CRISTI DANILEŢ – judecător

28/04/2013

Procurorul român – magistrat sau nu?

Filed under: Parchet — Cristi Danilet @ 11:27 PM

Cristi DaniletIn contextul revizuirii Constituției României se aud opinii diverse cu privire la statutul viitor al procurorilor. La dezbaterea din 25 apr.2013 din cadrul forumului constituțional premierul spunea (începând cu min. 14.11) că sunt trei variante și că el va milita pentru ultima: 1. avocați ai statului; 2. independenți și inamovibili precum judecătorii; 3. păstrarea actualului statut.

Dar care este actualul statut al procurorilor? Unii spun că procurorii sunt magistrați, alții că sunt agenți ai puterii executive.  Din păcate, în spațiul public nu auzim și argumente care să susțină una sau cealaltă dintre teze, astfel că ele sunt de fapt opinii personale și, spun eu, insuficient sau deloc documentate juridic.

Pentru a pune capăt unei dezbateri superficiale cu privire la actualul statut al procurorului am întocmit un studiu al legislației și jurisprudenței, interne și internaționale, referitor la procuror. Concluzia e în afara oricărui dubiu: procurorul român este magistrat, alături de judecător. Desigur, diferența dintre cei doi magistrați este dată de funcțiile procesuale diferite. Procurorul nu aparține puterii executive și cu atât mai mult celei legislative, nu aparține administrației publice, ci face parte din Ministerul Public care e parte din autoritatea judecătorească. Procurorul are un grad de independență mai redus ca judecătorul, dar asta este acceptată de standardele internaționale în materie ca datorându-se structurii piramidale a parchetelor.

Pentru cei interesați de studiu, îl pun la dispoziția voastră AICI.

judecator Cristi Danileț

Anunțuri

17 comentarii »

  1. Oficial studiul dumneavoastra unde a fost/va fi trimis?

    Comentariu de Adriana Florescu — 29/04/2013 @ 3:26 AM | Răspunde

  2. Cred ca actulul statut este unul in care independenta procurorului e sublima dar lipseste cu desavarsire.

    Comentariu de Lazar Elena — 29/04/2013 @ 7:41 AM | Răspunde

    • Studiul meu e cu privire la statutul de magistrat. Cat priveste independenta, daca ne referim la exercitarea profesiei de procuror, exista reglementari care o prevad si altele care o garanteaza. Dvs la ce anume va referiti?

      Comentariu de Cristi D — 29/04/2013 @ 9:27 AM | Răspunde

  3. Domnule judecator, ma refer nu la o lipsa a reglementarilor privind exercitarea profesiei de magistrat ci la cele doua variante de schimbare expuse, care par a nu tine cont de respectivele reglementari. Acum se poate vota aproape orice.

    Comentariu de Adriana Florescu — 29/04/2013 @ 10:17 AM | Răspunde

  4. Ma refeream la independenta procurorilor. Cati dintre procurori credeti ca au facut sau ar face un astfel de studiu, ca d-voastra?
    Cred ca tocmai lipsa unui statut clar al procurorilor a permis atat de mult amestecul politicului in activitatea procurorilor, in special.
    Ma refer la pozitiile de varf, unde este suficienta interventia, ca ea sa produca efect la nivelul procurorului de caz.

    Iar garantiile din legislatie nu au nicio eficienta in exercitarea activitatii procurorilor, datorita structurii piramidale a profesiei de care dvs vorbeati.
    Este un domeniu care sufera, nu ar trebui sa fie ierarhie in aceasta profesie. In practica structura aceasta piramidala este aproape de natura militara.
    Va dau un exemplu: in timpul programului cu publicul, procurorul de serviciu de la un parchet a lipsit 30 de minute (din programul total de patru ore cu publicul, doua zile pe saptamana), iar cand s-a intors a spus cu nonsalanta ca l-a chemat seful. Si chiar asa era, adica nu era o minciuna.

    E drept, am avut aceasta experienta mai demult, ceea ce m-a determinat sa evit, in acivitatea mea de avocat relatia cu parchetele, ma refer la relatia cu publicul a acestor institutii..

    Daca ar fi fost independent probabil ca i-ar fi putut refuza sefului o astfel de solicitare care denota abordarea cu aroganta a dreptului cetateanului si care in final aduce atingere interesului general al societatii, pe care procurorul este chemat sa-l slujeasca.

    Comentariu de elena lazar — 29/04/2013 @ 10:52 AM | Răspunde

    • NU va pot contrazice. De ramarcat ca nu e suficient sa avem legi bune, mai trebuie si oameni potriviti.

      Comentariu de Cristi D — 29/04/2013 @ 12:05 PM | Răspunde

  5. Domnul judecator…observ k in toate postarile dumneavoastra evitati discutiile asupra independentei procurorului…ba inca sustineti ca este independent….adica este independent si se subordoneaza ierarhic?? cum vine asta??? din punctul meu de vedere singura abilitata sa verifice rezolutiile, ordonantele sau rechizitoriile unui procuror ar trebui sa fie serviciul din cadrul CSM cum este si la judecatori inspectia judiciara..
    cat timp va exista controlul ierarhic…vor exista si abuzuri…si va exista lupta politica pe functiile de la varf..
    Eu am ramas uimit ascultand declaratiile primului ministru care exprima punctul de vedere al CSM cum ca procurorul nutrebuie sa fie independent ci e ok statutul existent care include subordonarea ierarhica :P oare asta e opinia procurorilor din tara?? ma indoiesc… sau asta e doar opinia CSM??
    Multumesc
    Bogdan

    Comentariu de Bogdan — 30/04/2013 @ 11:37 AM | Răspunde

    • Pai v-am indicat standardele internationale care spun asta: Parchetul e independent fata de alte institutii, procurorul e independent in solutia data, seful il poate verifica pt anumite motive si infirma actele.

      Comentariu de Cristi D — 30/04/2013 @ 6:01 PM | Răspunde

      • Aveti dreptate, procurorii au independenta in solutionarea dosarelor ! Dar, despre profesionalismul acestora este o alta discutie .Este la fel de adevarat ca marea lor majoritate sunt buni profesionisti,dar mai sunt unii (destui) slab pregatiti, care sunt asfel usor manipulabili .
        Marea problema este in instanta, atunci cand vezi ca persoana X este trimisa in judecata cu propunere de arestare pentru fapte grave(inclusiv tentativa de o omor) iar procurorul de sedinta cere eliberarea sa si judecarea in stare de libertate iar judecatorul accepta !!!
        Aceeasi mare problema este in situatia inversa, cand X este in litigiu penal o fapta mai putin grava,iar procurorul de caz care o pedeapsa drastica cu inchisoarea, cu fortarea legii .
        Este la fel o mare problema ca fapte marunte , ca:
        – pozitionarea diferita ca inaltime si pozitie in instanta a procurorului fata de parti desi ambii sunt egali in fata judecatorului,
        – inexistenta unui reper vizual prin care oricine intra intr-o sala de judecata sa stie cum ii cheama pe judecator, procuror sau pe avocatii partilor,
        sa nu fie corectate in legislatia noastra postdecembrista,altfel destul de fluctuanta in aceasta materie .
        In instanta la fel de grav este faptul ca sunt judecatori care accepta cereri ale procurorilor fara a le analiza iar partilor le sunt respinse aproape toate cererile,care sunt efectiv dominati in sala de procurori, dar si judecatori care nu iau in considerare legi,prevederi constitutionale sau decizii ale CEDO,ICCJ, sau ale instantelor superioare.

        Comentariu de U. — 30/04/2013 @ 9:06 PM | Răspunde

      • nu sunt de acord cu dumneavoastra….cum va fi procurorul independent in a pronunta o solutie cand stie ca seful lui nu e de aceeasi parere… cand stie ca actele lui vor fi infirmate de seful lui…criteriile nu vreau sa le discut…
        in aceeasi situatie se află și judecătorii….cum sunt oare independenti judecatorii de la instantele mici in pronuntarea unor solutii cand practica judiciară, desi in sistemul nostru nu este izvor de drept, face legea? cum va pronunta o sentinta care e rezultatul convingerii lui intime in conformitate cu legea cand stie ca practica judiciara a instantelor superioare nu este in acest sens…si se va alege cu o casare de toata frumusetea?
        Poate ca nu privesc eu din cea mai buna perspectiva…asta e opinia mea
        multumesc
        Bogdan

        Comentariu de Bogdan — 02/05/2013 @ 4:19 PM | Răspunde

        • Un procuror profesionist(care stie ca pe” tatal nostru” codurile, procedura civila si penala) va da aceeasi solutie in dosar chiar daca superiorul sau va infirma hotaratea initiala ! Au fost nenumarate cazuri de acest gen si nu neaparat cu procurori foarte buni .
          Cu privire la judecatori si modul cum se face justitie in Romania va dau dreptate ! Pana nu se va modifica legislatia pentru ca in cazuri identice ca incadrare juridica sa se dea aceeasi solutie,nelasand loc la interpretari, nu se va inainta pe calea unei justitii adevarate !

          Comentariu de U. — 03/05/2013 @ 7:09 PM | Răspunde

          • eu nu vb doar de domeniul penal.. Ma refer la interpretarea textului de lege pe care instantele de control judiciar o dau.. Iar instantele de fond o vor respecta intotdeauna chiar contrar propriilor intime convingeri dand intotdeauna eficienta interpretarii instantei superioare pt a evitare o desfiintare a hotararii sau o casare evident.inevitabila.. Oare in acest context judecatorul e independent? Sau de ce nu dam importanta cuvenita acestor interpretari ale textului de lege ca in sistemele common law?

            Comentariu de bogdan — 04/05/2013 @ 10:27 AM | Răspunde

  6. DOMNULE CRISTINEL , PRIN ACEASTA OCAZIE VREAU SA VA REVIZUITI ATITUDINEA SI SA SPUNETI , DE CE , INTR UN ALT COMENTARIU ATI RECUNOSCUT CA PROCURORUL NU ESTE MAGISTRAT ( CUM DE ALTFEL A STABILIT C.E.D.O . ,IN URMA DECIZIEI IN CAZUL PANTEA vs. ROMANIA ) , IAR ACUM AFIRMATI SI SUSTINETI ALTCEVA ? PACAT , AM AVUT O IMPRESIE BUNA DESPRE DVS . , DAR APARENTELE VAD CA INSALA ! ARGUMENTATI ! EU VOI DEMONSTRA
    CU ACTE , CARE VAD CA VVREA SA FIE UITATE , CA .CLAR SI DEFINITIV , PROCURORUL NU ESTE MAGISTRAT !

    Comentariu de Pantea Romulus — 25/02/2015 @ 12:04 AM | Răspunde

    • Ei, daca citeati textul la care dvs incercati sa comentati nepoliticos si TIPAND LA MINE, poate ca ati fi inteles de ce procurorul este magistrat in Romania. Dar asa….nu prea avem cum sa ne „batem” in argumente: dvs aveti pareri, eu am texte de lege si jurisprudenta.

      Comentariu de Cristi D — 25/02/2015 @ 10:28 AM | Răspunde

  7. Stimate d-le Daniless, iata de ce „PROCURORII NU SUNT MAGISTRATI” in Romania! IATA DOVADA! Paaaa

    Cap. I – Introducere

    Am observat ca s-a pus batista pe tambal si nimeni nu mai trateaza acest subiect, desi ar trebui sa reflectam asupra sa cu maxima seriozitate, atentie si impartialitate. Deoarece prin destramarea celei mai mari coalitii guvernamentale din ultimul deceniu politicienii romani au ratat ocazia de a revizui Constitutia cu o majoritate confortabila, ma indoiesc ca subiectul respectiv se va lamuri in curind la nivel legislativ. Prin urmare, incerc sa readuc in discutie problematica statutului procurorului din Romania, fiindca trebuie clarificat o data pentru totdeauna, macar la nivel teoretic: procurorul este sau nu este magistrat?

    In opinia subsemnatului, evident, procurorul nu este magistrat – o spun sec si raspicat, cu subiect si predicat! In ciuda pledoariilor favorabile tezei ca procurorii sint magistrati, nimic din realitatea romaneasca nu justifica acordarea demnitatii de magistrat unui procuror, fie el si absolvent de INM sau participant la procese in instanta, alaturi de judecator(i).

    Cap. II – Cuprins

    Precizez ca am compilat aici toate comentariile/argumentele mai relevante ale subsemnatului, postate pe JURIDICE.ro, referitoare la acest subiect sensibilo-spinos. Astfel:
    a) procurorul este un fel de struto-camila. Din pacate, nu doar procurorul este asa, ci intreg aparatul pe care-l deserveste, numit, atentie!, „Ministerul Public”, ca si cum procuratura ar fi un minister condus de un ministru din cadrul guvernului sau ca si cum parchetul ar fi singurul minister ce se adreseaza publicului, celelalte fiind secrete ori private?![1]
    b) coabitarea judecatorilor si procurorilor sub aceeasi umbrela numita magistratura va continua atita vreme cit in Romania nu se doreste functionarea unui stat de drept, ci a unui stat militienesc/politienesc/autoritar/totalitar, controlat de potentatii zilei.

    Din nefericire, natia noastra are o traditie milenara in a-si incredinta soarta unui cerc restrins de conducatori care sa o dirijeze discretionar, indiferent ca vorbim de regi, voievozi, domnitori, presedinti etc., asa ca e greu pt. politicienii romani sa renunte la obiceiul clasic de subordonare a justitiei, deoarece se simt vaduviti de un „drept divin”, de o prerogativa innascuta, ce li s-ar cuveni implicit prin natura functiei de „os domnesc” sau de „ales al neamului” ori de „sef al statului”…

    Amintiti-va ce scandal, ce tribulatii, ce orgolii s-au declansat odata cu eliminarea dreptului de arestare de catre procuror! Iar acest lucru, aparent minor, nu s-a realizat la initiativa romanilor, ci din cauza multiplelor condamnari la CEDO a Romaniei, care savirsea nenumarate abuzuri prin intermediul procurorilor.

    Conform legii, procurorul nu este altceva decit un APARATOR sau ACUZATOR al persoanelor (fizice ori juridice), avind o dubla subordonare ierarhica: juridica (din partea superiorilor) si politica (din partea ministrului justitiei, care propune sefii din parchetele supreme si care face parte si din CSM, luind astfel decizii privind cariera tuturor procurorilor). Prin urmare, procurorul nu merita denumirea de „magistrat”, ci de „avocat al statului”, similar cu ceea ce in SUA se cheama „district attorney”.[2]

    c) cit despre statutul procurorului, nu conteaza ce scrie pe hirtie, ci conteaza caracterul omului. Degeaba vom fi noi mai catolici decit Papa si-l facem (in lege) independent pe procuror, fiindca traditia noastra seculara va continua in acelasi mod, adica procurorii vor fi tratati la fel de catre sefi si politicieni, iar populatia ii va percepe tot ca pe niste subordonati aflati sub influenta ministrului justitiei si a procurorului general.

    Eu zic ca mai bine recunoastem deschis ceea ce stie toata lumea: procurorul este doar un fel de avocat mai mare al statului – asa cum consilierul juridic este un fel de avocat mai mic al firmelor. Nu este nimic rusinos in chestiunea asta, mai ales ca exista (si vor exista in continuare) destui procurori care se (vor) bucura de mai multe drepturi si beneficii decit judecatorii (v. cazul DNA, DIICOT, CSM etc.).

    Pe scurt, problema nu rezida in statutul procurorului, ci in conduita sa. Fiecare om este atit de independent pe cit vrea el sa fie.[3]

    d) interesant ca anumiti judecatori militeaza pt. transformarea procurorului in magistrat… Atunci ce rost mai au judecatorii, daca scriem in lege (v. art. 3 alin. (1) si art. 75 din Legea nr. 303/2004, n. a.) ca procurorul este independent si impartial, iar urmarirea penala ofera garantii suficiente pt. tragerea la raspundere penala a infractorilor?! […]

    Nu e nicio rusine sa fii numit avocat al statului (poate doar Avocatul Poporului sa fie o rusine pt. unii cetateni, dar asta-i alta poveste), mai ales cind insasi legea […] defineste expres rolul procurorului, anume acela de APARATOR al ordinii de drept si al drepturilor si libertatilor cetatenilor. In plus, chiar art. 131 din Constitutie zice ca „Ministerul Public” reprezinta interesele generale ale societatii. Or, reprezentantul/mandatarul/avocatul cuiva nu poate fi decit partinitor, adica sa actioneze in favoarea celui care il plateste sa il reprezinte. Iar prin activitatea sa de urmarire penala – eminamente netransparenta –, procurorul nu va putea oferi niciodata garantiile de impartialitate si independenta pe care, teoretic, trebuie sa le ofere un magistrat intr-o instanta de judecata.[4]

    e) opinia mea constanta si ferma este ca procurorul nu poate fi niciodata egal cu judecatorul, iar mai „sus” decit judecatorul nu poate fi decit procurorul dintr-o tara bananiera, de tip securist/politist/comunist. […]

    Atentie, nu vreau sa fiu inteles gresit: nu am sustinut niciodata ca procurorul trebuie sa fie un functionar obisnuit; departe de mine gindul acesta! Pur si simplu nu agreez deloc denumirea de „magistrat” pe care o revendica unii procurori cu atita ardoare. Nu titulatura de magistrat il face pe procuror independent sau impartial, ci caracterul. Nu titulatura de magistrat l-ar putea face pe procuror inamovibil, ci legea. Inteleg ca unora le este rusine cu trecutul comunist si le displace titulatura de „procuratura”, preferind sa uziteze sintagme penibile ca „ministerul public” sau „parchetul cutare”, dar mie chiar imi place cum suna cuvintul „procuratura”; este deosebit si ca sonoritate, si ca semnificatie.[5]

    Faptul ca, in prezent, judecatorii si procurorii sint recrutati prin acelasi concurs de admitere la INM nu valideaza teza ca procurorii ar fi magistrati. De fapt, nici macar cei care opteaza pentru functia de judecator nu pot fi numiti magistrati, atita vreme cit insasi legea ii denumeste „auditori de justitie” – o sintagma gaunoasa si paguboasa, ce nu exprima absolut nimic (in realitate, cursantii INM-ului nu audiaza justitia, ci legi, manuale, spete etc.). Cit despre juristii cu 5 ani vechime transformati peste noapte in judecatori/procurori definitivi, am scris pe larg intr-un amplu studiu [6], asa incit nu mai reiau aici argumentele impotriva acestui mod inechitabil de recrutare a magistratilor.

    Magistrat, conform DEX-ului, denumeste actualmente un „membru al corpului judiciar (judecator, procuror)”.

    Judiciar, conform DEX-ului, inseamna: 1. Care tine de justitie, privitor la justitie; judecatoresc. Ex. Cronica judiciara = dare de seama asupra proceselor si dezbaterilor care au loc inaintea justitiei. 2. Facut prin autoritatea justitiei.

    Justitie, conform DEX-ului, semnifica: 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege. Ex. A chema (sau a se prezenta) in fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate.

    Prin urmare, la o analiza semantica succinta a definitiilor din DEX, se constata cu usurinta ca magistratul este acel membru al corpului judecatoresc care infaptuieste justitia, adica acel organ ce aplica legea in judecarea pricinilor. De aceea, in opinia mea, nici macar judecatorii rataciti pe la alte institutii publice nu pot fi numiti magistrati, stricto sensu.

    Lato sensu, cutuma (cu iz comunist perpetuat, din pacate, si dupa 1990) a inclus la gramada sub aceasta eticheta nobila de magistrat si pe procuror, si pe judecatorul delegat sau detasat aiurea pe la alte autoritati, gen CSM, MJ, INM s.a.m.d., ba chiar si pe magistratii-asistenti din cadrul ICCJ, care sint sau ar trebui sa fie doar niste grefieri de sedinta.
    Mai mult decit atit, intr-o perioada de trista amintire, pina si asistentii judiciari de la tribunale au fost transformati in „magistrati consultanti”, cind, de fapt, acestia nu au vreo contributie notabila la actul de justitie, fiind numiti de ministrul justitiei numai in completele specializate pe litigii de munca si asigurari sociale (DEX-ul foloseste sintagma „completuri de judecata”, dar eu prefer varianta stipulata de Legea nr. 304/2004, recte „complete de judecata”, n. a.). Mi se pare interesant/relevant si faptul ca numarul asistentilor judiciari a ramas acelasi (doi) atunci cind a fost redus, de la 2 la 1, numarul de judecatori din completele care judecau in prima instanta litigii de munca si asigurari sociale, ca si cum rolul asistentilor si necesitatea pastrarii lor in completele respective ar fi fost mai importante decit cele ale magistratilor… Desi asistentii judiciari se bucura de aceeasi stabilitate ca procurorii si de aceleasi drepturi ca judecatorii (v. art. 3 din Legea nr. 303/2004 si art. 111 din Legea nr. 304/2004, n. a.), ba chiar fac parte din anumite complete de judecata, totusi nu se lupta/agita nimeni sa-i considere magistrati…

    In plus, am auzit de multe ori ca si membrii CCR sint numiti magistrati, desi legitimitatea utilizarii acestei etichete nobile in cazul lor este chiar mai subtire decit in cazul procurorilor; astfel, desi Constitutia le spune „judecatori”, este evident ca aceeasi lege fundamentala nu-i include pe membrii CCR in rindul judecatorilor de instanta care infaptuiesc justitia si, in consecinta, acesti membri nu fac parte nici din puterea judecatoreasca; iar numirea politica a membrilor CCR si, de multe ori, lipsa lor de experienta in functia de judecator, precum si inexistenta promovarii vreunui concurs/examen de admitere in magistratura constituie alte argumente ce ma indreptatesc sa-i exclud categoric din rindul magistratilor.

    Tin sa amintesc aici si PAM-ul, care indeplineste functii de specialitate juridica, dar nu are nicio tangenta cu magistratura, recte cu activitatea de infaptuire a justitiei prin instantele de judecata. Aceasta categorie aparte a fost creata strict pentru a beneficia de drepturile unui judecator, fara a exercita insa atributiile specifice unui magistrat.

    Mentionez si ca prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004 inglobeaza sub umbrela sintagmei „vechime in magistratura” diverse alte profesii mai mult sau putin juridice, precum consilier si consilier de conturi in sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice, notar, cadru didactic in invatamintul juridic superior acreditat, ofiter de politie judiciara cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, personal de probatiune cu studii superioare juridice, functionari de specialitate juridica din cadrul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Avocatului Poporului, Consiliului Legislativ si multe altele. E suficient ca o persoana dintre cele enumerate de art. 86 din Legea nr. 303/2004 sa activeze un pic, imediat inainte de pensionare, ca procuror sau magistrat-asistent ori PAM si automat va iesi la pensie cu o vechime in magistratura mai mare decit a unui veritabil judecator de instanta.

    Precizez ca art. 44 din defuncta Lege nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca acorda pretinsa “vechime in magistratura” si unor politicieni sadea, ca deputatii sau senatorii licentiati in Drept, ministrul justitiei ori secretarii de stat din cadrul MJ!

    Precum se vede, romanului jurist ii place mult titulatura de magistrat si, mai ales, beneficiile aferente…

    E adevarat, exista unele texte (intentionat) ambigue, atit in Constitutie, cit si in legi organice, care sugereaza ca procurorul ar fi magistrat sau stipuleaza ca procurorul este suspendat/exclus/pensionat din magistratura ori este admis/activ in magistratura, la fel ca judecatorul – a se vedea in acest sens, de pilda, art. 133 alin. (2) litera a) si alin. (3) din Constitutie, art. 1, 12, 13, 81-83¹ si 86 din Legea nr. 303/2004 sau art. 14 alin. (2), art. 18 alin. (1) si (4), art. 52 alin. (1), art. 53, art. 76 alin. (2)-(4) si art. 84 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
    Insa art. 131 alin. (1) din Constitutie prevede ca: „In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.”
    Art. 4 din Legea nr. 304/2004 spune exact acelasi lucru, citez: „In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.”

    Chiar si art. 1 din Legea nr. 303/2004, desi pune gresit semnul egal intre magistratura si activitatea procurorilor, reia aproximativ aceeasi idee: „Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.”

    In civil, art. 92 alin. (1) si (2) NCPC (similar cu art. 45 din vechiul Cod de procedura civila) stipuleaza: „(1) Procurorul poate porni orice actiune civila, ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege”, respectiv: „(2) Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetatenilor.”

    In penal, competentele procurorului sint ceva mai extinse, indeosebi in etapa urmaririi penale, dar in niciun caz nu egaleaza – si cu atit mai putin nu surclaseaza – atributiile judecatorului. In plus, puterea de a aresta, de a condamna, de a intrerupe executarea pedepsei inchisorii etc. apartine in exclusivitate judecatorului.

    Asadar, atit din punct de vedere lingvistic, cit si din punct de vedere legal sau logic, nu se poate pune semnul egal intre judecatori si procurori. Procurorii sint doar niste aparatori/avocati ai statului, nicidecum magistrati. Atunci, de ce unii au pretentia sa fie numiti la fel ca judecatorii de instanta, recte magistrati?

    Magistratura este sinonima cu puterea judecatoreasca, asa cum puterea legislativa este sinonima cu parlamentul, iar puterea executiva, cu guvernul si presedintele tarii. Or, art. 126 alin. (1) din Constitutie prevede indubitabil ca: „Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.” Idem, art. 1 din Legea nr. 304/2004 prevede la fel de indubitabil ca: „Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.” Prin urmare, procurorii, membrii CCR, membrii CSM, PAM-ul, magistratii-asistenti si alti juristi care se cred sau se vor magistrati nu fac parte din cea de-a treia putere in stat si nu sint efectiv magistrati, ci reprezinta categorii juridice adiacente care sprijina magistratii adevarati in activitatea de infaptuire a justitiei.

    In favoarea opiniei mele, citez din cap. 4 par. 3 al unui articol recent[7] scris de d-l Viorel Mihai Ciobanu, fostul meu profesor de procedura civila la Facultatea de Drept din Bucuresti si decan al acesteia in perioada studentiei subsemnatului: „In acest context, fac o marturisire a unui fapt pe care putini il cunosc: daca destinul nu facea sa fiu repartizat asistent universitar la Facultatea de Drept din Bucuresti, unde apoi mai bine de 40 de ani am servit Procedura civila, as fi ales la repartizare un post de procuror. Am crescut in curtea unei unitati de procuratura, am indragit aceasta profesie si nu pot sa inteleg ce este infamant in a sustine ca procurorul reprezinta o categorie speciala in cadrul puterii executive (sublin. subs.). Numai tulburarile de la noi din tara provocate din anul 2005, cand un fost ministru al Justitiei a modificat Legea nr. 304/2004, optand pentru o pozitie pe care o critica vehement cu cateva luni inainte, cand activa in cadrul societatii civile, pot explica aceste reactii, ca si introducerea voita a confuziei cu privire la intelesul si independenta justitiei. Am scris de mai multe ori si pe acest aspect si nu este cazul sa revin.”[7]

    In defavoarea opiniei mele, citez din interviul[8] d-lui Gheorghe Muscalu, vicepresedintele CSM-ului: „Totusi nu cred ca ar trebui sa analizam anul 2013 numai prin prisma acestor date statistice deoarece el a fost un an important si din alt punct de vedere. Acea preconizata revizuire a Constitutiei, ale carei etape se realizeaza si in aceasta perioada, intr-un fel sau altul a adus o neliniste fireasca in randul procurorilor, in cadrul Ministerului Public, pentru ca se cunoaste ca in procedura de revizuire au fost vehiculate de mai multe ori idei in sensul ca locul procurorului ar trebui sa fie in alta parte decat este acum si anume in cadrul autoritatii judecatoresti. De aceea, intr-un fel sau altul, va pot spune ca la inceputul anului 2013, pana in iunie, sistemul a fost putin bulversat, iar acest lucru a rezultat foarte clar din intrebarile care mi s-au adresat permanent pe parcusul anului 2013, respectiv daca procurorii mai raman sau nu magistrati. Un sentiment de ingrijorare, o panica generala creata la nivelul procurorilor [sublin. subs.], panica ce s-a concretizat in primul rand la nivelul auditorilor de justitie sau la cel al procurorilor stagiari care au sustinut examenul de capacitate. Asadar, acestia se indreptau catre zona justitiei optand mai mult pentru functii de judecator si mai putin pentru cele de procuror si se remarca o crestere a numarului de cereri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, de catre procurori, pentru a deveni judecatori in conformitate cu dispozitiile legii.”

    Cap. III – Incheiere

    Odata cu revizuirea Constitutiei, aminata deocamdata dar inevitabila totodata, ar trebui transata si aceasta disputa in termeni clari si exacti. De asemenea, sintagma „Ministerul public” ar trebui inlocuita cu „Procuratura”, pentru acuratete si pentru a elimina orice suspiciune de subordonare politica a procurorilor fata de executiv. Ministrul justitiei ar trebui sa se ocupe strict de administrarea justitiei, fara nicio posibilitate de propunere, numire, coordonare ori sanctionare a procurorilor. E timpul sa inceteze orice tentativa de control politic asupra procurorilor si sa li se acorde independenta cuvenita, ba chiar si inamovibilitatea de care se bucura judecatorii definitivi. Iar functiile de conducere din cadrul procuraturii ar trebui ocupate prin alegeri democratice, nu prin trocuri politico-juridice ori, mai rau, prin asa-zise concursuri, cum se intimpla in prezent. Condamnarea penala definitiva, in martie 2014, a unor exponenti de virf ai procurorilor, din cauza fraudarii examenelor de la INM, organizate de CSM in octombrie 2007, demonstreaza fara dubiu ca selectia prin „concurs” a sefilor de parchete este o gluma proasta. Asa cum cetatenii isi aleg singuri liderii politici pe care-i merita, tot asa ar trebui ca si procurorii sa isi aleaga singuri conducatorii pe care-i merita. E valabil si pentru judecatori.

    Orice organism viu si sanatos se autoregleaza. Daca il mentinem sub control politic, acest organism numit procuratura (idem pentru magistratura) nu se va vindeca niciodata de metehnele trecutului. Este adevarat, mentalitatile se schimba greu, dar merita incercat, altfel sistemul nu va progresa si nu se va insanatosi niciodata.

    Deopotriva, ca o concluzie de final, sustin ca ar trebui sa inceteze inflatia de „magistrati pe hirtie” (mai bine zis: „magistrati de hirtie”). Beneficii salariale ori de alta natura pot fi acordate si fara etichete pompoase. Onoarea de a fi magistrat revine numai judecatorului de instanta, deoarece numai acesta este investit cu puterea de a infaptui justitia, adica de a solutiona procesele prin pronuntarea unor hotariri cu autoritate de lucru judecat. Sa-i lasam macar aceasta minima, unica si meritata mindrie.

    Comentariu de Maftei Dan — 13/06/2016 @ 1:36 PM | Răspunde

    • Va dati seama ca eu nu am timp sa citesc ce ati scris dvs. Dar probabil e reciproc: nici dvs nu pareti a fi citit cele ce am scris eu. Deosebirea dintre noi este ca eu nu vin la dvs pe blog, la rubrica de comentarii, sa dau copy-paste dintr-un articol mai vechi, plin de pareri si lipsit de consistenta (ma rog, dupa primul paragraf si o dunga de ochi pe la mijloc, m-am oprit).

      Comentariu de Cristi Danilet — 13/06/2016 @ 11:11 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: