CRISTI DANILEŢ – judecător

18/12/2012

Comisia de la Veneţia apreciază acţiunile CSM din această vară

Filed under: CCR,CSM — Cristi Danilet @ 1:07 AM

ComisiaVenetiaÎn data de 17 dec. 2012 Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (cunoscută şi drept „Comisia de la Veneţia”) a publicat AVIZUL privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi cu principiul statului de drept a acţiunilor luate de Guvernul şi Parlamentul din România în ceea ce priveşte alte instituţii de stat şi a OUG cu privire la modificarea legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi OUG pentru modificarea şi completarea legii nr. 3/2000 privind organizarea unui referendum în România.

Pct. VIII analizează presiunile asupra sistemului de justiţie, insistând asupra celor privind Curtea Constituţională şi Procurorii, şi subliniind capacitatea de reacţie a CSM:

a) – declaraţii ale politicienilor lipsite de respect şi solicitări de demitere ale judecătorilor CCR cu efect de decredibilizare a judecătorilor şi a instituţiei

– critica hotărârilor este permisă, dar să se limiteze la hotărâre şi să nu creeze impresia că nu va fi pusă în executare

– atacurile personale la adresa tuturor judecătorilor sau individuale sunt inadmisibile

– atacurile din partea instituţiilor de stat la adresa CCR afectează independenţa şi neutralitatea ei

– hotărârile CCR trebuie puse în executare

– hotărârea CCR trebuie făcută publică numai odată cu motivarea acesteia;

b) – procurorii specializaţi au instrumentat cauze de corupţie împotriva funcţionarilor de stat

– comisia stabilită de Senat la data de 10 oct. 2012 nu poate investiga activităţi judiciare, incluzând activităţi ale procurorilor; eventualele abuzuri ale procurorilor sunt doar de competenţa CSM.

 c) – Respectul pentru independenţa organelor judiciare este o condiţie indispensabilă pentru o democraţie stabilă bazată pe statul de drept.

– Apărarea împotriva presiunilor nepotrivite asupra judecătorilor şi procurorilor este o sarcină tipică a CSM. Ca o măsură de protecţie pentru independenţa judiciară, este important ca CSM să aibă un temei juridic suficient de clar pentru această atribuţie, inclusiv pentru a face declaraţii publice în numele sistemului judiciar.

Comisia de la Veneţia este un organism consultativ al Consiliului Europei, specializat în chestiuni de constituţionalitate. Ea s-a constituit în 1990. România este şi ea stat membru, fiind reprezentat de Lucian Mihai şi Bogdan Aurescu.

Avizul Comisiei de la Veneţia este accesibil în lb. EN şi în lb.RO

3 comentarii »

  1. „- critica hotărârilor este permisă, dar să se limiteze la hotărâre şi să nu creeze impresia că nu va fi pusă în executare”

    Cat de fragil este tot ceeace omul a construit ca societate. Toata vara am incercat sa le explic prietenilor infierbantati de evenimente ca statul de drept e la fel de solid ca o banca sau ca o bursa de valori… se bazeaza pe un set conventii intre membrii societatii. Conventii care stabilesc un cadru de manifestare si niste piloni de sustinere a esafodajului. Daca mai ales de la varf dai semnalul ca e posibil sa nu mai tii seama de unul sau doi dintre pilonii respectivi, ai daramat tot.

    Comentariu de Moldoveanu — 18/12/2012 @ 7:30 AM | Răspunde

  2. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA care tocmai si-a finalizat mandatul a dat un ultim interviu lui Hurezeanu in care a facut trimitere la o carte care face furori in SUA si in Occident: „De ce națiunile eșuează: Originile Puterii, Prosperității și Sărăciei” scrisa de Daron Acemoglu și James A. Robinson.
    Acolo sunt identificate 10 cauze pentru care natiunile esueaza, respectiv:
    1. Lipsa dreptului de proprietate;
    2. Muncă forțată
    3. Un teren de joc inegal
    4. Oamenii mari devin lacomi
    5. Elitele blochează noile tehnologii
    6. Fără autorități care să impună legea (fără lege și ordine)
    7. Un guvern central slab
    8. Servicii publice proaste
    9. Exploatarea politică
    10. Lupte pentru pradă

    „Aceste state se prăbușesc din cauza aceea ce numim instituții economice „extractive” care distrug inițiativele (motivația), descurajează inovația și secătuiesc talentul cetățenilor lor prin crearea unui teren de joc inegal și privându-i de oportunități.
    Aceste instituții nu funcționează din întâmplare ci intenționat. Ele sunt acolo pentru beneficiul (în avantajul) elitelor care câștigă mult din extracție –fie sub formă de minerale valoroase, muncă servilă sau monopoluri protejate – pe seama societății.
    Cu siguranță că aceste elite beneficiază, de asemenea, de pe urma unor instituții politice măsluite, mânuind puterea pentru a înclina sistemul în favoarea lor.
    Dar statele construite pe exploatare eșuează inevitabil, atrăgând în jos întreg sistemul și aducând, adesea, multă suferință.
    În fiecare an, Indexul Statelor Eșuate marchează statisticile tragice ale eșecului statal”

    Fiecare dintre cele 10 cauze este suficienta si necesara pentru a provoca esecul unei natiuni.
    Ghinionul natiunii romane este ca ea le insumeaza pe toate!

    Dar, desigur, diplomatia l-a impiedicat pe d-l ambasador sa ne zica aceste lucruri in mod direct. A facut-o in mod indirect, facand trimitere la cartea respectiva.

    Cauza a sasea, referitoare la slabiciunea autoritatilor statale si la existenta unui cadrul legislativ aberant, chiar daca va fi lamurita va fi insuficienta pentru ca natiunea sa aiba sanse de reusita.

    Comentariu de area — 18/12/2012 @ 4:24 PM | Răspunde

  3. Este f important ca cetatenii Romaniei sa sustina oameni ca Danilet si reformele lor. Problema e ca nu au expunere mare genul acesta de dezbateri, nu prea is in vazul oamenilor… Toti romanii ar tre sa repete zilnic, in minte si/sau cu voce tare „Vreau o tara prospera, dar pt asta, e nevoie de „domnia legii” !”

    Comentariu de Alin — 13/01/2013 @ 2:05 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: