CRISTI DANILEŢ – judecător

19/10/2014

Interviu Avocatura.com (p.1): Cand justitiabilul este in centrul sistemului de justitie

Filed under: interviu — Cristi Danilet @ 11:18 AM
Tags:

avocatura

Judecătorul Cristi Danileț: Când realizezi că în centrul sistemului juridic nu este judecătorul, ci justiţiabilul, dobândeşti puţină înţelepciune
În România, o discuție între un jurnalist și un judecător – ambele, profesii aflate sub imperiul ideilor preconcepute – nu poate fi decât suspectă. Dumnezeu ne e martor că n-am primit informații din dosare. Însă Cristi Danileț, judecător și membru CSM, ne-a oferit o conversație de cea mai bună calitate, axată pe principii, despre sistemul nostru de justiție, statul de drept, dar și tensiunea dintre judecători și avocați. El a demontat, într-un interviu exclusiv pentru Avocatura.com, câteva mituri despre profesia sa, explicând totodată de unde originează abuzul de putere al unora dintre judecătorii români.

Avocatura.com: Sunteți unul dintre cei mai vocali judecători de la noi…

Cristi Danileț: Permiteți-mi să vă corectez. Cel mai vocal.

Avocatura.com: De ce?

Danileț: E o trăsătură de caracter, cred. În parte, moştenită de la tatăl meu, care pe vremuri era unul dintre cei angajați la Cooperativa meşteşugărească. Era unul dintre cei care se opuneau şefilor, tot timpul avea de comentat, tot timpul se ridica în şedinţe şi vorbea şi îi critica.

Și pe urmă a fost un fel de autoeducaţie, în decursul anilor. Eu am citit foarte mult despre justiţie, despre organizarea judiciară. Mi-aduc aminte că prin 2002-2003 am intrat pe internet, am descoperit Google-ul şi primele cuvinte tastate în Google au fost: „independence” şi „judiciary”. Şi am dat peste zeci de mii de articole scrise deja în străinătate despre independenţa justiţiei, iar în România nu erau decât unul sau două publicate în toată literatura existentă până atunci.

Avocatura.com: Cum a fost momentul acela pentru dumneavoastră?

Danileț: Păi a fost aşa… Pur şi simplu o reverie. Nu ştiam ce este aceea independenţă a justiţiei. Repet, eram în anul 2002, eram judecător la Cluj şi am încercat să înţeleg cât mai mult. Și am dat peste nişte recomandări ale Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei, unde vorbeau despre eficienţa justiţiei.

De ce am făcut asta? La Cluj era foarte mare încărcătură cu dosare pe judecător. Şi căutam o soluţie, să ne degrevăm. Care sunt reţetele din Europa? Şi, cu ajutorul internetului, am reuşit să găsesc o comisie pentru eficienţa justiţiei, în care, ulterior, aveam să lucrez pentru doi ani, la nivel european aşadar, prin care se recomandau câteva măsuri. Mai eram atunci în plin proces de modificare legislativă, aveau să apară noi legi din pachetul de justiţie, în 2004, şi am utilizat acele standarde internaţionale, recomandări internaţionale pentru a susţine anumite propuneri legislative.

„Am citit foarte mult și am înțeles cum funcționează Justiția. Asta mi-a dat curajul argumentului”

M-aţi întrebat de ce sunt aşa vocal. Păi citind, începând să citesc foarte mult cum este organizată justiţia în alte state şi mai ales cum trebuie să fie organizată, asta a venit firesc… Adică, am început să citesc şi să traduc. Am fost primul din România care a tradus. Şi singurul, din păcate, până în momentul de faţă, după zece ani de reformă. Sunt singurul care traduce în mod regulat standarde naţionale în materie de justiţie. Așa am început să înţeleg cum trebuie să fie organizată şi cum trebuie să funcţioneze justiţia. Şi asta mi-a dat un anumit curaj al argumentului, pentru că trăim vremuri în care dacă îţi spui părerea, eşti imediat criticat. Dacă zici „Europa spune„, sau „asta e directiva„, sau „asta e recomandarea„, are altă forţă susţinerea ta. Şi am început cu acele recomandări să merg să mă întâlnesc inclusiv cu politicieni. Mi-aduc aminte că eu eram un lider al asociaţiei locale de magistraţi, şi mergeam pe la cabinetele politicienilor cu colegii din conducerea organizaţiei, să le arătăm cum trebuie să fie organizată justiţia, ca ei să facă ulterior propunerile pentru modificarea legilor justiţiei.

Avocatura.com: O muncă de pionierat…

Danileț: Da, a fost de pionierat. Şi ţin minte că în 2003 am dat primul interviu în mass-media locală, pornind de la chestiunile astea de zi cu zi: condiţii grele de lucru, salarii mici, încărcătură mare, legi care se modifică mult şi şefi care nu comunică pe verticală.

Avocatura.com: Chestiuni practice…

Danileț: Da, chestiuni practice. Dar, cumva, sindicaliste, pentru că am început de la nivelul basic, ca să spun aşa. Exprimi, până la urmă, dorinţa colegilor tăi judecători, care, ca orice funcţionari, nu vor decât salarii mari şi muncă puţină. Şi atunci noi am încercat, cumva, să reprezentăm interesele lor. În primii ani asociaţiile profesionale cam asta erau, un fel de sindicate.

„Am fost practicant și instructor de arte marțiale. Asta mi-a dat un curaj foarte puternic”

În paralel, eu făceam şi arte marţiale. Am fost practicant şi instructor de arte marţiale. Lucrul acesta te educă. Eu am depăşit nivelul de pregătire fizică, am trecut la pregătirea dincolo de fizic, la arta adevărată, nu la sport. Şi asta mi-a dat un curaj foarte puternic şi o capacitate de autocunoaştere foarte mare. Astfel încât în permanenţă când veneam în spaţiul public sau în faţa şefilor mai întâi, apoi în interviurile în spaţiul public, întotdeauna îmi sprijineam cu argumente şi cu dovezi susţinerile.

E vorba şi de curaj, şi de argumente, şi de cunoaştere. Şi încetul cu încetul am obţinut o viziune, hai să-i spunem globală, holistică. Eu în momentul de faţă percep sistemul în întregime, nu mai văd doar o bucăţică. Eu sunt în stare acuma, dacă o rotiţă nu merge aici, să îţi spun ce efecte are.

Şi, de asemenea, lucrând foarte mult în domeniul actelor normative, al strategiilor, al planurilor de reformă, atât în România, cât şi în afară – eu sunt deja expert consultant în câteva ţări străine din jurul României – am dobândit capacitatea de prevedere, dacă vreţi. Şi capacitate strategică. Ştiu cum anume trebuie gândită o platformă de modificare a justiţiei, de exemplu, pentru următorii zece ani. Aşa am ajuns, în 2005 să lucrez în Ministerul Justiţiei, cu Monica Macovei. Am fost unul dintre consilierii săi. De altfel, am fost singurul judecător consilier, restul au fost procurori. Eu eram deja cunoscut pentru poziţia mea vizionară şi pentru apărarea independenţei justiţiei. Eram singurul judecător din provincie la nivelul lui 2004, care vorbea public despre justiţie, încât ea mi-a făcut propunerea. Mi-a zis: „Vii să lucrezi?”.

„Anul 2004-2005 a fost un an de cotitură uriașă în istoria Justiției românești”

Şi am venit să lucrez pe capitolul ăsta: independenţa justiţiei şi cariera judecătorilor. Anul 2004-2005 a fost un an de cotitură uriaşă în istoria justiţiei, pentru că în momentul ăla s-a separat CSM-ul de Ministerul Justiţiei. Chiar îmi aduc aminte că sub semnătura mea au plecat actele din Ministerul Justiţiei, toate dosarele de cadre, cum ar veni, mapele profesionale ale judecătorilor, şi dosarelor de la Inspecţia Judiciară eu le-am făcut inventarul şi sub semnătura mea au plecat către Consiliul Superior al Magistraturii. Deci eu eram, practic, punctul de legătură al judecătorilor şi al CSM cu ministrul Justiţiei.

Avocatura.com: Ce v-a făcut să doriţi să deveniţi judecător?

Danileț: Asta a fost o oportunitate, un ansamblu de circumstanţe. Eu am vrut să devin poliţist. Am fost respins, însă, la proba medicală pentru Academia de Poliţie, din cauza unor probleme cu ochii. Pe vremea aceea erau foarte stricţi, nu ca azi. Şi aceleaşi materii pe care ar fi urmat să le dau la Academia de Poliţie se dădeau şi la Drept. Minus limba străină. Deci tot istorie şi gramatică, plus limbă străină cereau la Academie, la Drept cereau numai istorie şi gramatică. Pe vremea mea se dădea concurs, în 1994. Şi am început să fac pregătire pentru a fi admis la Facultatea de Drept cu o procuroare din oraşul meu natal, din Vatra Dornei. Şi ea mi-a insuflat dragostea asta pentru penal şi pentru procurori, în special.

Când am terminat facultatea, fiind aşa, deja „calat” pe penal, pe procedură penală, am vrut să devin procuror. Dar în anul ăla, când am terminat eu, 1998, nu s-a organizat concurs pentru procurori. Singurul concurs care se organiza la nivel naţional, era concursul pentru judecători. Şi am dat acolo.

Am reuşit din prima. Era o concurenţă foarte mare, între 11 şi 14 pe loc, nu-mi aduc aminte. Am reuşit să intru din prima şi am avut de ales: vreau să devin cursant la Institutul Naţional de Magistratură – atunci se făcea un an -, vreau să devin consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei – atunci era o nouă eră, când în Ministerul Justiţiei se aduceau mulţi tineri -, sau vreau să devin judecător stagiar, la una din instanţele pe care le aleg eu. Aveam o medie foarte mare, care îmi permitea să aleg. Din rațiuni familiale, am ales să practic la Vatra Dornei, în oraşul natal.  Şi am ajuns judecător stagiar în oraşul natal, unde am stat doi ani, după care am spus că eu vreau să fac carieră în justiţie, şi am plecat la Cluj, după un alt concurs, concursul de capacitate, echivalentul definitivatului de avocat.

„Mi-am propus să demitizez Justiția”

Avocatura.com: Există foarte multe mituri despre viaţa judecătorului. E o viaţă despre care se ştiu puţine lucruri. Există multe stereotipuri despre judecători şi v-aş întreba pe dumneavoastră cum e să fii judecător?

Danileț: Sunt multe stereotipuri într-adevăr. Chiar mi-am propus, la un moment dat să alcătuiesc o lucrare online. În fiecare săptămână să scriu câte o pagină, demitizarea Justiţiei, şi să iau câte un mit.

Viaţa de judecător este, pentru mine, a unui om normal. Ceea ce este curios. Deci este anormal să gândeşti viaţa unui judecător ca a unui om normal. Eu sunt un tip care nu are nici un fel de pretenţii în legătură cu profesia şi poziţia socială. Şi slavă Domnului, că am exercitat câteva funcţii în cursul carierei mele de 16 ani. Destul de multe. Am fost și şef de instanţă, am fost şef de organizaţii profesionale, am fost consilier al ministrului, am reprezentat România timp de doi ani la Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei. Iată, sunt membru CSM deja de trei ani şi ceva. Nu m-a făcut deloc un tip nici arogant, nici supărător, deranjant, decât în chestiuni de principiu.

Vă spun cum e viaţa mea personală, de fiecare zi. În primul rând, mănânc foarte sănătos, dorm foarte puţin şi fac cu extrem de multă pasiune tot ceea ce fac.

„Am trecut de faza în care mă plâng de probleme, ci caut soluții”

Adică, am trecut de perioada în care mă plângeam: e greu, e mult, nu ştiu, vreau salariul mai mare, vreau alte condiţii. Am trecut de faza în care mă plâng de probleme,ci caut soluţii. Astfel încât sunt implicat zilnic în câteva proiecte. De exemplu acum finalizez un raport pentru Republica Moldova de găsire a unor soluţii de unificare a practicilor judiciare. Astăzi (n.r. miercuri) vin de la o şedinţă a CSM-ului, unde s-au audiat martori într-un proces disciplinar deschis unei colege judecător. Am alcătuit, tot astăzi, o lucrare, un studiu mic, pentru revista Timpul din Iaşi. Facebook-ul meu este plin de solicitări, de sfaturi, de păreri de la colegi, unii dintre ei care vor să intre în justiţia română, vor să se pregătească deja pentru INM-ul de anul viitor.

Avocatura.com: Ziua dumneavoastră are tot 24 de ore?

Danileț: Da, tot 24 de ore.

Între timp mi-am văzut şedinţa de mâine, când am plen şi secţia CSM-ului, am citit toate materialele şi am insistat asupra materialelor cu privire la mediere, pentru că mâine CSM-ul va aviza un proiect de modificare a legii medierii iniţiate de către Ministerul Justiţiei, iar eu sunt unul dintre promotorii medierii în România, motiv pentru care am şi iniţiat o discuţie rapidă pe internet cu mediatorii, dacă au propuneri să-mi spună până mâine.

De asemenea, am vorbit şi acasă, cu familia, care este în Cluj, nu aici. Iată, vin acum la întâlnirea cu dumneavoastră şi o altă întâlnire urmează s-o am mai pe seară, cu un simpatizant de-al meu, care are un drum prin Bucureşti şi vrea să se întâlnească cu mine. Deseori fac lucrul ăsta. Ieri, după două şedinţe la CSM, două comisii, am fost la Constanţa unde, în faţa unui amfiteatru plin de studenţi la Drept, am vorbit despre rule of law, despre statul de drept şi despre implicarea judecătorului în susţinerea statului de drept. Azi-noapte, până târziu, am vorbit pe internet cu diverse persoane, cu care schimb păreri despre justiţie.

Avocatura.com: Deci viaţa de judecător pentru dumneavoastră este una foarte încărcată, dar foarte plăcută.

Danileț: Da, pentru că eu îmi asum foarte mult lucrul. Acum, cât timp nu mai judec în sala de judecată, pe perioada cât sunt în CSM, contactul meu cu dosarul este atunci când suntem în şedinţă la CSM. De disciplinar, de exemplu. Atunci, da, într-adevăr, eşti ca şi judecătorul din sala de judecată. Dar toate astea mi le asum eu singur, sunt proiecte dincolo de job description, ca să spun aşa. Eu mi le asum, eu mă implic, pentru că am un cuvânt de spus.

Şi autoritatea pe care mi-am dobândit-o în timp, în legătură directă cu experienţa mea, mă face să fiu deseori căutat. Şi când merg în localităţi, când am delegaţii și conferinţe, de fiecare dată dau anunţ pe Facebook, dacă sunt doritori care vor la un ceai. Este deja celebra „întâlnire la un ceai cu Cristi Danileț, pe care o facem. Şi se adună de fiecare dată 15-20 de oameni, vin aşa, într-o cofetărie, sau un băruleţ, şi stăm de vorbă la o discuţie de o oră, o oră jumătate, despre orice. Despre sistemul de justiţie, în general.

„Eu nu cred că este o tensiune între judecători și avocați. Este o tensiune între oameni și oameni”

Avocatura.com: Dacă vă adresăm invitaţia să veniţi să vă întâlniţi şi cu avocaţii?

Danileț: Dar eu n-am nici un fel de reţinere! Mă întâlnesc cu tot felul de oameni, de la oameni simpli până la profesionişti ai Dreptului.

Avocatura.com: Apropo de stereotipurile de care vorbeam, existente în mediul juridic, una dintre ele, un clişeu preferat chiar al avocaţilor este că judecătorii se comportă ca nişte zei. Şi v-aş întreba de ce această situaţie conflictuală dintre judecători şi avocaţi? De unde consideraţi că provine această tensiune?

Danileț: Eu nu cred că este o tensiune între judecători şi avocaţi. Cred că este între oameni şi oameni. Am întâlnit avocaţi cu un comportament profund dezagreabil în sala de judecată. Unii cu grave probleme psihice. Chiar eu am avut în sală şi toată lumea ştia lucrul ăsta. Şi interesant, între noi doi a fost o discuţie calmă absolut de fiecare dată când ne vedeam. După cum am întâlnit avocaţi extrem de respectuoşi, chiar cu un comportament de nobil, şi cu un limbaj foarte elevat, faţă de judecători.

La fel şi de partea astalaltă. Am întâlnit judecători care sunt calmi, respectuoşi, politicoşi, gentili. După cum sunt şi judecători mai repeziți, mai incisivi, care folosesc un limbaj considerat jignitor. Deci este între oameni şi oameni. Din păcate nici la INPPA, nici la INM nu reuşim să formăm caracterele. Ele sunt deja formate. Eu nu prea cred în schimbarea caracterului. De aceea sunt regulile care trebuie aplicate.

Avocatura.com: Deci este un mit acesta, că la INM sunt educaţi judecătorii să disprețuiască avocații.

Danileț: Cu siguranţă… Să ştiţi că şi la INM sunt lectori tot din profesie, şi avocaţi, şi magistraţi, care-i pregătesc. Unii mai în vârstă, alţii mai tineri. Eu, de exemplu, dacă aş preda la INM – sunt implicat doar în programul de formare continuă pe etică și deontologie judiciară, nu și în cel inițial -, i-aş învăţa în primul rând să-i stimeze pe cei din faţa lor.

„Unii nu sunt pregătiți să fie judecători. Și atunci se impun prin frică”

Deoarece, ca şi judecător în sală, mi-am dat seama de o greutate în a discuta cu oamenii. Vă daţi seama, devii judecător la 23, 24 de ani. Tu abia ai ieşit de sub autoritatea părinţilor, ai trecut patru ani de chefuri prin facultate şi brusc, ai toată autoritatea necesară şi intri într-o sală de judecată pe care trebuie s-o ţii în mână! Trebuie să fii atent cine intră, ce iese, ce spune cel din faţa ta, ce-i dictezi grefierei, ce măsuri să iei să menţii liniştea în sală, să vezi ce întreabă procurorul, să vezi ce-i spui grefierului, să vezi ce treabă au toate.

Este extrem de complicat să conduci o şedinţă de judecată. Unii nu sunt pregătiţi pentru asta. Şi atunci încearcă să-şi ascundă lipsurile în pregătire mimând un fel de fermitate, de autoritate excesivă, sancţionând, vorbind aspru, transmiţând un sentiment de frică, de teamă către cei din faţa lor.

Eu am avut nenorocul, sau fericirea, depinde cum o iei, ca la începutul carierei să fiu implicat într-un dosar civil. Să fiu judecat de un coleg de-al meu, când eram judecător. Am jurat să nu ajung niciodată un astfel de judecător. Rău, aspru, cu observaţii, în faţa căruia tremuram. Mi se usca gâtlejul şi-mi tremurau genunchii în faţa lui. Şi – atenție – eram practicant de arte marţiale şi judecător!

Vă spun drept: în faţa acelui om, de care ştiam că de semnătura lui depinde destinul meu, până la urmă, şi al celuilalt implicat în dosar, şi pierzând atunci cu dreptatea-n mână – pentru că am pierdut acel dosar – mi-am dat seama ce înseamnă să abuzezi de putere.

Şi de asta vă spun. Aş învăţa tinerii, i-aş invita să fie şi de partea astalaltă. Probabil, cei care au o mică experienţă în justiţie, cei care au fost avocați anterior, sau au exercitat o altă profesie judiciară, probabil sunt mai buni cunoscători ai sistemului.

I-aş invita, aşadar, pe tinerii auditori de justiţie, să vină puţin în partea astalaltă a pupitrului, şi să vadă lucrurile din perspectiva justiţiabilului. În momentul în care realizezi în cursul carierei că în centrul sistemului juridic nu este judecătorul, ci justiţiabilul, în jurul căruia se învârt toate instituţiile şi profesiile noastre judiciare, în momentul ăla cred că dobândeşti puţină înţelepciune care îţi temperează mult caracterul. Şi atunci, discuţi de la om la om. Pentru că într-un fel poţi vorbi cu o bătrână, într-un fel poţi vorbi cu un copil, într-un fel poţi vorbi cu o victimă a unei infracţiuni sexuale.

Și în alt fel poţi vorbi cu un criminal în serie care deja nu mai are ce pierde şi care te înjură în sala de judecată sau îți ameninţă familia. Deci în permanenţă trebuie să te adaptezi. Asta îţi cere nişte trăsături de caracter, nişte abilităţi, pe care, din păcate, nici Facultatea de Drept, nici INM-ul încă nu cred că le pot transmite.

(Va urma)

Interviu pentru Avocatura.com

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Buna ziua, sunteti un om cum rar se mai intalneste in România, felicitări dumneavoastră si fericiți sunt cei care va au in preajmă, in special familia. Urmăresc cu drag, atât cat imi permite timpul tot ceea ce faceți. Sunteti un exemplu pentru viitorul țării, nu știu cum reușiți să faceți atât de bine atât de multe lucruri. Pentru mine personal sunteți cel mai bun exemplu pentru viitorul carierei mele care abia incepe. Țelul meu este să vă urmez pașii cu încrederea și speranța ca voi reuși. Va multumesc pentru că vă faceti timp pentru a ne împărtăși din experiențele trăite în decursul vieții, putănd astfel să ne verificăm dacă suntem pe drumul cel bun.

    Comentariu de Dediu Valentin — 19/10/2014 @ 12:41 PM | Răspunde

  2. Articolul “Mini-biblioteca de Drept constituțional a candidatului la funcția de Președinte al României”, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    Comentariu de Valeriu Mangu — 20/10/2014 @ 11:30 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: