CRISTI DANILEŢ – judecător

18/08/2007

Roman in SUA (3)

Filed under: Jurnal SUA — Cristi Danilet @ 11:50 PM

Ziua a 3-a: COPIII IN SUA si LED ZEPPELIN

 fotbalE o zi frumoasa de vara. Mergem in afara orasului, la un teren de fotbal al comunitatii germane, unde copiii au un turneu de fotbal (nu fotbal american, ci european, caruia ei ii spun soccer). Parintii se aseaza pe sezlonguri si urmaresc relaxat meciul baietilor; cand sunt mici, fetele si baietii joaca fotbal in aceeasi echipa. Indiferent cat ar fi de obositi sau de ocupati, parintii isi fac timp pentru a-i insoti pe copii la orele de sport din afara celor din programul scolii. Cheltuielile sunt destul de mari: de exemplu, trebuie de cumparat pantofi sport pentru alergat, altii pentru fotbal, altii pentru mers pe strada. Ma gandesc cu ce mandrie purtam in orice imprejurare aceeasi unica pereche de `adidasi`…

Americanii acorda foarte mare atentie copiilor. Ei devin majori la 21 ani. Am aratat ieri ca minorii nu au voie in baruri; copiilor nu li se vinde alcool sau tigari.  Probabil sa nu le faca rau la sanatate. Curios insa, la 18 ani se pot inrola si pot fi trimisi la lupta in Irak. Se pare ca o moarte pentru tara si democratie e mai sanatoasa ca o moarte de cancer la plamani. Asta imi aminteste de o poanta: intrebare – `Care e diferenta dintre un cadavru de fumator si unul de nefumator?`; raspuns – `Cel de nefumator arata mai bine`. Sunt anumite restaurante rezervate familiilor (familiy restaurant): acolo nimeni nu fumeaza.

Parintii americani investesc mult in copii (oricat ar face insa, parerea mea e ca tot romanii sunt mai inteligenti – dovada ca in Detroit, copii romani sunt cei mai buni la invatatura). Cei mai multi merg la scoala publica. Pana in urma cu cativa ani, aceasta urmarea performanta: cei mai buni elevi la o anumita materie erau adunati intr-o clasa speciala indiferent de clasa in care erau si studiau acea materie la nivel avansat. Apoi, din cauza fondurilor insuficiente, a inceput programul `Niciun copil in urma` – ceea ce inseamna ca educatia trebuie sa fie la un nivel acceptabil astfel incat toata lumea sa absolve. Asta i-a facut pe parinti sa isi dea copiii la scoli particulare. Costurile anuale ajung intre 16.000$ la clasele 5-8 si 20-25.000$ la liceu; copiii cei mai buni primesc bursa, astfel incat parintii platesc doar a 8-a parte din suma.

In preajma micutilor, parintii nu injura si nu fumeaza. Si invers, in preajma adultilor, copiii nu vorbesc urat. Adultii nu isi permit sa vorbeasca intre ei despre intimitati sau chestii pornografii, decat daca sunt foarte apropiati. Copiii, la fel si femeile, sunt ocrotiti in mod special contra violentelor. Lovirea unui copil de catre un adult poate atrage arestarea imediata de catre politie la simpla plangere din partea copilului chiar.

Unii pustani muncesc de mici prin gospodariile vecinilor sau oamenilor mai in varsta, de regula la cumparaturi sau aranjat gradina. Cei cativa dolari castigati sunt pusi de o parte pentru masina. De la 16 ani, minorii pot conduce autovehicule, iar de la 15 ani numai cu un adult ca insotitor. La varsta de 18 ani, tinerii trebuie sa isi caute locuinta – e destul cat au locuit impreuna cu parintii.

In timp ce se uita la meci, parintii discuta tot felul de politeturi, dar nu si politica. Deseori se opresc sa ii incurajeze pe jucatori. La un moment dat, parintii de la o echipa adversa ne invita la un hot-dog. Au adus destul, pentru toti jucatorii si parintii acestora.

La intoarcere spre casa, trecem pe la o biserica romaneasca. E singura din zona. O strajuiesc doua catarge in varful carora se afla steagul romanesc, respectiv cel american. Aflu ca aici preotii au si o alta ocupatie, in afara de cea legata de preotie.

music-lz.jpeg Seara mergem la un concert The Music of Led Zeppelin, la DTE Energy music theatre, o arena din Michigan unde in aceasta perioada sunt programati: Bryan Adams, Ozzy Osbourne, Velvet Revolver, Scorpions, Aerosmith. Nu e insa un concert cu celebrii Robert Plant si Jimmy Page de la clasicul Led Zeppelin; ei nu mai concerteaza demult impreuna.

Pe drum, vedem deasupra orasului un zepelin adevarat. Nu stiu daca are sau nu legatura cu concertul, dar inteleg ca, spre deosebire de Europa, pe aici se inalta destul de des astfel de aparate de zbor. Undeva pe dreapta lasam in urma sediul central al firmei de autovehicule Chrysler. Locul unde ajungem este in mijlocul unui spatiu verde urias, cu locuri de parcare spre care suntem dirijati de cativa tineri angajati. Dupa ce intram, mergem sa luam o racoritoare. Vazand ca vanzatorul imi desface pet-ul de apa, cer sa mi se dea dopul: mi se replica ca regulile de securitate interzic sa am dop la sticla, caci poate fi aruncat spre artisti. Ma gandesc ca daca as vrea sa arunc cu ceva spre scena si daca tot nu am dop, as putea sa folosesc sticla…

cr-07-stageandcrowd_small.jpg Evenimentul din seara asta este de fapt o simfonie rock, realizat de o orchestra de 50 oameni si o trupa rock. Se canta pe rand, 18 hit-uri Led Zepp: Black Dog, HeartbreakerImmigrant Song, Going to California, Kashmir. Sala e in delir la baladele Since I`ve Been Loving You si All My Love. La bis, toata lumea canta Stairway to Heaven.

Atmosfera ma face sa ma gandesc la ce au insemnat Led Zeppelin pentru muzica rock: desi au realizat doar 10 albume de studio (1969-1982), ei sunt pionierii unui nou curent muzical: heavy metal. Urmarind radacinile formatilor in timp, se spune ca anii `60 au fost ai lui Led Zepp, anii `70 ai lui Aerosmith, anii lui `80 ai lui Guns`N`Roses si anii `90 ai lui Bon Jovi.

Ceea ce m-a impresionat la show-ul din seara asta a fost fidelitatea sunetului: daca nu priveai scena, ai fi spus ca acolo canta formatia originala. Apoi, am fost incantat de generatiile care au venit sa vada concertul: femei si barbati de 50-60 ani, contemporani cu cei carora li se dadea acum tributul, sau pusti de 10-11 ani care de abia au inceput sa inteleaga ca exista un gen de muzica ce nu va disparea niciodata. Nu am vazut vagabonzi  sau scandalagii – e drept insa ca biletul a costat 30$. Cei cativa motociclisti in etate, cu plete si imbracati in piele neagra nu au deranjat pe nimeni. Nimeni nu a fumat in sala, desi arena era deschisa (nu era sala, desi era acoperita). Lumea a aplaudat, a cantat, s-a ridicat in picioare. Am avut senzatia ca cei de fata, fie ei nostalgici, fie novici, au realizat ce inseamna muzica adevarata. Si au trait-o!

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Cred ca la faza cu sticla si dopul ideea e sa nu ai dop pt a inchide sticla si a arunca-o plina pe scena.

    Comentariu de Cristi — 20/08/2007 @ 10:16 AM | Răspunde

  2. E posibil. SIncer, nu m-am gandit. Faza cu dopul mi-o spusese chiar vanzatorul.

    Comentariu de cristivdan — 20/08/2007 @ 2:04 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: