CRISTI DANILEŢ – judecător

21/04/2009

Hotarari cu opinie separata

Filed under: organizare instante — Cristi Danilet @ 5:36 PM

carti De multe ori auzim public de opinii separate ale unor judecatori atunci cand judeca in complete alcatuite, de regula, din 3 persoane. Personal, nu am facut niciodata opinie separata la hotararile date in completul de recurs cu colegii mei.

Opinia separata mi se pare o ilegitimitate. Pentru ca ea se poate face atat pentru starea de fapt, cat si pe legea aplicabila intr-o anumita speta, ceea ce nu este prea comun in alte state.

Paradoxul este ca, in acelasi timp, se emit pareri diferite de judecatori cu aceeasi pregatire, experienta, profesionalism decid in aceeasi speta aflata in acelasi grad de jurisdictie. Si nu vorbesc aici de cazul in care un judecator e de parere ca inculpatul trebuie sa primeasca 5 ani inchisoare, si altul cum ca 2 ani ar fi suficienti. Ci vorbesc de cazul in care un judecator spune ca inculpatul e vinovat de savarsirea unei infractiuni, iar colegul sau de complet spune ca nu e vinovat, ori cand un judecator spune ca inculpatul trebuie arestat fiindca prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar ceilalti doi cum ca lasat in libertate, nu s-ar pune in pericol aceasta ordine publica. Legea ofera o solutie acestei dileme: se hotaraste cu majoritate de voturi – adica solutia completului este cea a doi judecatori , cu dreptul celui ramas in minoritate de a face si a motiva opinia separate.

1. In situatia cand judecatorii din acelasi complet ajung la concluzii opuse in acelasi dosar, se incalca logica aristotelica, care ne invata ca un lucru nu poate fi in acelasi timp si adevarat, si fals (principiul noncontradictiei). Daca judecatorii stabilesc stari de fapt diferite pe baza aceluiasi material probator insemna ca nu au citit tot dosarul sau ca nu stiu sa interpreteaze probele. Daca judecatorii stabilesc stari de drept diferite, inseamna ca nu cunosc suficient de bine legea sau practica judiciara consacrata.

2.  O problema majora se ridica in situatia cand dosarul parcurge toate caile de atac, iar judecatorii  de la instante de grade diferite au adoptat solutii diverse (exceptam situatia cand in caile de atac s-au constatat ilegalitati de procedura sau au fost adminsitrate probe noi ). De exemplu, judecatorul de la prima instanta a decis ca inculpatul este nevinovat; cei doi judecatorii din apel sunt de aceeasi parere; iar in recurs se voteaza cu 2 la 1 ca inculpatul este vinovat, prin urmare in final omul va fi condamnat. Per ansamblu, inseamna ca a fost un `scor` de 2 (pt condamnare) la 4 (pt achitare). Cum judecatorii trebuie sa fie la fel de profesionisti indiferent de gradul instantei la care isi desfasoara activitatea (faptul ca cei de la instanta superioara au dreptul de a infirma solutiile judecatorilor de la instantele inferioare se explica nu prin pregatirea diferita, ci doar prin faptul ca nr. judecatorilor din apel este superior celui din prima instanta, iar nr judecatorilor din recurs este superior celor din apel) este inexplicabila perceperea, constatarea si evaluarea diferita a realitatii de fapt sau de drept.

3. se incalca secretul deliberarii: prin motivarea opiniei separate, se dezvaluie identitatea celor care au adoptat o anumita solutie, lucru interzis de legea statutului magistratilor.

Revin cu explicatia pt faptul ca eu nu am facut niciodata opinie separata. In cursul deliberarilor, de multe ori se intampla sa am initial opinia minoritara, dar pe parcursul discutiilor reusesc sa ii conving pe colegi ca ne uitam mai atent la starea de fapt sau sa interpretam legea intr-un alt mod raportat la speta concreta. In final, toti trei cadem de acord asupra aceleiasi solutii. De altfel, in general mi se pare impropriu ca asupra aceleiasi stari de fapt reiesita din probele administrate din acelasi dosar sa exista retineri diferite de catre judecatori. Si, mai mult, mi se pare inacceptabil ca aceeasi lege unica sa fie interpretata diferit de cei care sunt destinati sa o aplice.    

Pentru interpretari diferite ale unor complete din cadrul aceleiasi instante pentru cauze similare a se vedea CEDO, Beian vs Romania; iar pentru interpretari diferite ale unor complete de la aceeiasi instanta in aceeasi cauza ce a format obiectul a doua dosare diferite, a se vedea CEDO, Santos Pinto vs Portugalia, 2008.

Anunțuri

32 comentarii »

  1. da-mi voie sa te combat prieteneste, Cristi: lucrurile despre care vorbesti tu sunt corecte in abstract; in concret, da-mi voie sa ma bucur ca exista opinii minoritare ori separate, pentru ca asta e una din garantiile mele la un proces corect :) de buna seama, opinia separata poate fi ticaloasa, dar ea este valoroasa abia atunci cand cea majoritara este stramba! ciao!

    Comentariu de Codru Vrabie — 21/04/2009 @ 5:57 PM | Răspunde

  2. 1. Este incredibil!!!!
    Cum adica sa-i convingi pe ceilalti colegi din complet???????
    Pai domnule Danilet, eu credeam ca fiecare dintre judecatori are propria opinie formata asupra cauzei…
    Apreciez ca o asemenea atitudine a unui complet de judecata este absolut anormala (ca sa nu spun altfel de lucruri).
    Cred ca, de lege ferenda, devine OBLIGATORIU ca fiecare membru al completului sa redacteze propria opinie si sa o semneze. Si cred ca ar trebui chiar mai mult: in sedinta publica, fiecare dintre judecatorii care compun completul de judecata sa isi spuna cu voce tare parerea … daca pretind ca stiu carte si cunosc dosarele pe care le au de solutionat. Altfel, pe banii justitiabililor au un mare avantaj: acela de a se ascunde sub ceea ce domnul Danilet arata cu satisfactie: se incalca secretul deliberarii (secret care ascunde „identitatea celor care au adoptat o anumita solutie”).
    Domnule Danilet, acum inteleg de ce se plang judecatorii ca au o groaza de cauze de solutionat: pentru ca au ajuns sa se convinga unii pe altii cum trebuie adoptata o solutie sau alta…
    Asa cum avocatii partilor isi exprima pararea in sedinta publica (asumandu-si riscul de a spune cu regularitate cretinatati si de a deveni bataie de joc si subiect de „mistocareala” sau chiar de a fi considerati prosti), tot asa trebuie sa procedeze si judecatorii.
    In esenta, voi sunteti cei care faceti „interpretarea oficiala” si, prin urmare, voi trebuie sa va asumati prin semnatura ceea ce spuneti. IN SEDINTA PUBLICA, FIECARE JUDECATOR IN PARTE.
    2. Fapt divers
    Am o curiozitate: voi, judecatorii, atunci cand intrati in cladirea instantei unde functionati, sunteti supusi controlului jandarmilor? pun Garret-ul pe voi? va scot metalul din buzunare? va deschid fara voia voastra gentile?
    Ca noi, muritorii, nu avem voie sa cracnim…

    Comentariu de area — 21/04/2009 @ 8:33 PM | Răspunde

  3. @area Va rog sa nu interpretati vorbele mele: am spus ca ii conving pe colegi nu sa isi insuseasca opinia mea, ci sa verificam din nou dosarul, legea etc. Trebuie sa intelegeti ca pe parcursul judecarii unui dosar, fiecare dintre cei trei membri ai completului isi formeaza o opinie asupra cauzei si eventualei solutii, e o chestiune fiziologica normala. Personal nu sunt de acord cu practica unor colegi judecatori de a discuta in prealabil, inainte de sedinta de judecata, ce e de facut in sedinta sau chiar asupra posibilei solutii, ci las aceasta in raspunderea presedintelui de sedinta, dar eventual intervin in timpul sedintei atragandu-i acestuia atentia ca mai sunt unele lucruri de lamurit. Dupa ce intram in deliberari, fiecare cu parerea sa, aceasta poate coincide cu a celorlalti sau nu. Aici se manifesta profesionalismul nostru la care ne obliga principiul impartialitatii: in functie de sustinerile colegilor de complet si de starea de fapt si de drept dezbatuta de parti in cadrul concluziilor orale, trebuie sa fim deschisi in a primi noi optiuni si argumente, moment in care ne formam opinia definitiva asupra solutiei. Asadar, `impunerea` unei solutii initial minoritara vine prin forta argumentelor, nicidecum printr-o modalitate insiduoasa.
    Cu privire la curiozitatea dvs: la CLuj, nu sunt controlati inca justitiabilii. Dar va pot spune ca atunci cand am fost ca justitiabil la ICCJ sau in vizita la un coleg din Curtea de Apel Bucuresti, am trecut si eu prin filtrul de control si nu mi s-a parut nimic umilitor. DIn contra, m-am gandit ca e bine ca judecatorii sa fie cat mai certi cu privire la siguranta lor, pentru a judeca fara teama ca un justitiabil tensionat le-ar arunca in fata un cocktail Molotov (ICCJ, anii trecuti) sau ar avea sub haine un arsenal (Maramures, anul trecut). Iata o noua fata a indemnului meu din postarea trecuta, `Sa ne aparam magistratii`.

    Comentariu de Cristi — 21/04/2009 @ 9:27 PM | Răspunde

  4. Acum am inteles, domnule Danilet. Forta argumentelor dvs. este cea care a facut ca opinia minoritara sa devina opinie unanima…
    Domnule Danilet, nu reusesc sa-mi dau seama ce va starneste nemultumirea: opinia critica, expusa pe blogul dvs. (public) sau folosirea nepotrivita a unor cuvinte sau expresii care va apartin?
    Domnule Danilet, nu eu am spus/scris „in cursul deliberarilor, de multe ori se intampla sa am initial opinia minoritara, dar pe parcursul discutiilor reusesc sa ii conving pe colegi…”. Dupa cum observati, dvs. ati alaturat cuvantul „reusesc” cuvantului „conving”. Daca ati fi spus ca prin forta argumentelor convingeti colegii sa adopte pararea dvs era ok… Insa folosind cuvantul „reusesc” este mai mult decat evident ca va si straduiti sa-i convingeti.
    Asa ca, domnule Danilet, nu mai afirmati ca „interpretez” ceva… nu interpretez nimic, iau totul exact asa cum spuneti.
    Sa va zic ceva: exista oameni pe lumea asta care au mare grija atunci cand scot o vorba pe gura. Din respect fata de cei din jurul lor. Exista oameni pe lumea asta care dau importanta cuvenita cuvintelor si sunt foarte atenti la ceea ce li se transmite.
    Oamenilor li se cere sa respecte hotararea judecatoreasca pentru ca res judicata pro veritate habetur, nu-i asa?
    Dar atunci cand hotararea judecatoreasca (irevocabila ori definitiva) contine o suma de ineptii, ce sa facem cu ea, domnule Danilet? sau cu cel/cei care au scris-o, semnat-o?
    PS.
    Am o noua curiozitate domnule Danilet: reusiti (prin forta argumentelor, fireste) deseori sa convingeti pe colegi sa adopte parerea dvs.?

    Comentariu de area — 21/04/2009 @ 10:00 PM | Răspunde

  5. Era sa uit… va intrebam daca judecatorilor li se intampla ceea ce li se-ntampla justitiabililor. Pe mine asta ma interesa. De multe ori, dificultatea impune metalimbajul… dar ma asteptam sa nu fiti in dificultate.
    Chestia cu cocktail-ul e perfect posibila si in ipoteza inversa… adica si judecatorul il poate prepara, introduce in incinta si folosi… Sau voi sunteti perfecti si nu vi se poate intampla?

    Comentariu de area — 21/04/2009 @ 10:03 PM | Răspunde

  6. Pacatuim prin formalism, uitand ce tema am supus dezbaterii. Eu am ales sa pun in discutie publica o chestiune mostenita in sistemul de drept romanesc si copiata din cine mai stie ce legislatie. Iar dvs va legati de o propozitie de a mea, pe care o preluati trunchiat. Poate nu ar fi rau sa citit si ce urmeaza dupa aceea `impunere a opiniei` – pe care, inca neinteles pt mine, mi-o imputati ca si cum as fi facut ceva ilegal, desi asta e rostul deliberarilor – si reiau aici: `dar pe parcursul discutiilor reusesc sa ii conving pe colegi ca ne uitam mai atent la starea de fapt sau sa interpretam legea intr-un alt mod raportat la speta concreta`. Se pare ca, in opinia dvs, a atrage atentia colegilor din complet ca mai trebuie sa cugete asupra solutiei e o greseala sau, cine stie, vreo infractiune. Nu sunt de acord si sunt ferm in aceasta.
    Revenind: cred ca o hotatare judecatoreasca trebuie sa fie, adevarat, o opera din pdv juridic si moral. Mai cred ca justitiabilii trebuie sa fie onesti in contactul cu organele judiciare. Mai cred in forta dreptului si nu in dreptul fortei. Mai cred in democratie si in statul de drept. Si, dincolo de astea, mai cred in responsabilitatea celor platiti din banul public. Iar o forma a responsabilitatii este supunerea dezbaterilor publice a modului de organizare si functionare a justitiei, adica tocmai ceea ce incerc sa fac de ani buni, inclusiv prin discutiile pe blog cu cetatenii (fie ei si anonimi – forma suprema de neasumare a niciunui fel de responsabilitate, nici macar civica).
    Si in virtutea egalitatii de tratament, cred ca, asa cum angajatii unui aeroport sunt controlati prin filtrul electronic la intrarea pe pista, tot asa si angajatii unei institutii dotata cu filtru trebuie sa se supuna controlului. Fie si pentru a crea sentimentul de confort al justitiabilului ca odata intrat intr-un palat al justitiei, nu poate fi victima unui rau intentionat de altcineva.
    Si e mare pacat ca aveti impresia ca magistratii sunt perfecti. De fapt, asta e o impresei generala a poporului roman, ca magistratii trebuie sa fie cei mai si cei mai. Uitati insa ca magistratii sunt primiti in profesie cand nici nu au pasit bine in viata publica reala, ca au fost educati de aceiasi profesori care predau fara a utiliza computerul si care traiesc din meditatii platite chiar de elevii din clasa, ca magistratii intra si ei in spitale si vad in ce hal sunt tratati bolnavii, ca magistratii sunt si ei soferi care parcheaza in locuri nepermise, ca magistratii dau si ei peste pietre scapate prin paine, ca magistratii se confrunta si ei cu serviciile proaste din statiunile balneare, ca magistratii stau si ei la rand pe Valea Oltului cand mai pica cate un bolovan ce nu poate fi indepartat decat daca trece Presedintele tarii pe acolo etc etc. Se uita ca magistratii nu sunt supraoameni si sunt asteptari mult mai mari decat cele legitime din partea unei societati departe de perfectiune. Eu chiar cred ca magistratii pot fi cei care pot reaseza Romania pe pilonii morali pe care ii are nevoie si multi isi indeplinesc atributiile in cel mai bun mod de care sunt in stare. Dar nu pot sa accept ca toata lumea sa dea cu piatra in toti magistratii, numai pentru ca din trairi subiective si punctuale s-au confruntat si cu neregularitati in acest sistem.

    Comentariu de Cristi — 21/04/2009 @ 10:39 PM | Răspunde

  7. Domnule Danilet e foarte bine si e demna de lauda stradania dvs de a supune discutiei pe blogul personal o anume tema… Intuiesc ca isi are izvorul in solutia data in recursul lui Becali de la sfarsitul saptamanii trecute.
    Insa daca vreti cu adevarat sa aflati si pareri avizate, mai putin avizate sau chiar neavizate trebuie sa fiti in primul rand intelept; adica cu adevarat judecator.
    Dvs. spuneti ca pacatuim prin formalism si nu numai atat; pacatuim si prin faptul ca am copiat de la altii. Cu alte cuvinte, nu suntem macar in stare de a gandi cu scafarliile proprii.
    Bun, eu ma leg de o anumita fraza a dvs.
    Stiti de ce?
    Pentru ca va pretind doua lucruri – tocmai pentru ca sunteti judecator de tribunal: sa fiti atent si intelept.
    Cred ca oamenii nu va cer prea mult voua, judecatorilor, daca va cer sa fiti atenti si intelepti…
    Domnule Danilet, nimeni nu pretinde unui sistem, fie el judiciar, sa fie perfect. Eu cred ca nu exista perfectiune in nimic… nici macar lucrarea Domnului nu e perfecta – oricand se poate virusa. Ba chiar omul e periculos, indiferent de locul si timpul in care el se gaseste.
    Premisa e ca toti vrem ca sistemul judiciar sa functioneze dupa niste principii asa incat sa-si gaseasca cu adevarat utilitatea.
    Insa pentru ca principiile sa fie functionale e nevoie ca variabila om-magistrat „sa tinda catre zero”. A nu se intelege ca vreau ca omul sa actioneze ca un robot. Insa, intai de toate, omul-magistrat trebuie sa actioneze cu atentie si intelept. Si in niciun caz ca un dezinteresat sau ca un suprasaturat. Ori ca un carierist si nici macar gopodareste…
    Tema pe care ai propus-o, domnule Danilet, e doar o picatura intr-un ocean de teme care se fondeaza pe „formalism” si „copiat”. Evident, teme legate de sistemul judiciar.
    PS.
    Am o alta curiozitate: ce-l impiedica pe judecator sa fixeze termene de judecata zi cu zi? e posibil din perspectiva legalitatii organizarii sedintei de judecata si a solutionarii unei cauze oarecare?
    Si inca una: de ce a fost nevoie Domnule Danilet ca prin lege sa se interzica magistratului sa emita public opinii juridice si politice (art. 9-11 din Legea 303/2004 la zi)?

    Comentariu de area — 21/04/2009 @ 11:32 PM | Răspunde

  8. @de ce pana anul trecut gandeam ca si dvs in privinta coruptiei din justitie: – Pai eu nu stiu cum ganditi dvs despre coruptia din justitie ca nu ati descris niciun caz, niciun mecanism de corupere, nicio cauza, niciun efect, nu ati apreciat cat e de raspandita, ce tip de decizii sunt afectate, care personal e atins. Pe cand eu am scris pe blogul meu 10 postari in care am analizat coruptia judiciara din toate aceste puncte de vedere, iar in iunie 2009 mi se va publica si cartea despre aceasta. Si, ca de obicei, eu aduc argumente la ceea ce afirm, mai ales cand o fac public. Si am venit cu cifre, date, sume, calitati etc.
    @ fixarea termenelor: in Tribunalul Cluj suntem vreo 30 de judecatori si avem 5 sali de judecata, din care una imprumutata. Logistic, nu am putea sa fixam termene de pe o zi pe alta. In plus, trebuie citate persoane din localitate dar si din afara, iar posta dus-intors ia minim 2 saptamani.
    @ opinii juridice: Magistratul aplica legea numai in cazurile pe care le are de solutionat in virtutea functiei. Cat timp un caz e pe rolul unui coleg, a-si exprima opinia inseamna a se antepronunta in locul colegului, ceea ce afecteaza increderea in justitie, caci daca nu are dosarul in fata nu are cum sa aiba o opinie justificata. Legea nu interzice exprimarea de opinii generale asupra principiilor, asa cum fac si eu pe blogul meu. Se pot exprima opinii cu privire la cazurile deja solutionate, dar nu e indicat tocmai din acelasi motiv.
    @ opinii politice Un magistrat in Romania nu poate face parte din partide politice sau exprima opinii politice. Sunt unele state care permit asa ceva. La noi e frica de confuzie juridic-politic, drept pt care s-a impus aceasta separare si formal. Daca mi s-ar da voie sa fac parte dintr-un partid politic, ar tr sa in public sa nu ma folosesc de calitatea mea de judecator, iar in sala calitatea mea de om politic sa nu imi afecteze impartialitatea. Nu cred ca suntem pregatiti pentru a schimba aceasta regula. Oricum, avem destui care se pricep la politica, ii vedem in fiecare zi la tv. La ce ar mai trebui ca judecatorii, in care oricum nu decat 20-25% incredere, sa isi mai dea cu parerea si in domeniul politic? :)

    Comentariu de Cristi — 22/04/2009 @ 1:18 AM | Răspunde

  9. partial, sunt de acord cu dumneavoastra: deciziile ar trebui luate in unanimitate insa atunci cand exista opinie separata, cazul ar trebui sa mearga in instanta superioara. Fiecare magistrat trebuie sa fie independent in judecarea cauzei, decizia fiind numai a sa asa ca nu sunt de acord cu ceea ce spuneti in ultimul paragraf. Colegii judecatori din complet trebuie sa judece individual si sa decida individual. Consultarea ar trebui sa intervina doar in redactarea motivarii si eventual numai in afara completului intr-un, de ce nu, organism consultativ al instantei. Daca se intampla ca toti 3 sa fie de acord atunci e clar, simplu si fara echivoc. Daca se intampla ca unul sa aiba opinie separata atunci cauza trebuie sa mearga la instanta superioara fiind astfel eliminate suspiciunile de coruptie, diletantism, interpretare in afara metodelor de interpretare prevazute de lege etc.

    Comentariu de aurelian — 22/04/2009 @ 7:25 AM | Răspunde

  10. @aurelian Este curios cum de eu, din interiorul sistemului, ma opun unei solutii incetatenite de zeci de ani in justitie (posibilitatea de a face opinii separate atunci cand se interpreteaza diferit starea de fapt sau de drept) si cum de dvs, cei din afara sistemului decizional, nu va bateti pentru eliminarea ei. Sincer, ma asteptam ca vreun magistrat sa vina cu argumentul `sunt independent, iau ce decizie opiniez in dosarele mele`, dar nu dvs.
    Sa va explic: ordinea sociala este una singura, si ea este impusa prin legi. Legea (ca act normativ individual) este una singura. Cei care o aplica (atentie, nu spun `o intepreteaza`) sunt, in cazuri concrete, judecatorii; cum legea e unica, si aplicarea ei trebuie sa fie unitara. Asa cum e unica legea adoptata de puterea legislativa, tot astfel trebuie sa fie unica aplicarea legii de catre puterea judecatoreasca(altfel, nu mai vorbim de `puterea judecatoreasca`, ci de `puteri judecatoresti`, ceea ce ne arunca in inechitate).
    Inteleg ca lumea e exasperata ca in spete similare sunt solutii diferite, dar sa vii sa sustii ca e normal ca un judecator, in aceeasi speta, sa aiba o solutie diferita de colegul judecator din complet, mi se pare nu hilar, nu pacatos, ci de-a dreptul revoltator. Independenta judecatorilor, vad bine, e interpretata ca si cum judecatorilor le-ar fi permis sa faca ce vor in dosare, ceea ce e fals: independenta judecatorilor e pana la lege (judecatorii sunt independenti si se SUPUN LEGII-art 124 alin.3 Constitutie), astfel ca interpretarea diferita a legii poate insemna abuz (justitia este UNICA si egala pt toti – art 124 alin 2 Constitutie). Tocmai de aceea eforturile de unificare a practicii (intre instante diferite)si chiar de disciplinare jurisprudentiala (intre completele aceleiasi instante), eforturi care se fac din interior (vezi http://www.jurisprudenta.org)cand beneficiul e pt exterior.
    Cum spuneam: logica aristotelica ne invata axiomatic ca un lucru nu poate fi si adevarat si fals in acelasi timp. In concluzie, independenta judecatorului e o garantie pt cetatean ca are parte de acces la un judecator care nu a fost influentat sau presat in vreun fel pt a da o anumita solutie, dar care intelege ce are de solutionat din dosarul din fata sa si aplica legea in mod egal.

    Comentariu de Cristi — 22/04/2009 @ 9:54 AM | Răspunde

  11. se pare ca vorbim aceeasi limba dar nu ne intelegem :)

    sunt de acord ca hotararea cu opinie separata este un nonsens dar ceea ce vreau sa spun este ca atunci cand exista opinii separate (si este normal sa existe la un moment dat), completul sa isi decline decizia si sa trimita cauza la o instanta superioara (sau la alt complet de judecata). Spun asta pentru ca opinia mea este ca judecatorul nu trebuie convins de colegi de justetea unei hotarari ci trebuie ca aceasta sa ii apartina in totalitate.

    Bineinteles, in astfel de cazuri nu ar trebui facute publice nici numele judecatorului nici motivatia sa.

    Comentariu de aurelian — 22/04/2009 @ 10:48 AM | Răspunde

  12. si trebuie sa adaug ca, tot in opinia mea, completele formate din mai multi judecatori au fost constituite tocmai pentru ca, judecand independent, si ajungand la aceeasi concluzie se garanteaza astfel justetea hotararii. In momentul in care apare „negocierea” sau persuasiunea in interiorul aceluiasi complet (indiferent de motiv sau forma), aceasta garantie dispare.

    Comentariu de aurelian — 22/04/2009 @ 10:54 AM | Răspunde

  13. Interesanta poziţie, dar nu pot fi de acord ca opinia separata ar fi o „ilegitimitate”. Dincolo de logica aristotelică (o chestie misto, de altfel), pot exista destule motive „legitime” pt. o opinie separata. Doar ca exemplu pot indica opiniile separate ale unor judecatori ai CEDO chiar in cauze privind Romania (Ignaccolo-Zenide, daca imi amintesc bine). E totusi destul de greu sa consideram ca CEDO patroneaza „ilegitimitati”.
    Dimpotriva, in Romania, daca doi membri ai unui complet ar ajunge la o opinie juridic gresita,iar cel de-al treilea nu a resit sa ii convinga de justetea pozitiei lui, cred ca acesta din urma este chiar obligat sa faca opinia separata.
    Referitor la opinia separata in cazul problemelor privind arestarea preventiva (subiectul trendy in ziua de azi), oricine din domeniu stie ca notiunea de „pericol concret pt. ordinea publica” (nu „pericol social”, cum se spune la TV) este ceva extrem de interpretabil si va ramane la fel in continuare. Intr-o asemenea situatie, si opinia separata e ceva normal in problema asta. Va garantez ca, daca s-ar face un sondaj intre judecatorii din Romania cu privire la solutia ce ar trebui data in „speta trendy” privind arestarea unui celebru personaj, opiniile ar fi extrem de variate si nu ar exista in nici un caz unanimitate.

    Comentariu de Johnny — 22/04/2009 @ 11:13 AM | Răspunde

  14. Domnule Danilet,
    Opinii separate se fac si la CEDO. Oricum, opinia separata in Romania este o raritate. Probabil ca postarea dumneavoastra este generata de cele intamplate pe la Tribunalul Bucuresti cu ocazia judecarii unui recurs declarat de un celebru domn proprietar de oi, gorile dotate cu pistoale si cutite, avand picioarele bine infipte in multe terenuri.
    Intr-un fel, tind sa va dau dreptate. Legea este unica si aplicarea acesteia trebuia sa fie una unitara. In Romania se incearca de cativa ani sa se unifice practica judiciara, dovada vie a acestui demers fiind inmultirea recursurilor in interesul legii pe care le solutioneaza ICCJ.
    In pledoaria dumneavoastra este strecurata o mica eroare. Logica aristotelica ne invata, intr-adevar, faptul ca acelasi lucru nu poate sa fie adevarat sau fals simultan insa, cum Romania este tara a multor paradoxuri, viata ne demonstreaza gratios ca este posibil. Intr-un stat de drept autentic, unde democratia nu face obiectul artei mimarii, nici nu ne-am gandi de ce exista si opinii separate, intrucat le-am putea integra intr-o normalitate acceptata de toata lumea.
    P.S.: Sunt curios sa citesc motivarea hotararii prin care Mesia din Carpati a fost pus in libertate.

    Comentariu de liviu — 22/04/2009 @ 11:27 AM | Răspunde

  15. Eu am o opine complet contrara celei exprimate in articol. In justitie, cel mai adesea nu prea se aplica „tertium non datur” ci dimpotriva. Si cred ca uitam principii fundamentale ale statului de drept ce ne spun ca cel ce aplica direct legea este executivul/administratia iar justitia stabileste cel mai adesea „daca” legea este aplicabila situatiei de fapt. In instante ar trebui sa ajunga numai situatiile dicutabile/dilematice, apte a genera mai multe opinii, pentru ca justitia sa exercite rolul sau de arbitru social, stabilind in raport de cazul concret (si nu exista cazuri identice ci doar asemanatoare) dispozitia legala aplicabila sau poate tocmai ca legea nu se aplica, fiind caduca, sau irationala sau fiind aplicabila o alta lege sau poate incalca o conventie internationala. Atunci cand situatia este clara legea ar trebui sa se aplice direct de executiv sau sa fie respectata de orice persoana. Din pacate la justitie accesul este facil si nici macar in situatiile in care legea este clara cel ce nu o respecta nu este sanctionat in vreun fel (personal cred ca ar trebui ca „riscul” proceselor sa fie foarte mare iar cheltuielile de judecata ar trebui sa fie imense pentru cel ce pierde un proces iar la inceput sa se achite de reclamant doar o cautiune sau sa consituie o garantie, nu ca acum cand multi se judeca doar pentru ca nu au mai nimic de pierdut la judecata). Logiga aristotelica e valabila doar in filosofie, in viata reala un lucru poate fi deopotriva adevarat sau fals in raport de punctul de referinta mai ales ca adevarul empiric poate fi diferit de adevarul juridic. Opinia separata este de esenta evolutiei dreptului, in sistemul nostru sunt chiar exagerat de putine opinii separate. Ce poate este de discutat daca nu cumva existenta unei opinii separate nu ar impune cu necesitate crearea unei cai de atac specifice (in situatia hotararilor care altfel ar fi irevocabile)in care partea interesata sa poata invoca doar aspectele opiniei separate in fata altor judecatori.

    Comentariu de Florin — 22/04/2009 @ 1:21 PM | Răspunde

  16. Ii dau dreptate lui Florin cand spune ca sunt putine opinii separate. El vrea sa spuna, de fapt, ca ne caracterizeaza un conformism de neinteles. Da, sunt de acord cu el, iar eu personal nu accept acest conformism si se prea vede, poate. Sunt practici in instante, mostenite din perioada comunista, nici acum schimbate. Prea putini sunt criticii, adica cei constienti ca e o neregula si care sa faca ceva contra.
    Dar eu insist in argumentatia mea: dreptatea pe care sunt obligat sa o fac ca si judecator, ma obliga sa sau curs nu propriei mele opinii, caci judecata este un act rational interorizat dar rezultatul acesteia nu poate fi un act subiectiv; ci ma obliga sa coroborez intima mea convingere pe faptele reiesite din probele dosarului si pe legea general opozabila pe care o aplic acum intr-un caz dat. SI legea, si faptele sunt exterioare mie, iar legatura care se face intre acestea prin intermediul meu ma fac sa fiu doar un mijloc de a se face dreptate, nicidecum un scop de a da o hotarare.Iar aceste mijloace pot fi unul sau mai multe (mai multi judecatori). Si indiferent la cine nimereste dosarul unei parti, aceasta trebuie sa aiba parte de acelasi serviciu profesional: legea e egala pentru toti semnifica (1) ca judecatorul trebuie sa aplice aceeasi lege echitabil partilor din acelasi dosar, fata a o favoriza sau prejudicia pe niciuna; (2)ca judecatorul trebuie sa procedeze la fel in spete similare cu alte parti; (3) ca partea trebuie sa obtina acelasi tratament in fata altui judecator.
    Prin urmare, imi este greu sa accept ideea ca e nevoie de practica judiciara, asta pentrua ca judecatorul din Cluj sa aplice la fel legea ca judecatorul din Brasov si astfel solutiile sa fie identice indiferent la ce instanta de judeca un dosar, insa sa gasim argumente cum ca in acelasi dosar de la aceeasi instanta doi judecatori pot avea nu opinii diferite, ci opinii contrare. Imi este imposibil sa cred ca un judecator poate fi multumit ca el si-a indeplinit exemplar atributiile in timp ce colegul lui a decis exact pe dos.
    Asadar, nu trebuie uitat ca scopul afirmat al actiunilor independente ale judecatorilor trebuie sa fie: infaptuirea dreptatii, promovarea principiilor statului de drept, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

    Comentariu de Cristi — 23/04/2009 @ 8:04 PM | Răspunde

  17. Problema rămâne aceeaşi, d-le Danileţ. Ce aţi face dacă doi dintre colegii d-voastră ar adopta o soluţie complet nelegală la judecarea unui recurs şi nu aţi reuşi să-i convingeţi că greşesc.
    Nu pot să cred ca ati semna pur şi simplu hotărârea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

    Comentariu de Johnny — 24/04/2009 @ 10:57 AM | Răspunde

  18. in schimb, in speta de mai jos, exista o unanimitate si celeritate absolut remarcabile.

    fiat justitia, pereat mundi!

    http://www.cotidianul.ro/record_de_viteza_in_justitie_proces_de_o_zi_pentru_umflat_salariile_magistratilor-81780.html

    Record de viteză în justiţie: proces de o zi pentru umflat salariile magistraţilor

    Curtea de Apel Craiova a înregistrat un record absolut în domeniul celerităţii cu care a judecat un dosar. În 13 aprilie 2009, peste 40 de judecători de pe raza acestei Curţi, în frunte cu Costel Drăguţ, preşedintele acestei instanţe şi membru interimar al CSM de un an şi jumătate, au câştigat sporurile salariale restante de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 la sută. Procesul a avut un singur termen, 13 aprilie 2009, iar cererea a fost înregistrată în 10 aprilie, cu doar trei zile mai devreme. Aceasta în condiţiile în care Curtea de Apel Craiova este a doua din ţară după cea din Bucureşti din punctul de vedere al încărcării de dosare. Publicitate

    În plus, judecătorii craioveni nu au avut nici o reţinere în a da în judecată Ministerul Justiţiei pentru obţinerea acestor sporuri chiar la instanţa unde activează, instanţă condusă de unul dintre reclamanţi, Costel Drăguţ.

    Contactat de Cotidianul, Costel Drăguţ ne-a declarat că nu ştie de această sentinţă, întrucât a fost în concediu între 27 martie şi 15 aprilie. El nu a vrut să comenteze presupusa stare de incompatibilitate prin care judecători din subordinea sa au fost puşi în situaţia să judece un proces declanşat de şeful lor.

    De altfel, Drăguţ a dat în judecată şi Consiliul Superior al Magistraturii cu scopul de a-şi păstra locul de interimar în CSM, pe care-l ocupă după ce un alt reprezentant ales din partea Curţilor de Apel, Iulian Gâlcă, s-a pensionat în 2007. Drăguţ trebuia să păstreze locul în CSM numai până când Consiliul organizează alegeri, dar pentru un reprezentant al judecătoriilor. Aceasta întrucât în 2005 fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, pentru a da şansa unor judecători mai tineri să fie reprezentaţi în CSM, a schimbat componenţa legală a acestuia, mărind numărul de reprezentanţi ai judecătoriilor de la unu la doi şi reducându-l pe cel al Curţilor de Apel de la trei la doi. CSM a emis în 2007 o hotărâre de organizare a alegerilor pentru un post alocat judecătoriilor, însă nu a putut fi pusă în aplicare pentru că Drăguţ a atacat-o în instanţă. Acum dosarul este la Curtea Constituţională.

    Costel Drăguţ a fost demis din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Craiova pentru că nu a utilizat deloc calculatoarele primite de instituţie de la Ministerul Justiţiei, însă CSM l-a repus în funcţie.

    Comentariu de LOL — 24/04/2009 @ 11:49 AM | Răspunde

  19. @Johnny Accept faptul ca eu sunt cel care se inseala si ma raliez opiniei majoritare. Pana la urma, eu nu ii verific pe colegii mei de complet, ci asta numai instanta de control o poate face. Eu deliberez cu ei, adica dezbatem argumentele pro si contra unei anumite solutii, si dupa ce le-am epuizat pe toate, cel care nu are dreptate renunta. Iar acesta nu poate fi decat cel aflat in stare de minoritate, caci nu exista judecatori mai judecatori decat alti judecatori…Astfel, solutia care iese din acel complet este solutia INSTANTEI si nu a JUDECATORILOR X SI Y.

    Comentariu de Cristi — 24/04/2009 @ 1:01 PM | Răspunde

  20. domnule judecator danilet,
    aveti deci doi prieteni care merg la furat (adica dau o solutie care STITI ca este stramba, adica printr-o gresita interpretare a legii aplicabile) si dumneavoastra din solidaritate mergeti la furat cu ei, cu toate ca STITI ca solutia este gresita si contravine conceptiei dumneavoastra filozofice, juridice, morale etc.?
    eu mai degraba mi-as pune piciorul in gips!
    cum puteti sa acceptati ca va inselati!!!! asta ar insemna sa stiti unde ati gresit, dar daca in interiorul dumneavoastra sunteti in continuare ferm convins ca ei vad gresit problema – de ex. daca fur de la un hot, tot furt este? – nu s-ar putea spune nici ca faceti un compromis, ci pur si simplu validati furtul.
    asa or fi gandit si cei care dadeau la un moment dat la recursul in anulare pe banda rulanta – si iata ca s-a schimbat jurisprudenta. sau cei care ziceau ca nu se poate schimba prin hotararea judecatoreasca decretul 92/1950, caci ei vedeau in listele anexe „text de lege” care nu-l poate schimba decat parlamentul.

    Comentariu de Frank G. Schmidt — 24/04/2009 @ 5:12 PM | Răspunde

  21. Nu e vb de prieteni, ci de colegi judecatori. Care au aceeasi pregatire si tr sa dea dovada de profesionalism. Opiniile diferite se datoreaza unei insuficiente cunoasteri a dosarului sau a legii. Nu vorbesc aici de interpretarea legii, repet! Filosofii putem face multe, eu vorbesc de cazuri concrete. Procesul deliberativ este un cadru de discutie si de promovare a argumentelor factuale si juridice in favoarea unei solutii unice.
    De ce va ganditi la judecatori cand vorbiti de solutii si independenta? Pt mine ar fi simplu sa dau ce solutie CRED. Indatorirea mea de judecator este insa sa dau ce solutie TREBUIE. Cand intru in complet de unic, e mai facil. Dar cand intru in complet colegial, daca sunt divergente tr sa accept ca eu am dreptate si atunci tr sa ii conving si pe colegii mei de asta, sau ca eu nu am dreptate si tr sa ma conving sa ma supun majoritatii.
    Comentariile de aici, chiar putin ironice, sunt frumoase, dar numai de dragul polemicii. Realitatea e insa ca, indiferent de cine face opinia separata sau daca ea exista, din completul de 3 judecatori iese o SOLUTIE care apartine INSTANTEI JUDECATORESTI, nici macar instantei de judecata (completului) si cu atat mai putin judecatorilor X si Y care au opinia majoritara. Prin urmare, aceasta solutie cu sau faca opinii separata, este cea care produce efecte.
    Sincer, chiar nu pot intelege cu ce il incalzeste pe cel condamnat la 10 ani inchisoare in recurs ca a existat o opinie minoritara de achitare in cazul sau. Realitatea este ca acea hotarare UNICA produce efecte, poate ireversibile…Iar argumentul cu CEDO nu tine: acolo, o hotarare e un adevarat expozeu pe temeiul drepturilor omului, domeniu nelimitat pe taramul dezbaterilor si, deci, susceptilbil de opinii concordante sau divergente (atentie, nu `separate`, ca la noi!). Pe cand noi judecam un dosar pe fond, ceea ce nu se intampla la CEDO. APoi, in multe state europene nu exista posibilitatea unor opinii separate – repet, este ilar sa vorbesti de practica judiciara unitara intre instante diferite, de disciplinare jurisprudentiala intre complete diferite de la aceeasi instanta, dar sa accepti posibilitatea unei opinii separate in cadrul aceluiasi complet.
    Sau poate ma gandesc eu prea mult la justitiabil si indatoririle judecatorului, in loc sa ma gandesc la comoditatea si drepturile acestuia din urma…Adevarul ca independenta poate fi foarte simplu un privilegiu al judecatorului, si nu un drept al justitiabilului. Din fericire, minti luminate au realizat pericolul independentei. Motiv pentru care Constitutia supuna judecatorul doar legii, iar Curtea Constitutionala a impus eliminarea de ceva ani a posibilitatii adoptarii hotararilor potrivit intimei convingeri (care inseamna subiectivitate, aspect de nedorit in justitie).

    Comentariu de Cristi — 24/04/2009 @ 5:36 PM | Răspunde

  22. Imi pare rau, d-le Danilet, dar ultimul argument e destul de fortat. De exemplu, daca situatia expusa de mine ar interveni intr-un dosar penal, iar opinia majoritara -dar gresita- ar insemna trimiterea in inchisoare a unui nevinovat (sau eliberarea unui ucigas/violator, etc.), nu cred ca nu ati face opinie separata. Constiinta cuiva nu se supune majoritatii. Repet: ipoteza este cea a unei hotarari complet nelegale sau in contradictie cu probele de la dosar (nu de o simpla situatie interpretabila).
    Mie personal opinia separata mi se pare o institutie utila. Nu cred nici ca ar afecta in vreun fel prestigiul justitiei (pana la urma partile au dreptul sa cunoasca opiniile tuturor judecatorilor din complet) si nici ca ar fi imposibil de argumentat din punct de vedere al logicii aristotelice (in conditiile in care in materie juridica, premisele silogismului nu au claritatea celor din logica lui Aristotel).

    Comentariu de johnny — 24/04/2009 @ 5:42 PM | Răspunde

  23. `Mie personal opinia separata mi se pare o institutie utila`. Acesta se vrea un argument pentru demontarea postarii si comentariilor mele, care par ca nu v-au convins. Atunci, detaliati de ce e `utila`.

    Comentariu de Cristi — 24/04/2009 @ 5:57 PM | Răspunde

  24. Opiniile diferite se datoreaza unei insuficiente cunoasteri a dosarului sau a legii… Interesant, ca sa nu spun altfel. Ne prefacem ca nu stim despre ce vorbeste domnul Frank Gregor, adica despre judecatorii veniti direct de la CAP si care, daca sunt majoritari in complet, „cunosc” bine atat dosarul, cat si legea (mai ales legea). Cand formulezi opinie separata nu o faci pe baza convingerii tale subiective, ci pe baza probelor si a legii, ambele gresit interpretate si aplicate de ceilalti din complet.

    Comentariu de cristian — 24/04/2009 @ 6:26 PM | Răspunde

  25. aaaaaaaaaaaaaaah, pai atunci suntem intr-o alta ipoteza, neavuta in vedere de mine. Eu vorbeam doar de judecatori profesionisti, cu aceeasi pregatire, intre care nu poti face diferentiere profesionala. Si care trebuie sa dea aceeasi solutie tocmai ca ei lucreaza numai cu chestuni obiective: probe si lege. Nu sunt nici pe departe de parere ca probele se interpreteaza, ele doar se evalueaza. Iar legea nici ea, ci se identifica si se individualizeaza, ajungand de la general la particular, fara a deturna sensul unic al legii. Pana la urma, noi explicam necesitatea piniei separate pt a ascunde/scuza incompeteta – ceea ce sper eu ca toti gandim ca e f.grav.
    Asadar, eu vorbesc de situatii de profesionalism acum, nu de oportunisti aflati in trecere prin justitie. Evident, in fata a doi din astia, eu am datoria morala si profesionala sa ii invat drept si, mai mult, nici nu ii vad rezistand cu argumente intr-o opinie contrara. Sa fim seriosi: repet, putem teoretiza la neasfarsit, pe cand in viata reala – si asta inseamna 10 ani de magistratura ai mei din care scand cei doi petrecuti la MJ – e altfel.

    Comentariu de Cristi — 24/04/2009 @ 8:10 PM | Răspunde

  26. eu incep sa nu mai inteleg nimic si va rog sa ma lamuriti si sa ma luminati: ori discutam de justitia reala din care din pacate fac parte si judecatori veniti din cap (incep sa iasa din ce in ce mai multi la pensie dar spre neplacuta mea surprindere am regasiti cativa profesori la facultati!) ori discutam principii aristotelice. deci in principiu intr-o situatie data, nu pot exista opinii separate – dar asta este strict teoretic si pur filozofic. sa nu uitam ca la iccj s-a hotarat definitiv si irevocabil ca in pofida faptului ca sotul era inginer si sotia casnica si ca nu aveau decat un apartament, ce-i drept mai marisor si prin buricul targului, decretul 92/1950 s-a aplicat corect pentru ca sotia in calitate de casnica nu era exceptata de la nationalizare. in speta data decretul nu este neconstitutional in raport cu constitutia din 1948 – domnule danilet, daca printr-o ironie a soartei ati fi facut parte din acest complet de recurs (cazul este real si nu este al meu!), atunci eu sunt convins ca faceati opinie separata si o declarati diametral opusa si o mai si publicati pe blog!
    deci revin la intrebarea mea initiala: discutam filozofia dreptului sau discutam realitatea care ne inconjoara si determina viata si unora destinele (doamna „casnica” nu a mai avut posibilitati sa ajunga la cedo, a ajuns la cele sfinte iar fii dansei nu au mers la cedo caci mama lor pierduse la toate instantele, deci nu ar fi avut un drept recunoscut pe care statul sa-l fi incalcat dupa ratificare).
    dumneavoastra plecati de la o premiza din pacate fundamental gresita – judecatorii si judecatoarele nu sunt majoritar dupa chipul si asemanarea dumneavoastra. mai sunt si cap-isti si destui care au invatat de la cap-isti, asa ca ramane cam ca la ‘radio erevan” – nu i-a luat ci i-a dat, nu era o bicicleta ci un ceas si nu era serghei sergheevici ci ivan ivanovici.

    Comentariu de Frank G. Schmidt — 24/04/2009 @ 9:35 PM | Răspunde

  27. Credeti-ma ca nu vreau decat o justitie performanta. Iar aceasta ar fi favorabil pentru toata lumea, dar in primul rand pentru justitiabil. Haideti sa vedem impreuna ce mai putem indrepta in sistem, sa privim putin inainte, sa previzionam niste aspecte, si nu atata sa tot privim inapoi. Si eu am o vorba: `prefer un judecator fara experienta decat unui cu experienta nefasta` – aceasta vorba mai este valabila inca vreo 5, maxim 10 ani, cand se va fi curatat deja sistemul de ultimile ramasite ale neocomunismului. Dar dupa?! Putem oferi niste principii pe care generatia ce vine din urma se poate sprijini, pincipii emanate din societate si care sa duca in final la `facerea dreptatii` prin solutionarea unui dosar? Sau si peste 10 ani vom gasi tot felul de scuze cum ca judecatorul poate da solutii dupa intima lui convingere, poate interpreta legea cum vrea, si nu are decat sa tolereze neprofesionalismul din sistem?!

    Comentariu de Cristi — 24/04/2009 @ 9:58 PM | Răspunde

  28. ma bucur ca imi confirmati ca nu m-am inselat. avand in vedere ca eu mai am „treaba” cu siguranta vre-o 10 ani in sistem, impartasesc in principiu opinia referitoare la „curatirea” sistemului.
    problema este insa si una de societate – a existat o larga sustinere pentru gratierea unor batrani care nu facusera rau nimanui, „doar mutasera un pic hotarul”. problema nu este gratierea din motive umanitare ci bagatelizarea unui delict destul de serios. de aici ma tem si ca o justitie „dreapta” s-ar putea sa nu fie inteleasa la nivel de societate, unde haiducul este privit cu simpatie atata vreme cat jefuieste pe bogati, de preferinta pe cei pe care nu-i cunoastem.

    Comentariu de Frank G. Schmidt — 24/04/2009 @ 10:12 PM | Răspunde

  29. Trecand peste „mie personal” (ticuri verbale, sorry), o sa incerc sa argumentez pe scurt utilitatea opiniei separate, cel putin in sistemul judiciar romanesc. Practic, conditiile ideale care ar exclude posibilitatea opiniei separate sunt profesionalismul celor 3 magistrati, o situatie de fapt foarte bine stabilita si, mai ales, o legislatie clara, nesusceptibila decat de minime interpretari. Daca primele doua conditii pot fi cu putin noroc indeplinite, ma tem ca a treia conditie este departe de a fi intalnita in Romania.
    In situatia asta este foarte posibil ca trei profesionisti de buna credinta sa nu poata ajunge la o opinie comuna (distractiv e ca in codurile de procedura se vorbeste si de situatia in care fiecare din cei trei magistrati are propria opinie) si sa aiba toti dreptate in acelasi timp (de ex., celebra situatie a revendicarilor intre fostii si actualii proprietari). Pai in conditiile astea, opinia separata nu inseamna decat a se spune adevarul-ca 2 magistrati au vazut situatia intr-un fel, iar cel de-al 3-lea intr-un mod diferit…
    Pana la urma justitiabililor trebuie sa li se spuna adevarul-anume ca legea nu e clara, desi ar trebui sa fie. Pe de alta parte, daca in mod sincer cel de-al treilea judecator nu considera ca opinia majoritara este corecta iar argumentele celorlalti nu l-au convins, de ce nu si-ar face cunoscuta parerea?
    Ar fi ciudat sa nu faca opinie separata, dar intr-un articol publicat ulterior sa sustina o pozitie diferita fata de cea din hotarare…(evident, cel care a pierdut procesul ar spune ca respectivul a luat shpaga).
    Oricum, nu mi-e clara disocierea intre solutia in care un judecator CREDE si solutia care TREBUIE. Din cate stiu, judecatorul TREBUIE sa dea solutia in care CREDE.

    Comentariu de johnny — 24/04/2009 @ 10:41 PM | Răspunde

  30. Intre timp am mai gasit argumente: `Potrivit art. 51 din Constitutie, legea este izvor de drept. Aceasta nu inseamna insa ca jurisprudenta nu are un rol important in aplicarea legii de catre instantele judecatoresti. Principiul supunerii judecatorului numai fata de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, nu are si nici nu poate sa aiba semnificatia aplicarii diferite si chiar contradictorii a uneia si aceleiasi dispozitii legale, in functie exclusiv de subiectivitatea interpretarii unor judecatori diferiti. O asemenea conceptie nu ar putea duce decat la consacrarea, chiar pe temeiul independentei judecatorilor, a unor solutii ce ar putea reprezenta o incalcare a legii, ceea ce este inadmisibil, intrucat, legea fiind aceeasi, aplicarea ei nu poate fi diferita, asa incat intima convingere a judecatorului nu poate justifica o asemenea consecinta. De altfel, in cadrul dezbaterilor Adunarii Constituante, s-a retinut numai obligatia judecatorului de a se supune legii, neadoptandu-se propunerea formulata printr-un amendament de a se mentiona, in plus, potrivit „intimei sale convingeri”, pe argumentul ca, in esenta, consacrarea constitutionala a intimei convingeri care, prin natura sa, este necontrolabila, ar insemna instituirea unui criteriu subiectiv, ce ar putea favoriza abuzurile in aplicarea legii. De aceea, numai o practica judecatoreasca unitara reflecta cerintele principiului constitutional al supunerii judecatorului numai fata de lege` (http://www.legestart.ro/Decizie-nr-528-din-1997-(MzY0MjY-).htm).
    I. Referitor la dispoziţiile art.63 alin.2 din Codul de procedură penală autorul excepţiei susţine că sintagmele „convingerii lor” şi „conducându-se după conştiinţa lor”, din partea a doua a acestui text de lege, contravin cu deosebire dispoziţiilor art.123 din Constituţie, conform cărora: „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.”, iar „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.” Examinând această susţinere, Curtea constată că în Adunarea Constituantă, în cadrul dezbaterilor pe articole a proiectului de Constituţie şi a Raportului Comisiei de redactare (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr.35 din 13 noiembrie 1991 şi, respectiv, nr.36 din 14 noiembrie 1991) a fost discutată propunerea de amendament referitoare la completarea tezei finale a alin.(2) al art.123 din Constituţie cu sintagma „[…] şi intimei lor convingeri”. După dezbateri Adunarea Constituantă a respins cu majoritate de voturi acest amendament, exprimându-şi în acest fel, în mod expres, voinţa ca judecătorii să se supună „numai legii”, iar nu şi „intimei lor convingeri”. Aşa fiind, Curtea con„Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor […]”, contravin dispoziţiilor art.123 alin.(2) din Constituţie, dispoziţii potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. (http://www.ccr.ro/cedo/171_2001.html)

    Comentariu de Cristi — 25/04/2009 @ 12:28 AM | Răspunde

  31. Opiniile separate sunt necesare. Dar, ce ne facem cu cauzele in care nu pot sa existe opinii separate pentru ca, pur si simplu, judecata apartine unei singure persoane. CU ATAT MAI MULT, ATUNCI CAND TREBUIE SA JUDECE PRIVAREA DE LIBERTATE SAU MENTINEREA LEGALITATII MANDATULUI DE ARESTARE.
    Va redau mai jos, un fragment din motivarea judecatorului de la Tribunal, care trebuia sa se pronunte doar in legatura cu mentinerea legalitatii mandatului de arestare.

    „Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârşirii unor fapte similare atât de către inculpat cât şi de persoane care au această tendinţă, văzând lipsa de fermitate a justiţiei faţă de cei bănuiţi ca autori a unor astfel de fapte.
    Din probele administratepână la această dată, pe bună dreptate se poate spune că în speţă există probe şi indicii temeince în sensul art.dispoziţiilor art.68/1 şi art.143 alin.1 C.pr. pen. că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi că nu au apărut temeiuri care să impună revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv,astfel instanţa menţine în temeiul art.160/b C.pr.pen. măsura arestului preventiv faţă de inculpatul Xy apreciază că această menţinere este impusă şi pentru o mai bună cercetare a cauzei.”

    Comentariu de ADA SERBAN — 25/04/2009 @ 5:20 PM | Răspunde

  32. o întrebare de profan, și scuze dacă întreb prostii sau dacă nu mi se înțelege ideea:
    judecătorii operează doar cu adevărat|fals, sau și cu bine|rău?
    adică sunt total de acord cu ideea principală a articolului, dacă e vorba despre a spune că inculpatul e vinovat sau nu (chestiune de adevărat|fals).
    dar mă gândesc că în situații de genul hotărârii ca X să fie cercetat în stare de libertate (sau nu), magistrații se gândesc că e bine (sau nu) ca inculpatul să fie cercetat în stare de libertate (chestiune de bine|rău) – în acest caz, mi se pare normal ca magistrații să aibă păreri diferite.

    Comentariu de de-a dura lex — 19/08/2012 @ 10:29 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: