CRISTI DANILEŢ – judecător

06/08/2012

Predoiu, doar un fost ministru al justiţiei – ep.8: Integritate şi concluzie

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 8:30 PM

Integritate

Deşi retras din cabinetul său de avocatură pe perioada ministeriatului, numele său nu a dispărut de pe firmă. Predoiu nu a răspuns niciodată la acuzele din presă referitoare la o licitaţie pentru MJ, finalizată în timpul mandatului său, care a fost câştigată de o firmă la care a fost asociat socrul său.

De asemenea, poate cineva va fi curios cine a semnat demararea procedurii pentru răpire internaţională de copii împotriva unui soţ într-un caz intens mediatizat anul trecut şi de la ce casă de avocatură era avocatul care l-a reprezentat pe celălalt soţ. Şi tot aici, mai arăt un lucru: poate cineva va analiza vreodată cine sunt parlamentarii care în timpul mandatului de ministru al justiţiei al lui Predoiu au ajuns notari publici (notarii sunt, în anumite aspecte ale carierei lor, sub autoritatea MJ) creindu-se astfel cel puţin aparenţa unei legături nepotrivite între ministru care propundea proiecte şi parlamentarii-notari care votau asupra lor.

Nu ştiu cum se face că în 2006 a fost nevoie de reducerea numărului de secretari de stat de la MJ de la patru la doi, chipurile pentru a face economie. Însă, proaspăt numit în Guvern, Predoiu primeşte din nou patru posturi de SS (unul i-a revenit unui preşedinte de curte de apel, şi nu voi înţelege niciodată cum unul din cei 15 judecători care ar fi trebuit să fie cei mai tari magistraţi din justiţia română a acceptat un post de subordonat al unui membru al executivului), dar mai şi inventează un post de sub-secretar de stat, funcţie în care ajunge fostul său partener.

Revin la subiect: Predoiu nu a sprijinit în niciun fel Strategia de întărire a integrităţii din justiţie elaborată de noi în premieră pentru un sistem de justiţie din Europa, iar când am declarat anul trecut „Toleranţă zero la corupţia din justiţie” nu a avut niciun semnal de încurajare. Din contra, se întâlnea cu magistraţi sau cu şefi din instanţe spunându-le cum ajung la el informaţii despre corupţia din justiţie – acum, de ce şi cine îi trimitea lui aşa ceva, eu nu îndrăznesc să întreb, căci bănuiesc. Dar ce competenţă avea el în această direcţie, asta nu înţeleg.

Încă ceva trebuie menţionat aici:  acelaşi ex-ministru Predoiu a refuzat constant să susţină eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor corupţi. Asta, deşi însuşi CSM a cerut-o. Nu-i nimic, avem în prezent magistraţi care au ieşit de la mititica ce îşi încasează pensia. Şi, mai mult, unii foşti magistraţi, condamnaţi pentru corupţie, fac avocatură bine mersi. Şi asta i se „datorează” unui ministru pentru care integritatea părea un cuvânt cu care se trezeşte şi cu care se culcă.

Site-ul MJ abundă de comunicate de presă cu privire la lăudarea acţiunilor Curţii de Apel Timişoara. Partizanatul unui secretar de stat cu această curte este vizibil. Dar când la acea curte a fost arestat vicepreşedintele, MJ – promotor al anticorupţiei – nu a avut nicio reacţie de dezavuare.

Despre sms-urile trimise unor membri CSM la adresa altor membri CSM, pentru a-i discredita pe aceştia din urmă şi pentru a băga râcă între membrii principalului organism văzut de Predoiu drept concurent cu el, nu mai vorbesc. E de-a dreptul declansant.

În concluzie:

În realitate, Predoiu a născut strategii, a iniţiat memorandumuri şi a avut declaraţii publice mimând intenţii. S-a ferit să îşi asume acţiuni şi întotdeauna  a arătat că responsabilităţile ar reveni altor instituţii. Părerea mea este că a fost un om interesat doar de propria imagine.

Cât de multe s-au schimbat în justiţia română prin implicarea lui Predoiu, recunosc că eu nu pot aprecia în mod obiectiv. Pentru că mă împiedică sentimentul pe care îl am când văd atâta ipocrizie străvezie în limbajul dublu al celui ce a fost … doar încă un ministru al justiţiei.

22 comentarii »

  1. Exista vreo institutie a statului care verifica incompatibilitatile inainte de inscaunarea pe posturi? Cum au trecut neobservate pentru respectiva institutie numirile/contractele nepotrivite? Degeaba ni le spuneti noua astazi! Ce lege s-a incalcat in fiecare caz exemplificat? Daca nu s-a incalcat niciuna, si totusi situatia vi s-a parut anormala/imorala v-ati adresat vreunei autoritati ca sa corecteze legea? Aratati-ne si noua acel demers ce ati facut!

    Comentariu de Ion Roată — 07/08/2012 @ 7:13 AM | Răspunde

  2. Bunule domn,
    Am citit cu interes serialul care-l are ca „erou” pe fostul ministru al justiţiei. Marturisesc că împărtăşesc punctul dumneavoastră de vedere. În întregime. Am însă o nedumerire. Unde eraţi când se petreceau faptele respective? Sau nu ştiu eu sau este vorba de ce se-ntâmplă după război? Parcă seamănă cu ce a declarat „fostul”? Mulţumesc

    Comentariu de traiescu basan — 07/08/2012 @ 3:13 PM | Răspunde

    • Eu eram tot acolo si am tras atentia de nenumarate ori.Dovada sunt postarile mele de pe blog si iesirile in mass-media. Apropo, dvs unde erati???

      Comentariu de Cristi — 08/08/2012 @ 1:59 PM | Răspunde

      • Eu am votat! Atat pot face! Si am sa votez de fiecare data! Nu am alte posibilitati, desi regret asta. O zi buna!

        Comentariu de traiescu basan — 19/08/2012 @ 7:46 AM | Răspunde

      • DAR CIND VA ATRAGEAM ATENTIA ASUPRA NUMEROASELOR NEREGULI DE LA C.A. TIMISOARA SI INSTANTELE INFERIOARE, DE CE NU ATI FACUT NIMIC? AVEATI POSIBILITATE SA CONSTATATI CELE RECLAMATE SI NU ATI FACUT NIMIC, NIMIC!!

        Comentariu de Androne Dorina — 07/09/2012 @ 3:38 PM | Răspunde

        • Neregulile nu se constata de membrii CSM. Trebuie sa faceti o plangere adresata Inspectiei Judiciare. Daca ce sesizati se adevereste, cazul va fi deferit CSM.

          Comentariu de Cristi — 07/09/2012 @ 4:11 PM | Răspunde

  3. Un punct de vedere critic,dar, cat se poate de realist.Multumim pentru eforturile depuse si pentru lupta cu acesti impostori pe care o duceti.Mult succes in continuare !!!

    Comentariu de alex — 08/08/2012 @ 8:12 PM | Răspunde

  4. Firul criticii este unul cat se poate de obiectiv. Insa nu se poate obiectivitate fara subiectivitate pe ici pe colo. Altfel, nu avem balanta. In opinia mea (si nu imi place sa am opinii), asta nu inseamna a arunca pisica in ograda vecinului. Ceea ce se arata in aceste episoade, sau mai bine zis, ceea ce inteleg eu din toate aceste postari este ca Predoiu a fost un ministru la fel de tare/slab ca si predecesorii lui. Aici este tragedia…si tare ma tem ca asta face ca puterea judecatoreasca, unul dintre cei trei stalpi/piloni ai statului, sa piarda mult din inaltime. Pacat.

    Comentariu de Silvia — 10/08/2012 @ 11:06 PM | Răspunde

    • mai rau decat predecesorii: Stoica (4 ani) s-a limitat la majorat salariile magistratilor si a inventat un serviciu secret pt magistrati, Stanoiu (3 ani) a pus acest serviciu dar si inspectia pe capul magistratilor, Diaconescu (9 luni) s-a preocupat doar de adoptarea celor trei legi ale justitiei, Macovei (2 ani) a pus bazele independentei magistratilor si informatizarii sistemului dar a criticat sistemul prea mult si a deschis un front de razboi cu CSM, Chiuariu (9 luni) nu a avut timp de nimic, Predoiu (4 ani) a facut-o doar pe fotomodelul- nimic din ce si-a propus nu a reusit.

      Comentariu de Cristi — 11/08/2012 @ 5:20 PM | Răspunde

  5. nu sunt de acord cu criticile de mai sus. dl. Predoiu , un om delicat si inteligent, a lucrat serios si nu cu mult
    zgomot , cum place multora din USL:

    DUPÄ ATATEA SECURISTE SI DILETANTZI PRECUM CHIUARIOU; SUNT MULTE DE REPARAT:

    Comentariu de theo- nona — 11/08/2012 @ 5:26 PM | Răspunde

    • Eu am argumentat cu fapte concrete, dvs intentionati – cred – sa ma contraziceti cu aprecieri personale. E ca si cum cineva spune despre mine ca sunt un judecator care da hotarari gresite iar dvs ii raspundeti ca dunt un judecator bun intrucat arat bine. Cam nu se sustin logic una pe alta, nu-i asa?!

      Comentariu de Cristi — 11/08/2012 @ 5:33 PM | Răspunde

  6. Domnule judecător, ați afirmat mai sus:
    „Macovei (2 ani) a pus bazele independentei magistratilor si informatizarii sistemului dar a criticat sistemul prea mult si a deschis un front de razboi cu CSM,…”

    Din câte am observat eu, doamna Macovei nu s-a războit cu CSM, ci cu anumiți membri ai CSM. Nu cu instituția, ci cu dinozaurii din ea. Cu Lidia Bărbulescu și Lupașcu de pildă.
    Doamna Macovei a criticat un sistem ai cărui reprezentanți „iluștri” tranzacționau actul de justiție cu politicieni corupți și vă amintesc de judecătorii Florin Costiniu și Jipa de la Înalta Curte…

    Cred că și datorită doamnei Macovei, sistemul începe să se igienizeze și actualul CSM, primenit, se comportă conform menirii sale. Rămâne de văzut pentru cât timp…Că degeaba vă apără UE, dacă magistrații aleg în CSM un procuror atât de controversat ca Gheorghe Muscalu, apropiat al unor persoane cu dosare penale în instanță sau chiar băgate la bulău, ca Liviu Luca și col. SRI, Gheorghe Dumitrache. Tare mă tem că după ce scapă de Mona Pivniceru, CSM se va completa cu judecătoarea Bârsan sau, de ce nu, cu Viorica Costiniu…

    Dumneavoastră știți că în Piața Victoriei, în urmă cu o lună, s-a strigat „Votăm DNA!” și „Apărăm DNA!”? Bieții oameni…

    Comentariu de doberman — 13/08/2012 @ 2:05 PM | Răspunde

  7. si pana la urma de ce anume vorbim… domnul predoiu est eun usl-ist ce isi vede de ale lui..ca si cei din partit interese proprii primeaza chiar si in fata statului de drept

    Comentariu de cartusel — 14/08/2012 @ 12:01 PM | Răspunde

  8. Deci, domnule Danilet, sunteti de acord ca este posibil ca un ministru al justitiei sa nu fie mereu atat de integru pe cat vi l-ati dori (si ni l-am dori si noi, ceilalti, deopotriva)? Atunci de ce ati sustinut si mai continuati sa sustineti mentinerea unui anumit control al politicului asupra justitiei prin faptul ca un om politic face propuneri pentru Procurorul General si pentru procurorul sef DNA? Ati sustinut acest demers legislativ (prost, in opinia mea) al mentorei dvs., Monica Macovei, nu?

    Comentariu de Nic — 14/08/2012 @ 5:52 PM | Răspunde

    • Intotdeauna in Romania numirea sefilor PG si DNA s-a facut in baza unor legi – 92/92 si 303/2004 – care spuneau ca ministrul propune si Presedintele numeste. Pt un an legea 303/2004 a prevazut aceasta putere exclusiv la CSM, dar nu s-a facut nicio numire. Modificarile din 2005 au readus sistemul vechi la care a adaugat avizul consultativ al CSM. Nu am sustinut acel demers legislativ, pe vremea cand se lucra la acea modificare eu nu ma ocupam de statutul procurorilor. Insa am vazut ca CE l-a sustinut. Iar CCR a spus ca acea modificare e constitutionala.
      Ei, dar daca toti procurorii din Ro ar fi si competenti si integri, nu ne-am mai face griji de numire. Nu-i asa?!…

      Comentariu de Cristi — 14/08/2012 @ 6:02 PM | Răspunde

      • „daca toti procurorii din Ro ar fi si competenti si integri” este un ideal, dupa cum si daca am spune „toti judecatorii din Ro ar fi si competenti si integri” ar fi o utopie, zic eu. Sunteti de acord? „Insa am vazut ca CE l-a sustinut. Iar CCR a spus ca acea modificare e constitutionala.” – tare ma tem ca daca ascultam absolut tot ce ne „comanda” CE si CCR (despre care cu greu ma abtin sa spun lucruri neplacute) fara a face analize judicioase, concrete, corecte, obiective, bine argumentate, etc… nu vom ajunge niciodata sa vedem lucrurile mergand cat de cat bine in tara asta. Apropo de CCR!… desi stiu bine ca acest lucru nu se poate face decat printr-o revizuire a Constitutiei, nu credeti ca ar fi mai bine ca in loc de CCR sa avem o sectie constitutionala la Inalta Curte?

        Comentariu de Nic — 14/08/2012 @ 6:15 PM | Răspunde

        • Si pe urma sa primesc intrebari de genul `sa ascultam absolut tot ce ne comanda ICCJ`???

          Comentariu de Cristi — 14/08/2012 @ 6:45 PM | Răspunde

          • Eu, unul, nu v-as pune o astfel de intrebare pentru ca:
            – ICCJ nu este numita politic
            – nu sunt un adept al anarhiei

            Comentariu de Nic — 14/08/2012 @ 7:37 PM | Răspunde

            • Presedintele ICCJ, vicepresedintele si presedintii de sectie sunt numiti de Presedintele Romaniei. Sau vreti sa spuneti ca nu stiti?!
              La fel, seful PG si seful DNA sunt numiti de Presedintele Romaneiei. Pe asta o stiti insa f.bine.

              Comentariu de Cristi — 14/08/2012 @ 7:43 PM | Răspunde

  9. Daca stiti ca „ceva este putred” la Curtea de Apel Timisoara , de ce nu dati curs petitiilor venite dinspre justitiabili spre Inspectia Judiciara? Va reclamam ca judec.BLA a admis cheltuieli de judecata pe baza unei xerocopii a chitantierului av.HO. Aceleasi xerocopii au fost gasite si in alte doua dosare. V-am trimis documente. V-am trimis si cu privire la procurorul RV care , in aceeasi zi, pe baza unei declaratii scrisa de av.HO „cu deosebita consideratie” , in cabinetul sau , a dat NUP pentru aceasta grava infractiune. Va spuneam si ca B a considerat ca a nu lua declaratie partii vatamate este mai mult decit legal dar chiar si necesar. Toate acestea v-au fost trimise si ati cintat la fluierul piciorului, nu ati inspectat nimic. Le-ati spalat obrazele murdarite de nesimtire crasa! Asta nu mai este justitie iar CSM este doar pentru a apara reputatia de corupti locali si centrali. V-am vazut inversunat pe politicieni. Plaga societatii, cancerul cel mai grav este la nivel de Tribunal Timis, Curte de Apel (poate acelasi lucru este in toata tara!!!) si toate „parchetele” pline de parchetari , nu de procurori!

    Comentariu de Androne Dorina — 03/09/2012 @ 8:12 PM | Răspunde

  10. pentru mine ramane ministrul care i-a tras strada curtii de apel bucuresti, cu barera frate… sa nu mai parcheze fraierii sau sa intoarca pe unde vrea muschiuletul lor, ci sa simta cand vin la curtea de apel cum e sa stai la coada ca sa iesi in bolevard.
    asta a facut dom’ ministru longevivus, plus multe plecaciuni.
    salve predatus

    Comentariu de nenea — 07/09/2012 @ 7:46 AM | Răspunde

  11. excelente postari referitoare la „fostul”Predoiu. Ai dreptate 100%. A fost doar inca un alt figurantpentru acestpost.Multumesc mult Cristi pentru serial si inca sper la o actiune adevarata de curatenie in Guvern,Parlament si la toate „puterile”.

    Comentariu de oana — 18/09/2012 @ 9:38 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către cartusel Anulează răspunsul