CRISTI DANILEŢ – judecător

11/12/2011

9 si 10 dec – Anticoruptie si Drepturile omului

Filed under: coruptia,dr.omului — Cristi Danilet @ 10:45 AM

Două sărbători internaţionale aproape că au rămas fără ecou în România. Acoperiţi de evenimentele politice vizând viitorul U.E. şi al euro (cărora unii analişti nu-i dădeau mai mult de 10 zile de supravieţuire acum două săptămâni – de unde se vede treaba că nu numai la noi sunt guru-analişti înşelători), am neglijat semnificaţia zilelor de 9 şi 10 dec. 

Pe 9 decembrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională Împotriva Corupţiei. A fost instituită de ONU, începând cu 2003, pentru a marca semnarea Convenţiei ONU împotriva Corupţiei (Convenţia de la Merinda), pe care a semnat-o şi apoi ratificat-o şi România. A fost semnalul dat la nivel mondial cum că a devenit corupţia un fenomen global şi extrem de îngrijorător. Convenţia stabileşte necesitatea intensificării prevenţiei în materie de corupţie, a independenţei organelor care luptă împotriva corupţiei, recomandă redactarea şi implementarea codurilor de conduită pentru agenţii publici, obligă la asigurarea accesului populaţiei la informaţiile publice, implicarea publicului în lupta anticorupţie, prevede incriminarea infracţiunilor de corupţie atât pentru mediul public (inclusiv sectorul judiciar) cât şi pentru cel privat inclusiv în ce priveşte răspunderea persoanelor juridice. Convenţia atrage atenţia că trebuie limitate imunităţile care împiedică înfăptuirea justiţiei, că cei condamnaţi trebuie decăzuţi din anumite drepturi, că bunurile folosite sau produse de infracţiuni trebuie confiscate, că martorii trebuie protejaţi, că avertizorii de integritate nu trebuie sancţionaţi, că secretul bancar nu poate limita investigaţiile penale, şi încurajează folosirea tehnicilor speciale de investigaţie (livrări supravegheate, supraveghere electronică, infiltrare). 

Campania anticorupţie este coordonată de UNODC, iar anul acesta poartă numele ACT. Ea priveşte inclusiv justiţia. La rândul meu, sunt convins că numai o justiţie curată poate să îşi îndeplinească dificila sarcină de a contribui la micşorarea (nu îndrăznesc să vizez la eradicarea) corupţiei din România. De aceea, profit de subliniez încă o dată pasul mare pe care justiţia noastră l-a făcut acum două săptămâni, când a fost aprobată Strategia de întărire a integrităţii din justiţie şi Planul de acţiuni aferent. E un semnal că justiţia însăşi îşi asumă vulnerabilităţile şi e gata să lupte din interior împotriva colegilor incorecţi, neoneşti. 

Pe 10 decembrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Ea aminteşte de anul 1048 când la Paris ONU a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, tradusă în 382 de limbi şi dialecte. Este unul dintre cele mai importante documente elaborate de ONU şi este cel mai puternic instrument din lume în domeniul enunţării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind primul document internaţional care le reglementează amănunţit. Din motive care îmi scapă, noi suntem mai familiarizaţi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sistemul de protecţie instituit prin Curtea de la Strasbourg, decât cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele două Pacte ale Drepturilor Omului din 1966 care fac aplicabilă Declaraţia (Pactul cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, şi Pactul cu privire la  drepturile civile şi politice), precum şi cu protecţia în sistem ONU a drepturilor consfinţite de acestea (Consiliul Drepturilor Omului instituit în 2006 care a luat locul fostei Comisii pentru Drepturile Omului, care are sediul la Geneva, Elveţia şi e responsabil atât de promovarea drepturilor omului cât şi de constatarea încălcărilor cu privire la acestea; Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului – care e oficialul ONU în acest domeniu şi monitorizează activităţile şi instituţiile pentru drepturile omului, cu sediu tot la Geneva).

Art. 10 din Declaraţie are legătură directă cu justiţia:

Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

 Iar art. 14 din Pactul cu privire la  drepturile civile şi politice reia: 

Toti oamenii sunt egali în fata tribunalelor si a curtilor de justitie. Orice persoana are dreptul ca litigiul în care se afla sa fie examinat în mod echitabil si public de catre un tribunal competent, independent si impartial, stabilit prin lege, care sa decida fie asupra temeiniciei oricarei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. 

Închei spunând următoarele: independenţa justiţiei nu este un privilegiu al judecătorului, ci un drept al justiţiabilului. Judecătorul însuşi, pe lângă soluţionarea cauzelor cu care este sesizat, mai are îndatorirea de a apărarea drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi de a promova statul de drept.

Anunțuri

8 comentarii »

  1. buna dimineata,

    de acord cu sarbatorile, dar noi avem probleme cu viata reala

    http://www.ziare.com/stiri/justitie/casarea-romaniei-la-inalta-curte-opinii-1128209

    Comentariu de skorpion — 11/12/2011 @ 10:48 AM | Răspunde

    • Pai si eu tot de viata reala vorbesc. Nu obinuiesc nici sa fiu ipocrit, nici sa scriu povesti. In ce ma priveste, am inceput sa fac educatie la cei care vor fi maine magistrati, si sa anunt pe cat mai multe cai magistratii in functie ca cine va gresi va plati fara nicio retinere. Mai lucrez la un proiect de interpretare unitara a legii in materie de dreptul familiei pe noul cod civil si am inceput lucru la un indrumar de conduita judiciara adresat intregului sistem. Mai fac intalniri cu jurnalistii sa aflu parerea lor despre ce trebuie facut in sistem. SI analizez dosarele celor care marti si miercuri vor fi in fata noastra pentru a fi promvoati la ICCJ.
      Dvs, cei care scrieti pe bloguri, ce faceti pentru viata reala?!

      Comentariu de Cristi — 11/12/2011 @ 11:20 AM | Răspunde

  2. Ce fac eu pentru viata reala?
    Mai mult decat imi pot permite! Irosesc energie, sanatate, bani, timp, munca de ale carei rezultate nu ma pot EU bucura, pierd clipe, ore, zile, luni si ani pe care nu ii pot petrece alaturi de persoane fata de care fiecare om are datorii morale imposibil de platit si carora vor dori sa le mai auda vocea dar nu se va mai putea,…
    si sper ca se va face primavara cu o floare…ca de data asta (mereu de data asta), legea chiar proasta va avea ceva in apararea mea (caci ARE!), ceva care sa fie cunoscut/recunoscut/acceptat/aplicat, ca acela care are datoria morala si „deontologica” sa faca toate diligentele pentru a afla adevarul, de a fi impartial/nu partinitor, care cunoaste meserie, care „nu are mama, nu are tata”, care nu are o tema fixata de la inceput in ceea ce te priveste, pe tine, cel fara nume, care nu isi programeaza „livrarea” dosarului via Ecris, asa cum se cuvine, care nu face o pantomioma din solemnitatea actului…(despre care vorbim), care nu te intreaba chiar la primul termen „ce probe sa depui, nu e clar?” (ca doar alalalt a depus…), sau care se face ca nu aude, sau care nu vrea sa auda, sa vada…care iti arata prin ochi ca te dispretuieste, ca nu ai studiile lui, (asa ca…ta gueule!) care nu vede o singura proba din 100 care sa fie concludenta, si multe altele pe care nu le stiti- pentru ca, este inadmisibil sa cititi un dosar care nu va priveste!!!
    …si pentru a nu mai continua, reduc la esenta, ma ruinez, pentru o idee, aceea pentru care truditi, stiind de la o vreme ca nu am aproape nici o sansa, dar neputand sa accept ca viata si semenii te pot terfeli in asa hal si ca altii mai slabi ca tine o pot pati mai rau (asa cum deja ai vazut in sala de la etaj), daca tu abandonezi pana nu ai varsat ultima picatura de sange…

    In plus, poate ca nu in zadar, sper ca dintre cei care citesc ce scriu bloggerii (abrupt intrebati), vor avea intelepciunea sa reflecteze, sa incerce sa creada ca adevarul nu este apanajul doar al unora, ca ratiunea este „la chose la mieux partagee du monde” si cu puterea pe care au privilegiul sa o fi dobandit-o (cinste lor!) sa faca ceea ce nu pot face acestia, dar sa nu o faca pentru generatia viitoare.

    Chiar cred ca, se poate…si imi asum si riscul- Q.E.D.

    Comentariu de skinnz — 11/12/2011 @ 11:08 PM | Răspunde

    • Aha. Atunci, bun venit in aceeasi barca. iata, tu am inceput sa fac ceva in lumea reala. Daca puneti si dvs mana, poate s-or mai alatura vreo doi si dam un ghiont mai puternic acolo unde trebuie ca sa punem lucrurile in miscare.Ce spuneti, va bagati?! As paria ca raspunsul va fi negativ, dar incerc si eu. Dupa cum am incercat cu unii care se dadeau rotunzi ca fac si dreg, ca ei vin din America cu idei, ca au solutii si cand le-am spus „Haideti sa ne vedem, sa incepem sa facem ceva” m-au pus in stan by si dusi au fost…

      Comentariu de Cristi — 11/12/2011 @ 11:30 PM | Răspunde

  3. nu v-a pus nimeni in stand by, dar eu consider ca fiecare trebuie sa-si faca meseria perfect acolo unde este.

    La ora actuala foarte multa lume, fie profesor, magistrat, politist, lucrator comercial, medic, zidar NU-si indeplineste sarcinile
    la randamentul maxim!

    si multe lucruri nu se rezolva prin intilniri, parerea mea!
    :)

    Comentariu de skorpion — 11/12/2011 @ 11:35 PM | Răspunde

    • Adevarat ca nu sunt in stand by. Asta imi mai trebuia, sa ma iau dupa un laudaros anonim care imi spune ca va veni el cu solutii la problemele justitiei.
      Si aveti dreptate, nu se rezolva cu intalniri. Numai ca ar fi fost unele de lucru.
      Pana la urma-urmei, daca ma gandesc bine, si in lumea virtuala tot intalniri se cheama ca avem. Or fi si astea bune la ceva, nu zic nu. Mai ales la eliminarea unor tensiuni acumulate de cei care se limiteaza la actiunile anonime de descarcare a frustrarilor impotriva magistratilor.
      Dar da, adevarat ce spuneti, ca lumea nu prea isi indeplineste sarcinile in Romania. Uitati-va, nici macar societatea civila care a trecut din lumea reala in lumea virtuala dupa care s-a dispersat ca aburul in eterul electronic.

      Comentariu de Cristi — 11/12/2011 @ 11:54 PM | Răspunde

  4. Drepturile omului???!!!!! Ce gluma buna? La noi toti se sterg la fund cu dr. omului, pornind de la un simplu asistent de pe ambulana pana la politicieni, magistrati. Am vazut oameni umiliti in instanta de asa zisi magistrati doar pt. ca in capul lor pin de prejudecati, nu s-a auzit de „respect fata de demnitatea umana” sau macar respect pt. lege. Vai de capul nostru dar vai si de capul lor. Domnule judecator, multi dintre colegii dumneavoastra nu stiu ce inseamna sa fii magistrat si care e rolul lor intr-un stat de drept.

    Comentariu de Popescu Alin — 15/12/2011 @ 3:59 PM | Răspunde

    • De acord ca unii nu stiu. Dar e valabil pt orice categorie de cetateni. Care nici ei nu stiu care e rolul unui judecator intr-un stat de drept.

      Comentariu de Cristi — 16/12/2011 @ 4:43 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: