Ce (nu) spune raportul CE pe justitie

Acum 2 zile a fost dat publicitatii Raportul intermediar al CE cu privire la progresele Romaniei dupa aderarea la UE. Toti il comenteaza, nimeni nu raspunde: raportul surprinde reformele Macovei si Chiuariu in domeniul justitiei si anticoruptiei. Nici unul nu mai e la guvernare, insa.

Evident, raportul e prea bland pentru ce s-a intamplat un Romania in ultimul an. Am senzatia ca i-am pacalit pe europeni pentru a adera, dupa care s-a oprit totul. Punand acest raport in contextul celor pe care le traim in Romania, ajung la urmatoarele caracterizari ale societatii noastre:

1. instabilitate legislativa: Parlamentul modifica CPP astfel incat sa ii apere pe infractori; Guvernul promoveaza peste noapte OUG prin care blocheaza investigarea uor ministri; CSM adopta Regulamente prin care faciliteaza accesul in sistemul juridic al rudelor sau al incompetentilor.

2. instabilitate politica: ministrul Macovei este schimbat, ministrul Chiuariu demisioneaza - ambii sunt cercetati acum de Parchet. In prezent, avem un ministru interimar, fara un program, fara o strategie; rolul MJ in sistem este nedefinit; in schimb au crescut puterile CSM care abuzeaza de ele si nu raspunde in fata nimanui, nici macar a magistratilor; CSM pierde o multime de procese cu magistratii nemultumiti de hotararile lor; CC admite ca neconstitutionala o lege care va afecta alte cateva institutii din tara.

3. instabilitate juridica: politica de resurse umane este dezastruoasa, cu toate acestea detasari in afara instantelor si parchetelor se practica la greu; recrutarea juristilor cu 10 ani vechime, promovarile la ICCJ, transferurile, numirile inspectorilor la CSM sunt arbitrare; nu exista un program de descongestionare a instantelor de dosare - paradoxal, desi nr. dosarelor e in crestere, magistratii le solutioneaza din ce in ce mai repede, statistica fiind tot ce conteaza; nu s-a mai facut de 3 ani o evaluare a magistratilor; nu exista o politica anticoruptie in justitie, desi au inceput sa curga condamnarile magistratilor corupti; nu e lamurita apartenenta la securitate a magistratilor din sistem (deja sunt cazuri cu judecatori de la ICCJ, CC, CSM care au decizii de colaborare cu secu`); dosarele returnate pe vicii de procedura, altele decat cele datorate unor decizii ale CC, ridica problema pregatirii profesionale fie a procurorilor care le instrumenteaza, fie a judecatorilor care le solutioneaza. Lipseste o strategie de reforma a justitie pe urmatorii ani, iar rapoartele cu privire la nemultumirile cetatenilor intocmite de TI, GALLUP sau CE raman fara urmari.

 

Am fost in Piata

Nu se poate povesti. Trebuie trait.

Erau acolo revolutionari. Varstnici. Tineri. Cativa cu bebe pe umeri. Cu pancarte. Fara. Cu inima. Cu ganduri curate.

Toti doreau un singur lucru: o tara fara comunism; romani care sa isi cunoasca istoria; o Romanie fara securisti; o justitie curata.

Nu stiu cate sute de participanti au fost. Nici nu stiu daca numarul conteaza. Dar am simtit ca facem ceva. Altceva decat cei care au stat acasa, la TV.

Am fost acolo, printre ei. Si m-am intalnit cu inca doi judecatori, de la instantele bucurestene. Or mai fi fost si altii, nu stiu. Presa a fost. Cineva mi-a semnalat si vreo doi de la servicii. Am vazut figuri care au facut istorie, care in `89 si`90 au avut curajul de a iesi in strada pentru a scapa de comunist. Pacat ca la 18 ani dupa, trebuie sa o facem din nou. Pentru o clipa, am avut sentimentul ca nimic nu s-a schimbat.

Relatari: RoL1, RoL2, Gandul, EvZ, Cotidianul, HotNews, Realitatea, poze.

Opinii: Adevarul

PETITIE ON-LINE aici

Impaiati sau in formol?

Citesc o stire si inmarmuresc:

`Judecătorii şi procurorii pot rămâne în funcţie până la vârsta de 70 de ani, însă pentru aceasta vor avea nevoie anual de avizul CSM, potrivit unui amendament adoptat de senatorii jurişti marţi, la OUG privind modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor. Comisia juridică a Senatului a decis să prelungească astfel activitatea magistraţilor cu încă 5 ani. Amendamentul a fost adoptat în unanimitate către senatori cu acordul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Bărbulescu, şi al secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, Katalin Kibedi, prezente la dezbateri`

Eu, naiv din fire, credeam ca se vrea reforma. Ei, intelepti, au dovedit ca inainte mergem tot cu ai nostri. Nu cred in reforma cu oameni vechi si reguli noi, asa cum nu cred in reforma cu oameni noi si reguli vechi. Singura solutie e cea radicala, adica ceea ce au facut nemtii sau bosniacii dar noi ne-am ferit sa o facem. Am primit judecatori in sistem de la CAP-uri, IAS-uri, secretari de comune, politisti, avocati slabi si acum decidem ca ii tinem in sistem pana la 70 ani. Si pe urma ne miram ca populatia se  plange de justitie. Ha! Dar, vorba Leanei cu un deget aratand in sus: `Iexista o explicatzie`. Tocmai am dat-o…

Asa ca, propun ca la votul in Plen Senatul sa isi faca treaba pana la capat: sa decida mentinerea magistratilor in sistem pe viata, dupa care sa fie impaiati si tinuti la locul de munca ca tot sunt locuri libere, sau sa ii puna in Borcanul de onoare cu formol - desigur, numai pe cei ce merita.

Proiect de management instanta

Oricine candideaza pentru ocuparea unei functii de conducere, trebuie sa prezinte un proiect de imbunatatire a activitatii instiantei/parchetului din perspectiva functiei pentru care candideaza.  Desi pana acum s-au desfasurat 7 concursuri, nu exista nici un proiect publicat, cu exceptia celor pentru o judecatorie si un parchet al curtii de apel gasite in manualul `Elemente de management judiciar`. Mai mult, multi dintre presedintii numiti in urma acestor concursuri nu au gasit necesar sa aduca la cunostinta personalului si pe site-ul instantei planul conceput de ei pentru mandatul de 3 ani pentru care au fost numiti.

Eu am curajul sa public proiectul pentru care am candidat la functia de presedinte al Tribunalului Cluj. Speranta mea este ca idei din el vor fi preluate de actuali si viitori presedinti/sefi departamente. Avertizez insa ca nota atribuita acestui proiect a fost 7. Prin urmare, multe chestiuni cuprinse in el pot sa nu fie reale, interesante sau de actualitate; sau unele sunt prea `provocatoare`, cum mi-au spus fara nici un ascunzis membrii comisiei de examinare.

Cristi Danilet, Proiect management Trib.Cluj, oct 2007.

O noua lege de salarizare

E plin de actiuni salariale promovate in justitie chiar de cei din sistemul juridic, dar in special de magistrati. Zilele astea am semnat o actiune in care cerem sa fim platiti la fel ca procurorii de tribunal care lucreaza in DIICOT si DNA. Pai daca eu, judecator la tribunal, sunt egal in `grad` cu procurorul de la parchetul tribunalului, dar prin lege acesta din urma este platit ca un procuror de la parchetul general, tare imi pare ca si eu as avea dreptul sa fiu platit ca un procuror de generala. Asa ca, nu conteaza ca legea spune altceva, ci conteaza cum vad eu lucrurile dpdv al disciminarii.

De fapt, substanta acestor demersuri e alta: nu vrem sa fie diferente salariale intre magistrati - baza de calcul a indemnizatiei magistratilor trebuie sa fie egala. E nevoie de o noua abordare din acest punct de vedere. Si atunci spun urmatoarele: 

1. Justitia se realizeaza prin instantele judecatoresti. Instantele se compun din judecatori, toti cu aceleasi studii. Fiecare are aceleasi atributii: de a face dreptate, justitie, de a exercita puterea judecatoreasca.

2. Intre judecatori nu exista ierarhie (nu discut aici functiile administrative – presedinte, vice etc), ci doar intre instante: faptul ca exista instante superioare nu inseamna insa ca judecatorii care activeaza la instantele superioare ar fi mai buni. Teoretic, judecatorii sunt la fel de bine pregatiti. Nu exista judecatori care ar fi mai judecatori ca altii. Un argument in plus sunt promovarile pe loc: daca un judecator de la Judecatorie are grad de tribunal (in urma promovarii pe loc), el primeste salariu de tribunal, ca si cum ar lucra la tribunal, desi cazuistica sa este tot de judecatorie.

3. Experienta isi spune cuvantul, adevarat. De aceea, diferentierea salariala intre judecatori trebuie sa se faca doar in functie de vechime, fidelitate, dar nu in functie de cum e situat mai sus pe calea ierarhica a instantelor. Astfel, judecatorii trebuie sa aiba toti aceeasi indemnizatie de baza, iar sumele finale sa difere in functie de vechimea in munca, vechimea in specialitate, functia de conducere detinuta, titlul de doctor.

4. Importanta muncii nu poate fi dedusa din faptul ca instantele superioare solutioneaza altfel de cauze. Asta pentru ca:

- in apel si recurs nu se solutioneaza cauze mai complexe, ci sunt aceleasi cauze intr-o alta etapa de judecata; in prima instanta da, la instatele superioare sunt cauze mai importante ca miza, dar nu neaparat mai complexe: adica, cu ce ar fi mai diferita o pedeapsa cu inchisoarea de 3 ani pt viol data de Tribunal in comparatie cu 3 ani inchisoare pt talharie data de Judecatorie?

-  peste 80% din hotararile primei instante raman irevocabile, deci la instantele inferioare se lucreaza mult si bine;

- nr cauzelor descresc pe masura ce nivelul ierarhic al instantelor creste;

- in apel si recurs sunt 2 sau 3 creiere, ceea ce inseamna ca doar completul, nu neaparat fiecare dintre membrii sai, depaseste in inteligenta instanta inferioara. Sa fim realisti: la fond e adevarata munca, acolo se stabileste starea de fapt, se vad la fata justitiabilii si martorii, acolo se gaseste legea aplicabila, acolo e adevarata logica pusa la bataie!

.

- o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva la Judecatorie are aceasi autoritate ca si o hotarare ramasa definitiva la curtea suprema.

5. Sunt tzari in care judecatorii sunt platiti la fel. Cand termina scola de magistratura, intra in sistem acolo unde sunt locuri libere: mai sus sau mai jos pe scara instantelor, ei fiind la fel de bine pregatiti. Mai mult, se propune in alte tari ca judecatorii pe rand sa functioneze prin rotatie la instante diferite: sa faca si apeluri si recursuri, sa revina apoi la fond si tot asa – astfel se asigura pregatirea profesionala de calitate, cei de la fond inteleg cum gandeste o instanta de atac, si se `sparg` acele inevitabile filiere stabilite in timp intre magistrati sau intre magistrati si justitiabili/avocati care ar dauna impartialitatii. 

Avantajele salarizarii egale a judecatorilor:

- judecatorii vor fi in egala masura apreciati; nu se va mai face aple de dragul apelului, sa se ajunga la un judecator mai cu experienta sau mai destept;

- nu va mai fi fuga dupa promovari, care nu vor mai fi necesare: la o instanta superioara o sa ajunga cel care vrea sau este desemnat. Promovarea la o instata superioara tine de atributii diferite, ceea ce nu implica in mod necesar salarizare diferita;

- dispare prostia asta cu `grade` (de tribunal, de curte) pe care le-ar detine unii judecatori, de care legislatia nici nu pomeneste macar.  

Esecul Justitiei Romane

 

Nota: folosesc notiunea de `justitie` in sensul cel mai larg, privind toate autoritatile, institutiile si profesiile liberale implicate in infaptuirea dreptatii prin intermediul organelor oficiale ale statului.  

Rostul justitiei in orice stat este sustinerea democratiei, limitarea abuzurilor si respectarea drepturilor individului. Pe la inceputul secolului, un judecator de la Curtea Suprema din SUA a mentionat in cuprinsul unei hotarari  `Nu e de ajuns sa se faca justitie, mai trebuie sa se si vada ca se face justitie`. De atunci, acest principiu a intrat in limbajul juristilor si astazi se regaseste in unele legislatii si teorii drept `teoria aparentei justitiei`, care se aplica in egala masura in ceea ce priveste organizarea, cat si in ceea ce priveste functionarea justitiei. 

Daca ma refer la justitia romana prin prisma principiului mentionat, afirm cu tarie ca justitia romana a esuat in misiunea sa. Iata argumentele:

- existenta din 2004 pana la aderare a amenintarii cu clauza de salvgardare pe justitie si anticoruptie (celebrele `stegulete rosii`) si, apoi, institutirea unui mecanism de monitorizare pentru inca 3 ani post-aderare in acest domenii, sustin neincrederea oficialilor europeni in capacitatea de reformare si de indeplinire a obiectivelor de catre justitia romana;

- societatea romana e bolnava de coruptie: suntem pe primul loc la coruptie in UE si pe locul 4 in Europa, ceea ce inseamna ca lupta anticoruptie promovata de executiv si dusa de justitie e ineficienta;

- sistemul juridic e afectat si el de coruptie: anchetele DNA din ultimii ani cu privire la avocati, magistrati asistenti, procurori, judecatori, politisti, lichidatori, scandalurile legate de taxa platita avocatilor de catre stagiari, admiterea in MJ a unor persoane examinate de catre proprii colegi, cumpararea posturilor de sefi in parchete (bineinteles, cu prezumtia de nevinovatie pentru dosarele inca nefinalizate) sunt suficiente pentru a semnala carentele de integritate din sistem;

- faptul ca suntem pe locul 2 din Europa la nr de plangeri  adresate CEDO dovedeste neincrederea cetatenilor romani in justitie; condamnarile saptamanale intregess acest lucru; recentele condamnari la Strasbourg pentru practica neunitara a instantelor sustin acest lucru;

- rotatia ministrilor la carma Ministerului Justitiei nu face decat sa fragmenteze politicile publice, si asa saracacioase, in domeniul nostru;

- implicarea ministrilor justitiei in mersul unor cauze, solicitarile abuzive ale acestora de modificare a procedurilor sau de schimbare a unor magistrati ori cercetarea ministrilor insisi pentru fapte penale sunt simptomatice;

- scandalurile publice generate de existenta inca in sistem a magistratilor care au fost agenti sau au colaborat cu securitatea umplu de scarba si teama pana si pe ceilalti magistrati;- admiterea in magistratura prin intermediul interviurilor practicate de CSM constand in 5 intrebari sau promovarea la ICCJ fara motivarea deciziilor constitutie nu numai incalcari continue ale legislatiei internationale, ci perpetuarea unui sistem submediocru de profesionalism si a unei bune ocazii de mentinere a suspiciunilor cu privire la relatiile si retelele existente in sistem;

- faptul ca insisi magistratii au actionat in judecata CSM pentru incalcarea dreptului la cariera sau au deschis actiuni contra MJ pentru incalcarea drepturilor salariale, dovedesc incapacitatea acestor institutii de a-si gestiona propriile lor atributii;

- insisi magistratii nu au incredere in sistemul de justitie, in vesnica reforma: caci aceasta nu e una autentica;

- ma mai gandesc ca in Germania, pentru a scapa de aparanta influentei politicului asupra justitiei, Curtea Constitutionala are sediul intr-un alt oras decat parlamentul, pe cand la noi CC sta chiar in Palatul Parlamentului;

- in fine, faptul ca in Romania nimeni nu raspunde pentru nimic, nici nu mai trebuie amintit. 

Cu toate aceste aspecte aflate tot timpul in jurul nostru, faptul ca sunt magistrati care isi indeplinesc cu devotament atributiile, aproape ca trece nevazut. Sistemul e bolnav, degeaba cateva organe inca mai functioneaza. Cat timp regulile institutionale sunt incalcate, organizarea judiciara e la pamant, politica de resurse umane ineficienta, functionarea nu poate decat sa fie afectata. 

Singura solutie este reformarea structurala a sistemului: degeaba facem legi si proceduri, daca sistemul nu este unul viabil.

Apoi, e necesara regandirea radicala a sistemului de recrutare si evaluare a personalului din justitie.

In cele din urma, trebuie lucrat la increderea populatiei: securistii din justitie, coruptia, erorile judiciare, caile de atac exercitate intr-o veselie, plangerile la CEDO alimenteaza aceasta neincredere. Degeaba e justitia legala, daca nu este si legitima – iar legitimarea vine numai din increderea populatiei in sistemul creat sa mentina ordinea sociala. Iar aceasta incredere se construieste pe buna reputatie a personalului din justitie, pe reputatia sistemului transpusa in autoritatea deciziilor si prin acceptarea acestora.

Ce lipseste instantelor

 Multi conducatori de instante si parchete au adoptat un stil de condus dominator, autoritar. Departe de a fi `institutia pacii`, tribunalul este marcat de lupte interne, raca intercolegiala, informatii lipsa, barfe desucheate. Cum e, de altfel, in orice organizatie construita pe niste principii care ar fi trebuit demult  sa fie abandonate. Cel putin in Romania, tara unde au trecut - degeaba (?!) - 18 ani de la Revolutie.

De multe ori ti se strange stomacul cand te apropii de cladirea institutiei, obosesti repede, nimic nu te binedispune, nu ai chef de munca, termini rapid dosarele, nu legi prietenii cu colegii, nu iti pasa ce  decizii se iau de cei abilitati din sistem, nu te intereseaza nici macar ce mai scrie presa. Nu exista cultura organizationala, individul e tratat ca un simplu angajat la patron. Nimeni nu realizeaza ca e o fiinta emotionala, cu propriile principii, cu propriile viziuni, nu un angajat chemat sa rezolve niste simple dosare. El ar trebui sa fie bratul autoritatii/legii chemate sa stapaneasca/influenteze destine.

Sunt neglijate sentimentele si parerile personalului din justitie, de la grefieri debutanti pana la judecatori cu vechime mare. Nu se multumeste personalului, nu se adreseaza felicitari. Sefii au impresia ca institutia se conduce exclusiv de sus in jos. Feed-back-ul este dispretuit. Orice discutie se transforma intr- o confruntare. Ideile revolutionare sunt trimise direct la cos. Nu se dau explicatii pentru deciziile date (asta daca ai norocul si ti s-a adus la cunostinta vreo decizie).

Nu se recunosc crizele. Nu se rezolva conflictele. Reformatorii sunt ignorati sau luati in deradere. Ajungem sa acceptam neimplicarea ca mod de trai - expresii precum  `Asa e viata`, `Te lupti cu morile de vant`, `Oricum nu se va schimba nimic` sunt tot mai des folosite.

Totul e rutina si status quo. A avea o idee noua e un act de curaj extrem. A critica actiunile conducerii devine un act suicidal. A discuta despre disfunctionalitati iti atrage blamul tuturor: al sefilor ca ii critici, al colegilor ca tensionezi si mai mult situatia. Rar poti spune ca exista entuziasm, motivatie, excelenta.

Sefii nu mai invata, au uitat ca sunt colegi, nu sadesc sentimentul de incredere, nu au grija de climatul de munca. Nu suporta sa fie analizati. Nu accepta concurenta. Cu cat urma mai sus pe scara ierarhica cu atat au o impresie mai buna despre ei. Controleaza orice. Aduna tot felul de informatii. Ataca in speech-urile lor oamenii din `subordine`, nu actiunile; indivizii, nu cultura invechita. Comunicarea la ei e tot timpul intr-un singur sens; relatia sef-angajat se bazeaza pe autoritate, nu pe interactiune. Dialogul exista doar la cafeaua de dimineata servita impreuna cu cei care stiu sa ii perie. Sedintele sunt intotdeauna pentru comunicarea deciziilor deja luate.

Receptez o acuta stare de frica: ne temem sa vorbim pentru a ne proteja cariera, ori pentru a nu intra in colimatorul cuiva; ne e frica sa ne exprimam opinia pentru a nu fi judecati de ceilalti sa a parea ridicoli. Suntem o `autoritate` doar in sala de judecata, in fata oamenilor veniti la noi cu ultima speranta de a li se face dreptate; dupa ce parasim sala, devenim simpli angajati, simple rotite intr-un sistem care ne anonimizeaza.

Nu exista armonie, rezonanta, echipa. Nu exista `noi`, ci doar `fiecare`. Nu sesizez ca am fi impreuna, ca ne-am intelege. Nu se vorbeste de schimbare, de evolutie, de performanta. Discutiile se poarta pe un ton ridicat, aspru, sarcastic. Nu se trece dincolo de reguli si statistici. Totul e rece si indepartat: totul e cantitate, nicidecum calitate.  Justitiabilii sunt simple parti, dosarele doar niste numere, hotararile niste foi dactilografiate. Grefierii sunt vazuti ca servitori; judecatorii intotdeauna au fie prea putina experienta pentru a ridica glasul, fie sunt cu experienta dar prea resemnati sa o mai faca. Doamne-fereste sa spui ca te intereseaza perceptia publicului asupra mersului instantei. Doamne-fereste sa spui ca ar trebui consultati avocatii, procurorii sau, mai rau, vreun ONG cu privire la eficientizarea activitatii.

Este nu doar impotenta, ci chiar rezistenta. Nimic nu se recunoaste, nimic nu se asuma. Nimic nu e autentic. Ti-e deja jena sa mai pronunti cuvantul `reforma`. Ti-e rusine sa vrei eficienta. Ti-e frica sa critici. Iti e groaza sa ai o viziune sistemica.

Fermitatea este dusa la extrem, la dictatura chiar. Sinceritatea este batjocorita. Curajul este considerat o obraznicie. Reforma este deja rebeliune.

Se prefera conformismul intelectual, reguli desuete, practici comuniste. `Cine nu e cu noi, e impotriva noastra. Cine e impotriva noastra, vrea rau sistemului. Noi suntem buni, ceilalti sunt rai. Noi suntem o putere, ceilalti ne sunt datori. Noi nu raspundem in fata nimanui, ceilalti trebuie sa taca` par reguli ce ne guverneaza activitatea.

`Capul plecat sabia nu-l taie` devine dicton. Cine se ridica deasupra multimii, e mai usor de nimerit. Un lider neoficial este un dusman din start. O discutie privata, e vazuta ca un complot. Pana si colegii de birou ti-i alege seful.

`Ai curajul sa fii deosebit`, suntem indrumati in ultimul slide dintr-un curs de retorica. Hmmm, chiar trebuie sa ai curaj pentru asta. Numai ca daca o faci, s-ar putea sa realizezi ca esti cam singur.

Am ajuns la concluzia ca din tribunale lipsesc…OAMENII.

Globalizarea si justitia

 Am finalizat zilele acestea un studiu despre efectele globalizarii asupra justitiei. Poate parea prea abstract pe alocuri sau prea avangardist. Oricum am senzatia ca m-am nascut cu 50 de ani mai devreme, caci multe din ideile mele de reforma sperie. In fine, exista si varianta opusa, cum ca altii sa fi ramas 50 de ani in urma.

Oricum, studiul are la baza literatura occidentala consacrata si evolutii legislative (inter)nationale recente. Esenta lui este ideea ca globalizarea, ca si fenomen socio-politic, are efecte si asupra sistemului juridic: sunt semne tot mai vizibile ale unei mondializari juridice, a crearii unui drept mondial. Procesul national se va adapta acestuia, tocmai pentru ca instantele internationale au fundamentat principiile procesului echitabil universal. Apropierea dintre sistemele de drept clasice este tot mai mare. Rolul participantilor in proces este in schimbare. Locul si rolul judecatorilor in viata cetatii este din ce in ce mai accentuat.

Studiul este accesibil, in intregime, AICI.

Legea tacerii

Se spune ca justitia e independenta - nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie.

Se spune ca judecatorii se bucura de libertatea de expresie si libertatea de asociere - nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie.

Se spune ca cei care conduc instante sau parchete stiu management, comunicare si resurse umane - nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie.

Se spune ca CSM ar trebui sa ne apere de orice presiuni si atacuri - nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie.

Se spune ca justitia trebuie sa fie aproape de cetatean - nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie.

Cine isi imagineaza ca sistemul judiciar functioneaza ca sistem…de fapt, cine spune asta? Ce functioneaza si ce nu functioneaza? Cine si cand a facut ultima evaluare de sistem? Dar ultima evaluare de instanta? Dar ultima evaluare de judecator?

Am primit in aceste zile o lectie de viata adevarata, pentru ca am indraznit sa ating subiecte sensibile, despre care nu se vorbeste prin traditie in justitia romaneasca. Nu voi dezvolta acum, ci la sfarsitul lunii viitoare, dupa ce se termina concursul in care sunt angrenat, pentru a nu se spune ca exprim frunstrari sau fac presiuni. Pana atunci, ma supun legii care e adoptata de qvasiunanimitatea colegilor mei: legea tacerii - Nu se vorbeste de neregulile de sistem, nu se vorbeste despre marile scapari organizatorice, de lipsa de aparare a magistratilor, de soarta si abandonarea personalului auxiliar, de rutina, de neperformanta. Nu se colaboreaza cu procurorii, cu avocati, cu Facultatile de Drept. Nu se intreaba publicul, nu se consulta ONG-urile.

Nici eu nu voi vorbi despre toate acestea, insa doar pentru o luna.

Razboinicii justitiari

Reforma: “reforma pe pâine”, spunea un distins fost prim-ministru. Justiţia: “reforma justiţiei”, spunem azi cu toţii. Ce înseamnă asta cu adevărat, nu prea ştim. Dar deducem că e ceva legat de MJ care e contra CSM, de AMR care e contra MJ (sau contra CSM, depinde), de CSM care e contra MJ.

De ce război?! De ce neînţelegeri, critici?! De ce unul se dă mai rotund ca altul?! Oare chiar are cineva impresia că i se va ridica statuie?! Oare chiar reforma e confiscată de unii sau de alţii?! Oare toţi sunt specialişti în ale schimbării? Sau tocmai asta e problema, că unii vor schimbarea, dar alţii nu?!

Fotbal. Isterie. Războinicii luminii versus Fii întunericului. Jertfă. Huiduieli, distrugeri de stadioane, ură. Mai nou, sânge! Război în justiţie. Jertfe în fotbal. Diferenţe între cele două branşe?! Păi, ar cam fi: unii cu studii, ceilalţi fără. Unii bugetari, alţii cu o grămadă de bani. Unii cu capul, alţii cu piciorul. Nu-i aşa că acestea chiar ar trebui să ne diferenţieze? Dar, lasă, că ceea ce ne uneşte sunt acuzaţiile reciproce: unii de corupţie, alţii de blat. Care e cam acelaşi lucru. Ne atacăm reciproc. E mult mai simplu: când nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa, găsim în alţii vinovaţi. Dar, dacă stau şi mă gândesc la istoria patriei, cam asta am făcut tot timpul: alţii ne cucereau, noi suportam; alţii ne supuneam, noi rezistam eroic; alţii ne umileau, noi înghiţeam. În permanenţă alţii aveau probleme cu noi. Noi nu.Poporul ăsta pare că a suferit mai tot timpul.

Acum, dacă vedem că nu avem probleme cu alţii, ni le facem noi înşine. Aşa că ne certăm cât putem între noi. Ce nu reuşim noi să facem, este să ne ridicăm deasupra conflictelor de uzură şi să vedem că dăm tot în noi (era o vorbă mai demult: dai în mine, dai în tata; dai în tata, dai în partid; dai în partid, dai în ţară). Aşa ne place conflictul de mult! Mai degrabă am trage un pumn, decât să uităm o înjurătură; mai degrabă am face o petiţie, decât să încercăm remedierea unei nereguli; mai degrabă am da în judecată, în loc să apelăm la conciliere.

Suntem o naţiune de certăreţi; cele 2 milioane de dosare înregistrate pe rolul instanţelor anul trecut, o arată în mod explicit. Suntem o naţiune de războinici – ar spune alţii; violenţa de pe stadioane – care ar trebui să fie adevărate colosseumuri ale sănătăţii şi fair play-ului – şi uriaşele forţe de ordine publică antrenate în dispozitive cu ocazia unor astfel de manifestări o demonstrează. Nimic nu pare a ne elibera; din contra, părem tot mai constipaţi. Nimic nu ne mulţumeşte; totul în jur ne e potrivnic. Nimic nu mai e “a fi”, ci. se pare că, voluntar, ne limităm la “a avea”. Păcat. Dar, haideţi să lăsăm prostiile. La luptă. Găsim noi unde şi cu cine. Că ne-am obişnuit.

(publicat in Ziua de Cluj din 10 mai 2006)