prezumtiei de nevinovatie. E drept ca la fel a facut si ministrul justitiei cand a prezentat public date din proiectul de raport al CSM asupra activitatii DNA. In nici un caz gestul incalificabil al acestuia nu poate constitui un argument pentru cei care au dat acum filmul la presa.

Pentru ca ce nu inteleg acesi oameni - ai legii ?! - este ca statul roman va fi condamnat in mod cert la CEDO pentru cele petrecute, caci respectarea art. 6 para.2 din Conventie presupune ca oficialii statului sa se abtina de la a face afirmatii cu privire la vinovatia unei persoane in timp cat o procedura penala este inca in desfasurare, dar si luarea masurilor necesare ca aceasta incalcare sa nu se produca.

E un regres imens in democratie, e o incalcare a principiilor statutului de drept. Devine tot mai necesara incriminarea unei infractiuni de OBSTRUCTIONAREA JUSTITIEI: nimeni sa nu dezvaluie probele din doare in timpul unui proces aflat cel putin in faza de urmarire penala.

 

PS CSM a anuntat deja ca face verificari cu privire la…aici nu stim cu privire la ce. Ni se spune ca CSM apara magistratii. Pai in video cu pricina nu se vorbea de magistrati! In fine, remarc adanca impartialitate a CSM: cand au iesit in presa extrase din Raportul Inspectiei asupra DNA, nu s-a facut nici o ancheta.

Judecatorii refuza comisia

Asociatiile de magistrati refuza sa mearga in comisia facuta de Chiuariu si desavarsita de CSM! Judecatorii vor sa fie independenti. Oare chiar e asa de greu de inteles si respectat?

Cititi site-ul UNJR!!!

Independenta justitiei si atitudinea magistratilor

Justiţie independentă. Judecători independenţi. Asta auzim zilnic. Mai puţin însă se dezbat de public teme precum metode de recrutare, evaluarea activităţii, creşterea competenţei, calitatea deciziilor, erorile judiciare. Magistraţii înşişi nu vorbesc de valori precum vocaţie, înclinaţie, devotament, datorie, dedicaţie, onoare, profesionalism. De ce nu discutăm, de ce nu căutăm aceste valori?

Nu, noi vorbim de independenţă. Ca şi cum aceasta ar fi fost creată nu ca cea mai puternică garanţie pentru a proteja în primul rând cetăţeanul de abuzurile celorlalte puteri şi de a-i fi apărate drepturile, ci ca şi cum ar fi un scut pentru magistraţi, pentru a-i izola de lumea reală. Independenţa e un cuvânt pe buzele tuturor când suntem atacaţi sau sunt intenţii de a ne controla. Dureros e când văd că cei mai aprigi susţinători ai independenţei sunt aceeaşi care în urmă cu câţiva ani plecau capul sau care, ocupând anumite funcţii de conducere în sistem, declanşau represiuni contra colegilor ce începeau să aibă curajul de a vorbi liber şi de a se întruni. E de ajuns ca unul singur de acest tip să fie într-o colectivitate şi ajunge să infecteze totul în jur. Sunt convins că acei oameni, din păcate, nu se pot schimba. Nu, ei trebuie schimbaţi; dar înlocuirea nu se poate face, de acum, decât odată cu schimbul de generaţii.

Atenţie însă şi la tinerii care vin din urmă. Practic, cei din generaţia mea sunt prinşi între “foştii” şi “viitorii”. Şi, în realitate, noi vom fi adevăraţii sacrificaţi. “Foştii” ne vor imputa întotdeauna că suntem prea tineri. Iar faţă de recrutarea în masă a “viitorilor”, noi vom fi cei acuzaţi de ne-evoluţia lor; pentru că noi suntem cei care azi îi acceptăm printre noi numai pentru că avem nevoie de oameni să umplem locurile vacante din sistem. În loc să introducem procedee de management al dosarelor, să dezincriminăm fapte în penal, să introducem metode alternative de soluţionare a dosarelor în civil, noi acceptăm oameni în sistem cu riscul de a face nedreptăţi - dar ce mai contează, când se face îndeplini norma de dosare soluţionate.

De aceea, cred că noi suntem autorii morali ai injustiţiei de mâine. Noi, cei mult prea ocupaţi să vedem starea reală, dar care avem un discurs sindicalist de excepţie. Şi vom pleca din sistem în avocatură şi EI ne vor nenoroci clienţii sau ne vom chinui până la sfârşit încercând să mai îndreptăm din ce vor termina EI. Sau vom pleca în lume, învinşi şi obosiţi.Nediscutând aceste probleme, nu înseamnă că ele nu există. Cred că e de datoria reformiştilor, puţini la număr dar valoroşi, să iasă din drumul egoist al schimbărilor rapide şi de suprafaţă şi să “agite” masele.

“E o luptă cu morile de vânt”, ar spune unii. Da, dar măcar facem ceva, spre deosebire de cei mai mulţi care îşi petrec viaţa în birouri fără a se gândi la perspective. Judecătorul are rolul de reaşezare a valorilor morale într-o societate zbuciumată ca a noastră. Iar soluţia este să luăm atitudine, să ne implicăm. Cu toată fiinţa, cu acerbitate. Cu dăruire necondiţionată. Evident, într-o primă etapă mulţi vom fi huliţi de colegi, batjocoriţi de presă, vânaţi de celelalte puteri. Dar trebuie să facem ce simţim că e bine.

Dacă ne uităm la aceşti oameni, vom vedea că în munca de zi cu zi sunt profesionişti! Şi că nu se limitează la rezolvat dosare precum rezolvă studentul probleme de matematică. Ci fac dreptate în sală, îşi îndrumă colegii, ajută la reorganizarea instanţei, lucrează pe proiecte de legi, merg în licee şi le vorbesc tinerilor despre drepturile lor, îşi motivează hotărârile pe înţelesul justiţiabilului, în sală se apleacă asupra susţinerilor acestuia şi le explică drepturile procesuale, tratează toţi participanţii cu respect şi se gândesc de multe ori înainte de a lua vreo decizie.

Să sperăm că nu vor dezarma, că nu vor vrea să plece dezamăgiţi şi să o ia de la început în altă parte. Înţelept e să continue, realizând imensa responsabilitate de pe umerii lor. Inclusiv de a trage atenţia colegilor care greşesc, cărora nu le pasă, care nu se implică, care nu au remuşcări când greşesc, care nu sunt precauţi înainte de a hotărî. Altfel, prin inacţiunea noastră devenim la fel de vinovaţi ca ei. Lăsându-i să convieţuiască cu noi, ducându-i chiar în spate, fiindu-ne ruşine de ruşinea lor, le devenim complici. Devenim la fel de cruzi, deplorabili, inumani. Riscăm ca NOI să devenim EI.

(publicat in Ziua de Cluj, 19 apr. 2007)

Grevele din justitie si independenta acesteia

Ultima lună a fost marcată de declanşarea unor forme de protest de către personalul judecătoresc şi non-judecătoresc din România. O caracteristică comună a acestora a fost teama de a folosi noţiunea de „grevă”, preferându-se cea de „protest”, de parcă legalitatea unei acţiuni ar sta în denumirea acesteia, nu în conţinut. Nu mă voi feri să spun că cele trei manifestări ale personalului mai sus amintit au fost în fapt greve. Şi toate ilegale, bineînţeles, pe lângă caracterul lor imoral, respectiv nefondat.

Greva magistraţilor (determinată de introducerea de către Parlament a unor dispoziţii de accentuare a răspunderii lor materiale şi disciplinare în caz de aplicare  a legii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) a fost ilegală pentru că o interzice legea conflictelor de muncă în mod expres. A fost şi imorală, întrucât demnitatea funcţiilor ocupate de magistraţi este incompatibilă cu asemenea manifestări. Mă întreb ce am spune dacă Guvernul României ar face grevă şi ar întrerupe brusc legăturile internaţionale, sau dacă Parlamentul ar face grevă şi ar întrerupe activitatea legislativă. Totul s-ar transforma, evident, în haos. De aceea, calitatea de putere publică pe care o au cele trei segmente ale societăţii impune răspunderea lor în faţa cetăţeanului şi exclude afectarea acestuia prin blocarea activităţii.

Greva grefierilor (care doresc o salarizare mai bună) a fost şi ea ilegală. Aceeaşi lege a conflictelor de muncă interzice blocarea activităţii în scopul de a forţa emiterea unui act normativ. Însă e totuşi justificată nemulţumirea lor, pentru că actul normativ respectiv ar fi trebuit să apară, potrivit unei dispoziţii legale, încă de la începutul anului 2005.

Greva avocaţilor este şi ilegală, şi nefondată. Astfel, greva nu poate fi făcută decât în organizaţiile de tip patronat-salariaţi, or avocatura este o profesiune liberală. Dacă reacţia celorlalte categorii a fost cu privire la unele norme legislative, reacţia avocaţilor vizează soluţiile magistraţilor, ceea ce este extrem de grav într-un stat de drept. Astfel, avocaţii sunt revoltaţi că din 2003 în sălile de judecată sunt lăsaţi să pledeze persoane despre care ei pretind că nu a avea acest drept. Ca urmare, avocaţii „tradiţionali” au formulat plângeri penale contra avocaţilor „alternativi”, pentru comiterea infracţiunii de exercitare a unei profesii fără autorizaţie. Plângerile au fost respinse de către procurori, iar multe au fost confirmate de către judecători. Acum, concluzia care se poate trage este că fie avocaţii tradiţionali nu au dreptate, fie greşesc judecătorii care acceptă avocaţi alternativi în săli, procurorii care au rezolvat plângerile contra lor şi judecătorii care apoi au confirmat aceste plângeri. Cum pretindem că trăim într-un stat de drept, în baza principiilor care guvernează funcţionarea justiţiei nu avem voie decât să spunem că, indiferent dacă soluţiile magistraţilor sunt bune sau nu, ele trebuie respectate.Iar avocaţii, care ar trebui să promoveze din plin acest principiu, sunt cei care se opun. Să fie clar: ei nu reacţionează aşa cum au declarat public, contra autorităţilor statului care nu reacţionează la avocatura alternativă, ci contra magistraţilor.

Avocaţii tradiţionali nu acceptă faptul că autorităţi precum Ministerul Public, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii nu pot ordona magistraţilor să dea soluţii favorabile lor! Iar acest tip de reacţie publică, prin declanşarea grevei – constituie o presiune de nemaiîntâlnit în istoria justiţiei româneşti. Telefoanele date de  politicieni şi întâlniri ale miniştrilor cu inculpaţii, despre care presa şi CSM au spus că ar constituie imixtiuni în actul de justiţie, mi se par realităţi şterse pe lângă ce au făcut acum avocaţii.Mă aştept ca mâine avocaţii să declanşeze grevă şi să permită şi altor infractori periculoşi să scape de reacţie coercitivă imediată a statului cum au scăpat în aceste zile pentru că li se resping acţiunile, sau pentru că li se pretind să îşi justifice încasarea onorariilor etc.

A fost o luptă pierdută nu de CSM (care, total inexplicabil, a refuzat să reacţioneze la presiunea asupra magistraţilor, deşi acesta ar trebui să fie rolul său constituţional), nu de asociaţiile de magistraţi (absolut inexistente în aceste zile, al căror rol ar fi trebuit să fie acela de a proteja independenţa magistraţilor), nu de către judecători (de remarcat că unii au dat amenzi grele avocaţilor pentru lipsa nejustificată la termene ori au formulat plângeri penale contra anumitor avocaţi pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului), nici măcar de avocaţi (mulţi s-au revoltat la faptul că greva a fost ordonată şi nu votată, şi mai ales că au fost ameninţaţi că dacă nu vor face grevă vor fi sancţionaţi disciplinar de conducerile barourilor ori au fost împiedicaţi fizic să participe la cauze de unii colegi de ai lor mai „zeloşi” în a aplica ordinele – şi când mă gândesc că această profesiune presupune independenţa…), ci de statul de drept. A fost o grea şi de neuitat palmă asupra a ceea ce ar trebui să fie independenţa justiţiei în România.

(publicat in Ziua de Cluj, 18 oct. 2006)