Presedintele-judecatorul guvernantilor

In  Monitorul Oficial  678 din 4 oct 2007 a fost publicata  OUG 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Sunt cateva aspecte care m-au lamurit astfel fata de postarea precedenta:

1. Actul normativ este initiat si contrasemnat de ministrul justitiei. De asemenea, se pare ca toti membrii Guvernului au votat pozitiv aceasta OUG, desi unii sunt direct interesati de efectul acestuia intrucat cu privire la ei s-a cerut avizul de la Presedintele Romaniei pentru inceperea urmaririi penale.

2. Art 115 alin 4 din Constitutie prevede ca ` Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai în situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata, având obligatia de a motiva urgenta în cuprinsul acestora`. O asemenea cerinta nu este respectata de OUG:

- in preambulul sau, nu este motivata `urgenta` decat prin necesitatea asigurarii unei proceduri echitabile si transparente, realizabila prin asigurarea independentei si impartialitatii membrilor comisiei;

- situatia `extraordinara` este motivata prin inmultirea cazurilor ce vor merge la comisie dupa decizia CC care ii priveste si pe fostii guvernanti, urgenta-deja aratata, posibilitatea aparitiei unor situatii de incompatibilitate daca ministrul justitiei sau cel de interne ar fi trimisi la comisie intrucat acolo ar fi oamenii numiti de ei (Guvernul confunda aici `incompatibilitatea` cu `conflictul de interese`), protectia membrilor Guvernului in cazul unor sesizari abuzive si inlaturarea suspiciunilor de influenta politica asupra unei decizii care trebuie sa fie juridica.

3. O astfel de motivare ma duce la doua conluzii:

- Presedintele a fost de data asta facut prin lege `judecator`, din moment ce s-a spus in mod expres ca ca decizia trebuie sa fie nu politica, ci juridica;

- art. 126 alin 5 din Constitutie prevede: `Este interzisa înfiintarea de instante extraordinare`. Or, punand judecatori in comisia de la Cotroceni care nu putea fi decat o comisie administrativa, si creind procedura de audierea a celui vizat si de administrare de probe (se intelege ca aceste probe vor putea viza decat fondul) si spunand in mod expres ca decizia care se leaga de propunerea lor trebuie sa fie una juridica (!!!), este clar ca judecatoii fac acolo un act de judecata. Deci, ei constituie o instanta extraordinara, ceea ce este neconstitutional (recunosc ca ideea mi-a fost sugerata de colegul judecator SL Rus de la CA Cluj).

4. In plus, ma indoiesc ca CSM va face greseala sa propuna pe cei 5 judecatori mentionati de OUG. Aceasta pentru ca daca judecatorii raman cu activitate la instante ar inseamna ca exercita in acelasi timp si o alta functie ceea ce ar fi neconstitutional (art 125 alin 3 Constitutie). Iar daca vor fi detasati la Administratia Prezidentiala, vor avea activitate doar cand vin dosare de la parchet si vor trebui platiti de Administratie, caz in care numai independenti nu poti spune ca vor fi. Deci, suntem in situatie de blocaj.

5. Eu sustin ca Presedintele nici nu are nevoie de propunerea comisiei pentru a cere inceperea urmaririi penale. Astfel, art.109 alin 2 din Constitutie zice ca   `Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor`. Deci, cererea Presedintelui nu este conditionata constitutional de vreo propunere prealabila. Iar nerespectarea procedurii acesteia, prealabile, impuse de legea speciala nu este sanctionata in nici un fel: mai mult, din reglementarea data prin Legea 115/1999 cu sau fara modificarile aduse prin OUG 95/2007, rezulta in mod clar dreptul discretionar al presedintelui de a formula cererea catre procurori.

Prin urmare, procurorul trebuie sa aiba la dosar doar cererea Presedintelui de incepere a urmaririi penale contra guvernantului (actual sau fost), fara a-l interesa ce sta in spatele acestei cereri, respectiv daca a fost sau nu consultata comisia, daca s-au administrat probe in aceasta faza sau care a fost propunerea acestei comisii.

Las avizul, schimb comisia!

  Recent aratam 10 motive pentru care existenta unui aviz in vedere inceperii urmaririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru este nu numai o imixtiune in activitatea judiciara, ci chiar o incalcare a Constitutiei care spune ca toti suntem egali in fata justitiei si nimeni nu are dreptul la privilegii. Cand ma gandeam ca va incepe o dezbatere pe tema cum facem sa respectam Constitutia, Guvernul a adoptat o OUG de ramai cu gura cascata: a modificat Legea raspunderii ministeriale cu privire la componenta comisiei speciale de la Cotroceni, punand judecatori, care vor fi numiti in 30 zile de Presedinte la propunerea CSM.

Noul act normativ este neconstitutional, ilegal si prost construit::

1. este neconstitutional din trei considerente:-

 art 115 alin 4 din legea fundamentala prevede: `Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai în situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata, având obligatia de a motiva urgenta în cuprinsul acestora`. De abia astept sa vad motivarea urgentei. Dar situatie extraordinara nu poate fi. Ups, am uitat ca DNA a cerut avizarea inceperii urmaririi penale a insusi ministrului justitiei. Oare el o fi initiatorul? Sper sa nu, caci altfel ce s-a intamplat azi e ca un fel de recunoastere a vinovatiei si eu inca mai cred in prezumtia de ne-! A, si mai sper ca nici el si nici ministrul Pacuraru nu au votat acest proiect, ca prea ar fi de tot… 

- art. 125 alin 3 din aceeasi Constitutie spune: `Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior`. Or (nu `ori` cum se spune in comunicatul Guvernului!), Guvernul a decis ca membrii comisiei vor fi judecatori. Cum nu e vorba de judecatori detasati la acea comisie, ci de persoane care vor exercita acea functie temporar, ne vom afla in aceeasi situatie ca la CNI: atunci senatorii si-au insusit la Plen observatia lui Antonie Iorgovan (D-zeu sa il ierte!) cum ca judecatorii nu pot face parte din CNI, organism cu activitate nepermanenta, pentru ca nu pot indeplini o alta functie in acelasi timp cu cea de judecator! Se vede treaba ca Guvernul nu a fost bine consiliat dpdv juridic.

- art.109 alin 2 zice ca   `Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor`. Asadar, intentia constituantului a fost ca fortele politice sa ceara urmarirea ministrilor. Punand judecatori in functie sa decida in aceasta etapa, se incalca in mod flagrant principiul separatiei puterilor in stat din art 1 alin 4 Constitutie.  

2. este nelegal pentru ca:

- nu a respectat cerinta art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, care obliga ca un astfel de proiect de act normativ sa fie afisat timp de 30 zile pe site, trimis la presa si asociatii, abia apoi trimis spre analiza si avizare la celelalte autoritati. Doar pentru situatii exceptionale se poate deroga ceea ce, evident, nu este dat in cauza;

- nu a avut avizul CSM, asa cum impune art. 38 alin 3 din Legea nr. 317/2007, caci este un act normativ care intereseaza autoritatea judecatoreasca. Dar, daca nu ma insel, azi MJ a trecut prin Guvern si propunerea de OUG pentru modificarea legilor justitiei, si cum CSM-istilor le-a crescut leafa, nu vom asista la vreo reactie. 

3. este prost conceput pentru ca:

- momentul adoptarii unei astfel de modificari este rau ales: doi ministri din actualul Cabinet sunt in faza actelor premergatoare si s-a cerut Presedintelui avizarea inceperii urmaririi, care asteapta propunerea in acest sens de la comisia speciala. In felul acesta, Guvernul pierde la imagine, speculatiile cum ca actul normativ este `cu destinatie` fiind astfel justificate; De altfel, azi la ora 12 la Guvern nu se stia nimic de acest act normativ! In plus, finalul OUG contine o dispozitie tranzitorie sugubeata: cica daca nu s-a intocmit raportul pana azi, dosarele in curs de avizare se duc la noua comisie.  Pai nu raportul e important, ci sesizarea Presdintelui, ca act de inceput si avizul acestuia, ca act de sfarsit! Oricum, noua comisie se formeaza de abia peste 30 zile! Sa vedem daca totusi noaptea asta nu se vor redacta ceva rapoarte pe la Cotroceni.

(UPDATE 5.10.2007: OUG a si fost publicata, in aceeasi zi cu adoptarea ei, in MO 678 din 4 oct. 2007)

- este real faptul mentionat de premier cum ca daca actualii membrii din comisie sunt numiti de MJ si MIRA se poate ivi un conflict de interese in cazul in care cel cercetat e chiar unul dintre cei doi ministri. Dar asta se putea rezolva prin abtinerea membrilor, nu prin schimbarea modalitatii de compunere a comisiei.

- ministrul justitiei vrea ca acea comisie sa ofere garantii de independenta si impartialitate. Pai de ce aceste garantii, cand cel care da avizul pe baza acestei propuneri este de fapt un personaj politic (presedintele)? Nu sunt convins ca ministrul a inteles natura juridica a acestui aviz, acela de act administrativ ce conditioneaza demararea unei proceduri legale necesare pentru determinarea comiterii faptei si stabilirea vinovatiei. Iar asupra legalitatii unei proceduri se poate pronunta un magistrat, dar numai in cadrul unui proces. Cum sa vina un judecator si sa spun unui procuror sa nu inceapa urmarirea penala? Se inverseaza toate principiile de procedura penala cunoscute! Si cica asta ar fi conform cu filosofia viitorului Cpp! Doamne, oare in viitorul Cod nu vor mai exista procurori?

- apoi, se ia dreptul procurorului sef al DNA de a sesiza pe Presedinte, si ramane doar Procurorul General din partea corpului judiciar, care trebuie sa il informeze pe concomitent si pe premier.  Eu am inteles ca actualul ministru crede ca procurorii ii sunt subordonati. Dar sa introduci in ecuatie si pe premier, e deja prea mult. Urmatorul lucru care va fi legiferat va fi normalitatea convorbirilor telefonice dintre Parchetul General si Palatul Victoria, e clar.

- in fine, observatia mea cu activitatea de judecata a comisiei este sustinuta de propunerea ca ministrul audiat de comisie sa aiba dreptul sa isi propuna probe. Probe de care? Cu privire la fondul cauzei, probe de nevinovatie? Mama, in ce lume traim?! Se administreaza acum probe in afara procesului penal? Pai, nici sub actuala reglementare audierea ministrului nu putea fi pe fond, ci numai pe chestiuni de legalitate a procedurilor demarate. Audierea de fond si probele in aparare se propun numai in fata organelor judiciare, e o chestiune elementara. Si pentru acelasi motiv, la fel de aberanta e noua prevedere cu dreptul la un aparator. Un avocat in aceasta faza nu este admisibil pentru ca cel audiat nu are vreo calitate procesuala: in procesul penal roman doar invinuitul si partile au dreptul la aparator - procedura penala anul III; or, ca ministrul sa aiba avocat, trebuie sa inceapa urmarirea penala.

- se mai propune intocmirea unui raport ce se va face public: raman la sustinerea mea,  in baza jurisprudentei CEDO, ca orice comunicare publica din partea unei autoritati de stat cu privire la comiterea unor fapte penale infrange prezumtia de nevinovatie a celui cercetat. Si, nota bene, aceasta se pune in carca unor judecatori!!!

- Presedintele e obligat sa isi insuseasca raportul, altfel trebuie sa isi motiveze decizia in fapt si in drept, care se va aduce la cunostinta publicului. Adica va fi ceva de genul: `judecatorii au propus respingerea, presedintele a dat totusi aviz pozitiv` sau `Judecatorii propun aviz pozitiv, dar presedintele refuza`. Tot scandalul Presedinte-judecatori va fi facut  public! Iar circul va continua cu: `comisia a dat aviz pozitiv, procurorul a dat SUP, deci omul era nevinovat, asadar judecatorii din comisie au gresit` sau `instanta a condamnat, desi comisia propusese aviz negativ, deci judecatorii din comisie au gresit`. Se pun judecatorii contra procurorilor!

Va fi razboi intre puteri! Un haos! Se duce naibii si bruma de incredere pe care o mai avea sistemul asta. 

Fara AVIZ pentru urmarirea guvernantilor

 

Art 109 alin 2 din Constitutie prevede: `Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savârsite în exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele României poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea în judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie`.

Art 12 din Legea 115/1999 reia reglementarea: `Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor`. Iar art 23 alin 2 si alin 3, asa cum a fost modificat prin OUG nr. 3/2005 spune “(2) Prevederile prezentei legi nu se aplica foştilor membri ai Guvernului, în nici o situaţie. (3) Punerea sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de procedura penală de drept comun.” 

Insa prin decizia nr. 665 din 5.07.2007 Curtea Constitutionala decide  ca protectia constitutionala din art. 109 alin 2 ii priveste si pe fostii guvernanti, astfel ca in prezent PICCJ sau DNA trebuie sa ceara aviz pentru a incepe urmarirea penala contra unui ministru sau fost ministru.   

Parerea mea este ca textul Constitutional creeaza nu o protectie, ci un privilegiu, incalcandu-se alte doua articole din Constitutie: 

- art. 124 alin 2 `Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti`;

- art 16 alin 1 `Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari`.  

Argumentul suprem sta in natura juridica a inceperii urmaririi penale, pe care se pare ca nici constituantul, nici Curtea Constituionala, nici presa si nici multi altii nu il inteleg. Intr-o definitie neacademica, spun ca inceperea urmaririi penale este un act procesual care marcheaza debutul activitatilor oficiale pentru investigarea unor fapte si persoane banuite de ilegalitati. In nici un caz nu este o acuzare, ci doar un act formal necesar pentru a deschide calea administrarii legale de probe.   

1. Pana in acel moment, singurul act intocmit de organele de urmarire penala, sesizate prin plangere, denunt sau din oficiu, este procesul-verbal de constatare a actelor premergatoare, intocmit potrivit ar. 224 C.pr.pen. Deci, la dosar nu se afla probe, ci doar date, indicii, informatii. 

2. A te adresa in aceasta faza unui organ nejudiciar, precum Presedintele Romaniei care la randul lui solicita propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului, inseamna a crea conditiile pentru periclitarea anchetei: intrucat persoane straine cauzei iau cunostinta de actele dosarului.  

3. Pe de alta parte, interventia unui alt organism decat cel judiciar in a aproba sau nu actele procurorului reprezinta o imixtiune a politicului in activitatea procesuala, motiv pentru care nu mai putem vorbi de independenta procurorului. Existenta acestui filtru pentru urmarirea demnitarilor incalca Recomandarea nr 19 din 2000 a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, care e adevarat ca nu se poate aplica direct, dar de care trebuie sa se tina seama cand se alcatuiesc politicile publice de catre autoritati: Astfel, pct 16 din aceasta reglementare spune: `16. Procurorul trebuie, în orice situatie, sã fie în mãsurã sã desfãsoare, fãrã niciun impediment, urmãrirea penalã a functionarilor guvernamentali pentru infractiunile comise de cãtre acestia, în special faptele de coruptie, de abuz de putere, incalcari grave ale drepturilor omului si alte infractiuni recunoscute de dreptul international`. Iar in expunerea de motive, Comitetul Ministrilor dezvolta: `Desi aplicabila in general, prezenta recomandare vizeaza in mod special acele sisteme in care procurorul este subordonat executivului, situatie care nu trebuie sa-l impiedice a urmari functionari publici - si, prin extindere, reprezentantii alesi sau politicienii - care comit infractiuni, in special fapte de coruptie. `Impediment` reprezinta nu doar un obstructionare a urmaririi, dar ea mai inseamna si orice represalii al caror obiect l-ar putea face procurorii.` 

4. In comisie, legea nu impune sa fie neaparat juristi. Oricum, membrii comisiei si chiar presedintele pot aprecia ca datele stranse nu sunt suficiente pentru inceperea urmaririi - or organul judiciar nici nu are cum sa adune mai multe date, sau mai puternice, intrucat nu are voie sa stranga probe in aceasta faza. 

5. Dreptul Presedintelui este unul discretionar (daca vrea da avizul, daca nu vrea nu il da), actul sau nu ar putea fi atacat de nimeni si, in felul acesta, comiterea unor fapte nu ar mai putea fi cercetata.

 6. Odata cu inceperea urmaririi penale, organul de urmarire penala poate strange probe si e obligat de art. 202 alin.1 C.pr.pen. sa adminstreze atat probe in acuzare, cat si probe in aparare. Cel cercetat dobandeste calitatea de invinuit si de acum are toate garantiile legale ca drepturile sale procesuale vor fi respectate: poate fi audiat, poate propune probe in aparare, are voie sa isi angajeze un aparator.

7. Am vazut ca demnitarii cercetati zilele astea ameninta cu tragerea la raspundere a procurorilor in caz ca se dovedeste ca sunt nevinovati. Pai, in Romania procurorul e obligat sa inceapa urmarirea penala cand sunt indicii de comitere a unei ilegalitati. E obligatia lui de serviciu. Cum ar putea altfel aprecia ca este cazul sau nu ca o persoana sa fie trasa la raspundere penala, daca nu demareaza legal ancheta? Repet: inceperea urmaririi penale nu inseamna formularea unei acuzatii penale! Cand se incepe urmarirea penala, invinuitul trebuie sa isi dea concursul la lamurirea aspectelor penale: daca este nevinovat se va da o solutie de netrimitere in judecata; daca este vinovat, cauza va fi trimisa la judecator sa decida aceasta. De mentionat ca procurorul care actioneaza cu rea-credinta poate intra sub incidenta art 268 din C.pen care incrimineaza Represiunea nedreaptă: `Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecata sau de a condamna pe o persoana, ştiind ca este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani`. 

8. Publicitatea facuta in legatura cu solicitarea acestor avize pun sub semnul intrebarii respectarea prezumtiei de nevinovatie a celui cercetat. Cum am aratat, avizul nu face parte din procesul penal. Nefiind deschisa inca o urmarire penala, anuntarea in mod oficial a banuielii ca o persoana a comis o fapta, incalca art 6 par.2 din CEDO si art. 5 ind. 2 din C.pr.pen. De altfel, modul in care sunt elaborate comunicatele de presa ale PICCJ si DNA a fost criticat din acest punct de vedere, pe larg, de catre SoJust - organizatia din care fac parte; studiul SoJust se refera la inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si chiar trimiterea in judecata a persoanelor, de regula notorii, anuntate de fiecare data cu mare tam-tam de catre procurori.

9. Mai mult, legea nu prevede anuntarea celui vizat nici macar dupa ce s-a inceput urmarirea penala contra sa. Din contra, dupa declansarea acesteia se strag probe si numai daca persoana este pusa sub acuzare sau se intentioneaza arestarea ei exista obligatia de a o chema la organul de urmarire, a-I comunica invinuirea si a-I lua declaratie (art. 233, respectiv art 237 C.pr.pen).  

10. Sunt de acord ca, la o adica, sa existe un astfel de aviz pentru perchezitie sau arestare (exceptie: infractiunea flagranta), cum au de altfel si membrii Parlamentului (art 72 din Constitutie) si care exista in majoritatea statelor europene. Dar este de remarcat ca la capitolul privilegii, guvernantii nostri stau mai bine ca parlamentarii!!! Avizul ar trebui insa sa fie dat doar de un organ judiciar: un judecator de la ICCJ sau chiar Procuror general de la PICCJ, dar in acest din urma caz numai daca se schimba Constitutia cu privire la statutul lor.     

Legi anti-europene: contencios administrativ

 In aceasta vara au aparut modificari importante la Legea contenciosului administrativ, aduse prin Legea 262/2007, publicata in MO nr.510 din 30 iul 2007. Ele nu satisfac intrutotul asteptarile,  iar cu una nu pot fi de acord sub nicio forma: este vorba de modificarea componentei completului de prima instanta.

Astfel, forma initiala a Legii 554/2004 a contenciosului administrativ  nu continea nici o referire la compunerea completului de judecata, ceea ce insemna ca in prima instanta completul era alcatuit potrivit art.54 alin. 1 din legea 304/2004, adica dintr-un singur judecator. Legea 262/2007 adauga la sfarsitul alin.1 al art 10 inca o teza: `Completul de judecata este format din 2 judecatori`.

Cine a propus acest lucru? In ianuarie 2007, 14 senatori si deputati (Chelaru Ion - senator PSD; Iorgovan Antonie – senator PSD; Eckstein Kovács Péter - senator UDMR; Ivănescu Paula Maria - senator PD; Jurcan Dorel - senator PD; Nicolae Şerban - senator PSD; Tărăcilă Doru Ioan - senator PSD; Vasilescu Gavrilă - senator PC; Vedinaş Verginia - senator PRM; Melescanu Teodor, Nicolai Norica, Oprea Mario-Ovidiu – senatori D.A.; Buda Daniel - deputat PD; Dorneanu Valer - deputat PSD) au initiat o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii 554 din 2004 a contenciosului administrativ. Propunerea a urmat urmatorul proces legislativ:

a. procedura la Camera Deputatilor In forma sa initiala adresata Camerei Deputatilor (pct. 41), propunerea legislativa nu atingea problema competului de judecata din prima instanta, deci completul de judecata includea un singur judecator, potrivit dreptului comun. Comisia Juridica, de disciplina si imunitati intocmeste la 14.02.2007 un Raport catre Plen de aprobare a acestei propuneri legislative, cu anumite amendamente. Un amendament vizeaza chiar textul art. 10 alin 1 (pct 12): modificarea s-a propus de catre membrii Comisiei juridice si  senatorul Iorgovan (care a participat la aceasta sedinta in calitate de initiator al propunerii), dar nu se atinge problema compunerii completului de judecata. In 27 febr 2007, Plenul Camerei Deputatilor adopta proiectul de lege, care – in mod firesc - la art 10 alin. 1 nu face nici o referire la componenta completului de judecata (pct.16).

b. procedura la Senat In sedinta din 29 mai 2007, Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a intocmit raport de admitere a proiectului de lege, cu anumite amendamente. Referitor la acestea din urma, din anexa la raport rezulta ca senatorul Antonie Iorgovan, propune ca amendament adaugarea la sfarsitul aliniateului 1 al art 10: `Completul de judecata este format din 2 judecatori`. Amendamentul este insusit si adoptat de Comisia juridica cu unanimitate de voturi (pct. 23). Azi am formulat catre Comisie o cerere de informatii publice pentru a-mi comunica un extras de pe stenograma sedintei respective - care spre deosebire de Camera nu se gaseste pe site-ul Senatului - pentru a afla motivele ce au stat la baza propunerii si adoptarii acestui amendament.

In aceasta forma, Raportul este trimis la 4 iunie 2004 spre dezbatere Plenului Senatului. In 28 iunie 2007, Plenul Senatului adopta proiectul de lege in forma propusa de Comisia, care contine amendamentul de mai sus  (pct. 15). Apoi legea este trimisa la promulgare de presedintii celor doua Camere ale Parlamentului. Presedintele Romaniei promulga actul normativ pe 19 iul. 2007, care este publicata drept Legea 262/19.07.2007 în M.O. 510/30.07.2007.

A dat sau nu aviz CSM? Potrivit art. 38 din Legea nr 317 din 2004 a CSM, Plenul CSM avizeaza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti. Nu ma indoiesc ca propunerea legislativa in cauza a trecut pe la CSM; si nici nu ma intereseaza. Problema e ca modificarea referitoare la complet a aparut in etapa finala a traselui legisilativ, la Comisia juridica a Senatului. De regula, la sedintele acestei comisii participa un reprezentant al MJ si unul al CSM. Am formulat cu vreo saptamana in urma cate o cerere intemeiata pe Legea 544 din 2001 catre cele doua institutii pentru a vedea care a fost opinia lor la amendamentul senatorulu Iorgovan. Nu mi s-a raspuns inca.

Dar fata de consecintele dezastruoase a acestei modificari, e evident ca aceste organisme care ar trebui sa ne protejeze cariera sunt platite din banii publici degeaba, daca au permis sa fie adoptata o astfel de grozavie juridica.

Ce efecte produce modificarea? In conditiile in care pe rolul instantelor numarul cauzelor de solutionat este in crestere, iar nevoia de marire a schemelor de personal nu este satisfacuta, dublarea numarului de judecatori in completul de prima instanta inseamna o dublare a numarului cauzelor de solutionat pentru fiecare dintre acestia, ceea ce ar conduce, inevitabil, la scaderea calitatii actului de justitie. Colegii mai vechi, care au prins sistemul completului colegial de dinainte de 1997, au confirmat faptul ca, datorita comasarii a doua sedinte de judecata corespunzatoare in prezent fiecarui judecator, se ajunge in situatia ca doar unul dintre ei – cel care prezideaza sedinta de judecata - sa cunoasca dosarele din sedinta respectiva, in timp ce colegul sau se va concentra pe studierea dosarelor din urmatoarea sedinta, pe care o va conduce el.

De exemplu, saptamana trecuta eu am intrat in sala de judecata cu 36 dosare de recurs si alte 40 de directe, toate intr-o zi; cred ca am dat hotarari in 40% din cauze. Si pe toate le-am primit spre examinare cu 48 ore inaintea sedintei si a trebuit sa le vedem in acest interval 3, respectiv 2 judecatori. Daca cineva isi imagineaza ca un judecator poate retine 76 stari de fapt si poate identifica legea aplicabila in fiecare dintre aceste dosare, si mai e in stare sa si solutioneze bine aproape jumatate dintre ele, totul intr-o singura zi, iar intre timp sa mai si motivez temeinic dosarele hotararile din saptamana anterioara, ii pot spune ca are o imaginatie bogata.

Care e trendul european in materie? Marirea numarului de dosare nu e specific doar Romaniei. Fenomenul e prezent si in alte state europene, drept pentru care se cauta diverse solutii. La nivelul Consiliului Europei, exista un organism anume creat pentru aceasta: Comisia Europeana pentru Eficienta Justitiei (CEPEJ). Ei bine, in cadrul unui program ce ruleaza deja de doi ani (toate documentele incidente le-am tradus si sunt publicate aici), una dintre solutiile oferite este inglobarea a doua recomandari ale Comitetului Ministrilor din cadrul CoE: Recomandarea nr. (86) 12 in legatura cu anumite masuri vizand prevenirea si reducerea incarcaturii instantelor si Recomandarea nr. (87) 18 privind simplificarea justitiei penale, care solicita statelor membre generalizarea instituirii judecatorului unic in prima instanta. Tendinta europeana este certa in favoarea judecatorului unic, nu a colegiului.

Apoi, vorba unui coleg de al meu, clujean: este ilar ca actuala legislatie permite unui singur judecator din penal sa trimita la inchisoare pe viata un inculpat, iar pentru a decide emiterea unei autorizatii de catre primarie noua lege impune necesitatea a doi judecatori.

Sper ca legislatorii nostri nu s-au gandit ca in felul acesta s-ar asigura mai bine impartialitatea si anti-coruptibilitatea judecatorilor, cum au mai motivat in iunie 2004 cand au votat o prevedere similara in legea 304/2004, ce a fost ulterior abrogata dupa ca in numele AMR i-am sesizat despre prevederile europene in materie, trimitand la Parlament si la CSM traducerile celor doua recomandari (imi amintesc cum un membru de atunci din CSM m-a intrebat, surprins: `Cum, dar colegialitatea nu este o conditie pentru aderare?` - dar ce ma mira, ca ci Curtea Constitutionala confunda CoE cu UE; in orice caz, propunerea era si atunci, ca si acum, neconforma cu trendul european). In realitate, garantarea impartialitatii si asigurarii controlului judecatorilor nu are nici o legatura cu principiul colegialitatii. Simbolul independentei si impartialitatii justitiei este judecatorul unic in prima instanta, acel judecator bine pregatit, care cunoaste dosarul, legea si jurisprudenta, in fata caruia justitiabilul se prezinta cu incredere si care nu are nevoie sa fie controlat de catre colegul de complet, ci doar  de catre instanta superioara, careia prin definitie ii revine acest rol.

Ce e de facut? Pai, cum in Romania unul arunca piatra si alti zece se chinuie sa o scoata, acum ne vom gandi cum putem indrepta greseala facuta. Iar propunere, iar lobby, iar modificari. Ca se poarta. Sa speram insa ca unii dintre noi nu vor da ortu` popii pana se vor face aceste modificari, ca au mai fost cazuri de magistrati decedati la locul de munca din cauza suprasolicitarii. Dar, cui ii pasa? Ministerului nu prea, ca e bucuros acum ca la Patriarhie a ajuns un IPS de la Iasi, nu de la Cluj si astfel echipa e completa. CSM-ului nici atat, ca probabil e ocupat cu intocmirea unui comunicat de presa cum ca `CSM ia act cu bucurie de numirea IPS Daniel in functia de Patriarh al Romaniei etc, ca tot a inceput cu astfel de practici la decesul lui Teoctist. Sa vedem cand va deceda careva dintre noi la datorie, cat ne va jeli CSM.  

UPDATE 1 (13, 17 sept 2007): De la Senat am fost anuntat telefonic pe 13 sept ca nu exista stenograme pentru sedintele comisiilor, aspect confirmat si in scris prin adresa din 2591 din 17 sept 2007

UPDATE  2 (19 sept 2007): Ministerul Justitiei mi-a raspuns, evident, evaziv : `Ministerul Justiţiei a fost reprezentat de doamna Katalin-Barbara Kibedi, secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, la toate dezbaterile asupra propunerii legislative menţionate, desfăşurate atât în comisiile de specialitate, cât şi în Plenul celor două Camere ale Parlamentului. Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, pe tot parcursul procesului de elaborare a actului normativ, a fost în mod constant în sensul clarificării normelor propuse şi a respingerii soluţiilor dificil de aplicat în practică ori derogatorii de la normele de drept comun referitoare la procedura de judecată ori la compunerea şi constituirea instanţei. În susţinerea acestor precizări, aveţi posibilitatea de a solicita, în condiţiile legii, stenogramele şedinţelor în care a fost dezbătută această propunere legislativă. Precizăm, totodată, că, potrivit normelor procedurii legislative parlamentare, decizia aparţine deputaţilor şi senatorilor, care au libertatea de a ţine cont sau nu de punctul de vedere exprimat de reprezentanţii Guvernului`.

UPDATE 3 (12 apr 2008): Basescu a promulgat legea de aprobare a OUG 100 (pag 9). Prin care se revine la completul unic de prima instanta.

Invinuitul Iliescu

Pe 25 august, Iliescu Ion, a iesit la rampa cu un comunicat de presa. Iliescu e revoltat ca procurorii militari l-au cercetat pentru participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav, in calitate de coordonator al miscarii de reprimare din 13-15iunie 1990 (Dosarul Mineriada). Iliescu da vina pe Petre Roman, premierul de atunci, cum ca acesta ar fi aprobat masurile de reprimare.  Pe 28 august, Roman raspunde, tot public,  ca el a actionat legal.

Dosarul lui Iliescu nu e finalizat. Potrivit Ministerului Public, cauza privind pe Iliescu a fost disjunsa si trimisa pe 6 aug. 2007 la o sectie civila a Parchetului General, ca urmare a deciziei recente a Curtii Constitutionale.

Ce nu pot eu intelege este cum de nu exista nici o reactie a CSM sau a asociatiilor de judecatori si procurori cu privire la presiunile mediatice puse de invinuitul in cauza. Cand Macovei sau Basescu au sarit public cu declaratii generale despre sistem, acestea s-au considerat inoportune sauchiar presiuni de catre magistrati care au strans semnaturi, de CSM care a dat comunicat si de Curtea Constitutionala. Acum, cand cineva face acuzatii grave la adresa procurorilor, cum ca ar fi controlati de oameni politici pentru a finaliza o ancheta concreta, ca invinuirile sunt fanteziste, ca procurorii manipuleaza si incearca sa rescrie istoria, ca il linseaza mediatic pe Iliescu, nimeni nu reactioneaza.

Eu sugerez domnului Iliescu sa isi pastreze argumentele pentru apararea formulata in cadrul procesual garantat de lege. Justitia nu se face in media, procesul nu se desfasoara in presa. Daca el isi inchipuie ca prin comunicate publice ar putea sa ii timoreze in vreun fel pe cei care il cerceteaza, se inseala. Dar rau de tot. Acele vremuri triste au disparut!

Nu stiu inca cine e vinovat de cele petrecute in P-ta Universitatii in 1990. Astept o hotarare definitiva in cauza penala aflata in derulare. Cert e ca acele evenimente de reprimare a libertatii de exprimare si a democratiei, au intarziat evolutia Romaniei cu…17 ani.

Curat Constitutional

Din punct de vedere logico-juridic, problema suspendării Preşedintelui României se prezintă în felul următor:

Cei care aveau dreptul, respectiv senatorii şi deputaţii - nu are importanţă din care partid sunt – au întocmit un “rechizitoriu”, imputând preşedintelui comiterea anumitor fapte de încălcare a Constituţiei.  Dată fiind importanţa conflictului la “vârf” între puteri, Constituţia impune avizul Curţii Constituţionale. Acolo sunt numai jurişti – nu ne interesează ce putere i-a numit acolo la un moment dat - ţinuţi să spună în ce măsură faptele cu care sunt sesizaţi sunt conforme ori nu cu Constituţia ţării. În cazul de faţă au ajuns la concluzia că faptele reclamate de parlamentari nu sunt “grave” în înţelesul Constituţiei. Mai mult, pentru prima dată în istoria postdecembristă a României se explică normele constituţionale cu privire la atribuţiile preşedintelui în raport cu celelalte puteri – se dau astfel peste cap doctrine ale unor profesori de drept constituţional, se atacă părerile unor politicieni, se contrazic reacţiile unor instituţii (mă refer la reacţia CSM referitor la cele două graţieri acordate de preşedinte unor persoane acuzate de trafic de droguri). Se creează drept şi probabil va fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a se lămuri/limita multe de cele spune de Curtea Constituţională în favoarea Preşedintelui.

După două zile politicienii se adună şi discută. În loc să ţină seama de avizul Curţii Constituţionale, au trecut la vot şi au decis suspendarea. Este adevărat că avizul Curţii are caracter consultativ. Dar motivele pentru care se consultă Curtea este tocmai pentru a se pronunţa dacă din punct de vedere juridic faptele sunt “grave”. Nu parlamentarii erau ţinuţi să stabilească acest lucru! - fiind o chestiune de apreciere, ea revine Curţii. Parlamentarii trebuiau doar să dezbată existenţa faptelor. Trecând peste şi necombătând avizul Curţii Constituţionale, parlamentarii au anihilat cel mai înalt for judiciar. Au anihilat supremaţia Constituţiei. Au demonstrat că puterea judiciară nu înseamnă nimic, căci dacă ei, politicienii se adună la un loc, pot decide orice vor ascunzându-se în spatele votului secret şi a neobligativităţii motivării deciziei luate. Nu îmi imaginez cum o adunare eterogenă de ingineri, doctori, artişti, poeţi, mecanici, jurişti etc. au putut trece peste părerea de specialitate al judecătorilor de la Curtea Constituţională.

Dat fiind gravitatea faptului, este posibil ca de acum încolo indiferent de faptele comise de cel ce ocupă postul de Preşedinte sau chiar şi dacă nu comite vreo faptă, să se adune o majoritate parlamentară care să decidă suspendarea sa. Las la o parte că nu văd cum ar putea să fie scoase la vot 9 milioane de oameni şi în felul acesta referendumul pentru demiterea preşedintelui să fie reluat şi reluat, timp în care tot vom avea un preşedinte suspendat, iar un altul, interimar, cu jumătate de normă la Cotroceni. Să spunem că oamenii vor veni totuşi la vot şi vor decide menţinerea actualului Preşedinte. Teoretic, este posibil ca majoritatea parlamentară să se adune rapid din nou şi să decidă iar suspendarea pe te miri cine ştie ce motive… Iar Curte, iar călcare în picioare, iar referendum…

Cred că politicienii nu s-au gândit îndeajuns la toate urmările acţiunii lor. Şi asta ne poate costa scump.

(publicat in Ziua de Cluj, 26 apr. 2007)

Care e prima putere in stat?

Majoritatea ştim că există trei puteri în stat. De la Montesquieu încoace, vorbim de puterea legislativă, executivă şi judecătorească. În zilele noastre, se afirmă că ar exista şi o a patra putere, presa. Personal mă îndoiesc că o putem include printre puteri, pentru simplul fapt că nu prezintă caracterele de legitimare pe care le au celelalte puteri.

Revenind la puterile unanim recunoscute, de unde vine legitimarea lor? Din învestirea făcută de public. Astfel, parlamentarii sunt aleşi direct de către populaţie. Miniştrii, ca parte a executivului, sunt votaţi de parlamentari. Cealaltă parte a executivului, Preşedintele ţării, este şi el desemnat în mod direct de către populaţie. Iar judecătorii sunt numiţi de Preşedinte.Prin urmare, toţi actorii care exercită cele trei puteri o fac ca urmare a implicării directe sau indirecte a populaţiei. Acesta este motivul pentru care vorbim de cele trei puteri publice (aspect care, evident, nu se poate pune în cazul presei).

Dar care e prima putere în stat? Teroretic, ele sunt separate şi în echilibru. Nu se vorbeşte de o ierarhie a lor. Dar eu cred că din punct de vedere al importanţei şi nicidecum al subordonării, putem face o astfel de analiză. Astfel, credinţa mea e că puterea judecătorească, exercitată de instanţele judecătoreşti prin judecători, este prima putere în stat. Argumentele sunt următoarele:

a. ocuparea postului Pentru a ajunge judecător, candidatul trebuie să treacă un concurs. Concursul este naţional, vizează cunoştinţele sale teoretice şi practice, precum şi abilităţile logice şi motivaţia. Pentru a ajunge parlamentar, e necesar votul populaţiei. Pentru a ajunge ministru, e nevoie de votul parlamentului asupra listei de miniştri propusă de primul-ministru, desemnat de Preşedintele ţării. Nu se verifică în mod obiectiv nici un fel de cunoştinţe, nici măcar dacă cunosc Constituţia ori cele mai importante legi.Judecătorii mai dau concursuri şi pentru promovarea în funcţie de execuţie (unde li se verifică cunoştinţele teoretice şi practice în domeniul dreptului) sau pentru numirea în funcţii de conducere (cunoştinţe de management, comunicare, resurse umane). La parlamentari, nu e cazul.

b. pregătirea Judecătorii au absolvit cu toţii facultatea de drept. În Parlament şi Guvern, pot ajunge persoane fără studii superioare. Judecătorii sunt obligaţi prin lege să îşi continue pregătirea. Nu am auzit de stagii de formare pentru membrii celorlalte puteri.

c. evaluarea Există un sistem complex de evaluare a judecătorilor; iniţial se făcea o dată pe an, acum o dată la trei ani. Două evaluări negative duc la înlăturarea judecătorului din sistem pentru incapacitate profesională. Îmi este de neimaginat că parlamentarii ar putea vreodată concepe aşa ceva.

c. competenţa Judecătorii lucrează doar în domeniul dreptului. Temporar, ei pot fi detaşaţi să lucreze în folosul altor instituţii, inclusiv din rândul celorlalte puteri; legea permite să fie chiar miniştri. Parlamentarii pot vota proiecte de legi sau iniţiative legislative chiar dacă nu au pregătirea în domeniul respectiv (un lăutar poate vota o lege pentru sănătate sau justiţie) şi în nici un caz nu pot fi judecători.

d. număr Avem 332 deputaţi, 137 senatori şi 24 de miniştri. Numărul judecătorilor e mult mai mare: 4000.

e. îndeplinirea funcţiei Cel mai important poate este că dacă Parlamentarii pot adopta legi doar lucrând în Plen, iar Guvernul doar lucrând reuniţi în comitetul miniştrilor, în schimb judecătorii iau singuri hotărâri în primă instanţă (iar în complet numai dacă hotărârea este atacată)

f. sanctionarea Şi la fel de important este că, în timp ce judecătorii pot soluţiona cauze privind parlamentarii sau guvernanţă, pentru a-i trage la răspundere pentru abuzuri ori comiterea de infracţiuni, aceştia nu îi pot trage sub nici o formă la răspundere pe judecători.

Cred că argumentele sunt suficiente pentru tema propusă. Şi mai cred că reprezentanţii celorlalte două puteri ar trebui să susţină justiţia şi pentru judecători. Căci, fără ei, temeiurile societăţii democratice s-ar prăbuşi instantaneu.

(publicat in Ziua de Cluj, 1 mart. 2007)

Raspuns in oglinda: Juridice.ro 

Justitia si criza actuala politica

Când m-am aşezat să scriu aceste rânduri, am zâmbit amar: când nu suntem noi în criză politică?

 Acum mă întreb şi eu: să fi declanşat două bileţele atâta patos şi ură? Mă îndoiesc că românul e chiar atât de naiv să creadă asta. Mai degrabă aş lega de condamnarea comunismului care a nemulţumit pe foarte mulţi, sau de anchetele anticorupţie care vin în val, sau de dosarele de la CNSAS. E-hei, câte reforme nu s-au făcut în ultimii ani! Şi câte nemulţumiri nu au atras ele?! Însă, deşi glasul celor din urmă e mai pregnant, marea masă, a celor cărora le convine adevărata reformă, e mult mai mare.

Revin la scandalul care a declanşat aparent prezenta criză: bileţele premierului şi ale preşedintelui. Ocazie cu care ni s-a reamintit de un telefon al aceluiaşi premier la Parchetul General şi de o chemare tot de către acesta la Palatul Victoria a ministrului justiţiei pentru a discuta despre cauza prietenului său.

Ştiind cum funcţionează în realitate sistemul judiciar, îmi vine a doua oară să zâmbesc amar: populaţia României chiar e manipulată de-a binelea, e făcută să creadă că astfel de evenimente constituie imixtiuni în justiţie (stupefiant e să văd cum unii care astăzi invocă nu ştiu ce bileţel sau întâlnire ca fiind o imixtiune, fac sau făceau parte din organizaţii care în anii trecuţi chemau magistraţii la raport, sau trimiteau adrese scrise la instanţe despre cum trebuie soluţionate cauzele, sau dădeau direct telefoane judecătorilor care soluţiona cauza să îi ameninţe).

Nimeni nu a explicat că un telefon la procurorul şef nu e o problemă, căci oamenii mai discută (mai ales când magistratul răspunde la telefon fără a şti cine este la capătul firului). Aşa cum magistraţii se mai întâlnesc în troleu cu părţile unde se calcă cu picioarele, sau la o alimentară cu avocatul părţii de unde îşi cumpără câte un covrig. Adevărata problemă nu e telefonul (că de aia avem telefoane, să vorbim la ele), nu eventualele întâlniri, ci reacţia ulterioară a magistratului contactat într-un fel sau altul de o parte, de un politician sau aflat în atenţia presei etc.De regulă avem magistraţi integri, imparţiali şi intransigenţi, pentru care astfel de discuţii, întâlniri sau bileţele nu reprezintă absolut nimic, doar material de propagandă televizată şi cerneală irosită aiurea în ziare. Avem magistraţi care înţeleg că preşedintele e ales de popor şi trebuie să aibă un discurs populist pentru a rămâne un reprezentant al acestuia, chiar dacă nu de puţine ori critică justiţia. Care înţeleg că ministrul justiţiei nu are nici o pârghie legată de cariera lor sau administrativă să le influenţeze soluţiile şi că declaraţiile sale poate răutăcioase uneori pot fi trecute cu vederea. Care înţeleg că premierul are prieteni şi poate e firesc să se intereseze de soarta lor, dar că mai multe nu are ce să facă, decât în Palatul său. Care ştiu că Procurorul General e un conducător administrativ al Parchetului, că acesta nu mai poate lua şi muta dosare cum vrea el şi nici ordona soluţii. Care realizează că presa intră de multe ori în jocuri de culise şi că presiunile exercitate prin campanii contra magistraţilor nu trebuie băgate în seamă, însă că încălcările prezumţiei de nevinovăţie sau a vieţii private a celor implicaţi în proceduri trebuie aspru sancţionate, riscând altfel condamnarea Statului român la CEDO.

Întotdeauna politicul va dori să controleze justiţia – e o regulă nescrisă al oricărei societăţi şi epoci. Dar justiţia e datoare să se apere, chiar şi singură la o adică. Speculaţiile care se fac pe seama politicienilor nu le fac decât lor rău şi la urma-urmei, tuturor: lumea încă mai crede, datorită unor astfel de evenimente, că în România se mai rezolvă procesele prin telefon sau intervenţii. E de datoria magistraţilor să demonstreze că nu. Şi chiar ar fi indicat ca asociaţiile lor să aibă reacţii de genul „Scrieţi-vă cât vreţi şi cât puteţi! Noi ne facem treaba în mod profesionist!”.

(publica in in Ziua de Cluj, 8 feb.2007)