CRISTI DANILEŢ – judecător

26/04/2009

Independenta ad-tiv-financiara a justitiei

Filed under: independenta justitiei,organizare instante — Cristi Danilet @ 3:27 PM

legal_smDesi justitia este independenta, in Romania inca nu s-a explicat ce insemna aceasta independenta: se refera doar la actul de justitie, adica la deciziile luate in solutionarea unui caz concret? se refera doar la judecatori, sau si la procurori si chiar la politia judiciara? priveste numai functionarea sau si organizarea structurilor care infaptuiesc dreptatea? daca priveste si organizarea, atunci se refera doar la activitatile judiciare sau si la cele administrative si cele finaciare?

Personal, din 2003 studiez standardele internationale privind cei trei `i`: independenta, impartialitatea si integritatea justitiei. In anul 2006 am publicat, alaturi de alti doi judecatori, un Ghid in al carui capitol II explic acesti termeni. Daca unele aspecte sunt acoperite si de legislatia noastra, in unele suntem profund deficitari.

Unul dintre acestea este modul de finantare a instantelor judecatoresti. Astfel, desi procurorii sunt constitutional sub autoritatea ministrului justitiei, totusi parchetele au buget distinct; pe cand judecatorii sunt declarati independenti dar bugetul instantelor este gestionat de ministrul justitiei. Dezastrul financiar la care s-a ajuns ca urmare a politicii bugetare inadecvate, controlul politic al bugetului instantelor, lipsa unei politici de salarizare adecvata au adus sistemul de instante acum, in anul 2009, la un colaps.

Acesta este motivul pentru care impreuna cu alti colegi am initiat in ultimele doua saptamani, alaturi de asociatiile profesionale, actiuni civice prin care sa atragem atentia asupra pericilitarii statului de drept daca justitia nu poate functiona in conditiile in care organizarea acesteia inregistreaza deficiente majore. Aceste actiuni au fost legitimate de CSM care a convocat in saptamana care urmeaza adunarile generale ale tuturor instantelor si parchetelor pentru a se pronunta pe textul unei Rezolutii. Desi forma trimisa de la CSM se refera si la parchete, atunci cand am initiat aceasta rezolutie, ne-am gandit doar la declararea independentei administrative si financiare a instantelor judecatoresti care ele singure sunt cuprinse in sintagma `putere judecatoreasca`. Demersul procurorilor vine insa sa intareasca actiunea noastra spre auto-guvernare.

Pentru a explica de ce este nevoie de o asemenea Rezolutie noi, initiatorii, am conceput si un document white paper, pe care l-am trimis instantelor, facilitand astfel intelegerea importantei acestei declaratii. Desigur, ne-am gandit si la pasii urmatori, care inseamna si alte chestiuni concrete pentru puterea in practica a ceea ce ne dorim: trecerea bugetului instantelor de la MJLC la ICCJ, finantarea justitei cu minimum 1% din PIB, trecerea sumelor obtinute din taxele de timbru de la bugetele locale inapoi la justitie, eliminarea atributiilor CSM care nu au legatura cu cariera magistratilor, recunoasterea de catre orice autoritate si asumarea de catre celelalte puteri a statutului de putere publica a justitiei.

 

(Nota: pt a atasa materiale la prezenta postare, am folosit platforma tehnica a SoJust, dar precizez ca nicio actiune legata de Rezolutie nu a implica asociatia SoJust).

Anunțuri

12 comentarii »

  1. Stii ce e penibil in toata chestia asta, domnule Danilet?
    Faptul ca dintotdeauna sistemul judiciar a stiut ca prin parghia financiara este subordonat politicului.
    Dar stii care e culmea nesimtirii acestui sistem?
    Ca i-a placut sa se complaca…
    Stimate domn judecator, ca de obicei, cand personajele care populeaza un sistem oarecare ajung „cu cutitul la os”, abia atunci incep sa macane. Pana atunci totul a fost ok: salariul era salariu, sporul spor, demnitatea demnitate, fonctia fonctie…
    Matematica si viata l-au zdruncinat insa din temelii… Nu mai sunt bani!!! Ce ne facem!? Sa dam bani din buzunar sa trimitem citatii, sa cerem justitiabilului hartie ca sa scriem hotararea!?
    Insa poporul din sistem a gasit solutia: o punem de revolta daca nu ne dati 1% din PIB si ne ducem cu jalba-n protap la organismele internationale!
    Domnilor, se vede ca traiti intr-o lume ireala… pai daca in Univers (nu doar in spatiul carpato-danubiano-pontic) nu sunt bani, cum va imaginati ca o sa ii aveti vreodata?
    Cine sa vi-i dea?
    Chiar daca s-ar scrie o fituica care sa se cheme LEGE in care se va prevedea ca aveti dreptul la 1% din PIB, voi chiar credeti ca o sa-i vedeti vreodata?
    Iar fituici care stabilesc tot felul de cifre sunt chiar in vigoare, dar sunt ireale…
    PS
    Un nene, cetatean elvetian, de origine israelita, cetatean universal prin prisma afacerilor pe care le are in toata lumea, mi-a spus acum vreo luna si jumatate ca in presa elvetiana s-a afirmat ca Romania este in incapacitate de plata. Nu avea niciun motiv sa minta…
    Stau si ma intreb daca v-ati prins de ce e nevoie de bani de la FMI… Atentie, desi hartiile par a bate in cuie acordul, BANII INCA NU AU SOSIT… si nu e sigur ca vor sosi.

    Comentariu de area — 27/04/2009 @ 12:59 AM | Răspunde

  2. Stau si ma intreb daca ati inteles ceva din ce am scris mai sus…Este vorba, pentru prima data in istoria justitiei romane, de o miscare nationala a judecatorilor de declarare a independentei justitiei. Sesizati importanta acestui moment? Tare ma tem ca nu. Nadajduiesc insa ca vor veni vremuri cand dvs, poporul, veti intelege de ce trebuie sa avem o justitie independenta. Si ca veti reactiona drastic cand veti mai auzi mai-marii zilei tipand ca dosarele se fac la comanda, se apasa pe butoane etc si afirmand public ca dvs aveti incredere in justitie. Nu ma opresc din mirare – dar si asta e o forma de cunoastere, dupa Plotin – cum noi, din interior, tr sa ne zbatem pt independenta. Motivele financiare sunt doar motive de conjunctura. Background-ul e altul, din fericire…

    Comentariu de Cristi — 27/04/2009 @ 1:05 AM | Răspunde

  3. Stimate domn, nu pretind niciodata ca as fi vreun destept… e posibil sa nu pricep nimic niciodata, iar faptul asta n-ar trebui sa te preocupe atat de mult pe dumneata, cu atat mai mult cu cat „background-ul e altul, din fericire”.
    Ceea ce voi va faceti ca nu pricepeti e faptul ca ati stiut tot timpul ca sunteti aserviti politic prin prisma banilor… Adicatelea, dai solutie, vezi bani, nu dai, nema bani… pricepi?
    Nu ma refeream la dvs. in particular, domnule Danilet, sau la un cerc mai larg ori mai restrans de super, hiper, ultramagistrati, toti baieti cititi si cu scaun la cap, stiutori de carte multa. Toata admiratia pentru ca vreti „sa spargeti barierele” mizeriei in care ati fost nevoiti sa patrundeti.
    Problema este insa una nascuta dintr-o ipocrizie fara margini: tot timpul magistratii au stiut (daca i-a preocupat) sau ar fi putut sa stie in modul cel mai facil (daca nu i-a preocupat pana in prezent) ca servesc sistemul politic, sistem care a avut, are si va avea intotdeauna cea mai sigura parghie de a va tine in lesa: banul. In esenta, voi aplicati LEGEA, adica exact ceea ce politicul normeaza, nu-i asa?
    Daca ceea ce am spus nu e real, atunci demersul vostru n-are obiect. Nu asta cereti: independenta administrativa?
    Motivele financiare nu vor fi niciodata motive de conjunctura atata vreme cat si voi mancati, beti, va imbracati, vreti un acoperis, aveti copii de crescut, sotii de intretinut, mofturi de satisfacut…
    Dvs. ati auzit de vreun magistrat care sa vina la serviciu si sa spuna ca tot ce face face gratis?
    In momentul in care veti demonstra ca puteti sa va asigurati independenta financiara, abia atunci sa va ganditi la celelalte deziderate ale demersului vostru…
    Patriciu a avansat candva o ideea: justitie privatizata… evident a vrut sa spuna ca magistratul sa fie platit direct de partile cauzei. Cred ca intr-o asemenea situatie veti putea cu adevarat sa demonstrati fara niciun dubiu, calitatile, aptitudinile, demnitate samd. Pentru ca partile cauzei vor pretinde de la dvs. ca pentru banii pe care vi i-ar plati sa beneficieze de o judecata dreapta.

    Comentariu de area — 27/04/2009 @ 12:18 PM | Răspunde

  4. … ” cutitul la os” se vede acum pt ca de aceasta data este public si mediatizat. regretabil pt intelegerea noastra daca acest articol lasa impresia ca 1% din PIB se cere ” intru ghiftuirea magistratilor” !
    de macanit s-a macanit si inainte…cu tota nesimtirea de care acuzati intreg sistemul.

    am sa sintetizez intr-o „pasareasca” accesibila : personal imi amintesc de intrunirea din martie 2005, cu usile inchise, unde s-au pus pe tapet problemele justitiei, in primul rand „subordonarea” bugetara, faptul ca sumele provenite din taxele de timbru nu au ce cauta la bugetul local, lipsa unor strategii viabile si concrete in administrare, „modernizarea galopanta” a instantelor de ochii UE, fara pregatire si instructaj prealabil si multe altele…Doamna Macovei raspundea atunci senina, ca se cunosc toate aceste probleme, dar nu avem de ales…cu pretul sacrificiului, nu trebuie sa ratam aderarea si ca se vor rezolva si aceste probleme…DUPA ! nu sunt indicate acum manifestari si opozitii, cand toata lumea e cu ochii pe noi ! cu alte cuvinte: macaniti surd, acum luati taurul de coarne, functionati cu ce aveti…si vedem noi dupa …!
    acest DUPA…s-a prelungit si a dus in mod firesc la inceputurile agoniei de astazi. intarzieri in alocarea banilor pt trimiteri au mai fost, dar nu la acest nivel. totodata litigiile sunt din ce in ce mai numeroase si pe acest fond, de fapt, bugetul se reduce. am impresia ca nu se realizeaza consecintele !
    spre linistea domol-ironica a dvs, au fost catva ” ireali” care au frizat penibilul, incercand sa faca trimiterile (citatii, comunicari ) pe bani lor ! ei bine, posta nu le primeste, pt ca Protocolul le interzice sa expedieze actele instantei de la persoane fizice.
    acest mecanism pacatos il veti resimti din ce in ce mai mult, iar daca va face bine sa credeti ca cerem independenta bugetara si alocarea 1% din PIB doar pt salariile noastre, credeti ! lasati totusi macanitorii sa faca ce au de facut !
    cine stie…si pasaretu’ numit gaste a salvat Capitoliul…:)

    Comentariu de macanitu' de la portile visteriei — 27/04/2009 @ 7:12 PM | Răspunde

  5. Observ ca, brusc, prin efectul nesatisfacerii solicitarilor magistratilor privind drepturile salariale s-a descoperit apa calda. Domnule Danilet de ce nu invocati exceptia nelegalei constituiri a instantei in sedinta de judecata? aratand ca instanta nu este separata de puterea executiva, fiind subordonata acesteia financiar? suspendand cauza pana cand aceasta ingerinta nu inceteaza! Invocati art. 6 para. 1, sesizari CJCE in baza art. F alin. 2 din Tratatul de la Maastricht. In conditiile in care in Romania Statul NU ACHITA TAXE DE TIMBRU, iar justitiabilii, inclusiv in procesele cu Statul, platesc aceste taxe, Statul fiind cel care va salarizeaza, cum puteti aprecia ca ati fost vre-o data independenti si separati de puterea executiva? Cum trateaza instanele dosarele cetatenilor cu DGFP-ul (a se vedea recenta cauza Ghepardul S.R.L. c. Romaniei – 2009)? Materialul dumneavoastra de marketing, avand ca finalitate primirea banilor, nu este destinat puterii executive de care justitia nu este separata ci cetatenilor care ar trebui acum sa va sprijine nu? Asta dupa ce sunt batjocoriti zi de zi (aspect probat prin fiecare condamnare la C.E.D.O.), asta dupa ce justitia a batjocorit sute de mii de vieti, acum, in baza acestui materia de marketing manipulati cetatenii spre a va sustine? Parghiile legale sunt la dumneavoastra, sunteti justitie nu agentie de publicitate, invocati exceptiile susmentionate, dati-va demisia, protestati, faceti greva foameni (cum o fac cei de merg vorbind singuri pe holurile instantelor) si pe urma mai discutam.

    Comentariu de Razvan — 27/04/2009 @ 10:58 PM | Răspunde

  6. Eu nu prea reusesc sa inteleg ce-au inteles altii din subiectul asta. Pai daca magistratii sunt subordonati executivului din pct. de vedere financiar, nu-i bine. Daca fac ceva sa nu mai fie subordonati, iar nu-i bine, ca de ce nu fac greva foamei…

    Comentariu de Johnny — 28/04/2009 @ 10:20 AM | Răspunde

  7. Că CSM-ul a reacţionat acum doar presat de riscul că adunările generale ale judecătorilor de la judecătorii, mai ales, (unde fireşte sunt cei mai tineri şi mai mulţi-cam 2000 din cei aprox 4000 judecători din ţară) ar hotărî retragerea mandatului membrului CSM alexandrina Rădulescu, cu extindere şi asupra celorlalţi membrii CSM, este plauzibil. Dar această ipoteză dacă este adevărată, ea confirmă că schimbarea sistemului trebuie continuată de la vârf. Şi ea nu se poate întâmpla mai devreme de ianuarie 2011. Pt că alegerile noilor membrii CSM sunt la anul în decembrie. Se vorbeşte însă despre modificarea L317/2004 în sensul abrogării interdicţiei actualilor membrii CSM de a mai candida. Căci STANDARDELE DE INTEGRITATE PROFESIONALE ŞI PERSONAL-PRIVATE SUNT GÂNDITE ŞI APLICATE DOAR PT PĂLMAŞI ŞI DAU BINE ÎN UE, nu-i aşa? Alex Rădulescu

    Comentariu de Alexandru Rădulescu — 28/04/2009 @ 11:34 AM | Răspunde

  8. justitie privata exista in materia arbitrajului comercial. o justitie privata in civil mi-as putea imagina-o intr-o oarecare masura dar daca incepem acum sa vorbim despre asta cred ca termina stranepotii nostrii in cel mai bun caz. ceea ce nu imi pot imagina (poate sunt prea putin creativ) este justitie privata in materia penala!
    cum s-ar face in cazul unei crime? si modelul american cu juratii functioneaza intr-o instanta, cu un judecator, intr-o sala de judecata, etc. cine plateste pentru astea – criminalul? pai daca da destui bani poate e achitat…..

    Comentariu de Frank G. Schmidt — 28/04/2009 @ 11:37 AM | Răspunde

  9. 1. @Frank G. Schmidt
    Nu vreau sa insist asupra justitiei private in materie penala, dar am impresia ca ideea de justitie se fondeaza pe ideea de demnitate, de onoare, de reputatie, de calificare, de responsabilitate samd… Imi dati sentimentul ca porniti de la ideea (preconceputa) ca judecatorul in penal nu e interesat de cele mentionate mai sus.
    2. Domnule Danilet, am citit hartia pe care ati lansat-o public (White Paper) si mi-au atras atentia atat argumentele de ordin legal si concluzia potrivit carora „Președintele ICCJ este singurul reprezentant legal al puterii judecătorești. Acesta trebuie să se implice în acțiunea de reașezare organizațională a puterii judecătorești”.
    Daca nu ma inseala pe mine memoria, seful ICCJ a fost NUMIT in timpul mandatului lui Ion Iliescu. El a fost si presedintele al Curtii Constitutionale, fireste tot in timpul mandatului lui Ion Iliescu (2001-2004). El a fost NUMIT judecator la CCR la finalul mandatului lui Ion Iliescu (1996). A fost unul dintre consilierii lui Ion Iliescu in timpul mandatului acestuia din 1992-1996.
    Carierea de judecator si activitatea publica a actualului presedinte al ICCJ e legata de Ion Iliescu.
    Va intreb: cate sperante va acordati in incercarea de a-l determina pe presedintele ICCJ sa se implice (nu neaparat sa obtina ceva) in demersurile dvs., ale judecatorilor?
    Sa nu uitati ca azi, in Romania, puterea politica o are PSD-ul (din care s-a rupt candva PD-ul, azi PD-L).
    Conform art. 53 alin. 6 din Legea nr. 303/2004 la zi, „Revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.”
    Va intreb: daca demersul dvs., al judecatorilor, nu va duce la vreo reactie din partea presedintelui ICCJ (singurul reprezentant al PUTERII judecatoresti), credeti ca 1/3 din membrii ICCJ sau adunarea generala a ICCJ va cere revocarea lui?
    Fac pariu de pe acum ca demersul dvs. va fi doar o adiere de vant, ca sa nu spun altfel… Acum intelegeti de ce ICCJ are buget separat? intelegeti de ce salariile membrilor ICCJ sunt incomparabile cu ale voastre?
    Si inca ceva: sa nu uitati niciodata in demersurile dvs. ca majoritatea judecatorilor ICCJ au radacini vechi in aceasta instanta…suprema…

    Comentariu de area — 28/04/2009 @ 2:30 PM | Răspunde

    • Domnule area, pareti judecator la ICCJ. felicitari.

      Comentariu de ilion — 28/04/2009 @ 11:31 PM | Răspunde

  10. stimate ‘area’,
    cred ca nu ati citit cu atentie cele putine cuvinte pe care le-am scris. nu stiu ce va face sa credeti ca „arbitrii” de la curtea de arbitraj n-ar avea onoare, demnitate, etc.
    cred ca ideea fundamentala pe care nu am considerat necesar sa o expun este existenta unui contract in comercial, prin care partile convin ex ante sa supuna un eventual litigiu curtii de arbitraj.
    in civil, se poate finanta prin taxa de timbru de exemplu.
    dar in penal mi s-ar parea absurd sa nu pot judeca un omor pentru ca n-am platit taxa de timbru. sau sa nu se poata judeca un caz pentru ca un criminal nu are avere. deci cum ati propune stimabile sa rezolvam costurile in penal?
    chiar daca a fost pus de iliescu mi s-a parut ca a avut o atitudine profesionista si argumentata corect in materia ril-ului cu inadmisibilitatea actiunii in revendicare. tovarasii parlamentari dau legi strambe si „electorale” si apoi toata lumea se asteapta de la justitie sa scoata castanele din foc. pe fond corect!

    Comentariu de Frank G. Schmidt — 28/04/2009 @ 6:47 PM | Răspunde

  11. Cristi,
    Am vazut astazi pe mediafax ca demersul referitor la rezolutie a fost, cumva, insusit si de CSM avand in vedere intentia acestuia de a sesiza Curtea Constitutionala pentru conflictul dintre puterea judecatoreasca si executiv.Pana aici e bine. E firesc ca, in conditiile in care puterea judecatoreasca este putere separata in stat, potrivit CR, sa fie independenta si dpdv financiar. Ce n-am remarcat insa in argumentele (si concluziile) white paper-ului este lipsa evidentierii unei facaturi ordinare pe care MJLC o sustine de atata vreme: asimilatii.Stiu ca era o preocupare mai veche a Sojust (din care fac parte si cei care au elaborat wp)de a evidentia neconstitutionalitatea lor, a asimilatilor. Am convingerea ferma ca dincolo de multe alte rationamente care, sigur, se pot invoca mai mult sau mai putin in mentinerea situatiei actuale a dependentei bugetare a puterii judecatoresti fata de executiv, (MJLC)remunerarea la comun si in aceleasi conditii cu magistratii a asimilatilor, pentru a mentine deruta intregului sistem public si chiar a sistemului judiciar este unul dintre cele puternice. In alte circumstante nu imi explic de ce MJLC, in nomenclatorul de functii inaintat min muncii strecoara la categoria magistrati si asimilatii, apoi argumenteaza dispozitii constitutionale penru mentinerea independentei magistratului (care ii include si pe asimilati). Fata de cine sunt ndependenti asimilatii? fata de executiv, pe care il deservesc? sa ne gandim, de ex, la asimilatii de la contencios! cata contradictie! Oare magistratii chiar vor sa pastreze aceasta confuzie?

    Comentariu de oana — 30/04/2009 @ 7:22 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: