CRISTI DANILEŢ – judecător

17/08/2012

Cine ataca procurorii risca inchisoarea

Filed under: independenta justitiei — Cristi Danilet @ 5:03 PM

Constat ca in ultimele zile se fac diverse afirmaţii cu privire la procurori şi la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfăşurat. Mai constat că unii aşa zişi analişti/comentatori instigă la revolte publice împotriva magistraţilor. Şi mai constat că unii oameni, cercetaţi sau nu, se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală.

Tuturor acestora le spun să citească cu atenţie următorul articol din Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008:

ART. 272 ind.1 – Sfidarea organelor judiciare Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei.

ART. 25 – Instigatorul Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

ART. 26 – Complicele Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 

ART. 27 – Pedeapsa în caz de participaţie Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. 

Anunțuri

277 comentarii »

  1. Mai clar decat atat nu se poate!

    Comentariu de mc25 — 17/08/2012 @ 7:41 PM | Răspunde

    • Prevederile Legii 304/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: Art. 10.- (1) interzice judecatorilor si procurorilor sa-si exprime public opinia cu privire la procese aflate in curs de desfasurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, se aplica si daca dosarul are in vedere un magistrat. Totodata se arata ca judecatorii si procurorii nu pot sa dea consultatii scrise sau verbale in probleme litigioase, chiar daca procesele respective sunt pe rolul altor instante sau parchete.

      Comentariu de Alex — 18/08/2012 @ 5:16 PM | Răspunde

    • Mai clar de atat nu se poate ca Parchetul si voi suntei partinittori politic. Sa va fie RUSINE !

      Comentariu de cc — 21/08/2012 @ 8:45 AM | Răspunde

  2. Ancheta penala pentru…? Pentru ca au votat? Domnule judecator, nu e de competenta Dvs. sa contatati ca se ”instiga” la nu stiu ce. Dvs, trebuie sa cititi si sa judecati conform legii. Fara ale divagatii… In lege nu stiu sa scrie ca procurorii sau ”organele” merg cu Biblia in mana…

    Comentariu de George — 17/08/2012 @ 8:46 PM | Răspunde

    • Ancheta penala nu se face pt ca au votat – vedeti aici http://www.mpublic.ro/presa/2012/c_16_08_2012.htm.
      Cat priveste Biblia, cititi art. 85 CPP http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-85.

      Comentariu de Cristi — 17/08/2012 @ 8:56 PM | Răspunde

      • Stimabile de ce te faci ca nu pricepi? Nu iei BIBLIA pe strada!!!!!!!!!!!! Nici pe capota masinii!!!!!!!!!!!!!!!!!Nu sunt o religioasa dar asta este bataie de joc de oameni si BIBLIE! ADICA BLASFEMIE!!!!!!!!!! DACA PREA FERICITUL TACE CA DE O AVEA SI EL PACATELE LUI EU NU TAC!

        Comentariu de elena — 17/08/2012 @ 9:12 PM | Răspunde

        • BUN SI INCA CEVA DACA S-AU FACUT 500 DE DOSARE PENALE PE NUMELE CUI S-AU FACUT? DE CE NU CITATI PERSOANELE RECLAMATE? DE CE O LUATI LA DACA TINE CA SI CHELNERII ? CAND SE FACE O RECLAMATIE SE FACE PE NUMELE CUIVA! NU SE FACE LA MODUL LASA CA GASIM NOI NISTE FRAIERI (MARTORI ) OAMENI SIMPLI CARE NU AU EXPERIENTA OAMENILOR DE LA ORAS! DUMNEATA NU AI PARINTI?IA SA TE PUI IN LOCUL ACELOR OAMENI!

          Comentariu de elena — 17/08/2012 @ 9:18 PM | Răspunde

      • Cristi, ce ne spui de fapt? Ca indiferent UNDE, daca vine unu’ cu o Biblie (fie si pe capota masinii) cetateanul roman e OBLIGAT sa jure? Si apoi in calitate de ce? Nici macar fiind citat ca martor. Abureli!

        Comentariu de curioasa — 17/08/2012 @ 9:59 PM | Răspunde

        • Acum, eu cred ca e evident daca vine cineva cu o Biblie si va promite viata vesnica sau alte chestii cu intentii de convertire…acela sigur nu e procuror.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 9:59 AM | Răspunde

          • S-ar putea intelege ca aveti ceva impotriva unor culte recunoscute de lege.

            Comentariu de Elephant — 18/08/2012 @ 10:29 PM | Răspunde

      • Ancheta penala se face pentru ca CCR a dat o decizie in 2 August care l-a scos din minti pe Traian Basescu. In aceiasi seara s-a pornit si ancheta, s-au luat listele electorale de la BEC, inclusiv cele speciale in original, si asta pentru ca procurorii trebuie sa rezolve in prima faza problema cvorumului, adica sa anunte la CCR ca „frauda” depaseste eventualul procent de peste 50%, iar in faza a doua trebuie sa probeze ca de fapt nu 7,4 milioane de oameni au fost impotriva lui Basescu ci au fost mult mai putini. Intr-un alt articol dumneavoastra spuneti ca nici Parlamentul nu are dreptul de a audia procurori. Ce ne facem atunci cand puterea judiciara ajunge in mainile unei mafii ? Cand mafia isi impune o majoritate in CSM, cand impune conducerea parchetelor si a ICCJ ? Stam cu mainile in san si lasam mafia sa ne calce pe cap doar pentru ca mafiotii au foarte mult tupeu ?
        Sper ca intr-o zi sa dati socoteala pentru tot ce ati facut in aceasta perioada. Si sper sa puteti beneficia de o justitie cu adevarat libera.

        Comentariu de ioan — 17/08/2012 @ 11:34 PM | Răspunde

        • In niciun caz nu puneti mana pe bate si sa atacati organele statului.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:08 AM | Răspunde

          • Pacat, unii ar merita niste bate pe spinare. Nu spun ca e si cazul d-voastra, insa cu totii stim cat de bun este sistemul judiaciar in Romania. In loc sa-l aparati cu atata vehementa, mai bine faceti ceva pentru imbunatatirea sa. Vorba asta lunga si ascunsa in spatele unor articole de lege nu schimba faptul ca de cele mai multe ori procurorii ca de altfel multi altii din institutiile statului, comit un abuz in exercitarea functiei. Sapte milioane si ceva de oameni au spus da demiterii presedintelui, unde e legea care sa ne dea si noua dreptate? Mai lasati gargara cu fraudele. Traian Basescu cand a fraudat la ultimile alegeri, nu s-a mai iscat taraboiul acesta. Tot timpul vor fi fraude, insa din 7 mil si jumatate de oameni, hai sa fim seriosi, cam cati au fraudat alegerile? E o problema de matematica simpla, nu am nevoie de fraze pompoase in spatele carora se afla ce?…Nimic. Solutia da, nu e violenta, insa prea stam toti ca prostii in timp ce institutiile statului isi bat joc de noi la fiecare pas. Scadeti d-voastra cam cati considerati ca au fraudat si hai sa vedem, se va schimba cu mult rezultatul referendumului? Nu, si asta o stim bine toti.

            Comentariu de Alex — 18/08/2012 @ 9:34 PM | Răspunde

            • Si inca ceva? De ce nu se ancheteaza si cazurile unde au fost confiscate buletine pentru a impiedica lumea sa mearga la vot? Aici ce s-a intamplat?

              Comentariu de Alex — 18/08/2012 @ 9:38 PM | Răspunde

          • Atunci cand intra peste mine in curte fara mandat, fara sa se prezinte si amnintandu-ti fam.(oameni batrani si bolnavi)doar pentru ca au votat si speriindu-ti copiii, atunci intr-adevar nu bata e solutia ci toporul sau furca.Poate sa fie si mama procurorilor si tatal lor atat timp cat ei incalca legea eu sunt in legitima aparare si cu toate consecintele legale imi fac dreptate pentru ca in tara asta s-a ajuns prea departe.Daca exista CSM si Inspectie Judiciara nu s-ar fi ajuns aici, dar asta e situatia.

            Comentariu de Vlad — 19/08/2012 @ 9:56 AM | Răspunde

        • Si eu sper sa dea socoteala cei care se fac vinovati de frauda! Nu ne jucam nici cu justitia nici cu viitorul copiilor nostri! Daca esti cinstit juri pe Biblie oriunde, daca nu cauti motive sa strigi „hotul” ca sa-ti scapi pielea!

          Comentariu de Ada — 19/08/2012 @ 11:28 PM | Răspunde

      • :-)

        Comentariu de emil — 17/08/2012 @ 11:46 PM | Răspunde

      • am citit comunicatul , lamuriti-ma :
        din 500 de plangeri ( fara a se preciza clar , la ce se refera ) , „o parte ” sunt anchetate de DNA ( am citit si cam ce atributii si competente are institutia si tot nu inteleg ce cauta in acest caz ) .
        de cand o institutie respectabila , cum este justitia , da comunicate privind ” o parte ” din dosare ? probalbil , de cand este „independenta ” !
        de cand parchetul desfasoara anchete , nu pentru fapte savarsite , ci pentru „posibile fraude ” ?
        de cand un judecator intimideaza cetatenii cu prostii de genul celor prezentate de domnul danilet ?
        nu a atacat nimeni procurorii , i-au intrebat ce ancheteaza , le-au cerut sa se legitimeze si sa precizeze in ce calitate sunt anchetati oamenii . in alte tari , chiar africane , toate acestea sunt lucruri care se stabilesc de la bun inceput , in cursul unei anchete .
        faptele de mai sus , ale procurorilor , d-l e judecator , sunt infractiuni , nu abateri disciplinare , cum ati mintit la b1tv .
        ingradirea dreptului la parare , consemnarea declaratiei ( fara a i se preciza cauza , cine este invinuit , ce calitate are ) de catre procuror – in conditiile in care cel anchetat doreste sa consemneze el ce are de declarat , „sugerarea ” , de catre anchetator a unor fapte , care in realitate nu s-au petrecut , audierea unor persoane in varsta – intimidate in prealabil cu taierea pensie …
        justitie europeana , reformata , domnule danilet ( consilier al lui macovei , nu ? ) . se cunoaste „scoala” de anchetator vechi .

        tupak amaru

        Comentariu de tupak amaru — 18/08/2012 @ 6:38 AM | Răspunde

        • Ma bucur ca recunoasteti ce nu stiti si nu intelegeti, asa ca haideti sa va explic:
          1. Sunt 500 plangeri anchetate de procurorii ordinari. Alte sesizari sunt solutionate de DNA, dar nu e treaba mea sau a dvs sa verificam competenta acestora http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=3492. Dar daca citim aici, intelegem de ce e competent DNA http://www.realitatea.net/fraude-la-referendum-fostul-ministru-al-apararii-teodor-atanasiu-cercetat-de-dna_989078.html.
          2. NU inteleg intrebarea dvs ref la comunicare privind o parte. In orice caz, in dosarele privind referendumul, nu avem decat o parte.
          3. `Anchetele` vizeaza verificarea unor sesizari pt posibile infractiuni (termenul de ancheta nu este uni procedural). Cand sunt elemente suficiente pentru probarea infractiunilor, vorbim e alte faze ale acestor verificari, respectiv urmarire penala, actiune penala etc.
          4. Procurorii si politistii au fost atacati verbal, am vazut la TV in direct. Nu stiu cum e in tarile africane. Sunt sigur ca politistii si procurorii din Romania, atunci cand merg pe teren, se legitimiteaza.
          5. Cel care semneaza declaratia isi asuma ce scrie acolo, indiferent ca a scris el declaratia, procurorul sau a fost batuta la computer. Declaratiile pot fi date in faza actelor premergatoare (si atunci nimeni nu are nicio calitate procesuala) sau in faza de urmarire penala (si atunci persoanele sunt audiate ca invinuiti/inculpati sau ca martori).
          6. Eu nu sunt `anchetator vechi`. Nu am fost decat judecator in cariera mea si asta a inceput in 1998. Nu sunt consilier al lui Macovei, am fost consilier al ministrului in perioada ian.2005-mai 2007.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:36 AM | Răspunde

          • Cristian Danilet : „Nu am fost decat judecator in cariera mea si asta a inceput in 1998”, https://cristidanilet.wordpress.com/2012/08/17/cine-ataca-procurorii-risca-inchisoarea/

            Asta spune suficiente despre competenta dvs. – un individ care judeca fara sa fi facut parte din tagma aparatorilor sau a acuzatorilor – impresionant domnule…danilet

            PS: ce risca cei ce ataca judecatorii ?

            Comentariu de cristi — 18/08/2012 @ 9:09 PM | Răspunde

            • Pai, cititi postarea mea. Spune acolo ce patesc cei care ii ataca pe judecatori.

              Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:02 PM | Răspunde

              • Daca tot sunteti la ora explicatiilor, poate-mi explicati si mie de ce au loc aceste haituiri ale votantilor? Ca-n 2009 au fost mii de plangeri privind frauda PDL si n-am vazut picior de procuror agitandu-se…

                Comentariu de Alex — 24/08/2012 @ 1:03 AM | Răspunde

                • Asta cu 2009 e argument sau contraargument? Cat despre haituire, nu stiu la ce va referiti.

                  Comentariu de Cristi — 25/08/2012 @ 9:50 AM | Răspunde

                  • Raspuns tipic de avocat pedelist, no offence!!! Adik va faceti ca ploua. Cum care haituire?! Asta cu procurorii care cutreiera satele si intreaba lumea de ce a votat. Si, in ceea ce priveste anul 2009, ma puteti cumva contrazice? S-a facut vreo ancheta privind furtul de voturi pedelist? Au fost 20.000 de plangeri si nimeni n-a miscat un deget!!! Nu are rost sa mai mintiti, stiu ce si mai ales cum au furat in 2009, de la persoane care au fost prezente prin natura jobului.

                    Comentariu de Alex — 25/08/2012 @ 10:38 AM | Răspunde

                • « de ce au loc aceste haituiri ale votantilor? »
                  chiar așa, de ce sunt hăituiți votanții?
                  doar ei AU VOTAT deja, nu urmează să voteze.
                  dacă cineva voia să manipuleze voturile, hăituia votanții ÎNAINTE ca aceștia să fi putut vota (sau absenta).
                  a-i hăitui (sau, la modul general, a-i influența) pe votanți acum, când ei nu urmează să facă sau nu ceva anume, este total lipsit de sens.
                  și, neavând absolut niciun rost, hăituirea nu există.
                  există doar minciuna unor persoane care profită de lipsa de logică a altora.
                  și, din păcate, există un număr imens de persoane din această categorie, incapabile să facă raționamente logice.

                  Comentariu de de-a dura lex — 25/08/2012 @ 10:01 AM | Răspunde

                  • AU VOTAT, cum zici tu, insa multi NU VOR MAI VOTA data viitoare, de frica. In special cei de la tara, care-s mult mai tematori, chestie pe care se si bazeaza procuratura portocalie. Cum e evident ca toti cei care au fost la vot au votat contra pseudo-presedintelui „mult-iubit”, toti cei haituiti si speriati nu vor mai veni sa voteze cu USL, marind sansele si procentele jigodiilor portocalii. Deci haituirea exista, dar asta este modul vostru portocaliu de a da verdicte: chiar daca e ora pranzului, voi dati omului in cap si-i spuneti ca e noapte!!! Noroc ca multi s-au desteptat si nu mai pun botul. Chiar am observat cu placere ca manevrele marsave basiste au scarbit o serie dintre amicii mei, care erau portocalii convinsi, si i-au facut sa-si schimbe optiunea!!! Asa ca good job, keep it coming :)

                    Comentariu de Alex — 26/08/2012 @ 5:48 PM | Răspunde

                    • își bat joc televiziunile de voi în ultimul hal.
                      care data viitoare?
                      viitorul referendum de destituire? să fim serioși!
                      alegeri? în acest caz, nimeni nu poate ști cu cine vor fi votat.
                      toate învinuirile aduse de Antena 3 prin cei ca tine nu sunt decât non-sensuri.

                      cei care sperie populația sunteți voi, nu procurorii.
                      în satul socrului meu, de pildă, nu a fost niciun procuror.
                      dar sătenii sunt înspăimântați – cine i-a înspăimântat?
                      procurorii nu, că n-au fost acolo.
                      televiziunile i-au înspăimântat, televiziunile și cei ca tine.
                      ceea ce faceți voi este terorism calificat.
                      rușine!

                      Comentariu de de-a dura lex — 26/08/2012 @ 6:19 PM

                    • abuzul procurorilor se vede de pe Marte. Iar daca nu iti place A3, singura care critica gasca base et co , are milioane de „manipulati” care nu pricep patriotismul si cinstea basescului . Sa inchidem A3 si vom fi din nou uniti incuget si simtire in jurul conducatorului iubit, ca in Coreea de Nord…

                      Comentariu de Cristian Babeanu — 27/08/2012 @ 6:46 PM

      • d-le judecator.Am citi art 85 CPP si am citit urmatoarele:
        „Capitolul II
        MIJLOACELE DE PROBĂ

        Secţiunea III
        Declaraţiile martorilor
        Art. 85
        Jurământul martorului
        Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
        În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.”

        Citiţi mai mult: http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-85

        Deci articolul se refera la martori. ori, persoanele care au fost interogate, puse sa jure cu mana pe Biblie in strada, cu Biblia pe capota masinii, in mijlocul ulitelor, au primit citatia de audiere- de altfel completata ad-hoc,in calitate de faptuitor, nicidecum in calitate de martor!!!!!! va rog frumos, in calitate de simplu cetatean roman care a votat corect si democratic, nu incercati sa aparati procedurile gresite de exercitarea puterii de catre procurori….vointa Poporuui a fost exprimata in mod democratic, asa cum in esenza sa cuvantul democratie se defineste astfel: ” puterea in mana poporului” . Intr-o tara democratica, Poporul are suprematia! Si pretindem sa fim respectati! imi trimiteti procurorii la usa sa ma ancheteze? da, am votat ! si am votata DA ! are cineva ceva impotriva?

        Comentariu de carmen — 18/08/2012 @ 7:20 AM | Răspunde

        • Si mi-am adus aminte, d-le judecator, sa va intreb un lucru, pe Dvs , ce reprezentati legea si justitia si care emiteti hotarari in judecata infractiunilor: Cine are datoria de a controla si pedepsi pe cei de la cca 1200 pana la cca 2000 de persoane, CARE REZULTA PE LISTELE ELECTORALE CU ACELASI DOMICILIU? Cine si cum se vor controla mortii de pe listele electorale? Eu m-am prezentat la Primaria orasului sa intreb si sa verific daca mortii neamului meu ,vreo 8, printre care si tatal meu- decedat in 2005- daca mai rezulta pe listele permanente electorale . am fost trimisa de la un birou la altul, nimeni – dupa spusele lor-nu stia unde sunt aceste liste sau copii, am fost la Politie la Evidenta populatiei, Nimeni nu imi spune nimic. M-au trimis ca si un pion pe tabla de sah de ici colo…. acum va intreb inca o data: CINE CONTROLEAZA MORTII? CINE CONTROLEAZA ADRESELE UNDE REZULTA DOMICILIATI 1200 SI CHIAR 2000 PERSOANE? ADRESE CARE SE DOVEDESC A FI MAIDANE SI TERENURI VIRANE…. CE RUSINE ! Raspundeti va rog, in mod respectuos o cer.Sunteti reprezentant al justitie. Va rog frumos, domnule judecator, nu ne prezentati articolele din CPP care doar ataca cetateanul, ci si cu cele care ne protejeaza…. vreau sa cred ca reprezint Vocea celor 7,5 milioane care au votat DA Si ca Dvs reprezentati dreptatea , in mod obiectiv si nepartinitor, asa cum este firesc ptr un judecator…..sa fiti nepartinitor! Reflectati, va rog. Multumesc.

          Comentariu de carmen — 18/08/2012 @ 9:36 AM | Răspunde

          • si ce cauta reprezentantii PDL in echipa de procurori care terorizeaza Poporul ?????????????????????

            Comentariu de carmen — 18/08/2012 @ 10:11 AM | Răspunde

            • Asta eu nu stiu.

              Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:39 AM | Răspunde

            • Daca te intreaba un organ abilitat ceva, te simti terorizat…??? Ai ceva de ascuns…???

              Comentariu de Constantinescu Viorel — 18/08/2012 @ 10:57 AM | Răspunde

          • Eu nu stiu unde sunt acele liste. Nu intra in competentele mele de membru CSM.

            Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:41 AM | Răspunde

        • Eu nu am nimic impotriva. Dar daca numele dvs se afla pe mai multe liste, cineva va trebui sa se ocupe si de asta. Ori dvs ati comis o infractiune (vot multiplu), ori altcineva a votat in locul dvs (fals). Sper ca ne dorim cu totii ca cei care incalca legea sa raspunda, nu?!

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:38 AM | Răspunde

          • d-le judecator, de ce nu luati in considerare faptul ca listele electorale nu sunt corect alcatuite? atacati mereu tot ceea ce face USl. sunteti partinitor al PDl-lui , deci sunteti incorect. de ce nu atacati faptul ca cetateanul Basescu Traian- despre care pe you tube se spune cu dovezi- nr de dosar si declaratie a ofiterului- cu nume si prenume- ca a violat o femeie prin anii 1973 . Eu nu accept ca presedinte un astfel de cetatean. Corect? am dreptul sa imi exprim votul si am facut-o! am votat DA!
            Urmariti aici, video gasit pe you tube. Stiati de aceasta? : http://www.youtube.com/watch?v=F6yEbO7sW9c&feature=player_detailpage

            Basescu a tinut ca acest liste sa nu fie actualizate? de ce cuprind mortii de acum 20 de ani chiar? eu cred ca incepand sa scrieti pe blog, ati provocat o mare ” prafaraie” . NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE! SI DOAR POPORUL ARE SUPREMATIA INTR-O TARA DEMOCRATICA! SI NOI, POPORUL, NOI, CEI 7.5 MILIOANE CARE NU MAI ACCEPTAM SA FIM REPREZENTATI DE BASESCU TRAIAN , AVEM SUPREMATIA. CINE NU A FOST CORECT LA VOT, DA, SA PLATEASCA, DAR PANA LA PROBA CONTRARIE, NIMENI NU ESTE VINOVAT- asa spune legea democratica! Ma banuiesti, ma cercetezi, ai sau nu ai dovezi, ma judeci, analizezi- fara influente si apoi imi dai verdictul – pro sau contro. Nu aceasta este calea in justitie?

            Comentariu de carmen — 19/08/2012 @ 7:22 AM | Răspunde

      • Domnule judecător,
        Probabil, George, doreşte ca-n CPP să scrie mot a mot ,,procurorul se duce, bate la poartă, il întreabă …etc”. Dacă va corobora 85 cu 83 şi 84, nu are cum să nu-i iasă ;) . Mai nou şi formatorii de opinii vin cu sintagma „n-am cunostinţe juridice, dar nu cred că procedează…) , îl loc să pună mâna puţin pe cărţulie şi să citească. Dar de, e mai trendy să vorbeşti cuvinte care cad la sufletul „poporului”

        Comentariu de bazel09 — 18/08/2012 @ 8:43 AM | Răspunde

      • Articolul 85 CCP se refera la juramantul martorului in fata judecatorului , adica la tribunal…. Nu in timpul anchetei efectiate de procuror …. Si penalul este de stricta interpretare … Asa ca avem de-a face cu o despasire a CCP …
        Apoi aceasta descindere masiva cam aduce in mod neplacut aminte de cucerirea vestului : „cu pusca intr-o mana si bilblia in alta” si daca e pe citate din CP atunci nu cumva ne aflam in fata prevederilor lui art 266?!?

        Comentariu de Ghita Bizonu' — 18/08/2012 @ 11:32 AM | Răspunde

        • Nici vorba: declaratiile de martor se iau si in faza de up, si in cea de jud, sub juramant.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 3:57 PM | Răspunde

      • Conform articolul 85 CPP citat de dumneavoastra, juramantul se depune in fata instantei, nu in fata casei, sau pe capota masinii. Nu mai speriati lumea degeaba, ca sa nu mai zic ca acei oameni au dreptul sa refuze a fi intervievate in fata casei, daca acei procurori nu prezinta documente care sa prezinte calitatea lor ( la fel de bine pot fi hoti care vor sa intre in casa oamenilor) si fara o citatie prealabila. O zi buna.

        Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 3:09 PM | Răspunde

        • Juramantul se depune in fata organului judiciar.
          Da, e firesc sa se legitimize.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:21 PM | Răspunde

    • Articolul la care faci aluzie nu prea zice ce zici !
      Uite un fragment din acel articol :
      …Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu…
      Este vorba despre juramantul in instanta !!!!

      Citiţi mai mult: http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-85

      Comentariu de C. Alifanti — 18/08/2012 @ 9:38 PM | Răspunde

  3. Ma intreb daca NU aveti macar o tresarire de constiinta. Ma intreb daca nu va e rusine. Ma intreb daca nu credeti ca pana si Ceausescu a cazut. Ma intreb daca nu credeti ca intr-o zi ceea ce faceti azi nu va fi un DOSAR al RUSINII JUSTITIEI ROMANESTI!
    Chiar vreti sa dati foc satelor romanesti ca in 1907? Nu va e rusine ca sunteti judecator si vorbiti asa? Oameni ca dumnevoastra ma face sa imi fie rusine ca sunt ROMAN, adica conational cu dumneavoastra si alti ca dumneavoastra. Numai comunistii procedau ca procurorii. Am trait in comunism si pot face comparatie. Sa va fie rusine!

    Comentariu de Provincialul — 17/08/2012 @ 9:03 PM | Răspunde

    • Si noua ne este rusine ca avem oameni printre noi, ca dumneavoastra… si i-si spun romani….la cati hoti si banditi aparati, as fi de acord sa fie ascultata toata lumea zece ani, poate mai scapam de nemernici, securisti, politruci si manipulatori. Oricum speranta noastra si nazuinta catre democratie se bazeaza azi doar pe acesti tineri din justitie, pe care dumneavoastra ii impiedicati sa-si faca datoria. Sa va fie rusine…!!!

      Comentariu de Constantinescu Viorel — 18/08/2012 @ 11:06 AM | Răspunde

  4. Stimabile ,tin sa-ti reamintesc ca dumneata si tot CSM-ul sunteti sub jurizdictia POPORULUI care va si PLATESTE salariile alea GRASE !
    Dumneavoastra raspundeti in fata parlamentului!Nu mai fiti fecioare neprihanite ca nu va prinde!Nu mai amenintati. Va reamintesc ca vin alegerile PARLAMENTARE ! Sunt tare curioasa sa vad cine o sa mai ameninte atunci! Nu va mai faceti ca nu vedeti ce se petrece in tara si nu mai luati procurorii in brate! AU OBLIGATIA SA SE LEGITIMEZE SI SA NU SE RASTEASCA LA OAMENI! POATE-MI RASPUNDETI SI MIE DE CAND UN REFERENDUM ESTE O INFRACTIUNE?????? DE CAND MERSUL LA VOT ESTE O INFRACTIUNE? DE CAND SE SCRIU CITATIILE PE GENUNCHI SI DUPA CE SE INTREABA OMUL CUM SE NUMESTE ? NU VEDETI CA VA FACETI DE RAS SI CA SUNTETI PENIBILI? A AJUNS BIBLIA BATJOCURA PROCURATURII? SAU SE MERGE LA INTIMIDARE ? DUMNEATA AFIRIMI CA NU AVEM DREPTUL SA RIDICAM NICI UN DEGET LA PROCURORI? ZAU? SI DACA NU ESTE PROCUROR (CA NU SE LEGITIMEAZA) SI SI-O IA PESTE BOT? EU AM 10 MARTORI CA NU S-A LEGITIMAT ! EL CATI ARE? E INCA MULTA LUME NAIVA CA NU-SI MAI FACEAU PROCURORII NICI O ZI DE BATAIE DE JOC DE OAMENI!

    Comentariu de elena — 17/08/2012 @ 9:06 PM | Răspunde

    • Draghe Elena,
      Nu amesteca mere cu pere. Ai auzit de separaţia puterilor în stat :?: Dacă nu, atunci află, magistraţii nu sunt chemaţi la „bara parlamentului”. Această putere se autocontrolează şi autoguvernează. Citeşte cărţulia lui nene Montesquieu ,,Despre spiritul legilor” – ,,The Spirit of the Laws”

      Comentariu de bazel09 — 18/08/2012 @ 3:17 PM | Răspunde

      • Inainte sa-i trimiti pe altii la lectura citeste tu Constitutia Romaniei !

        Comentariu de MARIAN — 19/08/2012 @ 11:05 AM | Răspunde

  5. Eu nu m-am gandit nici o clipa ca …..platesc din impozitele mele „niste” ……… functionari care umbla pe uliti sa oblige batrani neputinciosi si bolnavi sa faca ce ??? ASA CEVA !!!!! Oare si in Franta , America si Germania se intampla ??? Aveti idee ?? Poate ne spuneti si noua …….

    Comentariu de Mihaela — 17/08/2012 @ 9:24 PM | Răspunde

    • Acolo nu mai sunt atat de multi naivi, care se lasa manipulati si au constiinta incarcata…tocmai asta fac acum procurorii, ne ajuta sa ajungem si noi ca in tarile democratice, cu sau fara voia voastra….Bravo lor…!!!!

      Comentariu de Constantinescu Viorel — 18/08/2012 @ 11:54 AM | Răspunde

  6. Ar fi bine să postaţi şi definiţia trădării pe blog. Mulţi disperaţi ai zilei sunt vizaţi.

    Comentariu de Român fără ţară — 17/08/2012 @ 9:26 PM | Răspunde

  7. se pare ca pedeapsa e mica, fiindca nu ii sperie.

    Comentariu de vlad — 17/08/2012 @ 9:41 PM | Răspunde

  8. ATENTIE!
    Toate acestea sunt valabile DUPA ce procurorii se legitimeaza! In caz contrar, sunt cetateni obisnuiti, si orice atitudine la adresa lor va fi tratata ca atare.
    De asemenea, in cazul in care normele procedurale sunt incalcate – asa cum s-a intamplat in majoritatea covarsitoare a cazurilor din ultimele zile – orice cetatean are tot dreptul sa-i trimita la plimbare (politicos, dar ferm) cu deplina impunitate.

    Comentariu de Mihnea Columbeanu — 17/08/2012 @ 9:54 PM | Răspunde

  9. Stimate domnule judecator,CRISTI DANILET, in calitate de judecator,puteti sa-mi spuneti de ce colegii dvstra din Judecatoria Prahova,ma refer la unii dintre ei,si la colegii dvstra din Parchetul Prahovean,tot unii dintre ei,si-au batut joc de mine,si-au spus ca agresiunile fizice si psihice la care am fost supus nu se confirma,cu toate ca raportul medical al salvarii si martorii spun alta ? Si eu vreau dreptate domnule judecator,iar cei care si-au batut joc de mine si de familia mea sa plateasta ! Astept,domnule judecator sa ma contactati,dar cred ca astept degeaba ! Dreptatea a mâncat-o câinii ! Dreptate,ochii plânsi,cer sa te vada !

    Comentariu de traian stanciu — 17/08/2012 @ 10:01 PM | Răspunde

    • Nu, nu va pot spune. Pt ca eu nu vorbesc de ce nu cunosc. Spre deosebire de multi, f.multi…

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 9:59 AM | Răspunde

  10. Unii magistrati au ajuns in posturile pe care le au desi au facut studiile la o universitate particulara.Cum s-au facut selectiile magistratilor la admiterea la facultate?! Sa nu mai discutam de doctorate!!!!!! Deja pe piata sunt supraaglomerati!! Cred ca primiti prea multa atentie, desi nu meritati!!

    Comentariu de Dragoi Daniela — 17/08/2012 @ 10:17 PM | Răspunde

    • Ca sa ajungi magistrat trebuie sa dai zeci de examene la facultate, apoi licenta, apoi admitere la INM care e cel mai greu concurs din tara, apoi faci un an stagiatura dupa care dai examenul de capacitate care e cel mai greu examen din viata de magistrat.
      Ma indoiesc ca ce spuneti e adevarat, daca se refera la magistrati in functie intrati in profesie dupa 1997.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:00 AM | Răspunde

      • D-le Danileț, aș vrea să vă fac cunoscut (deși cred că știți) că se mai întâmplă uneori ca facultatea aceea să fie particulară, dintr-un orășel de provicincie, iar licența să o poată lua, chiar cu notă maximă, chiar și mulți agramați (cunosc multe cazuri). Apoi, fiind fiul/fiica cuiva sus-pus, poate ajunge ușor avocat sau jurist la o primărie. După 5 ani (timp în care a mai încercat la INM, dar a picat cu note între 1 și 3) un individ cu aceste caracteristici dă un examen (cică tot la INM, dar unul de cunoștințe generale… sper că sunteți de acord că nu se compară gradele de dificultate ale celor două tipuri de examene!) pe care reușește să-l treacă (uneori și cu un mic sprijin… la acest examen se spune ca sprijinul din afară e mai ușor). Acest individ devine imediat magistrat definitiv, el nu va mai face nici stagiatură și nu va mai susține niciun examen de capacitate. AȚI ÎNCERCAT, D-LE DĂNILEȚ (ȘI AICI MĂ ADRESEZ TUTUROR MEMBRILOR CSM) SĂ FACEȚI O STATISTICĂ (măcar ca să vedeți cum stați) ÎN LEGĂTURA CU ACEST ASPECT?
        P.S.: Dacă mai are și o pilă pe la CSM (pe la DRU, în special), individul cu caracteristicile enunțate poate fi chiar repede avansat.

        Comentariu de Tim — 18/08/2012 @ 8:20 PM | Răspunde

        • Stiti dvs ceva din sistem, dar nu totul. Avem si statistica. Vedeti dvs, totul e la noi prin concurs. Chiar si avansarea aia de care vorbiti, nu mai e pe pile din 2004.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 8:26 PM | Răspunde

          • Evident că nu stiu totul. Dar știu multe. Credeți-mă, știu cazuri foarte recente de avansări pe pile. Dar, recunosc, sunt prea fricos și nu am niciun interes să le divulg și să-mi divulg identitatea. E de datoria dvs. (mă refer la CSM) să fiți mai atenți și mai perspicace.

            Comentariu de Tim — 18/08/2012 @ 8:52 PM | Răspunde

    • Cunosc un procuror detasat de la TMB la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie care a scris de doua ori intr-o rezolutie : „substante toxice sau chimice”. Si nu a fost singura perla din rezolutie. La TMB un judecator a copiat integral rezolutia, inclusiv prostiile scrise de procuror. In acelasi dosar la TMB un alt procuror declara ca rezultatele unei constatari tehnico-stiintifice facute de Directia Sanitara au valoare stiintifica (rezultate pe care INSTITUTUTUL DE SANATATE PUBLICA BUCURESTI in anul 2007 le considera lipsite de valoare legala). Am stat cinci ani in salile de tribunal la TMB si CAB si nu am vazut nici un martor care sa jure pe biblie. In final dupa cinci ani m-am ales cu o hotarare definitiva nemotiovata in care judecatorul stipula ca statul nu este obligat sa garanteze cetateanului dreptul la viata in orice situatie. Citatul era copiat dintr-o hotarare CEDO in care se judeca decesul unui condamnat intr-un penetenciar. Cred ca domnul judecator ar trebui sa vorbeasca de CALITATEA ACTULUI DE JUSTITIE si de obligatiile PARCHETULUI fata de CONTRIBUABILUL ROMAN. EI exista pentru ca exista CETATEANUL ROMAN pe care ar trebui sa invete sa-l respecte aplicand legea in egala masura si in raport cu actele procedurale ale procurorului. Poate ca domnul judecator ar trebui sa vorbeasca poporului de ce increderea cetateanului in justitie se afla la un procent de 28%. Asta ar trebui sa-l ingrijoreze, dar nu are de ce atat timp cat cetateanul daca pune intrebari si cere raspunsuri poate face puscarie.

      Comentariu de UN CETATEAN CARE CAUTA ADEVARUL DINCOLO DE JUSTITIE — 18/08/2012 @ 4:31 PM | Răspunde

  11. Stimate tovarase – am sa citez din raportul (documentele) intocmit de un tovaras procuror, in o cauza privind nerespectarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile (era vorba de un Prefect – ca de … justitia e ”libera” – si azi justitia imi blocheaza executarea, in ciuda faptului ca partea adversa nu a amintit un articol de lege in favoarea sa) – infractoarea a afirmat ca a comis infractiunea, insa nu a dorit sa mi aduca un prejudiciu, deci … nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiuni, cu alte cuvinte daca cei cercetati de ”procurorii puterii” ii ”scarmana” putin, dar mai apoi sustin ca nu au dorit sa le aduca prejudicii, ci doar au vrut sa ii ”mangaie putin” vor fi achitati sau … in cel mai rau caz procurorii care s-au ocupa de cele relatate de mine vor fi anchetati ca ”instigatori”.
    Stiti ceva – nu sunteti dumnevoastra si clica dumnevoastra de ”lipitori” vinovati – ar trebui sa va fie rusine ca primiti zeci de milioane salariu si nu aveti nici o raspundere pentru greselile judiciare comise, pentru ca acum nu v-ati fi permis sa amenintati voalat abuzurile infaptuite in numele unui regim ilegitim de o justitie politizata (poate ne vorbiti de promovarile de la CCR si cum este posibil ca un avocat sa ajunga direct judecator CCR, sau cum se promoveaza in justitie, cu acordul Presedintelui/Parlamentului/Politicienilor)!!! Daca ati cerceta abuzurile si ati fi echidistanti si corecti – ati merita tot respectul nostru, al cetatenilor care tanjim sa fim liberi si sa ne bucuram de o justitie dreapta si independenta, insa asa … sunteti partasi la ”subminarea economiei nationale”, infractiune penala comisa de catre politicienii ultimilor 20 de ani – ca sa folosesc un citat – AVETI TOATE MOTIVELE SA FITI STAPANI, insa va multumiti sa fiti …
    Apoi … vinovati sunt romanii care nu pun mana pe ”furci si pe topoare” (nu este o instigare, ci doar o figura de stil, care indeamna spre lupta pentru libertatea furata de ”ciocoi”, atat a noastra act si a justitiei) sa va oblige sa respectati constitutia – adica ca judecatorii si procurorii care gresesc si aduc un prejudiciu statului sa isi piarda slujba si sa se recupereze prejudiciul !!! suntem vinovati noi, pentru ca acceptam ca 9 avocati/profesori – orice altceva, dar nu magistrati, sa decida in numele a 7 milioane de voturi !!! dar … merge ca in timpul turcilor, cand judecatorii care greseau sultanului erau batuti, umiliti, apoi inaintau ”peschesul” si isi reluau functia.
    Problema nu cred ca este ca cercetati ce s-a intamplat la aceste alegeri, ci faptul ca nu ati cercetat, cu aceleasi zel militienesc si securist si voturile fantomelor si ale ”francezilor” lui Baconschi la 10 secunde si nici nu cercetati abuzurile tuturor politicienilor, ci doar dupa cum se dicteaza, deci ca folositi doua unitati de masura – sa fie vorba doar de diletantism sau …??!!!
    Si apropo … daca tot sunteti plini de zel, mneavostra cei de la ”procuratura” – cand o sa va autosesizati ca in ultimii 8 ani si inclusiv acum posturile de inspectori si directori, din invatamant sunt ocupate abuziv, prin incalcarea art. 16, din constitutie si a codului muncii/legea invatamantului, de catre politruci si o sa analizati abuzurile atat ale ministrului Funeriu cat si ale actualilor ministri? (si unii si altii au promovat fara concurs, iar abuzul de functie este apoi comis de cei numiti in functie, deci merge de sus in jos – adica Ministrul numeste abuziv ”prin delegatie” inspectorii generali, care la randul lor numesc la fel de ilegal ”inspectorii si directorii”). dar … astea nu conteaza, ca nu e ordine de la partid :)).

    Comentariu de Godeanu Felix — 17/08/2012 @ 10:25 PM | Răspunde

  12. Declaraţiile martorilor

    Art. 83

    Obligaţia de prezentare

    Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei. DE CE ACESTE PERSOANE NU AU PRIMIT CITATII ASA CUM SE SPECIFICA IN LEGE? Asteptam cu interes anchetarea primarilor pdl care au stat ostentativ in fata primariilor si a celor ce au dat bani pentru neparticiparea la vot, asta daca doriti sa aratati ca sunteti corecti.

    Comentariu de robert — 17/08/2012 @ 10:59 PM | Răspunde

    • eu tocmai am vazut la TV chiar un avocat, declarand ca cei pe care ii asista au primit citatii si ca totu le in ordine dpdv al sau.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:06 AM | Răspunde

  13. Vineri seara, la B1tv, Alecu Racoviceanu, unul dintre comentatorii/analistii cu pretentii de cunoscatori in ale jurisprudentei, ba chiar cu o anumita notorietate in acest sens, bazata nu se stie pe ce, a declarat, clar, ca dvs. ati spus („parca Danilet il cheama”, nu prea era sigur de nume) ca doamna Pivniceru nu poate fi acuzata de incalcarea deontologiei profesionale pentru ca s-a urcat in masina unui detinut. Acum, eu, care m-am uitat si la ce ati spus (cu totul altceva, oricum mult mai nuantat) ma intreb cum puteti reactiona cind vi se rastalmacesc, senin, vorbele?

    Comentariu de Liviu Iordache — 17/08/2012 @ 11:23 PM | Răspunde

    • Pai, eu ce sa fac?! Ei analizeaza, interpreteaza si manipuleaza. Eu nu pot sta tot timpul la tv sa dau explicatii oficiale sau rectificari.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:07 AM | Răspunde

  14. MAI ATI INEBUNIT ASTA E UN REFERENDUM ! DIFERIT DE ALEGERI LOCALE SAU PREZIDENTILLE! VOTUL ESTE FORMA CEA MAI DEMOCRATICA DE EXPRIMARE ,INTELIGENTILOR! DE CAND E O INFRACTIUNE? CARE PROCUROR MERGE PE CAIMPII CU BIBLIA IN MANA SI BAGA LUMEA IN DUBE FIINCA AU VOTAT? SI TE ROG NU NE MAI ABURI CU LEGILE TALE SI ARTICOLELE CARE NU AU CE CAUTA IN CAZUL ASTA DECIT PT INTIMIDARE? PARINTII TAI SUNT DE ACORD CU CE TE OCUPI?

    Comentariu de simona — 17/08/2012 @ 11:58 PM | Răspunde

    • Va spun eu despre ce e vorba http://www.becreferendum2007vu.ro/documente/legislatie/l3.pdf: ART. 54 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze sau sa nu voteze în cadrul referendumului se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.(2) Pedeapsa prevazuta la alin. (1) se aplica si persoanei care voteaza fara a avea drept de vot ori alegatorului care voteaza de mai multe ori în ziua referendumului.
      PS. Atentie mare la gramatica.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:13 AM | Răspunde

      • Domnule Danilet, n-ati obosit sa raspundeti unora care n-asteapta niciun raspuns si care nici nu pot concepe ca se pot insela, deoarece…, stiu ei de la Gadea, Ciutacu, Ciuvica, Chireac si multi alti analisti cum sta treaba!
        Eu, desi ma uit putin la tv, am obosit sa vad aceleasi triste figuri care, ostentativ, repeta aceleasi ineptii: procurori care ancheteaza oamenii fiinca au mers la referendum, care ii intreaba cu cine au votat, care i-au scos din biserica de sf, maria… Si lumea crede si ia de buna toata avalansa asta de manipulari!
        Consider ca e si o vina, de comunicare cel putin, a CSM care ar trebui sa fie mai activ!

        O zi buna!

        Comentariu de George — 18/08/2012 @ 1:10 PM | Răspunde

  15. Nu vreti postati si despre raspunderea PENALA a procurorilor sau judecatorilor ? nu de alta dar vorbeste lumea, dar multi nu cred, ca ati fi echidistanti politic

    Comentariu de markus — 18/08/2012 @ 4:00 AM | Răspunde

  16. Domnule judecător,
    1. Există o sesizare scrisă şi depusă în termenul prevăzut de lege în procesul electoral, privind presupusele infracţiuni la o scară aşa de mare?
    2. Există o prevedere legală privind prioritatea cercetării unor astfel de sesizări?
    3. Este de competenţa DNA efectuarea unor astfel de cercetări?
    4. În viziunea dumneavoastră consideraţi că anchetarea sesizărilor este una obiectivă şi neutră ori se poate vorbi despre implicarea Parchetului în procesul electoral de partea preşedintelui suspendat?

    V-am pus aceste întrebări care sunt generale, în temeiul art. 30 din Contituţie. Am încălcat cumva vreo lege?

    Comentariu de puritan — 18/08/2012 @ 5:33 AM | Răspunde

    • 1. Da, mai multe chiar.
      2. Desigur.
      3. Unele a parchetului ordinar si altele a DNA. Toate legate de referendum.
      4. Absolut neutra. Doar cei care au votat ilegal trebuie sa se teama.

      Nu ati incalcat nimic. DIn contra, ma bucur ca dvs puneti intrebari mai inainte de a face afirmatii.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:18 AM | Răspunde

      • Doar un comentariu la răspunsul nr. 4. Am văzut un documentar despre Coreea de Nord unde se fac cu regularitate percheziții domiciliare, așa pe nepusă masă când consideră organul că ar fi bine sigur pentru combaterea criminalității. Știți care a fost răspunsul autorităților nord-coreene la sesizările făcute de organismele internaționale. „Păi cei care nu au făcut nimic ilegal nu au de ce să se teamă”. Păstrând proporțiile, vă sună cunoscut??

        Comentariu de Secula Mihai Raul — 18/08/2012 @ 3:20 PM | Răspunde

        • Daca exista mandat de la judecator pt perchezitie, asa spun si eu. Dar nu ocoliti reportajele din SUA despre interceptari facute fara mandat in baza PATRIOT ACT.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:13 PM | Răspunde

          • Ba nu le ocolesc deloc. E vorba de alta aberatie.

            Comentariu de mihaisecula — 18/08/2012 @ 4:47 PM | Răspunde

          • Acu va luati impresii de SUA? Pai aia si-au luat 5 avioane pline cu oameni in plex si-au picat niste blocuri, tot cu oameni. Mai sunt bagati si-n nush cate razboaie. Deci teoretic ascultarea e justificata pentru securitatea nationala. Dvs visati avioane d-astea la ascultarile facute la noi? N-as avea nimic impotriva se se asculte si la noi dupa ce pica un avion pe CSM cand e sedinta, de exemplu. Si ca tot sunteti asa informat, luati si cititi si urmariti cate procese au fost in SUA impotriva guvernului taman pentru limitarea sau incalcarea drepturilor civile ale cetatenilor…

            Comentariu de Catalin — 18/08/2012 @ 4:53 PM | Răspunde

  17. În plus, ce garanţii are societatea civilă că aceste cercetări se fac în mod obiectiv şi că listele electorale nu pot fi alterate (au fost dolarii aceia din procesul lui Năstase tipăriţi după flagrant sau nu?)

    Domnule judecător, în economie şi justiţe toate sunt importante, clădiri, calculatoare, resurse de orice fel probe, proceduri, etc. dar cel mai important lucru este CREDIBILITATEA. Sunteţi convins că acestă operaţiune este credibilă? Chiar acoperită de texte din lege?

    Comentariu de puritan — 18/08/2012 @ 5:41 AM | Răspunde

    • Garantiile sunt mecanismele de trannsparenta, de responsabilitate si de tragere la raspundere a magistratilor care comit abuzuri.
      Nu stiu ce e cu dolarii din procesul lui Nastase, trebuie citita hotararea juecatoreasca, nu doar presa.
      Justitia romana, atat timp cat trage la raspundere oamenii care incalca legea si ii protejeaza pe cei care sunt corecti, este credibila. Iar la capitolul acesta stam mult mai bine decat Parlamentul sau Guvernul.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:20 AM | Răspunde

      • Intr-adevar m-am convins ca Justitia este pe drumul cel bun..Va multumim si va dorim sa nu va lasati intimidati nici daca se schimba ministrul Justitiei sau Kovesi. Este rusinos ce se intimpla in Parlament care nu mai are nici o credibilitate.

        Comentariu de Gabriela — 19/08/2012 @ 1:37 AM | Răspunde

      • Daca ai citi sondajele de opinie ai vedea ca JUSTITIA ESTE MULT MAI PUTIN CREDIBILA SI DECAT GUVERNUL SI DECAT PARLAMENTUL ! SI IN PLUS:1.CAND VI S-A SOLICITAT, PERTINENT SI INTR-UN LIMBAJ DECENT, EXPLICATII PENTRU „ANCHETELE” MASIVE ALE PROCURORILOR ATI RASPUNS OBRAZNIC SI ATI SESIZAT INSPECTIA JUDICIARA, CE AR TREBUI SA FACA PUTEREA EXECUTIVA SI CEA LEGISLATIVA CAND UN MEMBRU CSM, INTR-UN MOD IMPERTINENT, FACE AFIRMATIA CA GUVERNUL SI PARLAMENTUL NU SUNT CREDIBILE ?! 2.NU TI SE PARE CA ASTA CU ALTII SUNT MAI PUTIN CREDIBILI DECAT NOI E CEVA DE GENUL: ” E NU SUNT VINOVAT, PENTRU CA AM COMIS MAI PUTINE INFRACTIUNI DECAT ALTII !”

        Comentariu de MARIAN — 19/08/2012 @ 11:02 AM | Răspunde

  18. M-am dus la link-ul indicat pentru utilizarea bibliei în faza de anchetă. „Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei” Este cel care face cercetarea o „instanţă” ori este salariatul unei instituţii publice? Acolo se vorbeşte exclusiv de INSTANŢĂ.

    Comentariu de puritan — 18/08/2012 @ 5:48 AM | Răspunde

    • Art 85 CPP e in partea generala a codului, prin urmare priveste atat faza de urmarire penala, cat si faza de judecata.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:26 AM | Răspunde

      • Oare asa sa fie ? Totusi de ce oare apare doar sintagma INSTANTA ?! Si sa nu uitam ca procurorii sunt asimilati intr-un mod extrem de fortat tagmei magistratilor. Deci cand vorbim de INSTANTA, includem obligatoriu si procurorii ?

        Comentariu de Marcel — 18/08/2012 @ 3:17 PM | Răspunde

        • Vedeti va rog art. 62-65 si coroborati cu 78 si 85 si apoi cu 86 al.3 Cpp. Scuze, dar eu nu am timp de predat procedura penala la toti cei care acum aud pt prima data ca martorul jura, desi acest lucru este in CPP-ul nostru inca din 1968. Nu ma indoiesc ca si inainte.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:27 PM | Răspunde

          • Imi pare rau ptr timpul dvoastra cel limitat (timpul : sarcini de servici, familie , somn, transport) insa art 62, 63 si 65 fac vorbire de >b>organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată deci distinge intre ionstnata si orgam de urmarire penala. Deci daca art 85 zice „instanta” apai numai instanta are drept sa ceara juramant!!! Caci Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus onseamna ca si atunci cand legea distinge apai distinge . Si dat fiind faptul ca penalul este de stricta imterpretare atunci enumerarile sale sunt strict delimitative! Si oricum tot imu stoe ca juramant se ia o singura data : in instanta! Insa de aici putem deschide o discutie interesanta despre valoarea acordata azi juramnatului religios (am avut „placerea” sa surprind o judecatoare cu marturia ca eu nu sunt credincis in nici o religie. Saraca se parea ca nu auzise de formula pe „onoare si constiinta” …. si era si ea mai tinerica asa spre 40-45de ani!). Idem am mai putea discuta despre fapartul daca legea trebuieste respectata si de judecatori sau este doar facultativa ptr instante!!! ma refer mai ales la refuzul de a plica legea speciala si preferinta ptr legea generala , desi specialia derogat generalia. Deci dupa parera dvoastra legea trebuie respectata si de judecatori,si procurori sau numa de vulg?! A uitasem : discutiile teoretice despre interpretarea unor texte de lege sunt si ele „Sfidarea organelor judiciare” ?

            Comentariu de Ghita Bizonu' — 18/08/2012 @ 5:05 PM | Răspunde

  19. Daca acum puteti sa cercetati cu celeritate (ci viteza de supersonic chiar), depasind chiar barierele legale, aceste 500 de „plangeri”, CE ATI FACUT CU ZECILE DE MII DE LA ALEGEREA FRAUDULOASA A LUI BASESCU IN FUNCTIA DE PRESEDINTE, DIN 2009 ?!

    Comentariu de MARIAN — 18/08/2012 @ 7:54 AM | Răspunde

  20. Felicitari domnule Danilet!…Pentru prima data am un sentiment de respect si afectiune fata de justitie in ansamblu ei! Simt ca justitia este capabila sa ma apere si sa faca dreptate, ca ma pot increde in lege…Pastrati increderea oamenilor, nu va lasati aserviti… sunteti cea mai importanta putere din stst!!!!!

    Comentariu de meletia — 18/08/2012 @ 8:01 AM | Răspunde

  21. D-le Danilet,a sosit timpul sa aplicati legea, in cazul politicienilor ce va jignesc in fiecare zi,trebuie sa stopati acest fenomen,acesti oameni care va ataca,nu se vor opri decat atunci cand sunt adusi in fata procurorilor,sper ca in sedinta de miercuri sa puteti lua o decizie prin care sa-i determinati sa se abtina din atacuri la diferite persoane si institutii ale statului,am incredere in d-voastra si colegii din CSM,foarte multi romani asteapta sa luati deciziile cele mai bune,cu multa consideratie si respect!!!!

    Comentariu de iulian48 — 18/08/2012 @ 8:02 AM | Răspunde

  22. 1Sunt cel puţin 12 mii de plângeri penale în legătură cu fraude electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009, nici una n-a primit răspuns. E normal, nu? La fel cum normal a fost să se voteze unul la 3 secunde în Ambasada de la Paris.

    2 Nici procurorii şi nici judecătorii nu sunt mai presus de lege. Totodată, ei sunt în serviciul cetăţenilor, nu în detrimentul lor. Procurorii sunt chiar obligaţi prin lege să ocrotească drepturile cetăţeneşti, nu să le ancheteze represiv.

    3 Nu vi se pare o degradare lamentabilă a statutului de procuror să urle din poartă-n poartă? Unde scrie în Codul de Procedură Penală că oamenii pot fi anchetaţi la domiciliu, fără mandat şi fără calitate?

    4E normal în opinia dv. să fie anchetaţi cei care au îndemnat la vot, cei care au respectat legea partidelor politice privind stimularea alegătorilor la vot, dar nu cei care au încălcat respectiva lege, prin boicot şi prin diferite forme de abuz împotriva drepturilor cetăţeneşti sau chiar prin infracţiuni (confiscare de acte de identitate, ameninţări, şantaj, mită, etc.). Mai aveţi puţin şi cereţi scoaterea în afara legii a PNL, pe urmă, a PSD, ca să fiţi exact ca antecesorii de la Tribunalul Poporului.

    Comentariu de albert — 18/08/2012 @ 8:29 AM | Răspunde

  23. Măi George, incearcă să cânti la altă masă.Vezi că pe la Antene sunt câteva libere.
    Felicitări domnule Danileț!

    Comentariu de razvan — 18/08/2012 @ 9:41 AM | Răspunde

  24. E bine in schimb ca daca incalci legile gramaticale nu risti inchisoarea. In titlul postului observ virgula intre subiect si predicat. („Cine ataca procurorii, risca inchisoarea”)

    Probabil ca judecatorii n-au de promovat si un examen de gramatica.

    Comentariu de Mad Rider — 18/08/2012 @ 11:45 AM | Răspunde

    • Mersi, am corectat.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 3:58 PM | Răspunde

      • Multumesc si eu pentru feedback. Si scuze pentru remarca deplasata.

        Comentariu de Mad Rider — 18/08/2012 @ 6:20 PM | Răspunde

    • Fraza aceea avea 2 predicate, „ataca” si „risca”, prin urmare contine 2 propozitii, dintre care a doua cu subiect subanteles din context. Prin urmare virgula respectiva nu separa subiectul de predicat, ci 2 propozitii, si poate fi pastrata pentru a evidentia mai bine ce pateste „subiectul” care comite faptele din prima propozitie.

      Comentariu de Ion Roată — 19/08/2012 @ 7:26 AM | Răspunde

    • vaiiiiiiiiiiiiii, ce ma faceti sa ma minunez si de Mad Rider si de D-l judecator, sa-mi fie cu iertare. Pe vremea mea, cand invatam la gramatica si eram ascultata la tabla, profesoara mea de lb si literatura romana m-a invatat asa: in propozitia ” Cine ataca procurorii, risca inchisoarea ” avem asa: „cine” este subiectul ; „ataca” este predicat ; „procurorii” este nume predicativ si niciecum subiectul propozitiei . „Cine ataca procurorii „- este prop de sine statatoare si principala. ca si propozitia ” risca inchisoarea” sunt 2 propozitii principale legate intre ele prin virgula….ah, D-le judecator, v-ati fastacit si v-ati pierdut. Virgula in aceast afraza isi are rostul!!!!!si tu, Mad Rider, leaga-te de continut, nu de forma….nu ne intereseaza decat ceea ce are de spus d-l judecator, hai sa nu ne prostim si sa nu devenim needucati . Sa dam dovada ca suntem civiizati, bine? si de altfel, atunci cand scrii , poate chiar nervos , emotionat sau agitat, se intampla sa faci greseli de scriere…hai sa nu fim copii, va rog frumos pe toti, si pe cei ca mine care au votat DA si pe basisti…. sa fiti iubiti!

      Comentariu de carmen — 19/08/2012 @ 7:45 AM | Răspunde

  25. Prietene, cum ai ajuns tu prin CSM nu ma intereseaza, dar tin sa iti spun un singur lucru, poate cea mai puternica prevedere a CONSTITUTIEI: POPORUL ESTE SUVERAN! ….Si poate intr-o zi poporul, va va zice si voua astora de va credeti Dumnezei (judecatori) ca trebuie sa o luati la pas. Poate ca trebuie sa luam in serios introducerea sistemului cu jurati. Eu unul va detest. De ce sa nu aveti voi raspundere? De ce daca l-ati bagat pe unul la racoare nevinovat (si au fost cazuri) sa nu mergeti si voi macar jumatate din cat a stat ala la bulau, asa sa vedeti cum e sa iti distruga viata unul cu roba pe el (cu intentie sau din incompetenta). De ce trebuie sa plateasca poporul pentru cei care dau decizii stambe si sunt castigate de cetateni la CEDO …..NUMAI ACCEPTAM AJUNGE …E CAZUL CA SI VOI SA RASPUNDETI PATRIMONIAL. De ce daca unul comite o infractiune la Galati i-a 3 ani si daca e judecat la Cluj i-a 5? …Doar asa ca unii dintre voi au fainosag?. Scuze, amice dar de 20 de ani vedem de ce sunteti capabili, si dat fiind ca traiti din taxele si impozitele platite de noi, AVEM TOT DREPTUL DIN LUME SA COMENTAM SI DACA SUNTEM SUFIENTI DE MULTI, CHIAR SA VA SCHIMBAM. Atitudinea ta prietene este regretabila, credeam ca un om tanar gandeste altfel.

    Comentariu de Nicu Neamtu — 18/08/2012 @ 11:55 AM | Răspunde

    • Nu suntem prieteni, sa ne intelegem.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:00 PM | Răspunde

      • ASTA CU ”PRIETENE” EATE LUATA DE LA IDOLUL LOR DE DOI BANI badea!

        Comentariu de razvan — 18/08/2012 @ 4:41 PM | Răspunde

      • corect. D-le Nicu Neamtu, nimeni nu se trage de sireturi cu nimeni aici. si nimeni sa nu isi permita mai mult decat trebuie pe blog. Vorbim aici cu respect si atat. Poate ca in timp ce d-l judecator invata ptr examene si sustinea examenele,l altii erau la gratare, band bere in fata platourilor cu mici sau dormeau….va rog sa -l respectati ptr ca vorbim de respectarea legilor in Romania, nu facem atac personal si vorbim totusi cu o persoana care a studiat si si-a ocupat ani din viata studiind si dand examene…. culoarea politica e una si respectul uman e alta…

        Comentariu de carmen — 19/08/2012 @ 7:52 AM | Răspunde

        • Carmen, am tot respectul pentru tine si opinia exprimata, DAR :1.Am mari indoieli in faptul ca in Romania, in functii publice importante sunt promovati oamenii cu carte (in adevaratul sens al cuvantului) ! Tind sa cred ca cei care au stat (sau inca mai stau) pe langa platourile cu mici sunt (MULT) mai bine vazuti decat cei care au studiat.2.Nu am niciun fel de respect pentru oamenii care incearca sa ma intimideze, care fac procese de intentie ( „Cine ataca….”) si care pun interesul de partid sau interesele personale inaintea intereselor Romaniei si ale cetatenilor ei (mai ales cand salariul lor, mare, e platit de contribuabil) !

          Comentariu de MARIAN — 19/08/2012 @ 11:23 AM | Răspunde

  26. Dar despre art. 266 si art. 268 cand scrii un aricol. Sau traim intr-o societate cu un Minister Public impecabil?

    Comentariu de Radu — 18/08/2012 @ 12:01 PM | Răspunde

  27. D-le Cristi Danilet … aveti toata admiratia si respectul meu! Sa stiti ca sunt foarte foarte multi oameni care apreciaza enorm ceea ce faceti! In casele foarte multor romani va fi sarbatoare mare cand il vom vedea pe Iliescu anchetat pentru crimele din anii ’90, pentru ca D-le Cristi Danilet, Iliescu nu trebuie sa moara neanchetat. Acolo va fi „the point of no-return” pentru Romania, o gura uriasa de aer proaspat pentru noi toti!
    Va doresc toata puterea, determinarea si curajul de care aveti nevoie dumneavoastra si colegilor dumneavoastra!

    Comentariu de Radu — 18/08/2012 @ 12:31 PM | Răspunde

    • Subscriu…Consider ca Justitia are citiva oameni curajosi, competenti, europeni. Momentul sa dovediti ca Rom are o Justitie europeana este acum. Va sintem alaturi si va multumim. Stim ca sinteti sub o foarte mare presiune.

      Comentariu de Gabriela — 19/08/2012 @ 1:27 AM | Răspunde

  28. Domnule judecator nu prea vad sensul celor expuse aici. In ce mod s-a adus atingere integritatii fizice a organelor de cercetare penala?
    Desigur, unii nu sunt de acord cu prezenta procurorilor in ograda lor, dar faptul ca sunt sau nu de acord nu inseamna ca incalca legea, ci pur si simplu isi exprima opinia.
    Faptul ca procurorii au pornit prin diverse localitati sa gaseasca persoane care sa fi incalcat legea e ciudat…

    Comentariu de Manuel S Bălaj — 18/08/2012 @ 12:42 PM | Răspunde

    • Poate e ciudat, poate e normal. Dar pt mine conteaza ce e legal sau nu. Nu cred ca era mai bine sa fie chemate sute de persoane la parchet, la zeci de km distanta si pe cheltuiala proprie.
      Eu nu acuz pe nimeni de atingerea integritatii fizice a unui om al legii. Daca se intampla asa ceva, Doamne fereste, respectivul va sta ani buni la racoare. Eu am adus la cunostinta oamenilor un text de lege pe care o anumita televiziune nu l-a spus atunci cand a sfatuit oamenii sa se revolte.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:03 PM | Răspunde

      • De cand hotaraste un procuror ca cineva sa stea ani multi la inchisoare ?

        Comentariu de C. Alifanti — 18/08/2012 @ 9:57 PM | Răspunde

  29. „Cine ataca procurorii risca inchisoarea”. Marturisesc ca m/a pufnit rasul. Actiunea asta a DNA e clar politica din punctul meu de vedere. Nu zic ca nu s-a votat multiplu, dar stiu sigur ca oamenii au fost impiedicati si intimidati sa mearga la vot in comunele controlate de primari PDL. Acolo de ce nu se fac anchete, de amploarea celor facute in fieful USL? Sau in 2009 de ce nu s-a anchetat? Raspunsul e simplu. Pt. ca PDL-ul controla prostimea si ei fraudau cel mai mult. Problema e ca procurorii actioneaza doar intr/o singura directie si lume simte asta. E drept ca e si manipulata dar nu e atat de proasta pe cat pare.
    In alta ordine de idei, pe fondul saraciei prostimea cauta vinovati si cum e si normal ii gaseste in cei care au guvernat (si au guvernat prost din punctul meu de vedere). Dupa ce identifica vinovatii, incearca sa/i schimbe cu altii, poate la fel de ticalosi, dar incearca sa scape de ei. Cand cei care se fac vinovati de situatia economica si sociala in care se afla tara si refuza sa plece, nu m-as mira sa se ajunga si la fapte regretabile. Va amintesc ca in decembrie 89, au fost militieni ucisi, militari ucisi, securisti ucisi, doar pt. ca ei credeau ca apara ordinea de drept. Ulterior, asa cum istoria a consemnat s/a stabilit ca aparau doar un ticalos si clica lui. Credeti ca asemenea scenarii nu se pot repeta cand lumea se considera nedreptatita, haituita, umilita? Am vazut la stiri de curand cum in Siria niste simplii lucratori ai postei erau aruncati, in uralele multimii adunate, de pe cladirea pe care lucrau, doar pt. ca in mintea prostimii sustineau regimul lui Bashar Al-Assad. Oare cati dintre acestia vor ajunge sa raspunda pt. faptele lor? Din cauza asta m-a pufnit rasul cand am citit titlul postarii dumneavoastra.

    Comentariu de Cezar — 18/08/2012 @ 12:43 PM | Răspunde

  30. Daca as fi legiuitor, dar nu sunt, as schimba aceste legi. Cine a votat mai mult de 2 ori sa fie pedepsit cu interzicerea dreptului de vot pe o perioada de 5 – 10 ani(+ amenda mica si cheltuieli de refacere a buletinului), dupa caz. Faci un buletin nou pentru aceasta persoana si o linie rosie la mijlocul buletinului, pe care sa fie imprimat – NU ARE DREPT DE VOT -. Toate aceste lucruri sa fie facute de B.E.C. Daca persoana se simte nevinovata atunci sa mearga in instanta, iar B.E.C sa fie nevoita sa ii demonstreze ca e vinovata. Aceleasi pedepse si pentru cei care platesc oamenii sa voteze, impiedica desfasurarea votului, etc. E prea multa furie in societate, e o impresie ca daca ai furat si ai lasat oamenii pe strada fara un ban nu se intampla nimic, dar daca ai votat e grav.

    Comentariu de Sandru Mihai — 18/08/2012 @ 12:58 PM | Răspunde

    • Este mai simplu sa se ia in considerare cartile de alegator si sa i se confiste in caz de infractiune la vot. N-are carte de alegator, nu voteaza !

      Comentariu de C. Alifanti — 18/08/2012 @ 9:59 PM | Răspunde

  31. S-au umplut romanii de frica. O sa treci si tu ca atati altii. A trecut comunismul, dar voi, copiii comunismului, inca nu. De aceea am si emigrat. Voua va trebuie intotdeauna un stapan fiindca nu aveti coloana. Invocati legea citand cu seninatate minciuna. Voi nu sunteti in slujba romanilor. Sunteti exact ca pe vremea lui Ceausescu. Nimic nu se cladeste pe minciuna si frica. In prostia voastra unii aveti impresia ca astfel impingeti inainte societatea romaneasca. Da, o impingeti inainte, numai ca in fata se afla haul. Sforarii si adevaratii infractori isi rad in barba si-si freaca mainile multumiti. Normal, curatenia trebuie inceputa intotdeauna de jos. Adica de la aia care muncesc si nu fura. Nu-mi raspundeti, n-aveti cu ce. Se vede de la mii de km cu ce va ocupati.

    Comentariu de Amunra — 18/08/2012 @ 1:01 PM | Răspunde

    • Comunismul a existat in Ro poate si pt ca unii ca dvs au plecat din tara. Ai mei nu au fost membri de partid. Nici eu.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:45 PM | Răspunde

  32. Domnule Danilet imi puteti spune cum si in cat timp s-au incheiat cercetarile procurorilor privitor la alegerile prezidentiale din 2009 de la ambasada Romaniei din Paris?

    Comentariu de Dorin Ilea — 18/08/2012 @ 1:04 PM | Răspunde

    • Nu.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:44 PM | Răspunde

      • E secret? Sau nu a fost APROBATA o asemenea cercetare?

        Comentariu de curioasa — 19/08/2012 @ 9:35 AM | Răspunde

        • Nu, doar ca eu nu detin asemenea date. Banuiesc ca le puteti obtine insa de la Ministerul Public in baza Legii 544/2001.

          Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 9:44 PM | Răspunde

  33. nu pot decat sa remarca faptul ca in Romania codul penal se aplica facultativ
    la Antena 3 de cativa ani se instiga la violente, nesupunere si sfidarea a organelor judiciare

    cu toate acestea n-am vazut nici macar o singura sesizare a parchetului impotriva instigatorilor

    Comentariu de Sassu — 18/08/2012 @ 1:16 PM | Răspunde

  34. In concluzie, in situatia de fata cu privire la actiunile intreprinse de procurori prin care s-a facut atata valva, dumneavoastra aparati si CSM apara imaginea magistratilor- in speta a procurorilor. Procurorii sunt subordonati ierarhic, deci practic trebuie sa asculte de sefii lor mai mari, – intr-adevar legea spune, ca acestia sunt obligati sa execute dispozitiile date de sefii lor daca constata ca acestea sunt legale, iar nu ilegale sau abuzive- , dar practic executa oricum dispozitiile date de superiorii ierarhici. Avand in vedere dispozitiile legislatiei actuale, care reglementeaza statutul procurorilor, concluzia si parerea mea este ca acestia nu sunt independenti si impartiali ca si judecatorii, deci legea ii dezavantajeaza, caci acestia sunt obligati sa execute dispozitiile superiorilor ierarhici.Procurorii nu sunt veritabili magistrati, practic vorbind.

    Comentariu de gabi — 18/08/2012 @ 1:23 PM | Răspunde

  35. […] închisoarea”, este mesajul pe care Danileţ îl transmite prin intermediul unei postări pe blogul personal. Cristi Dănileț / Foto: […]

    Pingback de Reacţie DURĂ a unui membru CSM în scandalul anchetării votanților: "Cine atacă procurorii, riscă închisoarea" | stiri — 18/08/2012 @ 1:48 PM | Răspunde

  36. si daca procuroru sau judecatoru abuzeaza ce risca????

    Comentariu de george — 18/08/2012 @ 2:03 PM | Răspunde

  37. Domnule Cristi Danilet,aveti Respectul si Consideratia,pentru Verticalitatea,Demnitatea,Profesionalismul de care dati dovada,a tuturor romanilor,care inteleg foarte bine,tot ce s-a intamplat in tr-o perioada destul de scurta,cu Romania.Va multumesc din toata inima si va felicit pentru Curajul de care dati dovada,va implor nu va lasati intimidati ,amenintati,santajati,cumparati de cei ce vor cu orice pret sa rastoarne sistemul de valori al unei societati,care se doreste democratica

    Comentariu de Danyella — 18/08/2012 @ 2:03 PM | Răspunde

  38. WE ARE ROMANIAN ANONYMOUS
    These days, Romania looks like a medieval country from a fantasy novel created as a satire to today’s politics and affairs. But unfortunately for those living in Romania, the satire is real and the unbelievable is happening: prosecutors started to visit the Romanians in order to find out if the voted at the last Referendum where they were asked if the suspended president Traian Basescu should remain Romania’s president.

    Not only that this illegal and highly immoral thing – forcing people to not only say if they voted, but also reveal how did they cast their vote – happened in multiple villages and small cities, but prosecutors also decided to take things one step further into absurdity by forcing the people wear on the Bible that their answers are true. And this – it’s absolutely obvious – is a huge violation of the concept of democracy and secrecy of the cast vote.

    Apparently, the prosecutors who visited the people (many of them lacking education and easily scared by authority, therefore answering all the questions) were sent by suspended President’s Traian Basescu men – although it is unclear at the moment how could the results of this violation help his cause – the vote at the Referendum was cast, with over 80% of the voters voting against Traian Basescu, but he still seems to be a favorite to remain Romania’s president because the total number of voters was just 49% of those with a right to vote and the law requires a presence of at least %50 plus one.

    According to Romanian TV channel Antena 3 – known for heavy criticism against Basescu – prosecutors went as far as getting people out of the church to ask them about their presence and vote at the referendum. It happened in Romanian village Suraia – fortunately, one of the people who was invited to swear on the Bible, 89 years-old Lixandru, said the three (not one, THREE!) prosecutors: “I think it would be best if you took the Bible and read it,” and later added: “It’s a shame that you – young and educated people – to tell me what to do.”

    Of course, this sparked intense debates in Romania and temporary president Crin Antonescu, Basescu’s rival, said: “I am waiting, from the general prosecutor, the president of the Supreme Court and the Minister of Justice immediate answers, because the citizens are worried.” He also added, according to Romanian news agency Mediafax that this crazy thing is “an unprecedented investigation with a political purpose, aimed at those who voted at the referendum (n.r: because over 80% voted against Traian Basescu). Right now, I am not accusing the Prosecutor’s Office of anything, nor I am trying to stop the investigations. But I am asking the general prosecutor to offer a public explanation of the nature, means and purpose of these investigations, because it’s the obligation the General Prosecutor has to keep the public informed.”

    Until now, there was no answer from the General Prosecutor and probably there are still villages in Romania where people have to swear on the Bible that they did or did not vote at the referendum. Blatant violation of democracy? Of course. The sad thing is that nobody seems to care and the international opinion keeps its mouth shut on this occasion.

    Comentariu de anarhist — 18/08/2012 @ 2:08 PM | Răspunde

  39. Va admir pentru rabdarea, precizia si eleganta cu care raspundeti celor care comenteaza agresiv.
    Va doresc mult succes in tot ce faceti!

    Comentariu de Gabriela Cirstea — 18/08/2012 @ 2:34 PM | Răspunde

  40. Tuturor celor care au „strecurat” aici comentarii referitoare la „stradă” sau „capota maşinii”! V-aţi lăsat induşi în eroare de efervescenţa jurnalistică a unor indivizi care nu au nici în clin, nici în mânecă cu profesia pe care pretind că o practică. A văzut cineva o imagine care să reflecte faptele descrise? Sau, v-aţi bazat doar pe spusele unor ciutaci de meserie?

    Comentariu de dorin58 — 18/08/2012 @ 2:51 PM | Răspunde

    • dorin 58 , desigur ca au fost publicate filmari la fata locului , cand procurorii completau citatiile pe capota masinii in strada, cu datele celor anchetati. pai tu anchetezi pe cineva si nu stii cum se numeste si nici ce a facut? Cum de era numit ” faptuitor” cel care avea deja dosarul in alb facut?

      Comentariu de carmen — 19/08/2012 @ 8:38 AM | Răspunde

  41. Eu propun reinfiintarea instantelor ad-hoc la caminul cultural din comuna, ca pe vremea Impuscatului, cu diferenta ca procesele la fata locului sa fie judecate tot de catre procurori ca e criza si sa nu mai cheltuim si cu juzii inutil.Sau mai bine ca pe vremea lu’tanti Ana Pauker si tov.Andrei Ianurevici Vâşinski, saltati in noapte toti votantii si inchisi fara niciun proces.Daca cineva cometeaza ceva despre activitatea procurorilor sa fie batut cam cum se practica deunazi in beciurile securitatii.Nu ar fi mai bine?

    Comentariu de Vlad — 18/08/2012 @ 3:23 PM | Răspunde

  42. Cum au inteles Antenele sa prezinte stirea:

    Comentariu de Anca — 18/08/2012 @ 3:25 PM | Răspunde

  43. Domnule Danilet, pentru 3000 de euro pe luna, plus diurna si alte alea, aveti cam mult timp liber pentru a conversa pe blog.A propos, ati fost cumva coleg cu d-na Kovesi?Aveti cam aceeasi maniera de a interpreta legea-numai in interesul „organelor”!

    Comentariu de Stefan — 18/08/2012 @ 3:29 PM | Răspunde

    • Pai sunt in concediu :)
      Nu am fost coleg cu Kovesi, eu am terminat la Iasi, ea la Cluj. Dar nu era nicio problema daca eram colegi, nu?!

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:41 PM | Răspunde

      • Daca sunteti in concediu cum dati declaratii in numele CSM ?

        Comentariu de C. Alifanti — 18/08/2012 @ 10:01 PM | Răspunde

        • pai eu nu vorbesc in numele CSM, ci al meu. Dar si cand sunt in concediu sau in afara orelor de program, tot imi pastrez calitatea.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:08 PM | Răspunde

  44. Nu zic ca ma pricep eu la chestii de astea, dar in momentul in care cineva zice ca ,,procurorii fac un abuz”, ,, procurorii apeleaza la metode staliniste de investigare” , ,, procurorii actioneaza la comanda politica”, sfideaza cu ceva organu’? In alta ordine de idei, ma inclin in fata desteptaciunii domniei sale, dar mintea mea ingusta si putinul drept penal pe care il stiu, imi zice ca in momentul in care se comite o infractiune, ea trebuie sa fie determinata , iar subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa fie si el determinat. Insusi din textul art. 272 ind 1, fiecare categorie profesionala este nominalizata, iar introducerea sintagmelor ,,unui judecator, unui procuror, unui organ de cercetare” face referire DIRECTA la un organ al justitiei, ori nu am auzit pe nimeni sa zica ca procurorul X sau Y este nasol. De asemenea , subiectul activ al infractiunii este cat se poate de determinat, legiuitorul intelegand ca in contextul acestei infractiuni, subiectul activ sa fie sa fie ,, o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală”. Ori, nu cred ca cei care apar la TV, cei care posteaza pe blog-uri, facebook, etc. participa sau asista la asemenea proceduri.

    Comentariu de Gigel — 18/08/2012 @ 3:32 PM | Răspunde

    • Gigel, eu nu am invinuit pe nimeni. Am vazut ca populatia saraca in cunostinte este infestata cu idei ce trezesc ura impotriva organelor judiciare. In aceste conditii, cred ca este normal ca oamenii sa stie la ce se expun daca dau curs acestor instincte.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:31 PM | Răspunde

      • Inteleg opinia dumneavoastra, dar populatia saraca in cunostinte este deranjata de comportamentul procurorilor si modul lor de lucru. De ce dupa declansarea acestui scandal au ales sa urmeze procedura si sa emita citatii pentru fiecare persoana in parte? Din ce am studiat eu, aceasta infractiune nu mai apare in structura Noului Cod Penal, prin urmare le deschidem dosare penale, ii anchetam, declansam urmarirea penala in baza Codului Penal actua; si apoi, la intrarea in vigoare, aplicam dispozitiile NCP si am terminat toata treaba, toti sunt bine sanatosi.

        Comentariu de Gigel — 18/08/2012 @ 10:39 PM | Răspunde

  45. Stimate domn, am luat nota ca „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegatorul sa voteze sau sa nu voteze în cadrul referendumului se pedepseste cu …”.

    Ne puteti da cateva informatii despre numarul anchetelor desfasurate pentru identificarea si sanctionarea celor care au actionat pentru impiedicarea unor cetateni sa participe la vot?

    Multumesc

    Comentariu de chinezu' amuzat — 18/08/2012 @ 3:54 PM | Răspunde

  46. in primul rand lumea vorbeste de abuzurile procurorilor care uita ca sunt in slujba cetatenilor si platiti de acestia!!!! procedura viciata nu e admisa in instanta! nu sunteti singurul care cunoaste legea si in primul rand procurorii ar trebui sa se comporte macar omeneste decent daca nu stiu sa se comporte prin prisma meseriei. procurorii nu sunt, adica nu ar trebui sa fie, masa de manevra politica. nu ar trebui sa fim pudici si sa ignoram realitatea in privinta impartialitatii actiunilor pentru ca alegeri si plangeri penale au fost si pana acum cu acelasi obiect si nu s-a luat nici o masura! ar trebui sa ancheteze si in judetele cu prezenta mica la vot nu? daca s-ar fi invalidat referendumul nu cred ca se mai facea vreo ancheta!

    Comentariu de iulia — 18/08/2012 @ 3:59 PM | Răspunde

    • Se ancheteaza peste tot unde sunt plangeri. FIresc, nu?!

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:40 PM | Răspunde

      • si in legatura ca temeiul, adica art. 224, actele premergatoare se concretizeaza intr-un proces-verbal care atesta ce a perceput ex propriis sensibus organul care l-a intocmit si poate constitui mijloc de proba. calitatea de martor o poate avea cineva intr-un cadru procesual, actele premergatoare sunt in afara cadrului procesual, care incepe cu urmarirea penala, deci declaratiile persoanelor respective nu au valoare de declaratii de martori. eu sunt de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste respectarea legii dar trebuie sa se aplice in ambele directii, or atitudinea sfidatoare (cel putin asa reiese din media) nu face decat sa puna intr-o lumina proasta si sa decredibilizeze cercetarea judiciara.

        Comentariu de iulia — 18/08/2012 @ 6:43 PM | Răspunde

  47. N-am încredere în procurorii care, descendenți ai celor care veneau cu mașina neagră la poartă și-mi anchetau bunicii și părinții, bat satele căutând infractori ai votului. Păi la alegerile din 2009 au fost mii de cazuri dovedite de furt electoral și aceiași procurori s-au făcut că nu văd, nu aud. Toți știu că, măcar în 2009, Traian Băsescu a pierdut, iar suirea lui, printr-un procent la mustață, în Deal, s-a făcut prin furt. Nu s-a clătinat un mușchi pe fața instituțiilor operate chirurgical de Băsescu. Cum să am încredere că azi ar fi sincer alarmați că s-a furat un vot la Gheboaia? Auzi mă, ce zice ăsta (Viorică), cică s-a furat un vot la Oradea, râdea Videanu, acompaniat de o oaste de hă-hă-hă, în timp ce ei produceau, la minut, oricâte voturi le trebuiau în diaspora.
    http://ampress.ro/editoriale/n-am-incredere-in-csm-in-curtea-constitutionala-si-in-nimic-din-tot-ce-a-fost-atins-de-traian-basescu/

    Comentariu de Marius Mina — 18/08/2012 @ 4:04 PM | Răspunde

  48. D-le judecator, cu tot respectul pentru meseria dvs., vreau sa va intreb unde erati cand presedintele Traian Basescu i-a catalogat pe judecatori ca fiind incompetenti (textual). De asemenea, as vrea sa va intreb de ce nu ati avut o pozitie la fel de transnsanta si atunci cand, acelasi Traian Basescu, a afirmat ca ”judecatorii sunt categoria profesionala care a facut cel mai mare rau Romaniei”. Nu uit nici felul in care acelasi presedinte batea cu pumnul in masa si striga la Procurorul general Kovesi, acuzand-o ca nu are rezultate in dosarul revolutiei. Sunt perfect de acord ca justitia- ca putere de stat- nu trebuie sa fie influentata de politic. Nu pot insa sa nu constat ca reprezentantii de frunte ai justitiei nu au absolut nicio reactie in fata tuturor jignirilor si acuzelor directe aduse de Traian Basescu. In schimb, procurorii reactioneaza imediat ce Traian Basescu pronunta un nume: a doua zi, aflam de la tv ca acel personaj este cercetat. Nu e cazul de exemple: sunt mai mult decat evidente, mai ales in ultima vreme. Este normal ca procurorii sa faca anchete, judecatorii sa judece, justitia sa isi vada de treaba ei fara partinire. Indiferent carui partid apartin, politicienii vinovati sa plateasca. Insa se vede ca se actioneaza cu dubla masura. Pe mine, ca platitor de taxe, ma intereseaza ca statul caruia ii dau taxe sa aiba institutii puternice si credibile. Daca eu vad ca una din puteri – justitia- se pleaca in fata lui Traian Basescu, imi pierd increderea. aceasta este marea problema in acest moment. Lipsa de credibilitate a institutiilor fundamentale. Practic, noi, platitori de taxe, ne uitam la justitie, la CCR…ca la Dumnezeu pe pamant. CCR ne-a dat deja masura unor ezitari fara precedent, a unor decizii contestabile si inexplicabile. Practic, in momentul de fata, o tara intreaga depinde de 9 oameni numiti politic, fiecare cu datorii fata de partidul care i-a trimis acolo. As dori sa meditati putin si sa intelegeti ca singura speranta a evolutiei democratiei acestei tari este justitia corecta, echitabila si fara culoare politica. Nu mi-as permite sa va dau sfaturi. Insa sunt multi cetateni care gandesc ca mine. Cetateni care platesc taxe, cetateni care au dreptul la o justitie corecta.

    Comentariu de milena — 18/08/2012 @ 4:32 PM | Răspunde

    • Regret ca nu ati citit reactia mea la afirmatia `justitia care a facut cel mai mare rau`. Dar poate va reamintiti ce ne-a spus Basescu dupa ce anul trecut am spus ca nu poate modifica Constitutia asa cum vrea el.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 4:39 PM | Răspunde

      • Domnule judecator, nu vreau sa intelegeti gresit: nu mi-as permite niciodata sa va dau sfaturi: nu am nici pregatirea, iar respectul pentru meseria dvs. nu ma lasa sa fac asa ceva. Mesajul meu a fost cat se poate de clar: in acest moment, societatea romaneasca trece printr-o perioada extrem de dificila: lipsa de incredere a cetatenilor in institutiile fundamentale. Nu este numai opinia mea: prin natura meseriei , interactionez cu oameni care nu fac politica. Acesti oameni vor mai multa siguranta si au nevoie de incredere in institutiile statului. Justitia este una din puterile statului pe care noi o dorim libera. Politicienii, presedintii, nu au dreptul sa intervina: nici macar sa ii catalogheze ca fiind incompetenti pe magistrati, nici sa bata cu pumnul in masa, nici sa ameninte in vreun fel. Eu nu vreau sa vad ca astfel de scene raman nesanctionate. Nu ma intereseaza numele celui care face astfel de gesturi. Acel politician care indrazneste sa ameninte prin vorbe sau fapte justitia, sa fie pedepsit. Atat ne-a mai ramas: speranta ca justitia poate sa fie, prin oamenii ei, o institutie puternica, libera, credibila. Avem de nevoie de magistrati care nu se tem sa dea solutii corecte in dosarele politicienilor sau ale oamenilor de afaceri. Va doresc bafta multa in aceasta misiune extrem de grea!

        Comentariu de milena — 18/08/2012 @ 5:12 PM | Răspunde

  49. Stimate d-le Danilet,

    V-am admirat activitatea profesionala si publicistica, consideradu-va un excelent profesionist.
    Postarea cu procurorii insa e absolut gretoasa. Ca si sesizarea nush carei inspectii ca se ameninta independenta justitiei ca-si dau unii cu parerea.
    Supararea me nu vine din faptul ca avem opinii contrare ci din faptul ca judecati cu dubla masura, lucru care ma face sa va consider la fel de aservit politic pe cat sunt Kovesi si Danel Morar.
    Nu v-am vazut sesizand inspectoa judiciara sau luand atitudine prompta cand suspendatul presedinte se ratoia la procurori ca nu dau rezolutii in dosare celebre. Probabil imixtiunile lui Base in treburile justitiei independente sunt permise pe principiul el are voie…
    Apoi ma mai deranjeaza atitudinea asta batoasa cand politicieni, analisti si jurnalisti comenteaza activitatea justitiei. Nu-mi amintesc sa scrie prin vreo lege ca e interzis. Stiti cate decizii si abuzuri se fac in justitia noastra? Va intreb asa, ca intre oameni lucrand in sistem. Care e problema daca se discuta? Daca judecatorul e corupt, are comportament abuziv sau e pur si simplu prost (pregatit) trebuie sa tacem toti ca sa nu-i afectam independenta?! Nu, serios…
    Din cate stiu eu, fara sa fiu penalist, orice declaratie se da la sediul organului de cercetare, dupa ce in prealabil am primit citatie in care mi se spune nr de dosar, obiectul, dreptul de a ma prezenta insotit cu avocat, etc. Nu vine nimeni la poarta daca nu e cu flagrant si nu vine nimeni la mine-n curte fara mandat. Poa sa fie el si procuroru general, daca intra-n curte fara mandat si dupa ce l-am rugat apeland inclusiv la origini sa iasa din casa, pot sa pun lejer mana pe furca sau bata, ca sa ma protejez d-un abuz si o incalcare a proprietatii mele.
    M-ati dezamagit teribil.
    Apropos, ca sunteti asa ingrijorat de soarta justitiei, de demisia d-nei Pivniceru cand va intalniti sa luati act?

    Comentariu de Catalin — 18/08/2012 @ 4:40 PM | Răspunde

    • Haideti sa ne intelegem: nu este un argument acesta `dca nu ai facut atunci, acum nu trebuie sa faci`. Si inca ceva: daca nu ati auzit dvs, nu inseamna ca nu a existat. Daca acceptati aceste axiome, va raspund la dileme:
      1. Multumesc pt aprecieri. As fi vrut sa stiu si cu cine stau de vorba, dar anonimatul va ocroteste.
      2. Inspctia judiciara est sesizata nu cu privire la cei care au facut firmatiile, ci cu privire la continutul afirmatiilor. E cam ce face CNA-ul cand nu se respecta codul audiovizualului. La noi se prevede asta in Regulamentul CSM.
      3. Eu nu spun ca e interzis sa comentezi justitia. Din contra, accept si incurajez asta. Dar pentru oamenii politici e mai sensibil sa o faca, si aproape interzis pentru ministri. Vedeti Recomandarea CoE (2011) 12 si Raportul CE din iulie 2012.
      4. Stiu, sunt abuzuri. Pe unele le constatam si noi la CSM si sanctionam magistratii. Altele sunt de competenta DNA. Am si scris o carte https://cristidanilet.wordpress.com/2009/11/18/coruptia-judiciara-carte-gratuita/ (daca va intereseaza, v-o expediez gratuit, mai am cateva exemplare).
      5.In cursul up declaratiile se pot lua oriunde. Am intrebat si eu procurorii din cazul referendumului cum au procedat si mi-au raspuns ca ei stau la sediul postului de politie unde sunt chemati oamenii de catre politisti – ceea ce e legal.
      6. Regret ca v-am dezamagit. Dar eu cred cu tarie cele spuse in aceste zile.
      7. Miercuri ne intalnim in Plenul CSM.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 2:05 AM | Răspunde

  50. Domnule judecator vi se pare corecta actinea procurorilor?ati adus in derizoriu tot pana si de Biblie v-ati atins nu pot spune altceva decat rusine justitiei independente

    Comentariu de nicola — 18/08/2012 @ 4:50 PM | Răspunde

  51. Domnule judecator,

    Va multumesc pentru pozitia luata. Se pare ca mai exista sanse pentru o justitie corecta. Succes, nu este usor cu atatia „oameni de bine”.

    PS. Vad comentarii, multe , care nu au legatura cu subiectul. Dupa cum stiti in Romania democratia, „puterea poporului” incepe si se sfarseste cu un vot. Constitutie?Institutii? Independenta puterilor? astea sunt mofturi pentru „omul de bine”.

    Comentariu de eugeni — 18/08/2012 @ 4:52 PM | Răspunde

  52. Dle Danilet,
    Dta ai impresia ca esti intangibil criticilor de orice gen doar pt ca esti magistrat? Te inseli, caci singurul loc in care ai autoritate, conf art 272.1/ Cod Penal, este sala de sedinta a completului judiciar ! Si poate nici atunci, chiar daca in boxa ar fi ruda dtale apropiata,care te-ar fi jignit, in colt, la bodega!
    In rest, esti un cetatean ca oricare altul si poti fi supus oprobiului public pt acte anti-sociale! Iar cum libertatea de opinie este garantata, si eu pot emite judecati privind competenta si moralitatea dtale, abuzurile si partizanatul de orice gen! Asa ca, declaratia cum ca oricine emite pareri negative (avem voie sa va inchinam ode?) despre magistrati este culpabil, este rodul unei minti bolnave, mai ales ca nu ai „delegatie dumnezeiasca”! Apreciez ca un pic de modestie nu ti-ar strica, intrucat esti tanar si efemer in posturile ocupate si nu cunosti ce-ti rezerva viitorul! Si nu uita: cineva te-a „uns in functiile” respective, tot el sau altul te poate „scapa” de povara atributiilor specifice!
    In ceea ce priveste opinia dtale precum ca magistratii sunt, prin CSM, pe picior de egalitate cu parlamentarii, te inseli amarnic (de ce, ca asa ati hotarat voi, grupa mica a magistraturii ce se vrea a fi „stat in stat”? in CSM, ar fi trebuit sa fie numiti sau alesi reprezentantii magistratilor cu o experienta de min 25-30 ani); senatorul si deputatul sunt acolo prin vointa a zeci si sute de mii de alegatori, pe cand judecatorii si procurorii sunt „unsi” prin vointa unui individ sau/si , uneori, a unei „bisericute” din tagma! Asadar, si unii si altii sunt in slujba cetateanului, insa parlamentarii reprezinta cetatenii ( voi nu) si pot solicita prezenta oricui la plen sau la una dintre comisii (adica Basescu poate fi obligat, iar procurorul nu?). Cred ca Dna Pivniceru are mult de lucru cu reasezarea relatiilor dintre CSM si Parchetul General cu celelalte institutii ale statului si Inclusiv cu elaborarea unui algoritm de promovare in functii, astfel incat un avocat cu experienta sa nu umple de ridicol un judecator sau procuror „virgin”.
    Fara respect (la asa o declaratie, ….?)
    Dan Buzescu.

    Comentariu de Dan Buzescu — 18/08/2012 @ 4:53 PM | Răspunde

    • De fapt judecatori ar trebui sa ajuinga cei care au deja un minim de 15-20 de ani experienta in domenii juridice

      Comentariu de Ghita Bizonu' — 18/08/2012 @ 5:08 PM | Răspunde

  53. nu eram aici daca judecatorii si procurorii nu erau in varful coruptiei…asa ca domnule judecator danilet…bati campii rau de tot

    Comentariu de mircea — 18/08/2012 @ 5:14 PM | Răspunde

    • SUnt de acord ca, coruptia judiciara a facut mult rau. Atat cea individuala, cat si cea institutionala. De aceea avem nevoie de independenta justitiei si mecanisme de autoguvernare.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 5:40 PM | Răspunde

  54. si abuzul in servicu cum se pedepseste?????? sau au dreptul magistratii sa faca ce vor fara respect fata de prevederile legale???? si competentele dna tin oare si de referendum???? sau doar de acitvitati care vizeaza coruptia???? de ce nu ancheteaza speta procurii de la penal???? si de ce nu se ancheteaza si incitarea la neprezentarea la referendum???? sau asta nu este prevazuta in codul penal (sic!)?????

    Comentariu de ariana — 18/08/2012 @ 5:33 PM | Răspunde

  55. parchetul…ar trebui sa se ocupe de alte dosare ..de exemplu de al meu care este la parchet de 4 ani si nici pana acum nu am primit solutia…cum este posibil sa stea dosarul la parchet 4 ani desi politia a terminat de atunci cercetarea ptr o chestiune destul de simpla?si ca mine sunt multe alte cazuri…desi platiti din banii nostri acestia lucreaza impotriva noastra nu ptr noi!!!

    Comentariu de liana — 18/08/2012 @ 5:36 PM | Răspunde

  56. Frumoasa independenta asta a justitiei numai cand sunt interese?????? As vrea sa comunicati public ce masuri s-au luat, impotriva DNA si a procurorului de caz, in cazul anchetarii celor 3 judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti pentru solutia data in dosarul dinel staicu(nutu). Deci daca justitia e independenta cele 3 judecatoare nu puteau fi cercetate penal pentru solutia pronuntata in dosar, ele puteau fi cercetate doar disciplinar, dar CSM-ul a mers pe burta si si-a vazut de treaba. Actuala componenta a CSM-ului prin implicarea in problemele politice a adus justitia chiar mai jos decat era, si caderea aceasta libera va continua atat timp cat este impicat politicul. Intelegeti pentru ultima oara ca reprezentanti justitiei sa fie respectati, ca omul de rand sa nu isi piarda increderea in magistrati fiecare din cei din sistem trebuie sa isi faca datoria mai presus de orice interes personal sau politic.
    Cum mai are csm curaj sa iasa in fata cand au refuzat sa se intruneasca intr-un termen util pentru a numi ministru al justitiei pe unul dintre ei, ce si-ar putea dori mai mult orice CSM din lumea aceasta???? Si cei din consiliu se fac ca nu vad nimic, ca nu au nevoie de nimic, sincer in calitate de membru al csm as fi vorbit cu toti cei din consiliu, lasam dracu concediul pentru o zi, ne intalneam, stabileam ce era de stabilit si imi vedeam de concediu mai departe. Ce trebuie invatat din aceasta situatie e ca functiile de conducere pe care cei din consiliu si le-au dorit si pe care le ocupa vin la pachet cu foarte multe sacrificii.

    Comentariu de paisie — 18/08/2012 @ 5:49 PM | Răspunde

  57. dar impotriva unor asemenea amenintari si intimidari, gen „inchide pliscul, ca sunt procuror si-s jmecher si te bag la beci si te fac cum vreau eu, cu articolul cutare si fara articolul cutare”, impotriva unui asemenea gen de discurs nu spune chiar nimic codul penal? nu exista nimic in codul penal impotriva bagarii pumnului in gura?

    Comentariu de radugonciar — 18/08/2012 @ 5:50 PM | Răspunde

  58. apitolul V
    CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

    Art. 44

    Legitima apărare

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.

    Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

    Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

    Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
    Cod penal actualizat prin:

    Lege nr. 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din 19 iulie 2005, Monitorul Oficial 653/2005;

    Lege nr. 169/2002 – privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 10 aprilie 2002, Monitorul Oficial 261/2002;

    Comentariu de mascalzone — 18/08/2012 @ 6:02 PM | Răspunde

  59. Capitolul V
    CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

    Art. 46

    Constrângerea fizică şi constrângerea morală

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

    De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

    Ati uitat sa specificati ca i-ati intimidat, amenintat pe oameni cu diverse pedepse daca nu spun cu cine au votat, asa dupa cum s-a vazut la tv. si in presa.Nu uitati>NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE.si ca in Constitutie este specificat ca votul este secret…si ca fiecare e liber sa voteze cum doreste,fara sa comunice onor instantei….In caz contrar nu are sens sa mai respectam legea daca insusi onor instanta ,in numele nu stiu cui ,o incalca..

    Comentariu de mascalzone — 18/08/2012 @ 6:07 PM | Răspunde

    • Nu cred ca a intrebat cineva pe altcineva cum a votat.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 7:07 PM | Răspunde

  60. uluitor cum se inflamează unii când li se prezintă, negru pe alb, textul legii.
    se pare că este băsistă/comunistă/securistă/etc. însăși ideea de lege, de drept.
    și e chiar păcat să ai o asemenea sursă de informații – de la un expert și oferită gratuit, cu amabilitate –, dar să nu profiți de ea, postând doar pentru a jigni.

    Comentariu de de-a dura lex — 18/08/2012 @ 6:09 PM | Răspunde

  61. @Danilet – indiferent ce ati face votantii USL va vor critica, orice explicatii sunt inutile

    Comentariu de Sassu — 18/08/2012 @ 6:12 PM | Răspunde

    • Eu nu am o problema cu ai cui sunt cei care au votat, ca nu fac politica. Ci numai cu cei care au incalcat legea votand in locul altora sau votand de mai multe ori.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 7:06 PM | Răspunde

      • Sa zicem ca ati avea dreptate,dar de ce atunci cand presedintele suspendat,la referendumul trecut a fost votat in strainatate de sute de persoane cu drept de vot,procuratura din Romania nu s-a autosesizat sa verifice veridicitatea listelor?Un raspuns pertinent astept si eu din partea dvs.Cred ca o frauda mai mare ca atunci nu s-a intalnit, pentru ca fizic cei din strainatate nu puteau vota in acel ritm…gandindu-ne cat timp le era necesar pentru a fi luati in evidenta si apoi timpul necesar executarii votului in sine.

        Comentariu de mascalzone — 18/08/2012 @ 9:53 PM | Răspunde

        • Am raspuns de cateva ori la aceasta intrebare.

          Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:06 PM | Răspunde

          • Si masura care a fost?Ca domnul presedinte suspendat a mai condus tara inca 3 ani de atunci?Frumos si-a mai indeplinit procuratura sau justitia din Romania atributiile functionale.Nu inteleg de ce acum cand intr-adevar lumea a votat si doreste ca acesta sa nu ne mai reprezinte,onor justitia s-a trezit brusc ca are atributii si trebuie sa le duca la indeplinire?Ciudat mod de a ne indeplini atributtiile conform fisei postului.Nu credeti ca ar fi cazul ca cei care nu au luat atitudine atunci,sa fie trasi la raspundere,, in corpore”cu cei de acum.Culmea este ca cei care au pierdut atunci,nu s-au agatat de rezultat ca cei de acum….Si legile erau cam aceleasi ,cu modificari care nu au aplicabilitate in cazul de fata.D-nule procuror , nu este frumos ca ati tabarat pe locuitorii de la sate ,care nu prea au acces la media sau nu au timp pentru asa ceva….dar nu uitati ca nu toti sunt nestiutori de legi.si ca acestea sunt si pentru justitiari.

            Comentariu de mascalzone — 19/08/2012 @ 9:25 AM | Răspunde

  62. Buna seara, Domnule Danilet;

    Va multumesc frumos pentru tentativa Dumneavoastra de-a explica juridic „ce & cum”; va rog sa nu uitati realitatea cruda din RO de azi: 42% dintre romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului … Pentru acesti oameni nicio explicatie nu este destul ca clarificatoare! Apoi sunt postacii si trollii platiti doar pt. a ataca pe Net comentariile care nu convin celor care-i platesc. A va pierde timpul & nervii cu acestia este neproductiv! Pentru acestia s-a inventat moderarea. Acest demers nu este anti-democratic si face bine sanatatii societatii romanesti (in mare suferinta acum!).

    Sa auzim numai de bine!

    Comentariu de Sorin Fortiu — 18/08/2012 @ 6:39 PM | Răspunde

  63. as vrea sa mai adaug, vazand ca dumneavoastra chiar raspundeti la comentarii ceea ce este admirabil, ca reactia dumneavoastra vis-a-vis de pozele de tip paparazzi din presa in care apare dna judecator pivniceru trebuia sa fie mai ferma pentru ca mie nu mi se pare nimic anormal in a avea prieteni cu care sa mergi cu masina; speculatii de genul acesta de doi lei nu cred ca isi au rostul mai ales cu privire la dna pivniceru care este cel putin de admirat. trebuia sa aveti o atitudine mai ferma nu sa spuneti ca nu se stie decat din presa ca e masina lui nastase pentru ca a cui e masina este complet irelevant. dna judecator are dreptul la o viata privata!

    Comentariu de iulia — 18/08/2012 @ 6:51 PM | Răspunde

  64. Se pare ca mai exista sanse pentru o justitie corecta. Mult succes, nu are rost sa raspundeti tutoror postacilor, exista si moderarea :)

    Comentariu de Radu — 18/08/2012 @ 7:27 PM | Răspunde

  65. dar cine ataca poporul roman si votul sau ce risca.

    Comentariu de vly — 18/08/2012 @ 7:32 PM | Răspunde

  66. D-le Judecator, tot respectul pentru incercarea de normalizare. Dar oare inainte de a face referire la Codul Penal nu ar trebuii sa ne uitam in Constitutie, de unde rezulta ca acesti procurori actioneaza ilegal, nerespectand inviolabilitatea domiciliului (batutul din poarta in poarta) si secretul votului (intrebarea cum ati votat)? Si atunci dvs., CSM, nu ar trebuii sa duceti la indeplinire rolul conferit de Constitutie, acela de a fi garantul independentei justitiei si sa sanctionati partizanatul PICCJ (CR, art 134 / 2). Sau preferati sa fiti si dvs. partizani in acest razboi imbecil intre romani, in loc sa luptati pentru stoparea lui (lipsa unei reactii in cazul pozelor Pivniceru ar fi un argument pentru partizanatul de care va intreb) ? Dar prefer sa cred in lipsa acestui partizanat, in competenta si dreapta judecata a CSM-ului si sa vedem luari de pozitie verticale, corecte, in toate cazurile in care trebuie, urgent, sa va pronuntati. Spor la lucru D-le Judecator, de luni aveti destule de facut !

    Comentariu de Vasile — 18/08/2012 @ 7:54 PM | Răspunde

  67. #73 Jos Guvernescu
    18.08.2012 15:48

    Toată stima mea pentru acest tânăr procuror !

    Nu am absolut nimic de comentat la ce a afirmat, pentru că este 100% corect şi PROFESIONIST.

    Ce mi-aş dori însă, ar fi ca dânsul să ia o poziţie dură şi faţă de colegii dumnealui care îşi fac prost jobul, adică sunt NEPROFESIONIŞTI.

    Şi aş mai avea ceva să-i spun d-lui procuror: dacă a întâlnit pe teren oameni care au arătat NESUPUNERE CIVICĂ, să se gândească dânsul dacă nu cumva respectivii oameni au luat exemplu de la preşedintele de garaj (pardon – preşedintele Masăverde).

    Reamintesc: referindu-se la reprezentanţii statului care trebuiau să facă minireferendumului, Băsescu a spus:

    „NU LE DESCHID UŞA !”

    Ei, ce spuneţi…?

    Comentariu de Eu — 18/08/2012 @ 7:56 PM | Răspunde

  68. Foarte corect! Succes.

    Comentariu de andrei1983 — 18/08/2012 @ 7:58 PM | Răspunde

  69. Intrebare: Cat costa toata aceasta actiune a Procuraturii si cine plateste?

    Comentariu de Sorin — 18/08/2012 @ 8:19 PM | Răspunde

    • E inclusa in bugetul Minsiterul Public. SI costa mai putin decat ar costa cetatenii chemati la sediile de parchet pe banii lor.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 8:24 PM | Răspunde

      • Esti in eroare !Daca ar fi CITATI LEGAL IN CALITATE MARTORI (te rog sa postezi un link si cu ce prevede legea in aceasta privinta), oamenilor li s-ar deconta cheltuielile de transport, intretinere… si li s-ar compensa veniturile pe care le-ar fi realizat din munca pentru ziua pierduta pe la parchet (conf. CPP, care vad ca iti este drag, dar il citezi doar cand crezi ca poti intimida). Si iti mai spun o data : Nu ne mai ameninta ! Niciodata o singura persoana nu a putut si n-o sa poata sa-i tina in jug pe cei multi !

        Comentariu de MARIAN — 19/08/2012 @ 10:48 AM | Răspunde

      • Normal ca aceasta cheltuiala este facuta din banii Ministerului Public, dar ori ca sunt ‘anchetati’ oamenii pe teren ori ca sunt citati la sediile de parchet tot pe banii nostrii sunt facute aceste cheltuieli! Preferam ca si in 2009 sa ‘platesc’ din banii mei o asemenea actiune! Oare de ce atunci nu s-a procedat la fel, cu acelasi exces de zel? Poate ca acum nu mai exista aceasta actiune in forta iar costul era mai mic. Daca rezultatul acestei actiuni in forta nu o sa schimbe cu nimic optinea celor 7,4 mil. de voturi exprimate pt. demiterea Presedintelui, cum se v-a motiva acesta actiune si aceste cheltuieli? Cine o sa raspunda pt. efectuarea lor? Nu o sa se induca in mintea oamenilor ideea ca justitia din Romania actioneaza la comanda politica?

        Comentariu de Sorin — 19/08/2012 @ 11:43 AM | Răspunde

  70. Ce-ar fi sa ne tineti lectii inteligibile de drept.E normal ca cineva pe care nu-l cunosc si nici nu l-am invitat sa vina pe proprietatea mea fara acordul meu?Cred ca si voi ar trebui sa fiti alesi prezentandu-va mapa personala.Consider ca procurorii sunt cei mai slab pregatiti urmeaza judecatorii.Si un avocat in primul de actiivitate combate cu usurinta dosarele fabricate de procurori.

    Comentariu de Genoveva — 18/08/2012 @ 8:19 PM | Răspunde

  71. Intrebare: daca iti spun ca esti prost, e insulta, sau e adevar? Cred ca cel putin 7.4 milioane de romani ar zice ca e un adevar.

    Comentariu de mircea — 18/08/2012 @ 8:29 PM | Răspunde

    • e o eroare de logica sa spui ca e adevarat ceea ce cred multi ca e adevarat – vedeti argumentul ad populum.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 9:58 PM | Răspunde

      • Si omul de paie tot o eroare logica este.

        Cei 7.4 milioane doar recunosc un adevar din natura, nu creeaza unul.

        Comentariu de Anonim — 21/08/2012 @ 3:20 PM | Răspunde

  72. SA VA FIE RUSINE CA INCERCATI SA SPERIATILUMEA! SUNTETI DE TOT RASUL IN ACEASTA POSTARE! VA CREDEAM OM SERIOS!

    Comentariu de proiectromania — 18/08/2012 @ 8:30 PM | Răspunde

    • Daca lumea se sperie de incalcarea legii, inseamna ca suntem pe drumul cel bun.

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 9:59 PM | Răspunde

  73. Din ce bani sunteti platiti domnilor judecatori? Din ai nostrii ai tuturor! Si mai aveti si niste salarii foarte mari pe deasupra.Foarte bine ca ancheteaza neregulile dar de ce parchetul nu a fost la fel de consecvent cand in 2009 s-a vazut clar ca Basescu a furat alegerile ajutat de securitate? De ce nu sunteti cinstiti domnilor pentru ca nu Basescu va plateste ci noi ,sa nu uitati asta domnule judecator!

    Comentariu de constantina — 18/08/2012 @ 8:39 PM | Răspunde

  74. Nu va ataca nimeni.
    Numai ca se vede din avion ca procurorii sunt aserviti unui singur om

    Comentariu de Window — 18/08/2012 @ 8:58 PM | Răspunde

  75. […] Cine ataca procurorii risca inchisoarea […]

    Pingback de Judecătorul Cristi Danieleț, membru al CSM, aduce lămuriri și atrage atenția « Românica blues — 18/08/2012 @ 9:21 PM | Răspunde

  76. Domnule Cristi Vasilica Danilet, acesta va fi al treilea mesaj care va dispare foarte repede, dar sunt convins ca va va parveni (in cazul in care sunteti cel ce le citeste, si nu doar un Lemming). Cererea de primire in audienta ramane valabila, dar daca nu sunteti in stare sa o acceptati intrucat sunteti sub o prea mare presiune, puteti sa imi comunicati personal, iar informatiile vor ajunge la cineva in stare sa le foloseasca in folosul oamenilor de rand.
    Nu cred ca are rost sa scrieti ce ii asteapta pe cei ce incalca legea, marea majoritate a romanilor cunosc cele zece porunci. Amenintarile la adresa Justitiei au venit din partea cetateanului Basescu Traian, si aveti destule dovezi inregistrate pe video (fara pixeli albastri) care arata ca acesta este cel ce ar trebui investigat cu celeritate.

    Comentariu de Constantin Valsan — 18/08/2012 @ 9:46 PM | Răspunde

    • Acum vad msj. dvs. Am fost invadat azi :). Despre ce audienta e vorba?

      Comentariu de Cristi — 18/08/2012 @ 10:05 PM | Răspunde

  77. Am fost curios sa vad ce venituri aveti. Am gasit declaratia de avere pe pagina CSM. Este adevarat ca nu este actualizata conform legii (sau cei de la CSM nu au aceasta obligatie) ? Declaratia este din 21 ianuarie 2011. Nu aveti venituri decat salariul. Dar am vazut ca ati dus-o greu de tot in copilarie si in studentie. Tatal dv. nu are venituri iar mama dv. are pensie de boala. Probabil ca ati muncit mult pa langa faptul ca erati student. Acum va revansati si le dati pensie de intretinere parintilor dv. Dar asta o faceti in detrimentul fiicei dv., Ana-Maria care este minora si este in custodia fostei dv. sotii (asta rezulta din declaratia de avere). Asta inseamna ca in loc sa dati pensie de intretinere fiicei (25%) ii dati doar 1/6 din salariu. Sper ca sa o ajutati pe langa ceea ce i-a dat legea.

    Comentariu de C. Alifanti — 18/08/2012 @ 10:29 PM | Răspunde

    • 1. Declaratia de avere a fost depusa in termen, pana la 15 iunie anul acesta. Se afla deja la ANI.
      2. Multumesc pentru griji. Mai am un copil din a doua casatorie, de unde rezulta ca 1/6 este chiar maximul prevazut de lege. Deocamndata nu s-a plans niciun copil. Acum, ca v-am lamurit cu viata personala, va dati cu parerea si despre chestiunile de interes public de aici?!

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 1:17 AM | Răspunde

  78. Va rog sa imi spuneti si mie de ce institutiile statului nu si-au facut treaba atunci cand au facut RECENSAMANTUL DE ANUL TRECUT. Cum se poate ca dupa un an de zile nu se stia concret numarul populatiei. Daca cei care trebuiau sa se ocupe de aceste lucruri isi faceau treaba acum nu exista tiganiada asta la care asistam cu totii. Pe dumneavoastra cei care trebuia sa va ocupati de RECENSAMANT atunci de ce nu ati fost amenintati cu inchisoarea pentru ca ati luat salariile si nu v-ati facut treaba. Va rog sa imi spuneti si mie asta cum e? Cu toata tehnologia de care dispunem in anii 2012 trebuia sa stim in timp de o apasare de buton cati suntem si pe unde suntem. Trebuia sa vedem niste rapoarte si niste grafice. Eu consider ca ati furat din banii statului pentru ca cei care sau ocupat de recensamant au fost platiti dar nu si-au facut treaba, Ei trebuie sa plateasca prima data si apoi Tot statul este de vina pentru ca nu introduce votul electronic. ASTFEL NIMENI NU AR MAI PUTEA SPUNE NIMIC. Suntem de rasul curcii pentru ca noi inca mai numaram voturile cand exista calculatoare care ar putea sa faca acest lucru instantaneu. Dupa ce s-ar scurge timpul in care lumea ar trebui sa voteze in urmatoarele cinci minute am putea sti cu totii rezultatele fara nici un fel de smecherii care se fac in toate partile. La mine a venit acasa un polititst sa verifice cate persoane locuiesc la adresa mea. Dupa ce am intrat in vorba cu domnul agent acesta mi-a spus ca la adresa mea figureaza ca locuiesc 15 persoane si asta nu e vrajeala si nu sa intamplat in Bucuresti. IMI ESTE SCARBA DE CEI ce ne conduc pentru ca nu au facut si nici nu au vrut sa faca nimic pentru tara si pentru popor. Fiecare a a juns acolo si a furat cum a putut ca niste paraziti fara sa faca nimic pentru popor. Viata unui cetatean simplu este foarte grea. Aici jos e un fel de jungla si totul se intampla ca intro jungla. Sa va fie rusine ca amenintati lumea cu legile astea care se aplica numai asa cum vreti voi. Cei care au bani si putere nu functioneaza dupa aceste legi. Legile astea sunt pentru fraeri si voi va folositi de ele ca un scut de aparare atunci cand vine vorba de dreptate. Va rog sa mai cititi BIBLIA sa va mai luminati putin domnule. Cred ca v-ar folosi foarte mult

    Comentariu de mihai — 18/08/2012 @ 10:30 PM | Răspunde

    • Legile sunt pentru toata lumea, da cei de buna credinta sufera in tara asta numai din cauza celor care o incalca. Dar sa speram ca cel putin copiii nostri vor trai intr-o lume mai buna, unde legea e respectata de toata lumea si tuturor le e frica sa o incalce.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 1:20 AM | Răspunde

  79. Cristi,eu traesc in Australia de mai bine de 30 ani, aici un Procuror nu are niciun drept,nicio putere sa-mi bata in poarta…dac o face primeste un sut-n fund!? (…) numai Politia te poate trimite in fata unui Procuror,daca are caz concret,altcuva se demite tot cazu,cu despagubiri pt invinuit.
    In Romania legea este facuta dupa urechea mafiota a lui Basescu,si aplicata de voi asa zisii Procurori.

    Comentariu de Emil Ungureanu — 19/08/2012 @ 12:49 AM | Răspunde

    • Eu nu sunt procuror.
      Apoi, legea asta nu e facuta de Basescu, e din 1968 si se cheama Cod de procedura penala. Potrivit ei, tot ce face un politist poate face si un procuror, adica inclusiv audiere de persoane.
      In Australia se aplica sistemul de drept anglo-saxon. La noi e sistemul de drept continental.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 1:42 AM | Răspunde

      • Cristi,a-si posta altcumva pt tine sa intelegi,ca,legea are un singur raspuns;Da ori Nu. Chear ca esti Judecator,nu te arunca-n lege ne-juridica!!?
        .(Ar lua ore sa iti spun diferenta, dar banuiesc ca nu e nevoie totusi).Beep.
        Pt tine,ce fel de imputernicire arata Procurorii, ASA NUMITILOR FAPTASI pt aceste investigatii?? aprobate de cine!!!?
        Si asta ca faci parte din sistemul de drept continental,perfect functional.

        Comentariu de Emil Ungureanu — 19/08/2012 @ 10:36 AM | Răspunde

  80. Draga d-le Danilet ,

    Citindu-va productia , prin fata ochilor au inceput sa-mi joace nemuritoarele versuri „Dai în mine ? Dai în fabrici şi uzine (…)” …

    Poate nu strica sa va reamintesc ca inainte de asa zisa revolutie , sa ataci un militian sau un procuror (judecatorul avea o autoritate si o pozitie ceva mai incerta) era o crima odioasa , pedepsita prompt si cu maxima severitate (intre noi fie vorba , ce timpuri …) .

    Cu toate astea – sau poate si din acest motiv – in 22.12.1989 , in comuna Dealu , jud. Harghita , plutonierul de militie Cheuchişan Teofil este linsat , jupuit cu furculita si apoi incendiat . Omorul s-a petrecut in prezenta intregii suflari a localitatii (inclusiv a sotiei si a celor doi copii ai celui ucis) . Nimeni nu a intervenit in favoarea militianului .

    In aceiasi zi , maiorul Agache , seful militiei economice din Odorheiu Secuiesc , este linsat de multime in centrul orasului . Cadavrul a fost profanat si mutilat .

    Alt exemplu ilustrativ pentru punctul meu de vedere : in 21.12.1989 , in Cugir , sunt linsati militienii Valentin Pop şi Ilie Staicu . Cadavrele au fost profanate , mutilate , si apoi incendiate .

    … Si nu uitati : actualul aparat represiv (hait , ca mi-a scapat) nu poate fi nici macar comparat cu precedentul .

    Intelegeti cata valoare au amenintarilor d-vs. in perspectiva unor „tulburari” adevarate ? Ati incercat sa estimati probabilitatea unor asemenea evenimente in viitorul apropiat ? Tinand cont de intregul context , inclusiv de gradul actual de (sa zicem) dezinhibitie al maselor , va puteti inchipui o dinamica a desfasurarii „evenimentelor” ?

    … Asa ca ce sa zic ?… Dati-i inainte . Abuzand de putere si pretinzand o intangibilitate si o impunitate dincolo de orice bun simt (ma refer la casta magistratilor in general) , sfidati si intaratati , in continuare , masele . Cu cat o faceti mai temeinic si mai fara pardon , cu atata scurtam chinul . Mie mi se pare ca sunteti pe drumul cel bun …

    Comentariu de florin staicu — 19/08/2012 @ 12:50 AM | Răspunde

    • Nu cred ca sunteti nici psiholog, nici sociolog. Dar totusi va raspund: am scris postarea dupa ce am vazut la TV un tanar care injura un echipaj aflat intr-o masina a parchetului.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 1:39 AM | Răspunde

      • Am afirmat ca as fi psiholog sau sociolog ? Cel putin in raport cu faptele enumerate , chiar are importanta ce sunt sau nu sunt ? Ati uitat ca argumentul ad hominem este cea mai cunoscuta eroare de logica ?
        … Referitor la motivare , de ce va straduiti sa ma dezamagiti ?

        Comentariu de florin staicu — 19/08/2012 @ 2:27 AM | Răspunde

  81. A comenta decent depre procurori – justitie , e o optiune a unui individ ! Dar amenintari gratuite ca pe timpul comunismului e o aberatie si un pumn in gura individului Justitia e patata santajata , partinitoare si uneori corecta ! Legea in Romania nu se mai respecta sau se interpreteaza dupa interese, bani sau politic care este foarte grav ! Societatea romaneasca geme de corupti si hoti de tot felul. Mai avem pana sa avem o justitie occidentala ( SUA,Canada, Israel,Germania, Suedia, japonia ). Va mai trece 100-200 ani pana la o justitie corecta in Romania .

    Comentariu de Clauss — 19/08/2012 @ 6:23 AM | Răspunde

  82. Dl. judecator ma surprinde prin doua lucruri : prin tineretea domniei sale si prin faptul ca , desi foarte tinar, face parte din CSM. Eu imi imaginam ca din CSM fac parte doar magistrati cu multi ani de practica in spate, dar poate ca gresesc eu .
    Acum la subiect : este cu totul ciudat ca un judecator sa se simta ofensat de comentariile din presa si de comentariile adversarilor politici ai basescului .Sa inteleg ca oricine critica, chiar aspru, justitia, devine puscariabil ? Cu respect ii reamintesc d-lui judecator ca „independenta justitiei” se face pe banii publici , iar salariile si privilegiile pe care le au judecatorii si procurorii sint finantate din impozitele cetatenior,, cetateni amenintati de dl. jude cu puscaria…
    Aceiasi cetateni, „puscariabili” in opinia d-lul jude, plaseaza justitia pe ultimele locuri la capitolul incredere – chiar pe ultimul loc, cum reiese din toate .sondajele de opinie…Sa fie nebuni sau idioti cei 90% dintre cetatenii care nu au incredere in justitia din Romania ? Din pacate pentru justitia romana lipsa de incredere este asociata si cu lipsa de respect.Dar increderea si respectul se cistiga, nu se pot impune cu forta…
    Dl. Judecator nu a protestat de nici un fel cind base racnea in public la d-na Kovesi, in 2009, inainte de alegerile prezidentiale, batind cu pumnul in masa pt ca sefa Procuraturii sa scoata mai repede vinovatii macelului din dec 1989 si de la mineriada din 1990 – las la o parte faptul ca d-na Kovesi, daca avea demnitate, ii tragea o poseta in cap basescului si apoi isi dadea demisia ; dar daca ar fi demisionart, oare mai ajungea fratele dinsei intr-o sinecura banoasa de la Transgaz ?
    Dl. Danilet nu a protestat cind in urma cu 2 ani basescul se ratoia la judecatorii care dadeau dreptate in instante salariatilor care actionasera in judecata guvernul bocului pt taierile mizerabile ale unor salarii mici , mult mai mici decit ale magistratilor ( acestea din urma au ramas neatinse de “austeritatea” basescului, conform principiului “legal si mora”l ca unii sint mai egali decit altii )

    Dl. Danilet nu a protestat cind acelasi basescu a dat permanent “indicatii pretioase” Curtii Constitutionale despre cum sa interpreteze rezultatul referendumului ; evident ca CCR la rindul ei s-a conformat fara a cricni – doar dl Zagrean are pe frate-su director si proprietar al unei sinecure foarte banoase, data printr-o hotarire a majoritatii parlamentare PDL de acum 2-3 ani ; sau cum sa protesteze contra indicatiilor basescului o doamna judecatoare membra CCR, al carei sot este ambasador la Bruxelles ? Sau cum sa mai protesteze o alta membra a aceleiasi CCR care e santajata subtil in presa basista ca ar avea un anumit dosar pe biroul basescului .

    Dl. Danilet nu are nici o apasare cind judecatoarea membra CSM dorita de actualul guvern pt portofoliul Justitiei este atacata mizerabil in presa basista ; acelasi CSM nu pare sa aiba nici o graba cu formalitatile pt ca doamna judecator Pivniceru sa poata prelua mai repede ministerul ; dumnealor sint in concediu, nu conteaza ca tara nu are ministru de justitie…
    Dl. Danilet si CSM-ul domniei sale nu au schitat nici o vorba de protest cind in urma cu 2-3 ani, basescu i-a facut albie de porci pe procurori, pt ca nu executasera suficient de repede pretioasele sale elucrubatii.
    Ma opresc aici cu enumerarea cazurilor in care “justitia” nu a zis nimic cind bocancii basescului au calcat-o pe git, dar asi putea umple inca o pagina cu fapte de lezare a justitiei comise de base et co. in ultimii 3 ani .
    In schimb, dl jude Danilet este viteaz si razboinic in apararea justitiei daca presedintele interimar sau primul ministru ii solicita ferm dar civilizat pe cei din CSM ca sa urgenteze formalitatile pt desemnarea ministrului justitiei si cind li se atrage atentia asupra abuzurilor demne de era stalinista pe care le fac haitele de la DNA prin satele patriei, cu Biblia intr-o mina si citatia in cealalta mina…
    Dar dl judecator este vehement si amenintator cu jurnalistii, cetatenii si cu adversarii basescului ; daca exista intr-adevar in Codul Penal vreun paragraf privind incriminarea dreptului la opinie la adresa justitiei, ca pe vremea comunistilor, Ministerul Justitiei si Parlamentul ar trebui sa corecteze rapid aceasta anomalie demna de Rusia sau Ucraina . Un magistrat trebuie protejat si aparat de orice insulta sau ingerinta in timpul exercitiul functiunii sale ,dar libertatea de exprimare fie ea si critica la adresa magistratului si a justitiei constituie un abuz cretin , stalinist si de neacceptat.
    In incheiere , cu respect ii sugerez d-lui judecator Danilet sa reflecteze , pentru o secunda, la un scenario de cosmar pt domnia sa : marti 21 august 2012 , Curtea Constitutionala are un moment de demnitate si de patriotism si valideaza referendumul …

    Comentariu de cbabeanu — 19/08/2012 @ 6:36 AM | Răspunde

    • Eu va sugerez sa imi cititi activitatea din 2003 incoace. Gasiti pe blogul meu linkurile https://cristidanilet.wordpress.com/eu-in-media/.
      Veti gasi acolo inclusiv pozitii publice cu privire la discursurilor politicienilor, indiferent ca sunt din putere sau din opozitie.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 8:43 AM | Răspunde

      • Multumesc pt raspuns, dar faptul ca imi aplicati ” a priori” prezumptia de „rea credinta” atunci cind va expun citeva ginduri argumentate cu fapte concrete , fapte pe care dvs le treceti cu vederea, ma face sa ma tem de eventualitatea de a ajunge in instanta ca acuzat si libertatea mea sa depinda de dvs ; slava Domnului, cred ca nu voi fi vreodata in „curtea” vreunui tribunal. ..
        Evident ca nu aveam de unde sti care a fost activitatea dvs anterioara, pt ca mass media v-a evidentiat doar in ultimele zile datorita declaratiilor dvs “contondente”…Si sint un consumator de media, deci daca v-ati fi impus pina acum in spatial public, in bine sau in rau, cu siguranta asi fi stiut de dvs.
        Cu permisiunea si rabdarea dvs, va rog sa cititi o comparatie intre breasla dvs si breasla mea ( sint chirurg ) :

        Magistratii si medicii gestioneaza aspectele fundamentale ale colectivitatilor umane civilizate : libertatea in cazul judecatorilor, sanatatea si ( uneori ) viata, in cazul medicilor , apararea membrilor societatii de infractori, in cazul procurorilor ; nimic nu se poate construi daca aceste cerinte fundamentale nu sint asigurate .

        Ambele caste, magistratii si medicii , fac parte din elita societatii datorita importantei sociale si prin etichetarea membrilor ca “scoliti” si “educati” ;
        Formarea unui magistrat necesita 4 ani de Drept plus o serie cursuri si specializari ulterioare, astfel ca la 30 de ani, un tinar trecut prin aceasta filiera profesionala poate ajunge judecator sau procuror cu drepturi depline ; e bine de stiut ca un tinar care isi definitiveaza complet studiile de Drept are locul de munca asigurat, astfel ca nu se cunosc judecatori sau procurori someri .

        Formarea unui chirurg necesita pe linga cei 6 ani de facultate, inca 5 ani de studii ca rezident, studii care inseamna un volum urias de acumulari teoretice plus sute de nopti de garda albe pt ca in orice spital rezidentul este in linia intii a primirii urgentelor ; in toata perioada de instruire, rezidentul respectiv este salarizat cam cit portarul unui tribunal, daca nu mai putin ; dupa ce isi ia specializarea, tinarul chirurg trebuie sa-si caute un post ; spre deosebire de magistrati, statul roman nu ii asigura loc de munca ; de mentionat ca daca magistrat cu puteri depline poti ajunge la 30 si ceva de ani, chirurg cu statut complet nu poti ajunge decit in jurul virstei de 40-45 de ani . Spre deosebire de magistrati care nu cunosc somajul, sint numeroase cazuri de tineri medici specialisti care nu isi gasesc loc de munca, astfel ca emigreaza , desi statul roman cheltuie cu formarea unui medic specialist chirurg mult mai multi bani decit pentru formarea unui magistrat . Eu personal nu am auzit de magistrati care sa emigreze…

        Salariul unui magistrat este infinit mai mare decit al unui chirurg, la fel si pensia ; un magistrat are anumite constringeri care ii limiteaza posibilitatile de cistig suplimentar, dar legea nu afecteaza si rudele sau familia magistratului, astfel ca sint destule cazuri de magistrati ai caror soti sau sotii, frati, veri , etc au in mod ciudat importante pozitii economice , politice sau sociale ( cazul fratelui presedintelui CCR este ilustrativ ) ; in toate tarile democratice, rubedeniile magistratului, pina la a 7-ea spita au interdictii severe la afaceri sau politica . Medicii nu au astfel de restrictii, pot lucra suplimentar in privat, ei si neamurile lor ; insa in privat, cu rare exceptii, salariile sint mai mici decit cele de la stat ; credeti-ma , stiu ce spun…

        Magistratii sint inamovibili ; in Romania, inamovibilitatea merge pina la exonerarea magistratilor de erorile judiciare ; cetatenii Romaniei au platit milioane de Euro pt greselile magistratilor , greseli stabilite si penalizate la CEDO si pentru care nici un judecator a carui eroare judiciara a fost sanctionata la CEDO nu a platit un leu din buzunarul lui . La fel de ilustrativ este cazul in care procurorii care l-au tinut pe un amarit 12 ani la puscarie pt viol, acuzatie infirmata ulterior de marturisirile adevaratului vinovat ; magistratii respectivi nu au platit nimic pt ca au nenorocit un nevinovat ; in final, victima incompetentei lor a decedat .
        Spre deosebire de magistrati, medicii raspund direct si cu propriul lor buzunar, uneori si cu puscaria pt erorile medicale comise .

        Am aflat cu uimire de la dvs ca daca “insulti” sau “presezi” un magistrat, poti face puscarie ; in schimb, poti insulta, injura si denigra cit vrei un medic pt ca nu e nici un paragraph de lege care sa-l protejeze ; imi pare rau ca magistratii sint atit de sensibili , dar am o metoda sa le intaresc psihicul : va invit sa fiti linga mine cind operez un tigan, iar la poarta spitalului sint inca 50 de tigani care urla si ameninta ; iar eu nu am jandarmi sau politie care sa ma protejeze !!!! Ati vedea atunci ce inseamna cu adevarat “presiune “.

        In final, nu pot decit sa ma intreb, cu ce sint eu ca medic chirurg, inferior fata de dvs ca magistrat ?

        Comentariu de cbabeanu — 19/08/2012 @ 12:28 PM | Răspunde

        • Am un mare respect pentru profesori si medici (sotia mea lucreaza in sanatate). Alaturi de justitie si mediu, cred ca sunt principalul patru piloni pe care trebuie sa se sprijine viitorul unei tzari sanatoase.

          Comentariu de Cristi — 21/08/2012 @ 12:38 PM | Răspunde

      • Am citit. Ați fost consilierul dnei Macovei. Sunt ușor dezamăgit și îmi pare rău că mi-am pierdut timpul pe aici.

        Comentariu de Secula Mihai Raul — 19/08/2012 @ 12:29 PM | Răspunde

  83. Cam neclar ce inseamna sa „ataci un procuror”. Daca va referiti la „a-l santaja, a-i da in cap, a-l ameninta”, atunci e corect, dar daca nici o parere critica la adresa procurorului sau unei actiuni a acestuia nu mai e voie sa faci, indiferent cine esti – cetatean simplu sau demnitar – inseamna ca ne intoarcem la perioada stalinista. Am impresia ca judecatorii se cred ca sunt deasupra tuturor, isi aroga si isi apara niste drepturi pe care altii nu le au in societate (vezi pensiile supernesimtite, cumulul de functii indiferent de pensiei). Am senzatia ca fiecare judecator se crede un mic Thomas de Torquemada.

    Comentariu de Catalin Stoian — 19/08/2012 @ 7:16 AM | Răspunde

    • Ba da, este voie sa critici justitia. Presa si comentatorii o pot face. Nu insa si politicienii si ministrii.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 8:45 AM | Răspunde

      • Dar eu, ca simplu cetatean, am voie sa critic justitia? Sau trebuie doar sa accept deciziile si sa imi musc buzele cand nu imi convine, dar sa nu scot o vorba? Nu prea ma pricep la chichitele judecatoresti si la ce face CSM, dar daca ma gandesc la CCR, o fi buna institutia si utila, insa membrii ei sunt decredibiliati in fata mea, deci orice decizie iau, pentru mine nu reprezinta aplicarea dreptatii, ci satisfacerea unor interese. Cazul tratarii diferentiate a recalcularii pensiilor este exemplul cel mai bun.

        Comentariu de Catalin Stoian — 19/08/2012 @ 1:45 PM | Răspunde

        • Sigur ca aveti voie. Dar sa criticati argumentat factual, si nu sa atacati personal.

          Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 3:11 PM | Răspunde

          • Cum se poate interpreta atitudinea CSM in cazul amanarii deciziei privind numirea ca ministru al justitiei a Monei Pivniceru? Membrii ei sunt boieri, privilegiati si undeva sus, de unde ne privesc ca pe niste viermi. Tara are nevoie de ministru, de guvern complet si membrii CSM se duc la plimbare. Daca era nevoie pe mine ma chema la serviciu din concediu, iar membrii CSM sunt boieri si nu se sinchisesc sa se intruneasca. Deci am mari dubii privind moralitatea lor si independenta.

            Comentariu de Catalin Stoian — 20/08/2012 @ 4:29 PM | Răspunde

            • Un membru este urmarit penal, unul e in Spania, altul a avut un accident de circulatie, cu unul nu se poate lua legatura fiind probabil tot in afara tarii, unul este incomatibil. Ca urmare, nu avem cvorum. Cat ma priveste, eu ma fost disponibil si din concediu sa fiu la serviciu.

              Comentariu de Cristi — 20/08/2012 @ 4:43 PM | Răspunde

              • Dle judecator,
                Nu pot sa accept explicatia dvs. Cred ca situatia din tara e cam roza, dar membrii CSM sunt plecati, unul e in Spania, altul are accident, etc…… De ce nu aveti si membri supleanti ca la CC al PCR? Adica daca un judecator are pantecaraie si nu vine la serviciu, sta tara la coada? La nivelul CSM se rezolva probleme de mare importanta si nu cred ca se pot accepta asemenea scuze.
                Cred ca mai bine am face ca la turci. Acolo cand situatia devine roza, primul ministru se duce la presedinte si depune mandatul, iar presedintele il mandateaza pe seful Statului Major General sa preia guvernarea. Se desfiinteaza tot, si se incepe reconstructia, sigur sub o anumita stare mai speciala. Primele institutii care sunt populate cu oameni dincolo de orice banuiala de coruptie si cu notorietate, sunt cele din justitii, argumentul fiind faptul ca aplicarea legii in mod corect este esenta constructiei societatii. Apoi se reconstruiesc institutii gen internele, admnistratia, si cand se considera ca s-a obtinut o anumita stabilitate si lucrurile sunt pe fagas normal, se organizeaza alegeri libere si se numeste un guvern nou. Atunci seful SMG preda mandatul ca sef de guvern si noul guvern isi incepe treaba. De aceea armata acolo este garantul laicitatii statului, dar isi face si treaba. Cred ca daca nu avem o justitie corecta, mai devreme sau mai tarziu o sa ajungem ca turcii, cu totata apartenenta noastra la UE. Doar dna Monica Macovei este inspaimantata de perspectiva razboiului civil. O stii domnia sa ce o stii!

                Comentariu de Catalin Stoian — 20/08/2012 @ 6:54 PM | Răspunde

  84. D-nule Danilet,inteleg ca noi,poporul,avem voie doar sa admiram deciziile si munca extraordinara depusa de procurori si judecatori in sprijinul revenirii lui Basescu la Cotroceni.Abuzurile si prostia nu pot fi semnalate,e crima de lezmajestate.Faptul ca Basescu a instalat in functiile de conducere din CSM,Parchet,DNA,CCR si alte asa-zise „state in state” vi se pare normal si democratic. Sa va fie rusine!…

    Comentariu de Calin — 19/08/2012 @ 7:26 AM | Răspunde

  85. de ce stergeti (unele) comentariile neprielnice voua? de unde atata grija fata de noi? cati procurori corupti sau care au instrumentat prost unele cazuri au platit sub o forma sau alta? desi au distrus vieti si familii? scrieti in CV functiile pe care le-ati avut. in ce baza le-ati avut? ce cazuri demne ati rezolvat? ce contributie majora ati avut in justitia ROMANA? cunosc PROCURORI si JUDECATORI demni de respect, care nu seamana deloc a comportament cu dvs. apropo domnule judecator, de cativa ani incoace este o moda ca interlopi si fii de interlopi sa studieze si sa absolveasca dreptul. deci nu mai sunteti credibili de foarte multa vreme. ROMANIA ESTE CEL MAI CORUPT STAT, IAR DUMNEATA OCUPI O FUNCTIE CARE AR TREBUI SA ELIMINE (PE CAT POSIBIL) CORUPTIA. DECI ORI ESTI SI DUMNEATA CORUPT, ORI NU TE PRICEPI SA GESTIONEZI FUNCTIA PE CARE O DETII. lasati oameni sa-si asume faptele lor. nu mai fiti grijulii cu ei.

    Comentariu de liviu matei — 19/08/2012 @ 7:32 AM | Răspunde

  86. Am citit undeva pe net despre aceasta postare si-am venit hotarata sa pun o intrebare care pe mine ma ingrijoreaza enorm. Citind replyurile, monosilabice unele altele pliiiiine de aroganta ale posesorului de blog, am zis… mai bine lasa… s’apoi zic no hai.
    Doresc sa specific ca pentru mine magistratii nu sunt decat niste produse vandabile marea majoritate. Nu dezvolt aici dar eu d-astia am intalnit intr-o speta. Se targuie dreptatea ca la piata: cine mai da? / cine mai pune? Am cunostinta doar de unu’ cinstit: la 45 de ani are o dacie si casa parinteasca. Cinste lui! Daca se simte cineva lezat… pare rau… iar daca mai e vreunul cinstit si neaservit sa spuna ca-i rog de sanatate atat cat mai am eu de trait.

    Revin la ceea ce m-a adus aici:
    Mie chiar mi-e mila de amaratii astia de procurori si politisti care zilele astea sunt pusi pe drumuri. Ei n-au nici o vina, executa doar niste ordine! Staaati, nu injurati inca ca n-am terminat!!!
    Am avut curiozitatea sa intreb doi politisti si un procuror daca, atunci cand ne va veni si noua randul, pt. ca da – vor fi periate toate localitatile pana le iese scorul basistilor cica(!?), se vor cobori la nivelul celor de pe la tv. Raspunsul a fost de-a dreptul stupefiant: DA, PENTRU CA AVEM FAMILII. :|
    Am crezut ca n-am auzit bine sau poate chiar nu voiam sa cred ce-am auzit. Mi s-a repetat cu subiect si predicat ca nu le e frica pt faptul ca si-ar pierde vreo functie sau serviciul, NUUUUUUUUU, LE ESTE MULT MAI FRICA PT FAMILIILE LOR!!!

    Acum il intreb pe domnu’ magistrat: cine ii ingrozeste pe oamenii astia dom’le???

    Comentariu de Pisiku — 19/08/2012 @ 7:46 AM | Răspunde

  87. Intre a sfida procurorii in cadrul unei anchete si a vorbi despre abuzuri si comenzi politice e mare diferenta. Sunt sigura ca o sesizati. Milioane de oameni care au procedat la un demers aprobat si de Curtea Constitutionala, care si-au exercitat un drept prevazut de legea fundamentala, au dreptul sa atraga atentia asupra felului macar neprofesionist, ca sa nu zicem altfel, in care procedeaza organele statului. Unde zice procedura ca, in loc ca oamenii sa fie citati ca martori la sediul parchetului, se descinde in fata bisericii si se pune biblia pe capota, fara macar sa se decline calitatea procurorului? Ca se face ancheta cu seful filialei pdl tinandu-i de mana pe procurori?
    Pentru oricine e clar ca in multe dintre aceste dosare se face urmarire penala in rem, dar pe romaneste la plesneala, poate o pica inca vreun usl-ist. Si ce rost are sa fie intrebati oameni CU CINE au votat, altul decat sa li se insufle ideea ca, prin insasi prezenta la vot, nu sunt decat niste infractori?
    Dar decat sa se sesizeze in privinta asta, CSM e mai ocupat sa traga mata de coada in prezenta propunerii dnei Pivniceru, o taraganare cu scopul evident de a nu permite schimbarea sefilor DNA si ai Parchetului general macar atata timp cat nu s-au facut jocurile la Curtea Constitutionala.
    In fine, nu pot sa nu remarc schimbarea discursului dvs de dupa intrarea in CSM. Pe vremuri, primeam de la dvs o multime de comunicate despre respectarea drepturilor omului si necesitatea reformelor in sistemul juridic. Dar intre timp s-a schimbat boierul…

    Comentariu de stefana — 19/08/2012 @ 8:17 AM | Răspunde

  88. Domnule Judecator, va rog sa nu va mai compromiteti prin a da raspunsuri provocarilor ignorante si malitioase ale unor profesionisti care prin logica si atitudine amintesc de revolutionari pe care acum istoria i-a facut de trista amintire. Citind cateva din raspunsurile dvs. sunt neplacut surprins sa constat o deviere de la retorica logica, fireasca si echilibrata a magistratului profesionist care v-ati dovedit a fi. Simplex ratio veritatis si nimic in plus.

    Comentariu de Garrett — 19/08/2012 @ 8:28 AM | Răspunde

    • D-le Judecator cu J mare ? Confundati substantivele comune cu cele proprii sau avem de-a face cu un mod nu prea subtil de exprimare a veneratiei ?

      In ceea ce priveste cuprinsul postarii d-vs. , remarc o inconsecventa suparatoare : pe de o parte afirmati ca adevarul este o ratiune simpla , pe de alta cadeti (si d-vs.) in pacatul argumentului ad hominem . Sau poate veti invoca dictonul „error communis facit ius” ?…
      In afara de asta , mi se pare mie sau sunteti si usor confuz : „nu va mai compromiteti prin a da raspunsuri provocarilor ignorante (…) ale unor profesionisti care (…) amintesc de revolutionari” ? Cum vine asta ?

      Comentariu de florin staicu — 19/08/2012 @ 10:18 AM | Răspunde

      • Majuscula este o eroare sincera, daca puteti accepta asta. Nu vad inconsecventa despre care vorbiti si nu este vorba despre un argument ad hominem, este vorba despre o critica directa la adresa persoanelor care au opinat irational si tendentios pe marginea acestui articol. Confuzia este la dvs. pt. ca poate nu ati inteles pe deplin ideea. Va invit sa recititi fraza, iar daca tot sesizati confuzie – de oricare parte – atunci propun sa renuntam la dezbatere impacati fiecare cu puterea adevarului propriu.

        Comentariu de Garrett — 19/08/2012 @ 5:56 PM | Răspunde

  89. Inteleg ca alde domn’ procuror fac ceva „confruntari” de semnaturi. Sa inteleg ca vor ceva expertize grafice ?!!!!Pai daca o expertiza grafica costa 900 lei – da, chiar atat costa si o pot dovedi – cred ca ne paste falimentul dupa referendum.

    Comentariu de Andrei — 19/08/2012 @ 9:29 AM | Răspunde

  90. Cam exagerati :)

    „adresa integrităţii fizice a unui judecător”
    „cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm”

    Cu ce au fost amenintati si cu ce au fost insultati? Parca nu este considerata amenintara o fapta legitima, daca dvs. ma abuzati si imi dati un 1 an cu executare, fara probe, ca asa aveti chef, iar eu va amenint ca ma voi plange la CEDO iar dupa ce ies din inchisoare vor face proteste zilnice contra dvs. in fata CSM-ului atunci sunt vinovat?

    Comentariu de Bogdan — 19/08/2012 @ 10:33 AM | Răspunde

  91. Si in art.25 dar si in art 26, cand se vorbeste de instigator sau de complice, se scoate in evidenta ca faptele trebuie facute cu intentie. De aceea va intreb, daca cuvintele sunt adresate de comentatori si analisti politici, sau de presedinte interimar, sau de prim-ministru, sau de un fost presedinte, in calitatea tuturor de persoane publice, si care-si exprima pareri personale, cum se dovedeste intentia?

    Comentariu de George — 19/08/2012 @ 11:35 AM | Răspunde

  92. Si cine il ataca pe Basescu ce risca? Decapitarea?

    Comentariu de Android Romania — 19/08/2012 @ 2:38 PM | Răspunde

    • As dori ca pentru politica sa va adresati altor bloguri, specializate pe asa ceva.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 3:12 PM | Răspunde

  93. Totusi am o nelamurire: Pornind de la premisa ca democratia americana este tatal democratiei de pe pamant in Statele unite ale Americii procurorul general de pe o anumita zona atat cat si seriful este ales de vot…. culmea de catre populatie! o fi acolo imistura in justitie? se amesteca politica si procurorul? daca se intampla ceva in oras in cateva ore procurorul ala general este in biroul primarului … Sincer, mi-ar placea ca macar prim-procurorii de la curtile de apel sau de la tribunale sa fie alesi de catre cetateni: macar sa avem la cine sa ne plangem, momentan daca cineva iti bate joc de cazul tau nimeni nu va raspunde „cu capul” cum s-ar zice (sau macar cu obrazul – gluma buna pt. Romania)

    In Romania procurorul general este ales de catre presedintele tarii, ati vrea sa fie ales de catre CSM?

    Va multumesc ca mi-ati raspuns la mesajul din celalt topic.

    Comentariu de Bogdan — 19/08/2012 @ 5:10 PM | Răspunde

    • In Romania PG nu este ales de presedintele tarii.

      Comentariu de Cristi — 19/08/2012 @ 7:13 PM | Răspunde

      • Da aveti dreptate, este numit de presedinte la propunerea Ministrului Justitiei deci tot pe acolo.
        Era un proiect de lege care dadea dreptul CSM-ului sa numeasca seful de la DNA sau procurorul general al Romaniei… cu riscul de-a fi scuipat pentru ca „politica nu ar trebui sa se amestece cu justitia” sper sa nu fie realizabil in veci

        Comentariu de Bogdan — 19/08/2012 @ 7:29 PM | Răspunde

  94. As vrea sa stiu cum vedeti un scor de 5-4 in favoarea unei parti in cadrul unui verdict. Logic, o hotarare in justitie nu poate sa fie, in cazul citat, decat 9-0. Ce s-ar intampla in SUA daca juratii ar da un scor de 7-5 in cazul condamnarii la moarte a unui inculpat ? Stiu ca daca votul nu este 12-0 atunci se intruneste un alt juriu. Ce ar fi ca in Romania daca votul nu este 9-0, judecatorii CCR sa-si dea demisia si sa vina altii care sa stabileasca ceva, indiferent ce, cu verdictul 9-0 ?

    Comentariu de C. Alifanti — 19/08/2012 @ 7:15 PM | Răspunde

      • Domnule Cristi Danilet,ma inclin cu deosebit respect inaintea persoanei d-stra,am certitudinea ca sunteti un om deosebit ,avand un caracter integru,un magistrat cu un curaj ,care va da demnitate si siguranta,doresc sa va implor sa va pastrati,verticalitatea,lasati sa scrie pe fruntea d-stra DEMNITATE,nu va lasati intimidat,de semeni de-ai nostri care asta stiu sa faca mai bine sa jigneasca ,sa intimideze,sa ameninte .Acesti oameni ,nu doresc Binele Cetatii,binele oamenilor,pentru ca ei nu au alt scop,decat sa le fie lor bine,pentruca de ceilalti nu-i intereseaza,adica dupa ei potopul,indiferenta,nepasarea,aduce cu sine violenta fizica si verbala,aduce oameni disperati care sunt gata sa-ti dea in cap ,situatie in care cred ca am cam ajuns,societatea zilelor noastre este in pericol ,un real pericol ,si vin cu argumente,oamenii au devenit din ce in ce mai egoisti,rai,lacomi,mai lipsiti de bunatate,de omenie,de mila,de frica de Dumnezeu,minciuna,hotia,au devenit un mod de viata,oamenii,sunt tot mai lipsiti de scrupule,accepta cu nonsalanta,tradarea ,compromisul,sa slujeasca(serveasca) pe cei ce-i platesc mai bine(sa fii mercenar),deplorabila stare de fapt,in care se zbate natiunea romana.Ma intreb,de ce s-a ajuns aici.,raspunsul este simplu pentru ca JUSTITIA,nu a functionat la cel mai inalt nivel,permitand astfel unor grupurimari de oameni,fie politicieni,fie oameni de afaceri,fie interlopi(oameni periculosi,certati cu munca ,cu respectul fata de autoritate)sa se imbogateasca,sa dobandeasca putere(tupeu) sa semene groaza,sa cumpere ,sa santajeze,sa ameninte,sa calce in picioare LEGEA.Nu categoric,nu se mai poate continua astfel,asosit vremea Desteptarii,a Trezirii,JUSTITIA nu mai poate sa fie Aservita,niciunui politician,Justitia trebuie sa fie si sa ramana Garantul respectarii LEGII,pentru ca nimeni nu este mai presus de LEGE.Fiecare trebuie sa raspunda in fata Legii pentru faptele sale.Atunci cand oamenii,infaptuiesc Nedreptati,aducand atingere demnitatii umane,si aici ma refer in mod strict(la pedepse date unor oameni nevinovati)si invers oameni vinovati care comit crime ,jafuri,si tot felul de infractiuni,nu sunt pedepsiti,sau li se dau cu suspendare) ceea ce duce societatea spre Haos,Neincredere in justitie.A sosit vremea ca voi cei ce ati ales sa slujiti ADEVARULUI,sa fiti gata sa platiti un Pret,CURAJUL,iti da puterea sa lupti pana la capat pentru ca BINELE,sa Triumfe.De fapt ADEVARUL este DUMNEZEU,BINELE vine de la DUMNEZEU,CURAJUL nu ti-l poate da decar DUMNEZEU.

        Comentariu de Danyella — 20/08/2012 @ 11:41 AM | Răspunde

  95. Ce parere aveti de acest demers al Asociatiei Magistratilor din Romania: http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2012/08/scrisoare_ambasada_SUA.pdf
    Se pare ca si in interior aveti probleme! Sunt, iata, voci care nu-s intrutotul de acord cu dv. si cu CSM-ul pe care-l reprezentati (fiindca se observa ca nu-i reprezentati si pe toti magistratii)…

    Comentariu de George — 19/08/2012 @ 8:57 PM | Răspunde

  96. Suceava, 19.08.2012
    Buna seara domnule judecator Cristi Danilet,
    Parerea mea subiectiva este ca ati comis o eroare iesind in media cu acele precizari! Cu CV-ul dumneavoastra profesional si academic nu aveati nevoie de o asemenea „reclama”! Si iarasi subiectiv vorbind cred ca o sa aveti destul timp sa regretati aceasta iesire intempestiva in luminile rampei media! Pentru a echilibra „impresia artistica”, poate ar trebui sa adaugati precizarilor anterioare si precizari la fel de riguroase despre articolele de lege care incrimineaza si pedepsesc abuzurile savarsite de „oamenii legii” in exercitarea functiei! Daca tot vreti sa-i invatati pe cei neinitiati care le sunt obligatiile ca justitiabili, ar fii corect sa le spuneti si care le sunt drepturile in raport cu diferitele institutii de ancheta si/sau care administraza legea&dreptatea! Cred ca prima regula pe care trebuie sa o aplice un judecator este echidistanta in raport cu „partile”!
    Va doresc numai bine si s-auzim numai de bine,

    Nicolae Postolache

    Comentariu de Nicolae Postolache — 19/08/2012 @ 10:44 PM | Răspunde

  97. Domnule judecator,
    N-am vazut asa fervoare la procurori si judecatori cand Ritzi a fost dovedit ca furand din bani publici, cand Basescu si-a trecut pe numele lui o casa primar fiind, cand Videanu a furat cu Pinalti energie electrica si exemplele pot continua. Asta nu arata decat faptul ca JUSTITIA ROMANEASCA E SUBORDONATA POLITIC SI ACTIONEAZA LA COMANDA CAND POPEYE CEL CHIOR IL IA IN VIZOR PE VREUNUL.

    Comentariu de Vali — 20/08/2012 @ 3:40 AM | Răspunde

  98. Domnule Danilet, sunt dezamagit, sincer, de stergerea anumitor postari de pe blogul dvs. Ieri va adresasem cateva intrebari legate de asa zisele atentate la adresa independentei justitiei si chiar la articolul din Codul penal pe care il mentionati si speram sa imi puteti oferi niste raspunsuri pertinente. Din pacate, observ ca nu tratati pe toata lumea in mod egal si impartial. Unora le raspundeti, iar altora le sunt sterse postarile.
    In fine, reiau problema de ieri care se referea la celebra declaratie a domnului Traian Basescu: „Niciodata justitia unei tari din UE nu a facut mai mult rau unei tari decat a facut justitia din Romania”. si intrebarile erau urmatoarele:
    1) Aceasta declaratie reprezinta, sau nu, un atentat la independenta justitiei din Romania?
    2) O astfel de declaratie constituie, sau nu, o jignire, o insulta la adresa intregului corp al magistratilor din Romania?
    3) Este mai grava o postare pe blog a unui fost presedinte, decat aceasta delaratie clara, fara echivoc a presedintelui in functie?
    4) O astfel de declaratie incalca, sau nu, principiul separatiei puterilor in stat?
    5) A fost sesizata, sau nu, Inspectia Judiciara a CSM pentru anchetarea acestei declaratii a domnului Basescu?
    Va multumesc de pe acum pentru raspunsurile pe care sper ca mi le veti oferi.

    Comentariu de Razvan Galea — 20/08/2012 @ 10:49 AM | Răspunde

    • 1. Nu, doar o atingere a reputatiei magistratilor
      2. Da.
      3. La fel.
      4. Nu.
      5. Nu, sesizarea trebuia facuta de cei ce se simteau lezati. Eu personal am gasit mai util sa raspund public, ceea ce am si facut-o in cateva randuri.

      Comentariu de Cristi — 21/08/2012 @ 12:25 PM | Răspunde

  99. Hi there Cristi te rog frumos nu te da batut de amaritii astia de psd si de clica asta proasta si corupta a lui ponta si crin antonescu care habar nici macar nu stie sa vorbeasca engleza ne am facut de tot rahatul cu el Dl Cristi eu ma numesc Dezzy si traiesc in Londra din cauza psd istilor astia prosti mi am lasat tzara Roamnia e pacat de ea saraca de ea Dl Cristi io stiu ca sa comis multe fraude in Electorat imi cunosc bine tzara asta Cristi chiar nu se mai gaseste vreun tinar unul ca si tine sa conduca tzara nostra? de unul ca Dumneavostra avem nevoie nu de toti mossi si coruptii psd ului comandata de crin si un nemernic de ponta acuma el va acuza pe dumneavoastra de incapacitatea judecatoreasca te rog atal cit mai poti si chiar aresteaza l caci ai voie caci dupa mine el a incalcat leagea judecatoreasca de a ataca Judecatoria si a nu i lasa sa si faca treaba si sa va intimideze Dl Cristi va rog yo mult de tot nu va mai lasa ti calcat in picioare de nemernicul asta de ponta si crin ia te de ei fa emisiuni televizate fa te remarcat ca ai dreptul acuma so o faci esti tinar Dl Cristi nu te da batut arata ca ti iti pasa de Romania demostreaza lupta pentru ea ai sansa so o faci Domnule Cristi prin actiuni juste si Legale ai dreptul ca si Magistrat so o faci si dac te tin puterile fa o caci o faci pentru tine Domnule Cristi pentru copii tai si pentru toata tzara asta pentru cei care chiar si au dat viata la revolutia din 89 Dl Cristi ai sanse demonstreaza ca poti eu din toata inima mea eu stou ca ai abilitati si facultatea nu ca si multi politruci care au cumparat diploma pe bani si acuma is in parlament si conduc rau tzara ai ocasi sa fii erou demostreaza Domnule Cristi ca si magistrat al Romaniei iti para chiar de noi prin puterea si abilitatii mintii Dumnitale o poti face fa emisiuni televizate spunele ca te intimideaza si nu te lasa sa ti fa ci treaba cum se cuvine in Calitate de Magistrat al Romaniei Succes mult din partea mea de aici din Londra Dezzy Sorin

    Comentariu de Dezzy — 20/08/2012 @ 1:01 PM | Răspunde

    • Draga Dezzy, principalul tau dusman pare sa fie in primul rind limba romana , nu PSD . Daca PSD te-a asuprit atita, deduc ca nemultumirile tale se datoreaza guvernarii acestui partid in 2000-2004 si disperata de persecutii, te-ai refugiat la Londra , folosindu-te de de liberalizarea granitelor reusita tot de odiosul PSD.Dar, dupa instaurarea PDL +Base, care par afi idealul tau de politicieni si care au „reformat tara”, ma intreb de ce nu te-ai repatriat pt a gusta binefacerile acestui partid .In cele 3 luni de guvernare USL, nu cred ca a fost timp sa aceasta odiosa USL sa te persecute .Deduc din atitudinea ta ca , alaturi de limba romana, logica este un mare dusman al tau. Dl judecator Danilet, chiar daca este un basist adevarat, spre alte site-uri PDListe, accepta criti si nu blocheaza accesul criticilor pe acest blog asa cum, la polul opus, site ul Udrei sau al NR care blocheaza accesul pe site al celor cu alte opinii….Dupa limbaj si saracia argumentatiei pari foarte tinara ,,,Daca ai cunoate istorie, ai sti ca Base a fost ofiteracoperit la Anvers, iar ultimul guvern comunist la gasit pa base ca secretar in acel ultim guvern ceausist… Tari ac Polonia, Cehia sau slovenia au avut inteligenta ca prin legea lustratiiei sa-i arunce la gunoi pe fostii mahari comunisti si securisti,,,

      Comentariu de cbabeanu — 20/08/2012 @ 6:57 PM | Răspunde

  100. Mey eu inteleg ca tu nai decat saispe ani si inca mai crezi in fantezile astea cu codu penal. Da cand o sa fiii mai mare o sa vezi ca de fapt atata timp cat astia incalca legea si aia convine la guvern nusentampla nimica din ce scrie in codu penal.

    Comentariu de dadatroll — 20/08/2012 @ 2:57 PM | Răspunde

  101. Na ca v-ati gasit nasul care sa va puna cizma peste gura http://www.mediafax.ro/politic/ponta-il-avertizez-pe-danilet-sa-nu-mai-ameninte-oameni-jurnalisti-analisti-si-politicieni-9962273 . Iar la Codul dumneavoastra penal zice ca are imunitate data de alegatori.

    Comentariu de Ion Roată — 20/08/2012 @ 5:28 PM | Răspunde

    • Domnule Ion Roata,ce impuls ,va determina,sa puneti o asemenea intrebare Domnului Judecator,Cristi Danilet? care ar fi raspunsul care sa va implineasca(satisfaca) curiozitatea? Daca ati avut rabdarea,sa cititi,raspunsurile Domnului Cristi Danilet,la intrebarile adresate de cei care au postat,pareri,intrebari,ati fi putut remarca eleganta,respectul pentru fiecare om care a hotarat sa intre in blogul domniei sale,bunul-simt si profesionalismul cu care a raspuns.Domnule Ion Roata,d-stra ,ca un bun roman ce sunteti,ce credeti ,as vrea parerea d-stra sincera,sa-mi raspundeti:Ce ar trebui sa faca (ce atitudine sa adopte),Domnul judecator Cristi Danilet,in fata unei asemenea amenintari iresponsabile,lipsita de temei legal a lui Victor Ponta,pentru moment premierul Romaniei?

      Comentariu de Danyella — 20/08/2012 @ 6:38 PM | Răspunde

    • Stimata doamna Danyella, sunt surprins ca din cuvintele folosite „cizma”, „imunitate” ,,,, n-ati observat tonul peiorativ, si ca era de fapt un dezacord fata de atacul incalificabil adresat stiti dvs de cine la adresa unui magistrat, a oricarui magistrat. Observati si dvs citind link-ul indicat de mine ca declaratia publica a preopinentului nu se referea la nicio lege, la nimic de bun simt, ci doar la ce vrea muschii lui. Coroborat cu postarile mele anterioare pe care le puteti citi si dvs la ultimele 4 subiecte abordate, sunt convins ca dl. Danilet a inteles exact ce-am vrut sa spun, anume ca este atacat, si ca a devenit „inamicul public nr.1 al poporului” Nu era nicio intrebare acolo, nu ceream niciun raspuns.
      Doua marionete metamorfozate din derbedei au ajuns in functii prea inalte pentru intelectul lor si nu prea avem ce le face. Democratia afost inventata pentru oameni normali, nu pentru milioane de pomanagii ce pot fi cumparati cu tot felul de nimicuri, inclusiv cu promisiuni. Ma opresc aici, caci nu vreau nici sa-i fac greutati in plus, si nici sa isc polemici pe un site specializat in altceva.

      Comentariu de Ion Roată — 21/08/2012 @ 2:19 AM | Răspunde

  102. „Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008:” De ce am cunostinte care studiaza pe un cod penal in vigoare din 1969 ?? Probabil va referinti la codul penal ce urmeaza sa intre in vigoare si care in momentul de fata nu se aplica!

    Comentariu de Maria — 21/08/2012 @ 12:06 AM | Răspunde

    • Articolul cu pricina e introdus in anul 2008 in codul penal in vigoare din 1969.

      Comentariu de Cristi — 21/08/2012 @ 12:19 AM | Răspunde

  103. O intrebare simpla:
    Dar grefierul amenintat in timpul desfasurarii atributiilor de serviciu, el de ce nu e trecut in lege?
    Daca te duci la protectie interna cu o problema, procurorul care se ocupa cu protectia prima data te ia pe tine de infractor si dupa aceea se face ca uita. Si mai faceti si mare tam tam ca suntem colegi in timpul efectuarii serviciului.

    Comentariu de George — 21/08/2012 @ 11:01 PM | Răspunde

    • Doar judecatorii sau procurorii beneficiaza de protectie concreta prin lege .Restul cetatenilor, Dumnezeu cu mila…

      Comentariu de cbabeanu — 22/08/2012 @ 5:18 AM | Răspunde

    • Cu toate stima, de ce ar ameninta cineva fix pe grefier? Cu ce poate gresi el ? Nu de alta dar nu ia nici o decizie, e un fel de „secretara” (ma rog cuatributii specifice)

      Comentariu de Bogdan — 22/08/2012 @ 10:04 AM | Răspunde

  104. Cine ataca procurorii risca inchisoarea . Probabil, daca atacul este nejustificat. Dar daca procurorii si suprastructura lor ataca drepturile omului, ale romanilor, in speta, ce va pati.

    Domnule, datorita faptului ca v-ati izolat intr-o casta, o doriti inexpungnabila si permanenta. Eu cred veti lua plasa. In loc sa luptati impotriva raufacatorilor deschideti dosare celor care nu va plac.

    Ati reusit sa va strangeti in plen, astazi 23.8 2012, 15 oameni cu salarii lunare de 25000 lei/ persoana?

    O parafrafraza dupa dl Gitenstein, asta spune totul!

    Comentariu de teostanc — 23/08/2012 @ 2:31 PM | Răspunde

    • 1. cititi postarile mele, nu doar titlurile.
      2. nu e adevarat
      3. nici eu, nici ceilalti membru CSM nu avem salariu de 25.000 lei

      Comentariu de Cristi — 23/08/2012 @ 4:46 PM | Răspunde

    • Draga teostanc, atit procurorii cit si judecatorii au salarii si privilegii care sint de neimaginat pt restul cetatenilor ; aceste avantaje ( imense ) pe care le au magistratii se dovedesc a nu fi pe masura prestatiei profesionale pe care acestia ar fi trebuit sa o ofere societatii . Evident ca exista destui judecatori si procurori care fac cinste breslei lor , dar munca onesta a acestora este umbrita de aservirea politica evidenta a CSM si a Curtii Constitutionale . Pentru mine este de neinteles de ce acesti oameni, care au privilegii uriase, inamovibilitate si protectie totala consfintite prin lege, nu reusesc sa devina independenti fata de decidentii politici. Alte doua categorii profesionale fundamentale pt societate , adica medicii si profesorii, nu poseda nici salarii decente , nici privilegii profesionale si nici protectie consfintita prin lege. Daca un doctor goneste cu masina proprie la o urgenta medicala , orice politist il poate opri si amenda pt depasitra vitezei legale ; daca insa un procuror face acelasi lucru, chemat fiind de urgenta la un caz, este suficient sa isi arate legitimatia unui politist si este lasat in pace . Personal am fost martor la asa ceva, fiind in masina unui magistrat cu care eram prieten . Si e doar un exemplu ….

      Comentariu de cbabeanu — 24/08/2012 @ 5:23 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: