CRISTI DANILEŢ – judecător

02/02/2008

Decizia CC: legala, dar gresita

Filed under: constitutional,CSM — Cristi Danilet @ 8:04 AM

Se intampla ca pentru aceeasi fapta un magistrat sa dea o pedeapsa de 10 ani inchisoare, iar un altul 1 an inchisoare. Amandoi au dat o solutie legala daca pedeapsa e, de ex, de 1-15 ani. Si totusi..

 

Reglementari

1. Constitutia prevede ca judecatorii CC sunt numiti de Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei (art. 149 alin.3), deci de oameni politici.

2. Legea permite judecatorilor CC sa dea solutii chiar daca ii vizeaza pe ei personal: daca judecatorii nu se abtin ei insisi in caz de incompatibilitate, se prevede exppres ca recuzarea nu se poate aplica (art.55).

3. Legea (art 29 alin 3) permite CC sa isi schimbe jurisprudenta: cu alte cuvinte, daca intr-o sesizare de saptamana trecuta CC a spus ca nu e nimic neconstitutional cu legea x, saptamana asta poate reveni intr-o alta cauza in care se invoca acelasi lucru, si sa declare legea x neconstitutionala.

4. Legea prevede ca in caz de admitere a exceptiei, CC se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare (art. 31 alin 2).

5. Legea prevede ca redactarea hotararilor se face in cel mult 30 zile de la pronuntare (art 60). Constitutia prevede ca deciziile CC produc efecte pentru viitor (art 147 alin 4).  

6. Tot Constitutia prevede ca dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate, iar in 45 Parlamentul sau Guvernul trebuie sa faca indreptarile necesare, in caz contrar acele norme incetandu-si aplicabilitatea (art. 147 alin.1).

7. Legea prevede ca deciziile CC de constatare a neconstitutionalitatii sunt definitive (art 31 alin 1), deci nu pot fi atacate . Asadar, ce spune curtea e sfant. Nici macar CEDO nu mai poate face nimic.

 

Asa s-a intamplat in cazul legii CNSAS:

1. Judecatorii numiti politic au solutionat aceasta cauza unui om politic si au dat o decizie cu impact in special asupra altor oameni politici care vor fi `inalbiti`.

2. Mai mult, chiar judecatorii CC au fost supusi verificarii de catre CNSAS: unii au fost gasiti initial colaboratori, altii probabil urmau – insa nici unul nu s-a abtinut, iar decizia de joi a fost luata in unanimitate; prin decizia data , vor fi `inalbiti` si alti judecatori (unul chiar din CSM) si procurori.

3. Legea 187/1999 a mai fost atacata de 7 ori pana acum (deciziile 162, 443 si 465 din 2005, decizia 793 din 2006, deciziile 218, 320, 550 din 2007) si nu au fost invocate de Avocatul Poporului sau constatate de CC probleme; acum au aparut, insa.

4. CC a fost sesizata pentru neconstitutionalitatea a 7 articole din Legea 187/1999, dar decizia 51/2008 priveste intreaga lege; nu se motiveaza aceasta extindere.

5. Pronuntarea s-a facut pe 31 ian, iar motivarea a fost trimisa a doua zi la M.Of. Cum sa poti critica cand oamenii au muncit cu asa spor? Numai Chiuariu mai trimitea Ordonante noaptea la M.Of.

6. OZN-u sa se faca guvernantii si parlamentarii, si tot nu vor redacta o noua lege in 45 zile. Mai ales ca s-ar putea acum sa constate ca de fapt nu avem nevoie de CNSAS.

7. De la publicare incolo, CNSAS nu mai va fmai putea functiona daca legea declarata neconstitutionala nu se schimba: nici Consiliul, nici Colegiul, nici aparatul tehnic. Nimeni.

 

Motivarea deciziei 51/2008

In esenta, CC spune ca atributiile Consiliului si Colegiului CNSAS sunt de natura jurisdictionala, pentru ca e o procedura care contine audiere, adminstrare de probe, pronuntarea unei hotarari in urma votului, procedura de atac – prin urmare CNSAS este o jurisdictie. Exista doua tipuri de jurisdictii: adminsitrative, care sunt facultative – dar CNSAS nu este pentru ca e organism independent iar procedura este obligatorie; si instantele de judecata, insa anumite proceduri la CNSAS nu respecta regulile impartialitatii (cel ce judeca detine si arhiva, face si verificarile) si echitatii (nu se permite avocat, dezbaterile nu sunt publice), care sunt specifice instantelor conform art. 6 CEDO, iar pe de alta parte Constitutia interzice infiintarea instantelor extraordinare.

Curtea nu motiveaza deloc de ce a dispus cu privire la intraga lege si nu doar cu privire la articolele invocate in actul de sesizare, limitandu-se la afirmatia generala – legala, de altfel – ca dispozitiile analizate sunt inseparabile  de intregul sistem normativ al legii.

 

Efectele deciziei CC

De notat mai intai ipocrizia clasei politice: parlamentarii, multi dintre ei neavand habar de drept sau de tehnica legislativa, voteaza in corpore legi ca mai apoi, avocatii parlamentari sa invoce neconstitutionalitatea lor (vezi si episodul cu decizia PNA), practic invocandu-si propria incompetenta; la fel, Consiliul Legislativ nu a observat nimic pana acum.

In logica CC, si alte institutii/autoritati urmeaza a fi desfiintate, caci sunt croite pe acelasi rationament ca si CNSAS: ANI, CNVM, CNCD, CNA, poate chiar si Colegiul Medicilor si orice alt organism care da sanctiuni dar nu este nici jurisdictie adminstrativa, nici instanta de judecata si este gandit ca un organism independent.

Acest dezastru legislativ va afecta inca doua institutii de drept: insasi CC si CSM.

– stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii Constituţionale (art 65 Legea CC, art 38 si urm din Regulamentul CC): atat timp cat CC este independenta, si nu este instanta de judecata in materie disciplinara, Plenul CC nu va putea sanctiona vreun judecator sau vreo persoana din aparatul CC;

– sectia CSM sanctioneaza magistratii; judecata se face pe baza unei actiuni disciplinare exercitata de o comisie de disciplina din care fac parte un membru CSM si doi inspectori; aceasta are la baza verificari prealabile efectuate de Inspectia Judiciara (art.44 si urmat din Legea nr. 317/2004): folosindu-se decizia 51/2008 care impune o separare intre cei ce detin actele, fac ancheta si judeca, este evident ca sanctionarea magistratilor dupa mecanismul aratat este neconstitutionala. Asadar, nici un magistrat, membru CSM, sau persoana din aparatul tehnic al CSM nu va mai putea fi sanctionata daca legea nu se schimba.

 

Ce e de facut?

Evident, trebuie modificata Constitutia. Apoi noi legi. Si pregatirea adecvata a legislativului, ca de tras la raspundere pentru legile informe si anticonstitutionale nu poate fi vorba in Romania. Si din cand in cand, niste catarati in functii inalte ar rebui sa isi dea demisia, nu de onoare ca nu prea exista, ci de saturare: oare nu ii doare coloana cat stau agatati de scaunele alea?

Alte opinii: Ziua, Cotidianul, Gardianul

Anunțuri

15 comentarii »

  1. Succesul blogului tau (la care unii dinte noi am contribuit) se datoreza in mare parte faptului ca probleme care ne privesc pe toti-juridice sau nu- sint discutate informal si pe intelesul tuturor, de cineva competent juridic, si care in acelasi timp ar putea apartine celeilalte tabere dar nu o face.

    Ar fi necesar, si ideal, sa existe permanent un un grup de persoane care aduc in discutie probleme(ca cele de mai sus), fara restrictii legate, formale si fara intermediari, direct catre cetateni (asa cu e de fapt blogul… dar blogul inseamna si o anumita izolare, e doar o jumatate de masura). Mai mult decit atit ar putea avea intitiative, dupa model american, si in Justitie (cazul de la Arad-taxa de imatriculare-daca ei o fac de ce nu o putem face si noi?)

    Romania se afla in momentul de fata intr-un regres iar situatia curenta se permanentizeaza si se degradeaza ptr ca clasa politica ,incurajata de succesele lor politice si financiare, dar mai ales de pasivitatea noastra a incetat sa mai pastreze aparentele sau sa simula democratie. Cei aflati in situatia de a intelege ce sa intimpla, sau care pot face ceva concret trebuie sa se cunoasca, organizeze, uneasca eforturile si sa lupte impreuna prt o Romanie normala, europeana. Estimez ca trebuie sa fie cel putin citeva sute de mii (citeva mii dintre ei au fost pe blogul tau).

    Blogari, oameni de bine romani din toata lumea uniti-va!

    Comentariu de Tio — 02/02/2008 @ 9:34 AM | Răspunde

  2. Cristi,

    mie incepe sa-mi fie frica sa traiesc in tara asta…
    daca inginerii ar proiecta si construi gresit, fara sa estimeze riscurile, sa calculeze corect tensiuni, forte, presiuni, etc etc, s-ar naste un mare haos in tot ce este, sa-i zic, infrastructura…
    Ma tem insa ca marii si priceputii legiuitori ai tarii, cu suportul neprecupetzit al celor care ar trebui sa sanctioneze aceste devieri, au mosit si nascut deja haosul legislativ; au construit, incet-incet dar temeinic, un sistem de legi care se darima din temelii.
    Constitutia ii proasta, legile justitiei is pe ici pe colo neconstitutionale, legea cnsas ii ne, legea rasp ministeriale ii proasta si ne, CP si CCP sint cirpite si reshapate de nu mai stii car este intelesul lor …

    parol, in tara asta atita competenta este in acest domeniu? ca ma ia cu friguri… pai eu zic sa lasati niste foarte buni programatori/ matematicieni/ ingineri sa faca legile, barem ei gindesc structurat si coerent , iar sistemul de legi va avea beneficiul de a fi la fel, coerent, logic, structurat; si nu se va darima ca si un castel de carti de joc…

    jalnic, dar si amenintator…

    Comentariu de ono — 02/02/2008 @ 9:45 AM | Răspunde

  3. „Independenta justitiei este premisa statului de drept si garantia fundamentala a unei drepte judecati” : cand o sa vedem asa ceva in romania,credeti-ma, o sa intelegem…

    p.s. subscriu in totalitate la parerea lui tio.

    Comentariu de Marius — 02/02/2008 @ 11:58 AM | Răspunde

  4. […] a fost securist? Sincer, prevad si eu cam acelasi lucru. Cristi Danilet defineste decizia CC drept legala, dar gresita, concluzionand cu faptul ca trebuie modificata constitutia. Dar ca sa-i citez pe cei de la Moshe […]

    Pingback de Politica si New Media » Pe larg » Urme de Revolutie II — 02/02/2008 @ 12:09 PM | Răspunde

  5. […] o analiza juridica interesanta postata de Cristi Danilet de la […]

    Pingback de Azi e o zi trista: CNSAS a murit ! Au invins comunistii! « STRADA SOCIOLOGILOR — 02/02/2008 @ 2:21 PM | Răspunde

  6. S-a lucrat meticulos. Ca la carte. Nu mai departe de un an, in decizia CC 218/2007, citata de Cristi mai sus, judecatorii spuneau ca nu se instituie niciun fel de raspundere juridica pentru faptele de politie politica, deci ca legea, desi adoptata in 1999, nu s-ar aplica pentru fapte deja comsumate inainte de 1990. Acum aflam ca se intituie o raspundere juridica, colectiva, politica si morala iar garantiile unui proces echitabil nu-s indeplinite.

    Constitutia in sine nu este diforma. Cei care trebuie s-o aplice sunt diformi. Justitia indiferent de forma ei trebuie facuta de profesionisti integri si independenti. Excluderea instantelor extraordinare in acest context isi are un sens. Doar ca in fata unui corp de magistrati alcatuit cu precadere din fosti juristi de cap si securisti nu ai cum sa nu incerci sa speri la a fi justitie decat daca se constituie un organ jurisdictional paralel, integru si competent. Consiliul national contra Discriminarii, CNSAS-ul si ANI au aparut sub imperiul nevoii de justitie care de mult se lasa asteptata, pentru ca nici actele de discriminare, nici abuzurile comuniste, nici averile ilicite nu au fost vreodata pedepsite cu adevarat.

    Asadar, vad doua solutii, nu modificam Constitutia dar schimbam incompetenta si coruptia din corpul magistratilor cu profesionism pur sange, modificam Constitutia si deschidem o portita pentru infiintarea unor justitii speciale care sa judece acolo unde judecata juristului de CAP nu transcende.

    Fie, daca tot modificam Constitutia, gandim o procedura constitutionala tranzitorie prin care sa asanam magistratura din temeli, pe calea unui examen dur, sub controlul international al unor specialisti de renume.

    Comentariu de Vlad — 02/02/2008 @ 2:43 PM | Răspunde

  7. depinde

    Comentariu de waszlaw — 02/02/2008 @ 11:01 PM | Răspunde

  8. depinde de ce anume, pane waszlaw? doar un simplu „depinde” suna stupid fata de comentariile lui vlad.

    Comentariu de detaşatul — 03/02/2008 @ 10:39 AM | Răspunde

  9. bre, asta e o chestie complexa si depinde de opinii…am zis depinde ca depinde de unde VREI sa privesti…

    Comentariu de waszlaw — 03/02/2008 @ 6:56 PM | Răspunde

  10. Excelenta analiza. Dar, solutiile propuse ma deruteaza prin complexitatea lor. Ce ar trebui facut maine, nu in cinci ani? Exista undeva un text care descrie o astfel de solutie? Cum ar trebui sa arate HGul astfel incat CNSAS sa continue lucrul? multumesc

    Comentariu de Dl. C — 04/02/2008 @ 8:18 AM | Răspunde

  11. depinde ca depinde de unde depinde! tare romana ta, bre!

    Comentariu de detaşatul — 04/02/2008 @ 3:29 PM | Răspunde

  12. Miza principala a deciziei este accesul si mentinerea in CSM precum si verificarea declaratiilor pe propria raspundere

    prin aceasta decizie a fost desfiintata de fapt interdictia instituita de Parlament cu privire la accesul in CSM a persoanelor care au facut parte din structurile informative ale fostei Securitati. Adevarata problema a Curtii era textul art. 7 pct. 5 din Legea nr. 317 (r1) din 01/07/2004, text pe care aceasta nu putea insa sa-l examineze. Eventuala exceptie de neconstitutionalitate a art. 7 pct. 5 din legea amintita nu putea fi ridicata decat de catre un magistrat nemultumit ca nu a fost ales sau numit ca urmare a expunerii participarii sale la structurile fostei securitati de catre CNSAS. Doar intr-un asemenea proces s-ar fi putut argumenta ca exceptia ar avea legatura cu solutionarea cauzei, dar ar fi fost prea tarziu caci alegerile vor fi fost validate iar petitionarul expus.

    Prin desfiintarea CNSAS dispare singura institutie capabila de a certifica apartenenta la structurile fostei securitati, astfel incat subiectii care fac parte sau care doresc accesul in CSM nu vor mai fi impiedicati decat de declaratia pe propria lor raspundere.

    In aceste conditii, nimic nu impiedica suspiciunea ca avizele care urmau a fi date ar fi demascat actuali membri ai CSM precum si ai Curtii Constitutionale cu toate consecintele incompatibilitatii si ale falsitatii declaratiilor pe propria raspundere date deja publicitatii. Si..da! Aceste suspiciuni aduc atingere „prezumtiei de onestitate” – un delicios nou concept juridic – pe care ar trebui sa le-o acordam fostilor membri ai securitatii.

    …Restu’ e poveste si mistouri, bataie de joc si becalism juridic: hai sa definim natura juridica a CNSAS ca nu apare mentionat in Constitutie; hai sa analizam o Hotarare a Parlamentului desi nu avem competenta sa facem asa ceva; zi-le cu procedura ca administreaza probe si se consulta inainte sa decida (desi pana si cea mai amarata comisie de licitatie de la scoala din popricani are o asemenea procedura de lucru); scrie minciuna ca nu li se permite sa vina cu avocati (desi legea nu interzice asistenta juridica); da-le cu praf si ironizeaza-le terminologia: verificare=ancheta si decizie=judecata; zi-le cu publicitatea si contradictorialitatea (ma mir ca nu au adaugat si minusul taxelor de timbru, lipsa rolului activ s.a.); scoate coltii ca la drepturi si libertati NUMAI NOI ne pricepem, inclusiv atunci cand NOI decidem asupra NOASTRA; critica-le depozitarea de dosare (si instantele judecatoresti ar fi partinitoare pentru ca-si depoziteaza dosarele pe care le judeca, nu?); si – intr-un final – a gasit domnu’ raportor si ideea salvatoare: tribunalul extraordinar. N-are importanta ca exista control judiciar. Ipse dixit.

    Ce e de facut?
    Luati la misto la randul vostru; si ajungeti in locul lor ca sa mai reparati cate ceva.

    Comentariu de Marburel — 05/02/2008 @ 9:08 PM | Răspunde

  13. Referitor la neretroactivitatea unei DCC, am si eu o speta si as fi foarte curios cum o vede un magistrat- mi s-a admis o exceptie de neconstitutionalitate si OUG 110/2005 care reglementa vanzarea fortata a spatiilor cu detinatie de cabinete medicale detinute de catre unitatile administrativ teritoriale si-a incetat practic efectele juridice, dupa cele 45 de zile de suspendare. pana aici toate bune , insa am avut recent o contestatie la executare, in care aparam un consiliu local din tara obligat sa vanda spatiile respective catre medici printr-o decizie irevocabila dispusa inainte de aparitia respectivei DCC. In momentul de fata insa, am considerat ca OUD 110/2005 nemaiexistand, nu mai subzista nici obligatia de a face , caci un CL nu poate fi obligat sa adopte o hotarare de CL fara nici un temei juridic . Instanta care a solutionat contestatia, mi-a respins-o , considerand ca decizia nu retroactiveaza. OK, spun eu, dar repet intrebarea, practic, cum poate fi justificata o asemenea hotarare de consiliu local, avand in vedere ca nu mai exista baza legala pentru obligatia de a face? Pe de alta parte, daca nu indeplinesc o hotarare judecatoreasca, clientii sunt pasibili de raspundere penala, ceea ce nu e de dorit, nu-i asa?!Cum vedeti speta asta?

    Comentariu de gabi — 20/02/2008 @ 9:00 PM | Răspunde

  14. […] Înscris în: ANI, CSM — Cristi @ 10:02 PM In urma cu 2 ani atrageam atentia asupra efectelor deciziei Curtii Constitutionale in privinta CNSAS: pe baya arguemtnarii din […]

    Pingback de Ieri CNSAS. Azi ANI. Maine…CSM?! « CRISTI DANILEŢ – judecător — 22/04/2010 @ 10:02 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: