Justitia lui Secu`

Au inceput sa iasa primele informatii oficiale despre numarul magistratilor care au fost agenti sau colaboratori ai securitatii. Exista insa niste contraziceri intre ce spune directoarea de la CNSAS si ce spune Presedintele tarii.

Ei sunt cocotati in functii de conducere, in CSM, in ICCJ. 

Ca sa fiu cinic, ma simt mai bine cand stiu ca cineva ma supravegheaza si are grija de mine. Ce ma revolta, este ca ani de-a randul oamenii astia au incalcat drepturile omului, iar acum cica le apara.

Sper ca intr-o zi sa fie dezvaluiti cu totii. De asemenea, sper ca cei care au ocupat functii in PCR sa fie de asemnea dezvaluiti. Pariu fac ca ii regasim in functii de conducere din justitia romana.

 

Atacuri subterane

Fara intentia de a sadi panica si fara a incerca sa par paranoic, evoc un fapt:

Acum doua zile m-am intalnit cu o persoana care mi-a spus ca intr-un anumit anturaj, un personaj sus-pus se lauda ca strange informatii despre mine, referitoare la niste evenimente petrecute acum 7-8 ani. Nu pot sa spun decat: `Saracul, daca imi citea CV-ul care e public sau daca imi dadea un telefon, chiar nu trebuia sa faca efortul de a rascoli atatea…arhive`.

Ieri am primit un e-mail in care eram avertizat de un amic ca prietenii de suflet ai aceluiasi personaj au avut intalniri cu niste ziaristi carora le-au relatat o multime de aspecte legate de activitatea mai multor persoane in timpul ministeriatului Macovei. Logic, eram si eu printre acestea. Si iar imi spun: `Saracii, cum isi pierd ei timpul cu trecutul! Si ce sete de razbunare!`. Si ce fain se cheltuie banii statului pentru activitati - nu-i asa?! - de interes, probabil public!

Acum, si eu ca tot omu`: chiar is curios si eu sa aflu ce am facut in ultimii - hai sa spunem -10 ani.

Traiasca Romania democrata, tara drepturilor omului!

Securitatea - blestem romanesc

Tocmai când credeam că au fost dezvăluiţi primii colaboratori cu securitatea şi că CNSAS începe să îşi facă treaba (apropo, până ca CSAT să declasifice toate aceste dosare şi să ordone trimiterea lor la CNSAS, oare această din urmă instituţie cu ce s-a ocupat?!), apar declaraţiile bombă ale unui fost ofiţer de securitate, fugit în SUA, potrivit cărora dosarele de la CNSAS nu sunt complete, că mai mulţi politicieni decât am crezut noi sunt foşti agenţi sau colaboratori şi chiar ne-a oferit nişte nume. Iar purtătorii lor, evident, neagă.

Acum, ca simplu cetăţean, stau şi mă întreb: pe când voi afla adevărul despre cine erau securiştii şi colaboratorii lor şi cu ce se ocupa Securitatea în realitate? Slavă Domnului că nu am trăit prea mult în acele vremuri şi pe când intram în adolescenţă regimul comunist începea să fie demolat! - spun „începea”. pentru că nu sunt deloc convins că totul s-a terminat în acele zile sângeroase din decembrie 1989…De fapt, dacă stau şi mă gândesc că nici adevărul despre Revoluţie nu l-am aflat, sau despre Mineriade, realizez o impotenţă majoră a poporului român: fie sunt atât de mulţi meschini printre noi, demagogi şi securişti, încât doar câţiva îşi mai pun problema descoperirii lucrurilor adevărate, fie suntem incapabili să păstrăm dovezi, să facem conexiuni şi să ne creăm la urma urmei o cultură.

Ce trăim în aceşti ani, cel puţin de la Revoluţie încoace, e halucinant de-a dreptul: am ajuns să ne bănuim uni pe alţii, să ne urâm, să dăm mai multă crezare zvonurilor (aşa-numitelor „informaţii”) mai mult decât realităţilor. Ne creăm singuri scenarii, tot singuri ni le dărâmăm, ne dorim să intrăm în UE, dar tot mai sunt şi cârcotaşi, vrem reformă, dar nu vedem  reuşitele ci strigăm la fiecare insucces.

Nu mai avem pic de demnitate: românul fugit în America care e pe prima pagină în aceste zile oare ne minte? Sau ne mint politicienii noştri? Primul e un erou pentru că a fugit pe vremea lui Ceauşescu sau e doar un diversionist? Dar dacă spune adevărul, atunci eroii locali sunt de fapt nişte nenorociţi căţăraţi pe cadavre în posturi înalte? Sunt întrebări la care sper că vom avea un răspuns.

Dar, devenind din ce în ce mai realist faţă de situaţia jalnică în care ne înglodăm pe zi ce trece, cred că răspunsul va veni mult mai târziu ca să ne mai prindă în viaţă pe mulţi dintre noi. Şi asta, fie pentru că nu putem să aflăm adevărul, fie că pur şi simplu el nu există. E o ipoteză de luat în calcul. Logica ne învaţă că o afirmaţie nu poate fi în acelaşi timp, şi adevărată şi falsă. Ei bine, iată că se poate: o persoană poate fi în acelaşi timp şi fost securist (mai ales când o spune un fost şef de securitate) şi om onest (pentru că nu avem alte dovezi). Iar noi nu putem alege, nu putem discerne, şi nici unul din cei care fac afirmaţiile de mai sus nu recunoaşte că minte.

Şi atunci, închei spunând că securitatea e un blestem ce ne-a urmărit 17 ani şi ne va mai urmări mult şi bine. Suntem un popor damnat.

(publicat in Ziua de Cluj, 9 nov. 2006)

Curatenie in sistem

Dosariada captează atenţia românilor din ce în ce mai mult. Recent, ea s-a extins şi asupra justiţiei. Părerea mea este că persoanele care au fost agenţi ai fostei securităţi sau au colaborat cu aceasta nu pot ocupa funcţia de judecător (aş înclina să spun şi de procuror chiar). Să mă explic.

Justiţia este coloana vertebrală a oricărei societăţi democratice. Rostul ei este să protejeze drepturile individului, să combată abuzurile celorlalte puteri şi să restabilească ordinea de drept. Persoanele care protejează drepturile individului trebuie nu doar să cunoască aceste drepturi, ci să le aplice în viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, sfera legală se împleteşte cu cea morală.

Dar dacă o persoană a fost agent sau colaborator al fostei securităţi, ea a contribuit din plin la încălcarea de către acest organ de represiune, pentru o perioadă de câteva zeci de ani, tocmai a drepturilor individuale. Cei care şi-au vândut prietenii, colegii, rudele nu pot fi acum cei care împart dreptatea. Ani de-a rândul au profitat de frica noastră şi de teroarea pe care securitatea o împrăştia în ţară, beneficiind de bani pentru informaţiile pe care le furnizau din intimitatea noastră, de plecări în străinătate, de acces la funcţii de conducere în diferite instituţii. Acum, unii dintre ei fac legi, alţii soluţionează cauze. Cred că se distrează copios pe seama noastră, al fraierilor care i-am suportat 45 plus 17 ani.

Aflarea unor astfel de persoane în puncte cheie ale societăţii ridică mari semne de întrebare asupra mijloacelor cu care ajung să îşi exercite autoritatea. Cel puţin aparenţa că ei folosesc anumite informaţii în scop de şantaj sau pentru beneficii este foarte mare. Nu sunt că sunt incompetenţi, ci foarte parşivi – modelul Mona Muscă e oripilant: mai avea puţin şi chiar ne convingea că e normal ca profesorul să îşi toarne studenţii!

Pot aceşti turnători să aibă azi coloană vertebrală? Cum poate un şantajist care pupa bocancul securistului să spună azi că e independent? Mai mult, azi nici măcar nu au remuşcări, găsesc justificări pentru actele lor oribile. Te pomeneşti că mâine-poimâine vor spune că de fapt ei sunt eroi.Nu vreau să ajung a dispreţui faptul că m-am născut în România. Trebuie să ne lămurim cu toţii ce a făcut securitatea, ce a însemnat comunismul, ce era dictatura, căci un popor care nu îşi cunoaşte trecutul e condamnat să îl repete. Apoi, trebuie să spunem cu ruşine urmaşilor că au fost vremuri când prietenii se turnau, când membrii familiei se pârau; trebuie să prevenim a ne mai întâlni vreodată cu acest vis urât.

As înţelege o atitudine de resemnare la cei curaţi dar in vârstă, sătuli de scandaluri şi care nu mai vor sa dezgroape trecutul. Dar nu aş înţelege-o la generaţia 20-35 ani, care nici nu cunosc acest trecut şi care, doar ştiind ce au făcut acei nenorociţi, pot preîntâmpina astfel de evenimente in viitor şi pot sa pună bazele unui sistem de valori în România. Căci, crudul şi tristul adevăr e că acum chiar nu avem la cine ne raporta.

Că este aşa, ne indică şi acţiunile magistraţilor din ultima săptămână. Presa a dezvăluit că d-na judecător Florica Bejinaru din CSM a fost colaborator al securităţii. Nu şi-a cerut scuze, nu regretă nimic. Şi ocupă în continuare o funcţie de mare importanţă în sistemul magistraturii, într-un organism care ar trebui să fie departe de orice îndoieli cu privire la moralitatea sa. SoJust şi AMR au solicitat demisia ei. Nici o reacţie, nici măcar a colegilor din CSM. Dar iată că judecătorii de la Tribunalul Cluj şi Tribunalul comercial Cluj nu o mai vor pe d-na judecător în instituţia care le gestionează cariera. Şi au votat săptămâna trecută revocarea ei. Luni a făcut la fel şi Tribunalul Bihor. Urmează Mureşul, Iaşiul şi probabil celelalte instanţe. Bravo lor! A început curăţenia în justiţie.

(publicat in Ziua de Cluj, 13 sept. 2006)

Comunistii, securistii si justitia

În aceste zile, trăim o psihoză naţională: în jurul nostru e plin de comunişti şi securişti. E adevărat sau nu, fiecare dintre noi are întrebări în legătură cu legea lustraţiei sau cu activitatea CNSAS.

Legea lustraţiei, deşi târzie, e necesară. Încă de la Revoluţia din 1989 s-a cerut interzicerea accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care în perioada comunistă s-au bucurat de prerogativele conducerii de partid şi au împărtăşit, nu numai forţat ci şi voluntar, politica şi ideologia comunistă. Subiectul e acum reluat, cu mai multă forţă. România anilor 2000 refuză să mai aibă de a face cu ororile şi erorile comunismului.

 De aceea, recent, s-au înfiinţat doua comisii de cercetare a efectelor dictaturii comuniste. Se doreşte condamnarea comunismului. Se vrea înlăturarea comuniştilor, care de pe unde or mai fi. Americanii au descoperit chiar că în fostul spaţiu sovietic sănătatea persoanelor a fost şi încă este grav afectată datorită obiceiurilor perpetuate de ideologiile comuniste.

Ce vrem însă cu adevărat este înlăturarea acelui mod de implantare a persoanelor în sistem prin metoda P-C-R (pile-cunoştinţe-relaţii). Ani grei, în Justiţie nu au avut acces decât membrii de partid. Înscrierea la Facultatea de Drept genera un adevărat calvar pentru candidat şi rudele sale, care erau verificate dacă erau cu toate membri de partid şi dacă nu cumva careva avea legături cu străinătatea. Ideologia comunistă, impregnată de la primele ore de dirigenţie, istorie, geografie, economie şi PTAP în timpul orelor din şcoala generală şi liceu, era acum prezentată în toată deschiderea ei la facultatea de drept. Viitorii magistraţi ai ţării trebuiau să ştie că singura bibliografie care trebuia studiată era cea a şcolii sovietice de drept, că legăturile cu dreptul internaţional nu există decât în baza comerţului promovat de ţara noastră în sistemul ţărilor din blocul comunist. Ani întregi judecătorii au ştiut că şeful lor e secretarul de partid local.

Ani întregi au fost ignorate drepturile elementare ale omului, s-au pronunţat pedepse cu munca silnică sau cu moartea. Nu ne mai dorim un asemenea trecut. Dorim să uităm. Iar pe cei care mai sunt în sistem din acele vremuri, îi dorim să plece. Repede, chiar şi pe nevăzute. Nu mai acceptăm şefi de instanţe şi parchete care în viaţa lor nu au dat vreun examen să continue dezastruoasa gestionare a instituţiilor de drept.

Mai este o categorie însă, mai periculoasă decât comuniştii: securiştii. CNSAS trebuie să-i deconspire pe cei care au avut calitatea de agent sau colaborator al organelor de securitate înainte de anul 1990, ca poliţie politică. Dar, pentru sistemul juridic, nu e de ajuns: trebuie deconspiraţi toţi agenţii şi colaboratorii, nu numai cei care au făcut poliţie politică. De ce? Pentru că ne e frică.

Ne e frică de şantaje, de înscenări, de supravegheri. În această profesiune care ar trebui să fie o elită a societăţii româneşti, încă domină frica: vorbim în şoapte prin birouri, ne uităm bănuitor la femeia de serviciu, rupem în bucăţele mici-mici hârtiile pe care se află ceva scris de noi, controlăm prizele sau în spatele dulapurilor după aparate de interceptare, vorbim cifrat la telefon sau, din contra, înjurăm pe faţă “serviciile” atunci când microfonia e prea evidentă. Habar nu am dacă cineva chiar ne supraveghează legal. Dar am motive să mă îndoiesc că nu e aşa. Le-am trăit pe pielea mea. La fel şi ai mei. La fel şi colegi de ai mei.

Şi vreau să scap de temere. Nu pentru că aş face ilegalităţi, ci măcar pentru că teama continuă îmi poate provoca…un ulcer.

(publicat in Ziua de Cluj, 3 mai 2006)