CRISTI DANILEŢ – judecător

21/03/2011

Societatea civila pt. CSM

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 11:29 PM

Azi, Senatul a pus in aplicare decizia CCR nr. 54 din 25.01.2011 prin care a fost declarata neconstitutionala hotararea Plenului Senatului nr.31 din 15.12.2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, cand s-a constatat ca una dintre cele doua persoane  validate era de fapt incompatibila. Astfel, au trecut peste 45 zile de cand, potrivit art. 147 alin. 1 din Constitutia Romaniei, Senatul ar fi trebuit sa rezolve aceasta situatie.

Personal fac un apel la organizatiile profesionale ale juristilor, consiliile profesionale ale facultatilor de drept acreditate, asociatiile si fundatiile care au ca obiectiv apararea drepturilor omului sa isi desemneze candidatii lor pentru a fi reprezentanti in Consiliu.

Atat eu, cat si colegii din CSM, recunoastem dreptul legitim al societatii civile de a fi reprezentata in cadrul CSM, pentru a contribui la transparenta sistemului judiciar, cresterea responsabilitatii acestuia si construirea unor politici publice in domeniul justitiei care sa fie adecvate pentru prezervarea independentei puterii judiciare si asigurarea unei calitati crescande a actului de justitie.

Comunicatul de presa al Senatului

Anunțuri

3 comentarii »

  1. Studii aprofundate (chiar temeinice, masterat, doctorat) de drept, de drept, nu administratie sau alte improvizatii sa fie primul criteriu. Pentru ca este vorba de un organism exclusiv profesional, asociatiile profesionale trebuie sa aiba exclusivitate.

    Comentariu de Liviu Iordache — 23/03/2011 @ 1:58 PM | Răspunde

    • Daca sunt asociatii profesionale, atunci nu mai este societate civila.

      Comentariu de Cristi — 23/03/2011 @ 6:27 PM | Răspunde

  2. Aha, acum m-am prins, adica un fel de asesori populari din timpul stalinismului! Oameni din popor, nu specialisti!

    Comentariu de Liviu Iordache — 27/03/2011 @ 12:06 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: