CRISTI DANILEŢ – judecător

23/02/2012

Romania are bani. Azi, ne luam masina. MJ confirma

Filed under: MJ,responsabilitate — Cristi Danilet @ 1:35 AM

Acum nici 24 ore publicam un studiu prin care demonstram că incompetenţa de la nivelul administraţiei s-a transformat într-o adevărată afacere: cei care îşi cumpără maşini din străinătate primesc bani cadou de la Stat, bani încasaţi de la noi, contributorii. Atrăgeam atenţia că legislaţia care consacră obligaţia de a achita taxa pe poluare contravine în mod flagrant legislaţiei UE, aspect constatat de majoritatea instanţelor judecătoreşti din România începând cu decembrie 2008 şi confirmat de CJUE în anul 2011 în trei decizii. Mai spuneam că Guvernul a încercat prin modificări legislative repetate să eludeze aplicarea legislaţiei UE, şi că de acest lucru s-ar face vinovat în primul rând MJ, care era obligat în cadrul procedurii de avizare să asigure elaborarea unui proiect de lege conform cu Constituţia şi cu legislaţia UE. Ministerul Justiţiei, prin vocea scrierii unui secretar de stat, a confirmat cele spuse de mine, spunând în mod explicit că nu a atenţionat Guvernul cu privire la încălcarea de către România a dreptului UE. Nu sunt însă de acord cu motivarea acestei inacţiuni, din raţiunile de mai jos:

Iniţial, am avut impresia că secretarul de stat a vrut să spună că atunci când un act normativ contravine dreptului UE, numai judecătorul român poate înlătura aplicarea lui (atenţie însă, când eu am criticat MJ nu m-am referit la implicarea acestuia în aplicarea OUG 50/2008, ci la etapa elaborării acesteia şi a actelor modificatoare ulterioare!). Apoi, mi-am spus totuşi că la un asemenea nivel nu se poate să nu se cunoască art. 148 din Constituţie, care pune în sarcina mai multor autorităţi respectarea Tratatului UE. Eu totuşi îl redau în extras aici:

Integrarea în Uniunea Europeană Articolul 148

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Revenind, redau cele spuse de reprezentantul MJ, ca să nu existe dubii: „Relativ la competenţele Ministerului Justiţiei, acestea pot fi lecturate în HG nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare. La sfârşitul lecturii veţi constata că Ministerul Justiţiei nu emite avize de conformitate cu dreptul Uniunii Europene, ci exclusiv în raport cu legile interne şi Constituţia României”.

Apoi, am făcut lectura pe care m-a implorat să o fac secretarul de stat şi am constatat altceva decât ceea ce ritos susţine acesta, şi anume: MJ are obligaţia neechivocă de a propune, aviza şi ajuta la promovarea de proiecte de acte normative numai dacă sunt conforme cu Constituţia şi cu legislaţia UE. Redau mai jos dispoziţiile legale indicate:

HG 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea MJ

Art 6 pct II. in domeniul reglementarii cadrului normativ si al imbunatatirii acestuia:

3. evalueaza legislatia, in sfera de competenta, din punctul de vedere al constitutionalitatii, al tehnicii legislative si al compatibilitatii cu acquis-ul comunitar si tratatele si conventiile internationale, ori alte documente juridice cu caracter international la care Romania este parte si propune Guvernului, altor ministere sau autoritati solutii de imbunatatire legislativa, inclusiv in forma unor proiecte de acte normative;

6. analizeaza si avizeaza, dupa caz, exclusiv din punctul de vedere al constitutionalitatii, legalitatii si tehnicii legislative, proiectele de acte normative elaborate de alte ministere;

7 participa, de la caz la caz, in conditiile legii, potrivit sarcinilor incredintate de Guvern, la consilierea si asistenta juridica generala a Guvernului, inclusiv in situatiile de conflict constitutional ori de alta natura si la negocieri ale unor acorduri internationale.

Considerând că e un accident că cineva de la vârful MJ nu e familiarizat chiar cu actul normativ care stă la baza activităţii sale, am mers şi mai departe, la legea care e cadrul ce trebuie respectat pentru elaborarea actelor normative şi care trebuie cunoscut de toate ministerele (dar dacă nu e cunoscut de conducerea MJ, ce pretenţii să mai ai la alte ministere?!). Şi iată ce am constatat: când se elaborează un act normativ, trebuie urmărită armonizarea cu legislaţia UE (evident, noi fiind parte a UE din 2007, tot ce e elaborat şi adoptat după această dată trebuie să fie conform cu legislaţia UE); la activitatea de fundamentare a proiectului de act normativ trebuie studiată practica judiciară (or, deşi instanţele din România au spus că acea OUG 50/2008 contravine art. 90 din tratatul UE, nimeni din administraţie nu a fost de acord, necunoscând art.148 din Constituţie, aşa cum am arătat mai sus; mai mult, nici după deciziile CJUE administraţia nu recunoaşte încasarea pe nedrept a taxei pe poluare, declarând căi de atac, cum am arătat în studiu). Redau şi de data asta reglementările incidente, să nu existe dubii:

Legea 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative:

Activitatea de legiferare Art. 1

(2) Actele normative se initiaza, se elaboreaza, se adopta si se aplica in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei, republicata, cu dispozitiile prezentei legi, precum si cu principiile ordinii de drept .

Continutul si fundamentarea solutiilor legislative Art. 6

(1) Proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cat mai mare stabilitate si eficienta legislativa. Solutiile pe care le cuprinde trebuie sa fie temeinic fundamentate, luandu-se in considerare interesul social, politica legislativa a statului roman si cerintele corelarii cu ansamblul reglementarilor interne, precum si ale armonizarii legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

Avizarea proiectelor Art. 9

(1) In cazurile prevazute de lege, in faza de elaborare a proiectelor de acte normative initiatorul trebuie sa solicite avizul autoritatilor interesate in aplicarea acestora, in functie de obiectul reglementarii.

Integrarea proiectului in ansamblul legislatiei Art. 13

Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei, scop in care:

c) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte.

Jurisprudenta si doctrina juridica Art. 21

In activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curtii Constitutionale in acel domeniu, practica instantelor judecatoresti in aplicarea reglementarilor in vigoare, precum si doctrina juridica in materie.

Raportul cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale Art. 22

(1) Solutiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie sa aiba in vedere reglementarile in materie ale Uniunii Europene, asigurand compatibilitatea cu acestea.

(3) Cand este cazul, se vor face propuneri de modificare si completare a actelor normative interne ale caror dispozitii nu sunt concordante cu cele ale actelor internationale la care Romania este parte sau nu asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar.

In concluzie, am avut dreptate în studiul meu. Şi susţin în continuare: elaborarea OUG 5o/2008 e profund defectuoasă, avizele favorabile date sunt dovadă a incompetenţei, astfel au fost generate zeci de mii de litigii începând cu 2008 care au încărcat inutil instanţele, toate cauzele au fost pierdute de către Stat, iar Statul plăteşte din banii noştri, ai contribuabililor, bani.

Cert, cineva trebuie să răspundă. Numai că în România nu se vrea încă a se implementa Recomandarea nr. (84) 15 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind răspunderea publică, care să responsabilizeze executivul şi legislativul (se tot vorbeşte de răspunderea magistraţilor, dar nu am întâlnit susţineri pentru răspunderea celorlalte două puteri, mai ales că CEDO constată că peste 80% dintre condamnările României se datorează legislaţiei defectuoase).Poate că presiunea publică va determina acest lucru.

UPDATE 14.02.2014: Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti. Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost dată în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu şi de Curtea de Apel Bucureşti.

Anunțuri

5 comentarii »

  1. Apoi, de mult vă vorbesc eu despre responsabilitate şi dumneavoastra n-aţi făcut nimic.
    Pe ansamblul economiei, importul de rable din UE este nesemnificativ, dar dumneavoastră aţi adus în discuţie nişte principii pe care chipurile toate celelalte autorităţi trebuie să le respecte, daa..ar cu excepţia magistraţilor.
    Să zicem că din ignoranţă, neatenţie, poate şi rea-credinţă, s-a adoptat vreun act normativ cu bube. Eu, ca simplu cetăţean dacă presimt că voi fi una dintre victimele acelui act, am teoretic 2 opţiuni: prima să reclam pe la Avocatul Poporului, şi pe la Procurorul General pentru ca ei să acţioneze în justiţie conform art.1 alin.(3) şi (5) din Legea 554/2004, iar a doua opţiune este ca Nea’ Gheorghe să contese direct actul în baza art.1 alin.(1) al aceleiaşi legi. Am încercat ambele variante şi rezultatul a fost următorul: Ministerul Public şi Avocatul Poporului au scris că nu sunt competente să acţioneze în baza Legii 554/2004 :-) :-) :-) – şi fiind instituţii sub control parlamentar n-ai ce le face.
    În cazul acţiunii directe în instanţă, nu poţi ataca direct actul normativ căci domnii judecători nu prea întrevăd care sunt interesele legitime publice, ci numai pe acelea private, în special de genul chitanţe, autorizaţii … deşi Legea dispune altfel. Aşa se face că, după adoptarea actului normativ nelegal, aşa cum spuneţi şi dvs. el nu poate fi anulat/suspendat imediat întrucât judecătorii au această plăcere să-şi bată cuie în tălpi unii altora, şi actul se aplică întâi mai multor persoane dintre care una devenită proaspăt posesoare de chitanţă sau de act individual se prinde şi acţionează în instanţă. Sigur că în acel moment, după ce actul normativ a produs efecte, e dificil de anulat, mai ales că în doi ani pe puţin cât se judecă la el, se mai prăjesc cu el o mulţime de cetăţeni. Întrebarea banală către CSM este: nu-i mai simplu să suspenzi/anulezi rapid actul normativ nelegal de la prima lui contestare, decât să judeci ulterior mii de pricini identice din care se mai ramifică alte câteva mii sub formă de excepţii de nelegalitate şi prin care se înlătură punctual acelaşi act normativ de la fiecare cauză în parte?
    Mai departe, acţiunea proprie în instanţă a devenit o aventură. La fond, judecătorul „n-a observat” că i s-a cerut aplicarea directă a unei Directive Europene şi de aici iată se naşte prima propunere pe care mi-aţi cerut-o mai dăunăzi – dacă un judecător omite cercetarea actului în raport cu normele ierarhic superioare, fapta să fie tratată conform infracţiunii de neglijenţă în serviciu din codul penal.
    În acţiune fusese invocată, exact cum spuneţi dumneavoastră ambiuguităţi şi necorelări contrare Legii 24/2000 şi elaborarea actului peste noapte contrar art.4 alin.a), art.6 şi art.7 ale Legii 52/2003. Să zicem că eu am avut ghinion, dar spuneţi-mi dumneavoastră măcar un act normativ anulat de instanţă în baza Legilor 24/2000 şi 52/2003 că eu îl mănânc, mai ales că vă plângeţi că sunt multe astfel de acte. Şi pentru că judecătorii români n-au respuns niciun astfel de act iar consecinţele sunt grave – colmatarea instanţelor cu revendicări individuale, spuneţi şi dumneavoastră ce pedepse li se pot da.
    Cât priveşte pretenţia dvs. ca MJ sau orice alt emitent de acte normative să ţină cont de „practica instantelor judecatoresti”, mă cam întreb de care practică să se ţină cont, când instanţele inferioare fac de capul lor o practică proprie contrară jurisprudenţei publicate a ICCJ şi a Curţilor de Apel, şi mai şi scriu în sentinţă c-au făcut-o în cunoştinţă de cauză. Şi astfel de abatere este intolerabilă şi eu zic că trebuie neapărat sancţionată.

    Aşa e, „cineva trebuie să răspundă” dar nu se întâmplă aşa întrucât de prea multă vreme justiţia nu-şi face datoria, şi un act normativ potenţial eronat se aplică în continuare bine-merci pentru că în loc să fie rezolvat cumva, se tot plimbă de 5 ani prin instanţe şi nu i s-a terminat nici măcar judecarea fondului. Chiar dacă într-o bună-zi se va rezolva cumva, cum credeţi dumneavoastră că se vor recupera atâţia ani pierduţi de pomană?

    Comentariu de Ion Roată — 23/02/2012 @ 1:00 PM | Răspunde

  2. Se poate castiga procesul si pentru legea 9/2012, sau doar pt OG 50/2008?
    Va multumesc!

    Comentariu de alina — 23/02/2012 @ 5:36 PM | Răspunde

  3. Personal imi repugna simplitatea dezarmanta si logica puerila a instantelor judecatoresti in momentul in care au ajuns la concluzia „geniala” si generalizata a faptului ca instituirea taxei de poluare pentru autovehicule ar fi „necomunitara”, dupa cum la fel de sila imi este si de modul in care aceste instante prefera sa se ascunda repejor si fara menajamente, fara sa-si mai bata deloc capul, dupa paravanul aplicarii cu prioritate a prevederilor comunitare si a jurisprudentei CJCE.
    Asa fiind, imi permit, implicat fiind prin natura profesiei, in aceasta chestiune, sa va ofer si un alt punct de vedere, evident detestat de publicul larg (care de altfel nici nu prea pricepe mare lucru) in speranta ca voi reusi macar sa arunc o usoara umbra de indoiala asupra puternicelor d-voastra convingeri personale, ca de convins, sunt sigur ca nu voi reusi.
    Astfel, cat priveste pretinsa încălcarea prevederilor art. 110 din T.F.U.E., raportat la considerentele hotărârii pronunţate de C.J.U.E. pe 7 aprilie a.c. în cauza C-402/09 Ioan Tatu, la cererea Tribunalului Sibiu, pe calea procedurii întrebărilor preliminare, prin care Curtea de Justiţie a dispus că “art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”, raportat la interpretarea dată art. 110 TFUE în aceasta recenta hotărâre şi în considerarea suveranităţii fiscale a unui stat membru, consider relevantă analiza considerentelor pe care Curtea şi-a fundamentat dispozitivul hotărârii.
    Interpretarea art. 110 TFUE trebuie privită în lumina principiului suveranităţii fiscale a statelor membre şi a jurisprudenţei anterioare a Curţii, care a recunoscut constant autonomia fiscală a statelor membre şi faptul că art. 110 TFUE nu aduce atingere acestei autonomii fiscale. De asemenea, jurisprudenţa confirmă că prima înmatriculare pe teritoriul unui stat membru poate reprezenta un fapt generator al obligaţiei de plată a unei taxe interne, deci aspectul exigibilităţii la prima înmatriculare nu poate fi considerat în sine interzis de legislaţia primară a Uniunii Europene. (Hotărârea în cauza C-387/01 Weigel, punctul 65 şi Hotărârea în cauza C-383/01 De Danske Bilimportorer punctul 34).
    Tot Curtea a arătat că instituirea unei taxe fiscale printr-un act normativ începând de la o anumită dată nu poate, prin ea însăşi, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele care sunt ulterioare intrării în vigoare a noii prevederi legale. Prin urmare, 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv că aceasta se aplică unor vehicule înmatriculate pentru prima dată după intrarea în vigoare a legii privind această taxă, iar nu şi celor înmatriculate prima dată anterior acestei intrări în vigoare. La punctul 49 din cauza C-290/05 Akos Nadasdi şi C-333/05 Ilona Nemeth, Curtea consemnează că nu este relevantă compararea cu vehiculele aflate în circulaţie anterior instituirii noului regim fiscal.
    Curtea confirmă şi în recenta hotărâre în cauza Tatu că art. 110 TFUE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă noi taxe sau să modifice rata sau baza de impunere a acestora. (Cauzele conexate C-290/05 Akos Nadasdi şi C-333/05 Ilona Nemeth, punctul 49 şi cauza C-402/09, Tatu, punctul 50: „Art. 90 CE nu urmăreşte să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.”)
    În mod particular insa, în hotărârea Tatu, Curtea consideră că art. 110 TFUE se opune introducerii unei noi taxe, în măsura în care aceasta descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de astfel de vehicule de pe piaţa naţională. În recenta hotărâre Tatu, Curtea se îndepărtează in mod curios si inexplicabil de la jurisprudenţa sa anterioară şi consideră de data aceasta relevant să analizeze neutralitatea taxei de poluare între vehiculele de ocazie importate şi vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul naţional înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008, ceea ce înseamnă în concret că pleacă de la premisa, profund eronata sustin eu, că este valabil să compare situaţii juridice dinainte şi după introducerea taxei pe poluare.
    Reconsiderarea de către Curte a opiniei sale anterioare este surprinzătoare şi constituie în fapt o exceptare de la jurisprudenţa C-290/05 Akos Nadasdi şi C-333/05 Ilona Nemeth. Este evident că autovehiculele de ocazie existente pe piaţa înainte de O.U.G. 50/2008 şi autovehiculele de ocazie cărora li se aplică taxa la prima lor înmatriculare pe teritoriul naţional nu puteau fi supuse decât unor regimuri fiscale diferite. Mai mult, este universal admis că diferenţele între sarcinile fiscale aplicabile aceleiaşi categorii de produse înainte şi după intrarea în vigoare a unei prevederi legale sunt inerente exercitării suveranităţii fiscale păstrate de un stat membru, atât în privinţa instituirii unei noi taxe, cât şi a stabilirii unor noi valori prin ajustarea nivelului acesteia.
    Deşi în principiu este valabil argumentul potrivit căruia competenţa statelor membre de a introduce noi taxe este limitată, dacă se dovedeşte că regimul fiscal instituit este de natură să descurajeze bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale, ipoteza în care plasează Curtea acest raţionament este, în opinia mea, cel putin discutabilă daca nu chiar gresita. Aceasta întrucât ar fi absurd să ne imaginăm că poate exista o situaţie în care un stat membru instituie un nou regim fiscal, cu taxe noi sau valori mai mari ale unor taxe existente, fiind inerentă o diferenţă între sarcinile fiscale care incumbă situaţiilor juridice constituite anterior şi ulterior intrării în vigoare a normei care instituie noul regim fiscal. Urmând raţionamentul Curţii, acesta ar însemna o inadmisibila limitare a libertăţii statului membru de a stabili cuantumul oricarei taxe dacă aceasta ar reprezenta o măsură fiscală al cărei regim ar fi similar taxei pe poluare instituite prin OUG 50/2008 (taxă cu exigibilitate la momentul punerii în circulaţie).
    În cauza Tatu, pentru a analiza eventualul efect protecţionist al taxei în sensul descurajării importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, in mod eronat Curtea s-a limitat a se raporta strict la cuantificarea sarcinii fiscale care grevează autovehiculele de ocazie importate ca urmare a instituirii taxei de poluare prin comparaţie cu inaplicabilitatea aceleiaşi taxe şi vehiculelor de ocazie naţionale.
    În opinia mea însă, evaluarea sarcinilor fiscale aplicabile celor două categorii de produse care sunt supuse unor norme juridice diferite în timp nu poate fi realizată doar din perspectiva normelor juridice care guvernează raporturile juridice mai recente, ci trebuie luate în considerare şi normele juridice care au guvernat situaţiile anterioare.
    Dacă autovehiculele cu caracteristici similare aflate pe piaţa naţională sunt şi ele purtătoare ale unor sarcini fiscale stabilite în baza normelor fiscale sub a căror incidenţă s-a născut raportul juridic, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea valorii lor de piaţă şi, prin urmare, la operaţiunea prin care se stabileşte în concret atractivitatea produsului pentru un cumpărător.
    Aplicând ex abrupto interpretarea Curţii prin considerentele pe care se fundamentează, se ajunge la concluzia că este suficient ca evaluarea caracterului descurajator să se facă cuantificând valoarea taxei raportat la valoarea de piaţă a unui vehicul. Aceasta înseamnă că ceea ce este relevant este cuantumul taxei, ceea ce pentru un stat membru constituie o limitare a autonomiei sale fiscale pe care Curtea o recunoaşte în hotărârea Tatu.
    Mai mult, aceasta viziune vamalista a Curtii, prin raportarea direct proportionala a valorii taxei la valoarea de piaţă a unui vehicul, tributara zecilor de ani in care Curtea a solutionat respectarea de catre statele membre a prevederilor art. 90 din Tratatul CE din perspectiva instituirii taxelor vamale si pentru circulatia marfurilor, prin excelenţă specifice instituirii unor baremuri de taxare direct proportionale cu valoarea marfurilor importate (de regula simple procente aplicate la valoare), nu este aplicabila si in cazul taxei pe poluare stabilite prin O.G. nr. 50/2008, in care raportarea valorii taxei este in realitate invers proportionala fata de valoarea de piaţă a unui autovehicul second hand.
    Astfel, avand in vedere principiul “poluatorul plateste”, respectiv cu cat un poluator polueaza mai mult cu atat plateste mai mult, este elementar si absolut logic ca in cazul autovehiculelor second hand taxate, cu cat gradul de poluare al unui autovehicul este mai mare, acest grad de poluare crescand cu cat autovehiculul este mai vechi si deci mai ieftin, cu atat taxa pe poluare sa fie mai mare, respectiv din contra, cu cat gradul de poluare al unui autovehicul este mai mic, acest grad de poluare scazand cu cat autovehiculul este mai nou si deci mai scump, cu atat taxa pe poluare sa fie mai mica.
    Spre exemplu, este vadit impotriva oricarei logici elementare a respectarii principiilor taxei pe poluare ca in cazul unui autovehicul second hand relativ nou, cu grad de poluare scazut (euro 5), deci si relativ scump (sa presupunem 20.000 euro), sa fie achitata o taxa pe poluare foarte mare prin raportare procentuala directa la valoarea acestuia (ex. un procent de 30% din valoare, respectiv 6.600 euro), in timp ce in cazul unui autovehicul second hand foarte vechi, cu grad de poluare foarte ridicat (noneuro), deci si foarte ieftin (sa presupunem 1.000 euro), sa fie achitata o taxa pe poluare foarte mica prin raportare procentuala directa la valoarea acestuia (ex. acelasi procent de 30% din valoare, respectiv 330 euro).
    Or, decizia Curtii in cazul Tatu nu aminteste nimic despre acest rationament, pe care de altfel din motivarea hotararii rezulta ca nici nu l-a avut in vedere, limitandu-se a stabili un simplu principiu vamalist care nu are nicio legatura cu specificul taxei pe poluare discutate.
    Pentru a pune în aplicare hotărârea Curţii, instanţele naţionale sunt cele care trebuie să evalueze de la caz la caz dacă taxa pe poluare a avut un efect descurajator doar pentru vehiculele de import. În opinia mea, datorită faptului că sistemele de taxare erau diferite, pe baza unei analize de la caz la caz, instanţele sunt chemate să identifice în ce măsură pentru tipul de produs cumpărat (cu aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură), efectele aplicării prevederilor OUG 50/2008 pe piaţa vehiculelor de ocazie ar fi făcut ca diferenţa dintre preţul pe care l-ar fi plătit cumpărătorul pentru achiziţia şi înmatricularea produsului de ocazie de pe piaţa naţională şi cel pe care l-ar fi plătit pentru cumpărarea şi înmatricularea unui vehicul de ocazie importat, au fost de natură să influenţeze alegerea sa în sensul manifestării unei opţiuni evidente către produsele de ocazie aflate deja pe piaţa naţională.
    Chiar şi acolo unde ar fi fost constatată o diferenţă, instanţa naţională ar trebui să raporteze respectiva diferenţă de preţ la o valoare medie a produsului şi nu neapărat la valoarea plătită de un cumpărător.
    O analiză în concret bazată doar pe o comparaţie pe criteriul sarcinii fiscale ridică probleme sensibile, întrucât este evident că în toate cazurile cuantumul taxei va reprezenta un procent semnificativ din valoarea vehiculului. Deşi aşa cum a formulat Curtea răspunsul său, ceea ce este relevant este faptul că nu este descurajată şi cumpărarea de produse similare de pe piaţa naţională, un efect protecţionist înseamnă în fapt că se poate dovedi că a fost favorizată cumpărarea unui produs existent pe piaţa naţională. Dar, această concluzie nu reiese în mod automat din simplul fapt al impunerii unei taxe doar unei categorii de produse, având în vedere că atractivitatea unui produs este dată de valoarea finală de piaţă care poate fi influenţată de mulţi alţi factori, nu doar de regimul fiscal.
    Din aceste considerente expuse mai sus, consider că instanţa naţională trebuie să facă o analiză de la caz la caz. Pentru aceasta, instanţa are nevoie de clarificări din partea Curţii de Justiţie pentru a putea evalua dacă taxa pe poluare a avut un efect descurajator doar pentru vehiculele de import, nu şi pentru cumpărarea vehiculelor de pe piaţa naţională. Trebuie clarificat dacă, pentru a identifica un potenţial efect protecţionist, instanţa trebuie să se raporteze doar la OUG 50/2008 sau să aibă în vedere şi sarcinile fiscale de care erau grevate autovehiculele existente pe piaţa naţională înainte de OUG 50/2008 (spre exemplu: taxa speciala de prima inmatriculare prevazuta de art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicata in perioada 01.01.2007-31.06.2008, taxe vamale si comision vamal prevazute de Legile nr. 141/1997 si nr. 86/2006 privind Codul vamal, respectiv accize prevazute tot de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sau alte acte normative anterioare, aplicate in perioada anterioara datei de 01.01.2007 si nu in ultimul rand TVA la autoturismele inmatriculate ca noi anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008) şi de alţi factori care pot contribui la stabilirea valorii de piaţă a două produse similare şi concurente. Aceste aspecte pot fi clarificate prin noi întrebări preliminare adresate Curţii.
    Astfel, in realitate categoria “autoturismelor second hand nationale”, inmatriculate deja in Romania, pretins discriminate pozitiv de reglementarea cuprinsa in OUG nr. 50/2008 si pentru care nu se datoreaza taxa pe poluare in cazul in care acestea ar face obiectul unei operatiuni de vanzare-cumparare, este formata din urmatoarele categorii de autovehicule:
    – autovehicule inmatriculate pentru prima data in Romania ca fiind noi (din productia interna, din achizitii intracomunitare sau din import extracomunitar), anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, pentru care la data primei lor inmatriculari povara fiscala a fost constituita din TVA in cuantum de 19% din valoare la care s-a adaugat dupa caz, in functie de perioada primei inmatriculari fie taxa vamala de 30%, acciza intre 1% si 11% si comision vamal de 0,5% stabilite procentual la valoarea vamuita a autovehiculului (anterior datei de 01.01.2007), fie taxa speciala de prima imatriculare prevazuta de Codul fiscal (ulterior datei de 01.01.2007);
    – autovehicule inmatriculate pentru prima data in Romania ca fiind second hand (din achizitii intracomunitare sau import extracomunitar), anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, pentru care la data primei lor inmatriculari povara fiscala a fost constituita dupa caz, in functie de perioada primei inmatriculari, din taxa vamala de 30%, acciza intre 2,5% si 32% si comision vamal de 0,5% stabilite procentual la valoarea vamuita a autovehiculului (anterior datei de 01.01.2007), in unele cazuri si perioade si TVA in cuantum de 19% din valoare, la care s-a adaugat taxa speciala de prima imatriculare prevazuta de Codul fiscal (ulterior datei de 01.01.2007).
    Asadar, in realitate anumite autovehicule existente pe piata nationala (second hand) la data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008 nu numai ca ele nu au fost netaxate, asa cum eranat au retinut onor instantele romanesti, ci ele au fost in unele cazuri chiar SUPRATAXATE, spre exemplu masinile noi importate anterior datei de 01.01.2007 care purtau o sarcina fiscala constituita din taxa vamala de 30%, acciza intre 1% si 11%, comision vamal de 0,5% si TVA de 19%.
    Rezulta astfel ca prin instituirea taxei speciale de prima imatriculare prevazuta de Codul fiscal, respectiv a taxei pe poluare prevazuta de OUG nr. 50/2008, nu au fost instituite sarcini fiscale suplimentare pentru autovehicule ci ele doar au compensat abrogarea aplicarii taxelor vamale si comisionului vamal (in cazul achizitiilor intracomunitare), si a accizelor (in general), povara fiscala aplicata autovehiculelor noi si second hand intrate in parcul national al Romaniei fiind astfel relativ constanta si uniforma de-a lungul timpului, indiferent de tipul taxelor si impozitelor aplicate.
    In consecinta, la nivel de principiu si politici fiscale, in realitate NU SE CONSTATA ABSOLUT NICI O DISCRIMINARE DE TRATAMENT FISCAL intre autovehiculele second hand aflate in parcul national la data intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008, care poarta o povara fiscala constituita din anumite taxe si impozite, si autovehiculele second hand intrate in parcul national sub incidenta taxei pe poluare, care poarta aceeasi povara fiscala constituita insa doar din taxa pe poluare !
    In caz contrar, al aplicarii ex abrupto a Hotararii Tatu de catre instantele interne in sensul anularii deciziilor de calcul a taxei de poluare si restituirea acestor taxe pentru autoturismele second hand importate in Romania, in realitate se ajunge la o nedorita si aparent paradoxala situatie exact inversa, si anume la o inadmisibila discriminare POZITIVA a acestor autoturisme second hand importate sub incidenta OUG 50/2008, care astfel nu vor fi grevate de absolut nicio sarcina fiscala la intrarea in parcul auto national, in raport cu toate celelalte autoturisme second hand existente deja pe piata interna, care de-a lungul timpului au fost grevate de diverse sarcini fiscale la data primei inmatriculari in Romania.
    Întrucât Comisia Europeană a susţinut aceeaşi poziţie cu cea a Guvernului României, OUG 50/2008 fiind elaborată în colaborare cu experţii Comisiei Europene, experti care probabil au fost si cei mai surprinsi de Hotararea data de CJUE in cauza Tatu, în prezent nu există declanşată o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României pentru încălcarea art. 110 TFUE.
    Ca urmare a hotărârii în cauza Tatu, dacă instanţele naţionale mergând pe interpretarea lacunara a Curţii consideră că taxa pe poluare încalcă art. 110 TFUE, statul se află în prezent în situaţia în care trebuie să restituie sume care depăşesc valoarea încasată la buget, ca urmare a adăugării cheltuielilor de judecată şi dobânzii legale. Fondurile provenite din colectarea taxei pe poluare constituie peste 80% din sursa de venit a Administraţiei Fondului de Mediu, aceste sume fiind deja alocate finanţării unor programe şi proiecte de mediu.
    Cuantumul sumelor încasate la bugetul statului din taxa pe poluare se ridică la cca. 600.000.000 euro. Trebuie avut în vedere că, presiunea pusă pe bugetul statului este mai mare, având în vedere că în situaţia obligării la restituiri, la valoarea taxei se restituie şi alte cheltuieli admise de instanţa naţională – dobânda legală şi cheltuieli de judecată. Acestea reprezintă aproximativ ¼ din cuantumul taxei şi sunt bani care reprezintă sume neîncasate la bugetul statului.
    În opinia mea, interpretarea dată art. 110 TFUE nu poate fi desprinsă de contextul în care aceasta intervine, anume faptul că Guvernul a considerat, în mod legitim, până la intervenţia hotărârii Tatu, că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 nu aducea atingere art. 110 TFUE. O astfel de situaţie este legitimă pentru a justifica ca interpretarea art. 110 TFUE aşa cum a fost dată în hotărârea Tatu să nu se aplice în cazul cererilor prin care se solicită restituirea taxelor plătite până la momentul la care s-a cunoscut interpretarea Curţii dată în cauza Tatu.
    Având în vedere faptul că acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) care a privit OUG 50/2008 a fost clasată de Comisia Europeană, Guvernul a considerat în mod legitim că legislaţia sa respectă art. 110 TFUE şi, având în vedere jurisprudenţa anterioară a curtii in acest sens, nu avea motive să considere că aplicarea taxei pe poluare era contrară Tratatului şi să anticipeze o posibilă obligare la restituirea taxelor astfel încasate.
    Faţă de cele prezentate mai sus, consider că interpretarea art. 110 TFUE data prin Hotararea CJUE in cauza Tatu aplicată la particularităţile cauzelor poate evidenţia aspecte ce nu sunt suficient de clare şi care nu ajută aproape deloc instanţele naţionale să soluţioneze cauzele aflate pe rolul lor. De aceea, ar fi util ca instanţele naţionale să suspende, acolo unde consideră necesar, judecarea acestora şi să formuleze întrebări preliminare prin care să solicite noi interpretări şi clarificări.

    Comentariu de Conslier juridic — 09/06/2012 @ 2:51 PM | Răspunde

    • Ati scris mult si nu voi raspunde argumentelor dvs pt ca nu vad interesul. Eu stiu un lucru: CJUE e singura care interpreteaza oficial Tratatatul UE. Cum aceasta curte a spus ca avem o problema cu legislatia, nu cred ca e cazul sa analizam prea mult de ce a spus asta, ci trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce este de facut ca sa indreptam lucrurile. Deocamndata statul nu face nimic si pt asta pierde saptamanal sute de procese in Romania care au ca obiect restituirea taxei pe poluare.

      Comentariu de Cristi — 09/06/2012 @ 5:24 PM | Răspunde

      • Fara sa fiu un eurosceptic, consider ca poti sa fi la fel de incompetent si prost, sau doar neglijent, ori mai grav, rau intentionat, fie ca esti judecator la instantele din Romania fie ca esti judecator la CJUE Luxemburg. Sa invatam sa nu ne uitam la curtile de justitie europene, fie ca sunt ele CEDO, CJUE sau altele, ca la justitia divina coborata pe pamant, si atunci cand este cazul sa avem curajul si taria sa urlam in gura mare impotriva unor solutii tampite date de aceste instante … Asta daca ne duce capul sa le analizam si sa gasim contraargumente valabile de a le combate … Altfel, dam in fatalismul mioritic al romanului potrivit caruia „asta ni s-a dat, asta inghitim”. Sa auzim numai de bine !

        Comentariu de Consilier juridic — 16/06/2012 @ 10:24 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: