CRISTI DANILEŢ – judecător

01/02/2014

Noua legislatie penala (VII) – aplicarea legii procesuale penale in timp

Filed under: noile coduri — Cristi Danilet @ 2:46 AM
Tags: ,

AplicareNCppLegea 255/2013 (modificată prin OUG nr. 116/2013) acoperă toate ipotezele de aplicare a Noului Cod de procedură penală pentru cauzele începute sub vechiul cod. Regula este: că legea procesuală penală nouă se aplică de la data intrării ei in vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare. Excepțiile sunt expres enumerate.

Valabilitate acte: dacă actele procedurale (de ex, audieri, interceptări etc) au fost întocmite conform codului vechi, ele rămân valabile chiar dacă în codul nou sunt prevăzute alte condiții. După apariția noului cod, încetarea, revocarea, reluarea, modificarea, prelungirea lor se va face potrivit legii noi.

Nulitate acte: neregulile cu privire la actele îndeplinite sub vechiul cod pot fi invocate numai în condițiile noului cod.

Competența organului up: Dacă a fost sesizat legal organul de urmărire penală sub codul vechi, acesta rămâne competent să soluționeze cauza chiar dacă noul cod stabilește o altă competență, însă instanța ce va trebui sesizată este cea desemnată de noua lege.

Competența instanței: Dacă a fost sesizată prima instanță sub codul vechi, deosebim: a. când nu s-a început cercetarea judecătorească, se trimite la instanța arătată de noul cod; b. când s-a început cercetarea judecătorească, cauza rămâne la instanța de sub codul vechi, dar judecata se desfășoară după regulile din noul cod.

Căi de atac:

– dacă procesul a început sub vechiul cod și sentința se pronunță după apariția noului cod, ea este supusă căii de atac, termenului si condițiilor de exercitare din noua lege;

– dacă sentința s-a pronunțat sub vechiul cod și încă nu a expirat termenul de apel/recurs se poate ataca doar cu apel potrivit noii legi; recursul declarat devine apel;

– dacă apelul/recursul a fost deja declarat la data apariției noului cod, el rămâne ca apel la instanța sesizată deja, dar care pentru judecată va aplica noul cod;

– dacă s-a dat soluția în apel, încă nu a expirat termenul de recurs sub vechiul cod și a apărut noul cod, atunci soluția din apel e definitivă și eventualul recurs declarat se va considera recurs în casație;

– recursul început sub vechea legea rămâne în continuare să fie judecat de acea instanță și după regulile de recurs din vechiul cod;

– recursul în casație din noul cod nu poate fi exercitat cu privire la hotărârile rămase definitive sub vechiul cod.

Netrimitere în judecată: soluțiile de netrimitere în judecată ale procurorului date sub vechiul cod: dacă a fost sesizată instanța și apoi a apărut codul nou, va rămâne la acea instanță și se va soluționa după vechiul cod; dacă la apariția noului cod termenul de formulare a plângerii nu expirase, plângerea revine judecătorului de cameră preliminară care o va soluționa potrivit noului cod;

Măsurile preventive:

– dacă s-au formulat cereri sau propuneri cu privire la ele în cursul urmăririi penale, și la momentul soluționării lor de prima instanță a apărut noul cod, ele se trimit la judecătorul de drepturi și libertăți după noua lege; dacă dosarul e în fază de recurs, rămâne la acea instanță și se soluționează după vechiul cod;

– dacă au fost luate sub vechiul cod și la data apariției noului cod sunt în curs de executare, ele continuă până la expirare; prelungirea revocarea, înlocuirea lor ulterioară se va dispune după noul cod.

29 comentarii »

  1. Domnule judecator, va rog sa-mi dati definitia „faptuitorului”, intrucat acest cuvant este folosit in NCP, fara a se mentiona cine anume este acest „faptuitor”. Multumesc

    Comentariu de Razvan — 01/02/2014 @ 10:40 PM | Răspunde

    • Se intelege usor din context.Uneori e vorba de persoana banuita ca a comis o fapta penala, fara sa existe demarat un proces penal (de ex, cand e vorba de faptuitorul retinut de organele de constatare). ALteori e vorba de suspect/inculpatul aflat in cursul unei proceduri (de ex, cand e vorba de reunirea cauzelor).

      Comentariu de Cristi D — 02/02/2014 @ 8:26 AM | Răspunde

  2. Buna ziua domnule Danilet,
    Care credeti ca va fi tematica pentru examenul de admitere la INM in lumina noilor coduri? Astept doar o parere, daca nu este prematura…
    Va multumesc

    Comentariu de ananeagoe — 02/02/2014 @ 1:02 AM | Răspunde

  3. Desi oarecum off-topic, imi permit a pune aici o intrebare ce ma intereseaza in mod direct : „Cum considerati D-le Judecator, ca vor afecta noile prevederi din NCP SI NCPP, activitatea detectivilor particulari acreditati in baza prevederilor Legii 329/2003 si a HG 1666/2004 ? In speta, ma refer la prevederile exprese din art. 13 lit. b) din Legea 329/2003 unde , in opinia mea, vad o limitare a atributiunilor detectivului particular in exercitarea activitatiilor sale de investigatii. Va multumesc anticipat pt timpul acordat citirii acestui comentariu.

    Comentariu de Eusebiu Pungaru — 02/02/2014 @ 2:55 PM | Răspunde

  4. Marii specialisti in drept penal, respectiv traian basescu si codruta kovesi si au dat cu parerea despre noul cod de procedura penala, in direct si la ora de virf, fix ca unul care citeste pentru prima data un text juridic.
    Da domnul basescu o avea vreo motivatie politica, problema lui, dar ca doamna kovesi, ca procuror sef al dna sa nu aiba habar de procedura penala, chiar nu mi imaginam!
    Doamna asta a fost procuror general al republicii, domnule danilet!
    Ba ati mai si laudat o de cite ori ati avut ocazia.

    Comentariu de todorica — 03/02/2014 @ 12:34 AM | Răspunde

    • Tinere, eu nu am laudat-o pe CK pentru cat de bine cunoaste sau nu procedura penala. Ci pentru reformele ei. E altceva. Apoi, dintr-o posibila eroare a unui text de lege, nu poti ca spui ca un om este incompetent profesional. Logica elementara, dragul meu Watson….

      Comentariu de Cristi D — 03/02/2014 @ 10:45 AM | Răspunde

  5. Articolul „Neconstitutionalitatea trecerii coordonarii Serviciului de Telecomunicatii Speciale de la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii la Guvern” pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 03/02/2014 @ 9:48 AM | Răspunde

  6. Domnule Danilet
    Dincolo de controversele mele cu dv,
    dupa parerea mea Noul Cod Penal, cel putin sub aspect conceptual, este sub nivelul celui din 68, asa „comunist” cum era el.

    Va dau un exemplu:
    Definirea infractiunii: NCP scoate din continutul infractiunii „pericolul social” , pe care il inlocuieste cu alte doua trasaturi, fapta sa fie „nejustificata” si „imputabila persoanei care a savirsit o”.
    In timp ce gradul „pericolului social” era un criteriu clar, usor cuantificabil de organele de infaptuire a justitiei si lesne de inteles pentru cetateanul necunoscator al stiintelor juridice, „nejustificata” si „imputabila persoanei care a savirsit o” (care trimite la fostele cauze care inlaturau caracterul penal …. etc), complica in mod nejustificat teoria.

    Mai mult:
    in timp ce in definitia infractiunii se folosesc termenii „nejustificata” si „imputabila persoanei care a savirsit o”,
    aceste notiuni sunt , in continuare, definite prin opusul lor:
    „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.”
    „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.”

    Adica „nejustificata” din definitia infractiunii o explica prin opusul ei, „justificativ”,
    iar „imputabila”, prin „neimputabilitate”

    Este ca si cum eu as am defini „alb” ca fiind „opusul negrului”.

    Dupa parerea mea, in timp ce Codul 68 era, conceptual, cristal, NCP e balmajit.
    Reflecta, poate, decaderea scolii romane de drept penal?

    Foaie verde trei rogoaze
    Unde esti tu, Dongoroaze?

    Comentariu de todorica — 03/02/2014 @ 12:57 PM | Răspunde

    • V-ati nascut si ati crescut in plina epoca comunista. Nu e de mirare cum ganditi (si ma refer la toate comentariile dvs veninoase de pana azi, culminand cu ineptia scrisa acum). O intreaga doctrina nascuta in ultimii 20 ani in Europa si preluata in Ro a stat la baz redactarii noilor coduri.
      Sincer, nu ma intereseaza parerea dvs despre legi pe care nu le pricepeti. Incercati sa o faceti pe alte bloguri, unde parerelogii sunt acceptati cu bratele deschise.
      Va multumesc ca va autoexcludeti singur din randul cititorilor mei.

      Comentariu de Cristi D — 04/02/2014 @ 12:11 PM | Răspunde

  7. Buna ziua,
    As dori sa va intreb cum vedeti dvs. aplicarea legii penale in timp in ceea ce priveste deciziile pronuntate in apel la data intrarii in vigoare a legii noi (NCPP), pentru care s-au declarat recursuri anterior legii noi, insa pentru care termenul de recurs expira dupa intrarea in vigoare a codurilor? De ex. decizie pronuntata in 28 ian., impotriva caruia s-a formulat recurs in 30 ian.

    La data pronuntarii, hotararea din apel era nedefinitiva si a devenit definitiva prin efectul legii tranzitorii. Cu alte cuvinte, neexecutorie si a devenit executorie prin efectul legii. Insa, nu cumva interpretarea ar putea fi ca hotararea recurata (in conditiile de mai sus) devine definitiva in conditiile art. 552 al.1 NCPP („hotararea instantei de apel ramane definitiva la data pronuntarii daca apelul este admis si procesul a luat sfarsit”, per a contrario nu ar fi definitiva daca procesul continua cu recurs), textul lacunar de la art.11 al. 5 din legea tranzitorie putand fi interpretat astfel?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    Comentariu de Cristina Nistorescu — 11/02/2014 @ 4:22 PM | Răspunde

    • Nu mai exista recursuri. Hot din apel devin definitive, iar recursurile declarate vor fi tratate drept recursuri in casatie.

      Comentariu de Cristi D — 11/02/2014 @ 6:59 PM | Răspunde

  8. DE CE S-A CREAT ACEASTA INECHITATE ?DACA DOUA PERSOANE AU SAVIRSIT ACELASI FEL DE INFRACTIUNI IN ACEEASI PERIOADA DE TIMP, EX 2012, DAR DURATA PROCESELOR A FOST DIFERITA ,LIMITELE PEDEPSELOR S-AU MICSORAT LA JUMATATE ,CEL CARE A RAMAS DEFINITIV PRIMESTE O PEDEAPSA, CEL CARE NOUL COD L-A PRINS INCA PE LA INSTANTE PRIMESTE ALTA PEDEAPSA , DUPA NOUL COD.MAI SINT OAMENII IN TARA ASTA EGALI IN DREPTURI IN FATA LEGII ?MAI ALES ATUNCI CIND DUPA LEGEA VECHE TE JUDECI SUB MINIMUM SPECIAL, CE LEGATURA ARE PEDEAPSA OBTINUTA CU MAXIMUM SPECIAL DIN NOUA LEGE ?

    Comentariu de MARIA — 26/02/2014 @ 11:00 PM | Răspunde

    • In astfel de momente, prefer sa ma gandesc la victime, nu la infractori. Ia nu mai savarsiti dvs infractiuni, ca sa nu mai fiti in situatii de acest gen!

      Comentariu de Cristi D — 26/02/2014 @ 11:18 PM | Răspunde

  9. SA FIU MAI EXPLICITA VECHIUL COD ARE LIMITELE 15-25, NOUL COD 7-15 ,PEDEAPSA PRIMITA ESTE 7 ,DECI SUB LIMITELE SPECIALE ALE VECHIULUI COD, CA SA BENEFICIEZI DE LEGEA MAI FAVORABILA TREBUIA SA AI 20?deci cum spuneam m,ai sus cel pe care noul cod l-a prins inca pe la instante poate primi 2-3 ani sau ceva cu suspendare iar cel ramas definitiv…..eeei domnilor stiti citi sint in asemenea situatii,cu ei ce se va intimpla PENTRU ACEASTA NEDREPTATE.ROMANIA VA PLATI SCUMP PENTRU ASTA .VA PLATI ROMANIA PENTRU CAPETELE SECI ALE UNORA , MAI SECI IN CAZUL ASTA CHIAR SI DECIT A CELOR CE FARA VOIA LOR AU COMIS INFRACTIUNI PENTRU CARE PLATESC ATIT DE MULT

    Comentariu de MARIA — 26/02/2014 @ 11:19 PM | Răspunde

    • Poate o sa plateasca Romania. Dar cam peste vrei…7-8 ani. Noi asteptam.
      PS. Asta cu „cei care fara voia lor au comis infractiuni” m-a dat pe spate!

      Comentariu de Cristi D — 26/02/2014 @ 11:33 PM | Răspunde

  10. INTERESANT RASPUNS, VA FELICIT, ASTA AM VAZUT SI EU PE LA TRIBUNAL CA NU FUNCTIONEAZA DELOC PREZUMTIA DE NEVINOVATIE , DECI IATA CUM FUNCTIONEAZA, BA SE MAI ADAUGA SI ALTE PRESUPUNERI CARE NU AU PRACTIC JUSTIFICARI CLARE .ORICUM NU VA RAMINE ASA , CHIAR DACA VA FI PESTE 7-8 ANI CUM SPUNETI. IN CONCLUZIE ROMANIA E HOTARITA SA PREGATEASCA PENTRU VIITOR IN PENITENCIARE OAMENII,IN CE SCOP?CE ESTE DE INVATAT ACOLO?CE PROGRAME AVETI?NIMIC, ABSOLUT NIMIC,O RUTINA CARE INRAIESTE OAMENII SI NU-I AJUTA CU NIMIC LA REEDUCARE .DOVADA?PRIVITI CAZURILE CELOR RECENT ELIBERATI CARE AU IN SINGE ACEASTA RAUTATE, DE CE NU ATI REUSIT SA-I REDATI SOCIETATII CA OAMENI REEDUCATI?

    Comentariu de MARIA — 27/02/2014 @ 9:32 AM | Răspunde

  11. DOMNULE DRAGA AS FI INTRU TOTUL DE ACORD CU DV DACA AR FI VORBA DE VICTIME,, DAR NU E VORBA DE VIOLENTA AICI, NEAM DE NEAMUL MEU N-A AVUT PROBLEME CU JUSTITIA, NICI MACAR PENTRU UN BANAL ACCIDENT DE CIRCULATIE DAR DE VIOLENTA NICI NU SE PUNE PROBLEMA IN CEEA CE NE PRIVESTE, DAR GINDESC SI EU CA UN OM NORMAL LA CAP SI IMI PUN INTREBARI , ATUNCI CIND INTRECEPTEZI PE CINEVA SI VEZI CA OMUL E DISPERTAT CA ESTE AMENINTAT CU MOARTEA LUI A FAMILIEI LUI , CU FAPTUL CA O SA TRIMIT MOLDOVENI SA TE OMOARE SAU O SA FAC SA PUTREZESTI IN PUSCARIE , TU OMUL CARE ASCULTI ASFEL DE LUCRURI SI SIMTI OAMENII CA SINT IN PERICOLCE FACI?ASTEPTI DOAR SA SE INTIMPLE CEVA RAU SI APOI INTERVII?ASTEPTI DOAR CA CEL AMENINTAT SA CEDEZE SA-L INHATI?BUN , AI FACUT-O SI PE ASTA DAR MAI DEPARTE IN INSTANTA NU ESTE DE DATORIA TA SA DAI TOATE INTERCEPTARILE TELEFONICE SI CELE CU AMENINTARILE?VEDETI AICI NU FUNCTIONEAZA CEVA….O SA SPUNETI CA FABULEZ , DAR NU E ASA AM TRAIT CLIPE GROAZNICE .AJUNGE OMUL SA ZICA IN PRIMELE ZILE DE AREST, LASA CA-I MAI BINE ASA , STAU CEVA TIMP ARESTAT DAR TRAIM TOTI SI-AM SCAPAT DE COSMAR, DAR N-A FOST SA FIE ASA , LA TREI SAPTAMINI DUPA ARESTARE PENTRU ACEASTA NEDREPTATE CEL BATRIN DIN FAMILIA NOASTRA A FACUT ATAC CEREBRAL SI A MURIT, MA INTREB CU INFRIGURARE CUM POT DORMI OAMENII LINISTITI PE PERNA LOR CIND AU DISTRUS VIATA UNUI TINAR, AU DISTRUS O FAMILIE, A MURIT UN OM , DOAR PENTRU CA NU SI-AU FACUT DATORIA PINA LA CAPAT, CI DOAR PE JUMATATE. IN FINAL TOT JUSTITIA DIVINA ISI VA SPUNE CUVINTUL IN ASFEL DE CAZURI, DAR PINA ATUNCI NOI SUFERIM ACEASTA NEDREPTATE. CIND CEVA , VREO BOALA SPRE EX. VA LOVI FAMILIA CELUI CE N-A PROCEDAT CA LA CARTE VA SPUNE , DOAMNE UNDE AM GRESIT?A GRESIT MULT, A MURIT UN OM DIN VINA LUI. DV CREDETI SAU NU E PROBLEMA DV DAR DUMNEZEU STIE /

    Comentariu de MARIA — 01/03/2014 @ 11:50 PM | Răspunde

  12. Buna seara d-mnul judecator, as dori sa va intreb si eu ceva daca se poate in legatura cu examenul de pe 11 mai anul acesta la SNG : la procedura penala se va da exemenul din vechiul Cod sau din Noul Cod de procedura penala? Multumesc!

    Comentariu de iulia — 10/03/2014 @ 6:21 PM | Răspunde

  13. nemernicilor,ati distrus multi romani si familiile lor,ordinarilor invatati sa aplicati legea la toti romanii,nu numai la cine vreti voi,mi e mila de voi cand va face Dumnezeu dreptate,mie mi s au cerut bani ca sa i aplice tatalui meu legea penala mai favorabila,traim intr o tara in care legea se poate aplica doar cu bani…pacat!mare pacat!

    Comentariu de alina — 28/10/2014 @ 9:07 PM | Răspunde

    • Mergeti urgent la DNA si denuntati acest caz. Daca nu o faceti, taceti! Caci nu sunteti decat un complice cu caracter la fel de josnic ca cei despre care vorbiti sub anonimat pe internet.

      Comentariu de Cristi D — 29/10/2014 @ 12:06 AM | Răspunde

  14. Buna ziua,
    Va rog, o lamurire. Un litigiu de munca inceput la 24 Aprilie 2013 si pierdut, urmat de apel 2014, pierdut, urmat de cerere de revizuire la data de 28Martie 2016, pierdut, este supus recursului sau nu. Pot face recurs la cererea de revizuire din 2016 conf art 483 alin 1, sau nu.
    Multumesc!

    Comentariu de Enache Gheorghe — 22/05/2016 @ 5:53 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: