CRISTI DANILEŢ – judecător

05/10/2008

Judecatorul reflexiv

Filed under: reforma — Cristi Danilet @ 4:22 PM

            Introducere

            1. De putina vreme in Romania, unii judecatori au inceput sa se intrebe asupra rolului lor in societate. Au inceput sa realizeze ca activitatea lor, exercitata in numele puterii judecatoresti, nu se rezuma doar la rezolvat dosare. Au inceput sa se implice in activitati administrative, legislative, au luat contact cu magistrati din afara tarii. Au inceput sa se autodefineasca ca si componenta sociala.

            Toate acestea fac parte din ceva. Ceva inca nedefinit pentru noi, care nu se preda in institutiile de invatamant urmate si nici la seminariile de formare profesionala. Este vorba de dezvoltarea profesionala prin practica reflectiei, adica examinarea si evaluarea proceselor din spatele activitatilor zilnice, precum si a rezultatelor obtinute[1].

            2. O analiza in acest domeniu, care tine mai degraba de psihologie si sociologie[2], trebuie sa evidentieze realitatea, chiar daca ea este greu de acceptat de cei vizati.

 

            Autosuficienta sistemului

            3. Cred ca personalul din justitie sufera de un simt al autoconservarii. Atat pentru cetateni, cat si chiar pentru multi dintre noi, judecatorii, corpul judiciar este unul maidegraba inchis, care incearca sa beneficieze de cat mai multe drepturi si chiar privilegii, care solicita respectul tuturor celorlalti, care militeaza pentru o stricta separare a puterilor in stat.

            Mai exact, este vorba de o autosuficienta in care credem sau pe care ne-o impunem. Unii dintre noi cred ca justitia merge bine si nu ar mai trebui schimbat nimic[3]. Acestia au o atitudine `conservatoare`, se opun oricarei reforme, sunt lipsiti de viziune si de simt practic ori de adaptabilitate.

            Altii, epuizati de atatea schimbari[4] al caror rezultat pozitiv (care o fi acesta?!) nu il percep, s-au obisnuit cu ideea ca nu se mai poate face nimic: intotdeauna schimbarile au un pronuntat caracter politic si, deci, in mod demagogic, magistratii nu sunt consultati in mod efectiv cu privire la aceste modificari, iar competenta practica a celor care impun aceste modificari este profund discutabila. Acestia, `resemnati`, se concentreaza exclusiv pe munca lor individuala, pe care si-o desfasoara in mod corect, fara insa a-i mai interesa ce se intampla in jurul lor. In ultima instanta, aceasta categorie de magistrati si-ar dori reforma, insa sa fie ei cei care o concep. Practic insa s-a dovedit viziunea diferita a magistratilor asupra a ceea ce trebuie schimbat, sistemul fiind de fapt incapabil de anticipare a impactului reformelor preconizate[5].

            In fine, un procent important este reprezentat de cei cu o atitudine de `ignoranti`. Acestia sunt magistratii care nu realizeaza necesitatea vreunor schimbari sau evolutii ale sistemului, pentru care activitatea de zi cu zi se reduce la solutionarea unor probleme juridice sau administrative intr-un timp de 8 ore pe zi, in schimbul unei remuneratii niciodata suficiente. Activitatea acestora se aseamana mult cu cea a unor functionari.

            Prea putini sunt judecatorii `militanti`, adica cei care au actiuni proactive.

 

            Intrebari

            4. Or, e clar ca trebuie depasit acest nivel. Ceea ce se poate realiza prin cultivarea simtului critic, al exersarii libertatii de exprimare, prin viziune si chiar imaginatie. Toate acestea sunt caracteristice indivizilor inteligenti, deschisi la minte (open mind), care se autoevalueaza permanent.

            Astfel, gandirea trebuie sa fie provocatoare, iar exercitarea functiei (profesiei) sa genereze autoreflexie: `ce e justitia?`, `ce e dreptatea?`, `ce e dreptul?`, `ce e legea?`, `care e rostul judecatorilor?`, `cum ajuta ei la progresul omenirii?`, `cum trebuie sa fie arhitecturat sistemul pentru a fi eficient?` etc.

            Sunt convins ca sunt deja multi judecatori care spun la un moment dat `Stop!` si se intreaba daca se uita in spatele lor ce vad: doar dosare rezolvate, doar hotarari pronuntate?!. Ei devin constienti ca in realitate trebuie sa faca si altceva, isi doresc sa schimbe lumea in bine, incep sa simta ca e de datoria lor sa iasa din rutina.

 

            Cine e in centrul sistemului juridic

            5. Judecatorii au impresia ca in sistemul juridic ei sunt cei mai importanti, motiv pentru care si pretentiile lor (de la siguranta financiara la cea personala si  pana la incarcatura cu dosare) sunt numeroase si niciodata satisfacute in intregime. Insa, aceasta nu este cu nimic diferit fata de situatia intalnita in alte profesii: peste tot oamenii cauta avantaje pentru ei si un statut puternic.

            In realitate, in centrul sistemului juridic sta justitiabilul, persoana care apeleaza voluntar sau nu la serviciile profesionistilor dreptului in vederea rezolvarii unui litigiu. Pentru el au fost create un set de reguli (legile care consacra drepturile), de proceduri (codurile, regulamentele); pentru el au fost create institutii (instantele judecatoresti) si alte organisme (uniunea avocatilor, de pilda); si, nu in ultimul rand, ca urmare a esecului sistemului clasic de justitie, pentru el se cauta alternative (cum este medierea).

            6. Daca asa stau lucrurile, inseamna ca toata atentia judecatorului si in general al celor care practica dreptul, trebuie indreptata dinspre propria persoana catre destinatarul sistemului, catre justitiabil (client, user). Aceasta presupune o noua cerinta a profesiei, o noua abilitate: o preocupare a judecatorului de starea celui din fata lui, intocmai asa cum un asistent social, de pilda, ofera consiliere persoanei in dificultate careia ii acorda ingrijire.

            Luand in considerare si aceste (noi?!) circumstante, indeplinirea obligatiilor profesionale devine mai importanta decat grija pentru propriile drepturi. Functia este exercitata cu grija pentru a evita greselile sau abuzurile. Atributiile sunt indeplinite exemplar, potrivit normelor aplicabile si standardelor asteptate de justitiabili[7].

 

            Cum ajuta practica reflexiva

            7. Prin aceasta practica reflexiva, prin aceste analize despre modul in care individual ne indeplinim atributiile si modul in care sistemul, ca intreg, functioneaza, ajungem sa ne raspundem la alte intrebari: `Ne definim noi ca oameni prin rolurile profesionale? Ii ajutam pe ceilalti? Facem un lucru pentru ca vine din interiorul nostru, sau doar pentru ego-ul nostru, pentru avantaje imediate in interes personal? Avem, pana la urma, vocatie?`

            Daca prin rolul sau de a transa litigiile in vederea restabilirii ordinii sociale incalcate putem spune ca judecatorul este un arbitru social, prin aceasta noua perspectiva a judecatorului constient de nevoile si asteptarile justitiabilului, nu exagerez daca spun ca judecatorul este un veritabil asistent social[8]. Astfel, judecatorul dobandeste constiinta sociala, da semne de solidaritate sociala si face dovada unui inalt civism, percepandu-se ca parte din mediul social si initiind contacte cu acesta.

            Constientizarea de catre judecator a faptului ca mai important decat persoana sa este justitiabilul, il va face mai sensibil la nevoile acestuia si va determina dobandirea/dezvoltarea unor abilitati sociale (interpersonale) in legatura cu toate nevoile justitiabilului: de la nevoile care l-au impins sa apeleze la judecator (legate de lamurirea unor aspecte litigioase in legatura cu viata, familia, averea, libertatea sa etc), pana la nevoile pe care le are in sala de judecata (citare la o anumita ora pentru a nu fi nevoit sa astepte ore in sir, explicarea procedurilor de catre judecator, solutionarea cauzei in termen rezonabil, redactarea hotararii in termeni usor de inteles, respectarea demnitatii justitiabilului in timpul sedintei de judecata, grija pentru eventualul trac[9]). De exemplu, in timpul unei audieri, judecatorul nu va fi atent doar la faptele redate de cel interogat, ci ii va acorda acestuia si suportul emotional de care are nevoie (prin crearea unui cadru de incredere, de respect al demnitatii, de incurajare al relevarii chiar si al amanuntelor aparent nesemnificative sau rusinoase etc), iar ascultarea va deveni una empatica[10]. Judecatorul isi va controla in permanenta mimica, gesturile, cuvintele pentru a face justitiabilul sa se simta confortabil si increzator in organele judiciare.

 

            Responsabilitate

            8. Daca justitiabilul este mai important decat organul judiciar, atunci judecatorul devine responsabil de calitatea acelor indeplinite in raport cu justitiabilul. Si, per ansamblu, realizeaza ca el, ca judecator, alaturi de instanta judecatoreasca sunt responsabili in fata populatiei pe care o deservesc. Realizand aceasta:

            – judecatorul nu mai rezolva dosare, ci solutioneaza cauze: el nu mai da solutii la niste inscrisuri referitoare la niste nume, ci statueaza asupra unor destine ale unor persoane;

            – calitatea actelor indeplinite devine mai importanta decat cantitatea acestora[11]; trecerea de la superficial si mediocritate la competenta se face in mod natural;

            – judecatorul devine constient de lipsurile sale, in special cele privind pregatirea: orice ipocrizie este inlaturata, judecatorul nu se poate minti pe el insusi si, mai ales, nu ii poate minti pe ceilalti cu privire la pregatirea sa, si in niciun caz nu se va lasa cumparat; aceasta justifica pana si refuzul judecatorului de a solutiona dosare pentru care nu are specializarea necesara[12];

            – asumarea responsabilitatii devine ceva firesc, impus de cerintele profesiei: judecatorul realizeaza ce vitala este corectitudinea cu care trebuie sa isi indeplineasca atributiile, va preintampina erorile si va accepta ca trebuie sa raspunda pentru erorile judiciare si pentru greselile crase, comise cu rea-intentie sau grava neglijenta; responsabilitatea lui se va grefa pe ratiunea ca el nu va fi tras la raspundere atat timp cat va actiona corect, si nu pe faptul ca este posibil sa greseasca, prin urmare nu ar trebui sa existe un sistem de raspundere;

            – realizand cat e de vulnerabil justitiabilul, cat de usor poate fi interpretata legea in favoarea sau in defavoarea acestuia, cat de facil e deturnarea procesului intr-un sens sau altul, judecatorul va intelege cat de importanta e respectarea drepturilor omului, realizand ca nu numai organele, persoanele sau institutiile figurand in proces trebuie sa fi respectat drepturile celor care le-au actionat in judecata, ci el insusi, ca reprezentant al instantei, al sistemului si in cele din urma al statului trebuie sa o faca pe parcursul derularii procedurilor, de la respectarea dreptului la demnitate si prezumtia de nevinovatie, pana la pastrarea confidentialitatii in cursul investigatiilor si solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil[13];

            – judecatorul realizeaza ca rolul lui in sala de judecata nu se reduce la aplicarea legii (functiune specifica functionarilor, deci executivului), ci este acela de a infaptui justitiei (functiune ce apartine in exclusivitate puterii judecatoresti, prin instante constituite din judecatori). Ca atare, obligatiile sale devin indatoriri. Totodata, judecatorul devine constient de importanta legii, a accesibilitatii si a calitatii acesteia, si realizeaza si ce inseamna dispozitie din art. 3 C.Civ. care nu ii permite sa refuze o judecata pe motiv ca legea nu e clara sau nu prevede[14];

            – judecatorul isi gaseste rostul cand rezolva un caz si se simte implinit (in mod autentic) profesional;

            – el este interesat de contextul social in care isi desfasoara atributiile, se informeaza permanent din media si intelege motivatia framantarilor cetatenilor[15], evolutia criminalitatii, anticipeaza impactul hotararilor sale[16];

            – orgoliul specific functiei dispare: daca judecatorul nu este simplu functionar, ci demnitar, in acelasi timp autoritatea administrativa a instantelor se transforma in serviciu public, iar puterea transarii litigiilor de catre judecatori se face cu fermnitate, dar si cu smerenie in acelasi timp;   

            – judecatorul va accepta criticile la adresa sistemului: importanta sistemului juridic in viata cetatii face ca asteptarile populatiei sa fie foarte mari, iar orice fisura a acestuia sa fie exploatata public, mediatic si amplificata. Cum in prezent increderea populatiei in justitia din Romania se situeaza pe penultimul loc din Europa[17], criticile par singura presiune pentru imbunatatirea mersului lucrurilor. Pana la urma, si aceasta acceptare a criticilor este tot o forma de responsabilitate si ea pune in evidenta o dilema etica a judecatorului: el ii judeca pe altii, dar nu accepta ca la randul sau sa fie judecat, crezandu-se nesupus greselii;

            – judecatorul isi da seama cat de importanta e viziunea globala, asupra intregului sistem, din care el reprezinta o rotita. Judecatorul realizeaza ca nu este suficient ca el sa isi indeplineasca corect atributiile, ci intreg sistemul trebuie sa functioneze la un nivel acceptabil. Orice abordare referitoare la justitie nu se poate face prin referire la anumite persoane sau numai la judecatorii corecti, profesionisti: din perspectiva holistica, sistemul de justitie este ineficient cat timp cazuri importante sunt solutionate greoi (de ex, cazurile de fond funciar, dosarele Revolutiei); sistemul este inechitabil cat timp persoane avand calitati importante in stat reusesc sa devieze procedurile in favoarea lor (de ex, cazurile de mare coruptie); sistemul sustine magistrati incompetenti cat timp cei care au comis erori judiciare grave nu sunt trasi la raspundere sau inlaturati din activitate (de ex, cazul `Tundrea`); sistemul are probleme de integritate cat timp numai in ultimii ani s-au deschis dosare si au fost condamnati 8 magistrati pentru coruptie;

            – judecatorul este membru al societatii: el iese din globul de sticla opaca in care se afla si realizeaza ca este parte din societate si nu deasupra ei. El este o rotita dintr-un mecanism conceput spre binele acestei societati, care isi pune increderea in el pentru prezervarea acestui bine. Bine care trebuie infaptuit atat de judecatorul in cauza, cat si de colegii sai. Ca urmare, judecatorul devine interesat de modul in care colegii lui isi indeplinesc atributiile si gaseste cai de remediere a eventualelor sincope[18], ii pasa de modul in care functioneza instanta in care isi desfasoara activitatea[19], intelege importanta autonomiei acesteia, reactioneaza la orice incalcari ale normelor[20] si gaseste mijloace de colaborare cu avocatii, institutiile locale si ONG-urile in vederea unei permanenta evaluari cu privire la functionarea institutiei. Nu in cele din urma, este interesat de modul in care functioneaza justitia ca sistem, initiind contacte cu Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parlament, mass-media si promovand valorile supreme ale justitiei;

            – judecatorul reuseste sa incadreze puterea judiciara, pe care o exercita, in randul celorlalte puteri publice: astfel, el devine constient ca face parte din puterile de guvernamant si ca responsabilitatea bunastarii sociale este tripartita; nu mai da in permanent vina pe celelalte puteri (parlamentul e vinovat de legi proaste, guvernul de subfinantarea sistemului), ci conlucreaza cu acestea pentru gasirea unor solutii; in acest sens, nu mai militeaza pentru separarea puterilor (care trebuie sa priveasca strict independenta in infaptuirea justitiei), ci pentru colaborarea lor;

            – judecatorul devine interesat de independenta justitiei, dar nu ca un privilegiu al sau, ci ca un drept al cetateanului; devine preocupat de integritate, ca standard etic permanent, ca drept la virtute si totodata ca obligatie, fara a se rezuma la discutii despre etica, ci adoptand efectiv un comportament etic; devine supus ideii de impartialitate in actul de judecata, ca indatorire suprema in profesie.

 

            Realizarea ca om

            9. Reflectand asupra acestor aspecte, realizand importanta functiei sale sociale, judecatorul ajunge sa se dedice profesiei sale in mod absolut. Imboldul launtric care ii da energia necesara este cel rezultat din fraza: `As face aceasta profesie si daca nu as fi platit`[21]. Pentru el, locul de munca frecventat nu mai este cel care ii furnizeaza venitul necesar traiului, ci cel care il implineste ca individ social, punandu-se in slujba celorlalti. Judecatorul depaseste astfel egocentrismul.            

            10. Judecatorul nu mai priveste partile cu dezinteres, ci cu atentie. Nu mai dispretuiste inculpatii pentru infractiunile comise, ci ii trateaza cu compasiune. Judecatorul devine uman, intelege contextul social al faptelor partilor si consecintele hotararii sale judecatoresti. El nu mai sanctioneaza comportamente ilicite, ci vindeca. De aceea va evita o alta `victimizare`: partea deja a suferit un rau ce a determinat-o sa apeleze la justitie, nu mai trebuie sa sufere un alt rau pe parcursul derularii procedurilor, astfel incat judecatorul va constientiza ce important si ce efecte are contactul omului simplu cu organele judiciare[22]. Va da efect favorabil comportamentului sincer in fata instantei, a regretarii faptei, dar va fi ferm in sanctionarea ilicitului recidivistului, a comiterii unor infractiuni din motive josnice, a implicarii altor persoane in comportamente ilegale, a inducerii in eroare a organelor judiciare.

            Judecatorul contribuie la procesul de insanatosire sociala si realizeaza cat ca sistemul judiciar nu trebuie sa fie doar represiv, cat mai ales preventiv si educativ: insusi modul in care se desfasoara si este relatat un proces, motivarea unei hotarari si sanctiunea aplicata sunt modalitati de prevenire a comportamentelor ilicite viitoare[23]. In acelasi timp insa, judecatorul dobandeste abilitati de a pune in balanta tot timpul interesul particular al partilor implicate si interesul general, colectiv.

           

            11. Imaginea de sine a judecatorului este una adecvata, virtuoasa, in niciun caz nu tine de orgoliu sau mandrie. Judecatorul devine atent la imaginea sa ca individ, care conteaza pentru imaginea sistemului in ansamblu. Isi schimba propria atitudine si determina imbunatatirea comportamentului celorlalti colegi.

            Oamenii nu mai vin la judecator cu frica, ci cu increderea ca un profesionist al dreptului, un om integru si bine pregatit este interesat sa le solutioneze cauze repede si bine. Avand incredere in justitie, care functioneaza pentru oameni si nu pentru pastrarea unor interese de casta, incepe sa creasca increderea in celelalte institutii, existand siguranta ca orice abuz al acestora va fi sanctionat promt de organele judiciare.

            12. Date fiind acestea, judecatorul isi iubeste cu adevarat profesia si o practica neconditionat. Se simte implinit ca OM. Zbaterile sale vizeaza principii, intrebarile sale capata raspuns, atitudinea sa este proactiva. Functia de judecator nu mai este ceva impus, exercitata intr-un mediu inchistat, ci este un indatorire asumata, o functie sociala. Justitia devine un mediu in care omul-judecator realizeaza cat este de puternic si de vulnerabil in acelasi timp. Omul-judecator dobandeste constiinta de sine. Iar practica sa devine ARTA, arta de a judeca.

 

            Concluzii:

            13. Practica reflexiva este o forma de CUNOASTERE. Ea e o abilitate care se dobandeste. Presupune capacitatea de ridicare deasupra activitatilor curente, si o cuprindere a acestora dintr-o perspectiva globala, care nu mai are in centru propria persoana decat ca instrument de cunoastere a lumii obiective.

            Aceasta presupune o gandire autonoma, iar abilitatile de gandire critica (autoevaluarea si evaluarea celorlalti sunt instrumente in acest sens) astfel dobandite duc la o CONSTIENTIZARE a propriului rol social. In aceasta abordare, rutina este inlocuita, creste increderea in propriile capacitati si individul isi aduce contributia la imbunatatirea sistemului. Judecatorul dobandeste astfel INTELEGERE.

            Judecatorul cauta si are acces la informatii, decide autonom in ceea ce-l priveste, gandeste pozitiv in ceea ce priveste capacitatea de a promova schimbari si a imbunatati sistemul, isi imbunatateste abilitatile si cunostintele, devine responsabil cu privire la activitatea sa, a celorlalti si a sistemului in general[24]. Vorbim deci de o DEZVOLTARE a personalitatii judecatorului, de o AUTOREALIZARE a sa si o (re)gasire a IDENTITATII[25].

 


            [1] Donald Schön (1983) era de parere ca aceasta capacitate de a reflecta asupra unei actiuni cat si angajarea in procesul de invatare continua definea una dintre caracteristicile practicii profesionale.

            [2] Din nefericire, materii precum psihologia judiciara, sociologia juridica, logica juridica nu se predau in facultati sau se examineaza doar superficial (a se vedea materiile studiate in principalele facultati de drept din Romania, in capitoul `Invatamantul juridic` din Raportul independent asupra sistemului juridic din romania elaborate in 2006 de Sojust, www.sojust.ro).  

            [3] Este deja celebra afirmatia unui membru CSM, din anul 2005: `Reforma s-a terminat!`. Acesta era de parere ca adoptarea celor trei legi din pachetul pentru reforma justitiei, promovat in anul 2004, ar fi fost suficient pentru schimbarea in bine a functionarii sistemului.

            [4] De exemplu, Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca a fost modificata de 19 ori pe parcursul celor 12 ani cat a fost in vigoare, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, care a inlocuit Legea nr 92, deja a fost modificata de 6 ori. Codul de procedura penala din 1968 a fost modificat, de la republicarea din anul 1997, de 23 ori. Codul de procedura civila din 1865 a fost modificat de 41 ori pana in prezent.

[5] Magistratii pot cel mult contribui la conturarea unor politici publice, dar nu sa alcatuiasca ei insisi asemenea politici care sa vizeze sistemul judiciar.

            [7] Pana la urma, nimeni nu cere judecatorilor sa fie niste supraoameni. Profesionalismul judecatorilor se masoara in functie de asteptarile populatiei de la ei. Tocmai de aceea, comportamentul judecatorilor in sala trebuie sa fie unul flexibil, in functie de natura cauzei si calitatea partilor: de exemplu, intr-un fel se poate discuta cu parti reprezentate de avocati, si altfel cu parti care provin din mediul rural si fara minime cunostinte juridice. In prezent, asteptarile populatiei de la justitiei sunt relevate de gradul scazut de incredere de care aceasta se bucura.

            [8] Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii in rezolvarea problemelor legate de situatia lor sociala sau de viata personala. Referindu-ma la judecatori, arat ca in afara unor norme procedurale cu privare la minori, un exista niciun fel de dispozitii cu privare la anumite proceduri, tehnici aplicabile in cursul procedului diverselor categorii de persoane cu anumite nevoi, cum ar fi persoanele cu dizabilitati, femeilor victime ale unor infractiuni de violenta, victimelor infractiunilor sexuale, varstnicilor, persoanelor cu probleme psihice sau toxicomani. Judecatorii `lucreaza` cu aceste persoane fara o anumita pregatire, ignorandu-se astfel necesitatea satisfacerii anumitor nevoi speciale in cursul procedului penal.

            [9] Sunt cazuri de persoane care au decedat in sala de judecata datorita emotiilor.

            [10] Ascultare empatica este ascultarea si intelegerea persoanei care vorbeste ca si cum am fi in locul ei. Este utila mai ales in audierile din cursul procesului penal, cand se cerceteaza mobilul comiterii unei infractiuni.

            [11] In sistemul juridic din Romania inca se solicita judecatorilor solutionarea cat mai grabnica a unor dosare, desi se acepta oficial ca suportul logistic si resursele umane sunt insuficiente. Mai mult, mai degraba exista statuata raspunderea unui judecator pentru redactarea peste termen a unei hotarari, decat tragerea lui la raspundere, de orice fel, pentru o hotarare ilegala sau netemeinica.

            [12] Sunt cazuri de judecatori mutati dintr-o sectie in alta, pentru care nu aveau specializarea necesara, desi acest lucru nu mai este permis de lege din anul 2005. Unii colegi au actionat in judecata colegiul de conducere al instantei care a dispus, fara niciun fel de motivare temeinica, aceasta masura si au avut castig de cauza.

            [13] Potrivit teoriei ca o nevoie recunoscuta devine un drept, recunoscand ca justitiabilul este o persoana aflata in nevoi, chiar in dificultate, acesta dobandeste dreptul la un proces echitabil, impus ca cerinta universala de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

[14] Art.3 C.Civ: `Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate`.

            [15] De ex, in conditiile in care coruptia a devenit un flagel mondial, sanctiunile mici aplicate de judecatorii romani unor infractiuni de acest gen releva neacordarea importantei cuvenite acestui fenomen ale carui consecinte in plan social si economic sunt profund negative si de durata. Aceleasi observatii in legatura cu fenomene sociale recente precum traficul de persoane, talharii prin folosirea armelor de foc, munca la negru.

            [16] Impactul hotararilor atat pentru cazul solutionat, cat si pentru practica viitoare.

            [17] Incredere in justitie au 26% de romani (de notat ca prin justitie nu se intelege doar activitatea judecatorilor; mai mult, nu spun ca neincrederea s-ar datora doar atitudinii judecatorilor, doar ca acestia pot contribui major la imbunatatirea starii actuale de lucruri). Media in UE este de 47%. Cea mai mare incredere este in Danemarca, 85% (conform Eurobarometrului Comisiei Europene din ian 2008).

            [18] Legislativ, astfel de forumuri au fost create: colegiul de conducere pentru rezolvarea problemelor de natura administrativa, intalnirile colectivului de magistrati pentru discutarea problemelor de practica neunitara.

            [19] Din pacate, cultura organizationala in cadrul instantelor este absenta.

            [20] Este de neconceput ca un judecator sa reactioneze la incalcarea legii numai cand isi exercita functia in sala de judecata, dar sa un aiba niciun fel de reactie la incalcarile legii in viata de zi cu zi a instantei, comise de colegi, sefi etc. Un judecator, care prin definitie este un aparator al legii, trebuie sa sufere cand in jurul lui legea nu este respectata si sa reactioneze imediat. Cel putin Codul deontologic il obliga la aceasta.

            [21] Un indiciu favorabil acestei idei este ca, in timpul facultatii, putini dintre noi isi fac socoteli cat vor castiga daca vor devein judecatori. In comparatie cu materialismul tot mai accentuat dupa momentul intrarii in profesie, se pare ca la varsta facutatii, viitorul judecator inca se gandeste sa practice ceea ce vrea si simte.

            [22] Dificultatile cu care partile se pot confrunta in contact cu sistemul juridic pot fi de natura fizica (reactii violente de la partea adversa, handicap locomotor), pecuniara (nu isi permite sa suporte costului unui proces), intelectuala (nu intelege mecanismul procesual, nu are acces la legislatie sau practica judiciara), emotionala (emotie, frica), psihica (boli de natura psihica) etc.

[23] Art. 287 alin.1 C.pr.pen: `Instanta de judecata isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii`.

            [24] Nu intamplator in Codul deontologic se prevede obligatia judecatorul de a apara independenta justitiei (art. 3 alin.1 Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea CSM nr 328/2005).

            [25] A se vedea conceptul de „empowerment”.

Anunțuri

14 comentarii »

  1. Felicitari pentru studiu! Cred ca si-ar gasi un loc binemeritat si cu prioritate intr-un manual moral mai complet in care sa se discute despre locul diferitelor profesii cu impact social: magistrat, profesor, politist, preot si de ce nu politician.

    Comentariu de Anonim — 05/10/2008 @ 5:16 PM | Răspunde

  2. Felicitari pentru aceasta viziune asupra profesiei de judecator. Chiar e incurajator penru mine sa vad judecatori care constientizeaza atitudinea de atotsuficienta din sistem si constientizeaza ca tot efortul din justitie e interesul justitiabilului, si nu al castei.
    Daca in formarea acestei viziuni v-au ajutat s niste lecturi (pe langa reflectie) as vrea sa mi le recomandati si mie.
    Daniel Mirauta, judecator stagiar

    Comentariu de Mirauta Daniel — 05/10/2008 @ 7:13 PM | Răspunde

    • Curioasa ar fi aplicabilitatea celor sustinute de domnul judecator !

      Intr-o lume animalica – in care escrocii tepuiesc fara scrupule… si scapa totdeauna… intrucat un judecator desi stie ca invinuitul sau inculpatul e vinovat – nu are parghiile juridice sa opreasca activitatea infractionala a acelui individ !

      Deci ?

      Justitiabil inselat – versus – justitiabil infractor ! O PARADIGMA !

      Va asigur ca primul pierde INTOTDEAUNA !

      Cu stima domnilor judecatori !

      Comentariu de evacuatorul — 08/12/2010 @ 2:03 PM | Răspunde

  3. exemplara reflexie asupra realitatii din sistem, dar pana la punerea in practica probabil mai dureaza cateva generatii…

    ma intreb daca nu cumva esti si ramai o pasare rara in acest hatis de aberante intamplari amestecate cu victime, erori judiciare si mita?

    iti admir curajul, consecventa si persuasiunea. astept insa si rezultate. ma mandresc cu faptul ca esti din suceava (de origine)la fel ca mine si cand aud despre oameni de valoare din aceeasi zona uit de ceilalti care nu se pot ridica la conditia de OM!

    Comentariu de shantiliu — 06/10/2008 @ 3:38 PM | Răspunde

  4. Realista abordare. Imi place sa stiu ca exista si asemenea judecatori, imi da puterea cateodata sa merg inainte si sa cred ca mai exista si justitie in tara asta, nu doar dosare aranjate si judecati „in personam”.

    Comentariu de Un avocat oarecare — 06/10/2008 @ 8:26 PM | Răspunde

  5. Draga Cristi,

    esti un ADEVARAT. judecator si OM

    Comentariu de Ono — 07/10/2008 @ 6:45 AM | Răspunde

  6. Un articol fara indoiala frumos, dar putin realist, dupa parerea mea. E putin probabil ca un magistrat sa fie preocupat ca partile „sa se simta bine”, cand e sufocat de dosare si principalul criteriu de apreciere a muncii sale e cantitatea de cauze rezolvate.
    Nu ar trebui uitat nici comportamentul din sala de judecata a multor justitiabili si, din pacate, chiar al unor avocati, care il fac pe magistrat sa-si doreasca doar sa termine sedinta de judecata mai repede. Cred ca orice practician al dreptului a vazut judecatori si procurori umiliti intr-o sedinta de judecata fara a avea prea multe instrumente de aparare la dispozitie.
    In ce priveste ideea ca un adevarat magistrat si-ar face meseria si daca nu ar fi platit…ma rog, cred ca si-ar face-o, dar nu pentru prea multa vreme…
    As mai avea niste probleme in legatura cu anumite idei dezvoltate in acest articol (nu cu intregul sau text si nici cu autorul ale carui intentii sunt laudabile), dar nu vreau sa ma intind prea mult mai ales ca cele spuse de mine nu se incadreaza in nota genereala a celorlalte comentarii.

    Comentariu de John Doe — 08/10/2008 @ 8:21 AM | Răspunde

  7. Subscriu intru totul comentariului semnat: John Doe
    Felicitari, pe care le binemeritati, dle Cristi Danilet, pentru perseverenta si pasiunea cu care incercati sa faceti lumina intr-o profesie pe cat de nobila, pe atat de invidiata!
    M. Decean

    Comentariu de Decean Mihail — 08/10/2008 @ 1:44 PM | Răspunde

  8. Felicitari pentru subiectul abordat! Un atac direct la „pasivitatea” interioara a rotitelor unui sistem. As avea si eu cateva reflectii pe aceasta tema. Eu cred ca majoritatea judecatorilor sunt reflexivi, insa nu toti sunt „jucatori” (termen folosit cam des de mass-media cu privire la o persoana publica). Nu cred ca in birouri, la anumite intalniri si chiar acasa nu se comenteaza de problemele cu care se confrunta judecatorul. Cineva spunea ca sistemul poate fi reformat sau imbunatatit atat din interior, cat si din exterior. Din exterior s-a dovedit, cel putin de la evenimentele din 89, ca nu s-a dorit asa de mult acest lucru cum s-a dorit din interior. Pe de-o parte e de inteles, pentru ca „elementele” conducatoare studiasera „dreptul socialist”, iar drepturile omului se invatau la fara frecventa. Insa problema lipsei de „reactie” din interiorul sistemului se rezuma dupa parerea mea la gasirea mijloacelor de sensibilizare a exteriorului si de promovare a valorii. 1. Judecatorii au puterea sa sensibilizeze mai bine exteriorul, spre deosebire de alte categorii de angajati, pentru ca de fiecare data cand le-au fost atinse drepturile profesionale sau salariale acestia au ripostat imediat, pe buna dreptate. Singura conditie pe care trebuie sa o indeplineasca este sa isi doreasca acest lucru si sa fie uniti. Adica de la „judecatorul reflexiv” sa se treaca la „judecatorul jucator”. Propunerile facute de judecatori ar trebui sa fie analizate de fiecare data, iar nu pierdute printr-un birou de functionar de la MJ. 2. La promovarea judecatorilor sa se tina cont si de calitatea muncii lor, nu numai de cunostintele lor teoretice. Spre deosebire de alte sisteme din societatea noastra accentul tebuie pus pe individualitate, iar nu pe uniformizare (cum e in armata, de exemplu). In aceste conditii ma intreb daca ideea de judecator reflexiv nu intra in contradictie cu ideea de unificare a practicii judiciare. Personal m-as bucura sa vad doua hotarari contradictorii pe aceeasi problema, fiecare argumentata temeinic si legal, decat doua hotarari la fel pe aceeasi problema, dar netemeinice si nelegale. Este situatia in care judecatorul are o alta opinie, dar nu vrea sa riste o casare sau este obligat sa aplice decizia pronuntata intr-un recurs in interesul legii. Au existat cazuri in care ICCJ a pronuntat o astfel de decizie, iar dupa scurt timp legiuitorul a adoptat un act normativ contrar opiniei ICCJ (dispozitii din Codul de procedura penala, de exemplu). Pe de alta parte, calitatea unui serviciu public nu tine intotdeauna de factorul uman. Rezultatul muncii judecatorului, ca de altfel, a oricarui angajat il vad ca o suma de compromisuri. Compromisuri cu sistemul, cu familia si chiar cu el insusi. Pentru a obtine independenta din partea judecatorului trebuie sa ii dai independenta. Frustrarea eterna a angajatului (lucrez prea mult pentru cat sunt platit si seful e un idiot) cred ca are aplicare si la judecatori. Insa cei care au prea mult ego ar trebui sa il goleasca putin pentru ca sa intre si putina atentie catre justitiabili. Inchei prin a afirma ca am incredere in judecatori si tind spre vremurile in care romanii in momentul in care vedeau un magistrat pe strada afirmau „Iata legea!

    Comentariu de Iuga Calin — 09/10/2008 @ 5:20 PM | Răspunde

  9. Hai ca incepi sa scrii din ce in ce mai binxe :P

    Comentariu de Animaliciul31 — 14/10/2008 @ 5:00 AM | Răspunde

  10. Am parcurs numai cateva din paginile tale. Esti asa cum trebuie sa fie un judecator. Bravissimo! Iata ca am gresit cand am crezut ca numai cei de o anumita varsta au obiceiul de a reflecta si asupra propriei vieti profesionale. Asa cum sustinea un alt coleg, afirmatiile tale nu mai au nevoie de comentarii, ele umplu intreg spatiul nostru de idei.

    Comentariu de Adriana Corhan — 06/11/2008 @ 8:40 AM | Răspunde

  11. Multumesc mult, doamna judecator. Conteaza mult sustinerea colegilor. Numai bine!

    Comentariu de Cristi — 06/11/2008 @ 10:08 AM | Răspunde

  12. Felicitari. Nu trebuie decât voinţă şi se pot schimba mentalităţi.
    N-ar fi rău ca judecătorii cu gândire pozitivă să contribuie la descătuşarea justiţiei de preceptele de natura: „cât sunt de important”, sau că încredinţarea primită e veşnică.
    Funcţia e trecătoare, precum şi viaţa. Cu ce ne alegem din „măreţie”?
    Cu deosebită consideratie.Eugenia Şortan

    Comentariu de eugenia sortan — 18/11/2008 @ 4:50 PM | Răspunde

  13. Ma bucur cand vad ca judecatori tineri si ,de ce nu, procurori tineri, au tot mai mult curaj si doresc o justitie independenta. Cei trei „i” de care vorbiti ne vor face liberi si pe noi si pe magistrati.

    Comentariu de Mnica — 20/01/2014 @ 11:35 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: