CRISTI DANILEŢ – judecător

06/06/2012

Admitere INM si magistratura 2012: Ultimele modificari

Filed under: admitere — Cristi D @ 3:34 PM

La propunerea CSM, în şedinţa de Guvern de azi s-a votat o modificare foarte importantă a legii 303/2004 cu privire la concursurile de recrutare a magistraţilor – este vorba de admiterea la INM si admiterea directă în magistratură.

In concret, este vorba de condiţiile de înscriere vs. condiţii de admitere în magistratură. Astfel, buna reputaţie, aptititudinea psihologică şi aptitudinea medicală se vor verifica numai pentru cei declaraţi admişi la probele teoretice, şi nu cum s-a reglementat prin ultimele regulamente adoptate de CSM.

Textul OUG poate fi consultat AICI. Imediat ce OUG va fi publicată în M.Of, CSM îşi va adapta regulamentele.

Atrag atenţia potenţialilor candidaţi că în CSM sunt discuţii în aceste zile  pentru devansarea concursului de admitere directă în magistratură, estimat iniţial a se desfăşura în perioada octombrie-noiembrie 2012. Practic, ar putea fi vorba tot de august-septembrie, adică simultan cu concursul de admitere la INM. Săptămâna viitoare vom decide cu privire la aceasta.

Întrucât întrebările în legătură cu organizarea şi desfăşurarea acestor concursuri în anul 2012 sunt numeroase, intenţionez să pun la dispoziţia celor interesaţi un GHID ce va fi publicat în următoarele zile la editura Wolters Kluwer. Cei care doresc să intre în posesia acestuia, se pot înscrie la adresa inm@wkro.ro. Precizez că este o iniţiativă de-a mea privată, şi nu una instituţională.

UPDATE: OUG cu nr.23 din 6 iunie 2012 a fost publicată în M.Of. nr. 383/7.06.2012

About these ads

306 comentarii »

  1. Pentru a intra in posesia acestui ghid despre care vorbiti, trebuie sa trimit un mail la adresa inm@wkro.ro? Imi cer scuze ca spun asta, dar mi se pare putin cam dubioasa adresa respectiva. Va multumesc! O zi buna.

    Comentariu prin Loredana — 06/06/2012 @ 3:39 PM | Răspunde

    • Da, este adresa pusa la dispozitie de editura care va publica Ghidul. DIn moment ce am postat-o pe blogul meu, nu poate fi nimic dubios.

      Comentariu prin Cristi — 06/06/2012 @ 3:42 PM | Răspunde

      • Inca o data, maxime aprecieri pentru preocuparea dvs. de a veni in sprijinul nostru, al candidatilor la magistratura! Multumiri!
        In legatura cu Ghidul: cat costa?

        Comentariu prin Jean — 06/06/2012 @ 7:26 PM | Răspunde

        • max 50 lei. credeti ca e acceptabil?

          Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 6:34 AM | Răspunde

          • Da, este convenabil. Multumim :)

            Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 3:16 PM | Răspunde

  2. pe langa faptul ca unii am fost privati de dreptul de a da pretestarea la rationamentul logic, deoarece s-au anuntat modificarile dupa pretestarea din martie, acum veniti si ne anuntati ca s-ar putea da mai devreme…cu 2 LUNI…ma gandesc ca stiti ca cei care alegem aceasta varianta…nu stam degeaba acasa…sunt peste 3500 de pagini de repetat…sa nu mai spunem faptul ca unii nu lucram cu penalul…in fine ORICUM parerile noastre nu conteaza.
    va multumim pentru sprijin cu GHIDUL…si voi incepe sa “alerg” prin materie…doar Mircea Eliade spune ca “SOMNUL E PIERDERE INUTILA DE TIMP”.

    Comentariu prin Carmen - VL — 06/06/2012 @ 5:26 PM | Răspunde

    • De acord cu Eliade. Am testat si eu:). SUcces!

      Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 6:36 AM | Răspunde

      • Da…dar, merge doar pentru o perioada limitata de timp…

        Comentariu prin Carmen - VL — 08/06/2012 @ 5:03 PM | Răspunde

  3. Buna ziua,domnule judecator!
    Sa inteleg din ultimele modificari ca pentru dosarul de inscriere nu ne mai trebuie actele prevazute la art.4,alin.8,lit.h(respectiv caracterizare, c.v., adeverinta de la administratia financiara si caracterizare de la ultimul loc de munca) si nici avizul psihologic, ci acestea ne vor trebui numai dupa ce vom trece de rationament si de juridic?

    Comentariu prin liliana — 06/06/2012 @ 5:29 PM | Răspunde

  4. Buna seara domnule judecator Cristi Danilet. As dori sa stiu de la dvs. daca email-ul la care ma trimite acest link va apartine: http://cristidanilet.ro/home/contact Va multumesc!

    Comentariu prin Luminita — 06/06/2012 @ 7:07 PM | Răspunde

  5. Va multumim ca ati postat intr-un timp atat de scurt pe blog aceste informatii deosebit de importante pentru noi, in calitate de participanti la concursul de admitere in magistratura.

    Comentariu prin gabi — 06/06/2012 @ 7:30 PM | Răspunde

  6. Si ce contine mai exact acest ghid?

    Comentariu prin Viorel — 06/06/2012 @ 10:58 PM | Răspunde

    • Programarea concursului, materiile, raspuns la orice intrebare legata de conditii de admitere, depunerea dosarului de inscriere, modalitati de contestare, legislatia aplicabila pt cele doua concursuri, metodologia de interviu, bolile care va fac incompatibili.

      Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:31 AM | Răspunde

  7. in concret, actele necesare verificarii bunei reputatii ( curriculum vitae, caracterizarea de la ultimul loc de munca / unitatea de învăţământ absolvită, adeverinţe eliberate de primării ) si adeverinta psihologica, nu mai sunt necesare pt inscrierea la concursul de admitere in INM ? multumesc !

    Comentariu prin marinescu — 07/06/2012 @ 7:31 AM | Răspunde

    • Caracterizarea numai daca sunteti admis. Adeverinta psihologica nu va mai trebie, veti fi testat la Bucuresti numai daca sunteti admis.

      Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:32 AM | Răspunde

  8. In primul rand tin sa va multumesc. O singura intrebare am, se vor da examenele in aceeasi data INM si magistratura?

    Comentariu prin carmen — 07/06/2012 @ 8:29 AM | Răspunde

    • Sau la date apropiate. Sapt viitoare vom decide.

      Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:32 AM | Răspunde

  9. Buna ziua!
    In asteptarea ghidului, imi permit sa va adresez cateva intrebari, cu rugamintea sa imi raspundeti in masura in care aveti posibilitatea la acest moment:
    1. Avand in vedere ultimele noutati, va mai trebui sa prezentam la inscriere caracterizare de la locul de munca la momentul inscrierii?
    Intreb pentru ca aceasta este o problema foarte serioasa pentru cei care lucram in sectorul privat, atat in ce priveste obtinerea concediului in preajma examenului, cat si in privinta relatiilor cu angajatorul, care s-ar putea deteriora daca afla ca vrem sa plecam. Nu sunt singura in aceasta situatie, v-au mai semnalat si alti candidati aceasta problema. Poate la modificarea regulamentelor veti avea in vedere acest aspect…
    2. Daca cele doua examene se vor da simultan, subiectele vor fi comune?
    3. La examenul direct pe post se va da doar din noul cod sau din vechiul, cu exceptia aplicarii in timp si a actului juridic civil, asa cum se da la INM?
    Va multumesc pentru timpul acordat!

    Comentariu prin Corina — 07/06/2012 @ 9:31 AM | Răspunde

    • 1. Nu
      2. Nu ne-am decis, sunt sanse sa NU.
      3. Bibliografia si tematica sunt identice.

      Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:44 AM | Răspunde

      • Buna ziua!
        Personal, am inteles ratiunea si sunt de acord cu unificarea celor doua modalitati de recrutare a magistratilor (inm si 5 ani).
        Cu toate acestea, nu inteleg nicicum de ce daca subiectele nu vor fi identice la 5 ani cu cele de la inm, cele doua concursuri sa se sustina simultan??? La identitate de tematica si calendar de desfasurare se impune si identitate de subieste (asta daca vrem sa unificam procedurile). Altfel, in conditiile in care anuntul acestei posibile devansari vine cu 2 luni si jumatate inaintea sustinerii primei probe (posibil 26 august) este oarecum injust pentru candidatii care au luat de bun Calendarul estimativ anuntat de INM la inceputul anului si in care data concursului de admitere cu 5 ani era estimata in oct-nov. Daca se anunta devansarea cu sase luni inaintea primei probe era de inteles dar asa… Poate veti lua in considerare organizarea simultana a concursurilor pentru la anul!
        O zi buna!

        Comentariu prin George — 07/06/2012 @ 5:22 PM | Răspunde

        • Aveti si dvs dreptate. Dar daca concursurile se vor tine simultan si subiectele vor fi la fel ca si calitate, iar candidati reusiti cu 5 ani vor fi mai putini decat locurile scoase la concurs (cum banuiesc ca se va intampla), atunci vom avea motive sa mai organizam un concurs la sf. anului sau inceputul anului urmator.

          Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 7:36 PM | Răspunde

          • Pai si atunci, nu ar fi mai rational sa se organizeze concursul pentru cei cu 5 ani la sfarsitul anului si nu simultan??
            Nu inteleg de unde ideea devansarii, din care motive sa se dea simultan cu INM si nu asa cum era estimat pt. oct-nov, daca subiectele nu vor fi comune??? Nici economie la buget nu vad cum s-ar face prin organizare simultana!
            Singurul efect ar fi cel pe care l-ati anticipat si dvs -neocuparea locurilor scoase la concurs si, pe cale de consecinta, necesitatea organizarii unei alte sesiuni – deoarece potentialii candidati ar fi luati din pripa cu organizarea devansata cu 2 luni.
            O alta problema pe care o vad e aceea ca li s-ar rapi candidatilor cu 5 ani vechime posibilitatea de a-si valorifica dreptul de a sustine si concursul de admitere la INM!
            Va multumesc si sper sa va opuneti convingator ideii de a se devansa concursul pt cei cu 5 ani vechime!

            Comentariu prin george — 07/06/2012 @ 8:00 PM | Răspunde

            • Eu personal nu am niciun interes de a ma opune devansarii. Eu nu vreau decat oameni cat mai bine pregatiti care sa intre in cel mai scurt timp in magistratura. Deja colegii mei lucreaza ca la galere si nu stiu cat o mai pot duce asa.

              Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:36 PM | Răspunde

          • La ultimele 2 concursuri direct pe post (nov. 2010 si nov.2011) s-au ocupat toate posturile iar subiectele n-au fost mai usoare decat cele de la INM (adica cele din ian. si aug. 2011). Nu vorbesc despre concursul INM din august 2010 ale carui subiecte au fost deosebit de dificile chiar si pentru standardele INM.
            In alta ordine de idei, daca se vor organiza ambele concursuri in august – septembrie, cei cu 5 ani vechime vor avea posibilitatea sa se incrie la amandoua? Pana acum puteau s-o faca si ar fi pacat sa fie privati de una dintre cele 2 posibilitati.

            Comentariu prin Ovidiu B. — 07/06/2012 @ 8:58 PM | Răspunde

            • Inca nu stiu, sapt viitoare vom decide.

              Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 9:36 PM | Răspunde

              • Mie mi se pare cel mai corect sa se dea simultan. Pt. ca cei cu 5 ani vechime au 2 sanse si nu mi se pare corect. Plus ca cei mai buni dintre cei cu 5 ani vechime intra la INM in vara-toamna, iar apoi mai dau si pt. concursul de intrare direct pe post, iar in eventualitatea unei rusite abandoneaza INM-ul, practic de intrarea la INM pe cei care sunt printre primii picati. Iar nici aspectul asta nu mi se pare echitabil.

                Comentariu prin Cosma — 07/06/2012 @ 10:24 PM | Răspunde

            • @OvidiuB.
              Intr-adevar, la ultimele doua concursuri din noiembrie s-au ocupat toate locurile, dar nu uitati ca in noiembrie 2011 au fost doar 20+20 de locuri. Subiectele au fost mai dificile decat in 2010 si au fost doar 30 de medii peste 7 la judecatori si vreo 50 la procurori. Daca nu erau asa de putine locuri, credeti ca se mai completau toate locurile? Evident ca nu!
              Referitor la devansarea examenului, cred ca este dreptul CSM sa o faca. Pe de o parte, calendarul examenelor este estimativ, iar pe de alta parte se va respecta termenul de minim 45 de zile pentru anuntarea concursului.
              Chiar daca prin organizarea simultana suntem privati de posibilitatea de a participa la ambele concursuri, macar avem sansa de a da un examen din actualul cod de procedura civila.
              Probabil ca la asta s-au gandit si organizatorii, mai bine il devanseaza si se da dupa actualul Cpc, decat sa il anunte dupa 1 septembrie si sa riste neocuparea locurilor deoarece candidatii nu sunt suficient de bine pregatiti din noul Cpc, avand in vedere ca nici nu prea au manuale care sa ii ajute la pregatire.
              @Cristi Danilet
              Intrebare: In ce ordine se vor da probele, prima proba va fi cea de drept sau cea de rationament logic?

              Comentariu prin Corina — 08/06/2012 @ 8:12 AM | Răspunde

              • Sapt care vine schimbam regulamentele. Intai proba de drept. Cine trece, da rationamentul logic.

                Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 10:39 AM | Răspunde

                • Dar nu inteleg de ce schimbati iar ordinea probelor, pentru ca in ordonanta nu specifica nimic de acest lucru.Ati facut un lucru excelent pana acum, iar acum trebuie sa-l stricam?ORICE E BUN, ORI E IMORAL, ORI E ILEGAL, ORI INGRASA….DACA NU SE INCADREAZA AICI, IL DISTRUGEM.

                  Comentariu prin Carmen - VL — 08/06/2012 @ 5:17 PM | Răspunde

                  • Sunt aprox. 3000 de candidati. Doua probe pt toti cei 3000 inseamna sali inchiriate, corecturi, comisii. NU ne putem permite nici ca timp, nici financiar. Asta e adevarul. Nu avem voie nici macar sa imprumutam imprimante sau sa cumparam. CUm sa facem 6000 de multiplicari de subiecte a nu stiu cate pagini, in cate o noapte?! Imposibil!

                    Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 8:46 PM | Răspunde

                • Traiasca CSM-ul si consecventa sa! Componenta CSM-ului nu o schimbati?
                  Cu schimbarea schimbarii, adica revenirea la varianta initiala a probei de drept inaintea celei de rationament sunt de acord, nu inteleg insa modul de lucru al CSM-ului…
                  O zi buna!

                  Comentariu prin george — 08/06/2012 @ 5:39 PM | Răspunde

                • Probabil ca procentajul probelor mentionate in regulament vor ramane la fel sau … ?

                  Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 8:33 PM | Răspunde

              • @ Corina:
                Pana nu se anunta oficial concursul nu vom sti exact cate posturi vor fi scoase anul acesta. Si anul trecut in primavara DRUO a estimat un numar mare de posturi necesare pt. concursul direct pe post din toamna, insa in final au fost scoase doar 20+20. Asa ca, pana nu vad anuntul oficial, I won’t hold my breath…
                Pana la urma e o problema de buget.
                Cat despre concursul din nov. 2011, cred ca daca gradul de dificultate al subiectelor ar fi fost de nivelul celor de la INM din 2011 sau al celui direct pe post din nov. 2010, ar fi fost macar 120 de note peste 7.00 in total. Eu m-am simtit mult mai bine pregatit in nov. 2011 fatza de nov. 2010 si cu toate astea am avut cu 75 de sutimi mai putin.

                Comentariu prin Ovidiu B. — 08/06/2012 @ 12:45 PM | Răspunde

                • @Ovidiu B.
                  Nu stiu ce sa va spun, cred ca este vorba si de forma in care suntem la momentul examenului. Si eu am fost mai bine pregatita in 2011 decat in 2010, dar am si avut cu 55 de sutimi mai mult. As spune chiar ca eu, cu putin noroc sau, mai bine zis, cu mai mult curaj (la exercitarea optiunii), eram intrata, dar mi-e ca ma “urecheaza virtual” dl. Danilet, caruia nu ii plac oportunistii.

                  Comentariu prin Corina — 08/06/2012 @ 1:12 PM | Răspunde

                  • @ Corina:
                    Eu am fost intr-o forma fizica dezastruoasa la examenul din nov. 2011. La 9.30 (cu 30 min. inainte de examen) eram deja groggy de oboseala. Dormisem 5 ore in noaptea dinaintea examenului. In timpul examenului cascam din 3 in 3 minute. Sunt convins ca asta a cantarit enorm.

                    @ Carmen-VL:
                    Nu sunt de acord cu Mircea Eliade. Si chiar daca nu e singurul care a aplicat principiul asta (se spune ca Napoleon dormea 3 ore pe noapte), cred ca el nu se poate aplica in cazul unui asemenea examen. Ba as zice ca dimpotriva, e foarte important sa dormi 7 ore pe noapte iar in ultima zi dinainte de concurs sa nu mai citesti nimic. Te plimbi, te relaxezi, dormi, te uiti la filme proste la TV, orice altceva decat sa inveti. Eu n-am reusit sa fac asta pana acum, dar sper sa o fac la acest concurs.

                    Comentariu prin Ovidiu B. — 09/06/2012 @ 9:52 AM | Răspunde

                • Si pentru concursul din noiembrie 2011 cand v-ati apucat sa invatati? Si cam cate ore pe zi ati invatat?

                  Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 9:00 PM | Răspunde

                  • Nu are relevanta cate luni si cate ore pe zi inveti.
                    Conteaza in schimb felul in care te concentrezi atunci cand inveti si, in aceeasi masura, starea ta din timpul examenului.
                    In nov. 2010 am avut 6,90 cu 2 luni de invatat iar in nov. 2011 am avut 6,15 cu 9 luni de invatat. Deci…

                    Comentariu prin Ovidiu B. — 09/06/2012 @ 9:57 AM | Răspunde

                    • Ai dreptate. Este importanta calitatea (cum te concentrezi atunci cand inveti) dar, este importanta si cantitatea (cat ore inveti pe zi, cate luni inveti inainte de concurs).

                      Comentariu prin daniel — 09/06/2012 @ 8:00 PM

                  • @Daniel
                    Nu stiu cat este de relevant, dar daca m-ati intrebat, va raspund. Eu mai mult de 4 ore pe zi, seara dupa orele 19-20 nu am cum sa invat, datorita serviciului, iar la serviciu nu prea pot invata sau repeta.
                    Am inceput sa citesc in ritm mai lejer de prin februarie-martie, mai intens din iunie.
                    In concediul de 2 saptamani dinaintea examenului repetam 10-14 ore pe zi (teoretic, programul de invatat era intre orele 8-22, dar daca stam sa socotim timpul pierdut: pauze pentru pregatit o cafea, masa, momente de pierdere a concentrarii etc., timpul concret era de vreo 10 ore pe zi). Am avut un concediu de invatat intens si in august (2 saptamani si jumatate inaintea examenului la INM), dar, in schimb, am pierdut mult timp in septembrie cu pregatiri si deplasari la Bucuresti pentru rationament logic si interviu la INM.
                    Notele obtinute au fost 7,35 la magistratura si 7,30 la INM.
                    @ceilalti candidati
                    Renuntarea la depunerea caracterizarii la inscriere si schimbarea ordinii probelor sunt cele mai bune vesti. Poate ca bucurestenilor le-o fi mai usor, dar inainte de proba de drept numai o deplasare de cateva sute de km pana la Bucuresti pentru o proba de rationament logic mai lipsea! Pe langa faptul ca deplasarea ar fi luat din timpul de repetat, proba de rationament logic este mult mai obositoare decat proba de drept.

                    Comentariu prin Corina — 11/06/2012 @ 10:36 AM | Răspunde

                    • Puteti sa-mi spuneti,in medie care e diferenta intre autoevaluarea pe subiectele din anii anteriori si rezultatul la concurs?Tinand cont de stresul concursului e normal sa fie diferente in minus …dar cat,1-2-3 puncte?!

                      Comentariu prin viki — 12/06/2012 @ 6:53 PM

  10. Ghidul pe care il editeaza cei de la Wolters Kluwer, o sa-l primim in format pdf pe mail sau o sa fie disponibil contra cost in librarii? Si, pentru ambele situatii, cand o sa fie lansat si disponibil noua?

    Comentariu prin Laurentiu — 07/06/2012 @ 3:42 PM | Răspunde

    • Ma gandesc la doua variante: fie il publicam sapt viitoare cand terminam de modificat regulamentele de admitere sa fie conforme cu recenta OUG 23, fie asteptam inca o saptamana ca sa cuprindem in ghid si anuntul de concurs, tematica si bibliografia. Ce spuneti?

      Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 6:28 AM | Răspunde

      • Mai bine asteptati pana se definitiveaza toate modificarile Regulementelor. E OK daca o sa-l avem la inceputul perioadei de inscrieri. Important e ca Ghidul sa cuprinda forma finala a Regulamentelor si sa nu mai apara modificari dupa publicarea sa, pentru ca in ultimele 3 luni s-au modificat de cateva ori si lumea e deja bulversata.
        Eu l-am comandat si il astept cu interes.

        Comentariu prin Ovidiu B. — 08/06/2012 @ 12:28 PM | Răspunde

        • Ghidul va cuprinde legislatia la zi. Credeti ca daca anuntul de concurs si tematica nu vor fi cuprise in ghid, va fi o problema? In felul acesta as/ati castiga o saptamana, ghidul va aparea mai rapid pe piata.

          Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 12:34 PM | Răspunde

          • Anuntul de concurs si tematica ni le luam (ca de fiecare data) de pe siteurile CSM si INM. Nu cred ca e nevoie sa fie cuprinse in Ghid.
            Important e ca Ghidul sa cuprinda Regulamentele in forma finala (consolidata, daca e posibil) si celelalte informatii cuprinse in prezentarea de pe siteul editurii.

            Comentariu prin Ovidiu B. — 08/06/2012 @ 12:52 PM | Răspunde

  11. deci nu mai avem nevoie de caracterizarea de la ultimul loc de munca si nici de adeverinta de la primarie? va multumesc

    Comentariu prin alina — 07/06/2012 @ 6:39 PM | Răspunde

    • Numai cei reusiti la probele cu testul-grila vor avea nevoie.

      Comentariu prin Cristi — 07/06/2012 @ 7:35 PM | Răspunde

  12. Cat costa ghidul?Si in cat timp ne va fi livrat?

    Comentariu prin Marius — 07/06/2012 @ 7:36 PM | Răspunde

  13. Multumim pentru toate informatiile postate intr-un timp atat de scurt!
    In ceea ce priveste organizarea celor doua concursuri in august, consider – si cu siguranta multi candidati care au si vechimea de 5 ani sunt in asentimentul meu – ca cel mai bine ar fi ca datele de desfasurare a acestora sa nu coincida, astfel incat sa existe posibilitatea inscrierii si participarii acestor candidati la ambele concursuri. In sens contrar, inechitatea ar fi pentru cei cu 5 ani vechime care nu ar mai avea posibilitatea de a se prezenta atat la INM cat si la concursul de admitere directa, si nu pentru cei care, neavand vechimea necesara, se pot inscrie doar la INM (pentru motivul nefundamentat ca ar putea candida la INM si cei cu 5 ani vechime-ceva de genul „sa moara si capra vecinului“). Finalitatea organizarii acestor concursuri este ocuparea tuturor posturilor (avand in vedere lipsa de resurse umane si volumul imens de dosare despre care se vorbeste de atata vreme) si nu limitarea accesului privind participarea.
    Va multumesc!

    Comentariu prin Iuliana — 08/06/2012 @ 9:27 AM | Răspunde

  14. Daca nu se modificau Regulamentele de concurs, nu se mai dadea nici acest OUG 23 :)

    Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 3:56 PM | Răspunde

    • OUG s-a dat la initiativa mea, la care a aderat Plenul CSM. lucrand la Ghidul pentru voi, mi-am dat seama ca Regulamentele facute anul acesta, in acord cu legea si jurisprudenta recenta a ICCJ, faceau imposibila desfasurarea concursurilor.

      Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 8:44 PM | Răspunde

      • Multumim pt efortul pe care il faceti pt noi, desi unii dintre noi nu il meritam..

        Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 9:09 PM | Răspunde

  15. 2 intrebari am si eu. Prima daca se va da rationamentul si apoi grilele sau invers la inm. A doua data examenului la sfarsitul lui august(o estimare a dvs)

    Comentariu prin Robert — 08/06/2012 @ 6:22 PM | Răspunde

    • am raspuns de vreo trei ori: intai dreptul, apoi rationamentul pentru cine trece dreptul.

      Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 8:48 PM | Răspunde

  16. Buna seara. Se aude un zvon cum ca s-ar scoate un numar mai mare de locuri pentru admiterea inm august 2012 fata de anii trecuti. Aveti cunostinta de asa ceva?
    Va multumesc.

    Comentariu prin adrian — 08/06/2012 @ 8:18 PM | Răspunde

    • Se aude un zvon?! Fain, radio-santzul inca functioneaza. Va sugerez sa nu va pierdeti timpul in sensul asta.

      Comentariu prin Cristi — 08/06/2012 @ 8:47 PM | Răspunde

      • Tare.. :))

        Comentariu prin daniel — 08/06/2012 @ 8:58 PM | Răspunde

      • :))) Daaa, 5000 de locuri, nici n-or sa se ocupe toate

        Comentariu prin Mihaela Vasile — 10/06/2012 @ 10:08 PM | Răspunde

  17. Pentru cei care vom sustine licenta in drept anul acesta exista o problema cu intervalul de timp foarte scurt pe care il avem la dispozitie pentru a ne inscrie la concurs. Exemplific in acest sens faptul ca voi sustine licenta pe data de 7, respectiv 9 iulie iar din cutuma organizarii concursului de admitere in INM, inscrierile se pot face pana pe data de 15 iulie iar anul acesta presupun ca va fi pana pe 14 iulie intrucat va fi o zi de vineri .Intrebarea mea este urmatorea : in ce consta mai exact adeverinta provizorie ?Trebuie sa ateste doar faptul ca am sustinut examenul de licenta in drept sau trebuie sa indice faptul ca am promovat examenul intrucat in cea din urma ipoteza este putin probabil in cazul meu ca lucrarile de licenta se vor corecta intr-un interval atat de scut incat sa-mi permita sa ma inscriu la concurs. Mentionez ca in aceeasi situatie se afla mai multi colegi ai mei chiar din cadrul mai multor universitati care doresc sa se inscrie la concurs.
    Multumesc!

    Comentariu prin vlad — 09/06/2012 @ 12:04 AM | Răspunde

    • Multumesc de informare, voi anunta colegii din CSM. Avem nevoie de adeverinta data de Secretariat dupa ce sunt corectate lucrarile, sa ne spuna ca ati luat licenta.

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 12:51 PM | Răspunde

  18. Bună ziua! Când se va da examen la admiterea directă în magistratură din Noul Cod Civil și Noul Cod de Procedură Civiă?
    Mulțumesc.

    Comentariu prin Camelia — 09/06/2012 @ 9:35 AM | Răspunde

    • probabil anul viitor.

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 12:54 PM | Răspunde

      • Buna ziua,
        Pentru admiterea in magistratura trebuie sa ai vechime de 5 ani in specialitate . Intrebarea mea este daca in momentul participarii la examenul de admitere in magistratura trebuie sa lucrezi in domeniul juiridic.
        Va multumesc!

        Comentariu prin Cristina — 26/10/2012 @ 7:41 AM | Răspunde

  19. Personal, mi se pare mai putin importanta data examenului in comparatie cu modalitatea de formulare a subiectelor. Nu cred ca e o idee buna ca subiectele sa fie comune. La urma-urmei, candidatii la INM trebuie sa fie foarte bine pregatiti din punct de vedere al teoriei. Au la dispozitie 2 ani sa aprofundeze niste cunostinte si sa invete sa le aplice in practica. Cei care profeseaza de cel putin 5 ani ar trebui sa demonstreze la examen ca stiu deja sa aplice cunostintele respective, pentru ca, dupa un stagiu sumar, intra direct in paine, ca sa ma exprim mai colorat. Nu-i rea ideea cu testele de rationament logic, si nici intervievarea candidatilor. Dar excluderea spetelor si a jurisprudentei CEDO….Fara o testare a capacitatii candidatului de a aplica teoria mi se pare extrem de dificil sa faci diferenta intre un profesionist de valoare si unul care, cum spunea cineva, e jurist de 5 ani la tati la firma. Poti, cel mult, sa-ti dai seama care sta mai bine cu memoria.

    Comentariu prin Mariana E. — 09/06/2012 @ 9:40 AM | Răspunde

  20. Spuneti ca prima proba la admiterea INM 2012 va fi grila eliminatorie la cunostintele juridice si apoi va fi rationamentul logic ?( Raspunsul privind intrebarea lui Robert de la pct 15)
    Din ultimul Regulament al CSM (HOT CSM nr. 278/2012_ pct 12_ art 15 alin 2 si art 15 alin 3) reiese foarte clar ca prima proba va fi rationamentul logic si apoi se va grila privind cunostintele juridice.S-a modificat/se intentioneaza modificarea acestui Regulament privind admiterea la INM 2012 si inca nu a fost facut public?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.As dori sa stiu cu certitudine care va fi prima proba: rationamentul logic sau grila privind cunostintele juridice.Se intentioneaza ca prima proba sa fie grila privind cunostintele juridice, asa cum s-a desfasurat admiterea pana acum ?

    Comentariu prin FLORIN — 09/06/2012 @ 9:53 AM | Răspunde

  21. Am si eu o intrebare care as dori sa nu fie interpretata gresit. Ea nu vine in sensul de a va contesta meritele sau a le pune sub semnul intrebari si nu cred ca ar trebui sa se simta cineva jignit de o intrebare ce ar putea sa apara in mintea oricui.
    Un ghid privind admiterea la aceste concursuri nu ar trebui sa fie creat anual, gratuit si din timp de catre cei care se ocupa de acest concurs si sunt platiti de stat pentru a asigura buna desfasurare a concursurilor.
    Parerea mea este ca incoerentele si lipsa de claritate reprezinta un deserviciu actului de justitie insusi deoarece singura preocupare a candidatului ar trebui sa fie examenul(cu toate probele sale) si nu chestiuni adiacente ce tin de materia aleasa pentru concurs, data concursului, ordinea probelor, procentul probelor si altele.
    Unele persoane fac sacrifici in ceea ce privente locul de munca pentru a putea sa se pregateasca pentru acest examen si ar fi mai bine ca materia de examen sa fie dezbatuta dupa examenul abia terminat si nu cu 60 de zile inainte (sau mai mult). Cred ca cei cu atributii in acest sens ar trebui sa analizeze in octombrie daca includ si noul cod de procedura civila sau nu, in situatia in care va intra in vigoare in septembrie. Faptul ca amana pana in ianuarie sau mai tarziu sa ia o decizie in acest sens nu face decat sa creasca tensiunea in ceea ce priveste candidatii si sa le creeze o atmosfera total nepropice pentru invatat.
    Stiu ca judecatorii/procurorii au de facut fata si la chestiuni administrative neplacute dar ma indoiesc ca cei care organizeaza concursul cauta sa verifice si aceste calitati.
    In acelasi timp stiu ca in strainatate concursurile de admitere in profesii juridice pot fi mai dificile din perspectiva organizarii si transparentei dar nu cred ca aceasta poate fi o scuza.
    Din cunostintele mele (care pot fi gresite) sumele stranse in urma organizarii concursurilor sunt mai mari decat cheltuielile de organizare, in ultimii ani.
    Nu inteleg de ce se amana publicarea bibliografiei si tematicei atata timp cat s-a creat o practica de a nu include actele legislative recent intrate in vigoare cum ar fi L202 sau mare parte din Codul Civil, parerea mea e ca se aseamana cu una din situatile cand autoritatile se pregatesc pentru iarna foarte tarziu desi stiu ca e va veni si la anul.
    NU vreau sa deplang viata tragica a candidatului , nici vorba, daca cineva vrea poate lua acest examen si exista si examene mai grele dar nu vad de ce lipsa de implicare a celor cu atributii in acest sens sa contribuie la dificultatea examenului.
    Nu stiu ce atributii aveti dumneavoastra in organizarea concursurilor dar prin pozitia din CSM ar trebui sa asigurati o cat mai buna functionare a intregului sistem.
    In acest sens va multumesc pentru eforturile facute pana acum care din pacate au lipsit in mare parte la predecesorii dumneavoastra.

    Comentariu prin Subiect de drept — 09/06/2012 @ 11:48 AM | Răspunde

    • Aveti dreptate. Eu am constatat ca in acest sistem nu se stie mai nimic despre organizare si functionare. Inclusiv in CSM se modifica regulamentul institutiei de cateva ori pe an. DEscoperim o gramada de neclaritati si pentru ca traim intr-un sistem juridic formal, riscam anularea unor dispozitii ale noastre in instanta daca acestea nu au un temei legal.
      Cat priveste Ghidul: INM nu constituie o prioritate pt CSM, din pacate. Eu ma mai zbat pe acolo, insa nu e suficient. Colegii mei nu sunt dispusi sa faca munca de cercetare, sa faca reguli previzibile si sa scrie un astfel de Ghid. Eu am facut asa ceva pe cont propriu. De altfel, cam de un an de zile raspund pe blogul meu la orice intrebari mi se pun in legatura cu admiterea, tocmai pt a va ajuta. Ghidul nu face decat sa adune aceste intrebari si raspunsuri, sa le ordoneze, sa adauge legislatia actualizata la zi de cate aveti nevoie pt a intelege cum intrati in sistem si ce se intampla in primul an.
      Regret, dar e tot ce pot face acum.

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 1:03 PM | Răspunde

      • Mi se pare corect ca o munca care se face in sprijinul nostru, al tuturor candidatilor de catre o persoana din afara INM, sa fie remunerata. Inca nu am intalnit nicio persoana care este dispusa sa acorde asistenta gratuita in materia acestui concurs.
        Felicitari domnule Danilet, inca o data va raman personal profund recunoscatoare pentru efortul pe care il faceti.
        Tot respectul.

        Comentariu prin Mihaela Vasile — 10/06/2012 @ 10:14 PM | Răspunde

  22. Se mai pastreaza modalitatea de calcul a notei finale sau se revine la cea din 2011?
    Si referitor la “zvon” ar fi extraordinar, nu numai pentru candidati, ci si pentru sistemul care are nevoie urgenta de oameni. De ce nu se pot scoate mai multe locuri pentru concursul de admitere la INM?
    Si va multumim, d-le judecator, pentru tot ce faceti!

    Comentariu prin carmen — 09/06/2012 @ 12:16 PM | Răspunde

    • 1.da.
      2. INM nu poate forma mai mult de 200 oameni pe an: nu avem spatii suficiente, resurse adecvate, profesori suficienti.
      3. succes!

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 1:05 PM | Răspunde

      • in 2007 au fost scoase la concurs 240 de locuri? de ce acum nu se mai poate?

        Comentariu prin Cosma — 10/06/2012 @ 2:37 AM | Răspunde

  23. Va multumesc pentru raspuns.
    Insist si va rog sa-mi confirmati daca prima proba de concurs va fi grila privind cunostintele juridice, evident dupa modificarea regulamentului.

    Comentariu prin FLORIN — 09/06/2012 @ 1:16 PM | Răspunde

    • Am raspuns de 5 ori la aceasa intrebare si am spus ca DA.

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 5:17 PM | Răspunde

  24. La sugestia dvs.reiau aici mesajul postat la rubrica “IN DIALOG CU VOI”, desi inclin sa cred ca decizia este luata, doar trebuie sa imbrace forma legala, iar parerea noastra in legatura cu aceste schimbari de la o luna la alta nu conteaza. La fel cum nu conteaza cum ne planificam timpul de invatat, munca etc.

    “Subscriu fata cele prezentate mai sus de colegii mei. Cand intrebam daca este posibila organizarea unui concurs in martie-aprilie 2012 ni s-a raspuns ca se respecta calendarul. Brusc nu se mai respecta. Dar nu se respecta decat pentru noi cei cu vechime, toate celelalte concursuri au urmat si urmeaza calendarul! Este clar ca sunt protejati cei care dau admitere la INM, care stiu in fiecare an, clar, ca august -sept sunt luni de examen, astfel ca isi pot planifica timpul in care stau acasa si invata. Mai mult pentru aceasta categorie noutatea examenului este doar proba orala! Noi, cei care si muncim, avem familii, nu putem sa ne planificam decat cele 2 luni inainte de examen, doua luni in care pregatim un alt tip de examen, cu probe noi. La noi intotdeauna sunt surprize. Daca se doreste a se desfiinta aceasta modalitate de accedere in profesie ar mai corect sa se desfiinteze pur si simplu. Procedand astfel ne desconsiderati.”
    Sau poate intr-adevar asa cum remarca cineva mai sus sunt alte interese la mijloc. Si ne mai intrebam de ce nu avem incredere in justitie!

    Comentariu prin carmen — 09/06/2012 @ 4:41 PM | Răspunde

    • Interese obscure nu. Doar unii care se cred mai destepti ca altii in inventarea a tot felul de metode de ocuparea a locurilor din sistem. Oameni fara viziune, proceduri fara anticiparea efectelor etc. Dar cam asta e in toata societatea romaneasca, din pacate.

      Comentariu prin Cristi — 09/06/2012 @ 5:21 PM | Răspunde

      • Ati pus punctul pe I.

        Comentariu prin Carmen - VL — 09/06/2012 @ 9:42 PM | Răspunde

  25. Daca se va hotari in curand sa se sustina concursul de admitere in magistratura pentru juristii cu vechime la sfarsitul lunii august 2012, eu cred ca este o idee buna si ar trebui sa fim multumiti de aceasta decizie, iar nu nemultumiti cum vad ca se manifesta unii pe blogul dumneavoastra, intrucat e o sansa pentru noi, in plus , intrucat se presupune ca am invatat pe tot parcursul anului cum cred ca procedeaza multi dintre candidati an de an, iar cu 2 luni inainte de concurs avem timp pentru a repeta, chiar daca avem serviciu.
    Referitor la gradul de dificultate al grilelor care se vor da la proba de cunostinte juridice credeti ca acestea vor fi mai grele decat cele ce s-au dat anii trecuti la INM?

    Comentariu prin gabi — 09/06/2012 @ 7:07 PM | Răspunde

    • unii pe langa serviciu au si copii…chiar mici, care nu au cu cine sta decat la gradi si apoi acasa.Eu ma trezesc deja la 4.30 si citesc pana la 7.Daca TU crezi ca in ritmul asta se poate lua un asemenea concurs…?!…sa-mi spui si mie secretul…Iar, pentru o femeie de e si mai greu…asta daca nu ai noroc de un “barbat-menajera”.

      Comentariu prin Carmen - VL — 09/06/2012 @ 9:49 PM | Răspunde

    • Totusi, eu as propune CSM sa se renunte la acea minunata caracterizare de la locul de munca, despre care am vazut ca se tot vorbeste. De ce? Pai, un motiv ar fi ca unii inca lucram in subordinea unor sefi care nu se vor bucura ca plecam si nu cred ca vor accepta asa cu inima deschisa, sa ne faca o caracterizare. Ca sa nu mai mentionez ca in cazul in care nu vei fi admis si vei mai ramane inca un an in acel loc de munca, vei suporta toata antipatia sefului si colegilor pentru ca “te crezi mai bun ca noi, vrei sa pleci etc., etc.”
      Sper sa luati in considerare acest aspect, nu ca am avea noi, candidatii, ceva de ascuns fata de CSM, ci din simplul motiv ca ne bagam singuri bete-n roate la locul de munca si vom suporta consecintele faptului ca indraznim sa ridicam capul spre functia de magistrat. Vorbesc, evident, din prisma mea si a sefilor si colegilor pe care ii am, si stiu ce ma asteapta in caz ca nu iau examenul, dar merg la seful meu sa-i cer o caracterizare: cel putin un an viitor de cosmar.

      Comentariu prin monica — 09/06/2012 @ 10:28 PM | Răspunde

    • Presupunand ca ati invatat pe tot parcursul anului si cu 2 luni inainte veti repeta, nu inteleg de ce va preocupa atat de tare cat de grele vor fi grilele. Veti vedea in sala de concurs.
      Sunt tare curios ce raspuns asteptati la intrebarea pe care ati adresat-o!
      Oricum, e bine ca sunteti multumit si nu nemultumit…

      Comentariu prin george — 10/06/2012 @ 12:41 AM | Răspunde

  26. Daca ai invatat tot anul ce importanta are?

    Comentariu prin carmen — 10/06/2012 @ 11:44 AM | Răspunde

  27. Si eu cred ca este binevenita devansarea examenului pentru luna august. Oricum, timpul pentru pregatire a trecut deja si repetarea materiei se face in ultimele doua luni. Cine ar fi obtinut rezultat bun in octombrie, va obtine si in august. In plus, in acest fel se va putea organiza un nou concurs in toamna sau in primavara.

    Comentariu prin luminita — 10/06/2012 @ 11:55 AM | Răspunde

  28. Va multumim pentru acel Ghid! Sunteti de apreciat ca va ganditi si la noi. Cu mult respect!

    Comentariu prin adriana — 10/06/2012 @ 2:21 PM | Răspunde

  29. nu exista …un regulament in care sunt specificate..toate actele de care avem nevoie…pt k suntem intr o mare ceata……avand in vedere stresul..care a inceput sa isi sp cuvantul…….suntem ff derutati…ba avem nevoie de adeverinte..ba nu mai avem..! pe site ul inm..cand se afiseaza regulamentul…in care sa fie specificate clar toate documentele de care avem nevoie! va multumesc

    Comentariu prin alina — 10/06/2012 @ 8:25 PM | Răspunde

    • Regulamentul exista deja. si indica exact actele. singura modificare e cu privire la momentul in care acestea tr depuse, si aceasta o vom decide joia care urmeaza.

      Comentariu prin Cristi — 10/06/2012 @ 9:16 PM | Răspunde

  30. Buna ziua!
    Va deranjez si eu cu o intrebare: vor fi incluse in bibliografia pentru examenul de admitere IMN modificarile care au intervenit prin legea Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil(de exemplu la procedura penala,procedura civila)?

    Comentariu prin Luciana Vilcea — 11/06/2012 @ 9:28 AM | Răspunde

  31. Buna ziua! Sunt unul dintre candidatii care au reusit performanta de a pica de doua ori consecutiv primul sub linie! Nu cred ca stiu colegii care au postat aici ce inseamna asta si cat de greu este sa te ridici daca te mai ridici. Cifra 21 mi-a fost fatala in noiembrie 2011. Acum vad alte si alte obstacole de intrare in magistratura si cel mai frumos obstacol este timpul, timpul scurt pentru care trebuie sa pregatesc examenul de logica, timpul scurt pentru recapitularea materiei invatata in ani de studiu. Domnul judecator Danilet a fost mereu optimist si mi-a dat speranta dupa primul esec prin faptul ca ma facut sa cred, dupa spusele dansului, ca vor fi scose multe locuri la concursul din 2011. Din pacate nu a fost asa! Sincer am senzatia ca sistemul nu are nevoie de noi din moment ce nu-ti ofera sansa sa-ti poti valorifica rezultatul intr-un termen stabilit de regulament asa cum pot judecatorii si procurorii. Eu trebuie sa dovedesc an de an ca sunt capabila sa obtin note de peste 7 dar cine are nevoie de mine? Doar primii 20 sunt castigatori sau primii 30 sau primii….! Tarziu a fost scosa interdictia de a putea opta pentru ambele profesii! Eram de mult magistrat…. Poate in viitor ne va permite regulamentul sa ne valorificam rezultatul intr-un anumit termen tocmai pentru a nu mai cheltui mereu sume importante de bani cu organizarea in mod frecvent a unui astfel de concurs.Din noiembrie 2011 si pana in august 2012 nu a trecut un an! Oare nu ar fi normal ca sistemul sa aiba nevoie de noi si sa ne ofere cate un post de magistrat? In noiembrie 2011 sistemul nu avea decat 20 de locuri vacante…, acum…are mai multe… deci putem fi chemati ca indeplinim conditiile!

    Comentariu prin Elena — 11/06/2012 @ 1:42 PM | Răspunde

    • Intotdeauna vom avea un primul cazut sub lista…Succes mult anul acesta! Astept sa fim colegi.

      Comentariu prin Cristi — 11/06/2012 @ 1:55 PM | Răspunde

    • si ceilalti ce ar trebui sa faca?viata e dura, dar numai ce puternici o razbesc…

      Comentariu prin Carmen C. - VL — 11/06/2012 @ 3:05 PM | Răspunde

  32. Domnule judecator, va multumesc ca va zbateti pentru noi, cei care s-ar putea sa va devenim colegi. Modificarea adusa in Regulament este nu numai binevenita , ci si logica. Incarcarea procedurii de inscriere nu presupunea doar irosire de timp (cunoastem cu totii birocratia de pe la celelalte institutii ale statului), dar si de bani ( o adeverinta de la psiholog costa in jur de 100 de lei) , cand adevarata preocupare a candidatilor ar trebui sa fie invatatul, examenul propriu-zis, si nu aspectul formal al acestuia.

    Comentariu prin Andra — 11/06/2012 @ 1:50 PM | Răspunde

  33. Da, intotdeauna va fi un primul sub linie iar cel mai greu este sa-ti depasesti ”recordul”! Le spun colegilor mei ca examenul care va fi sub noul regulament este cu mult mai dificil ! Nu pentru faptul ca ar fi intrebarile mai grele ci pentru faptul ca este obositor ! Dupa ce „judeci” 25 de civil compuse de Boroi ai deja capul varza si dupa alte 25 de Udroiu, te trezesti ca vrei sa abandonezi examenul! Asta am simtit eu cand am dat o data la INM sa vad oare cum este? De asta e timpul scurt! La examenul de logica nu-i suficient sa faci cele 30 de intrebari, trebuie sa faci cel putin 70 de puncte ca sa ai sanse reale cat de cat. lnterviul nu-i o mica plimbare si o discutie simpla. Cine a vazut interviurile pe care le-au sustinut judecatorii pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie stie ce zic. Ati vazut ce intrebari a pus psihologul sau ce intrebari au pus membrii CSM! Nu-i floare la ureche examenul asta! Interviul ”te ridica” interviul ”te coboara” sunt 3 puncte acolo! Poti sa faci 80 de puncte la materia de drept si sa fii picat cu brio! Mult succes ca eu inca nu m-am decis ce voi face! Un examen se castiga mai intai psihologic!

    Comentariu prin Elena — 11/06/2012 @ 4:40 PM | Răspunde

  34. imi cer scuze ..am si eu o nelamurire..spre deosebire de altii cand va adresez o intrebare verific dk ati mai raspuns la una asemanatoare, dk nu similara. La pct “22.Se mai pastreaza modalitatea de calcul a notei finale sau se revine la cea din 2011?” ati raspuns cam vag “1.da.” ..afirmatia privea prima sau a doua teza a intrebarii? Va multumesc dl judecator

    Comentariu prin bogdan — 12/06/2012 @ 9:17 PM | Răspunde

  35. Buna Ziua Dl. Judecator, s-a stabilit ceva in legatura cu admiterea directa in magistratura, va avea loc concursul in august sau nu?!
    Va multumesc.

    Comentariu prin Dan — 13/06/2012 @ 6:51 AM | Răspunde

  36. la punctul 1 de pe ordinea de zi de maine (14 iunie) se va stabili si devansarea examenului de admitere in magistratura pt cei cu 5 ani vechime?

    Comentariu prin carmen — 13/06/2012 @ 9:58 AM | Răspunde

    • Asta vom discuta, da. Mai mult, e posibil sa fie doua concursuri pt cei cu 5 ani in 2012.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 10:16 AM | Răspunde

  37. Bună ziua! Am o singură întrebare: ce se întâmplă cu cei care susţin examenul de licenţă la data de 15 iulie 2012 (data limită pentru înscrierea la INM în anii anteriori) şi care nu pot obţine o adeverinţă decat după căteva zile, depăşind astfel termenul ?

    Comentariu prin Laura — 13/06/2012 @ 11:00 AM | Răspunde

  38. Buna ziua !
    Nu stiu de ce dar am senzatia ca schimbarea puterii politice are” oarsice” influenta asupra deciziilor d-voastra in CSM. Desi in mod categoric nu ar trebui sa aiba. Ba mai mult imi pun speranta, plina de credulitate uneori, ca veti ramane singurul bastion in fata a ceea ce se incearca acum pe toate caile. Cunoscatorii stiu la ce ma refer. E suspecta dorinta brusca de intrare direct in magistratura a unui numar mare de judecatori si procurori. Acum dupa aceste alegeri, v-ati dat seama de cat personal aveti nevoie in sistem ? S-a facut o rectificare de buget si noi nu stim ? Scuze dar nu pot sa nu remarc ” coincidenta” si inconsecventa! Unii din noi mai citesc si printre randuri ! Aveti nevoie de oameni noi de “nadejde ” ? Brusc va dati seama ca nu se stie , ca sunt neclaritati, schimbati schimbarea ! Si sub vestea buna ca vor fi doua concursuri, noi astia destui de multi si creduli, sa ne bucuram ??? Se va vedea la interviu cum sta treaba asta cu bucuria ca sunt multe locuri. Si se vor uita asa tamp in gol, neintelegand de ce nu au intrat. Sa dea ” Cel de Sus ” sa ma insel !!
    Ne puteti spune clar care este motivul pentru care puteti sa organizati acum, doua concursuri ? Va rog sa imi spuneti ce a aparut cu caracter de noutate nu ce stiati si inainte !
    Va multumesc !

    Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 11:12 AM | Răspunde

    • Asa ma dor astfel de afirmatii, de nu va imaginati! Va raspund punctual si astept scuzele dvs:
      1. Regulamentele de admitere la INM si in magistratura din 2006 erau contra legii: proba cu testarea psihologica si medicala erau in Regulament dupa concurs, desi in lege apareau ca fiind conditii de inscriere. Au inceput unele procese cu cei respinsi si au castigat. Solutiile au devenit definitive in 2010 si 2011. Ca urmare, se impuneau modificari legislative.
      2. Am cerut lui Predoiu sa modifice legea in mai 2011. A refuzat. In ianuarie 2012 Parlamentul a introdus conditia bunei reputatii ca inscriere la concurs. Ca urmare la inceputul acestui an am modificat regulamentele.
      3. Am inceput sa scriu Ghidul http://www.wolterskluwer.ro/article–noutati–2007.html si am realizat ca nu avem capacitatea de oameni si timp pt a verifica buna reputatie si psihologicul la 3000 de candidati. Ca urmare, am propus CSM sa sustina necesitatea modificarii legii.
      4. Noul ministru a fost de acord realizand ca altfel nu putem organiza concursurile anul acesta. A aparut OUG 23 din 6 iunie 2012. Maine vom adapta Regulamentele din nou.
      5. In fiecare an e concurs pt INM – 100 posturi pt judecatori si 100 pt procurori.
      6. Avem 165 posturi libere la Judecatorii, din care 89 se ocupa cu absolventii de anul acesta de la INM. Alte posturi se elibereaza in zilele urmatoare ca urmare a valorificarii unor rezultate obtinute la promovarea din martie 2012 (cei picati sub lista pot valorifica rezultatul in 6 luni daca se vacanteaza posturi) si altele in toamna ca urmare a unui nou concurs de promovare. Deci pe la sf. anului vom avea vreo 200 posturi libere la JUdecatorii.
      7. La 1 sept 2012 intra in vigoare Noul Cpciv, care pp existenta unui nr minim de oameni la multe judecatorii mici. La fel pt penalul care intra in vigoare in prima jumatate a anului viitor, caci absolventii INM vin in sistem numai de la 1 iulie a fiecarui an. Oricum nu vor fi de ajuns, si ca fi nevoie de suplimentare de posturi in urmatorul an. Si cum se vor suplimenta locurile la Tribunale si Curti APel, rezulta ca iar se vor elibera posturi la Judecatorii, caci numai de acolo se pot lua oameni.
      8. Ca urmare, avem nevoie rapid de multi oameni la Judecatorii. Cei max 100 judecatori veniti de la INM nu acopera nevoia. Concursul cu 5 ani devine astfel o necesitate.
      9. Daca ar ramane concursul de 5 ani in luna noiembrie, cei admisi vin in instante in martie 2013 si au dreptul sa judece dupa 6 luni, adica in toamna 2013. Daca s-ar face unul mai devreme, am castiga oameni mai rapid; plus ca organizand odata cu concursul de la INM, am reduce cheltuielile de oameni si bani.
      10. Ca sa nu ii lezam pe cei care stiau ca va fi un sg.concurs in noiembrie si asa si-au programat concediile, e normal sa ii luam in considerare si pe ei. IN plus, dupa august se vor elibera iar posturi la Judecatorii, ca urmare a altor valorificari si a unui nou concurs de promovare.
      Acestea, si numai acestea sunt argumente ale deciziilor din ultima vreme. Politicul nu e nici pe departe implicat in sensul sugerat de dvs.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 11:37 AM | Răspunde

  39. Domnule judecator, va multumim pentru efortul si timpul pe care ni-l acordati!

    Comentariu prin Irina P. — 13/06/2012 @ 11:38 AM | Răspunde

  40. Imi cer mii de scuze si va rog sa le primiti ! Ma bucur enorm, ca politicul nu are legatura !

    Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 11:55 AM | Răspunde

  41. Domnule judecator sa intelegem ca e posibil sa se organizeze 2 concursuri de admitere in magistratura anul acesta?

    Comentariu prin Adrian — 13/06/2012 @ 12:44 PM | Răspunde

    • Daca cel de 5 ani il organizam in august, e posibil sa mai fie unul in noiembrie. Maine decidem daca facem cncurs pt 5 ani in august.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 12:49 PM | Răspunde

  42. doamne ajuta … dupa ce anul trecut am fost ai nimanui, cei care cunosc fenomenu stiu la ce ma refer…poate anul acesta va fi mai bine…multumim pt informatii. Maine dupa sedinta va rugam sa ne postati aici solutia la care s-a ajuns… va multumesc anticipat!

    Comentariu prin carmen — 13/06/2012 @ 12:54 PM | Răspunde

    • Despre cine vorbiti? Daca pt cei cu 5 ani, din cate stiu eu m-am batut sa se organizeze concurs pt dvs, ca se dorea sa NU.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 1:02 PM | Răspunde

      • nu ma refeream la Dvs…dar examen pe 20+20 locuri in conditia in care se stia lipsa oamenilor din sistem…dar asta a fost…privim cu speranta in viitor.

        Comentariu prin carmen — 13/06/2012 @ 1:13 PM | Răspunde

  43. D-le judecator ca sa risipiti ORICE umbra de indoiala, daca tot modificati regulamentele, introduceti va rog posibilitatea contestarii interviului.
    Multumesc !

    Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 12:55 PM | Răspunde

    • Sunt 5 oameni in comisia de interviu. Chiar credeti ca trebuie si comisie de contestatie?

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 1:06 PM | Răspunde

      • Totusi, nu este prea mare ponderea interviului? Practic, cunostintele de drept nu mai valoreaza decat in proportie de 52,5 % din nota finala! Ne intoarcem azi-maine la intrarea in magistratura pe baza de interviu?
        In alta ordine de idei, va multumesc si eu pentru efortul de a ne informa si de a sustine organizarea acestor examene!

        Comentariu prin Corina — 13/06/2012 @ 2:48 PM | Răspunde

  44. Cu tot respectul pentru d-voastra, da ! Consider ca e NECESAR acordarea posibilitatii contestarii acestei probe. Si aceasta in conditiile in care interviul are putere eliminatorie si pondere foarte mare in nota finala. Daca sunt necesare fonduri suplimentare, faceti un sondaj de opinie sa aflati cati dintre candidati ar dori sa plateasca in plus pentru aceasta posibilitate. Cred ca si in celelalte comisii ( proba de rationament si cunostinte juridice sunt mai multi membri ) si cu toate acestea au fost cazuri de admitere a unor contestatii.

    Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 1:50 PM | Răspunde

    • NU intereseaza aici sondajele de opinie. La 5 membri intr-o comisie, nu exista argumente pt existenta unei cai de atac. Apoi, e o proba orala, unde conteaza si cum te misti si vorbesti. Or, acestea sunt irepetabile intr-o cale de atac.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 2:51 PM | Răspunde

      • Atunci Interviul nu ar trebui notat ci ar trebui sa se primeasca doar calificative: ADMIS sau RESPINS. Sau ar trebui scos si sa se puna mai mult accent pe verificarea bunei reputatii. Numai eu stiu doua persoane dependente de jocuri de noroc care au luat la interviu aproape nota maxima. Personal desi nu sunt un Sfant, am luat de+a lungul timpului la interviu si peste 9.80 am luat si putin peste 8 si am picat din cauza interviului. Asa ca modalitatea in care se sustine interviul mi se pare cea mai aberanta din tot concursul asta. Practic de 20 de minute depinde tot cursul vietii tale. Nu conteaza ca ai fost olimpic pe tara, in liceu, nu conteaza ca din anul I pana in anul IV de fac. ai avut bursa, nu conteaza ca nu ai avut macar o amenda de circulatie luata, conteaza doar sa le placa celor din comisie moaca ta si sa fii inspirat in cele 20 de minute, cat dureaza “marea proba”. Asa ca proba asta mi se pare profund nedreapta. Si parerea asta o avea si dupa ce am luat 9.80.

        Comentariu prin Cezar — 13/06/2012 @ 3:26 PM | Răspunde

        • In completare la ceea ce am sustinut mai sus, pt. ca tocmai am aflat de cazul Mladen de la Curtea de Apel Craiova, personal am vazut o judecatoare, mult mai tanara decat doamna Mladen si absolventa de INM, in tandreturi, intr+un club, cu o persoana dubioasa. Si nu e problema doar ca se afisa cu o persoana certata cu legea, ci m-a dezgustat comportamentul ei de curva, pt. ca asta e cuvantul cel mai potrivit, oricat de dur ar fi. Sigur nu e bine sa judeci viata personala si comportamentul celor din jurul tau, dar mi se pare total nedeontologic si mi-a fost mie rusine de rusinea ei, chiar daca probabil nu realiza in ce postura se pune pe ea si tot corpul magistratilor. Nu mai discut de procurori sau judecatori care beau si se urca la volan, judecatori care isi pariaza sume considerabile la pariuri sportivele si altele pe care le vedem cu ochiul liber. Daca nu veti pune mai mult accentul pe verificarea bunei reputatii, veti avea mari surprize cat de curand. Pt. ca interviul ala de 20+30 de minute nu e suficient sa va faceti o parere despre moralitatea si seriozitatea candidatului.

          Comentariu prin Cezar — 14/06/2012 @ 1:14 AM | Răspunde

          • Aha. Pai atunci e bine sa ii vrificam prin serviciile secrete, sa intrebam vecinii, barbanii si neamurile? Mergem si la colegii de clasa, de gradinita? Intreba si barbanii?m

            Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 10:25 AM | Răspunde

            • Desi simt ironia, sa stiti ca nu ar fi rau. Daca sectoristul a fost capabil sa se intereseze ce fel de om sunt cand mi-am luat un amarat de pistol cu bile, cred ca si un angajat al Ministerului de justitie, sau orice alta persoana, insarcinata, se poate interesa ce fel de oameni sunt cei care ajung la interviu. Sunt doar 300+400 de persoane practic care ajung in acea etapa. Nu e imposibil si e perfect normal. Se practica treaba asta si in tara noastrea si in tari mai civilizate ca a noastra. Va spun ca o sa aveti mari, mari surprize legate de moralitatea unor magistrati. Timpul le va scoate la lumina pe toate.

              Comentariu prin Cezar — 14/06/2012 @ 4:32 PM | Răspunde

              • Mda. Ei, datorita unora ca dvs m-am lasat eu de cantat karaoke. Ca sa nu fiu o supriza mare. Si sa stiti ca aveam o impresie buna despre cum cant…

                Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 5:25 PM | Răspunde

                • Da. Sa stiti ca pana la urma si din cauza unora ca dumneavoastra am renuntat sa mai incerc la INM. Si am o parere ca as fi fost un bun magistrat. Oricum macar unul curat sigur as fi fost…

                  Comentariu prin Cezar — 16/06/2012 @ 1:15 AM | Răspunde

                  • Poate ne vedem in toamna la cei cu vechime…

                    Comentariu prin Dan — 17/06/2012 @ 7:12 AM | Răspunde

                  • Eu cred ca ai facut cea mai buna alegere!

                    Comentariu prin George — 17/06/2012 @ 8:58 AM | Răspunde

                    • MI SE PARE CULMEA TUPEULUI SA VINA UNUL CARUIA NU I S-A USCAT BINE CERNEALA PE DIPLOMA SI SA-SI DEA CU PAREREA DACA E BINE SAU NU SA SE ORGANIZEZE ADMITERE DIRECTA PENTRU CEI CU 5 ANI VECHIME SAU NU. NICI NU STIU DACA AR FI IN STARE SA ADUNE CATE ZILE DE INSTANTA AVEM NOI SI CATE FILE AM CITIT INTRE TIMP.
                      CRED CA-MI DATI DREPTATE ,DOMNULE DANILET.
                      MULTUMESC PT RASPUNSURI.
                      VA DORESC O SEARA SUPERBA!
                      CU DEOSEBIT RESPECT, AV. ION M

                      Comentariu prin ION MINODORA — 17/06/2012 @ 6:56 PM

  45. Buna ziua,
    Dosarul de inscriere pt admiterea la INM poate sa il depuna sotul?Si daca da are nevoie de procura?Va multumesc

    Comentariu prin robert — 13/06/2012 @ 2:19 PM | Răspunde

  46. pina acum, magistratii admisi direct pe post puteau intra in proces dupa emiterea decretului de numire. S-a modificat aceasta dispozitie, in sensul ca vor putea intra doar dupa 6 luni?

    Comentariu prin Irina P. — 13/06/2012 @ 2:20 PM | Răspunde

  47. D-le judecator, pentru concursul de admitere la INM la proba de interviu se mai pastreaza cerinta eseului?
    Si va rugam, noi cei fara vechime, sa puneti in discutia plenului CSM posibilitatea suplimentarii locurilor ( macar de 240, asa cum a fost in 2007, in loc de 200). Si imi permit sa adresez aceasta rugaminte in numele mai multor colegi dar si a celor care doar citesc acest blog fara sa posteze.
    In speranta ca se va face ceva si pentru noi, va multumim, d-le judecator, pentru tot interesul aratat!!!!

    Comentariu prin carmen — 13/06/2012 @ 2:38 PM | Răspunde

    • Probele la cei cu 5 ani sunt identice ca pt cei ce dau la INM.
      Eu am spus care sunt argumentele si cifrele.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 3:48 PM | Răspunde

      • D-le judecator, ma refeream la cei fara vachime daca la interviu se mai mentine eseul.Si revin, din nou, cu rugamintea de a discuta posibilitatea suplimentarii locurilor si pentru admiterea INM, macar 240.Si revin,din nou, si cu multumiri pentru tot ce faceti!!!!!!

        Comentariu prin carmen — 13/06/2012 @ 5:20 PM | Răspunde

        • Da, se mentine. Locurile pt INM nu se pot suplimenta din motive de capacitate institutionala.

          Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 9:07 AM | Răspunde

  48. Va multumesc pentru informatie si va doresc succes in realizarea a tot ce va propuneti!

    Comentariu prin Irina P. — 13/06/2012 @ 3:06 PM | Răspunde

    • Contestatia poate fi rezolvata de o alta comisie prin vizualizarea inregistrarii probei. Si in aceste conditii se poate observa ce a vorbit si cum s-a miscat candidatul. Trebuie doar o camera video care inregistreaza in bune conditii. Nu cerem o contestatie in vederea reluarii interviului.
      SI de ce sustineti ca nu sunt argumente ? Dar argumentul ca are valoare de 25 % si este eliminatoriu, nu este suficient ? Si in plus exista posibilitatea reala sa fie reevaluat interviul in ACELEASI conditii in care s-a desfasurat cel initial ! Prin urmarirea inregistrarii ! Si in acest sens am sustinut ca daca sunt necesare cheltuieli suplimentare am fi dispusi sa le suportam.

      Comentariu prin Cristi — 13/06/2012 @ 6:55 PM | Răspunde

  49. Buna ziua , d-le judecator!Multumesc pentru toate informatiile pe care ni le comunicati, in timp util.Este remarcabil, demn de apreciat efortul urias pe care-l faceti sa ne ajutati din altruism.Pentru ca va osteniti sa editati Ghidul (pe care eu doresc sa-l cumpar…)consider ca pretul de 50 lei /buc. este rezonabil, tinand cont de informatiile pe care le cuprinde in raport de alte costuri pe care le suportam pentru cartile juridice.In opinia mea,ar fi bine pentru toata lumea sa editati/lansati Ghidul atunci cand puteti publica toate informatiile necesare inscrierii la interviul pentru admiterea directa in magistratura.Va doresc multa sanatate si realizarea tuturor dorintelor.Cu deosebita stima, av.Sorescu Chira

    Comentariu prin sorescu chira — 13/06/2012 @ 4:28 PM | Răspunde

    • D-na avocat si o poza daca se poate ! Numele complet nu e deajuns ! Ma scuzati d-le judecator Danilet dar nu m-am putut abtine ! Mii de scuze !
      Insa ma alatur si eu celorlaltii sustinatori pentru editarea acestui ghid, si m-am inscris pe adresa indicata . Iar pretul este rezonabil !

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 9:33 AM | Răspunde

  50. Va rog, in masura in care este posibil, sa propuneti CSM-ului ca sustinerea examenului pentru cei cu vechime
    de 5 ani sa se realizeze pentru posturile din raza curtii de apel de domiciliu al candidatului.
    Cei ce sustin examen in aceasta categorie, sun oameni cu familii, copii si au fost atatea cazuri cand au fost
    nevoiti cei ce au luat examenul sa aleaga posturi aiurea in tara, astfel incat si-au distrus relatiile de familie, iar statul a cheltuit bani multi pentru chirii !!
    Cu ce s-a ales sistemul? Cu judecatori/procurori nefericiti, frustrati, cu grave probleme de famile!
    Nu cred ca acesta trebuie sa fie pretul pe care sa -l platim !
    Nu inteleg din ce motiv nu se scot posturi la nivel de curti de apel si sa concureze pentru acestea, cei ce au
    domiciliul in raza curtii ?? !

    Comentariu prin flori — 13/06/2012 @ 10:17 PM | Răspunde

  51. Referitor la postarea de la nr.47-13.06.2012. De ce sa se suplimenteze nr.de locuri pentru concursul de la INM, cand de multi ani incoace pentru INM se scot cate 200 locuri pe an iar pentru juristii cu vechime mult mai putine.Sa se scoata la concurs anul acesta cat mai multe locuri de magistrat pentru juristii cu vechime.Ar trebui 200 de locuri sa se scoata si pentru noi.

    Comentariu prin Gabi — 14/06/2012 @ 8:53 AM | Răspunde

  52. am urmarit sedinta CSM-dar nu a fost transmisa dezbaterea de lapunctul 1 – cel care ne intereseaza pe noi…. puteti sa ne spuneti in ce directie se inclina balanta?

    Comentariu prin carmen — 14/06/2012 @ 10:14 AM | Răspunde

    • S-a aprobat modificarea la regulamente. Imediat le public.

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 10:23 AM | Răspunde

      • si examenul de admitere in magistratura pe 5 ani se da in august? se da si in noiembrie? sa ne raspundeti va rugam…pana se publica ordinea de zi…stam aici cu ochii pe blogul Dvs.

        Comentariu prin carmen — 14/06/2012 @ 10:32 AM | Răspunde

        • sapt viitoare se decide calendarul.

          Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 10:39 AM | Răspunde

          • domnule judecator…ce credeti, in ce sens se va modifica? stiu ca poate sar calu si imi cer scuze anticipat dar cu siguranta aveti idee cum se va inclina balanta…pentru noi conteaza si o saptamana in cazul in care se va decide devansarea examenului si organizarea acestuia deodata cu INM, sa ne modificam cererile de concediu, sa ne organizam timpul ramas… stiu ca in comisie s-a propus devansarea dar au mai fost propuneri facute de comisii in sensul organizarii unui examen in primavara 2012 si nu s-a aprobat de plenul CSM…
            Va multumesc anticipat.

            Comentariu prin carmen — 14/06/2012 @ 12:40 PM | Răspunde

            • Sapt viitoare, marti sau joi, decidem. Inclid sa cred ca DA.

              Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 5:22 PM | Răspunde

          • Buna ziua, domnule judecator, poate ca nu am inteles foarte bine, este o certitudine faptul ca se va organiza concurs in august si pentru cu cei 5 ani vechime?

            Comentariu prin Madalina — 14/06/2012 @ 4:55 PM | Răspunde

  53. Sa intelegem ca s-a aprobat sustinerea concursului pt admitere in magistratura simultan cu admiterea INM?

    Comentariu prin Simona — 14/06/2012 @ 11:08 AM | Răspunde

    • Va rog mult sa intelegeti ca nu pot raspunde de f.multe ori la aceeasi intrebare. A se aproba ceva de CSM inseamna a exista o hotarare formala a Plenului, care se intruneste saptamanal. V-am spus ca sapt viitoare, marti sau joi decidem cu privire la organizarea celor doua concursuri. Alte detalii acum nu pot sa va dau. Discutiile prealabile au fost in sensul ca da, trebuie organizate impreuna in aug-sept.2012.

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 5:20 PM | Răspunde

  54. Buna ziua! Va deranjez cu o respectuoasa intrebare, si anume: bibliografia si tematica pentru examenul de admitere in magistratura sunt cele regasite pe pagina INM-ului? Citind diversele intrebari si raspunsuri afisate mai sus, am inteles ca probele in cazul examenului de admitere la INM, precum si cele in cazull celui de admitere in magistratura, dar si tematica si bibliografia, ar fi identice pt ambele examene? Sunt convinsa ca am inteles gresit, dar am considerat ca este mai bine, totusi, sa intreb.
    De asemenea, avand in vedere modificarile legislative intervenite, subiectele examenului de admitere in magistratura (vechime de cel putin 5 ani) vor fi conforme cu noile modificari? Este adevarat ca procedurile si penalul nu au intrat inca in vigoare, dar in formularea acestei intrebari iau in calcul noul cod civil, cat si posibilitatea intrarii in vigoare a celorlalte 3 coduri pana la data organizarii examenului din acest an. Va rog respectuos, sa-mi comunicati raspunsul la aceste intrebari intrucat intentionez sa ma inscriu la examenul de admitere in magistratura, iar site-ul INM-ului nu ofera prea multe detalii.
    Va multumesc!
    Cu deosebit respect, Av. Mitu Alina

    Comentariu prin Mitu Alina — 14/06/2012 @ 11:14 AM | Răspunde

    • Daca concursurile pt INM si pt magistratura de desfasoara odata, in aug-sept 2012, vor avea aceeasi tematica si bibliografie, chiar si subiecte. Saptamana viitoare decidem.

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 5:21 PM | Răspunde

      • S-a discutat daca “desfasurarea o data a celor doua concursuri” in aug-sept presupune organizarea simultana in aceleasi zile sau organizarea la o distanta de cateva zile, astfel incat candidatii cu 5 ani sa poata opta pt sustinerea ambelor examene?

        Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 5:47 PM | Răspunde

  55. Sa intelegem ca inca nu s-a decis cand se va organiza concursul de admitere in magistratura cu 5 ani, daca se devanseaza sau daca se vor organiza doua concursuri (aug. si nov.)?
    Multumesc

    Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 3:12 PM | Răspunde

    • Da, corect.

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 5:24 PM | Răspunde

      • Corect este sa respectati calendarul asa cum ati facut cu toate concursurile pana acum.Iar in alta ordine de idei, stim cu totii ca cele 6 luni de pregatiri sunt de fapt saptamani.Colegi de-ai nostri care au promovat acest examen de care ati ajuns sa va bateti joc, dupa ce au fost numiti prin decret au intrat in sali si cursurile au venit si ele dupa.

        Comentariu prin Carmen — 14/06/2012 @ 6:26 PM | Răspunde

        • Corect ar fi ca cei care intra in magistratura sa fi invatat serios. Daca cele 6 luni sunt de fapt saptamani, sigur nu va intra nimeni. Mie mi-u trebuit 9 luni sa invat zi de zi, cate 12 ore. Dar poate eram eu prea incet la minte.
          In rest, incercam anul asta sa facem 2 concursuri pt cei cu 5 ani vechime. Cat ma priveste, am sustinut si voi sustine concurs in toamna, pt a avea timpul de invatat pe care vi l-ati programat. Ceilalti colegi nu au fost de acord, insa.

          Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 6:41 PM | Răspunde

          • Nu va suparati pe mine, dar care sunt argumentele vizionarilor care sustin devansarea pe nepusa masa a concursului cu 5 ani?
            Corect ca cei care intra trebuie sa fi invatat serios dar asta intr-un interval de timp predictibil, nu intr-unul stabilit aleatoriu de niste insi care se razgandesc de la o zi la alta.
            Ce ziceti de o testare psihologica si un rationament logic la care sa fie supusi membrii CSM??? Nu de alta, dar sa stim si noi cine ne evalueaza… Cred ca am avea mari, mari surprize…

            Cu multumiri

            Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 8:09 PM | Răspunde

            • Un amanunt esential: nu membrii CSM va examineaza.
              PS: eu am trecut de doua ori testarea psihologica, o data in 2007 si o data in 2009. La rationamentul logic nu ma bag: am eu mate-fizica la baza, dar am cam imbatranit.

              Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 8:45 PM | Răspunde

              • Nu pe dvs va suspectam de carente logice sau psihologice, dimpotriva!
                Dar modul in care CSM-ul isi face treaba, incoerenta, inconsecventa, lipsa de predictibilitate, lipsa de transparenta, schimbarea regulilor jocului aproape in timpul jocului (in anul competitional, anuntarea devansarii cu 2 luni inainte) descalifica si decredibilizeaza aceasta institutie!

                Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 9:34 PM | Răspunde

                • unii o decredibilizeaza, altii incearca sa o credibilizeze. asa e si justitia romana, cu bunele si cu relele ei. asa e intreaga societate romaneasca. dvs aveti ocazia sa o schimbati, asa ca va astept alaturi de mine.

                  Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 9:45 PM | Răspunde

              • Ma puneti pe ganduri. Am aceeasi varsta ca dvs (37 de ani). In plus fatza de asta, n-am fost niciodata bun la matematica. Ar trebui sa-mi fac griji serioase in privinta examenului de rationament logic?

                Comentariu prin Ovidiu B. — 14/06/2012 @ 10:20 PM | Răspunde

                • Firesc. Credeti ca e de joaca?! Ia accesati http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_9/det_1104/6162.pdf

                  Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 10:29 PM | Răspunde

                  • Stiu ca nu e de joaca. M-am apucat de ceva vreme sa studiez si ghidul de rezolvare a testelor de rationament logic. Nu tratez aceasta proba nicidecum cu usurinta, motiv pt. care sunt oarecum nelinistit in privinta ei, mai ales ca ar fi prima data cand as ajunge sa o sustin.
                    Intrebam doar daca varsta si faptul ca nu am fost foarte bun la matematica poate constitui un handicap in sine, in perspectiva sustinerii acestei probe.
                    P.S. Am un prieten care e un foarte apreciat profesor de matematica din oras. I-am dat sa rezolve niste teste de rationament logic si s-a descurcat foarte greu.

                    Comentariu prin Ovidiu B. — 14/06/2012 @ 11:09 PM | Răspunde

                    • cred ca e nevoie de exercitiu, doar. in mod normal, un om cu o inteligenta medie spre superioara nu ar avea probleme.

                      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 11:13 PM

          • Carmen cred ca se referea la cele 6 luni de pregatire la INM ulterior promovarii concursului de admitere, nu la pregatirea individuala a candidatilor in vederea promovarii concursului!

            Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 8:20 PM | Răspunde

          • Nu e adevarat. Se poate. Eu am invatat 2 luni si am luat luat proba de juridic. Si la rationament m+am descurcat decent lucrand doar testele ce s-au dat in anii trecuti. La interviu insa, am dat+o in bara.

            Comentariu prin Cezar — 16/06/2012 @ 1:00 AM | Răspunde

            • Pot sa te intreb ce ti-a picat la interviu? Multumesc. Minodora

              Comentariu prin ION MINODORA — 16/06/2012 @ 9:03 PM | Răspunde

              • Sincer nu stiu ce nu le-a placut la interviu. Nu as vrea sa ma hazardez in afirmatii. Probabil ceva a fost in neregula cu mine pt. ca nu ii acuz de rea/credinta. Poate ca am fost putin cam nervos si au simtit si ei asta, desi eu aveam senzatia ca am fost destul de coerent in ceea ce am sustiunt. Poate ca au crezut ca sunt nesincer cand am spus ca nu am copiat niciodata sau ca nu am dat mici atentii. Chiar nu stiu si sincer nici nu ma intereseaza.

                Comentariu prin Cezar — 18/06/2012 @ 6:10 PM | Răspunde

              • TE-AM INTREBAT DESPRE INTERVIU PT CA VOIAM SA STIU DACA ACESTA CUPRINDE TOT INTREBARI DIN DOM JURIDIC. AM AVUT IMPRESIA CA ACESTA ESTE CA O PROBA ORAL DE EXAMEN IN SENSUL CA AVEM UN BILET CU SUBIECTE JURIDICE PE CARE SA LE TRATAM. MULTUMESC
                MINODORA

                Comentariu prin ION MINODORA — 19/06/2012 @ 9:02 AM | Răspunde

            • Va salut, cum ati reusit sa invatati doar doua luni,,,este SF, doar daca v-ati prezentat la NOROC!!!Daca este real doresc si eu reteta!!!Multumesc. Cu respect.

              Comentariu prin Dan — 17/06/2012 @ 7:10 AM | Răspunde

              • Reteta e tot invatatul. Eu am avut avantajul ca lucrez mult in domeniu si practic procedurile le stiam bine si cand am mai citit si doctrina mi le/am fixat f. bine. Procedurile au fost si punctul meu forte. La penal am gresit foarte mult insa. Oricum nu e o reteta zic eu. Important e sa nu tociti materiile si sa treceti prin filtrul mintii tot ce cititi si sa faceti conexiuni intre institutii.

                Comentariu prin Cezar — 18/06/2012 @ 6:02 PM | Răspunde

                • PS. In cele 2 luni nu am facut nimic altceva si cred ca am invatat si 12 ore pe zi. Bine cu pauze, dar am invatat foarte mult.

                  Comentariu prin Cezar — 18/06/2012 @ 6:14 PM | Răspunde

                  • Dl Cezar, unde activati acuma?

                    Comentariu prin Dan — 19/06/2012 @ 12:28 PM | Răspunde

                • Va multumesc pentru raspunsul dvs., si eu lucrez in sistem, parerea mea este ca trebuie trebuie memorat la virgula….

                  Comentariu prin Dan — 19/06/2012 @ 6:46 AM | Răspunde

  56. o crasa lipsa de seriozitate, in primavara nu s-a organizat examen intrucat ” trebuia respectat calendarul estimativ”, insa acum nu se mai tine cont de acel calendar estimativ… sa le stea in gat

    Comentariu prin popescu — 14/06/2012 @ 6:43 PM | Răspunde

  57. Eu am devenit deja suspicios si sunt dezamagit. Ori nu stiti ce trebuie sa faceti ori… Initial anuntati pentru concursul de admitere in magistratura in noiembrie 80-80 locuri, apoi in planul strategic de actiune pe 2012 de asigurare a necesarului de resurse umane pentru functionarea in conditii optime a instantelor si parchetelor adoptat prin Hot. CSM 184 80-60 locuri. Hotararile CSM sunt date asa doar sa fie date sau sunt date in urma unor analize serioase si reale. Ulterior se anunta ca e posbil sa fie concurs in august , se discuta de 50-100 locuri. Restul asa cum se arata si in propunerea INM ca se poate organiza si in noiembrie…daca….se va rectifica….. se va analiza….se va….,,Daca si cu poate,, e pentru naivi. Eu unul ma voi gandi de doua ori daca mai vreau sa intru intr-un astfel de sistem.Sunt de acord ca viata e dinamica ca noi ca potentiali viitori magistrati trebuie sa facem fata schimbarilor….dar ce face INM si CSM e bataie de joc.

    Comentariu prin Cristian — 14/06/2012 @ 7:40 PM | Răspunde

    • Poate ca aveti dreptate. Sau poate toate aceste discutii transparente, strica. Pe vremea cand am dat eu in magistratura, in 1998, m-am trezit cu un anunt la tribunal pt admitere judecatori, vreo 250 la INM, instante si MJ. Nu tu analize, discutii, justificari. Acum avem hotarari postate, analize facute, prognoze si promisiuni, iar eu ma apuc sa dezbat cu potentialii candidati ce si cum. Mda, cred ca undeva e o greseala…

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 8:43 PM | Răspunde

      • D-le judecator, nu este o greseala, este o normalitate! Au aparut institutii noi, responsabilitati noi, bugete noi, castiguri noi si pe cale de consecinte si pretentii noi mai ales de la membrii societatii care intra in contact cu aceste institutii. Este normal sa aveti pareri contrare, critici justificate sau nu, insa fata de lipsa de responsabilitate si de transparenta, este evident ca ceea ce faceti prezinta normalitatea si va reprezenta un avantaj. Noi cei de dinafara poate nu intelegem anumite eforturi, suntem suspiciosi, nu mai vrem sa ascultam sintagma ” asa este toata societatea” , “asa merg lucrurile la noi “.Societatea e facuta din oameni. Vrem performanta, transparenta, responsabilitate ! Asa cum s-au schimbat cerintele, asa s-au schimbat si pretentiile. Trebuie sa existe un echilibru, pentru ca altfel avem doar dictatura unora si supunerea din partea celorlatli. Eu nu va laud insa analizez si asimilez modul cum reusiti sa va impartiti timpul, sa faceti fata diferitelor responsabilitati, si din asta invat. Avand modele vom sti si noi cum trebuie sa fim.
        Succes !

        Comentariu prin Cristi — 15/06/2012 @ 10:27 AM | Răspunde

        • Mult suces si dvs! SI haideti alaturi de mine sa imbunatatim lucrurile!

          Comentariu prin Cristi — 15/06/2012 @ 4:33 PM | Răspunde

  58. Buna seara !
    Eu nu inteleg – acum nu le convine ca se organizeaza 2 concursuri pt. cei cu 5 ani vechime?(o sa le convina probabil cand vor vedea rezultatele la primul ,daca subiectele vor fi identice cu cele de la INM) iar daca nici atunci nu-l mai vor pe al doilea, propun sa se organizeze pentru cei care vor sa faca INM un al doilea concurs in toamna ..in primavara…oricand.

    Comentariu prin liliana — 14/06/2012 @ 7:41 PM | Răspunde

    • Observ ca nu intelegi…

      Comentariu prin George — 14/06/2012 @ 8:49 PM | Răspunde

  59. Domnule judecator, nu ma intelegeti gresit .Doar ne spunem parerea si trebuie sa va asumati acest lucru daca ati decis sa comunicati direct cu noi. Aveti aprecierea noastra, iar ce faceti este laudabil si important pentru noi si speram sa va continuati activitatea in acest sens. Problema noastra e ca se decide la nivel de hotarare CSM si dupa e ca si cum nu s-a hotarat. Ne-am bucura si motiva daca s-ar organiza 2 concursuri anul acesta de admitere in magistratura. Suntem doar suspiciosi ca devansati concursul in august iar pentru cel din noiembrie sunt doar vorbe de atenuare pareri ,,agresive,,. Daca nu se respecta ce s-a stabilit cum sa credem ca se organizeaza concurs in noiembrie cu daca si cu poate. Inchei prin a va multumi inca o data si a va intreba daca Ghidul lansat azi se va gasi si in librarii.

    Comentariu prin Cristian — 14/06/2012 @ 9:14 PM | Răspunde

    • stiti care e diferenta dintre noi doi in acest dialog? dvs stiti cine sunt si eu imi asum ce spun. pe cand dvs nu.
      in plus, eu nu reprezint si nu conduc CSM. ce fac aici, pe blog, e optiunea si opinia mea personala. in CSM sunt doar un vot din cele 19.

      Comentariu prin Cristi — 14/06/2012 @ 9:46 PM | Răspunde

  60. Liliana, dupa ce ai sa ai 5 ani vechime si nu ai sa mai stai acasa pe banii parintilor sub pretextul ca inveti, vorbim.

    Comentariu prin Cristian — 14/06/2012 @ 9:26 PM | Răspunde

    • Deductiile tale nu sunt logice Cristian…probabil rationamentul logic este una dintre modificarile care va si sperie pe unii dintre voi cei cu vechime( si…crede-ma mi-as dori sa stau acasa pe banii parintilor si sa ma prefac ca invat).Dar asa va plangeti, asa discriminati sunteti,asa de greu este concursul pentru voi,asa din greu munciti(of, ce grea e viata) incat nici nu mai luati in seama ca vi se ofera un privilegiu si trebuie sa profitati de el.Succes!

      Comentariu prin liliana — 15/06/2012 @ 7:27 AM | Răspunde

      • Domnisoara, cunoasteti diferenta dintre un privilegiu si un drept conferit de o lege???
        Concursul de admitere cu 5 ani este una dintre cele doua modalitati de recrutare a magistratilor consacrate legal. Daca in mintea dvs concursul cu 5 ani e o favoare facuta candidatilor, atunci problema e la dvs si prin aceasta atitudine ii jigniti pe toti cei care urmeaza aceasta cale legala de admitere in magistratura!
        Daca ar fi dupa mine as desfiinta si inm si concursul cu 5 ani si as da doar rationamentul si un interviu foarte riguros structurat. Dincolo de cunostintele de drept un magistrat trebuie sa aiba experienta de viata, echilibru emotional, capacitatea de intelegere a realitatilor. Nu cred in magistratul de 24 de ani! Nici nu va imaginati cati oameni cu probleme psihice reale, constatate medical, cati sociopati , cate virgine sunt in sistem, absolvind bravul INM care vad ca este pt dvs o catedrala. O fi necesar dar in niciun caz, domnisoara, nu este suficient!
        Va doresc mult succes! Aveti nevoie!
        George Paduraru

        Comentariu prin George — 15/06/2012 @ 10:40 AM | Răspunde

        • George si ceilalti: incercati sa va apriti aici din polemica. Va pierdeti timp pretios ce ati putea sa il alocati invatatului. Haideti in sistem si pe urma ne certam impreuna, ok?!

          Comentariu prin Cristi — 15/06/2012 @ 4:39 PM | Răspunde

        • George si eu am 5 ani vechime si am incercat la INM, nu la admitere direct pe post desi puteam sa o fac dupa ce am picat. Ce te impiedica pe tine sa alegi sa dai la INM in august? Sau vrei sa dai la INM, sa intri si apoi sa mai dai si in noiembrie, sa iei si sa parasesti INM-ul? Tie ti se pare normal? Mie nu.

          Comentariu prin Cezar — 15/06/2012 @ 6:26 PM | Răspunde

          • Da, vreau sa dau in august la inm, sa intru si apoi sa dau in noiembrie la 5 ani si sa raman in sistem valorificandu-mi astfel posibilitatile de abmitere in magistratura puse la dispozitie de lege!
            Nu stiu cum ti se pare tie, eu stiu ca e legal! Vezi vreo problema??

            Comentariu prin George — 15/06/2012 @ 9:09 PM | Răspunde

            • Legal nu. Din punctul meu de vedere te incadrezi perfect in ceea ce sistemul agreeaza la ora actuala. Oportunisti. Bafta!

              Comentariu prin Cezar — 19/06/2012 @ 1:35 AM | Răspunde

              • E adevarat ca sistemul nu are nevoie de oportunisti, dar eu cred ca nu are nevoie nici de inadaptati. Are nevoie de oameni corecti, echilibrati si cat mai ancorati in realitate.
                Asta e opinia mea.

                Comentariu prin Ovidiu B. — 19/06/2012 @ 10:23 AM | Răspunde

              • Imi pare rau dar nu prea ai proprietatea termenilor… Multumesc de urari! Bafta si tie!

                Comentariu prin George — 19/06/2012 @ 9:29 PM | Răspunde

                • OPORTUNÍST, -Ă adj., s. m. f. 1. (adept) al oportunismului (1). 2. (cel) care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale. (< fr. opportuniste, rus. opportunist). Mersi, chiar daca eu nu incerc! De sansa in viata toti avem nevoie, asa ca urarea am sa o iau ca atare.

                  Comentariu prin Cezar — 19/06/2012 @ 9:44 PM | Răspunde

                  • Chiar nu am fost rautacios, sa stii! Urarea era sincera!

                    Comentariu prin George — 20/06/2012 @ 1:13 PM | Răspunde

                    • Stiu. Statul meu sincer e sa dai, dar daca nu iei, sa nu iti para rau. Cred ca ai intra intr-o mare mizerie. Daca esti avocat, citeste, citeste, citeste, si ai sa vezi ca o sa le dai peste nas, iar financiar daca esti serioas vei sta mai bine ca ei. Apropo. Si asta e una dintre frustrarile lor. Bafta!

                      Comentariu prin Cezar — 23/06/2012 @ 12:11 AM

  61. D-le Danilet, multumim pentru timpul pe care-l acordati raspunzand intrebarilor noastre. Da, aveti dreptate. In urma cu ceva ani, trebuia sa urmaresti avizierul de la tribunale pentru a afla daca, si cand, se organizeaza concurs…Nu cred ca atunci se intreba cineva daca potentialii candidati sunt sau nu, multumiti de metoda aplicata. Si eu am sustinut concursul pentru cei cu vechime… si m-am intrebat serios “ce fac daca maine intru in sedinta?” Intr-o sedinta civila n-as fi avut probleme, dar intr-una cu dosare penale, da! Acesta a fost motivul pentru care nu m-am aflat printre “castigatori”, si a fost unul real.
    Laudabila actiunea privind organizarea a doua concursuri de accedere direct pe post! Este nevoie mare de magistrati! Sunt sali (multe) de sedinta cu o luuunga lista de dosare, iar celor ce intra in astfel de sedinte li se cere si calitate! Uneori, cand criticam hotararile (astfel) date uitam faptul ca acei judecatori au multe hotarari de motivat… Astept concursul sau concursurile, asa cum, si cand se vor organiza! Sa inveti, prinde bine intotdeauna!

    Comentariu prin mihaela — 15/06/2012 @ 10:09 AM | Răspunde

    • Pt ca aveti experienta necesara, dar si luciditatea impusa de profesie, va urez succes!

      Comentariu prin Cristi — 15/06/2012 @ 4:32 PM | Răspunde

  62. Draga, nu ne sperie atat de tare proba privind rationamentul logic, ci prima proba, cea de cunostinte juridice ne sperie foarte tare, caci dupa cum cred ca ar trebui sa stii si tu proba de cunostinte juridice se sustine intai, iar daca reusesti sa iei minim nota 7( dupa parerea mea trebuie sa fii cel putin de 8,5 ca sa ai sanse sa faci de nota 7 la aceste grile care se dau la INM iar din toamna si pentru juristii cu vechime) vei sustine si proba rationamentului logic. In loc sa faceti discutii pe marginea grilelor care se dau la proba de cunostinte juridice care sunt foarte grele, ocupati spatiul cu discutii interminabile pe marginea probei rationamentului logic si interviului.
    Fratilor, sa trecem intai de proba de cunostinte juridice, iar daca reusim sa luam minim 7 macar, va spun eu, cu siguranta vom reusi sa trecem si de rationamentul logic si de proba interviului. Sa fiti siguri toti de asta.

    Comentariu prin Gabi — 15/06/2012 @ 10:45 AM | Răspunde

    • Rationamentul logic nu e chiar asa o sperietoare cum se vorbeste. Si eu traiam cu impresia ca e o proba de netrecut pana in martie anul asta cand am participat la pretestarea organizata de inm. Am facut 85 de grile in conditiile in care nu am studiat ghidul de pe site-ul inm.
      Testul mi s-a parut accesibil, asa ca, intr-adevar, nu asta e problema, as zice ca nici chiar grilele de drept ci DEVANSAREA NEJUSTIFICATA a concursului! Parerea mea!

      Comentariu prin George — 15/06/2012 @ 4:57 PM | Răspunde

    • Vezi tu, eu am reusit sa trec de prima proba(august 2011) si… cam stiu despre ce vorbesc.Sper sa reusesti si tu(si eu din nou anul acesta) …si apoi mai vorbim cum te poate urca in clasament (sau cobori)proba de rationament, fiindca nu cele 30 de intrebari-limita pe care le fac toti conteaza…Succes!

      Comentariu prin liliana — 15/06/2012 @ 6:48 PM | Răspunde

  63. Buna seara!
    Imi spuneti, va rog, daca si candidatii cu 5 ani vechime vor sustine interviul?
    Multumesc!
    O seara placuta!
    Av. Ion M

    Comentariu prin ION MINODORA — 16/06/2012 @ 9:10 PM | Răspunde

    • toata lumea. Incepand din acest an, structura concursului la INM si a celui pt 5 ani vechime e identica.

      Comentariu prin Cristi — 17/06/2012 @ 8:15 AM | Răspunde

  64. Buna ziua!va deranjez cu o intrebare.din dorinta de a-mi pune dosarul de inscriere la inm in ordine cand mai repede.mi-am scos deja cazierul fiscal pe 14 iunie.el e valabil o luna de zile (pana pe 14 iulie).cum probabil saptamana viitoare ar trebui sa inceapa inscrierile pentru examen,credeti ca va fi o problema ca la data verificarii dosarelor de catre comisia dvs.,certificatul de cazier va expira?sa ma duc sa mai scot unul la o data mai apropiata?
    va multumesc anticipat.

    Comentariu prin veronica — 18/06/2012 @ 12:16 PM | Răspunde

    • Certificatul de cazier judiciar e valabil 6 luni, iar cel fiscal 30 zile. Trebuie sa fie valabil la data depunerii dosarului de inscriere.

      Comentariu prin Cristi — 18/06/2012 @ 1:46 PM | Răspunde

  65. D-le judecator, va rugam sa ne postati aici pe blogul Dvs solutia la care se va ajunge azi in plenul CSM referitor la devansarea examenului de admitere in magistratura, respectiv :data, daca subiectele si materia vor fi identice cu cele date la INM, numarul locurilor scoase la concurs. Astfel reduceti emotia asteptarii pt toti cei care vor urmari azi cu sufletul la gura sedinta plenului. Va multumesc anticipat.

    Comentariu prin carmen — 19/06/2012 @ 9:08 AM | Răspunde

  66. am urmarit discutiile…sa inteleg ca vor fi 2 examene pt cei cu 5 anii (unul in august unul conform calendarului in toamna). Puteti sa ne confirmati acest aspect?
    Daca da, cate posturi se scot in august pt cei cu vechime? Subiectele vor fi comune?

    Comentariu prin hope — 19/06/2012 @ 12:41 PM | Răspunde

  67. Domnule judecator, am urmarit sedinta Plenului CSM de astazi si va multumesc pentru modul cum ati pledat cauza noastra, a celor cu 5 ani vechime. O zi buna si frumoasa!

    Comentariu prin Irina P. — 19/06/2012 @ 12:56 PM | Răspunde

    • dar de tematica stii ceva? pentru cei cu vechime e aceeasi tematica ca la inm?

      Comentariu prin cristina g. — 19/06/2012 @ 4:19 PM | Răspunde

  68. imi cer scuze pentru intrebare, dar eu inca nu am inteles daca tematica pentru admitere in magistratura pentru cei cu 5 ani vechime este aceeasi ca si pentru admitere la inm, daca se dau simultan in august 2012? Daca am in vedere anul 2011, ele au fost diferite. Va rugam domnule judecator sa ne postati ultimele noutati…Multumumim

    Comentariu prin cristina g. — 19/06/2012 @ 4:27 PM | Răspunde

  69. Bună ziua Domnule judecător!
    Doresc sa știu când are loc admiterea, în august- septembrie sau se devansează perioada de examinare?
    Vă rugăm, domnule judecător, în măsura în care este posibil, să postați modificările intervenite.
    Vă mulțumesc.

    Comentariu prin Burz Teodora — 20/06/2012 @ 1:20 PM | Răspunde

  70. Este exclusa posibilitatea suplimentarii locurilor scoase pt concursul de admitere in magistratura din august-septembrie? Stiu ca s-a precizat la un moment dat ca aceasta lista poate fi suplimentata dupa optiunile celor care vor termina INM-ul, dar avand in vedere ca se vor organiza 2 concursuri …

    Comentariu prin Simona — 20/06/2012 @ 2:52 PM | Răspunde

    • nici macar nu se vor ocupa cele 100 posturi scoase…

      Comentariu prin Cristi — 20/06/2012 @ 6:56 PM | Răspunde

      • Mi-ar placea sa am argumente sa va contrazic, dar ….

        Comentariu prin Simona — 20/06/2012 @ 8:10 PM | Răspunde

      • In conditiile in care subiectele vor fi identice cu cele de la inm, este foarte posibil…

        Comentariu prin george — 20/06/2012 @ 8:19 PM | Răspunde

      • E foarte posibil. Si o spune un candidat care a picat de doua ori acolo la limita. Mai multe aspecte pot conduce spre cele afirmate de Dvs: devansarea examenului, schimbarea modalitatii de examinare (100 intrebari) introducerea rationamentului si a interviului. Cu toate acestea eu sunt fericita ca am ocazia sa sustin mai repede acest examen. Bafta tuturor celor care pe 26 august vor sustine acest examen!

        Comentariu prin carmen — 21/06/2012 @ 7:46 AM | Răspunde

  71. Buna ziua! Situatia mea este urmatoarea: am fost consilier juridic timp de 8 ani si jumatate, incluzandu-se si perioada in care m-am aflat in concediul pentru cresterea si ingrijitrea celor 2 copii in varsta de pana la 2 ani, adica 4 ani perioada in care ciontractul de munca mi-a fost suspendat pentru acest motiv. In noiembrie 2010 am participat la concursul pentru ocuparea unei functii de judecator organizat pentru cei cu vechime in specialitate. In perioada 13.01.2011 – 28.02.2011 nu am avut niciun venit salarial, dar de la 01.03.2012 pana la sfarsitul lunii noiembrie 2011 am beneficiat de indemnizatie de somaj. Din 27.12.2011 sunt grefier de sedinta. Cam alambicat. Va rog sa-mi precizati daca, avand in vedere ca am indeplinit o data conditiile de participare la concursul amintit, dar am intreruperile mentionate in vechime, mai pot fi acceptata anul acesta ca participant pentru sustinerea examenului direct pe post. Va multumesc! Gabriela

    Comentariu prin antogabriela — 20/06/2012 @ 4:56 PM | Răspunde

    • am raspuns de atatea ori: toate perioadele adunate sa fie functii prev in art. 33 si sa dea minim 5 ani.

      Comentariu prin Cristi — 20/06/2012 @ 6:58 PM | Răspunde

      • Cu riscul de a va irita, va adresez 2 intrebari la care nu am gasit raspunsul punctual nici in Ghid:

        1. daca toate perioadele adunate dau 5 ani dar 2 dintre perioade SE SUPRAPUN ca timp, acestea se aduna? (daca intr-una dintre luni am avut doua locuri de munca, ambele cu norma intreaga, aceasta luna calendaristica se calculeaza ca 2 luni de vechime?)
        2. Ce inseamna invatamant superior juridic acreditat? E indeplinita cerinta art. 33 in ipoteza in care predau Drept la Facultatea de Finante Banci?

        Va multumesc!

        Comentariu prin george — 20/06/2012 @ 8:32 PM | Răspunde

        • 1. Doua locuri de munca cu norma inteaaga in acelasi timp? Wau! Dar la dvs cate ore are o zi?
          2. Invatamant superior juridic inseamna facultate de drept, nu de alt profil la care se preda drept.

          Comentariu prin Cristi — 21/06/2012 @ 9:22 AM | Răspunde

  72. care este termenul limita pana la care putem depune dosarele? in afara de diploma de licenta,certificat de nastere,buletin de identitate..cazier judiciar.cazier fiscal….cererea tip….. si taxa de inscriere mai trebuie sa depunem si alte acte la dosar…pentru.. ca sunt intr o confuzie totala..cu schimbarea regulamentului asta.va rog frumos daca se poate sa ma lamuriti si pe mine.multumesc

    Comentariu prin alina — 21/06/2012 @ 10:47 AM | Răspunde

    • Dvs sunteti intr-o confuzie totala? Cu toata avalansa asta de informatii oferita, cel putin de mine? Ma simt vexat.
      Dupa cum am spus, saptamana care vine va fi anuntat calendarul, urmariti site-urile noastre.

      Comentariu prin Cristi — 22/06/2012 @ 6:39 AM | Răspunde

  73. Sunteti cel mai destept om din TOATA justitia din Romania. Eu personal va felicit! Si multumiri pentru interesul acordat si ajutorul dvs.

    Comentariu prin Nistor Florin — 22/06/2012 @ 12:32 PM | Răspunde

  74. Domnule judecator:
    1. incheierea de respingere a propunerii de arestare preventiva a inculpatului in timpul judecatii poate fi atacata cu recurs separat? Daca da, in baza carui articol din CPP?
    2. conform art. 177 alin. (8) CPP daca invinuitul sau inculpatul locuieste in strainatate refuzul de primire a scrisorii recomandate “tine loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare”. Atunci de ce mai trebuie afisata citatia “la sediul parchetului sau al instantei” (conform art. 178 alin (2 ind 1) CPP)?

    Comentariu prin Adi — 24/06/2012 @ 2:27 PM | Răspunde

    • 1. art. 160 ind. a alin.3.
      2. nu stiu istoricul acestei reglementari. poate e doar o necorelare intre texte.

      Comentariu prin Cristi — 24/06/2012 @ 10:10 PM | Răspunde

  75. INTREBARE
    cate ore este indicat sa se invete intr-o zi pentru admiterea la INM ???
    cate ore ati invatat dvs ???
    care este bibliografia pentru acest an ???
    pentru reusita este suficienta cunoasterea codurilor foarte bine ???

    Comentariu prin FloriN — 24/06/2012 @ 3:47 PM | Răspunde

    • 1. 10-12.
      2. 12.
      3. apare odata cu concursul, dar nu e diferita de cea de anul trecut.
      4. nu. trebuie sa parcurgeti si manualele

      Comentariu prin Cristi — 24/06/2012 @ 10:11 PM | Răspunde

  76. va salut dl. judecator
    sunt FloriN… v-am adresat 4 intrebari si trebuie sa recunosc ca nu credeam ca sunteti asa de serios incat sa-mi raspunde-ti la distanta de doar cateva ore…
    tocmai din acest motiv v-as ruga foarte mult sa-mi mai acordati 2-3 min pentru a-mi raspunde la inca cateva intrebari… VA MULTUMESC ANTICIPAT !!!
    1. va rog sa-mi spune-ti cativa autori, titlu de manual si editura din care crede-ti dvs ca ar trebui sa ne pregatim pentru a avea succes la examenul de admitere in INM …
    2. de asemenea va rog sa-mi mai spuneti si care coduri trebuie aprofundate… (va rog sa nu-mi raspunde-ti cu “codul civil, codul penal, codul de procedura civila si codul de procedura penala”… ci sa-mi spune-ti anul actualizarii lor!!!
    VA MULTUMESC INCA ODATA PENTRU SERIOZITATE SI PROMTITUDINE

    Comentariu prin FloriN — 25/06/2012 @ 1:05 AM | Răspunde

    • 1. Autorii sunt aceiasi de anul trecut. Vedeti http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35 si http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=36

      2. Nu prea inteleg intrebarea dvs. Codurile sunt pe piata, actualizate. Si e vorba doar de codurile vechi, cu exc a doua capitole care se cer din Noul COd Civil.

      PS. Atentie la `credeti` si `spuneti`.

      Comentariu prin Cristi — 25/06/2012 @ 9:55 AM | Răspunde

      • Fara a parea caustic, dar intrebarile dlui. mi s-au parut foarte amuzante, prin limbaj si ortografie. Pana la admiterea in magistratura, ar trebui sa aprofundeze gramatica limbii romane! Nu de astfel de magistrati avem nevoie. Sper ca odata cu eseul sa se observe la interviu si ortografia si cunoasterea temeinica a limbii romane.

        Comentariu prin Bogdan — 26/06/2012 @ 8:36 PM | Răspunde

  77. buna ziua dl. judecator Cristi Danilet.
    observ ca veniti in sprijinul viitorilor magistrati cu raspunsuri exacte si la subiect si tocmai din acest motiv indraznesc si eu sa va adresez cateva intrebari.
    1. cati ani aveti si la ce varsta ati intrat in magistratura ???
    2. cu cat timp inainte de examenul de admitere ati inceput sa invatati ???
    3. stiti cumva examenul de intrare in barou in ce luna este programat ???

    Comentariu prin FloriN — 25/06/2012 @ 11:26 AM | Răspunde

    • 1. CV-ul meu e public https://cristidanilet.wordpress.com/about/.
      2. 8 luni. eram in anul 4 de facultate. in ianuarie deja imi facusem programare pe saptamani a materiei de invatat sau repetat pana la concursul din august.
      3. nu stiu.

      Comentariu prin Cristi — 25/06/2012 @ 11:59 AM | Răspunde

      • Dl. Jud., am o intrebare, 8 luni ati invatat logic sau ati si memorat? Va multumesc.

        Comentariu prin Dan — 25/06/2012 @ 12:11 PM | Răspunde

  78. BUNA ZIUA!
    VA ROG SPUNETI-MI IN CE CONSTA INTERVIUL . E VORBA DE INTREBARI DIN DOMENIUL JURIDIC ASEMANATOR UNUI EXAMEN ORAL?
    VA MULTUMESC!
    VA DORESC O SAPTAMANA USOARA !
    CU RESPECT
    AV. ION M

    Comentariu prin ION MINODORA — 25/06/2012 @ 12:35 PM | Răspunde

    • Interviul consta in dezvoltarea unei maxime, citat etc. Si apoi in chestiuni de etica profesionala. Am scris mai multe in Ghid.

      Comentariu prin Cristi — 25/06/2012 @ 12:48 PM | Răspunde

  79. dl. judecator
    va rog foarte mult sa-mi recomandati un manual de PROCEDURA PENALA din care sa invat pentru INM
    sunt atatia autori… si mai circula zvonul cum ca trebuie sa te pregatesti din anumiti autori (din Bucuresti)…
    va multumesc anticipat pentru sfat!

    Comentariu prin FloriN — 26/06/2012 @ 1:23 PM | Răspunde

  80. domnule judecator,am vazut ca s-au adus unele adaugiri legii.303/2004.v-as intreba de ce nu modificati si art.33.alin.1 si sa dati o sansa si agentilor de politie cu studii superioare juridice pentru incadrare directa ci numai ofiterilor,desi 80% din politistii de politie judiciara sunt agenti.va multumesc.

    Comentariu prin cristian — 26/06/2012 @ 5:58 PM | Răspunde

    • Pentru ca CSM nu face legi. Asta e atributia Parlamentului. SI, sincer, cred ca e nevoie in politie de agenti. Nu i-as vedea sa treaca pe rand in justitie. Colegilor politisti trebuie sa li se intareasca statutul, nu sa li se gaseasca cai de a parasi profesia.

      Comentariu prin Cristi — 26/06/2012 @ 7:49 PM | Răspunde

  81. tocmai ce v-am ascultat interventia la realitatea tv.
    chiar daca nu ne cunoastem (poate pe viitor…cine stie?!?) tin sa va felicit pentru comportamentul civilizat si pentru faptul ca nu ati facut altceva decat sa aparati (pe buna dreptatea) justitia din Romania… justitie care este de foarte multa lume banuita ca raspunde la tot felul de ordine din partea politicului, mediului de afaceri, etc.
    Felicitari si multe multumiri pentru raspunsurile care le-am primit, si de care sunt convins ca voi mai avea parte in continuare din partea dvs.
    MULTA BAFTA

    Comentariu prin FloriN — 26/06/2012 @ 7:51 PM | Răspunde

  82. Buna seara,

    Am o nelamirire, contractul de locatiune ce cuprinde exact pentru examen? Toate varietatile prevazute in art. 1413 alin. 2 C.civ. ?
    Va multumesc!

    Comentariu prin Mari — 26/06/2012 @ 8:48 PM | Răspunde

  83. Buna seara.Am si eu o nelamurire eu dau anul acesta licenta,stiu ca insrierea la INM se face pana pe 17 iulie,am ex de licenta pe 12 iulie si sustinerea lucrari intre 16 si 22 iulie.In cazul acesta cum porocedez?Pot sa bag dosarul cum fac?Va multumesc.

    Comentariu prin maria — 26/06/2012 @ 10:36 PM | Răspunde

  84. buna ziua
    va rog sa-mi spuneti din ce autori de penal si civil sa ma pregatesc
    pt procedura penala si procedura civila am manualele.. dar nu stiu cu atatea schimbari din ce autori de penal si civil sa invat pt inm
    va multumesc

    Comentariu prin Maria — 27/06/2012 @ 8:53 AM | Răspunde

    • Penal – Mitrache, Bulai, Strateanu.
      CIvil – orice.
      Proceduri – la ce aveti adaugati orice cartulie care analizeaza Legea 202/2010.

      Comentariu prin Cristi — 27/06/2012 @ 9:15 PM | Răspunde

  85. Se poate baga dosaru si fara adeverinta care atesta luarea ex de lienta?Care sunt demersurile in cazul meu?VA MULTUMESC.

    Comentariu prin maria — 27/06/2012 @ 10:44 AM | Răspunde

    • Da. Dar trebuie sa aduceti adeverinta pana in ziua in care se afiseaza lista cu cei care au fost admisi la inscriere.

      Comentariu prin Cristi — 27/06/2012 @ 9:16 PM | Răspunde

      • Domnisoara tot insista cu ” a baga” ”dosaru”. Sper sa se dea mare atentie si limbii romane la proba interviului. E jenanta exprimarea!
        Dle. judecator, va pot atrage si dvs. atentia cu privire la verbul ” a afisa”, reflexivul lui se ortografiaza ”se afisaza” :) Sper sa nu fi fost deranjant cu observatia.

        Comentariu prin Bogdan — 28/06/2012 @ 11:04 AM | Răspunde

        • Eu nu am nicio problema sa fiu corectat gramatical. Am prins admiterea la facultate cand se cerea gramatica in mod f.serios. Nu sunt insa convins ca `afisaza` si `asaza` mai sunt considerate forme corecte…

          Comentariu prin Cristi — 28/06/2012 @ 1:10 PM | Răspunde

  86. ADEVERINTA TREBUIE ADUSA PERSONAL LA INM SAU O POT DEPUNE TOT LA TRIBUNALUL DE UNDE APARTIN?NU SUNT DIN BUC..

    Comentariu prin maria — 27/06/2012 @ 10:17 PM | Răspunde

  87. Domnul Bogdas sta sa corecteze greselile unor oameni care au muncit foarte mult sa ajunga unde sunt. Dar dumnealui va putea sa ajunga unde este domnul judecator?Cat despre domnisoara care a scris a baga in loc de a depune nu mi-se pare o gresala gramatica si una de exprimare.Dar poate la domnul Bogdan a baga inseamna decat un lucru.

    Comentariu prin marius — 28/06/2012 @ 1:30 PM | Răspunde

    • Ce usor e sa incerci sa fii caustic. Nu am negat calitatile profesionale ale domnisoarei, ci doar crasa lipsa de cunoastere a limbii romane a dansei, limbaj care nu face cinste unui viitor magistrat. Apropo, ”gresala” se ortografiaza ”greseala”, dar probabil si dumneavoastra sunteti un bun coleg al domnisoarei… care, de altfel, nu ati observat ca si dl. judecator i-a atras atentia domnisoarei asupra exprimarii.

      Comentariu prin Bogdan — 29/06/2012 @ 8:50 AM | Răspunde

  88. AS DORI SA VA INTREB CE PARERE AVETI DESPRE MANUALELE DE PENAL SI PROCEDURA PENALA ALE D-LUI PROF. UDROIU.
    AM VAZUT CA ACESTA NU ESTE MENTIONAT PRINTRE AUTORII RECOMANDATI DE DVS.
    VA MULTUMESC
    AV. ION M

    Comentariu prin ION MINODORA — 28/06/2012 @ 2:20 PM | Răspunde

    • Nu mi-am format nicio parere. Stiu doar ca nu e profesor.

      Comentariu prin Cristi — 29/06/2012 @ 1:59 AM | Răspunde

      • Cu toate ca dl. Udroiu nu e profesor, in anii precedenti a facut parte din comisia de elaborare a subiectelor (la Procedura Penala, din ce stiu eu).
        Asta e motivul pentru care candidatii ii cumpara cursurile tiparite si culegerile de grile.
        Si nu sunt putine intrucat dumnealui scoate cam 2 editii pe an, iar tentatia candidatului e de a avea editia cea mai noua, aceasta fiind intotdeauna “revazuta si readaugita”.
        In general candidatii aleg sa invete dupa cursurile celor care fac subiectele.

        Comentariu prin Ovidiu B. — 02/07/2012 @ 9:21 AM | Răspunde

  89. Buna seara!Am o nelamurire in ceea ce priveste depunerea copiei legalizate a diplomei de licenta la dosarul de inscriere. Este necesar sa fie insotita si de o copie legalizata a suplimentului de diploma(un echivalent al foii matricole) care mi-a fost eliberat impreuna cu aceasta?Va multumesc!

    Comentariu prin andreea — 28/06/2012 @ 7:19 PM | Răspunde

    • Nu. DOar ce spune expres regulamentul.

      Comentariu prin Cristi — 29/06/2012 @ 2:01 AM | Răspunde

      • Nu se cere copie legalizata, ci copie certificata de candidat. Tb facuta distinctie intre copie legalizata si copie certificata. Nu mai dati bani pt legalizari, pt ca nu e cazul.

        Comentariu prin Simona — 29/06/2012 @ 11:26 AM | Răspunde

  90. Imi cer scz, cerinta privind certificarea este pt concursul de admitere in magistratura, nu pt admiterea INM, unde trebuie copie legalizata.

    Comentariu prin Simona — 29/06/2012 @ 11:28 AM | Răspunde

  91. buna ziua
    dl. judecator am si eu o intrebare.
    ce parere aveti dvs. daca n-am invatat pana acum cele 4 materii din care se da admitere la inm.
    credeti ca e tarziu sa ma pun sa invat in aceste 7 saptamani?
    credeti ca voi reusi sa invat toate materiile?
    dupa experienta dvs. credeti ca sunt sanse sa aprofundez toate materiile in aceste saptamani in asa fel incat sa fiu declarata admisa la inm?

    Comentariu prin CarmeN — 30/06/2012 @ 1:53 PM | Răspunde

  92. Domnule judecator, va multumim pentru Ghid! Si va felicit pentru productivitatea cu care va dramuiti timpul! Intrebarea mea este daca acest Ghid se poate achizitiona numai prin comanda pe internet de la editura, sau se gaseste si in anumite librarii?
    Cu multumiri,

    Comentariu prin Cristina — 01/07/2012 @ 3:16 PM | Răspunde

    • Il gasiti si in librarii in Bucuresti. Achiziţionare de la Librăria de Afaceri, Bucureşti, Str. Anghel Saligny nr. 6, sector 5 (lângă Primăria Capitalei), telefon: 031 106 2156
      Inteleg ca a ajuns si la Facultatea de Drept si la sediul ICCJ.

      Comentariu prin Cristi — 01/07/2012 @ 10:53 PM | Răspunde

  93. Buna ziua dle judecator!
    Intentionez sa candidez anul viitor la concursul pt admiterea la INM.Cu cat timp inainte ma sfatuiti sa incep sa invat ?
    Multumesc!

    Comentariu prin cristina — 07/07/2012 @ 9:32 AM | Răspunde

    • CU un an inainte, pe baza de programare a materiei pe luni si saptamani, e ok.

      Comentariu prin Cristi — 07/07/2012 @ 10:11 AM | Răspunde

  94. Buna ziua,

    ,,Copie certificata DE CANDIDAT” – asta inseamna ca scriu personal pe copie ca este conform cu originalul?

    Va multumesc!

    Comentariu prin George — 09/07/2012 @ 12:09 PM | Răspunde

    • Fceti copia, scrieti pe ea `Conform cu originalul`, datati si semnati.

      Comentariu prin Cristi — 09/07/2012 @ 12:52 PM | Răspunde

      • Multumesc pentru lamurire si promptitudine.

        Comentariu prin George — 09/07/2012 @ 2:17 PM | Răspunde

  95. Buna ziua d-le judecator! Imi cer scuze pentru intrebarea pe care vreau sa v-o adresez. Ati precizat un lucru si in Ghid, dar situatia Universitatii Spiru Haret este foarte clara din punctul de vedere al unora si foarte neclara pentru altii. Va rog sa ma lamuriti asupra acestui aspect: m-am inscris la facultatea de drept si administratie publica din cadrul USH in 2007, am urmat cursurile- frecventa redusa timp de 4 ani (240 credite), am sustinut examenul de licenta in 2011. Ma pot inscrie la examen? Este valabila licenta? Va multumesc!

    Comentariu prin Marcel — 10/07/2012 @ 5:11 PM | Răspunde

  96. Lucrez la OFICIUL DE CADASTRU de sase ani ca registrator.Angajarea s-a facut cu studii juridice.Sunt absolventa a facultatii de drept Al.I.Cuza iasi. Domnule judecator Danilet,intrebarea mea este:pot sa ma inscriu la concursul de admitere pentru angajare directa?MULTUMESC MULT.

    Comentariu prin maria — 11/07/2012 @ 4:28 PM | Răspunde

    • Numai daca functia pe care o indepliniti e inscrisa in art 33 din Legea 303 din 2004.

      Comentariu prin Cristi — 11/07/2012 @ 9:18 PM | Răspunde

  97. Buna ziua,

    va rog mult sa imi spuneti daca data limita este 16 iulie sau si in cursul zilei de 17 iulie se poate depunde dosarul pentru admitere in magistratura.

    Cu consideratie

    Comentariu prin Nicoleta Botezat — 15/07/2012 @ 11:18 PM | Răspunde

  98. VA MULTUMESC!
    VA DORESC O SEARA PLACUTA!

    CU RESPECT
    AV. ION MINODORA

    Comentariu prin ION MINODORA — 16/07/2012 @ 6:35 PM | Răspunde

    • Respecte, la randul meu, cel putin pt ca va semnati.

      Comentariu prin Cristi — 16/07/2012 @ 6:59 PM | Răspunde

  99. Buna ziua
    Am o intrebare: sunt jurista la o firma privata din 2003, fara intrerupere, dar in Colegiul Consilierilor Juridici m-am inscris doar in septembrie 2011! Ma pot prezenta anul urmator la examenul de magistratura? Deci nu INM! multumesc mult!

    Comentariu prin Cristina — 25/08/2012 @ 12:56 AM | Răspunde

    • Da, nu are nicio legatura daca sunteti sau nu membru in Colegiu.

      Comentariu prin Cristi — 25/08/2012 @ 9:41 AM | Răspunde

  100. buna ziua.
    As vrea sa stiu daca pentru examenul de admitere INM 2013, am de invatat tot noul Cod Civil sau doar o parte (actul juridic civil,prescriptia,aplicarea legii in timp)?..va multumesc!

    Comentariu prin claudiu radeanu — 03/09/2012 @ 12:05 PM | Răspunde

  101. stiti cumva daca se mai organizeaza vreo pretestare pentru rationamentul logic inainte de examenul de admitere in magistratura programat conform calendarului estimativ pt oct-noiembrie 2012?

    Comentariu prin cristina g. — 03/09/2012 @ 9:43 PM | Răspunde

  102. Oare la examenul de admitere in magistratura din 2013 se va da noul cod civil?sau se vor da o parte din subiecte din noul cod si o parte din vechiul cod. De exemplu, in materie de uzucapiune se aplica in continuare vechiul cod civil…

    Comentariu prin Silvia — 04/09/2012 @ 7:22 AM | Răspunde

  103. Buna ziua.

    Puteti sa-mi spuneti va rog, daca are vreo importanta media de la licenta la examenul de admitere in magistratura?

    Comentariu prin Busuioc — 01/10/2012 @ 12:07 PM | Răspunde

  104. Buna ziua.
    In 2007 m-am inscris la Spiru Haret la distanta,iar in 2009 m-am transferat la fara frecventa ,sustinand licenta in 2011.
    Va rog sa-mi spuneti daca pot participa la INM in 2013.Mentionez ca nu am cumparat ghidul d-voastra, urmeaza sa-l cumpar .
    Va multumesc.

    Comentariu prin Stefanut Mihaela — 07/10/2012 @ 3:50 PM | Răspunde

    • NU are imp facultatea. Pt Spiru Haret, promotia dvs e fara probleme.

      Comentariu prin Cristi — 07/10/2012 @ 4:26 PM | Răspunde

  105. As dori sa stiu daca mai exista posibilitatea de a se da examenul de admitere la inm in primavara anului 2013. Mai aveti informatii in acest sens? Multumesc

    Comentariu prin Maria — 17/11/2012 @ 9:04 PM | Răspunde

    • COncursul la INM se organizeaza o sg data pe an, in vara.

      Comentariu prin Cristi — 17/11/2012 @ 11:02 PM | Răspunde


Feed RSS pentru acest post. Urmăreşte URI

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

The Rubric Theme Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 790 other followers

%d bloggers like this: