CRISTI DANILEŢ – judecător

02/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.4: MCV-ul

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

MCV

În toate ieşirile publice ale ministrului Predoiu, a arătat că ne-am îndeplinit obligaţiile impuse de CE şi asumate de România, ca urmare MCV trebuie ridicat. Eu am avut altă părere şi ca mine mulţi alţi magistraţi – atât de speriat era Predoiu de o altă părere în acest domeniu încât a îndrăznit să atragă – inclusiv în scris – atenţia membrilor CSM care susţineau necesitatea continuării mecanismului că acţionează contra interesului naţional. Acum, după ce nu mai este ministru, îl văd că susţine senin, inclusiv în interviul care a generat prezenta analiză, utilitatea şi necesitatea menţinerii MCV.

În legătură cu rapoartele MCV, mi-am adus aminte de un aspect pe care trebuie să îl spun, dar fără să fac neaparat vreo acuză. În mod curios, raportul MCV al CE de acum un an a pornit către presa naţională cu trei zile înainte de publicare, încălcându-se toate regulile de embargou instituit (inclusiv la CSM, nu am reuşit să facem rost de el decât cu exact 5 minute înainte de lansare). Era cel mai critic raport la adresa MJ. Numai că ce a pornit către presă a fost şi însoţit de explicaţii care să îndrepte atenţia dinspre MJ. Şi aşa s-au şi derulat în continuare dezbaterile, fără a  mai lua în calcul responsabilităţile neasumate de MJ.

În raportul de anul trecut s-a prevăzut necesitatea cooperării între toate autorităţile pentru îndeplinirea condiţionalităţilor. CSM a redactat un plan concret de măsuri. MJ a refuzat să ia parte la redactarea şi asumarea acestui plan, probabil din simplul motiv că ideea a aparţinut altei instituţii, văzută de Predoiu tot timpul ca un adversar şi nu ca un partener.

Ridicarea MCV a fost marele vis al lui Predoiu. Neîmplinit pe toată durata mandatului său. A crezut că MCV începe şi se sfârşeşte cu el. Îşi propusese din 2008 să contribuie ridicarea MCV. Nu a reuşit. Nici măcar nu cred că e conştient că prin atitudinea sa de totală blocare a comunicării cu CSM şi instanţele, a contribuit din plin la menţinerea lui.

Numirea şefilor MP

Predoiu pozează în susţinător al DNA. Eu însă îmi amintesc că în 2008, la finalul primului mandat al lui Morar, ministrul Predoiu – fără a face vreo evaluare a conducerii DNA – a  propus în această funcţie o persoană care nu a fost îmbrăţişată nici de CSM, nici de şeful statului. Cam cum făcuse ministrul Chiuariu cu procurorul Ţuluş din conducerea CSM.

Revenind în prezent, insist să spun că Predoiu nu a demarat procedura de numire a procurorului şef al DNA – se scuză fostul ministru că ar fi făcut-o dacă şi-ar fi continuat mandatul. Ce nu poate justifica ministrul este de ce nu a făcut acest lucru din moment ce mandatul lui Morar a expirat în februarie 2012 şi el ştia asta.

Şi încă ceva: potrivit legii, ministrul justiţiei trebuia să prezinte Parlamentului concluziile sale asupra raportului de activitate al DNA şi am MP. Niciodată Predoiu nu a făcut-o (bine, nici miniştrii dinainte nu au făcut-o).

3 comentarii »

  1. Prelungirea delegarii sefilor MP in mod evident expune politic activitatea institutiilor din cadrul MP. In acelasi timp, aparenta pasivitate a lui Predoiu, incurajata fireste si de pasivitatea celorlalte institutii in special de CSM, a fost de natura sa intareasca celor delegati si prin extensie procurorilor din subordine, ca sunt intr-un continuu provizorat, ce poate inceta oricand. S-a indus totodata ideea ca DNA va putea fi restructurata ori chiar desfiintata. Nu pare a fi deci o simpla pasivitate, ci o inactiune cu buna stiinta.

    Comentariu de catevaconcluzii — 04/08/2012 @ 6:56 PM | Răspunde

  2. Felicitari pentru tot!

    Comentariu de Danileţ Cosmina- Denisa — 21/08/2012 @ 12:11 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: