CRISTI DANILEŢ – judecător

23/09/2007

Povestea auditului FH

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 7:26 PM

 Azi se anunta o duminica frumoasa: tocmai ma pregateam sa plec la birou sa prestez orele suplimentare autoimpuse de extraordinarul management de instanta practicat in instantele clujene, cu nimic diferit de cel din alte zone, cand ma suna un reporter de la Realitatea TV sa imi ceara un interviu in legatura cu declaratiile ministrului Chiuariu referitor la auditul FH din 2005 asupra PNA. Am spus ce stiam, dupa care am ajuns acasa  sa ma dumiresc ce se intampla. Si iata pentru ce mi-am stricat duminica: 

Mai intai ma uit pe site-ul MJ, dar nu vad nici un comunicat de presa. Interesant, ca la ora 13 avusese loc o conferinta de presa la sediul MJ. As putea sa jur ca, verificand site-ul MJ la ora 17 cand am ajuns la birou, inca nu era comunicatul prin care eram instiintati cum ca azi la ora 13.00 ar avea loc acea declaratie (un comentator mi-a deschis ochii: comunicatul afost pus la 17.12, scrie chiar pe pagina MJ, ca fiind data ultimei actualizari de azi!). In fine, aflu de la Realitatea TV si de pe agentiile media (Mediafax si NewsIn) care e motivul pentru care si ministrul presteaza ore suplimentare in folosul patriei: cica auditul FH din 2005 ar fi fost facut in 2004, licitatia aranjata, o persoana s-ar fi aflat in conflict de interese, Macovei si-a instalat oamenii ei la PNA, iar lupta anticoruptie este un fass. Pai, sa o luam punctual: 

1. Raportul de audit ar fi fost realizat de Freedom House Ministrul face o grava confuzie intre doua organizatii diferite: Freedom House Romania si Freedom House USA, cu sediul in Washington. Aceasta din urma organizatie a intocmit raportul, dupa cum reiese de pe prima pagina a acestuia. 

2. Raportul ar fi fost elaborat in 2004 Ministrul porneste in afirmatia lui de la mentiunea din ultima pagina a raportului, unde apare mentiunea `Acest raport a fost redactat intre 1 februarie si 15 martie 2004`.

Pai, este o evidenta eroare materiala: Raportul a fost impus Romaniei prin EUCP (European Union Common Position) – documentul de pozitie comuna incheiat intre UE si Romania in decembrie 2004. Este evident ca un astfel de document, cerut in decembrie 2004, nu putea fi elaborat anterior acestei date.

Chiar daca ar fi fost asa, o simpla citire i-ar fi dezvaluit tanarului si grabitului ministru al justitiei evenimente petrecute dupa martie 2004: referirea la Coalitia pentru un Parlament Curat cu activitate in a doua parte a anului 2004 (p.8), referirea la gradul de coruptie intr-un raport din sept. 2004 (p.14 nota 3 de subsol), referirea la carti aparute in 2005 (p.15, nota 5 de  subsol si p.75, nota 93 de subsol), sau la modificarea in ian. 2005 a legii raspunderii ministeriale (p.22, p.42), referirea la HG nr 50/2005 (p.28, nota de subsol), situatia de la inceputul anului 2005 (p.40), mentionarea OUG nr 132 din oct. 2004 (p.55) sau OG nr. 8 din 2005 (p.60, nota 57 de subsol)sau a Legii 64/1995 republicata in nov. 2004 (p.61), sau a Legii 31/1990 in varianta nov 2004 (p.65), referirea la Raportul de tara din 2004, care a aparut in octombrie parca (p.70, 74, 75, 76 – notele de subsol), mentionarea unui document al premierului din 26 ian 2005 (p.72), a unui eveniment din august 2004 si al unui raport din febr.2005 (p.77, notele de subsol), al unui focus grup din febr.2005 (p.78, nota subsol), referirea la un dosar instrumentat de PNA in nov.2004 (p.86), concluzii focus grup – procurori din 22 febr 2005 (p.92, si 93 – note de subsol), mentionarea legii politiei judiciare din nov 2004 (p.93), a legii avertizorilor de integritate din dec.2004 (p.98) sau a legilor justitiei din iunie 2004 (p.99, 104, 105), referirea la alegerile pentru CSM din toamna 2004 (p.100),  o statistica a MJ referitoare la tehnica IT din 31 dec 2004 (p.107) sau un ordin al ministrului din sept.2004 (p. 108), referirea la Noul Cod Penal din iunie 2004 (p.138), interviu cu un judecator in febr 2005 (p.138, nota 145 de subsol), interviu cu un reprezentant al IPP si unul al TI din 11 febr 2005 (p.146, nota 176 de subsol) sau al altor ONG-uri din 17 febr 2005 (p 147-149, note subsol), referirea la Codul etic al jurnalistilor din iulie 2004 (p.152), rapoarte din mai 2004 (p.155), interviu cu directorul INC din 21 febr 2005 (p.159, nota 196 subsol) sau cu un consilier al ministrului educatiei din 24 febr 2005 (p.160, nota de subsol). Si aici am enumerat numai datele mentionate in raport si de notorietate, dar mai sunt multe alte referinte la acte normative aparute in 2004!

Asadar, cert este ca raportul a fost intocmit dupa 22 febr. 2005, data care apare mentionata expres in Raport si pana in a doua jumatate a lui martie 2005, care apare ca data de referinta pentru un eveniment viitor (p.132, nota de subsol). Ceea ce se potriveste cu precizarile aduse azi de FH-Ro, care a a specificat ca raportul a fost preluat intr-o forma pe 10 martie 2005, iar apoi consolidat, deci final, la 17 martie 2005. 

3. Procedura ar fi fost aceea a licitatiei, care ar fi fost trucata, sustine Chiuariu Nu a fost licitatie. Fiind vorba de o suma pana in 40.000 euro, s-a apelat la procedura cererii de oferta. Desi 7 organizatii au cumparat caietul de sarcini, doar FH (care a a luat caietul pe 10.01.2005) a depus o oferta (sub nr. 4216 din 17 ian. 2005), in valoare de 38.000 euro. Nu stiu ce a fost in neregula: cel care a depus oferta, fiind in limita prevazuta de lege si fiind singurul ofertant, a castigat.

UPDATE (25.09.2007): FH-Ro da publicitatii documentul care atesta ca a depus oferta pe 17 ian.2005. Oare ce dovada ii mai trebuie ministrului sa isi ceara scuze?

4. Raportul trebuia sa stea la baza Strategiei anticoruptie, dar a fost predat la o luna dupa aparitia acesteia. Viata bate filmul, iar Strategia bate Raportul: Raportul a fost finalizat in 17 martie 2007, iar Guvernul a aprobat Strategia pe 31 martie 2007 (HG nr.231, publicat in MO din 1.04.2007). De altfel, in nota 1 de subsol Strategie face referire la Raportul de audit!

5. Din dosarul de achizitie ar lipsi niste documente. Hmmm, aici ar trebui poate trase la raspundere persoanele care au avut in pastrare acele documente la MJ. Doar nu are nimeni pretentia ca dosarul trebuia sa fi fost pastrat de ministrul Macovei. 

6. Dosarul depus de FH ar fi fost incomplet, lipsind CV-urile expertilor. Mai jos apare ca unul din experti era Laura Stefan, iar altii ar fi fost de la SAR In primul rand, daca lipseau CV-urile expertilor, cum de Chiuariu mentioneaza ca unul din experti era Laura Stefan?!

Apoi, Laura Stefan e acuzata ca ar fi fost membru in echipa FH  si in acelasi timp ar fi fost angajata in MJ. Din cate stiu eu, e adevarat ca Laura a venit in MJ din societatea civila. Dar in momentul cand s-a angajat in minister, pe 2 martie 2005, a intrerupt orice activitate la organizatie si nu incasat nici un ban pentru munca depusa pana atunci. Iar in MJ nu ea a facut receptia acestui raport. De altfel, nici o semnatura a ei nu se afla pe vreun document in legatura cu raportul.

In fine, parca procedurile de achizitii publice permit subcontractarea. Probabil ca au fost folositi experti din Romania, cum sustine ministrul Chiuariu (Suzana Dobre, Laura Simionescu, Dan Visoiu – toti trei de la SAR, Emanul Rauta si Tom Gallaher). De altfel ar fi fost si normal. Apoi, nu trebuie uitat ca raportul FH a avut la baza documente puse la dispozitie de PICCJ, PNA, MJ, au avut loc discutii cu magistrati, politisti, functionari din ministere, intalniri cu ONG-uri.  Si a fost apreciat in rapoartele Comisiei Europene din 2005.

UPDATE (24.09.2007): Tom Gallaher a negat participarea lui la redactarea Raportului in cauza. Acum, chiar daca Chiuariu a plecat de la ceva real cu acest raport potrivit principiului `nu iese fum fara foc`, ma intreb ce credibilitate mai are el cand atatea capete de acuzare i-au fost demontate. De buna seama e prea ocupat sa verifice el insusi apectele semnalate…

7. Macovei a folosit Raportul de audit pentru schimbarea conducerii parchetului Cred ca cineva are probleme cu memoria. Dar tocmai de aceea s-a inventat tata Google. Care ne spune ca la conducerea PNA era pe vremea aceea Ioan Amariei, ce s-a pensionat in 8 august 2005. Iar Botos, stim cu totii, si-a dat demisia in urma scandalului cu fuga lui Hayssam in 21 iul 2006. In plus, daca e vorba de Morar, el nu a fost pus la DNA de Macovei: ea l-a propus, CSM a dat aviz pozitiv, iar Presedintele l-a numit. Asa e procedura si e simplu de descoperit unde scrie: in lege!  Pe care nu ne indoim ca ministrul o cunoaste.

UPDATE (24.09.2007): Amariei, care nu e disparut in misiune asa cum credeam, a dat un interviu prin care ataca Raportul FH. Ca in romanele de povesti: `dupa razboi, multi viteji se arata`. Inexplicabil de ce s-a pensionat in 2005 si nu a stat sa se bata pentru pozitia lui si sa demonstreze eficienta institutiei pe care o conducea. Dar, daca pica Morar, probabil Amariei va reveni ca pasarea Phoenix (ca si asa CSM vrea modificarea legilor pentru revenirea pensionarilor in justitie) si va lua stindardul de jos. Si asa poate ne vom integra in…URSS.

Anunțuri

9 comentarii »

  1. […] 2: opinia lui Cristi Danilet […]

    Pingback de Jeopardy » Ridicolul domn Chiuariu — 23/09/2007 @ 7:34 PM | Răspunde

  2. Pai care e diferenta intre FH Romania si FH SUA? Cea din RO nu reprezinta FH SUA? Au venit americanii si au citit opera in limba romana a Alinei Pippidi, citata in raport???

    De ce nu ai pomenit de aspectul cel mai controversat al raportului si anume faptul ca oferta a fost depusa inainte de trimiterea invitatiei?

    Comentariu de Eu — 23/09/2007 @ 8:21 PM | Răspunde

  3. Diferenta intr FH Ro si FH SUA este aceeasi ca intre MJ-ul din Ro si MJ-ul din Franta: se cheama la fel, au aceleasi atributii, fac parte din aceeasi retea, dar nu sunt subordonate unul altuia. Sau ca si relatia Comitetul Helsinki din Finlanda si APADOR-CH de la noi.
    Aspectul cel mai controversat din raport era intocmirea lui in 2004,demontabil de la o posta. Cat priveste depunerea ofertei inaintea invitatiei, e un aspect de care eu nu stiu si, spre deosebire de Chiuariu, eu nu vorbesc din auzite. Spun doar atat: e f.simplu sa setezi ora la un fax.

    Comentariu de cristivdan — 23/09/2007 @ 8:43 PM | Răspunde

  4. nu era comunicatul pe site cand ai verificat tu, la 17, pt ca l-au pus la 17:12
    scrie in stanga in josul paginii

    asta-i excat ca aia cu faxul :)

    Comentariu de Laur — 23/09/2007 @ 8:57 PM | Răspunde

  5. Deci, mey, eu nu am inteles ce treaba are tractoristul cu toate astea.

    Comentariu de dadatroll — 24/09/2007 @ 2:35 AM | Răspunde

  6. In Romania Libera
    http://www.romanialibera.ro/a106746/alina-mungiu-pippidi-si-tom-gallagher-raspund-acuzatiilor-lui-tudor-chiuariu.html

    Tom Gallagher afirma ca nu a participat deloc la acest proiect.

    Comentariu de skorpion — 24/09/2007 @ 5:42 AM | Răspunde

  7. […] Ministrul Chiuariu şi-a acuzat predecesoarea că a pus la cale o licitaţie trucată prin care Freedom House România a câştigat contractul pentru un raport în domeniul Justiţiei înainte de depunerea ofertei, cu un material făcut în 2004. E adevărat, doar că nu e vorba de FH România cu FH USA, n-a fost o licitaţie ci o cerere de ofertă, oferta a fost făcută pe 17 şi nu pe 10 (când a fost invitaţia de oferte), raportul a fost scris în 2004 nu în 2005. Da’ altfel e perfect adevărat! Ştim doar că ministrul Chiuariu nu minte. (Citiţi pe blogul lui Cristi Danileţ, povestea auditului.) […]

    Pingback de Inventarul Stricaciunilor Politice » Dl Chiuariu la Radio Erevan — 24/09/2007 @ 8:14 AM | Răspunde

  8. Domnule judecator :-). Suna prea serios. Draga Cristi,

    La punctul 7 am o singura obiectie:
    „7. Macovei a folosit Raportul de audit pentru schimbarea conducerii parchetului Cred ca cineva are probleme cu memoria. Dar tocmai de aceea s-a inventat tata Google. Care ne spune ca la conducerea PNA era pe vremea aceea Ioan Amariei, ce s-a pensionat in 8 august 2005”

    Din cate stiu (tot google) Amariei si-a depus demisia impreuna cu ceilalti directori (erau 8 parca) ai PNA in aceeasi zi in care Macovei a facut cererea de suspendare a acestora. Inteleg ca ele au ajuns la CSM in ordinea „demisie” si apoi suspendare (poate ma insel) ceea ce a facut ca CSM sa nu ia in calcul decat demisia. Ca Amariei si-a depus demisia ca nu fie „dat afara” de catre Macovei este clar. Oricum cererea de suspendare facuta de Macovei se baza pe raportul Freedom House. Nu inteleg de ce nu se face si de data asta un raport echivalent pt a masura in absolut aceeasi termeni activitatea DNA precum a fost masurata cea a PNA.

    Restul sunt „zbaterile” lui chiuariu care cauta nod in papura oricui doar doar o da in opozanti. Asa a ajuns justitia romaneasca ca urmare a „jocului” ca regula.

    Comentariu de Shadow — 24/09/2007 @ 10:54 AM | Răspunde

  9. Prin urmare, imi dati dreptate: NU AUDITUL FH A STAT LA BAZA PLECARII LUI AMARIEI. Sa fim seriosi, am vazut interviul lui Amariei din Jurnalul National de azi: daca era tare in vana, statea vertical in fata CSM si demonstra ca FH s-a inselat. Asa cum fac Morar si Tulus acum. In schimb, Amariei s-a pensionat, a plecat cu o pensie grasa probabil in avocatura. Asa face un magistrat? Doamne, oare percepem cata putere trebuie sa stea intr-un MAGISTRAT!? Nu e jurnalist, ministru sau om de pe strada. E unul care imparte dreptatea. Si unul care trebuie sa moara daca in jurul lui se fac nedreptati. Ceea ce Amariei sau Chiciu sau ce `eroi` or mai fi fost atunci, nu au facut…

    Comentariu de Cristi — 24/09/2007 @ 11:29 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: