CRISTI DANILEŢ – judecător

01/06/2009

Presiuni asupra magistratilor

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 4:16 PM

statul de dreptTot mai multe presiuni sunt impotriva judecatorilor, menite a intimida si a infrange, pana la urma, independenta justitiei.

Eu reamintesc ca independenta la nivel individual presupune anumite garantii, printre care si libertatea de exprimare, libertatea de asociere, siguranta statutului si nivelul adecvat al remuneratiei si pensiei judecatorilor.

Ei bine, se pare ca in aceste zile, SRI se intereseaza de actiunile de protest desfasurate in instante dar in limite legale de catre judecatori si grefieri si de sesizarile trimise de acestia unor organisme europene cu privire la dezastrul financiar in care se zbate justitia romana. Eu ma indoiesc ca activitatile noastre au de-a face cu siguranta nationala. Oricum, reamintesc de condamnarea recenta a Rusiei intr-un caz CEDO cand s-au luat masuri contra unei judecatoare care a dezvaluit nereguli in legatura cu modul de solutionare a anumitor cauze la curtea suprema. Cred ca cel mai periculos pentru o democratie autentica este ca insisi aparatorii legii sa fie intimidati

In aceeasi perioada, politicul vrea sa ingenuncheze magistratii care au avut curajul de a instrumenta cauze privind politicienii, amenintand cu scaderea salariilor si pensiilor acestora. Am aratat nu demult ca asa ceva este contra principiilor internationale care descriu statutul judecatorilor. Ei bine, daca se accepta ca politicul poate reduce salariile si pensiile in timpul exercitarii mandatului de catre un magistrat, efectul care se obtine este unul de presiune fantastica: stiind ca siguranta sa financiara depinde de Parlament sau  Guvern, un magistrat care are de solutionat un caz implicand un politician va avea urmatoarea dilema: e cazul sa dea o solutie favorabila acestuia si in felul acesta sa scape de griji, sau sa dea o solutie nefavorabila si sa riste initierea unui proiect de act normativ de catre acel politician care il va promova la decident prin partidul din care face parte.

Cred ca insasi societatea larga trebuie sa realizeze aceste forme de presiune si de control a justitei, si sa lupte pentru independenta ei. Pana la urma, judecatorii sunt ultimii aparatori ai drepturilor fiecarui cetatean.

Anunțuri

21 comentarii »

  1. Cristi dar despre presiunile pe care un membru CSM le-a exercitat şi le exercită asupra colegilor care îî judecă pricinile personale de ce nu se spune nimic? E posibil să ceară socoteală pt o hotărâre defavorabilă ei fâră ca nimeni să nu spună şi facă nimic? Nici măcar tu care cunoşti amănunte…. Pt că s-a întâmplat la Judecătoria Cluj-Napoca acum 2 luni!!! Alex Rădulescu

    Comentariu de Alexandru Rădulescu — 01/06/2009 @ 5:08 PM | Răspunde

  2. Magistratii trebuie sa fie independenti fara discutie. Dar ei si independenta lor functioneaza totusi intr-un context/realitate. Exista si notiunea de echilibru al puterilor. Si sint totusi platiti dintr-un buget. Insemna ca toate discutiile despre bani sint presiuni? Se poate discuta despre realatia resurse-prestatii, despre rezultate…calitate…dreptate? „Fairness”?
    Si cit de independentii sint atunci cind se judeca cauze in care sint parti? Inteleg aici ca se forteaza respectarea unui „contract”, o notiune destul de difuza la noi, dar nu am auzit nicio explicatie ci doar suparari,de pe pozitia de stapini si cunoscatori ai legii.
    Ce alte categorii profesionale au fost asistate de sa-si recapete drepturile si privilegiile? Pentru ca in esenta totul in Romania este despre privilegii-materiale sau nu.

    P.S.
    De asta lucrurile merg asa de incet la SoJust cu cometarile…niciun roman obisnuit nu-si imagineaza ca poate discuta cu un judecator ca de la om la om, ca de la cetatean la cetatean (poate doar cite un suparat din cind in cind ;-)). Asa de bine dresati sint ;-)

    Comentariu de Tio — 01/06/2009 @ 8:52 PM | Răspunde

  3. Azi am intrat in sala. Am avut 99 dosare. Asta inseamna 198 parti. Am solutionat jumatate dintre dosare. Pe toate trebuie sa le motivez in 30 zile, altfel sunt pasibil de sanctiune disciplinara. Daca scoteam in pronuntare un sg dosar, tot 30 zile aveam. La dosarele de azi pentru motivat se adauga cele de saptamana trecuta si de acum doua si trei saptamani. Am o singura zi de dactilograf pe saptamana. Vineri intru din nou in sala, cu alte 76 dosare. Lunea viitoare am iar 100 dosare. CU o zi inainte de sala trebuie sa le vad. Deci, in 8 zile rulez minim 250 dosare, 3 zile sunt ocupate cu sedinta, 3 zile cu studiatul, 1 zi (nu 3) dactilografiatul, teoretic avem si we si ar trebuie sa mai am timp de citit legi ce apar, doctrina si culegeri de practica. Hmmm, nu prea ies la socoteala. La nivelul asta de incarcatura, eu imi pun problema daca MJ, obligat prin lege sa imi asigure conditiile de lucru, isi face datoria. Ini dau raspunsul singur: NU. Nu se vrea? !NU se poate?! Nu stiu, dar cetateanul din fata mea nu vine sa accepte scuze, ci sa i se faca dreptate. Prea putin stie si este interesata societatea de conditiile de munca. Pacat. Eu imi subrezesc sanatatea. Pe cand justitiabilul s-ar putea sa piarda averea, familia sau libertarea.
    In acest context se vorbeste despre scaderea salariilor magistratilor. De ce? Nu mai sunt bani? Calitatea actului de justitie este mai slaba? NU, va spun eu: din 2005 magistratii sunt independenti. Stiti ce inseamna asta? Va raspund tot eu: PERICOL PT POLITICIENI. De ce? Pentru ca ani de-a randul politicienii au influentat justitia si nu le vine a crede ca azi nu o mai pot face. Motv pentru care vor sa ne tina sub control. Nu este absolut fantastic ca suntem monitorizati pe justitie de 3 ani de zile si nu se dau bani acestui sistem? Politicienii au castigat aderarea cu noi, vor sa scape de monitorizare prin noi, insa ei nu dau nimic: legi proaste pt care suntem condamnati la CEDO, subfinantare cronica, conditii de lucru ca la negrii pe plantatie. La care se adauga crucificarea noastra zilnica la TV si acum trimiterea SRI prin instante. Hai: chiar am devenit noi, magistratii, un pericol pentru tara?! pentru cetatean?! noiu suntem cauza crizei?! din cauza noastra a scazut moralitatea, s-a marit infractionalitatea?!

    Comentariu de Cristi — 01/06/2009 @ 10:33 PM | Răspunde

  4. ce a mai ramas din Justitie se va duce de rapa, la fel si Romania

    Comentariu de procuroru — 01/06/2009 @ 11:37 PM | Răspunde

  5. „Din 2005 magistratii sunt independenti”…
    D-le Danilet, bagi mana in foc?
    Eu zic ca te hazardezi… poate aparentele pe care ti le lasa liberului dumitale cuget, zi de zi, atitudinea colegilor pe care ii stii personat, te fac sa crezi asta.
    Eu fac un calcul simplu: cine m-a educat pe mine, in afara de mama si de tata? Niste insi care aveau un anume obiectiv (programa scolara?). Dar pe ei cine i-a educat? Alti insi… samd.
    Domnule Danilet, totul e „coafat” si totul e doar eticheta pe plaiurile mioritice… nimic, dar absolut nimic nu e serios. Logica ne spune asta; altfel nu am fi fost in situatia pe care o relatati.
    In Romanica dreptatea se face dupa regulile partidului muncitoresc roman… Nu credeti? V-a lovit vreodata curiozitatea sa comparati Constitutia din 1965 cu aia din 1991, in partea privitoare la autoritatile politice ale statului? Va recomand acest exercitiu.
    Sa nu uitati ca din sistemul pentru care bagati mana in foc inca mai are in componenta lui umana personal aservit… in functii de conducere… iar voi, cei multi, animati de cele mai nobile intentii, nu sunteti decat o masa de votanti, usor de manipulat sau de convins (indiferent de mod).
    Baiatul ala de la ONG-ul acela cu transparenta, Alistar si nu mai stiu cum, se intreba (ca sa evite un act de instigare): ce ar fi daca contribuabilii nu ar mai plati taxe si impozite?
    Eu va intreb: ce vi s-ar intampla, si chiar mai mult, ce s-ar intampla daca ati refuza pur si simplu ca intregul corp de magistrati nu ar judeca 2 zile cauzele?
    Va spun eu: nimic.
    Nu va fi nici haos, nici nedreptate, nici repercusiuni… pur si simplu nu s-ar intampla nimic. Va fi exact la fel ca si atunci cand, cu sarg si drag, v-ati exercita profesia.
    Cred ca miza dvs. nu ar trebui sa fie politicienii… Miza dvs. ar trebui sa fie actul de dreptate facut pentru om. Indiferent ca el imbraca haina de politician sau de cersetor ori de bogatas sau de criminal. Ce e just e just, ce e injust e injust.
    Basescu v-a spus ca voi nu creati legea, voi o aplicati…
    S-a trezit vreunul dintre voi si a indraznit sa-i spuna in fata si pe cel mai ireverentios ton ca „legea” are in drept un inteles mai larg decat isi poate inchipui un presedinte? ca de fapt „legea” reglementeaza raporturi juridice (de drept), iar atunci cand ea nu e precisa voi creati dreptul (nu legea in sens de act edictat de autoritatea legiuitoare sau executiva), pronuntand solutii unor spete date?
    Aceasta diferenta, exprimata poate chiar in mai putine cuvinte decat am zis-o eu, ar trebui sa i se spuna oricui se da priceput in de toate… Caci poate ca inca n-ati observat, dar natia e priceputa in toate.
    O sa vina ziua in care o sa fiti transformati din judecatori (adica din intelepti) in simpli recitatori de texte prin hotararile pe care le veti da. Perceptori fiscali v-au facut, acum mai trebuie sa va faca si functionari sau militieni.
    Politistul e „omul legii” sau „legea”… asa zice masa in mod obisnuit; nu are importanta daca din comoditate, din ignoranta sau din pura prostie.
    Sa va fereasca D-zeu sa ajungeti „oamenii legii” sau „legea”… Oricum noi, cei multi, putem sa suportam orice… AM FOST EDUCATI, ANTRENATI SA FACEM ASTA.

    Comentariu de area — 02/06/2009 @ 12:09 AM | Răspunde

  6. In 2005 am asistat la un interviu dat in fata CSM de doritorii pentru a ocupa postul de judecator la instanta suprema. Unul dintre candidati a vorbit mult de dreptate. La um moment dat, este intrebat de unul dintre CSM-isti: `daca ar fi sa aplicati legea sau sa faceti dreptate, ce ati alege?`. La care omul raspunde `as interpreta legea pentru a face dreptate`. `Ati raspuns frumos, dar de la Kelsen incoace se aplica teoria dreptului pozitiv` ii spune membrul CSM. Dupa care s-a votat. Evident, omul nostru a fost respins. Cel care a pus intrebarea este si acum presedinte al ICCJ. Cel care a candidat, se prezinta in mod regulat la fiecare interviu si de fiecare data e respins. Cand am spus pentru prima data pe un forum de magistrati ca judecatorul care aplica legea e functionar, mi-au sarit mai multi colegi in cap. Le-am subliniat ca in orice stat Parlamentul e cel care face legea, Executivul e cel care trebuie sa i aplice, pe cand Justitia trebuie sa faca dreptate – o chestie care, stupefiant, nu se explica la facultate iar in practica nu prea are cine ti-o explica. Ma rog, e greu sa schimbi o mentalitatea neo-comunista, indiferent ca e vorba de justite sau alt sistem. Schimbarea se produce in justitie, insa prea lent decat ar trebui.

    Comentariu de Cristi — 02/06/2009 @ 1:04 AM | Răspunde

  7. „Justitia face dreptate – o chestie care, stupefiant, nu se explica la facultate…”. Chiar dacă nu se explică la facultate, acest lucru se poate subînţelege totuşi. Ce-i drept, mai sunt profesori care fac acest lucru, dar foarte puţini.
    În condiţiile în care, spre exemplu, filosofia dreptului este o disciplină opţională în facultăţile de drept, ei nu au cum să audă nici de Kelsen, nici de Montesquieu, nici de JJ Rousseau sau alţii. Cum să-şi construiască astfel o structură solidă?
    Şi de ce ar face-o când, pentru a intra la magistratură, nu e nevoie decât să toceşti, să toceşti, pentru că testul de valorificare a cunoştinţelor are încă o pondere foarte mare în evaluare iar interviul şi testul de logică au aşa o pondere mică? Ce fel de magistrat este cel ce intră la institut cu un punctaj minim de 30 de puncte la testul de logică?
    Îmi pare rău să spun, dar din păcate, şi acestea apar ca o pată pe justiţie, când se priveşte din afară.
    Sunt sigură că sunt foarte mulţi oameni de calitate în sistemul judiciar, dar din păcate, lucrurile sunt văzute în funcţie de ce se observă la suprafaţă.
    Cred că o greşeală care s-a făcut până acum este dată şi de faptul că magistraţii s-au ferit să iasă în media şi să spună care le sunt problemele cu care se confruntă, mă refer la alţi magistraţi decât cei care ies deobicei. Oamenii s-au săturat să-i audă pe aceeaşi oameni de fiecare dată.
    Cred că este nevoie de atitudine, desigur, în limita statului profesiei.
    Acum, pare că vă plângeţi, deşi problemele cu care vă confruntaţi sunt reale.
    Poate nu e prea târziu.

    Comentariu de jurefani — 02/06/2009 @ 10:11 AM | Răspunde

  8. Asa. O actiune are si reactiune. Nihil novus sub sole. A fost vreun magistrat legat si dus la beci sa dea declaratii cu lampa in ochi? Parerea mea sincera e ca daca o simpla solicitare institutionala da fiori publici corpului de magistrati, infioratii ar trebui sa se lase de meserie. Stiu ei de ce. E prima oara din 1991 incoace cand SRI vine si cere informatii la o instanta? A, e prima oara cand e cam pe invers. E prima oara cand – generic, sa zicem – cineva, indiferent cine, face presiuni la o instanta de judecata? Daca da, pai excelent, fiindca e bine ca la primul semn *ever* de presiune exterioara, toti magistratii vor sari ca unul sa reclame ingerinta si sa isi apere independenta. Daca nu, pai dragii mosului, elefantul e mort in sufragerie, chit ca toata lumea se face ca nu intelege de unde vine mirosul cel patrunzator.

    Comentariu de ergastularius — 02/06/2009 @ 1:11 PM | Răspunde

  9. Este extrem de nefericit ca toata lumea (si eu) vede si judeca Justitia doar prin prisma felului cum sint rezolvate actele de coruptie si statutul special al politicienilor si bogatilor si uita cita munca/raspundere/stress se depune in fiecare zi in tribunale.

    Comentariu de Tio — 02/06/2009 @ 9:10 PM | Răspunde

  10. Statul de drept este mort de taaaare multa vreme, de cam saizeci si ceva de ani in Romania…
    Cu sprijinul nemijlocit al magistratilor – pe vremuri procurori si judecatori unelte ale lui Tanti Secu, astazi magistrati putere in Statul de drept – Stat mort, cum (ne) inteleseseram din pozisoara …

    Si Statul acesta este tinut mort in fereastra, ca si in bancul cu Bula,
    ca sa le aduca postasul pensia speciala de serviciu magistratiilor,
    astora de-l sprijina, intr-o veselie, de la spate, pe Statul mort.

    Pensie mirlaneste obtinuta, cica printr-o lege-dreapta in acelasi stat de drept…
    Stat de drept mort demult, demult….

    Comentariu de Trixi — 02/06/2009 @ 10:49 PM | Răspunde

  11. Stimate(a) Trixi,
    Daca nu ti-ai dat seama, postezi pe blogul unui judecator care nu are nimic de-a face cu Tanti Secu. Si care, in ritmul actual, nu va mai apuca acea pensie care te revolta atat. Daca vei intelege asta, poate vei intelege si faptul ca nu era vorba de pensionati sau pensionabili, ci de cei care vor ramane sa inghita nemeritat mojicii si sa priveasca cum statul devine subiect de bancuri.

    Comentariu de cristian — 02/06/2009 @ 11:35 PM | Răspunde

  12. http://www.ziare.com/Editorial_Magari_in_robe-773915.html

    da’ despre ce Secu vorbesti? despre aia in care activau sefii lui Cristi?
    si toti boss(orogii) din pozitiile inalte ale organismelor justitiei?

    in rest,
    – pe Cristi il cunosc personal de prin 2004 , sfirsitul anului …
    – ultima data am baut impreuna o cafea la o terasa pe Eroilor, in Cluj; era si Cristina lui cu noi si citeam dintr-o carte cu printese… care nu activau prin Secu

    punct!

    Comentariu de Trixi — 03/06/2009 @ 3:20 PM | Răspunde

  13. Pai daca il cunosti personal pe Cristi, ce cauta comentariul tau aici? Din acest comentariu nu reiese ca te referi la „stelele” magistraturii (despre care stim cu totii cum au ajuns in functii), ci la toti judecatorii. Iar simplul fapt ca ai baut o cafea cu Cristi nu e suficient ca sa pui punct…

    Comentariu de cristian — 03/06/2009 @ 4:34 PM | Răspunde

  14. Scuze, am incercat sa caut pe jurindex o hotarire 520/c din 3.12.2007 a Curtii de Apel Constanta si nu imi da nici un rezultat. Oare de ce?

    Comentariu de daniel cazacu — 03/06/2009 @ 6:19 PM | Răspunde

  15. JUrindex cuprinde doar hotararile din 2008. In 2007 nu se treceau in ECRIS. Deocamdata sunt numai hotararile curtilor de apel din Romania.

    Comentariu de Cristi — 03/06/2009 @ 9:23 PM | Răspunde

  16. Excelent exemplul dat de dvs la comentariul nr.6. Este esential cum gindesti notiunea de justitie in Romania de astazi. Din pacate, trebuie sa ai, nativ, o aplecare spre ideea de a face dreptate. Putini o au. Poate nu ar strica o dezbatare publica pe tema aceasta. Ce inseamna oare altceva conceptul de just echilibru intre interesele partilor, folosit de Jurisprudenta CEDO, decit aplicarea ideii de echitate/dreptate.

    Comentariu de daniel cazacu — 03/06/2009 @ 10:58 PM | Răspunde

  17. Imi place logica si profunzimea ideilor aparute aici plus comentariile. Insa am si eu o problema aparuta in conexiunea neuronilor. Se spune ca prestatia judecatorilor nu este remunerata corect. Asa este, dar eu cred ca nici nu se vrea o diferentiere in plata in functie de volumul real de munca. Sunt judecatori care au 100 de dosare pe zi…cate sunt analizate corect? In cate dintre ele se dau solutii in temeiul legii si dreptatii? Personal am vazut cum in doua dosare cu aceeasi cauza s-au dat doua hotarari diferite. Dosarele erau identice de la coperta inafara reclamatilor. Judecatorii din cadrul aceluiasi tribunal. Am vazut cum infractori periculosi nu prezinta pericol public desi sunt cercetati pentru tentativa de omor si vatamare corporala grava. Cum se justifica atunci salariul? Legea? Un termen echivalent DEX-ului….cauti in el doar daca cineva se prinde ca nu cunosti sensul cuvintelor…In fata cui raspund judecatorii daca gresesc? Eu am raspuns disciplinar doar ca am depasit termenul rezolvarii unei situatii cu 2 zile…si astept decizia unui judecator de 2 luni si am inteles ca voi mai astepta 4 sau 5 luni…….Nu asta conteaza…dar eficienta, transparenta si impartialitatea sunt nule in instantele de judecata.

    Scuze pentru ton dar am vazut prea multe sa ma inmoi doar ca scad salariile judecatorilor. Nu este admisibil sa vezi hotarari favorabile de acordare a a sporurilor pt judecatori si pentru functionari publici nu. Si ei muncesc domnilor si inca foarte mult. Toata lumea munceste si vrea sa fie platita si nu se poate, dar numai judecatorii pot sa-si acorde beneficii….singuri.

    Comentariu de cristian — 04/06/2009 @ 10:18 AM | Răspunde

  18. @Cristian
    Nu cred ca se poate spune ca isi „acorda beneficii….singuri”. Apeciez daca cineva ma poate corecta aici si probabil CSM si SoJust ar trebuie sa explice situatia asta mai pe intelesul tuturor.

    Intre magistrati si cei care ii angajeaza formal exista un CONTRACT cu obligatii, salariu, etc etc. Ambele parti au obligatii sa-l respecte. Se poate discuta aici cite de indreptatii si cit de rezonabile si cit de adegvate sint compensatiile in banii dar asta e alta discutie. Cei care ii angajeaza nu ii mai platesc, nu mai respecta termenii contractului. Ce ramine este o cauza de nerespectarea unui contract. Nu are importanta cine sint partile…poate fi eu si tu ;-)
    Dar aici apare o dilema morala:nerespectarea unui contract poate ajunge la tribunal si in cazul asta magistratii sint parti. Exista un conflict de interese. Acolo e buba.
    Chiar daca cauza ar fi judecata de magistrati care nu sint inclusi tot ar exista riscul vor simpatiza cu ceilalti.

    Comentariu de Tio — 05/06/2009 @ 1:33 PM | Răspunde

  19. @TIO Daca esti medic si te imbolnavesti, vei fi tratat de colegi. Daca esti prof si ai copii, acestia vor fi invatati de alti colegi. Daca esti notar si iti cumperi un teren, iti incheie act autentic alt coleg. Daca esti politist si ti se fura portmoneul, anunti Politia. Daca esti procuror si ti se sparge casa, anunti Parchetul. Daca esti judecator si ti se lasa o mostenire si nu te intelegi cu ceilalti mostenitori, ceri un partaj care se va judeca de un alt judecator. Si tot asa…De unde se vede treaba ca legea e egala pentru toti.

    Comentariu de Cristi — 05/06/2009 @ 9:10 PM | Răspunde

  20. Respect domnu’ judecator. Nu mai am argumente. Asta e nivelul/felul cum trebuie explicata situatia asta.

    Comentariu de Tio — 05/06/2009 @ 9:26 PM | Răspunde

  21. unde sint, dom’ cristi, politicienii aia judecatzi, ca io mi’am luat ochelari noi si nu’i prea vad !

    Comentariu de niku_elektriku — 08/06/2009 @ 9:00 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: