CRISTI DANILEŢ – judecător

20/11/2010

Judecatorii: independenta, eficienta si responsabilitate

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 11:49 AM

In 1994, cand in Romania inca nu se auzise de independenta justitiei, Comitetul Ministrilor din cadrul Consiliului Europei adopta Recomandarea (94) 12 cu privire la independenta, eficienta si rolul judecatorilor, ce urma sa se aplice si in cazul procurorilor unde statutul lor era asemanator cu cel al judecatorilor (cum e si la noi). Am utilizat aceasta Recomandare de-a lungul timpului, incepand cu 2003 cand am redactat o lucrare prin care aratam intentia Guvernului de atunci de a face o reforma de-forma/di-forma promovand trei proiecte de legi care nu erau decat fosta Legea 92/1992 impartita (p.11). In 2006 am tradus toate recomandarile in materie de eficienta si echitatea justitiei care au fost publicate pentru prima data in lb. ro mai intai online (INMCoE), iar in 2008 culegerea a fost publicata si in format tiparit de catre IRDO.

Rec (94) 12 a devenit un text de referinta. Astfel, la nivel mondial, Recomandarea apare in manualele ONU de independenta a justitiei. La nivel european, ea apare mentionata in lucrarile CCJE (Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni) al CoE sau in grupurile de lucru pe statul de drept de la nivel UE. E folosita pentru argumentarea codurilor de conduita sau evaluarea calitatii in justitie. In Romania, Recomandarea nu e folosita numai in documente de reforma, ci chiar si in considerentele unor hotarari judecatoresti (Dec. 1446/2010 a ICCJ)

Anul trecut Comitetul Ministrilor a solicitat CDCJ (Comitet European de Cooperare Judiciara) o actualizare a Rec (94) 12. In febr. 2009 s-a constituit CJ-S-Just (Grupul de Specialisti in Justitie) care a redactat draftul la noua recomandare si memorandul explicativ. Pe 17 nov 2010 Comitetul Ministrilor din cadrul Consiliului Europei a adoptat noua recomandare, Rec (2010) 12 privind judecatorii: independenta, eficienta si responsabilitati.

A se vedea:

Rec (2010) 12 – ENFR, ROMemoriu explicativ (draft)EN

Rec (94) 12EN, FR, RO; Memoriu explicativEN

Anunțuri

5 comentarii »

  1. Imi place cum suna recomandarea asta!
    Si am speranta ca voi, noii membri alesi in CSM nu o veti lasa sa ramana la nivel de teorie.
    Si poate astfel vom deveni cu adevarat un stat de drept si se va implini profetia lui Brucan, aia cu 20 de ani!
    Ca judecatori de calitate avem, nu-i asta problema!!!

    D.P.

    Comentariu de Dana Pantazi — 21/11/2010 @ 11:18 PM | Răspunde

  2. Prin care lege a fost implementată această recomandare?

    Care este organul competent special însărcinat să aplice orice sancţiune şi măsură disciplinară dacă judecătorii nu-şi îndeplinesc atribuţiile într-o manieră eficientă şi adecvată sau în caz de abateri disciplinare conform acestei recomandări?

    Comentariu de Ion Corbu — 05/10/2014 @ 12:23 AM | Răspunde

    • Masurile disciplinare le ia numai CSM-sectia de disciplina.

      Comentariu de Cristi D — 05/10/2014 @ 9:58 AM | Răspunde

      • Şi poate CSM care este un organism care apără magistraţii să fie echidistant în raport cu justiţiabilii?

        Cum poate constata CSM că judecătorii dau sentinţe drepte şi nu sunt fie incompetenţi fie corupţi? Cum răspunde un judecător pentru că, în dispreţul legii dă o sentinţă incorectă?

        Potrivit Recomandării 12 trebuia constituit un organ competent special însărcinat să aplice orice sancţiune şi măsură disciplinară dacă judecătorii nu-şi îndeplinesc atribuţiile într-o manieră eficientă şi adecvată sau în caz de abateri disciplinare. CSM ar fi acel organ? Dacă, da se află în conflict de interese. Spiritul recomandării este un organ „specisl constituit”. Aşa s-a deturnat spiritul Recomandării şi s-a instituit o formă fără fond!

        Comentariu de Ion Corbu — 05/10/2014 @ 10:09 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: