CRISTI DANILEŢ – judecător

23/08/2011

Jurnal SUA (8): Justitia in Michigan

Filed under: Jurnal SUA — Cristi Danilet @ 5:21 AM

În această zi mă aflu în Lansing, capitala statului Michigan (care e singurul stat din SUA a cărui capitală nu este şi reşedinţa judeţului în care este situat). Un oraş mic, cu 115.000 locuitori. În apropiere este Detroit. 

Structura statală în Michigan 

Cetăţenii sunt în acelaşi timp ai SUA şi ai statului în care locuiesc. 

Administraţia cuprinde următoarele forme de organizare:

– counties: nivelul administrativ de bază (echivalent al judeţelor la noi);

– townships: se găsesc mai multe într-un county, dar au competenţe limitate;

– cities, villages, charte townships: nivelurile cele mai de jos (echivalent al oraşelor, satelor). 

Crearea şi separarea puterilor

Şi în Michigan sunt trei puteri publice (Branches of Government):

– Legislativul: este cel care face legea;

– Executivul: cel care execută legea (inclusiv prin acţionarea în judecată a unei persoane pentru a o forţa să respecte legea) şi ajută la respectarea legii (oferă servicii pentru persoane care nu şi le pot permite);

– Judiciarul: soluţionează cauze conform legii (dar nu se poate autosesiza, deci spre deosebire de celelalte puteri întotdeauna va re-acţiona). 

Curţile sunt create prin două modalităţi: prin Constituţie – instanţele federale; şi prin legi („statute”) – instanţele statale. Legislativul exercită autoritate asupra Judiciarului prin crearea curţilor cu jurisdicţie limitată, prin modificarea jurisdicţiei curţilor şi prin schimbarea legilor. Executivul exercită autoritate asupra curţilor prin procedura de numire a judecătorilor (de ex, când un loc rămâne vacant în urma decesul sau demisiei unui judecător, guvernatorul este cel care numeşte judecătorul supleant). 

Curţile şi jurisdicţia lor în Michigan: 

Sunt trei niveluri de curţi:

1. nivelul local are trei tipuri de instanţe: 

a. circuit courts

– curţi create prin Constituţia statului; sunt 57 de circuite, ce corespund unuia sau mai multor county (judeţe)

– au 113 judecători: aleşi pe 6 ani, trebuie să fie lawyer, cu 5 ani experienţă, rezident în circuit, vârsta sub 70 ani la data alegerii

– judecă infracţiuni sancţionate peste 1 an închisoare („felonies”, pentru ele deţinutul se duce în „prison” care e statală, nu în „jail” acolo unde se ţin şi arestaţii), cauze civile cu obiect peste 25.000 $, cauze de familie (divorţ, delincvenţă juvenilă, abuz minori), apeluri de la district courts and probate courts), apeluri de la organismele administrative (un sistem jurisdicţional separat), cauze pentru „equitable relief”. 

b. probate courts (instanţe succesorale)

– sunt curţi constituţionale

– sunt 78 curţi, minim una pentru fiecare county, cu două excepţii (constituţia permite ca două county să fie de acord pentru a folosi aceleaşi curţi)

– sunt 103 judecători la acest nivel, aleşi pe 6 ani, trebuie să fie lawyer, cu 5 ani experienţă, rezident în zona county sau zona de probate, trebuie să aibă vârsta sub 70 ani la data alegerii

–  judecă litigii legate de testamente şi moşteniri, curatelă şi tutelă, protecţia persoanelor incapabile. 

c. district courts:

– sunt curţi create prin lege

– sunt cele mai mari curţi ca nr de dosare şi nr. de judecători

– sunt 103 districte în county sau municipii. Mai sunt în plus 4 curţi municipale cu o jurisdicţie limitată (4 judecători aleşi pe 4 ani)

– în total la acest nivel sunt 258 judecători, aleşi pe 6 ani, trebuie să fie lawyer, cu 5 ani experienţă, rezident în district, sub 70 ani la data alegerii.

– soluţionează cauzele penale pentru adulţi cu infracţiuni minore de cel mult 1 an  închisoare („misdemeanors”), cauze civile cu obiect de cel mult 25.000 $, încălcările codului rutier (acum nu mai sunt considerate infracţiuni, ci aspecte civile sancţionate doar cu amendă),  landlort tenant (închirieri pământ), small claims (cazuri civile sau comerciale cu obiect de cel mult 3.000 $; nu există reguli formale, ci pur şi simplu părţile spun ce vor; părţile nu au voie cu avocat – dreptul la avocat e recunoscut numai pentru procesele penale – altfel se trec în procedura obişnuită), iniţierea procedurilor în cazuri penale (vezi exemplul de mai jos). 

District court sunt cele mai de jos instanţe. Până în 1963 nu existau, erau judecătorii de pace. Nu trebuiau să fie avocaţi, iar plata se făcea în procent din amenzile sau daunele date. Acum la district court se cere să fie absolvent de drept şi trecut examenul de barou. Acum 10 ani s-a amendat Constituţia şi s-a introdus vechimea necesară de 5 ani. 

2. Curţile de apel

Apelurile împotriva hotărârilor date de curţile de district şi curţile succesorale de soluţionează de către Curtea de circuit; tot aici se soluţionează apelurile împotriva hotărârilor date în cadrul ramurii executive (judecătorii administrativi sunt separaţi de instanţele ordinare, acolo există propriu sistem de căi de atac, iar după ce s-au epuizat pot fi atacate la instanţele de circuit – ex. pentru litigii de muncă, asigurării, malpraxis medical etc). Hotărârile date de Curţile de circuit, în primă instanţă sau în apel, pot fi atacate cu apella Curţilede apel.

Sunt 28 de judecători care soluţionează apelurile în complet de 3. Mandatul lor este pe 6 ani. 

3. Curtea  Supremă

Hotărârile pronunţate de curţile de apel pot fi atacate la Curtea Supremă a statului Michigan. Hotărârile date de curtea supremă a statului pot fi apelate în anumite condiţiila US Supreme Court. Dacă aceasta admite în principiu apelul, trimite cauza la o curte de district sau de circuit pentru a proceda la audieri, dar hotărârea o va lua curtea supremă a USA. 

Curtea Supremă a Michigan are 7 judecători (Justices) numiţi pe un mandat de 8 ani. 

La CurteaSupremăse află Biroul de administrare al curţilor. Acesta asistă dpdv administrativ toate curţile din stat în îndeplinirea funcţiilor. 

Tot aici se află un Centru de informare, cu date despre prima constituţie a statului, cu prima curte supremă creată (1857), cu primii judecători (care au rămas în istoria statului ca „big four” cunoscuţi pentru claritatea şi spiritul lor de dreptate), unde se păstrează roba purtată de prima femeie judecător la o curte de apel. Centrul are o sală de simulări pentru procese, filmări interactive cu judecători, pliante, afişe etc. Aici aflu că Judge Judy nu e judecător, ci arbitru, că o plăteşte producătorii şi nu părţile care semnează contract să se prezinte la show (salariul ei este pe an de 35 mil $, pe când un judecător statal are cam 100.000 pe an).

În sala de judecată numele celor 7 judecători este postat în dreptul fiecăruia. În centru stă „chief justice”, în dreapta sa stă seniorul, iar ultimul din stanga sa este cel mai tânăr. În stanga si şreapta mesei stau doi aprozi, care sunt din cadrul US Marshall. Părţile stau în faţă, iar în centru este un podium unde au cuvântul avocaţii – 5 minute de prezentare a cazului şi 25 minute pentru a răspunde la întrebări. La expirarea minutelor se aprinde un beculeţ roşu situat pe podium. Totul se înregistrează audio-video, ulterior dezbaterea se transcrie. 

În procedurile judiciare întotdeauna companiile trebuie reprezentate de avocaţi (deci nu pot participa la proceduri small claims). 

Funcţionarii quasi-judiciari (Quasi Judicial Hearing Officers)

a. La nivelul Curţilor de circuit există arbitri („referencee”). Aceştia procedează la audieri ca şi un judecător. Sunt lawyer-i. Stabilesc faptele. Recomandă „orders” : dacă părţile sunt de acord cu soluţia propusă şi judecătorul o aprobă, judecătorul dă ordinul; dacă părţile nu sunt de acord, judecătorul procedează la judecarea cauzei din nou (audieri, probe etc). Nu se aplică pentru custodie copil, abuz rasial.

b. La nivelul Curţilor de district sunt magistraţi care soluţionează small claims, încălcarea codului rutier, au anumite competenţe în cauze penale. 

Sarcina probei

Sunt mai multe standarde folosite în procedura de administrare a probelor:

Probable Cause: se foloseşte pentru activităţile preliminare în cauze penale (de ex, dacă s-a comis o infracţiune şi poliţia are nevoie de un mandat de percheziţie, trebuie prezentat dovezi din care să rezulte că a fost comisă o infracţiune şi se crede în mod rezonabil că o anumită persoană a comis-o; nu în această etapă trebuie dovedită vinovăţia, numai indiciile);

Preponderance of Evidence: în cauzele civile, trebuie să existe 51% şanse să câştigi;

Clear and Convincing: pentru anumite litigii de familie (mai ales pentru custodia copilului)

Beyond a Reasonable Doubt: se foloseşte în cauzele penale, este un standard foarte înalt. 

Cele mai multe cauze penale se rezolvă prin procedura plea bargaining, adică prin negocieri între acuzare şi apărare, care trebuie încuviinţată de către instanţă: dacă acuzatul recunoaşte fapta în faţa procurorului, acesta îi oferă şansa de a primi o încadrare juridică mai uşoară  sau va face recomandare de a primi o pedeapsă mai mică. 

Juraţii

Părţile pot alege dacă vor proces numai cu judecător (bench trial) sau cu juraţi (jury trial).

Sunt în număr de:

– 12 pentru fiecare proces penal cu felony;

–  6 pentru fiecare proces penal cu misdemeanor;

–  6 pentru fiecare proces civil.

Pentru a ajunge jurat, selecţia se face aleatori dintr-o listă cu persoane care au carnet de conducere şi card de identificare personal (nu există buletine aici). Juraţii nu pot îndeplini această calitate mai mult de o dată pe an. Trebuie să aibă minim 18 ani, să poată conversa în limba engleză şi să nu fi fost condamnat pentru felony.

În cauzele penale, juraţii trebuie să stabilească dacă acuzatul este vinovat sau nevinovat, verdictul trebuie să fie unanim, procurorul trebuie să dovedească în afara oricărei îndoieli rezonabile vinovăţia acuzatului, dar juraţii nu au responsabilitatea fixării pedepsei.

În cauzele civile, juraţii trebuie să determine dacă pârâtul răspunde civil pentru daunele produse, verdictul se poate lua cu 5 din cele 6 voturi, reclamantul trebuie să dovedească cazul prin „preponderance of the evidence”. 

Exemple de proceduri cu juraţi:

1. comiterea unei infracţiuni felony (infracţiunea gravă precum crimă, tâlhărie):

– poliţia face investigaţiile

– procurorul prezintă primele probe la magistratul dela Curteadistrictuală

– magistratul ordonă arestarea dacă din probe rezultă comiterea infracţiunii şi că suspectul a comis-o

– suspectul este arestat şi dus la judecătorul dela Curtea Districtualăunde i se explică ce drepturi, are, i se dă avocat dacă nu are unul, şi stabileşte cauţiunea pe care trebuie să o plătească pentru a rămâne în libertate până la proces (o sumă de bani şi alte obligaţii, precum aceea de a nu părăsi statul, sa nu se întâlnească cu anumite persoane, să nu frecventeze anumite locuri). Este eliberat dacă nu prezintă un risc pentru public şi dacă nu există riscul de a fugi. Dacă fuge, banii plătiţi drept cauţiune vor fi folosiţi pentru găsirea lui.

– apoi au loc audierile preliminare (preliminary hearings) de către Curtea Districtuală: procurorul prezintă probele că a fost comisă o infracţiune şi acuzatul e cel care a comis-o. Dacă sunt destule probe (probable case) în acest sens, cazul este trimisla Circuit Court pentru procesul pe fond.

-la Curteade Circuit se administrează probe, se audiază persoane (acuzatul are dreptul să nu se autoicrimineze, deci poate refuza să depună declaraţie). Verdictul trebuie să fie unanim, altfel procurorul decide dacă îl reintroduce pentru a fi rejudecat cu un alt juriu. 

2. comiterea unei infracţiuni misdemeanor

– magistratul de la curtea districtuală poate emite mandat sau cazul poate începe doar pe baza înscrisurilor de la dosar

– nu mai sunt audieri preliminare; se ia poziţia acuzatului (plea) şi se trece la proces. 

3. proces civil

– pentru valori mai mici de 3000 $, magistratul sau judecătorul de district poate judeca fără juriu.

– peste 3000 dar până la 25000, Curtea de district poate soluţiona cauza cu sau fără juriu. 

4. litigiu succesoral

– cele mai multe cazuri sunt cu moşteniri vacante pentru care instanţa nu face audieri
– instanţa poate face audieri cu privire la aspectele care apar în timpul dezbaterii succesorale
– Instanţa poate organiza audieri, în cazuri de tutelă (guardianship) şi curatelă (conservatorship), cu sau fără un juriu. 

ADR

Cea mai cunoscută formă de ADR este medierea. În sistemul tradiţional de rezolvare a disputelor, părţile nu vorbesc decât în faţa judecătorului. În mediere, mediatorul le convinge să îşi vorbească şi să vină cu soluţiona convenabilă amândurora dintre părţi. Mediatorul nu spune părţilor ce şanse au (nu e mediere evaluativă), ci este neutru şi facilitativ. 

Tot ce se întâmplă în curţile din SUA este public. Dosarele sunt în întregime pe internet, în unele state chiar şi cauzele de divorţ. Acest „open records” este un efect al transparenţei şi bunei guvernări care se cere justiţiei. Aşadar, documentele folosite între părţi vor fi publice şi vor putea fi găsite oricând, pe internet. Ca urmare, e un motiv în plus de a se apela la mediator unde totul este  confidenţial. 

La mediator, părţile au ocazia pentru prima dată să îşi spună povestea, neîntrerupte.  La sfârşit nu vor primi tot ce au dorit, dar vor obţine o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi (win-win). Înţelegerea lor e consemnată într-o rezoluţie care devine astfel un contract. Nu trebuie încuviinţată de judecător (afară numai dacă această încuviinţare nu este chiar parte din înţelegerea părţilor, caz în care judecătorul va pronunţa chiar o hotărâre judecătorească, cu toate efectele sale), nici măcar dacă la mediere se apelează în timpul procesului judiciar. Dacă înţelegerea nu e respectată, se poate acţiona în judecată cealaltă parte întocmai ca în cazul unui contract.

Sunt anumite cazuri care nu suportă mediere (divorţ, tutelă, curatelă etc). În caz de custodie apel, rata succesului la mediere este de 50%. În civil, media medierilor reuşite este de peste 50%. 

În unele state (Michigan, Texas, Florida) judecătorul poate obliga părţile să meargă la mediator, nu să se şi angajeze în procedura propriu-zisă de mediere; e foarte rar însă când părţile ajung la mediator şi nu trec mai departe. O mediere durează în mediu 4-5 ore (o jumătate de zi). 

Mediatorii sunt autorizaţi după ce au urmat 40 ore de cursuri de formare; cei care nu sunt avocaţi, au nevoie de încă 40 ore. Biroul de Dispute Resolution este în cadrul Adminsitraţiei Curţii supreme din Michigan, are 3 angajaţi şi aprobă curricula pentru formarea mediatorilor şi lista cu aceştia. Pe listă, mediatorii trec costul unei ore de mediere. Există o reţea a centrelor de mediere, alcătuită din voluntari care urmează aceeaşi procedură de autorizare; finanţarea acesteia e asigurată de un procent de 5% din taxele de timbru plătite pentru depunerea acţiunii la instanţă (aprox. 150$ pe cerere). 

Mediatorii încurajează ca la procedura de mediere să fie şi avocaţii prezenţi. Aceasta fie pentru că e un caz slab şi în instanţă ar putea pierde, fie pentru că apar probleme legale iar mediatorii nu pot da consultanţă juridică. 

Alegerile judiciare

Alegerile judiciare sunt o invenţie a USA. Se mai întâlnesc în Japonia (după al doilea război mondial au scris Constituţia inspirându-se din cea a Americii) şi în Elveţia (la unele curţi). 

Fiecare din cele 50 state americane are cel puţin o curte federală districtuală. Deasupra lor există curţile federale de apel şi apoi US Curtea Supremă. Două sunt caracteristicile ale acestui mod politic de numire al judecătorilor federali: modul de propunere (de Preşedintele SUA) şi confirmare (de US Senat); mandatul pe viaţă (pot fi revocaţi prin procedura impechiment). 

La nivel statal, lucrurile stau diferit. După declararea independenţei din UK, cele 13 state iniţiale ale SUA au folosit modelul federal pentru a se organiza. Când a devenit Preşedinte al SUA Andrew Jackson (erou de război, ales din Tenesse) s-a schimbat procedura de vot: putea vota orice persoană indiferent de culoare, vârsta minimă 21 ani, indiferent de avere şi familie. S-a dorit vot pentru oricine. Şi pentru orice. 

În Michigan, în 1950 s-a votat o nouă Constituţie: aşa au loc alegeri pentru Guvernator, judecători, secretar de stat, Attorney General, Trezorier, etc. Nu contează din ce partid sunt candidaţii, sunt liste uninominale. 

La nivel federal nu sunt limite de vârstă pentru judecători. În sistemul statal, aici, vârsta maximă la data alegerii nu poate fi mai mare de 70 ani. 

De-a lungul anilor s-au emis coduri de etică pentru candidaţi şi judecători. Cum candidaţii sunt deseori avocaţii, s-a scris că nu pot fi solicitat evocaţilor mai mult de 100 dolari, nu se pot aduna bani cu mai mult de 180 zile înainte, după ziua alegerilor nu se mai pot strânge fonduri etc. Se poate dona pentru o campanie 34.000$, iar un partid politic 44.000$. 

Campaniile au devenit în ultimii ani extrem de politizate. Anul trecut pentru un judecător de supremă s-au cheltuit 750.000$, iar pentru un candidat ca guvernator 45 mil $. 

Prima regulă: nimeni nu ştie cine sunt judecătorii în funcţie (cu excepţia avocaţilor). A doua regulă: lumea e saturată de campanii, aşa că nu mai atrag atenţia campaniile judiciare. Populaţia votează după nume (ai şanse ridicate dacă ai un nume puternic, irlandez (Kelly, de ex, sau Young), dacă au auzit ceva bun despre tine (de la o rudă, un prieten; ori dacă te-ai născut în acel loc sau locuieşti acolo; sub numele candidatului de pe listă este trecut numai titlul, motiv pentru care cei care sunt judecători sunt deseori realeşi, căci lumea nu ştie nimic despre ceilalţi) şi dacă empatizează (femeile tind să voteze pt femei, bărbaţii nu neapărat; afro-americanii votează pentru afro-americani, polonezii pt polonezi – pentru că dacă nu cunosc candidatul, se simt mai confortabil să fie unul de-al lor). De aceea se fac coaliţii de suporteri: un fermier nu preferă candidat, dar dacă o organizaţie a fermierilor susţine un candidat, alegătorul e tentat să voteze cu acela; tot astfel, grupurile de Law enforcement sunt f.importante: dacă nu se ştie nimic despre un candidat dar se ştie că e susţinut de poliţişti, înseamnă că acel candidat e dur cu infractorii şi are şanse să fie votat. Cei mai mulţi alegători nu se informează singuri, deschizând cutia poştală clasică sau internetul, de aceea trebuie să li se spună tot timpul câte ceva despre candidaţi. 

Opoziţia invocă aspecte negative despre candidaţi, pentru a schimba modul de a vota al alegătorilor. Publicitatea negativă e f.violentă. În acest domeniu nu există reguli etice, doar condiţia ca pe spoturi, afişe etc. să scrie cine plăteşte pentru ele. 

Pentru candidaţi lucrează grupuri de suport şi/sau partidele politice. Ele au interesul ca o anumită persoană să fie aleasă. Ele caută organizaţiile de campanie: pun afişe, fac spoturi, dau telefoane, trimit scrisori, organizează campanii de presă. Acum se foloseşte mult youtube. 

În campania pt Bob Youg (judecător de supremă, reales anul trecut), pe youtube a apărut un spot „Locuieşte Bob Youg în Michigan?” citind-o pe soţia lui care spune că ea şi copii locuiesc în Milwakee. În realitate, articolul citat se referea la o casă de vacanţă unde mai merg din când în când. Nu se ştie cum să se răspundă la atacurile de pe youtube.

Într-un alt spot se afirmă că BY a dat soluţii în mandatul alăturat care a ajutat companiile de petrol (au ajunsla CSmulte procese dintre companii), care poluează acum apele din Michigan.

Înttr-un altul sunt fotografii din sală când doarme. Staful său a găsit filmările în înregistrările oficiale şi a constatat că acele fotografii sunt stop-cadru exact în momentul când clipea.

El a făcut la rândul său un spot prin are a arătat că acele minciuni sunt plătite de avocaţii şi companii care vor să preia controlul asupra curţii supreme. 

La alegeri participă 70-80% din populaţie. 

Diferenţa faţă de o campanie politică: au mulţi oameni în staff, presa de partea lor etc. Campania pentru judecători e mai restrânsă. Sunt diferite. Toată lumea se concentrează pentru campania unui guvernator. Judecătorul trebuie să fie în curte majoritatea timpului. 

Numirile judiciare 

În ianuarie 2011, Guvernatorul actual a intrat în funcţie.

În stat sunt: o curte supremă cu 7 judecători, o curte de apel cu 28 judecători, 3 tipuri de instanţe de judecată (circuit courts, probate şi disctrict) însumând 600 judecători în Michigan. 

Judecătorii sunt aleşi, după care sunt numiţi de guvernator. Constituţia permite guvernatorului să numească un judecător succesor dacă postul e vacant (în caz că judecătorul s-a mutat în altă parte, e revocat, a decedat, sau a demisionat). Singura condiţie este ca cel numit să fie membru al baroului de minim 5 ani. Judecătorul depune jurământul în faţa guvernatorului şi îşi începe funcţia. 

Există totuşi o practică tradiţională pentru numire: se acceptă aplicaţii, se completează un chestionar, se trimit la comitetul pentru numiri judiciare din cadrul Baroului (judicial comittee) care îi intervievează, se consultă alţi judecători şi avocaţi (asistă dar nu votează şi cineva dela Biroul juridic al Guvernatorului). Comitetul face propuneri: calificat sau ne-calificat pentru funcţia judiciară. Dacă e necalificat, guvernatorul nu face propunere. Apoi propunerea vinela Oficiul Juridic, care face un referat Guvernatorului. De cele mai multe ori Guvernatorul acceptă propunerea Biroului. Sunt întrebări standard: filosofia legală (cum vede legea, face lege sau politică, cum aplică legea), modul de gândire juridică, etica (cât timp alocă profesiei, care e reputaţia în comunitatea juridică – e respectat de avocaţi), implicarea în viaţa comunitară(comisii, board-uri), angajament politic sau trecut politic (nu e un criteriu determinat). 

Propunerile sunt confidenţiale, notele date nu le cunosc nici măcar candidaţii, deci nu se poate ataca nimic. Procedura nu e transparentă, pentru a se proteja reputaţia profesională a candidaţilor.

Numirea se face pentru un mandat de 8 ani la supremă şi de 6 ani la celelalte niveluri. Judecătorii pot fi aleşi doar de două ori. După ce îşi încheie mandatul, se pot întoarce în avocatură.

Anunțuri

13 comentarii »

  1. În America judecătorul nu are voie să se întâlnească cu partea din proces.

    Comentariu de dictaturajustitiei — 23/08/2011 @ 7:00 AM | Răspunde

    • Ba da, doamna, are voie. Problema etica care se pune este aceea sa nu vorbeasca despre dosar.

      Comentariu de Cristi — 23/08/2011 @ 4:04 PM | Răspunde

      • Mulțumesc pentru răspuns. Știți și când se va ajunge în România ca să se respecte etica profesională ?

        Comentariu de dictaturajustitiei — 23/08/2011 @ 10:07 PM | Răspunde

        • Cand va fi internalizata: adica cand profesionistii isi vor indeplini total rolul social, pe care se presup[une ca trebuie sa il cunoasca. Atunci cand in Romania se va vorbi cu respect despre oameni si oamenii cu respect despre autoritati, cand cu totii vom trai cu frica de a nu incalca legea, cand autoritatea va fi recunoscuta, cand greseala va fi asumata.

          Comentariu de Cristi — 24/08/2011 @ 12:39 AM | Răspunde

      • …au voie sa se intalneasca, dar nu au voie sa vorbeasca despre dosar…mi se pare a fi chintesenta respectului fata de om! a egalitatii, a tratamentului egal si a prezumtiei de nevinovatie…dem-ni-ta-te…

        Comentariu de Adriana Florescu — 24/08/2011 @ 3:04 AM | Răspunde

  2. deci, si la ei trebuie sa ai min 5 ani vechime, ….dar, noi ‘blamam’ concursul de admitere in magistratura

    Comentariu de Carmen-VL — 23/08/2011 @ 12:02 PM | Răspunde

  3. Cu respect constat ca este cineva care nu se plimba degeaba pe banii statului/contribuabilului.
    Cu respect va multumesc pentru respectul pe care ni-l aratati informandu-ne la modul cel mai serios.
    Sunt cel putin 7-8 puncte pe care le-as dori aplicate in Romania- dumneavoastra?

    Comentariu de Adriana Florescu — 23/08/2011 @ 12:10 PM | Răspunde

    • Doamna, eu nu ma plimb, sunt in vizita de studiu. Si nu sunt in SUA pe banii statului, ci ai americanului – Departamentul de Stat (echivalentul ministerului nostru de externe).

      Comentariu de Cristi — 23/08/2011 @ 4:03 PM | Răspunde

  4. Domnule Danilet, va rog frumos sa ne spuneti cum este reglementata in SUA chestiunea taxelor judiciare. La noi stim cum e cu Legea nr. 146/1997 si ce probleme ridica aplicarea ei, ma intereseaza foarte tare cum e la ei.

    Comentariu de area — 23/08/2011 @ 6:10 PM | Răspunde

    • Pana cum am aflat ca este o taxa fiza, de 150$. Am sa mai intreb.

      Comentariu de Cristi — 24/08/2011 @ 12:40 AM | Răspunde

  5. Va rog foarte mult sa aflati acest lucru. Va multumesc.

    Comentariu de area — 24/08/2011 @ 4:09 PM | Răspunde

    • Platesc o taxa fixa de 150 sau 250 dolari cand depun actiunea, apoi un procent din obiectul procesului. Plata se face la ghiseul instantei.

      Comentariu de Cristi — 24/08/2011 @ 10:02 PM | Răspunde

  6. Domnule judecator, sunteti printre putini judecatori pe care ii apreciez desi nu am avut onoarea sa va intalnesc in carierea mea juridica de peste 15 , profesia mea fiind pe moment de consilier juridic cu „norma intreaga” :) . Va urmaresc blogul de ceva timp si pot spune ca din punct de vedere al ideilor si expunerilor profesionale este impecabil . Revenind dealtfel la ceea ce vroiam sa scriu , trebuie sa recunosc ca mi-ati indeplinit o dorinta , intotdeauna am dorit sa aflu un minim de informatii (precise) legate de sistemul judiciar american si cred ca ati reusit sa imi satisfaceti aceasta curiozitate.

    Comentariu de Lidia Darma — 25/08/2011 @ 7:46 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: