CRISTI DANILEŢ – judecător

30/01/2012

Plenul CSM, mai tare ca sectia

Filed under: CSM — Cristi Danilet @ 8:23 PM

Semnalez un articol al prietenului meu si coleg in CSM, judecatorul Adrian Neacsu.

Rezumat: O recentă hotărâre adoptată de  Plenul CSM semnifică uzurparea dreptului de a  controla cariera magistraţilor.

Astfel,   în anul 2005, prin modificările aduse la Legea nr.317/2004,  legiuitorul  a făcut o partajare a competenţelor secţiilor CSM de ale  Plenului  acestui for, pe considerentul că membrii din secţia de  judecători  trebuie să decidă în mod exclusiv asupra carierei  judecătorilor,  iar membrii din secţia de procurori să  decidă în mod  exclusiv asupra carierei procurorilor.

Săptămâna  trecută  Plenul CSM a decis, cu majoritate de voturi, că  ar fi  competent să controleze  şi eventual să infirme hotărârile secţiilor  CSM. Această  hotărâre este contrară legii,  încălcând atât voinţa  legiuitorului care a modificat legile justiţiei  în anul 2005, cât şi  legea contenciosului administrativ Ea este cu  atât mai discutabilă cu  cât, în anul 2011, acelaşi Plen adoptase  o hotărâre de principiu  stabilind  în mod expres că, atunci când se formulează  o plângere  prealabilă împotriva unei hotărâri a secţiei CSM numai  aceasta este  competentă să o soluţioneze.

În  felul acesta,  se deschide practica Plenului CSM de a vota asupra unor  chestiuni punctuale  ce ţin de cariera judecătorilor, respectiv a  procurorilor, inclusiv  cele cum ar fi numirea sau avizarea propunerilor  de numire  în funcţii cheie în ierarhia sistemului judiciar. De  exemplu,  judecătorii şi societatea civilă  din CSM se vor putea  pronunţa pentru prima oară  asupra propunerilor de numiri în funcţii de  conducere ale Procurorului  General al României, al Procurorului  Şef al  DNA sau DIICOT.

In intregime pe Contributors

Anunțuri

10 comentarii »

  1. Să înțeleg că jud. Adrian Neacșu se alătură lui „Ion Roată”, lui „area” și altora care își scrâșnesc neputincioși necazul pe internet?

    „Ion Roată” scria amar cu fix o zi înaintea dlui judecător Neacșu, pe acest blog:

    „Am primit şi eu “motivarea” de la apel, în care domnii judecători au copiat conştiincioşi ce-a scris colegul lor de încredere de la fond. E o performanţă unică, căci au reuşit să reproducă identic toate greşelile gramaticale de la fond, inclusiv o lege scrisă cu acelaşi an greşit. Prin metoda “datului cu zarul”, s-a reuşit în extremis conversia în nulitate relativă, a unei nulităţi absolute din jurisprudenţa ICCJ (cu scopul nobil al stabilităţii actului juridic), Pntru asta merită recompense, căci s-a realizat prin “munca patriotică a magistratului” cale de 3 luni, fiind după ieşirea din sală. Gradul de complexitate a fost ridicat, că nu oricine avea dreptul să completeze legi, şi imediat să le şi aplice, Unde mai pui că s-a concluzionat că la nulităţile relative nu produc niciun fel de efecte, că de aia şi sunt ele relative.
    Văd că CSM-ul a lăsat-o mai moale cu interpretarea unitară a legii, şi cu predictibilitatea actului de justiţie, şi a reluat văicăreala despre Coduri. Bravo!”

    Mi-a semnalat cineva, cu câteva zile în urmă un articol de ziar în care se vorbea de oamenii nedreptățiții de judecători care se adresează… Avocatului Poporului, nu inspecției judiciare.

    Fiecare se plânge cui crede… Și eu mă gândeam în ce ziar să public ce au putut să facă o mână de judecătoare și, conex, încă 2. Total 7. Și cu funcții de conducere între ele…

    Însă dacă la nivel de membrii CSM plânsul pe bloguri e tot ce se poate face, începe să îmi dea târcoale disperarea…

    Domnule Danileț, domnule Neacșu, veți utiliza calea legală pentru anularea acelei hotărâri?

    Dacă membrii adunării generale ale unei asociații / societăți comerciale susțin nelegalitatea unei hotărâri se pot adresa instanței, și uneori își exercită acest drept. Membrii aleși în acel organ al statului „garant al independenței justiției” vor avea tăria să apere justiția în contencios administrativ?

    Comentariu de un om — 02/02/2012 @ 9:47 PM | Răspunde

    • Om bun, nu pot decat sa deplang incertitudinea in care va zbateti. Ce imi citesc ochii?!: oameni care se de justitie plang Avocatului Poporului, oameni care se plang de hotarari presei, oameni care cer CSM sa anuleze hotarari judecatoresti. Atata ignoranta, atata necunoastere…Nu sunt frapat, doar mahnit.

      Comentariu de Cristi — 06/02/2012 @ 10:48 PM | Răspunde

    • Stimate domnule Danilet,
      Domnul Un Om nu se zbate în incertitudinea cum credeţi dumneavoastră, ci se loveşte şi dumnealui ca, şi alţii, de crudul adevăr. Iar eu personal, în „ignoranţa şi necunoaşterea” mea nu v-am cerut ca „CSM să anuleze hotărâri judecătoreşti”. De altfel, după cum aţi observat, deocamdată eu nu am postat datele din care CSM să poată identifica lucrarea a cărei anulare „i se cere”, ori judecatorul şi instanta care au întocmit-o. Probabil că în curând, în baza noilor atribuţii ale Inspecţiei judiciare, voi face şi o plângere oficială. Îmi şi imaginez că dacă vă dădeam date concrete, nu numai că n-aţi fi făcut nimic cu ele, dar aţi fi şters şi comentariul respectiv. Intenţia postării a fost ca dumneavoastră, să luaţi cumoştinţă despre ce se petrece „în sistem” şi luaţi măsuri adecvate ca asemenea fapte, ale judecătorilor, să fie descurajate. Cum vă explicaţi dumneavoastră apariţia unui text identic, cu tot cu unele erori evidente, atât în motivarea fondului cât şi a apelului, altfel decât că, ori judecătorii şi-au transmis reciproc textul respectiv, ori, şi mai rău, l-au copiat amândoi „pe nemestecate” de la partea adversă. Dumneavoastră ne cereţi să probăm, că judecărorii respectivi ar fi primit ceva contra acestui serviciu, căci numai atunci avem de-a face cu fapte de corupţie şi cu vicierea actului de justiţie. Greşit! Dacă veţi continua în acelaşi sens, vă asigur că soluţiile dosarelor vor fi din ce în ce mai proaste, chiar dacă trec de 3 grade de jurisdicţie, fiecare fără nicio responsabilitate. Iată concret ce stă scris în ultima motivare:
      „Interesul general al societăţii nu este afectat prin neregularitatea procedurii de convocare a adunării generale pentru un organism privat, cu sublinierea că încălcarea sau nu a unui interes obştesc se apreciază raportat la fiecare situaţie concretă în parte, şi că acesta nu poate consta în necesitatea respectării legii sau a unor prevederi contractuale în general. Existenţa unor soluţii de speţă [s.a. 4 Hotărâri ICCJ depuse la dosar] care susţin punctul de vedere al apelanţilor, nu se impune în prezenta cauză, întrucât nu se referă la părţile şi obiectul cererii de chemare în judecată din acest dosar, iar jurisprudenţa nu constituie un izvor de drept.”
      Scuzaţi-mă, dar îmi este greu să înţeleg aprecierea judelui că respectarea legii şi a tuturor prevederilor contractuale sunt facultative, şi că Juresprudenţa este apă de ploaie nefolositoare unor speţe similare, afară de cazul că justiţiabilii erau aceiaşi (probabil ca funcţii, demnităţi, …). Poate-l propuneţi la vreun premiu pentru asemenea lucrare :-)

      Comentariu de Ion Roată — 08/02/2012 @ 10:39 AM | Răspunde

      • Haideti sa va spun cateva lucruri lamuritoare. Eu, ca membru CSM, nu fac cercetari disciplinare si nu verific dosare. Cercetarile le face inspectia dupa care eu judec actiunea disciplinar, in calitate de membru CSM. A incerca, dvs, nemultumit fiind de o solutie a unui magistrat, sa luati legatura cu mine, posibil viitor judecator al reclamatiei dvs, e un caz de corupere (in sens larg, adica influentare pe cai ilicite a unei solutii).
        Eu nu am voie sa dau sfaturi in dosare aflate pe rol, caci am in continuare calitatea de judecator si legea imi interzice in mod expres. Asta este si motivul pt care fie nu dau drumul la comentarii in care mi se solicita parerea pe cazuri concrete, fie nu le raspund, asa cum voi face si in cazul dvs.
        Folosirea tehnicii electronice este utila si o recomand. Firesc ca in hotararea data in caile de atac se face copy-paste din hotararile instantelor inferioare.
        Acum, ca ati descoperit si dvs ca jurisprudenta nu este izvor de drept in Romania, poate veti face ceva alaturi de noi, cei reformisti, in aceasta directie. Ca eu tot imi bat gura aici cu disciplina jurisprudentiala, respectarea practicii de casare si ineficienta opiniilor separate, dar tot degeaba.
        Peste ironiile dvs trec, cu oarecare greutate, insa.

        Comentariu de Cristi — 08/02/2012 @ 12:43 PM | Răspunde

      • Nu v-am cerut nici consultatie, nici interventie pe acest caz concret ca eventual viitor judecator care îl cercetează. Cred c-am fost destul de clar, doream de la CSM acele măsuri care previn, descurajează, spuneţi-i cum vreţi, soluţiile total aberante. Atât! Chiar şi pentru copy-paste trebuie să existe responsabilitate, că doar motivarea n-au dat-o instant ci în 3 luni de zile.

        Comentariu de Ion Roată — 08/02/2012 @ 3:00 PM | Răspunde

        • Aha. Inseamna ca mie nu imi era clar ce doriti de scrieti pe blogul meu. Acum m-am lamurit: doriti masuri de la CSM dar nu intr-un caz concret, ci asa, general, cu rol de preventie. Cazul concret era doar pt ilustrare. Mea culpa daca am inteles gresit. Astept propunerile dvs in concret pt a le putea promova.

          Comentariu de Cristi — 08/02/2012 @ 3:10 PM | Răspunde

        • Exact!

          Comentariu de Ion Roată — 08/02/2012 @ 4:38 PM | Răspunde

  2. Și revin ca să spun că e o problemă serioasă cu motivările.
    Constat carențe foarte mari la capitolul ăsta. Oamenii ăștia puși în funcții de judecător, dar care dau dovadă de stângăcie în actul de judecată (înțeles ca proces la nivelul creierului prin care își manifestă capacitatea de a raționa) și care sunt guvernați de instincte primare (de dominare, de acumulare, de grup etc.), fiind departe din punct de vedere spiritual de noțiunea ideală de dreptate, sunt incapabili de a respecta niște reguli simple, cum ar fi ierarhia normelor juridice și competența. Totuși, abundă sistemul judiciar de ei. Înfiorător e că avansează în funcții și sunt reprezentativi – nu doar la modul abstract, dar chiar concret reprezintă pe alții. (Și mai sunt și cei inteligenți și fără scrupule care fac din alb negru și din negru ce culoare vor mușchii lor.)
    Cred că e greu să fii în același organism cu ei și să te lupți zi de zi cu ei.
    Dar e groaznic să fii în puterea lor, la cheremul lor, sub călcâiul lor.
    Poți să n-ai cultură juridică, doar dreptatea în suflet și jalba în proțap. Și să nu înțelegi de ce pierzi „pe procedură”… Sau să ai cunoștințe juridice, să vezi că au călcat procedura în picioare, că o aplică selectiv, după cum au chef, ori că o inventează în contra Codului, a Constituției și a Convenției EDO la un loc. Să lupți, să arați că știi ce drepturi ai și înțelegi ce fac ei, și ei să te trateze ca pe un vierme.
    Ăsta e sistemul în care vreau să intru. Poate îmi servesc bine „tratamentele” de care am parte în calitate de om simplu, ca să știu mai încolo prin ce trece un om care își caută dreptatea în justiție – vacă de muls, dar uneori de jupuit de toți: avocați, experți și chiar magistrați…

    Comentariu de un om — 02/02/2012 @ 10:48 PM | Răspunde

    • Eu va urez mult succes sa intrati in sistem. Cei care cunosc sistemul si din partea cealalta a barei, cu siguranta vor avea sanse de a imbunatati mai repede si mai mult sistemul judiciar.

      Comentariu de Cristi — 06/02/2012 @ 10:45 PM | Răspunde

  3. De ce le este atat de greu ori rusine?magistratilor sa spuna direct/verde in fata celor care le solicita sugestii, cons jurid, ca nu pot da o consultatie j clara din simplul motiv ca nu au in fata cele 2 parti ori mai multe, ca degeaba solicita sfatul doar o parte, sfatul magistratului nu va ajuta/reflecta realitatea. Magistratul, ca sa dea o solutie legala are nevoie de argumentele si apararile tuturor partilor aflate in conflict. Iar in sala de judecata fiecare parte are aceasta posibilitatea. Un magistrat nu are nevoie de o lege care sa ii interzica sa dea consultatii juridice. El nu este nici avocat, nici jurist. Pt a spune exact cum stau lucrurile, el trebuie sa aiba in fata mereu 2 PARTI SI NICIODATA DOAR UNA. Astfel ar dispare coruptia din randurile magistratilor. Da, puteti veni sa discutam despre dosar si in particular (insemnand in birou)dar ambele parti, de manuta. Doar la avocat mergeti in mod individual.

    Comentariu de Silvia — 11/02/2012 @ 9:52 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: