CRISTI DANILEŢ – judecător

29/09/2011

Vine 1 oct. Vine codul!

Filed under: NCC — Cristi Danilet @ 9:06 PM

 

Acum doua saptamani, sub coodonarea CSM, a inceput oficial seria de manifestari prilejuite de Ziua Europeana a Justitiei Civile. O sarbatoare anuala – 25 oct – initiata de Consiliul Europei si Uniunea Europeana, aceasta are ca obiectiv apropierea justitiei de cetatean. Si justitia este mai aproape de cetatean prin specificul ei: zilnic judecatorii rezolva litigii de vecinatate, de succesiune, de fond funciar, nerespectari de contracte, neintelegeri familiale, sau neintelegeri la locul de munca. Toate acestea sunt aspecte civile. Iar 80% dintre litigiile din Romania sunt reprezentate de aceste cauze civile – procese multe, procese grele, care nu fac deliciul stirilor de seara dar care solicita resurse considerabile din partea sistemului. Resurse care nu sunt alocate sistemului într-o proporţie adecvată deşi sunt uriaşe pretenţiile de a face faţă reformelor legislative. Iar pentru aceasta, puterile trebuie să colaboreze. Din partea legislativului şi executivului însă, nici un semn – doar o birocraţie uriaşă: rapoarte făcută în pripă, coduri modificate înainte de a intra în vigoare, legi care nu se ştie când devin aplicabile, studii de impact cu calcule greşite. Însă cu pericoluase intenţii de preluare a controlului asupra justiţiei. De aceea, noi cei din CSM va trebuie sa actionam ferm pentru protejarea independentei justitiei, dar si pentru responsabilizarea ei. 

Pe 28 sept 2011 am sărbătorit Deschiderea Anului Judiciar. Initiat de CSM si ICCJ, aceasta sarbatoare va deveni un eveniment anual, menit sa marcheze reluarea dupa vacanta judecatoreasca a functionarii sistemului juridic – singurul mecanism din orice societatea democratica menita sa ocroteasca drepturile omului. Invitatii au vorbit despre traditia pe care Romania a avut-o in privinta Deschiderii anului judiciar si reinnodarea acestui moment care a regăsit alături toate autoritatile menite sa contribuie la bunul mers al justitiei. De la vorbe la fapte însă, e încă o mare distanţă.

 Din 1 oct 2011 va începe aplicarea in Romania a unui Nou Cod Civil. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 146 ani şi 10 luni. Suntem datori sa promovam noul cod în toate mediile, profesioniste sau nu. Judecatorii vor primi înregistrările conferinţelor desfăşurate la INM în ultima lună în cadrul cărora profesorii ce au lucrat la cod le-au explicat noutăţile. Academia Română deja a publicat o primă carte despre instituţiile noi juridice. Avocaţii derulează deja de câteva luni conferinţe de pregătire. Grefierii au început să fie pregătiţi prin SNG. Notarii au şi publicat un îndrumar. Mai mult, la nivelul CSM se elaborează în fiecare săptămână materiale prin care se prezintă sinteze din noile instituţii care se trimit instanţelor ce organizează conferinţe de presă pentru a le comunica publicului. Şi cele mai multe au înţeles să îşi îndeplinească rolul pe care îl au în educaţia juridică a cetăţenilor.

 1 octombrie este sâmbătă. Începem o nouă eră.

 

 

Anunțuri

3 comentarii »

  1. vom putea sa scoatem copi din tara fara aprobarea tatalui

    Comentariu de ovi lazar — 30/09/2011 @ 10:30 PM | Răspunde

  2. Am o intrebare legata de acceptarea succesiunii. Termenul de acceptare este, mai nou, de un an. Aceasta noua regula se aplica de la 1 octombrie incolo, ea nu este valabila si pentru litigiile in curs? In cazul meu, este vorba despre un proces care priveste inlaturarea de la mostenire a unui succesor care nu a acceptat mostenirea in termenul legal de 6 luni – asa cum era prevazut in vechiul Cod. Aceast nou termen nu echivaleaza cu o repunere automata in termenul de a accepta succesiunea, avand in vedere ca de la moartea autorului nu a trecut inca un an?

    Comentariu de Madalina — 02/10/2011 @ 8:53 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: