CRISTI DANILEŢ – judecător

06/05/2008

Eu si blogerii anonimi

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 2:24 PM

Colegii de la Cluj m-au instiintat azi, intr-o sedinta anume constituita, ca sambata ar fi aparut la Stirile ProTV un reportaj/stire/informatie despre blogurile din justitie. Ar fi fost mentionat si blogul meu, cu poza cu tot. Se pare insa ca am fost asociat cu afirmatii aparute pe alte bloguri, anonime.

Declar aici sus si tare ca nu apreciez blogerii anonimi. Curajul din spatele usilor inchise nu valoreaza mai nimic in spatele unor identitati neasumate sau false.

Cine are ceva de spus, sa o faca cu sinceritate. In ceea ce ma priveste, imi asum toate analizele si criticile facute doar pe blogul meu. Orice alipire a numelui sau imaginii mele oricarui alt blog, e neavenita.

In plus, niciun material aparut pe blogul meu nu se refera expres la Tribunalul Cluj sau alte instante clujene. Reflectiile mele se vor doar sistemice si impersonale.

UPDATE: In urma incercarii mele de a-mi proba nevinovatia, am descoperit ca nu era ProTV, ci era Prima; nu era sambata, ci a fost duminica; nu saptamana care tocmai s-a incheiat, ci cea dinainte. Si, evident, nu mi se atribuiau mie cuvinte jignitoare la adresa colegilor de la Cluj. Dar zvonistica e uneori mai tare ca probele… Sunt convins insa ca e doar un accident si in nici un caz rea-intentie din partea colegilor clujeni.

Iata stirea, exact cum am primit-o de la realizator:

<<MAGISTRAŢI PE BLOGURI, Bucureşti>>

INTRO bianca blog magistrati

CAM 3 PP

Doriţi sa aflaţi detalii picante despre cum dau judecatorii romani sentinţe ? Nimic mai simplu. Blogurile magistraţilor s-au transformat in adevarate jurnale personale unde cei care impart dreptatea işi spun poveştile personale. Fie ca sunt comentate anumite dosare penale, precum cel al fostului ministru Remeş, fie ca impart cu impatimiţii net-ului idilele de prin instanţe, judecatorii şi procurorii şi-au luat in serios calitatea de …bloggeri. Unii insa sub protecţia anonimatului.

BETA <<

ST UP Bianca Nae, reporter Prima TV, TC 7.59-8.13, clip blog magistrati

Primul blog pe care l-am vizitat azi a fost al judecatorului clujean Cristian Danileţ. Fostul consilier al ministrului Monica Macovei este suparat pe conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. L-a mai suparat şi faptul ca filajul cu fostul ministru Remeş a ajuns in presa. El spune ca astfel s-a incalcat prezumţia de nevinovaţie. Apoi, face un comentariu pe seama faptului ca procurorul general al Romaniei cere sentinţe mai aspre in anumite speţe. Pe un ton deloc oficial. L-am lasat pe judecatorul Danileţ şi comentariile sale şi ne-am indreptat atenţia spre un magistrat din Capitala, de la Curtea de Apel.

ST UP Bianca Nae, reporter Prima TV, TC 8.39-8.51

Blogul lui Jude in Romanica este plin de poveşti… amuzante. Insa, in spatele hazului de situaţie se ascunde o cruda realitate. Una dintre poveşti relateaza cum se plimba magistraţii cu dosarele in braţe in cautarea unui birou unde sa imparta dreptatea: Ieşim din sala. Teoretic, trebuie sa mergem intr-un birou sa dam soluţiile. Mergem la mine. E plin – a venit o duduie care vinde bijuterii şi toate colegele mele sunt calare pe ea. Mergem in biroul unui coleg. Grefiera ne aduce un dosar de saptamana trecuta. Cica e cu amanare de pronunţare. Scap o injuratura. Suntem aşa obosiţi…aş mai da o amanare dar au mai fost deja trei in dosarul asta şi bate la ochi. Şi, povestea judecatorului roman continua in acelaşi ton. Dupa o obositoare şi extrem de plictisoare zi petrecuta la serviciu, magistratul roman se decide sa plece spre casa, lasandu-i in urma pe justiţiabili şi disperarea lor de a-şi gasi dreptatea.La plecare, işi aduce aminte de femeia care vindea diverse produse prin instanţa. Ies grabit şi o caut. Vreau şi eu o cravata noua.Şi ieftina, desigur. Poate chiar cu plata in rate.

 

 

Anunțuri

10 comentarii »

  1. curaj!

    Comentariu de bătăiosu — 07/05/2008 @ 5:19 AM | Răspunde

  2. Interesant… In fapt, e firesc ca fiecare din noi sa aiba opinii despre sistemul/domeniul in care munceste – dar unele domenii sint mai… „sensibile” decit altele.
    S-ar putea, de exemplu, ca persoanele care va citesc doar pentru ca sinteti judecator sa interpreteze gresit ce spuneti (riscul asta e mare oricind, nu citim doi insi acelasi lucru intr-o fraza…).
    Sau altii sa se straduiasca sa intelegea ce vor ei sa inteleaga. Si atunci e si mai grav. Oricum, in aceste vremuri tulburi, un blog al cuiva din justitie nu-i poate face bine. Parerea mea…

    Comentariu de gadjodillo — 07/05/2008 @ 12:22 PM | Răspunde

  3. Exista foarte multa perversitate semantica online. Fiecare intelege ce vrea, apoi iti pune in carca lucruri pe care nici macar nu le-ai gandit. Mai ales cei care manuiesc bine condeiul si se joaca de-a cuvintele sunt cei mai periculosi cand ataca. Altii sunt superficiali si extrapoleaza in joaca. Unii fac jocuri periculoase din dorinta de a se distra. Am invatat anul acesta in trei luni de zile, toate fatetele online-ului.

    Comentariu de forevergreen — 08/05/2008 @ 4:28 AM | Răspunde

  4. Aceasta este diferenta intre ceea ce faci tu si ceea ce fac ceilalti blogheri din sistem.
    Tu ai ,,cojones” si te semnezi. Ei au doar impresia ca au asa ceva.

    Comentariu de Radu Petcu — 08/05/2008 @ 11:56 AM | Răspunde

  5. internetul oferă anonimat şi sub acest aspect fiecare spune ce vrea, unde vrea, fără a trece prin filtrul gândirii sau al moralei.
    e ca şi cum te-ai lupta cu morile de vânt.

    Comentariu de allias — 08/05/2008 @ 1:30 PM | Răspunde

  6. Vad ca Recomandarea (94)12 a Comitetului Ministrilor Consiliului Europei a ramas la stadiul de…recomandare. Probabil ca si Carta Universala a Judecatorului este facultativa. Oare art 29 , 30 si 31 din Constitutie,cum sunt ?
    Vreau sa spun aici,oricui citeste, ca daca isi inchipuie ca oprimarea propriului popor este VESNICA – se insala.

    Comentariu de Marius — 08/05/2008 @ 2:41 PM | Răspunde

  7. Probabil te-au suparat foarte tare colegii – din moment ce ai rabufnit pe net.
    Apreciez foarte mult analizele tale si sincer cred ca ai fost constient ca incidente ca cel care le relatezi in post – erau inevitabile. Nu traim intr-o lume de sfinti, ci de prosti si de lasi – care formeaza majoritatea.
    Pe de alta parte (sau poate pe aceiasi parte), „anonimatul” unora nu este neaparat un lucru rau, multi nu au curajul necesar, dar au discernamant. Curajul este o calitate cultivabila, discernamantul e in general mai greu de capatat.
    Cei carora discernamantul le lipseste – oricum nu conteaza decat in statistici – in societate nu prea au nimic de spus. Pe cand lasii ajung uneori sa se vindece de lasitate. Vezi ’89 – cand a explodat pana si mamaliga.

    Comentariu de Dan Suhanea — 09/05/2008 @ 10:01 PM | Răspunde

  8. Curaj. Avem nevoie de judecatori ca si tine.

    Comentariu de alexandru petria — 10/05/2008 @ 4:30 AM | Răspunde

  9. Cristi, te-as intreba doar daca ai ce sa-ti reprosezi? Daca nu, atunci n-ar trebui sa te simti ofensat de acele comentarii „anonime” sau din media pt ca ceea ce postezi tu aici este cu totul diferit de ceea ce scrie judele din romanica. Nu e vorba ca pare de poveste totul, mai grav e ca asta e realitatea si probabil de aici s-au iritat unii colegi de-ai tai, ca deh! libertatea cuvantului a devenit la fel de utopica precum si adevarul in justitia romana. Personal cunosc destula lume care te apreciaza si ar trebui sa fii mandru ca ai fost nominalizat pe o anume lista, asta inseamna ca atitudinea ta nu poate trece – de cele mai multe ori – cu indiferenta nici pe net dar nici „acolo sus” unde stii mai bine ca mine ce si cum se intampla…Apropos, ai putea sa spui ceva de examenul de intrare in magistratura (cel de pe 13 apr.a.c.)? Am sa scriu si eu cate ceva despre acest subiect „interesant” mai ales din prisma …”admisilor” Hehehehe!

    Comentariu de lorylex — 11/05/2008 @ 1:42 AM | Răspunde

  10. Cristi,

    stii foarte bine ca sint putin acei care au curajul sa isi expuna convingerile si sa lupte pentru ele.
    dar nu-i dezavua in totalitate nici pe aceia care, in spatele unui anonimat relativ(pe care cei apropiati l-au „dezvelit” deja)pun in spatiul public informatii din interiorul sistemului.
    eu sper ca acestia sint cei care miine vor fi alaturi de tine „neanonimati” .
    pentru ca este nevoie de cit mai multi care sa recunoasca adevarul din sistem ( noi il intuim partial, dar voi il traiti zilnic) ca apoi sa se poata face oarece pentru a se initia niste schimbari.

    ca si in bolile psihice, atita vreme cit pacientul = sistemul juduciar de data aceasta , nu-si recunoaste si nu-si asuma cu adevarat problemele,
    orice tratament s-ar aplica, acesta este doar un paleativ cu ameliorari de moment.

    deci, mingea este la voi…

    SUCCES

    Comentariu de Ono — 12/05/2008 @ 10:06 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: