Globalizarea si justitia

Am finalizat zilele acestea un studiu despre efectele globalizarii asupra justitiei. Poate parea prea abstract pe alocuri sau prea avangardist. Oricum am senzatia ca m-am nascut cu 50 de ani mai devreme, caci multe din ideile mele de reforma sperie. In fine, exista si varianta opusa, cum ca altii sa fi ramas 50 de ani in urma.

Studiul are la baza literatura occidentala consacrata si evolutii legislative (inter)nationale recente. Esenta lui este ideea ca globalizarea, ca si fenomen socio-politic, are efecte si asupra sistemului juridic: sunt semne tot mai vizibile ale unei mondializari juridice, a crearii unui drept mondial. Procesul national se va adapta acestuia, tocmai pentru ca instantele internationale au fundamentat principiile procesului echitabil universal. Apropierea dintre sistemele de drept clasice este tot mai mare. Rolul participantilor in proces este in schimbare. Locul si rolul judecatorilor in viata cetatii este din ce in ce mai accentuat.

EFECTELE GLOBALIZARII ASUPRA SISTEMULUI JURIDIC

Un foarte posibil viitor juridic

Justitia e mijlocul de mentinere a pacii in orice societate [Curtea Penala Internationla e simbolul cel mai graitor.]. Cum mijloacele alternative de solutionare a conflictelor inca nu sunt extinse, judecatorul e inca vazut ca ultima speranta – de aici, importanta extraordinara in orice sistem de drept a procesului.

Lumea moderna se confrunta cu un intreg proces de globalizare, atat in plan politic (de ex, prin aparitia institutiilor comunitare), social (deja au aparut organizatii non-guvernamentale care pretind ca reprezinta „societatea civila globala”), cat si economic (marile trusturi, companii multinationale). Iar unul dintre aspectele planului politic este cel juridic.

In Europa intalnim diferite sisteme de drept nationale. Acestea sunt orientate fie catre sistemul common-law (dreptul jurisprudential al lumii anglo-saxone), fie catre sistemul de drept romano-germanic, numit si sistemul de drept civil (specific statelor continentale). In lumea politico-juridica a Europei se manifesta insa tot mai acut tendinta de apropiere a celor doua sisteme, finalizata cu adoptarea unui singur model juridic. Principii fundamentale care sustin lumea juridica (publicitatea sedintelor de judecata, rolul activ al judecatorilor, rolul educativ al proceselor) vor capata astfel noi intelesuri.

Motivele unificarii. Izvoarele mondializarii/globalizarii

Sunt motive asadar sa credem ca in viitor se va ajunge, inevitabil, la o mondializare juridica. Integrarea in Uniunea Europeana, dorinta de a avea o Constitutie comune, nasterea sau intarirea institutiilor europene sunt primele semne ale acesteia. Unii considera ca acestea sunt urmari firesti ale dorintei de a crea in Europa o contrapondere a puterii americane [Allard, J, Garapon, A, „Les juges dans la mondialisation. La nouvelle revolution de droit”, Editions du Seuil et La Republique des Idees, Franta, ian. 2005, p. 55], in timp ce altii vorbesc chiar de instaurarea unei noi ordini mondiale [Slaughrer, A-M, „A New World Order”, Princeton, Princeton University Press, SUA, 2004].

Nasterea unui drept mondial este impusa, pe de o parte, tocmai de necesitatea instaurarii/mentinerii unei paci la nivel global, mondial [Acesta a fost, de exemplu, motivul principal al aparitiei Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.] iar, pe de alta parte, de atractia dintre culturile juridice si incercarea de a ameliora diferentele dintre sistemele juridice. Motivul principal al acestui din urma aspect este ca la baza diferitelor sisteme nationale de drept se afla principii comune ale justitiei. Sub influenta unor documente internationale/regionale si a curtilor internationale/regionale, aceste principii primeaza asupra culturilor juridice nationale. E un fel de intoarcere la origine, la un „jus commune”. Tocmai pe acest pilon se va cladi un sistem judiciar global, o comunitate juridica.

La o astfel de concluzie se ajunge cu usurinta observand intensificarea cooperarii judiciare dintre state in ultima jumatate de secol: schimbul de instrumente juridice care a avut si are loc, comisiile rogatorii internationale efectuate, seminariile de formare continua si schimburile de experienta intre juristii diferitor state, infiintarea asociatiilor internationale de magistrati [De ex, Magistratii Europeni pentru Democratie si Libertati MEDEL http://www.medelnet.org, Asociatia Magistratilor din Uniunea Europeana http://www.amue-ejpa.org, Uniunea Internationala a Magistratilor http://www.iaj-uim.org.], constituirea bazelor comune de jurisprudenta [De ex, CASELEX – prima baza de jurisprudenta europeana http://www.caselex.com/, CODICES – baza de date a comisiei de la Venetia asupra jurisprudentei constitutionale mondiale http://codices.coe.int, ori baza de date a trei organizatii europene http://www.europeanrights.eu.], crearea jurisdictiilor internationale si, mai nou, aparitia unor institutii europene de drept precum mandatul de arestare european [Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, adoptata de Consiliul Uniunii Europene la 13.06.2002] si recunoasterea directa a hotararilor straine.

Oricum, aceasta tendinta va duce la cresterea rolului celor implicati in actul de justitie, dar in special al judecatorilor. Sunt motive sa credem ca puterea judecatoreasca, reprezentata de judecatori si exercitata prin fiecare dintre acestia, va deveni prima putere in stat [Pentru o argumentare in acest sens a se vedea Danilet, C. „Judecatorii sunt prima putere in stat” la https://cristidanilet.wordpress.com%5D. Este de remarcat ca la baza „emanciparii” judecatorilor a stat chiar vointa puterii politice [A se vedea Danilet, C. “Factorul VOINTA implicat in reforma justitiei”, idem.]. Aceasta mai ales ca o consecinta a angajamentelor internationale asumate: politicul a deschis calea acestei (re)lansari a juridicului, prin faptul ca statele – suverane [Insasi notiunea de „suveranitate a statelor” pare a capata un nou inteles, in raport cu de notiuni precum „drepturile omului”, „demnitatea umana” etc.] – au ratificat instrumente internationale care au permis crearea institutiilor juridice au facilitat cooperarea juridica (facilitarea extradarii, crearea Europol, Interpol, Eurojust, reprimarea infractiunilor transfrontaliere cum ar fi cele informatice, terorismul, traficul de persoane).

Profesionistii au inceput a studia chiar elaborarea unor modele internationale. Pentru dreptul comertului international, in SUA, International Bar Association [Site-ul IBA este http://www.ibanet.org%5D a elaborat un proiect de Common Principles for multi-jurisdictionnal litigation in commercial cases. S-a format chiar UNIDROIT – Institutul pentru Unificarea Dreptului Privat care isi propune sa studieze metodele de modernizare si armonizare a dreptului privat, in special in materie comerciala, intre cele 59 state membre; in 2004 acesta a adoptat Principiile Procedurii Civile Transnationale [Textul proiectului este disponibil la http://www.unidroit.org/english/principles/civilprocedure/main.htm%5D. In America latina, Institutul Ibero-American de Drept Procesual a elaborat in 1967-1988, pentru intreg continentul, modele de coduri de procedura civila, respectiv penala [A se vedea prezentarea facuta de Aluisio Gonçalves de Castro Mendes, “O Código Modelo de Processos Coletivos do Instituto Ibero-Americano de Direito Processual” la http://www.mundojuridico.adv.br/html/artigos/documentos/texto845.htm%5D, iar norme din acestea au fost preluate in codurile din Costa-Rica, Peru, Bolivia, Uruguay. In Europa, Comisia Europeana a creat in 1990 „Comisia pentru un cod judiciar european”. Sub egida Consiliului Europei, au fost adoptate de Consiliul de Ministri mai multe recomandari cu incidenta majora in special in materie procesuala [A se vedea Recomandarile in materie de eficientizare a justitiei elaborate de CEPEJ – Comisia europeana pentru eficienta justitiei din cadrul Consiliului Europei http://www.coe.int/cepej%5D.

Unificarea dreptului. Unificarea procedurilor

Accentul unificarii sistemelor de drept cade, asa cum aratam, asupra procesului, asupra dreptului procesual. Aceasta are loc datorita urmatoarelor aspecte [A se vedea Guinchard. S s.a., „Droit processuel. Droit commun et droit compare du procès”, Ed. Dalloz, 3e edition, Franta, 2005, p.13-15]:
– influenta extraordinara a instrumentelor internationale privind libertatile si drepturile fundamentale ale omului, atat documentele politice adoptate [Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10.12.1945, Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice din 19.12.1966, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene de la Nisa din 18.12.2000, Conventia Americana privind Drepturile Omului (Pactul de la San Jose, Costa Rica) din 1969 intrata in vigoare in 1978, Carta Africana asupra Drepturilor Omului si Popoarelor de la Nairobi din 1981 intrata in vigoare in 1986, Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale de la Roma din 1950, Conventia Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale adoptata de cele 12 state independente fostsovietice din 1995, tratatele CEE, EURATOM si CECA.], cat si organele de control al aplicarii acestora [Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comisia si Curtea Interamericana a drepturilor omului, Comisia si Curtea africana a drepturilor omului si poparelor, comisia si Curtea europeana a drepturilor omului, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene etc.]. In aceste documente si jurisprudenta conturata in baza lor, „dreptul la proces” ocupa locul central. S-a conturat chiar un adevarat drept substantial la un proces echitabil, nu doar o simpla garantie a unei justitii corecte. Mai mult, unele dintre aceste instrumente au aplicare directa in dreptul intern;
– modelele traditionale de drept – adica procedura inchizitoriala, respectiv cea acuzatoriala – se apropie; aceasta pentru ca exista un model universal de proces, cel al procesului echitabil, ale carui elemente se regasesc in orice tip de litigiu;
– evolutia societatii si a gandirii impun aparitia unor noi principii procesuale, precum accesul la un judecator, loialitatea, celeritatea, procedura previzibila, dreptul la a obtine justitie, dreptul la protectie juridica efectiva, efectivitatea drepturilor, proportionalitatea, principiul dialogului.

Asadar, putem vorbi de un fond comun procesual, indiferent ca este vorba de o jurisdictie nationala (de pe orice continent sau din orice tara) sau de una internationala, care inglobeaza echitatea, loialitatea, accesul la justitie, dreptul la aparare, egalitatea armelor etc. Pe regulile care compun acest model universal de proces se construiesc reguli specifice diferitor materii: civil, penal, administrativ, comercial etc.

Tot atat de adevarat este insa ca se cauta metode a a avea proces fara proceduri, adica de a se cauta modele alternative de solutionare a litigiilor: tranzactia, concilierea civila, medierea penala. Si aici trebuie sa amintim de dreptul american, unde acest sistem – Alternative Dispute Resolution – este poate cel mai dezvoltat [A se vedea Jaynes, G.I., „Dispute review boardsyes”, Int`l Const. Law rev. 1993, p. 453].

Semnale ale apropierilor dintre sisteme

Anglia este o reprezentanta traditionala a sistemului anglo-saxon. In ultimii ani, si ea a adoptat insa elemente ale sistemului continental. In afara de evolutia ideilor acestuia din urma, trebuie sa mentionam importanta cooperarii judiciare cu statele continentale (de exemplu, Comitetul franco-britanic pentru cooperare judiciara este unul din cele mai vechi din Europa) si a deciziilor Curtii de la Strasbourg a caror forta a inceput a se manifesta odata cu primele condamnari ale statului britanic si a culminat cu aderarea explicita la acestea prin Human Rights Act din 1998 [Human Rights Act 1998, intrat in vigoare la 2.10.200, prevede ca instantele britanice trebuie sa interpreteze legea nationala (acts, statutes and common law) conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului si obliga toate autoritatile publice sa actioneze inr-o maniera compatibila cu aceasta; a se vedea http://www.yourrights.org.uk/your-rights/the-human-rights-act/index.shtml. Asadar Human Rights Act nu defineste si nu enumera drepturile fundamentale, ci doar integreaza Conventia Europeana in dreptul intern.].

Practica judiciara este recunoscuta ca izvor de drept in common-law. Aici, judecatorii sunt obligati sa motiveze hotararile intr-un mod foarte elaborat. Nu e suficienta o simpla narare, ci argumentare; exista chiar ordine sau regulamente cu privire la modul de eaborare si structura unei decizii; pot fi folosite nu doar decizii judiciare, ci si opinia doctrinei. Scopul trebuie sa fie gasirea celei mai bune (drepte) solutii. Dar si in tarile de drept civil, importanta practicii judiciare este in crestere. La noi in tara, desi jurisprudenta nu este recunoscuta oficial ca fiind un izvor de drept, ea are un mare rol in viata instantelor [Deciziile de admitere ale exceptiilor de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala, deciziile de admitere a recursurilor in interesul legii, dar si alte decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt urmate de magistratii romani.]. Acest statut se va modifica pe masura ce se va avea in vedere conceptul de „previzibilitate” care trebuie sa se aplice practicii judiciare – oricine va avea o speta asemanatoare va beneficia de solutia consacrata. Aceasta va convinge populatia sa apeleze la justitie numai cand va vedea ab initio ca are sanse sporite sa obtina o hotarare favorabila. Practica fostului Tribunal Suprem a carui decizii de indrumare sunt citate si astazi, culegerile de practica ale curtii supreme si ale curtilor de apel sunt un pas mare pentru unificarea practicii judiciare.

Creste tot mai mult rolul victimei in procesul penal [A se vedea si Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 15.03.2001 privind statutul victimilor in procedurile penale.]. Se vorbeste chiar de o „privatizare” a acestuia, in sensul ca tot mai multe infractiuni vor putea fi cercetate doar daca va exista vointa victimei in acest sens [In dreptul nostru, este vorba de institutia „plangerii prealabile”. In dreptul francez de „la citation directe”. In dreptul anglo-saxon se vorbeste de „private prosecution”.]. Corespunzator, rolul procurorului va fi redefinit: dintr-un reprezentant al statului, el va deveni un reprezentant al societatii. Inculpatul va fi tratat diferit: el nu va mai fi stigmatizat de societate, ci privit ca un „bolnav” al acesteia, un bolnav de care ea insasi ea poate se face vinovata. Justitia represiva va evolua in justitia restaurativa; pedepsele cu inchisoarea vor constitui exceptia, ele fiind inlocuite cu pedepsele comunitare.

Informatizarea extinsa, care sa faca posibila apelarea din exteriorul sistemului a hotararilor pronuntate intr-o anumita cauza, pe o anumita materie, de catre un anumit judecator are un rol major, de asemenea. Deja pe site-urile juridice ale unor mari curti supreme (Franta, Israel) principalele decizii sunt postate inclusiv in limba engleza. Sunt site-uri intregi de legislatie nationala, tradusa in engleza (voi vorbi ma jos de asa numitul „patrimoniul comun juridic”). Astfel, principiul publicitatii capata o noua valenta.

Are loc un schimb continuu de informatii, se asimileaza multa informatie juridica straina. La redactarea legilor sau codurilor, se preiau articole intregi din legislatia altor state. Se incorporeaza decizii ale Consiliului European sau recomandari ale Consiliului de Ministri ai Consiliului Europei.

Regulile procesuale sunt intr-o continua evolutie, iar directia in care se indreapta acestea este cea a sistemului anglo-saxon. Probabil pentru ca, pe langa marimea geografica a lumii englezo-americane, se recunoaste in sfarsit ca principiile de drept sunt dezbatute si conturate mult mai puternic in Anglia si SUA – sa amintim doar de conceptul „rule of law”, aproape de neinteles la noi si amintit doar in legislatia noastra drept „suprematia legii”.

Desigur, si sistemul anglo-saxon inglobeaza unele aspecte ale dreptului continental. De exemplu, in Anglia si Tara Galilor nu exista o codificare a regulilor de procedura civila, ci fiecare jurisdictie aplica propriile sale reguli. In 1999 apare insa primul cod – Civil Procedure Rules [Andrews, V.N., „English Civil Procedure – Fundamentales of the New Civil justice System”, Oxford UP, 2003, p. 36 si urm.], care acorda judecatorului – pasiv pana atunci – puteri de a-si pregati cazul, de a se implica in cercetare (case flow management [Pentru explicatii supra teoriei si practicii case flow management in SUA, a se vedea http://www.co.delaware.oh.us/court/caseflow.htm%5D).

Insa procesul invers este mult mai acut. Astfel, va creste rolul activ in pretoriu al avocatului [Prin Legea nr. 219 din 6 Iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 609 din 14 Iulie 2005, s-a modificat Codul de procedura civila din Romania, acordand posibilitatea administrarii probelor de catre avocati.], caci procesul va antrena mai mult partile, iar judecatorul va deveni mai mult un arbitru si se va concentra pe argumentare; va creste rolul confruntarii ca procedura probatorie si a intrebarilor directe (cross-examination); se vor negocia incadrarile juridice [Elemente ale sistemului anglo-saxon vor fi preluate si in noul Cod de procedura penala din Romania, dupa cum in mpd expres se arata in Hotararea Guvernului nr. 829/2007 de aprobare a tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 14.08.2007.]; recunoasterea de catre inculpat va (re)deveni „regina probelor” [Sub acest aspect, este de mentionat modificarea codului de procedura penala din Franta, tara emblematica pentru sistemul de drept continental, adusa prin Legea Perben II din 2004 inspirata din procedura engleza plea bargaining, lege care a bulversat traditia judiciara franceza.]; se va recunoaste rolul de izvor de drept al jurisprudentei; vor aparea/se vor extinde companiile de avocati. Noile descoperiri tehnice vor usura administrarea justitiei: cazurile mai simple si urgente vor fi rezolvate direct pe cale electronica (cum se practica acum in Austria), actele procedurale scrise se vor imputina in favoarea inregistrarilor audio-video, comisiile rogatorii internationale se vor realiza mult mai simplu prin retea de televiziune sau internet, cetatenii vor putea urmari desfasurarea celor mai importante procese la aparatele TV de acasa.

Rolul jurisdictiilor internationale

Cel mai important aspect al acestei dorinte de apropiere a sistemelor de drept, al contactului dintre judecatori din tari diferite, il constituie crearea si functionarea jurisdictiilor internationale (Curtea Internationala de la Haga), supranationale (Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg) si chiar transnationale (de ex, cea din Kosovo). In cadrul acestora, judecatori din diferite tari si sisteme de drept se intalnesc si rezolva cazuri dupa o procedura comuna.

Importanta unor astfel de organisme se reflecta nu doar in statele semnatare ale conventiilor in baza carora au fost create aceste instante, ci si de catre organisme similare. Citarea hotararilor date de instantele straine incepe sa devina o practica tot mai uzuala. Astfel, in cauza Lawrence vs. Texas [Disponibila la http://www.supremecourtus.gov/opinions/02pdf/02-102.pdf%5D din 2002 Curtea Suprema a SUA citeaza jurisprudenta CEDO (Dudgeon vs U.K, 1981) referitoare la drepturile homosexualilor. La randul ei, CEDO, in cauza Pretty vs. UK, invoca un caz din practica curtii supreme candiene [In Canada se aplica Conventia Canadiana a Drepturilor si Libertatilor.] intr-o chestiune legata de dreptul la „sinucidere asistata” (Rodriguez vs. the Attorney General of Canada, 1994). Mai mult, sunt sisteme nationale de drept care permit ca judecata in tara lor sa se faca de judecatori straini (Kosovo [Regulation no. 2000/64 din 15.12.2000 cu privire la numirea unor judecatori sau procurori internationali si/sau schimbarii locului de judecata, United Nations Interim Administration Mission in Kosovo, disponibil la http://www.unmikonline.org/regulations/ 2000/re2000_64.htm], Sierra Leone [Acordul dintre Natiunile Unite si Guvernul de la Sierra Leone cu privire la infiintarea Curtii Speciale din Sierra Leone, anexa la Raportul Secretarului-General nr. S/2000/915 din din 4 oct. 2000, disponibil la http://daccessdds.un.org/doc/UNDOC/GEN/N00/661/ 77/PDF/N0066177.pdf?OpenElement], Cambogia [Rezolutia ONU din 13.05.2003, prin care a fost aprobat acordul dintre N.U. si Guvernul Regal al Cambogiei, ratificata de Parlamentul din Cambogia la 4.10.2004, pentru infiintarea unei instante care sa judece liderii regimului Khmer Rouge – a se vedea raportul Secretarului-General al ONU nr. A/57/769 din 31.03.2003 la http://www.un.dk/doc/A.57.769.pdf%5D).

La noi, Constitutia da prioritate tratatelor si conventiilor internationale ratificate de tara noastra cand exista un conflict intre acestea si legislatia interna in privinta drepturile omului. Judecatorii citeaza tot mai des practica CEDO; aceasta aproape ca nu lipseste din deciziile Curtii Constitutionale.

Cresterea rolului judecatorilor

Dar deja putem spune ca ne indreptam dinspre legicentrism catre juriscentrism: dominatia legii capata un nou contur, dominatia judecatorilor. Intalnim judecatori in toate structurile centrale si chiar locale ale statului: detasati in Ministerul Justitiei unde elaboreaza proiecte de legi sau in alte ministere unde aplica legi, in Curtea Constitutionala unde cenzureaza legile Parlamentului, la Administratia Prezidentiala, la Cancelaria primului ministru sau chiar in prefecturi, ori in organisme ale Uniunii Europene.

Profesiunile juridice in general, profesia de judecator in special, vor capata o dimensiune elitista. Sistemul romanesc trebuie adaptat acestor noi imperative. Treptat se va depasi conflictul dintre judecatorii progresisti (reformatori) si cei conservatori, dintre cei deschisi noului, europenizarii si cei interesati din diverse motive de pastrarea status-quo-ului cu care s-au obisnuit in ultimii 50 ani.

Organizarea instantelor lasa de dorit, desi se accepta ca o buna organizare are influenta asupra functionarii in conditii acceptabile a justitiei. Poate par chestiuni marunte, insa la noi inca nu exista o evidenta a magistratilor, CV-urile lor nu le gasim nicaieri, nu mai vorbim de fotografiile acestora. Deciziile lor apar inca ca fiind pronuntate de instanta judecatoreasca, in loc sa se recunoasca autoritatea fiecarui judecator in parte (doar el este cel care semneaza hotararea) care vine de la legea pe care o aplica si de la presedintele tarii care l-a numit [A se vedea Danilet, C. “Cui apartine solutia jurisdictiei?” la https://cristidanilet.wordpress.com%5D. Numele judecatorilor inca nu apare pe usile birourilor sau in salile de judecata. Nimic nu este personalizat. Nimeni nu pare a fi responsabil.

In SUA de exemplu, hotararea nu se da de o instanta impersonala, ci de un judecator care se impune prin puterea argumentatiei si sensibilizarea auditorului. Or, la noi, inca sunt judecatori pentru care a redacta o hotarare judecatoreasca inseamna a face rezumatul celor discutate sau administrate in timpul sedintei si apoi in a arata in doua randuri textele de lege care se aplica. Prea putin simt analitic, prea putina capacitate de sinteza. Unora li se pare absolut normal sa copieze celebri autori de drept, indicand cartea si pagina unde se gaseste argumentatia acestuia. Altii sunt de-a dreptul incantati cand scriu ca asupra chestiunii pe care o au de solutionat in doctrina sunt doua opinii, iar ei o impartasesc pe una. De parca justitiabilul ar fi student la drept sa inceapa a cauta prin manuale si tratate care sunt motivatiile unuia sau altui autor, ori de ce s-a schimbat practica. Mai „frumos” este cand se exprima concepte direct in latina.

Cand pronunta o hotarare, judecatorul trebuie sa constientizeze ca rezolva o speta adresandu-se nu doar partilor, ci tuturor. Solutia sa poate avea un impact major pentru practica viitoare, pentru invatamantul juridic, nu doar pentru situatia concreta a celor implicati. Realizarea acestui grad de generalitate a hotararilor va impune cresterea calitatii si a gradului de previzibilitate a acestora.

Ce inseamna aceasta? In prezent, activitatea judecatorului pare a se reduce la gasirea unui text de lege la o situatie data si aplicarea searbada a acelei norme. Sub acest aspect, in dreptul penal, consecintele sunt de-a dreptul dezastroase, caci atat timp cat legea prevede o santiune de 1-12 ani inchisoare, pentru judecator va fi egal daca va aplica 2 sau 5 ani, doar se incadreaza in limitele legale, chiar in jumatatea de jos; dar pentru inculpat, trei ani din viata va fi enorm. Oamenii vin la judecator nu sa le rezolve dosarul, ci sa le faca dreptate. Si trebuie sa plece din fata lui convinsi de acest lucru, chiar daca au pierdut. Dar trebuie sa stie de ce s-a intamplat astfel.

De aceea, in viitor, judecatorul va explica regula de drept aplicata, nu doar o va reda; va explica cum trebuie aplicata regula de drept in general, nu doar in particular; el va aduce la cunostinta publicului modul in care trebuie interpretata o norma, principiul care sta la baza acelei reguli. Acest mod de lucru este impus chiar de actualele reglementari si principii, neglijate insa de practicieni, care obliga ca orice proces sa aiba un rol educativ [Art. 287 alin 1 din C.pr.pen prevede „Instanta de judecata isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii”.]. Referirile la practica judiciara interna si la jurisprudenta curtii de la Strasbourg nu fac decat sa intareasca argumentele judecatorului si sa contribuie pe deplin la pastrarea/cresterea increderii in justitie.

Pronuntatea unei hotarari este un act de mare responsabilitate. Functiunea judecatorilor impune fiecaruia sa aiba capacitatea de a masura si anticipa efectele hotararii sale, atat in speta pe care o rezolva, cat si in cazuri similare. Judecatorii nationali trebuie sa constientizeze ca provin din societate si dau hotarari pentru societate [A se vedea LOI n° 2002-1138 du 9 septembre 2002 d’orientation et de programmation pour la justice, disponibila la http://www.legifrance. gouv.fr/WAspad/UnTexteDeJorf?numjo=JUSX0200117L.]. In Franta, de exemplu, a aparut „judecatorul de proximitate”, menit sa solutioneaze rapid si fara formalisme litigii simple, cotidiene, precum cele privind vecinatatea, drepturile consumatorilor. Si in alte legislatii se cauta forme de simplificare a justitiei, accelerare a procedurilor si incurajare solutionarii litigiilor prin mijloace extrajudiciare [De exemplu Germania, Rechtspflegevereinfachungsgesetz (Legea pentru simplificarea justitiei) din 17 dec. 1990].

Mai mult, in unele state sunt create proceduri care permit participarea publicului la formarea convingerii judecatorilor. Astfel, in SUA participarea se poate face prin amicus curiae, care permite tertilor (ONG-uri, profesori etc.) sa isi exprime parerea intr-o speta unde se dezbate un caz de interes general, dar care vor aparea in proces in numele lor propriu.

Catre primul loc intre puteri

Puterea jurisdictionala a judecatorilor va creste. Ei pot inca de acum aplica in mod direct documentele internationale de care vorbeam mai sus.

Sustineam mai sus ca puterea judecatoreasca va deveni prima putere in stat. In acest spatiu juridic comun care se contureaza, rolul judecatorului national si international va deveni din ce in ce mai mare. Incetul cu incetul se contureaza un sistem de drept universal. De aici la rasturnarea esafodului puterilor mai e un singur pas. Daca anii `80 au dus la o explozie a puterii legislative, anii `90 au dus la o crestere a influentei puterii executive, anii 2000 vor fi in favoarea celei judecatoresti. Iata primele semne ale acestei schimbari:

Judecatorii isi impun vointa politicului [Nu vorbim aici de extraordinarul rol al instantelor de a sanctiona abuzurile celorlalte doua puteri, caci acesta este insusi atributul functional al jurisdictiilor.]. Astfel, existenta Curtii de la Strasbourg a impus statelor semnatare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului sa isi reevalueze propriile sisteme de drept; cu sau fara solutii pronuntate contra lor, puterea legislativa a acestor state a fost obligata sa faca modificarile cuvenite, potrivit practicii impuse de judecatorii Curtii. La fel, printr-o decizie recenta a Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg s-a deschis calea Uniunii Europene de a impune sanctiuni cetatenilor din statele membre care incalca legile comunitare [A se vedea cotidianul „Gandul” din 15.09.2005 la http://www.gandul.info/2005-09-15/international/comisia_europeana%5D. Alteori, judecatorii inlocuiesc de-a dreptul legislativul: in cadrul Tribunalului Penal International pentru Yugoslavia, insisi judecatorii membri au rescris regulile de procedura aplicabile.

Si intern se petrec astfel de lucruri. Cazul „Ciuca”, solutionat de curtea suprema, a impus modificarea in 2003 a codului de procedura penala [Legea nr. 281/2003 de modificare a Codului de procedura penala] sub aspectul posibilitatii arestarii de catre procuror. Puterea Curtii Constitutionale a crescut – unii spun ca nepermis de mult: dupa modificarile Constitutiei Romaniei din 2003, judecatorii constitutionali au devenit si ei legiuitori: prin propria lor vointa pot impune o normare fara ca aceasta sa mai fie supusa dezbaterii publice, parlamentare. De asemenea, judecatorii anuleaza fara rezerve actele puterii executive [CATm, s.com si de cont.adm., prin decizia nr. 9019/CA/2005 anuleaza ca nelegala HG 862/2004].

Se contureaza un nou concept, acela de autonomie a instantelor. Administrarea justitiei mai este inca atributul Guvernului (prin Ministerul Justitiei), dar din 2009 bugetul instantelor va trece in puterea judecatorilor de la instanta suprema.

Elaborarea legilor influentand justitia – de la organizare pana la coduri – erau pana nu demult atributul Parlamentului; judecatorii erau agenti pasivi intr-un sistem creat de altii. Acum, isi fac propriul sistem: Consiliul Superior al Magistraturii este cel care adopta regulamentele de organizare si functionare a sistemului juridic, iar in Ministerul Justitiei sunt magistrati detasati care participa direct la elaborarea proiectelor de lege, punandu-si la dispozitie cunostintele practice si calitatile de cei mai buni interpreti ai normelor.

Se va intari in continuare independenta judecatorilor. Sefii de instante isi vor reduce rolul doar la simpli reprezentanti ai institutiei, nicidecum ai autoritatii. Conducerea instantelor este deja una colectiva – in mod corespunzator, vor creste atributiile adunarilor generale, iar colegiile de conducere vor fi doar executivul instantei. Poate va aparea un nou tip de tratare a judecatorilor: nu va mai avea importanta la ce instanta activeaza acesta, decat sub aspectul cailor de atac. In rest, puterea si respectul impus va fi acelasi, caci nu exista judecatori mai … judecatori decat altii. O hotarare a unui judecator de la o instanta inferioara e la fel de importanta ca cea pronuntata de o instanta superioara.

Cunostintele de drept specifice altor tari sau institutiilor comunitare incep sa fie tot mai acut insusite. Autorii de literatura juridica fac deseori apel la elemente de drept comparat [De ex, profesorii de la „Universitatea Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca Dan Chirica, Florin Streteanu, Gheorghita Mateut fac apel in mod constant in orice manual sau articol la doctrina franceza, belgiana, spaniola, germana si italiana.]; in putinile carti de institutii judiciare sunt deja prezentate sisteme de drept din alte tari. In facultatile de drept deja sunt organizate cursuri de drept comparat si drept comunitar. Judecatorii romani sunt obligati sa se familiarizeze cu practica Curtii de la Strasbourg ori a Curtii si a Tribunalului de prima instanta de la Luxembourg. Deja acestea sunt materii de examen pentru admiterea la Institutul National al Magistraturii. Tot mai multi magistrati au ocazia sa participe la seminarii internationale. In Romania se desfasoara programe cu finantare straina de cativa ani buni; aproape ca nu exista seminar national la care sa nu participe si experti straini care impartasesc aspecte din propriul sistem/viziune catre practicienii din Romania.

Cu toate astea, multi judecatori sunt lipsiti de viziunea sistemica, globala. Multi sunt indiferenti la schimbarile inerente. Obisnuiti doar cu dosarele, putini realizam drumul pe care il parcurgem/ar trebui sa il parcurgem incet, dar sigur. Mult mai putini intrevad directia generala si obiectivele de atins pe traseu. Gandirea judecatorilor nu e deloc strategica, vizionara. In plus, trebuie sa adaugam lipsa unui organism national de evaluare si planificare a sistemului judiciar, a unei institutii pentru reforma a acestuia.

Cred ca traim momentele unui nou inceput. Trebuie sa fim constienti ca sistemul juridic trebuie sa functioneze ca un intreg, ingloband invatamantul juridic, politia judiciara, parchete, justitie, profesiile juridice. Judecatorul e cel ce lupta si sanctioneaza nedreptatile sociale. Iar ocrotirea si progresul societatii se poate realiza tocmai printr-o justitie performanta. Dar aceasta justitie nu trebuie vazuta separat de societate si, mai ales, separata de celelalte domenii juridice. Trebuie sa realizam in ce consta intreg patrimoniul juridic mondial [Allard J., Garapon A., op. cit., p. 70]: legi, doctrina, jurisprudenta, cultura juridica, cutuma juridica etc. Acesta trebuie folosit, concomitent cu renuntarea la nationalismul juridic fals inteles.

Sunt schimbari fundamentale in justitie.
E revolutie in sistemul juridic.