CRISTI DANILEŢ – judecător

04/03/2014

Democratizarea justitiei din Tunisia (I)

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 9:31 AM
Tags: ,

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPentru cinci zile mă aflu în Tunis, capitala statului african Tunisia.

Am fost selectat să particip într-un program care își propune să participe la democratizarea țării prin întărirea rolului judecătorilor. Programul este susținut financiar de Guvernul suedez și cel tunisian și este dus la îndeplinire de Internațional Legal Assistance Consortium din care face parte International Bar Association și CEELI Institute Prague (începând din decembrie 2013 eu fac parte din advisory board al Rețelei europene a judecătorilor și administratorilor de instanțe din centrul și estul Europei, facilitată de CEELI, care are misiunea de a susține construirea unei culturi a valorilor democratice bazată de statul de drept, independența judiciară și integritate, prin oferirea unei platforme pentru schimb de experiență și bune practici între aceste state). Acest program este desfășurat de doi ani, este la mijlocul său, au participat până acum 900 de judecători din Tunisia. În fiecare lună, judecători din America și Europa vin aici să împărtășească din cunoștințele lor colegilor tunisieni.

Tunisia este o țară din Nordul Africii. Teritoriul a fost ocupat, pe rând, de fenicieni care au fondat aici Cartagina, de romani (cele trei războaie punice), de vandalii germanici, după care vin aici berberii, arabii, otomanii și francezii. Prima Constituție au adoptat-o în 1861. Din 1956 Tunisia este independentă.

Acum Tunisia este o țară arabă. Populația este de religie islamică în proporție de 98%. Agricultura și industria sunt extrem de dezvoltate. În urmă cu doi ani de zile a avut loc o revoluție prin care președintele, aflat la al cincilea mandat și considerat un dictator, a fost dat jos ; condamnat în lipsă, el s-a refugiat în Arabia Saudită. Țara este într-o situație politică de instabilitate. La începutul acestui an tocmai au adoptat o nouă Constituție. În trecerea de la un sistem aristocratic la unul democratic, începe să crească rolul justiției, pe care nimeni nu o vrea independentă; nici măcar avocații nu vor să fie cercetați de justiție, motiv pentru care deseori fac manifestări când vreun coleg de al lor este pus sub acuzație.

Sistemul lor judiciar este de largă inspirație franceză. Cum și noi mergem după același model, înseamnă că în aceste zile experiența României în ce privește democrația și, mai ales, sectorul de justiție, va fi extrem de relevanta.

Anunțuri

5 comentarii »

  1. Mi se pare mie sau va zaresc in capul mesei? :)

    Comentariu de gogu — 04/03/2014 @ 2:03 PM | Răspunde

  2. Succes in aceasta calatorie domnule Danilet.
    In astfel de intalniri shimburile de idei si experienta sunt benefice tuturor participantilor.
    As vrea sa mai adaug ca va urmaresc cu interes activitatea, nu numai pe a dumneavoastra dar si pe a altor personalitati de referinta pentru mine: Monica Macovei, Andrei Plesu, Paul Aligica, Gabriel Liiceanu sau, mai recent, cu sporit interes, Elena Udrea.
    Desi ma aflu departe si de mult timp plecat, imi doresc din suflet ca Romania sa devina cu adevarat o democratie moderna. Doar sa spun ca desii existe multe state care pot fi folosite ca model pentru Romania, nicaieri nu o sa gasim perfectiunea (…nimic nu-i perfect in lumea asta: ar insemna ca ne gasim la sfarsitul lumii, nu?).
    Sanatate si putere de munca.

    Cu respect,

    Ion

    Comentariu de Ion — 04/03/2014 @ 4:17 PM | Răspunde

  3. Iti doresc succes in tot ceea ce vrei sa realizezi cu ocazia schimbului de experienta in Tunisia. Vad ca tema este democratizarea justitiei in Tunisia.Minunat! Dar ca cetatean care traiesc din pacate in Romania as vrea sa stiu cind se va democratiza justitia si in Romania? Sunt nevoita sa imi pun aceasta intrebare din moment ce sunt parte vatamata intr-un dosar penal privind infractiunea de distrugere a unui balcon,din anul 2007 si desi cercetarile si probele sunt complete, dosarul este tinut aiurea la Parchetul de pe linga Judecatoria Sector 2 Bucuresti..Cu toate plingerile de tergiversare nu s-a intimplat nimic.Ba mai mult,din ultimul raspuns primit de la parchet rezulta ca motivul tergiversarii ar fi efectuarea unei constatari privind nivelul de zgomot produs de cazinou,desi fapta de tulburare a folosintei locuintei(care a facut si ea obiectul plingerii penale initiale) este dezincriminata prin noul Cod penal. Totodata s-a invocat motivul ca Parchetul are volum mare de activitate.Acest raspuns constituie o totala sfidare la adresa noastra si atunci despre ce democratie mai putem vorbi.?Imi cer scuze ca a trebui sa fac aceasta referire concreta la caz dar asta este situatia in aceasta tara.Daca pentru un dosar atit de simplu se lucreaza atitia ani ce se intimpla cu restul cauzelor?
    Iti doresc numai bine.
    Aurelia Motoarca

    Comentariu de Aurelia Motoarca — 10/03/2014 @ 10:28 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: