CRISTI DANILEŢ – judecător

11/11/2012

Profesionalismul presei – un drept al cetatenilor

Filed under: presa — Cristi Danilet @ 2:16 PM
Tags:

Pretexte: Sunt consumator de ştiri din mass-media. În această calitate, am sesizat că dispar jurnalele scrise, că agenţiile de ştiri nu se rezumă la ştiri, ci acum produc şi opinii, că se înmulţesc televiziunile (80% din informaţii ni le luăm de la TV). În paralel am realizat cum rolul televiziunilor de informare se transformă în dezinformare şi manipulare, iar cel de formare se transformă într-unul de anti-educaţie.

Am sesizat că a dispărut Clubul Român de Presă. Am auzit de jurnalişti implicaţi în afaceri dubioase şi şantaje. Am citit sondaje despre corupţia din presă. Am mai văzut cum au dispărut organismele de reglaj deontologic deşi – paradoxal – au crescut numărul codurilor de aceste gen. Iar recent am asistat întristat la – cumva – autodizolvarea CNA.

Săptămâna trecută am participat la lansarea de către ActiveWatch a raportului despre calitatea mass-media în timpul referendumului de astă-vară. Concluzii triste: nu mai avem organisme de presă, ci instituţii de propagandă, în care tendenţiozitatea negativă este, de acum, o caracteristică.  Şi o spun specialişti, nu eu.

Patru constatări: Asistăm, poate unii chiar afectaţi, la o masacrare a realităţii, la o divizare forţată a noastră, la o maculare rău-voitoare a „celorlalţi”. Deformaţia profesională mă face să întreb rapid: „Cine e vinovat?”. De data asta, deşi nu e vorba de ceva juridic, ci de un domeniu etic, mă voi risca să dau un răspuns multiplu:

Unu: pseudo-jurnaliştii. Există jurnaliştii autentici – care caută ştiri, le transmit cu acurateţe publicului, le analizează în mod obiectiv. Evident, nu la ei mă refer. Ci la acei indivizi care, în dorinţa stupidă de emulaţie faţă de emisiunea lor din seara precedentă,  vor să impresioneze şi mai tare, erijându-se în moralişti sociali şi aplicând tactica rudimentră a apelului la emoţionalul privitorilor.  Şi la acele doamne care cu un ton mai degrabă de precupeţe reuşesc să desacralizeze locul de întâlnire pe care l-au reprezentat cândva studiourile TV, prin subiecte stupide şi mondenităţi de prost gust, etalându-şi falnic lipsa cunoştinţelor generale minime. Mânaţi de autosuficienţă, mulţi au impresia că sunt puşi acolo nu să modereze, ci de-a dreptul să dicteze (acţiuni, valori, conştiinţe, până şi decizii judiciare). Au deseori o conduită inaceptabilă (ei pun întrebări, tot ei răspund; ironizează interlocutorii; au apetit pentru distrugere personală şi chiar socială); codul deontologic postat obligatoriu pe site-ul angajatorului nu este nici măcar cunoscut, darămite respectat; îşi justifică atitudinea invocând „libertatea de exprimare” (dar – culmea! – refuzând totodată ca ei însişi să facă obiectul criticii ca modalitate de exercitare de altcineva a aceleiaşi libertăţi de exprimare). Sper ca într-o bună zi să descopere că celebrul art. 10 din CEDO care consacră această libertate în alin.1, mai are şi un alin.2 care îi vizează în mod direct. Toţi aceştia au contribuit la diminuarea drastică a încrederii în instituţii şi la desconsiderarea oamenilor. De fapt, au contribuit la neîncrederea în România.

Doi: entitatea mass-media (postul TV).  E o imensă şi probabil profitabilă afacere. Televiziunea devine astfel o fabrică de imagini în mişcare, deseori într-o avalanşă haotică, ilogică şi uneori ne-necesară. E interesată doar de exclusivităţi şi rating. Contează câţi privitori au fost la un anumit moment în faţa ecranului. Nu calitatea ştirii, nu importanţa ei. Subiectul trebuie livrat cumva, dar nu într-un mod atractiv, ci de-a dreptul scandalos. Pentru că aşa vrea poporul (ah, cuvântul ăsta îl tot aud de ceva vreme, şi poate într-o viitoare analiză de data asta pe un subiect strict juridic, am să arăt cum aparenta grijă de popor e de fapt un populism ieftin de amăgit acest popor parcă damnat: Parlamentul e al poporului, televiziunea e a poporului, justiţia trebuie să răspundă în faţa poporului, politicienii se întorc la popor – îmi aduc aminte că la un moment dat fabricile erau ale poporului şi chiar ţara era considerată a poporului, tocmai de aceea se şi numea…Republica Populară Română – triste vremuri). Motiv pentru care vom fi anunţaţi de o bandă galbenă, cu multe ore înainte, de „exclusivul” sau „senzaţionalul” subiect ce urmează a ne ţine cu ochii boldiţi la ecrane să vedem cine de cine s-a mai despărţit, ce dezvăluiri a mai făcut careva sau ce documente au mai fost procurate pe surse. Sub o crasă neasumare a rolului de limitator al abuzurilor audio-vizuale de către CNA, entităţile media s-au transformat în instituţii de propagandă politică, în portavoci de partid.

Trei: invitaţii din platou (numiţi de un intelectual „clănţănitori”, iar în argoul intern al mediei „părelologi”).  Chemaţi pe grabă, pe parti-pris-uri, aproape indiferent de ştire, cu cât mai mulţi în studio cu atât mai bine. Invitaţii sunt deseori ei înşişi jurnalişti, că ajungi să nu mai ştii care e moderatorul şi care invitatul. Alţii sunt şi jurnalişti, şi patroni de media, şi politicieni (mă întreb dacă nu cumva aici se bat cap în cap totuşi nişte interese). Mai toţi  sunt experţi în toate, de la fotbal, politică şi drepturile consumatorului, până la justiţie, relaţii externe şi tactică militară (analistul în toate – o nouă profesie în România)). Acum, doar ce văd seara pe subiectul justiţie mă  îngrozeşte. Deseori prin afirmaţiile făcute şi imaginile difuzate se încalcă drepturi ale unor persoane – cum ar fi dreptul la demnitate când eşti înjurat de careva din platou; dreptul la prezumţia de nevinovăţie când eşti implicat într-un proces şi apare chipul tău filmat în timpul procedurilor fără acordul tău; dreptul la viaţă privată când îţi sunt prezentate discuţiile interceptate în vreun dosar; dreptul la imagine când ţi se publică o fotografie privată fără acceptul tău. Apoi, prin comentarea unor proceduri judiciare se spun nişte de-a dreptul grozăvii juridice (uneori de invitaţi care sunt avocaţi, deşi statutul propriu le interzice acest lucru) – de la faptul că dosarele ar fi instrumentate politic, până la criticarea unor hotărâri judecătoreşti în dosare nevăzute de comentatori, sau victimizarea marilor infractori în loc de stigmatizarea lor.

Patru: privitorii. Aici nu toţi sunt vinovaţi, să ne înţelegem. Unii se uită încântaţi la ecranul din faţa lor: foştii consumatori de filme XXX la miez de noapte aşteaptă acum febrilând în mod febril să vadă o altfel de „partidă” care deseori se transformă într-un adevărat serial orgiastic petrecut live. Alţii se comportă precum drogaţii: ştiu că le face rău, dar devenind dependenţi au înlocuit telenovelele de altădată cu serialele de linşaj organizat, deseori pe acelaşi scenariu şi rareori cu subiecţi diferiţi. Alţii intră, ca într-o practică ocultă, pe aceleaşi nivel de vibraţii: invectivele rostite de participanţii la show-ul TV sunt pentru ei mantre care pot fi apoi replicate, aşa că repede după închiderea emisiuni plonjează în spaţiul virtual al internetului şi dau drumul în mod curajos sub protecţia anonimatului la comentarii care mai de care mai porcoase. Nu, ăştia nu sunt vinovaţi.

Singurii vinovaţi sunt oamenii lucizi şi care totuşi nu au curajul să spună celor apropiaţi şi apoi altora că ceva nu e în regulă cu TV-ul din ziua de azi: că nu putem fi un popor numai de violatori, pedofili şi corupţi cum se deduce din ştiri; că nu e admisibil să cauţi scandalosul şi din cea mai nevinovată întâmplare; că nu poţi acuza, ci doar suspecta un om, până nu se produc probe; că la o TV profesionistă e obligatoriu prin lege să se ceară şi opinia celui criticat; că un moderator nu are voie să se implice partinic în discuţie şi că el trebuie să vegheze ca publicului să îi fie transmisă o informaţie corectă şi ca invitaţii să adopte o conduită adecvată; că trebuie avut încredere în instituţiile statului şi doar angajaţii lor care fac ilegalităţi trebuie analizaţi; că nu persoana, ci faptele unui om pot constitui obiect al dezbaterii; că TV are rol nu doar de informare, ci şi de formare, iar halul în care au ajuns discuţiile în platou fac anumite canale sau emisiuni să fie periculoase pentru tineri; că nu e în regulă ca la TV cultura să fie hulită şi intelectualii batjocoriţi, în timp ce se dezvoltă o singură cultură – cea a urii pentru „celălalt care nu e cu/ca noi”; că nu e în regulă dihotomizarea voită şi accentuată a poporului; că nu e ok că politica s-a transformat în politicianism; că nu e tocmai în regulă ca perioada campaniilor electorale să fim invadaţi de suspiciuni, speculaţii, acuze în stare nu să ne convingă pe cine să votăm, ci să ne descumpănească şi mai mult cu privire la calitatea clasei politice (poate că şi ultima perioadă, în care am avut alegeri şi referendumuri an de an au contribuit major la deteriorarea stării de lucruri pe care o semnalez); că poate nu e indicat să discutăm atâta politică, şi mai deloc despre civism – de exemplu, că independenţa justiţiei nu e o sintagmă negociabilă, ci o axiomă pe care se clădeşte însuşi statul de drept ce caracterizează democraţia autentică.

O propunere: Cred că în România jurnalismul (sau cum s-o mai fi numind acum) a ajuns la minimul său de stadiu existenţial. Dar poate tocmai de aceea, fiind la pământ, ar trebui să fie uşor de reconstruit, de data aceasta într-un mod sănătos. Se impune responsabilizarea presei, fără îndoială. Iar jurnaliştii de bună credinţă precum şi organizaţiile care militează pentru libertatea de exprimare ar trebui să fie primii care să îşi dorească acest lucru. Cred că o reglementare mai bună a modul în care se poate face presă, se impune –  desigur, nu ca un mijloc de cenzură, ci ca şi creionare a unui spaţiu în care se pot desfăşura acţiuni ale unei prese profesioniste.

Sunt convins că sunt mulţi dintre noi, şi chiar dintre jurnalişti, care nu fac compromisuri, ceea ce trebuie să ne facă a ne simţi demni. Sunt convins că mulţi nu suntem şantajabili, deci nu ar trebui să avem teamă (e fantastic cum mulţi simt o frică imensă să aibă o poziţie împotrivă, de teamă să nu devină un subiect rostogolit de ziare şi TV). Sunt convins că, într-o lume plină de nevertebrate, avem totuşi şi oameni cu coloană printre noi, deci are cine milita pentru principii (şi ţin să felicit pe cei cinci membri ai CNA care au avut curajul să atragă atenţia asupra a ceea ce este în interior). Şi, cu siguranţă, există şi agenţi ai schimbării, deci ar trebui să ne asumăm astfel de iniţiative (şi este de menţionat opinia GDS în această direcţie).

Justificare: Jurnalismul nu se poate face de oricine şi oriunde. Atunci când eşti implicat în difuzarea informaţiilor prin mijloace de comunicare în masă nu eşti nici blogger, nici comentator anomim pe un site. Iar ceea ce se întâmplă cu/la TV, ne priveşte pe toţi: pentru că e un mijloc de transmitere a unor informaţii la care noi avem dreptul (asta apropo de definiţia libertăţii de exprimare, care nu presupune doar dreptul de a transmite informaţii, ci şi dreptul de a primi informaţii!, aspect care ar justifica orice acţiune de civism pentru responsabilizarea presei). Informaţiile nu pot fi denaturate în mod voit, iar noi nu putem fi manipulaţi doar pentru că suntem consideraţi o masă non-combativă de privitori la un simplu ecran. Presa trebuie să fie câinele de pază a democraţiei, şi nu un câine turbat care muşcă grav şi pe oricine nu corespunde profilului dictat de interesele de grup. Iar pe mine, ca cetăţean, mă interesează democraţia. Am dreptul la ea. Tot astfel cum am dreptul la un parlament responsabil, un guvern corect, o justiţie integră, tot astfel am dreptul la o presă sănătoasă.

O concluzie: Democraţia trebuie să aibă la bază o justiţie independentă şi o presă liberă, aşa cum arătam  într-un text din urmă cu vreo 8 ani. Dacă în urma reformelor din 2004-2005 justiţia a devenit independentă, în privinţa presei nu a avut loc vreo reformă: interesele economice şi politice au contribuit la decăderea setului de valori pe care ar trebui să se clădească adevărate locuri de informare, de cultură şi de educaţie, nicidecum teatre de război (de multe ori chiar între trusturile media se desfăşoară un război fratricid…). Or, nu aceasta este o presă liberă. Nici măcar nu ştiu dacă mai este „presă”, fiiind afectată însăşi misiunea ei de informare corectă a cetăţenilor, aspect esenţial pentru democraţie şi stat de drept.

Update1: după publicarea articolului, a apărut următoarea ştire: „George Entwistle, directorul general al BBC, numit în această funcţie pe 5 iulie anul acesta, când l-a înlocuit pe Mark Thompson, a demisionat din funcţie după ce radiodifuzorul britanic a difuzat un program calificat drept „jurnalism de proastă calitate”. Cam asta inseamnă responsabilitatea presei acolo. Dar probabil dacă întrebi ceva „jurnalişti” de la noi despre standardele editoriale ale BBC, nici nu vor şti ce sunt alea.

Update2: cam ce au înțeles unii despre pledoaria mea pentru dreptul cetățeanului la o presă curată, a se vedea Jurnalul, RTV.

Update3: ce spun altii despre `presa` de la noi: Alin Fumurescu, Brandusa Armanca, Dan Tapalaga, Vladimir Tismaneanu, Radu Vancu, Andrei Pantu, Mircea Deaca, Vlad Zografi, Vladimir Tismaneanu, 2, Mircea Mihaes, Andrei Plesu, Luiza Barcan, Brandusa Armanca,2, Andrei Plesu, 2Frankfurter Allgemeine, Deutsche Welle, Deutsche Welle,2, Tiberiu Lovin, Dan Badea, MEDIADEMFrankfurter Allgemeine Zeitung, Dan Grigore, Melania Cincea, Andrei Badin, Liviu Avram, A.LăzescuLiviu Alexa, Sorina Matei, EuObserver, CristiGhinea, DanTapalaga.

Update4: iata unde a dus tacerea jurnalistilor onesti si complicitatea celorlalti Protest, Costin Andries

amr

18 comentarii »

  1. Un fel de…”si tu, Brutus!” Gasim un domeniu curat?!

    Comentariu de skinnz — 11/11/2012 @ 6:30 PM | Răspunde

  2. complet adevarat. cainele de paza al democratiei s-a transformat in banner publicitar.

    Comentariu de Sare'n Ochi — 11/11/2012 @ 8:06 PM | Răspunde

  3. „Justificare: Jurnalismul nu se poate face de oricine şi oriunde. Atunci când eşti implicat în difuzarea informaţiilor prin mijloace de comunicare în masă nu eşti nici blogger, nici comentator anomim pe un site. ”

    Aici nu sunt de acord. Chiar si un blogger sau un comentator anonim ar trebui sa fie responsabil pentru afirmatiile lui. In cazul instigarilor, amenintarilor samd ar trebui sa se sesizeze politia.

    La alegeri au existat cazuri in care bloggeri doreau sa fie observatori la alegeri. In legislatie exista doar doua-trei situatii prevazute: observator media si observatori din partea unor partide, ONG-uri. Nu se zice nimic despre observatorii independenti, SIMPLI CETATENI.

    Lor li s-a interzis accesul. Desi, daca e sa ne gandim, tocmai ei ar trebui sa verifice corectitudinea alegerilor, nu un ONG trimis la deturnare, nu un ziar sau post tv local ce traieste din contractele de publicitate oferite de stat. Omul simplu ar trebui sa poata verifica, pentru ca aceasta este esenta principiului transparentei, asta este rolul sau.

    Singurii judecatori care au inteles ca un simplu blogger cu acces la internet (mijloc de distributie in masa a informatiei – deci mass media, conform DEX), au fost cei din Harghita. Acolo s-a putut obtine acreditarea media incat orice individ sa poata verifica corectitudinea alegerilor, sa poata filma chiar eventuale nereguli samd. Pentru ca cei din Harghita au inteles care este SPIRITUL Legii, au inteles ca daca legea nu interzice, si nu specifica conditiile pentru un anumit caz, atunci ea ar trebui sa permita accesul ORICUI doreste si vrea sa se implice ca observator.

    ..

    >”Presa trebuie să fie câinele de pază a democraţiei, şi nu un câine turbat care muşcă grav şi pe oricine nu corespunde profilului dictat de interesele de grup”

    Presa este cainele de paza al democratiei. Chiar si atunci cand musca pe oricine nu corespunde profilului ca un caine turbat. Pentru ca exact asta e menirea ei, asa e gandita toata povestea asta din start. Aici plecati de la o premiza gresita, considerati ca presa e capabila de judecati de valoare (imposibil), sau ca ea ar fi capabila sa faca diferenta intre bine si rau. N-are cum, asta e o iluzie. Lucrurile de acest gen se regleaza in instanta, nu in functie de numarul de vizualizari.

    Aici democratia este defecta, nu presa. Presa sa muste pe oricine, oricand, cat de mult are chef. Insa pe banii ei. Mult mai important mi se pare acel alin. 2 din Art 10 CEDO, sau alin. 6 din art 30 din Constitutia de la noi. Ele nu sunt aplicate pentru ca pana si judecatorii fac confuzii grave cand vine vorba despre asa ceva. Aici e problema, de fapt. Un exemplu ar fi motivarea respingerii cererii de acreditare media, la alegeri: judecatorii au spus ca acest lucru ar incalca dreptul la propria imagine al celui inregistrat. Argumentul oferit de ei a fost ca „daca cineva filmeaza un judecator trecand pe langa o crasma” si ar publica acest lucru pe un site, atunci el ar leza cumva dreptul persoanei la intimitate, ca ar aduce prejudicii de imagine acelei persoane.

    Judecatoarea respectiva nu a sesizat ca exista varianta ca observatorul sa nu publice nicaieri acele fotografii, sa nu incarce nici un clip pe youtube. Insa in acelasi timp sa poate inregistra eventualele nereguli ce ar fi aparut in sectie (ar fi putut lasa camera de filmat pornita atunci cand parasea incaperea samd). Chiar si in cazul in care nu ar exista dreptul de a face poze in public, chiar si atunci ar fi trebuit sa permita folosirea echipamentului video in acest caz.

    Utilizarea imaginii unor oameni in scop comercial fara acordul lor nu ar trebui permisa pentru ca fiecare ar trebui sa aiba dreptul de a decide daca vrea sa devina persoana publica sau nu. Una e sa faci o poza cu oameni mergand pe strada fara sa se vada prea bine fata lor, alta e sa faci o poza unei femei obosite si cu cearcane care iese de la servici, cu un teleobiectiv care arata pana si cate fire mai are de pensat.

    Despre defaimare nici nu mai spun ca ar trebui sa fie clar pentru toata lumea, fiind articol prins si in Constitutie. Insa la noi acest lucru nu conteaza, pentru ca la noi democratia inseamna ca ai dreptul de a spune orice, de a fi slobod la gura, fara nici o raspundere sau consecinta. Asa ne-au educat „marii capitalisti” ai neamului, asta au inteles ei din libertatea de exprimare. Ca e „absoluta”. Desi, pe de alta parte, „totul e relativ”..

    Motiv pentru care calomnia si insulta nu au mai fost considerate infractiuni, si parca nu cu mult timp in urma au fost scoase din lege de tot. Mai ramane sa scoatem si instigarea la omor, apologia infractiunii, si gata.. atunci „revolutia bunului simt” va fi desavarsita, vom fi „liberi” (chiar daca intre timp ne vom injura non stop).

    In concluzie: pentru a rezolva aceasta problema nu pe presa trebuie sa ne suparam (*ca e caine turbat, ca nu are reguli sau CNA), ci pe Justitie. Pe instantele de judecata care habar nu au sa aplice legea. Nu Libertatea (presei) e problema ci Proprietatea (termenilor). Daca s-ar intelege acest aspect atunci s-ar vedea ca echilibrul dintre institutiile despre care vorbim nu se realizeaza in Democratie, ci intr-o Republica. Pentru ca prima pleaca de la dorinta maselor, de la interesele de grup, pe cand al doilea pleaca de la proprietate, care pana una alta este cel mai bun etalon care poate masura si determina rezistenta si adaptabilitatea unui sistem. Care prin insasi definitia lui, e imperfect.

    Comentariu de John Galt — 11/11/2012 @ 9:54 PM | Răspunde

  4. Excelent, felicitari!
    + cred, ca v-ati mai dat foc la valiza
    :)

    Comentariu de skorpion — 11/11/2012 @ 10:08 PM | Răspunde

  5. Din pacate,domnule Cristi,sunteti printre foarte putinii oameni care au aceasta opinie-absoluta pertinenta si reala- si care au si curajul proprietatii cuvintelor exprimate.
    M-am confruntat si eu cu aceasta asa zisa „libertate de exprimare” a unor personaje care,ascunse in spatele calculatorului si-au permis sa foloseasca la adresa mea tot felul de „judecati de valoare” pentru care,simtindu-ma lezata,am facut plangere penala…Nu s-au facut demersuri pentru aflarea acelor IP,calomnia nemaifiind infractiune in Codul Penal.
    Deci,oricand,oricine,poate spune orice despre tine,fara a avea posibilitatea de a-ti apara drepturile incalcate.Si totul ptr.ca exista dreptul la opinie..la libertate de exprimare…Ok,sunt perfect de acord cu acestea,atata timp cat nu-ti lezeaza tie demnitatea,dreptul la propria imagine si viata privata.Parca asa zice si legea fundamentala,nu?!Dar,cui ii pasa de Constitutie??
    Laura V.

    Comentariu de Laura — 12/11/2012 @ 9:13 AM | Răspunde

  6. Foarte corecta analiza…

    Pentru a intelege mai bine ceea ce se intampla, sa ne uitam de exemplu cine sunt persoanele care detin presa politica. Si vom vedea ca in cele mai multe cazuri, acestia sunt oameni direct interesati de politica romaneasca (fosti sau actuali politicieni, rude ale diversilor demnitari, mari afaceristi cu statul, persoane cu procese in justititie).

    Mai vad o alta cauza a existentei cu duiumul a presei de proasta calitate(ma refer aici la dezbracate, morti, infractori, bolnavi psihic, etc) este aceasta goana nebuna dupa profit. Ma rog, goana asta nebuna dupa profit se poate observa in mai multe domenii. (De exemplu, prefer sa locuiesc intr-un bloc facut in 1985 decat intr-unul facut in 2008…cand constructorul se grabea sa faca cat mai multe blocuri pentru a obtine profit. Tot la capitolul goana nebuna dupa profit imi mai trece acum prin minte si vanzarea de produse alimentare expirate…lucru pe care pe la tara il intalnim destul de des). Aici vad si vina autoritatilor. Eu nu vad cum, intr-o tara normala, in care instutitiile statului functioneaza, iar legile sunt facute cum trebuie – nu vad cum un om(cu atat mai mult cu cat respectivul a fost primul ministru al tarii) sa apara in fundul gol pe micicile ecrane. Cum nici vanzarea de produse expritate nu o vad posibila…

    Ce ma infurie cu adevarat nu e presa politica neechidistanta. Nu e modul neprofesionist al jurnalistului de a face presa. Ci subiectele de 2 lei care sunt prezentate. Faptul ca orice tata(tzatza), orice smecheras, orice prostituata – pot ajunge vedete. Ca se creaza un fals sistem de valori. Iar lucrul asta e atat de grav…ca nici nu ne inchipuim…

    Cum tot spun mereu…chiar mi-as dori sa vad la televizor o textilista sau un laminorist(om mai avea oare asa ceva?) care muncesc si-si depasesc norma. Vreau sa vad oameni care ies de buna voie sa dea zapada din fata casei. Vreau sa vad un tanar care a ajutat o batranica sa treaca strada; vreau sa vad un olimpic la matematica…
    Ma rog, imi asum riscul de a fi facut marxist, anticapitalist, etc… Mi-l asum :)

    PS : Oare daca mergem intr-un liceu si intrebam copiii cine este Coposu, oare 90% vor raspunde ca e patronul de la Rapid(George Copos)?:) Sau…aminteat mai sus ceva de R.P.R. ; oare daca mergem intr-un liceu bun….ar putea spune macar un sfert dintre elevi cine a fost Gheorghiu Dej ? Sunt sceptic. Dar de Bianca Dragusanu si Stelian Ogica cred ca stiu cu totii.

    Comentariu de Octavian Radu — 12/11/2012 @ 12:54 PM | Răspunde

  7. Stimate domn@John Galt…”In concluzie” ati dat in bara rau de tot…si rar fac afirmatii de genul acesta. 1. „Instantele de judecata habar nu au sa aplice legea” De unde stiti? Tuturor magistratilor le-ati verificat cunostintele de drept? Si daca da, sunteti specialist in drept? Si daca imi veniti cu sintagma „ce se vede” nu ma intereseaza. 2. Explicati aceasta sintagma de „proprietatea termenilor” ce poate aduce echilibru intre institutii!!! Eu nu sunt pro socialism, pentru ca pentru mine libertatea este valoarea suprema, nimic nu se compara cu ea. Iar socialismul este impotriva libertatii, pentru ca reprezinta aducerea unui lucru anormal in existenta. Oamenii nu sunt egali, EI SUNT UNICI. Cum pot fi ei egali? Nu toti sunt pictori si poeti. Fiecare om are talentul lui. Socialismul inseamna dictatura statului, incearca sa-i egalizeze pe oameni, ii incadreaza in aceleasi sabloane iar ei sunt diferiti. Societatea nu este un scop in sine, ci un mijloc, scopul este individul si nu societatea. Individul are o valoare mult mai mare si nu organizatia sociala. SOCIETATEA exista pentru individ, nu viceversa. In toate tarile socialiste, sistemul nu a putut eradica saracia. Da, a reusit sa faca un lucru: a facut pe pe toata lumea la fel de SARACA; a DISTRIBUIT saracia in mod egal. Pe cand Capitalismul este cea mai naturala structura economica; ea nu a fost fortata, s-a dezvoltat pur si simplu. Apoi orice sistem DEVINE imperfect…..

    Comentariu de silvia — 12/11/2012 @ 12:59 PM | Răspunde

  8. In privinta presei politice as vrea sa mai aduag ceva.

    Pana de curand am crezut ca presa politica e afiliata/subordonata partidelor politice. Ca vezi Doamne aia din presa sunt la cheremul partidelor.
    De ceva timp am inceput sa vad lucrurile total diferit. Si anume imi mentin parerea ca presa politica e la cheremul cuiva. Dar nicidecum a unui partid. Ci doar a unui personaj politic, sau al unui mic grup dintr-un anumit partid. Si ca de fapt, prin controlul respectivului trust de presa, politicianul sau grupul restrans controleaza intreg partidul.

    Sa ne imaginam ce s-ar intampla daca vreun politician dintr-un parti anume e facut cu ou si cu otet de catre trustul de prese al partidului sau. Cu siguranta isi va pierde toata puterea politica.

    Asa ca acum vad lucrurile asa : Un anumit politician sau grup restrans(din fata sau chiar din umbra) controleaza un trust de presa, trust de presa catre controleaza oarecum un intreg partid sau o intreaga alianta de partide. Asadar politicianul respectiv detine controlul, prin intermediul presei sale a unui intreg partid.

    Dvs cum vedeti lucrurile ? Ce relatie de subordonare vedeti intre partide, politicieni si trusturile de presa total neechidistante ?

    Comentariu de Octavian Radu — 12/11/2012 @ 1:00 PM | Răspunde

  9. Oare daca merg pe strada cati oameni vor fi in stare sa-mi dea exemplu de un matematician roman in viata(ca pe la tv nu vedem mai deloc asa ceva), de un critic literar, de un istoric, de un filozof.

    Dar la capitolul amante – tot romanul e cunoscator….

    Comentariu de Octavian Radu — 12/11/2012 @ 1:05 PM | Răspunde

  10. Jurnalismul poate si trebuie facut de oricine vrea sa aduca in constiinta publica o anumita problema sociala. Publicul trebuie sa decida …nu banii.

    Comentariu de petrica — 14/11/2012 @ 2:24 AM | Răspunde

  11. Cine stie , poate din bataia aripii unui fluture , sa se nasca un curent intru insanatosirea morala a unei natiuni in intregul ei …..
    Excelenta analiza , e mai mult decat o oglinda pusa in fata Regelui Presa care umbla in nudul gol printre populatie .
    Cine stie , poate ii da Dumnezeu mintea romanului de pe urma si se intampla ceva cu noi , pentru noi .

    Comentariu de Popescu Alexandru — 14/11/2012 @ 3:57 AM | Răspunde

  12. Jurnalistii continua sa caute subiecte de senzatie. Intrega lor afacere depinde de senzatii. Ei exploateaza planul inferior al umanitatii. Jurnalismul nu s-a dezvoltat inca. El nu s-a maturizat. Orice este urat, dezgustator, criminal, reprezinta o stire, iar orice este frumos este dat la o parte „Exista o veche zicala despre filosofi: filosoful este un orb intr-o casa intunecata, neiluminata, care, intr-o noapte, cauta o pisica neagra care nu se afla acolo. Aceasta este o veche definitie a filosofului.” Permiteti-mi sa adaug ceva: Jurnalistul este omul care o gaseste. Aceasta este stirea.

    Comentariu de silvia — 15/11/2012 @ 10:45 AM | Răspunde

    • Dar nici macar nu e senzational ce face presa. E scandalos – ceea ce e o mare diferenta. Unii jurnalisti cred ca batjocura si speculatiile sunt semne de inteligenta si le sunt permise de libertatea de exprimare. Dar daca ei confunda ironiile si insultele cu umorul, la ce sa te astepti?!…

      Comentariu de Cristi — 15/11/2012 @ 11:31 AM | Răspunde

  13. Fix asta aveam in epoca de aur. Un organism (cenzura) specializat in selectarea adevarului (oficial) de ne-adevar. Doar „adevarul” putea tazbate in presa. Sper sa nu ne indreptam iar intr-acolo.

    Comentariu de Mihai — 15/11/2012 @ 10:44 PM | Răspunde

    • La ce va referiti exact? E o lauda la adresa articolului sau o critica? Caci daca e o critica, ma simt nevoit sa subliniez ca detest modalitate in care se face jurnalism constand in dezinformari evidente si mai ales modalitatea de expunere a stirilor, prin limbaj trivial si desconsiderarea persoanelor vizate.

      Comentariu de Cristi — 15/11/2012 @ 10:56 PM | Răspunde

  14. Sunt de acord si imi place foarte mult articolul. Dar e trist ca e asa ….

    Comentariu de mihaiblag — 16/11/2012 @ 2:05 PM | Răspunde

  15. persoanele vizate de presupusa savarsire a unor fapte de coruptie nu au dreptul sa-si vada „probele”dosarului, nici dupa ce s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva dumnealor,in schimb, sunt difuzate / „prezentate discuţiile interceptate în dosarul penal” la orele de varf cand ştirile din mass-media au cea mai mare audienta.Nu mi se pare ca actul de justitie ar fi progresat , in aceste conditii ci ca a regresat!..,Justitia se face „dupa zgomotele de afara” ?E revoltator ca se intampla astfel de abuzuri, ca nu ia nimeni masuri de stopare a fenomenului si nu se gandeste nimeni ca un astfel de sistem poate distruge oricand,pe oricare dintre noi, „din eroare”…Cer scuze pentru greselile de redactare.Sunt foarte obosita si bolnava.De aceea am citit toate comentariile pe care ati avut bunavointa sa mi le comunicati.Am simtit nevoia sa va transmit complimente pentru toate articolele scrise/publicate si comentate.Doresc o lume mai buna si o Romanie curata pentru copiii si nepotii mei,dar cati romani vor schimbari reale, nu din cele care dau bine pentru mass-media ?Sa va dea Dumnezeu Sfantul sanatate si putere sa rezistati si sa razbiti.Cu deosebita stima,sorescu chira

    Comentariu de sorescu chira — 08/12/2012 @ 2:51 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: