CRISTI DANILEŢ – judecător

05/08/2014

Explicatii cu privire la lucrarea „Teste grila”

Filed under: 1. EXPLICATIE — Cristi Danilet @ 4:34 PM

Update, 26 aug. 2014: Prin rezolutia din 14 august, comunicată mie pe 26 august, Inspecția Judiciară a clasat sesizarea cu privire la articolul de presă semnatat, arătând că tot ceea ce cuprinde el nu coincide realității: a stabilit cu valoare de principiu că magistrații au voie sa producă lucrări științifice, gratuite sau plătite astfel că eu nu am incălcat nicio lege, a constatat că grilele întocmite de mine sunt postate din luna aprlie gratuit pe internet și a constatat că în ședința CSM când s-au stabilit comisiile pentru admiterea la INM eu nu am luat parte la decizie, astfel că nu pot fi bănuit de vreun conflict de interese.

Constat ca există interes din partea mass-mediei în legătură cu o lucrarea de a mea care conține teste grilă din codul penal și codul de procedură penală. Înțeleg să dau câteva explicații:

1. Magistrații au dreptul să fie autori ai unor lucrări de specialitate. Alcătuirea unor teste pentru învățarea codurilor reprezintă o astfel de lucrare științifică. Anul acesta am avut două astfel de lucrări vizând penalul și procedura penală: una întocmită voluntar la cererea asociației non-profit ViaLex (eu fiind coordonatorul grupului care a lucrat la grile și păstrând drepturile de autor, iar modulul astfel alcătuit fiind distribuit gratuit doritorilor), iar o a doua contra cost în variantă print (aici cedând drepturile de autor). Nu sunt implicat în managementul sau marketingul celor două entități care gestionează aceste activități, deci nu sunt responsabil de modalitatea de informare și distribuire a lucrărilor mele (asociația prin program MagisINM, iar editura prin proiectul grile.juridice.ro). Scopul alcătuirii acestor grile, ce pot fi utilizate pentru examenul de licență, admiterea la Barou, admiterea la INM și admiterea la magistratură este acela de a ajuta studenții și absolvenții de drept să învețe cele două coduri noi, intrate în vigoare la 1 februarie 2014.

2. De trei ani de zile alcătuiesc Ghiduri de admitere la INM, descriind pe larg modalitatea de alcătuire a dosarelor de candidat, de întocmire a grilelor, metode de învățat, modalitatea de desfășurare a concursului etc. Nu am nicio problemă în a disemina informații utile doritorilor, pe cale legală. Această activitate nu vizează informații nepublice (de ex, componența comisiei de admitere). Lucrările mele nu sunt întocmite în numele CSM și acest lucru rezultă în mod expres din cuvântul introductiv scris pentru fiecare.

3. Eu nu fac parte din comisia de admitere la concurs – potrivit legii, membrii CSM nu pot face parte din comisia care alcătuiește subiectele sau cea care soluționează contestațiile. Mai mult, fiind în concediu de odihnă, nu am participat la ședința CSM din 3 iulie 2014 în care s-a decis componența acestor comisii. Așadar, nu exista nicio suspiciune cu privire la existența vreunui conflict de interese (care presupune luarea unei decizii în temeiul funcției publice pentru a dobândi un beneficiu în folos privat). Mai mult, nu am dat și nu dau meditații pentru pregătire la concurs: toate informațiile oferite de mine sunt publice (de ex, conferință organizată la Facultatea de Drept) și valabile pentru toți cei interesați; ele vizează modalitatea de organizare și desfășurare a concursului, așa cum reiese din reglementările în vigoare și practica comisiilor și ale CSM din anii trecuți.

4. Prima probă a concursului de admitere la INM și magistratură din acest an – grilele la materiile de drept – se va derula pe data de 31 august. Ele vor fi alcătuite de comisia desemnată în noaptea de 30/31 august. Subiectele vor fi sigilate și păstrate sub pază. Cei care le vor multiplica vor fi izolați până după deschiderea subiectelor. Grilele publicate de mine nu sunt din cele care vor fi date la concursul din acest an.

5. Nu s-a demarat nicio acțiune disciplinară în legătură cu vreo posibilă abatere comise de subsemnatul, nici în legătură cu alcătuirea acelelor grile, nici în legătură cu vreo altă faptă. Nu sunt cercetat de Inspecția Judiciară, ci aceasta s-a sezizat din oficiu cu privire la speculațiile în legătură cu aceste grile și relatate într-un articol de presă și efectuează verificările preliminare ce se impun – așa cum face de fiecare dată atunci când presa scrie ceva negativ despre un magistrat sau există o reclamație împotriva unui magistrat (adică câteva mii în fiecare an, din care numai pe mine m-au privit vreo 5, toate finalizate prin clasare, aspectele invocate de presă fiind speculații sau invenții).

Anunțuri

20 comentarii »

  1. Articolul ‘Anunt cu privire la procesul „I.C.A./Telepatia” ‘, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 05/08/2014 @ 5:55 PM | Răspunde

  2. Articolul ‘Poate sa declanseze procesul „I.C.A./Telepatia” o revolutie in Justitia din Romania?’, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 05/08/2014 @ 9:34 PM | Răspunde

  3. domnule danilet, eu care m-am contrat de atatea ori cu domneavoastra asupra modalitatilor in care justitia romana pune in practica legea si anume ca una este teoriaa si alta este practica(in instanta judecatorii judeca inclusiv dupa experienta lor de viata, dupa cum i se pare omul dupa infatisare, dupa faptul ca esti barbat sau femeie, etc si nu neaparat dupa legi-ff rar se iau dupa legi-pentru ca tragerea la raspundere a unui judecator mai mult te incrimineaza pe tine decat pe el, chiar daca a gresit el risca cel mult 3 luni taiate din salar pe cand tu infunzi puscaria daca nu ti se da dreptate de colegul acelui judecator care te va judeca si atunci, de teama nu il aduci in fata instantei si el scapa faacand ce doreste in dosare), acum va anunt ca sunt alaturi de dumneavoastra in acest diferend cu presa(chiar daca lucrez in tv) si spun ca sotia mea a cumparat cartea dumneavoastra si inca o alta carte dupa care s-a pregatit pentru licenta la t maiorescu acum o luna in urma. nota ei de licenta este 8.80. mi-a spus ca i-au prins nu bine, ci ff bine acele doua carti de grile. sigur ca a stat si cu codurile langa ea ca altfel nu se poate, dar este ff bine ca un judecator sa isi mai aminteasca ca a fost si el student odata si sa-i ajute pe actualii studenti. cartea nu este scumpa iar editurile cer bani, comisioane, etc pentru ca si ele abia rezista, asa ca nu cred sa va fi umplut de bani, mai ales ca veniturile unui judecator nu sunt neglijabile. in consecinta, felicitari domnule judecator danilet si nu va luati dupa cretini!

    Comentariu de IONUT — 06/08/2014 @ 7:17 AM | Răspunde

    • multumesc mult. si sa stiti ca celor care mi-au cerut, le-am dat gratuit cartile, din `onorariul` meu de autor.

      Comentariu de Cristi D — 06/08/2014 @ 10:59 AM | Răspunde

    • Draga Ionut,nu cred ca ai dreptatte. Dl judecator nu este obligat sa sustina financiar studentii nici macar cu o carte.Invatatura costa si trebuie sa investim in ea.Consider ca ne ajuta foarte mult si prin prezenta pe site si prin raspunsurile clare si ferme in diverse spete. Restul este bla bla bla.Cine vrea sa fie instruit plateste .asta e regula .Ne-am invatat sa cersim .Nu .In occident totul se plateste mai ales studiile si cartile .Noi facem de pomana o facultate fara sa o platim statul investeste in noi si apoi…Ramane cu ochii in soare caci plecam in strainatate.Deci. Sotia ta este evident sa poata sa plateasca 35 de lei mai putin decat berica ta si a ei de la o terasa intr-o seara vara asta.Ciao.Multumesc dle judecator ptr tot

      Comentariu de mihai — 06/08/2014 @ 4:10 PM | Răspunde

  4. Articolul „Prima regula pe care dl. prof. univ. dr. Dan Voiculescu n-a stiut-o cu privire la propriul proces”, pe:

    http: ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 06/08/2014 @ 8:51 AM | Răspunde

  5. Articolul „Mai are inculpatul posibilitati de ordin procedural intre momentul incheierii sedintei de dezbateri si cel al pronuntarii?”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 06/08/2014 @ 9:28 AM | Răspunde

  6. Nu cred ca s-a indoit cineva de dvs dar e bine sa ca ati clarifcat sa inteleaga tot omul.

    Comentariu de Dan — 06/08/2014 @ 10:40 AM | Răspunde

  7. Articolul ‘ „Pactul de coabitare” este un act cu forta juridica?’, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 06/08/2014 @ 8:16 PM | Răspunde

  8. Articolul „Unde este eroarea?”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 06/08/2014 @ 9:20 PM | Răspunde

  9. Nu vad de ce ar trebui sa sustineti anumiti studenti .Nu vad de ce nu si-ar permite o carte de 35 de lei cand studentii de azi dau mai multi bani pe tigari berica machiaje sau carpite .Faceti destule ptr noi Ar trebui sa aprecieze acei studenti .

    Comentariu de mihai — 06/08/2014 @ 9:25 PM | Răspunde

  10. Articolul „Cine ar trebui demis – Presedintele Romaniei sau primul-ministru?”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 06/08/2014 @ 11:13 PM | Răspunde

  11. Articolul „Altul care habar n-are de Constitutie – Ion Cristoiu”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 07/08/2014 @ 7:13 AM | Răspunde

  12. Articolul „Inca unul care nu cunoaste Constitutia – Andrei Chiliman”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 07/08/2014 @ 2:01 PM | Răspunde

  13. Articolul „Disperarea dlui prof. univ. dr. Gheorghita Mateut”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 07/08/2014 @ 9:14 PM | Răspunde

  14. Azi, 08.08.2014, iubesc Justitia romana mai mult decat de obicei :)

    Comentariu de gogu — 08/08/2014 @ 1:53 PM | Răspunde

  15. Articolele:
    1) „Rezumat Dan Voiculescu”
    2) „Minuta Deciziei penale nr.888/A/2014 a Curtii de Apel Bucuresti in dosarul ‘I.C.A./Telepatia’ ”
    3) „O caracterizare a dlui Dan Voiculescu plina de semnificatii”
    4) „Dl. prof. univ. dr. Gheorghita Mateut a infrant!”
    pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 08/08/2014 @ 5:43 PM | Răspunde

  16. Cainii latra, caravana trece. Iar latratul in sine n-ar fi o problema, ci doar atunci cand este considerat jurnalism.

    Comentariu de culai — 08/08/2014 @ 6:44 PM | Răspunde

  17. Articolul ‘Ar fi putut dl. prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț să răstoarne soarta procesului „I.C.A./Telepatia”?, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale

    Comentariu de Valeriu Mangu — 09/08/2014 @ 7:53 AM | Răspunde

  18. Articolul ‘Ar fi putut dl. prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț să răstoarne soarta procesului “I.C.A./Telepatia”?’ (II), pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale

    Comentariu de Valeriu Mangu — 09/08/2014 @ 10:57 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: