CRISTI DANILEŢ – judecător

17/08/2015

Medicul: functionar care nu poate primi cadouri

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 5:31 PM
Tags:

medicÎn săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

  1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.
  2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.
  3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 dec. 2014 şi publicată în M.Of. din data de 13 ian. 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că profesia de medic este una liberală şi că „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public„, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care `exercită o funcţie publică de orice natură` la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.
  4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul cod cât şi pe noul cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din decizia 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de `funcţionar public` în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, dec 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, pag.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.
  5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M.Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective„, dar că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii„; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.
  6. Nici sub vechiul cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG 220/1992).
  7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că prin legislaţia proprie medicilor sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.
  8. Este de remarcat că instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

În concluzie: ICCJ nu stabileşte nimic în plus faţă de ce era până acum în legislaţia noastră: medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale. Statutul profesional al medicului rămâne acelaşi ca până acum şi acesta este cel prevăzut de Legea sănătăţii: medicul îndeplineşte în mod independent o profesie liberală; de aceea toate aspectele adminstrative ale carierei sale sunt reglementate de legea proprie. Dar răspunde la fel ca un funcţionar public dacă comite infracţiuni de corupţie: dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.

Anunțuri

41 comentarii »

  1. „dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.”

    Dar pacientul? Cum plateste pacientul?

    Aveti mai jos un fragment dintr-o scrisoare trimisa Presedintelui Romaniei in 2012. Consider judecatile de atunci in continuare valabile:

    „In incheiere, deoarece in ultimele zile m-am informat privind situatia din sanatate, as dori sa fac cateva remarci cu permisiunea dumneavoastra. Nu ma consider un specialist asa ca va rog sa scuzati poate superficialitatea aprecierilor:

    1. SALARIUL MEDICILOR. Consider ca este o mistificare faptul ca medicii Romani nu sunt bine platiti in Romania. Nu sunt bine platiti de catre stat, insa un medic bun va aduna (estimarea mea grosolana) peste salariul unui inginer bun in strainatate insa ceva mai putin – dar nu semnificativ mai putin – decat medicii din sanatate. Medicii slabi nu vor castiga decat atat cat plateste statul.

    Veniturile suplimentare se realizeaza direct din spagi. Mi se pare – desi ilegal – profund echitabil. De ce ar castiga un medic slab aproape la fel de bine ca un medic bun? Unde ar mai fi atunci imboldul competitional care sa indemne fiecare medic sa vrea sa fie mai bun? Poate statul sa garanteze corectitudinea aprecierilor performantelor unui medic? Populatia se pare ca luata in ansamblu poate.

    Eu am avut de a face cu sistemul medical cand sotia mea a avut un accident minor. Personal, sunt pur si simplu incapabil sa dau spaga. Nu este vorba de vointa ci de o incapacitate psihica. Asa ca nu am dat. Va garantez ca la spitalul Universitar din Bucuresti, calitatea serviciilor medicale (cel putin la sectia ortopedie) este inalta si aceeasi si pentru pacientii care dau spaga si pentru cei care nu dau spaga.

    2. SPAGA. Consider ca nici o lege nu va putea opri spaga data medicilor. Daca mariti salariile medicilor, statul va cheltui mai mult insa spaga tot se va da. Chiar daca medicii refuza. In Romania nu se da spaga la medic pentru ca cere medicul. Se da pentru ca pacientul vrea sa se asigure ca primeste mai multa atentie decat alti pacienti. Fiecare persoana va face tot ce-i sta in putinta pentru supravietuirea proprie. Inclusiv sa plateasca serviciile medicale, daca se poate cu mai mult decat platesc ceilalti pentru a-si asigura intaietatea cand vine de impartirea unei resurse limitate cum este serviciul medical (nici nu poate sa fie altfel deoarece ar insemna risipa si prost management). Cu toate acestea, aparentele se pastreaza deoarece toti au impresia ca beneficiaza de tratament egal (pe cand pe ascuns incearca sa liciteze mai mult decat ceilalti). Daca s-ar legifera ca cei care au mai multi bani beneficiaza de servicii mai bune totusi cred ca impotrivirea ar fi uriasa.

    Cand sotia era internata, m-a sunat pana si unchiul din strainatate sa ma convinga sa dau spaga la doctor pentru ca asa „e bine”. Spaga in sistemul medical este propagata de-a lungul generatiilor de pacienti, nu de medici. Este un mecanism psihologic complex si foarte puternic.”

    Comentariu de fisherman — 17/08/2015 @ 9:00 PM | Răspunde

    • Pacientul raspunde pentru dare de mita http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-290

      Comentariu de Cristi D — 17/08/2015 @ 9:33 PM | Răspunde

    • Eh, asta cu caracterul implacabil al spagii medicale romanesti are parfum de legenda. Daca medicii nu cer si stiu ca e la fel de periculos pentru ei sa primeasca chiar si fara sa ceara, nu cred ca pacientii zelosi vor hartui medicii pana vor primi. Daca li se mai si explica faptul ca isi pot orienta recunostinta catre conturile fragile ale spitalului, problema e ca si rezolvata. Hai sa punem stavila primirii si dupa aceea vedem cat a mai ramas din datul spagii. Adica sa incepem cu inceputul.

      Comentariu de Tina — 18/08/2015 @ 9:23 AM | Răspunde

    • Comentariu de fisherman

      “SPAGA. Consider ca nici o lege nu va putea opri spaga data medicilor.”

      Complect falsa afirmatia. Orice lege daca-i bine intocmita si aplicata propt, va diminua fenomenul. Dar nu este suficient. Trebuie introdus in educatia copiilor, in scoala, notiuni fundamentale despre societate-comunitate-legislatie. De asemenea, pentru adulti, orice institutie publica sau privata va trebui sa fie obligata sa afiseze un anunt cu: Fumatul dauneaza si este interzis. Mita, spaga sau orice forma de compensare, recompensare, in afara cadrului legal se pedepseste. In Statele Unite, peste tot, mai ales in institutiile publice, sunt afise cu: fumatul interzis, date informative cum sunt consumati banii publici in procente si multe altele, pentru educatia publicului pe termen lung. De mai bine de 10 ani, daca cumperi tigari din orice loc, vanzatorul are dreptul sa te legitimeze sa vada daca ai sub 40 de ani. Pentru ce acest lucru? Pentru ca timp de 10-20 de ani cei care fumeaza sa se obisnuiasca, sa se gandesca ca la un momet dat, nu vor mai putea cumpara tigari daca au sub 40 de ani.

      Fisherman! Ai o gandire statica, conservatoare, o gandire formata intr-un sistem nesanatos de care nu te poti separa. Integrarea Romaniei in lumea practicilor legale si civilizate, Europa, se va face, ca vrem sau nu vrem, mai devreme sau mai tarziu, prin renuntarea obligatorie la multe metehne care sau incetatenit in noi.

      Pentru profesiile liberale sau entitatile care sunt platite din bani publici sau combinatii a diferitelor pozitii in societate, inclusiv cele private: Ar trebui ca orice bun material sau de alta natura dat in afara de cadrul legal pentru exercitarea unei profesii pentru care se percepe o plata legala, sa constituie infractiune, civila sau penala, odata ca acel bun nu este supus fiscalitatii, ca aceasta practica poate sa devina conditionare pentru un drept legal, ca poate favoriza neglijenta si dezineteresul, daca nu “este cadorisit” medicul, functionarul, etc. Am vazut la o istitutie de prestigiu din Bucuresti cum anumite produse medicale erau vandute de liftiera, iar bolnavii cu gauri in gat trebuiau sa le cumpre pentru ca spitalul nu “le avea”. Spaga si modul de gandire pentru ce este oferita constituie un mod de gandire, nociv, si a devenit o grava problema a societatii, de la ospatarul care daca nu–i dai bacsisul corespunzator si care ulterior iti scuipa in mancare, pana la functionarul care te plimba pentru o simpla adeverinta, etc. O societate care permite in exces sau semilegal aceste practici, cultiva o mentalitate extrem de daunatoare care deaja in Romania s-a extins extrem de mult.

      Ca au salariile mici, nu scuza pe medicii sau alte entitati profesioniste ca iau “spaga” si nici nu-i absolva de faptul ca, au avut si au toate posibilitatile legale de a se fi opus instalarii in fruntea tari a unor grupuri de infractori care nu au avut grija de salariile medicilor, a profesorilor, a celor care produc plus valoare, ci de buzunarele lor. Asa a ajuns o intreaga societate sa gandeasca … Ei iau mita si spaga, fura, … luam, acceptam … furam si noi, si … unde am ajuns?

      Domnul judecator Cristi Danilet a postat motivatia legala si legislativa ca: mita spaga, etc. sunt infractiuni, indiferent de pozitie in societate, fie ca se practica o profesie liberala sau o combinatie a acesteia cu cea de functionar public. Conform Codului Penal si nu cel al statului profesiei liberale de medic, se incrimineaza spaga, mita, etc.

      Comentariu de Teorii absurde! — 18/08/2015 @ 11:58 AM | Răspunde

  2. Lasa astea. Te-am urmarit….”cantand” !!!!? Vocea si talentu’ te recomanda.”Felicitari” !

    Comentariu de tare — 17/08/2015 @ 9:17 PM | Răspunde

  3. ”dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.”
    Totuși, domnule judecător, dacă oferirea unui cadou este făcută după îndeplinirea actului medical, fără să fi fost efectuat condiționat de un semenea cadou, cuum se realizează infracțiunea? Din ce știu eu, Codul penal se interpretează strict, chiar și conjugarea verbelor având împortanță. Așadar : (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.” Cum interpretăm în text conjugarea verbelor care mie îmi sugerează timpul prezent și cel viitorul? ”..în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri” În cazul nostru, să presupunem că X este adus în stare de comă la spital. N-are cum să vorbească cu medicul. E în stare gravă și nu mai este timp să se ia consimțământul familiei. Medicul îl operează. După ce se reface, X vine la medic cu un cadou (donație). E luare de mită? Mie condițiile infracțiunii mi se par îndeplinite atunci când actul se va îndeplini simultan sau ulterior pretinderii ori primirii sau accptării promisiunii. ”În legătură cu îndeplinirea…” pare la fel, această îndeplinire/neîndeplinire/etc va fi ulterioară sau cel mult simultană cu acțiunea de pretindere, primire/acceptarea unei promsiuni. În cazul nostru lucrurile stau taman invers. Actul a fost îndeplinit, fără să fi fost condiționat de primirea, pretinderea sau acceptarea unor promisiuni. Explicați-mi!

    Comentariu de Lili Craciun — 17/08/2015 @ 9:51 PM | Răspunde

    • Raspunsul se afla in legislatia 1969-2013 care incrimina primirea de foloase necuvenite http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-256-cpen. Acum aceasta infractiune este in latura obiectiva a luarii de mita.

      Comentariu de Cristi D — 19/08/2015 @ 6:07 PM | Răspunde

    • Persoanele care s-au folosit de functia publica pentru castiguri private (doctori, functionari in diverse organe de stat) intotdeauna au fost sanctionati si de lege si de traditia populara ca fiind „spagari” adica corupti. In cazul doctorilor pozitia lor etica este si mai infama deoarece speculeaza sau profita de starea de vulnerabilitate si de dependenta a pacientilor. Este irelevant daca primesc spaga inainte, dupa, sau in timpul actului medical, ca ii spun „cadou”, „pliculet” sau „atentie” sau chiar daca taie chitanta. Este o simpla problema de mizerie morala, care in cazul doctorilor este foarte greu de justificat. Am discutat cu medici straini din SUA si mi-au spus ca spaga de la pacienti sau „cadouri”, daca s-ar intampla in SUA, acel doctor ar fi stigmatizat public iar rusinea si repercusiunile legale si morale ar fi uriase. Nu numai ca nu l-ar mai angaja nimeni vreodata in vreun post, pe langa faptul ca isi pierde licenta, dar va trai toata viata cu rusinea, mai rau ca un criminal condamnat. Daca medicii romani ar recunoaste sincer (dar nu o fac) la interviuri de angajare in occident ca au luat spaga in exercitarea profesiei de doctor in Romania, cat de mica, nu ar fi niciodata angajati, indiferent cat de profesionisti se cred ei in specializarea lor. Intrebati-i pe medicii romani din strainatate daca au avut tupeul sa ia spaga in strainatate. Sa vedeti raspunsuri. „Nici vorba, vrei sa-mi pierd painea?” Dar cand ii intrebi de Romania, raspund: „Romania e Romania”

      Comentariu de Alberto Kurtyan — 19/08/2015 @ 10:25 PM | Răspunde

      • Au plecat cam 20000 de medici in strainatate; n-am auzit de nici un caz in care un medic roman sa fie arestat sau dat afara ca a conditonat actul medical.Asta inseamna ca medicul roman daca este platit corect pentru munca lui nu cere spaga, nu conditioneaza actul medical.2. cum sa intrebi un medic roman daca a avut tupeul sa ia spaga daca nu i s-a oferit ocazia? s-a dus neamtul la el cu plicul si medicul n-a avut tupeul sa-l ia?3. Ai frustrari personale fata de breasla medicilor si ti le afisezi aici; te citez:”indiferent cat de profesionisti se cred ei in specializarea lor.”. Eu daca as avea ceva de reprosat unei alte categorii profesionale m-as exprima asa:indiferent cat de profesionisti sunt ei in specializarea lor…Asta cu „se cred” scoate in evidenta frustrarile tale. 4. Si, da Romania e Romania , motiv pentru care au si plecat, nu?5. Da e o mizerie morala dar nu e chiar asa greu de explicat si unii nu au mai suportat aceasta mizerie morala si au plecat si fvor mai plecva si altii , altii nici nu intra in aceasta mizerie morala si pleaca imediat dupa terminarea studiilor..Stii ce m-ar bucura? In spitale sa fie cate 3 afise pe fiecare etaj in spital cu : Cine da bani sau alte atentii cadrelor medicale poate fi oricand arestat. cine primeste bani sau atentii poate fi in orice clipa arestat.Orice cadru medical care la un control inopinat este prins cu bani sau alte cadouri poate fi arestat daca pe acele foloase necuvenite se gasesc amprentele unuia din pacientii internati.Deasemenea arestat si cel ce a dat cadoul-spaga.Atat timp cat justitia nu aresteaza si corupatorul care n-a declarat inainte ca i s-a cerut spaga, inseamna ca si justitia este partasa la mizeria morala si penala din spitale.

        Comentariu de fanul lui vanghelie — 22/08/2015 @ 11:38 PM | Răspunde

        • Am uitat sa spun de ce as pune afisele descrise mai sus…cate 3 pe fiecare etaj in spital. Aceste afise ar rezolova problema definitiv in sanatatea romaneasca. Pacientii nu ar mai da spaga sau atentii de frica arestarii si in aceasta situatie medicii ar face greva( dar n-au voie) sau si-ar da demisia majoritatea sau toti sau ar face o greva gen si-ar face meseria dar n-ar mai parafa nimic si ar bloca sistemul sau toti sau majoritatea ar intra in concediu fara plata pe o perioada limitata..Atunci guvernantii vor face ceea ce ar fi trebuit sa faca de 25 de ani..RECUNOASTEREA IMPORTANTEI CELOR DIN SANATATE SI RECUNOASTEREA ACESTEI IMPORTANTE STATUL O FACE PRIN SALARIZARE..

          Comentariu de fanul lui vanghelie — 22/08/2015 @ 11:50 PM | Răspunde

        • Faptul ca nu ai auzit tu nu este un criteriu de apreciere a existentei acestor sanctiuni disciplinare in strainatate. Romania este o tara saraca si izolata, la frontiera EU, legata istoric de o cultura a coruptiei. Nu am nicio frustrare (mi-e indiferent) ci iti spun doar ce mi-a zis sotia mea care este medic in SUA, e adevarat, e americanca, nu e romanca. Mi-a spus ca poti fi o somitate, daca iei spaga esti exclus din sistem. In SUA scoala medicala nu este 6 ani + 3 specializare ca in Romania, ci 4+6+4 ani (14 ani) Daca medicilor romani li s-ar pune intrebarea: „Ai luat spaga in Romania?” si ei ar raspunde „DA” atunci nu ar fi angajati niciodata in occident, oricat de profesionisti sunt sau se cred ca sunt. Spun „se cred specialisti” deoarece exceptionalismul romanesc este o legenda ceausista. Ar trebui sa ne trezim la realitate. Romanii sunt un popor foarte inteligent dar nu excelam la realizari. Suntem extrem de saraci. Dar cu nasu’ pe sus.

          Comentariu de Alberto Kurtyan — 23/08/2015 @ 1:58 AM | Răspunde

          • 1. stii tu ca medicii romani care profeseaza in strainatate au un altfel de comportament prin comparatie cu colegii autohtoni fata de fenomenul spaga?.2.Daca , faptul ca ai luat sau nu spaga in Romania ar fi relevant pentru angajatorii straini sau firmele de recrutare straine , intrebarea ta ar fi prima, nu? De ce nu o pun? Probabil ca nu e relevanta pentru ei, si ca dovada ca nu-si are rostul este tocmai comportamentul medicilor romani in strainatate.3. Ca sa vezi cat de „lipsit de frustrari” esti fata de medicina romaneasca: Spui ca in Romania scoala medicala are 6+ 3…nu spui ca asta e minimum si ca de fapt e in functie de specializari…6 + de la 3 la 6 ani rezidentiat…ai aici: http://blogdemedicinisti.com/rezidentiat-specializari-si-durata/ Si dai exemplul Americii nu spui nimic de Europa..4.Cu ultima parte a postarii tale sunt de acord. Medicii vor sa iasa din mocirla morala de acum, din care si ei fac parte…unii au plecat altii nu mai vor spaga si atentii ci vor salarii decente..de fapt vor o grila de salarizare ca in occident…salariul sa rezulte din PIB-ul Romaniei dar pe o grila corecta .

            Comentariu de fanul lui vanghelie — 23/08/2015 @ 4:08 PM | Răspunde

  4. Totusi nu m-a convins partea din decizie in care se explica cum ca medicul nu poate primi, dar pacientul poate oferi… Parca si darea de mita era condamnata, nu? Curios, dar art din legea drepturilor pacientului incalca tocmai principiul enuntat de hotarare privind egalitatea cetatenilor in fata legii. Sau poate Curtea judeca cu doua masuri? Si as vrea sa ma lamuriti cu o speta ipotetica: Daca pacientul nu il recompenseaza direct pe medic ci pe bunica octogenara a acestuia sub forma unei donatii – mai vorbim de mita? Si in ce conditii? Multumesc!

    Comentariu de Stefan — 17/08/2015 @ 10:06 PM | Răspunde

    • Romanul e istet: prima lui grija e sa stie cum se poate ocoli o lege.
      Scuzati-ma, daca vreti sa faceti gratificari, va dau un sfat: incheiati un contract de donatie pt spital, la notar. Totul va fi pe legea drepturilor pacientului, nu pe codul penal.

      Comentariu de Cristi D — 19/08/2015 @ 6:09 PM | Răspunde

      • Spaga sa generalizat datorita „istetimii” si incercarii de interpretare a unor „filozofi”, fara morala … si asta a imbolnavit societatea, rau de tot!

        „Romanul e istet: prima lui grija e sa stie cum se poate ocoli o lege.” Are perfecta dreptate domnul judecator Cristi Danilet, numai ca acest mod de istetime, nu-i chiar istetime. Aceasta istetime extrapolata la nivelul intregi socitati, a generat un furt si un circuit al spagi generalizat, in cerc, „in sfera”, tridimensional, pe verticala si orizontala, pe tot ansamblul socitatii … eu iti dau tie ca doctor, tu doctore dai la primar pentru ca sa-ti dea un teren, gratis, sau sa-ti faciliteze ceva, ca esti doctor … si asa mai departe … Nu mai merge asa !

        (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.”

        “direct” poate insemna spaga data inainte …
        “indirect” este calea ocolitoare, dupa savarsirea actului medical
        Doctorul :
        – Stiti … trebuie sa fac rost de ata chirurgicala cu grad mare de absorbitie. Am pe cineva care-mi trimite din Germania…
        Ruda pacientului:
        – Dom doctor … suntem si noi oameni, dupa ce-l operati …

        Comentariu de Teorii absurde! — 19/08/2015 @ 8:02 PM | Răspunde

        • nu e asa: `direct` inseamna de la pacient la medic, `indirect` de la pacient la intermediar care duce la medic.
          fapta de a `pretinde/primeste bani….in legatura cu…` se poate comite inainte, in timpul sau dupa indeplinirea atributiilor. legea nu distinge, deci nici noi nu putem distinge. nu are importanta daca pretinderea e urmata de primirea banilor.

          Comentariu de Cristi D — 19/08/2015 @ 8:10 PM | Răspunde

    • Oferirea spagii direct sau indirect (prin bunica) tot infractiune este.

      Comentariu de Alberto Kurtyan — 23/08/2015 @ 1:42 AM | Răspunde

  5. O sugestie de aplicabilitate: decizia mai sus mentionata se impune a fi promovata printr-o mediatizare similara celei „Pentru sanatatea dvs. evitati excesul de sare, zahar si grasimi!”, precum si prin realizarea unor afise dispuse pe fiecare usa de salon sau mai ales pe usile cabinetelor si salilor de operatie/tratament. Oricand si oriunde se pot reusi flagrante cu medici primitori de „onorarii”…de ce organele judiciare nu sunt interesate de acest lucru? Curand aceasta marsavie o sa capete aspect de cutuma si atunci nicio decizie nu-i va mai sta impotriva. Gandesc ca respectivele zbateri de interpretare a normativelor nu-si vor gasi niciodata finalitatea…pt ca nu se vrea. Argumentul este de ordin moral, iar nesimtirea unor medici nu va avea limite, indiferent de cuantumul salarial (pitacul colectat il covarseste).
    Iata cum Prof. Nicoale Paulescu isi instruia studentii de la UMF Bucuresti, la cursurile de Fiziologie:
    „Sunt unii medici de spital, cupizi şi avari, care, – sacrificând totul pentru clientela lor particulară, – neglijează bolnavii care nu le pot plăti şi fac, la spital, vizita în câteva minute, galopând pe dinaintea paturilor. Sunt alţi medici de spital, orgolioşi, cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru ei, şi-i consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. Ei sunt mulţumiţi când primesc un caz interesant, asupra căruia vor putea să facă o comunicare la o societate savantă sau să-şi publice observaţia într-o gazetă medicală, – dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav, care nu prezintă decât un caz banal, ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor. Din fericire, asemenea monştri sunt rari (asta se credea in perioada interbelica; astazi la fel de rari or fi? n.n.). Mai sunt şi medici de spital cărora, în lipsa unei educaţii creştine, li s-a atrofiat fibra idealului şi au căzut în indiferenţă, devenind pur şi simplu nişte funcţionari adică un fel de trântori care, pentru o leafă cât mai grasă, fac cât pot mai puţin. Acest soi de medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituie o adevărată plagă socială. D-voastră, însă, să nu urmaţi aceste păcătoase exemple. Când veţi intra în vreun spital, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu, lepădaţi şi trândăvia şi daţi-vă cu totul bolnavilor, – cărora să le fiţi recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiţi. Şi dacă voiţi să fiţi perfecţi, culegeţi fructele ce se vor dezvolta din sămânţa ce am semănat astăzi în sufletele D-voastră, tinere şi generoase, – şi, urmând preceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil, – nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă – ci ca pe însuşi Dumnezeu. Acesta este spiritul ce trebuie să domnească într-un spital” (recomand scrierile ilustrului Paulescu).
    Acest prototip medical mai traieste doar in „rezervatii”. Acad. si neurochirurgul Leon Danaila scapa turma…si cati ca domnia sa? Eu altii nu mai stiu.
    Va las sa va aprofundati demersurile care se fac in zvacnirile fundamentarii unei normalitati romanesti…care candva a fost.
    Cred in onestitatea Dumneavoastra, in buna intentie si Va apreciez pozitia. Va felicit pentru timpul inchinat blogosferei. Multa sanatate! (ca sa nu aveti parte de medici corupti)…

    Comentariu de Cosmin — 18/08/2015 @ 11:31 AM | Răspunde

  6. […] În plus, medicii au concluzionat că li se ia dreptul la plicul cu bani, un drept pe care însă nu l-au avut niciodată. Nu era permisă primirea de cadouri de la pacienți nici pe vremea lui Ceuașescu, și niciodată după 1989. „Medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale”, a explicat judecătorul Cristi Danileț, într-o postare pe blogul său, pe care o puteți citi AICI. […]

    Pingback de Măsuri intempestive la Sănătate: Premierul anunță creșterea cu 25% a salariilor și legislație pentru ”plicuri”. Mișcarea protestatară de pe Facebook respinge oferta » CursDeGuvernare.ro — 18/08/2015 @ 5:36 PM | Răspunde

  7. Revin asupra comentariului de mai sus. Nu mai astept un raspuns pentru ca sunt convins ca – dupa decizia de azi a primului ministru – nici dumneavoastra nu mai puteti formula unul… Suntem intr-un conflict halucinant nu numai cu legea ci si cu morala. Cu cat trec anii peste mine vad mai clar uratenia acestei lumi. Mi-a ramas in minte afirmatia trista a unui nord-african refugiat pe blestemata aia de insula greceasca in care oamenii sunt calcati in picioare de jandarmi: „Eu nu am mama, nu mai am nici tata. Sunt singur pe lume. Nu am pe nimeni in jurul meu. Si totusi nu gasesc un loc in care sa ma pot odihni in liniste”. Asta e. Mizerie si ipocrizie.

    Comentariu de Stefan — 18/08/2015 @ 8:29 PM | Răspunde

  8. […] O decizie recentă a Înaltei Curţi privind statutul de funcţionar public al medicilor şi interdicţia acestora de a primi orice fel de “atenţii” din partea pacienţilor, fie ele şi sub formă de donaţii, a generat o amplă nemulţumire în rândul medicilor, care au ameninţat chiar cu greva generală. În contextul animozităţii stârnite de decizia instanţei, judecătorul CSM Cristi Danileţ aduce o serie de clarificări juridice cu privire la această chestiune, într-o postare pe blogul personal. […]

    Pingback de Judecătorul CSM Cristi Danileţ clarifică situaţia: SUNT SAU NU SUNT MEDICII FUNCTIONARI PUBLICI ? | Asociatia Medicilor de Familie Mures — 19/08/2015 @ 1:17 AM | Răspunde

  9. Pe cand legalizarea infractiunilor?

    In Romania sunt preocupari de legalizarea ocuparii functiilor din stat de catre infractori … infractori primari, prefecti, presedinti de consili judetene, etc. (baroni) …legalizarea mitei si spagii …(doctori, functionari publici, etc.) pe cand legalizarea infractiunilor si a coruptiei (legalizarea furtului) ?

    Activitatea majoritatii parlamentarilor din toate partidele cu preponderenta a celor din PSD, nu este acea de a face legi favorabile Romaniei, ci pentru ei si gastile din spatele lor. Nu trece cateva luni si apare cate o noua initiativa legislativa favorbaila infractorilor!

    DNA -ul trebuie sa se grabeasca, sa tureze motoarele iar pentru cei care sunt saltati, sa fie create noi „locuri de munca” in penitenciare!

    Cineva se plangea ca nu putem recupera banii furati de la cei condamati. O solutionare legislativa ar “produce” multi bani pentru sistemul penitenciar si recuperarea banilor furati. Sa fie legiferata pedeapsa cu plata. Ai incasat 5 ani. Jumatate-i executi ca sa te inveti minte, sa simti fizic si fi exemplu, iar jumatate platesti sa te usture la buzunar, pentru ca sa scoti banii furati, daca nu, faci toti cei 5 ani. Suma de plata se calculeaza, mai mare sau mai mica, functie de domeniul prejudiciului, furt direct, mita, etc. Inca o alta solutie ar fi ca daca tot te consideri “baron”, sa-ti platesti confortul in inchisoare. Pentru 3000-4000 de euro pe luna,sa beneficiezi de o camera de 3/3 mp cu un dus si wc si-un televizor, daca vrei sa stai ca baronii, singur.

    Comentariu de Teorii absurde! — 19/08/2015 @ 11:56 AM | Răspunde

  10. D-le Danilet, la B1 TV, Robert Turcescu a afirmat la emisiunea X-Press ca dvs. ati fi declarat in presa ca dosarele din arhiva SIPA pana in anul 2001 ar fi fost arse. Daca e asa, atunci legea arhivelor a fost incalcata iar persoanele care au participat la asta trebuie sa raspunda penal. Dosarele trebuiau inventariate, documentele din ele trebuiau selectionate de o comisie de la Arhivele Nationale, iar cele cu caracter permanent trebuiau predate.

    De asemenea, dl Turcescu a afirmat ca dosarele din perioada 2001-2004 zac pe culoarele Administratiei Penitenciarelor, aflata in subordinea Ministerului Justitiei.

    Intrebare: daca vreau sa cercetez dosarele respective, cui trebuie sa adresez cererea: CSM-ului, Ministerului Justitiei, Administratiei Penitenciarelor ?

    Comentariu de area — 19/08/2015 @ 7:15 PM | Răspunde

    • Iata-va si specialist in servicii secrete. Cum sa trimiti documente de acest gen la Arhivele Nationale? Cum sa studiati dvs aceste dosare???
      Adica credeti ca noi, care am facut parte din comisia de desfiintare a SIPA si de sigilare a arhivei, nu am fi stiut ce sa facem daca aveam legislatie pt asta??

      Comentariu de Cristi D — 19/08/2015 @ 7:56 PM | Răspunde

      • Adica n-am voie sa stiu cine intra in sala de judecata ????
        D-le Danilet, poate ca sunt sau poate ca nu sunt specialist in servicii secrete, insa va spun asa: mai devreme sau mai tarziu se vor afla circumstantele sociale, politice, istorice si mai ales juridice in care fiecare magistrat a pronuntat hotararile judecatoresti pe care le-a semnat. Nu va faceti iluzii ca nu va fi asa, pentru ca asa au avut impresia si membrii pcr si ai „serviciilor” comuniste si totusi au fost predate milioane de dosare operative si informative … si vor mai fi predate. Iar asta nu va dura nici 50 de ani, nici 100 de ani, nici 1000 de ani cat isi inchipuie unii care sunt „specialisti” in servicii secrete. Va fi foarte curand, atat de curand incat nici nu vor avea timp sa-si imagineze ca vor trebui sa „stearga” urmele.

        Umbla vorba in targ ca tot ce a insemnat influenta a NKVD-ului, KGB-ului si mai nou, FSB-ului trebuie sa dispara … iar in Romania trebuie sa dispara foarte multa legislatie (adica sa iasa din vigoare) care nu a fost niciodata abrogata sau „inlaturata din sistemul legislativ” (asa cum scria insusi Iliescu in decrete-le legi edictate imediat dupa lovitura de stat din 22.12.1989) clasificata sub diferite niveluri despre care sistemul judiciar chipurile n-a stiut (nu intamplator s-au scris alin. 2 si alin. 3 din art. 252 C.pr.civ.), legislatie care a mentinut au anumit tip de relatii sociale sau de valori sociale (spre exemplu, dreptul de proprietate socialista functioneaza si astazi si se manifesta cu evidenta in legislatia privitoare la expropriere sau de retrocedare)
        Cica li s-a oferit sansa sa „schimbe barca” … si chiar si asa vor mai trebui sa dea dovezi de „aliniere” …

        D-le Danilet, am vazut un document in care scria ca dusmanul impotriva caruia poporul TREBUIA EDUCAT sa-si manifeste URA (e scris negru pe alb) e imperialistul englez si american, iar asta e un document oficial al statului roman … chiar va imaginati ca asa ceva nu e cunoscut si chiar va inchipuiti ca se poate uita si se poate ierta ?
        Nu d-le Danilet, asa ceva nu se uita si nu se iarta … iar pentru a te alinia trebuie sa „dai dovezi” de indreptare … iar noi suntem exact la gura tevii, indiferent cum te uiti la teava … si intr-o parte si in cealalta … iar tot ce poti sa faci e sa te „aliniezi” …
        Iar dupa ce ne-am „aliniat” nu mai e loc de intoarcere pana in momentul in care se creaza un dezechilibru in avantajul celeilalte tabere la care poti opta sa te „realiniezi” (in termeni militari, „repozitionezi”)…

        Iar cei din tabara in care ne-am „aliniat” in prezent stiu foarte bine CINE sunt cei cu care trateaza si ne reprezinta, de la sistemul politic si pana la cel judiciar … de aia si insista pe teme de genul „coruptie”, „DNA” etc. pentru ca stiu ca sistemul pcr a insemnat inainte de orice un sistem de increngaturi la care era absolut necesar sa aderi pentru a „avansa” in societate (inclusiv prin ascunderea crimelor)… iar cum lantul trofic are zale slabe, la un moment dat se va rupe si atunci, din gura in gura, fiecare va turna si va dejecta tot ceea ce a facut, cum a facut si, mai ales, cu cine a facut …
        Este procesul invers celui invers practicat in comunism: atunci frica te determina sa pui za cu za in lantul trofic al minciunii, urii, delatiunii, abuzului, crimei folosind instrumentul turnatoriei (daca ziceai de altul atunci erai rasplatit de sistem, iar acel altul la randul lui turna pe altul si tot asa) … acum turnatoria e instrumentul prin care se genereaza instinctul de a spune tot in speranta unei pedepse mai blande (frica de a raspunde)

        D-le Danilet, nu uitati ca orice sistem functioneaza cu oameni … iar oamenii transmit unii altora intr-o succesiune temporala ceea ce au acumulat, chiar daca unii cred ca lumea a aparut o data cu ei. Iar unii au acumulat „chestii-trestii” despre alti oameni si fiecare despre celalalt si uite-asa toti unii despre altii … si se pandesc … precum hienele … pana in clipa in care toti vom afla … si va fi repede si crunt.

        Comentariu de area — 19/08/2015 @ 8:35 PM | Răspunde

        • Domnule, dvs aveti voie sa stiti cine intra in sala. Nu aveti voie sa stiti ce face el in afara salii, decat daca are legatura cu functia sa sub aspect disciplinar sau penal. In rest e strict problema lui cu cine se intalneste, ce face, ce spune si de cate ori. Iar informatiile stranse de SIPA intra tocmai in aceasta categorie. Asta este tot ceea ce va pot spune. Daca vreti sa stiti lucruri amuzante despre magistrati sau ce spun frustratii nemultumiti de ei, intrati si cititi site-uri de profil sponsorizate de infractori condamnati sau comentarii la ziare scrise de anonimi.
          Stimate domnule, sa nu confundam informatiile (a se citi barfele, colportarile) cu probele. Si retineti ca sunt primul care vrea curatenie in justitie. Dar nu pe chestiuni de viata privata si de sange albastru.

          Comentariu de Cristi D — 20/08/2015 @ 12:21 AM | Răspunde

          • pai d-le Danilet, exact chestiunile din viata privata dau masura moralitatii sau amoralitatii unei persoane, fie ea si magistrat … cine este atat de naiv sa se manifeste public in feluri care i-ar pune in discutie morsalitatea? NIMENI … in viata publica toti sunt mironosite …

            d-le Danilet, cred ca nu degeaba s-a scris in Codul deontologic al profesiei dvs. (HCSM nr. 328/2005) ca:

            Art. 17. – Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.
            Art. 18. – (1) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.
            (2) Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor.
            Art. 19. – Judecătorii şi procurorii îşi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului la replică în cazul în care prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lor.
            Art. 20. – Judecătorii şi procurorii nu pot desfăşura acţiuni care, prin natura lor sau modul de finanţare ori executare, ar putea, în orice formă, să impieteze îndeplinirea cu imparţialitate, corectitudine şi în termenele legale a obligaţiilor profesionale.

            imi puteti spune daca un judecator care e betiv se afla sau nu intr-o situatie in care e incident art. 17 de mai sus?
            imi puteti spune daca o d-na judecator este adultera se afla sau nu intr-o situatie in care e incident art. 17 de mai sus?
            imi puteti spune daca un judecator isi loveste nevasta se afla sau nu intr-o situatie in care e incident art. 17 de mai sus?
            imi puteti spune daca un judecator care vorbeste urat in afara instantei se afla sau nu intr-o situatie in care e incident art. 17 de mai sus?

            nu-i asa ca toate aceste situatii sunt situatii care privesc „viata privata” a judecatorului din exemplele de mai sus?

            aici este vulnerabilitatea oricarei fiinte umane – in viata privata; unii si-o asuma, manifestandu-se fara nicio o jena in acelasi fel; altii incearca sa si-o ascunda pentru ca isi dau seama ca le poate dauna in cariera … si pierd avantaje materiale (legale) sau statut social … toti vor sa se cocoate cat mai sus si cat mai repede, iar uneori se intampla sa nu poata face asta daca s-ar sti lucruri despre ei… iar cand se afla astfel de lucruri atunci intra in „combinatii”: dau legi prin care spun ca nimeni nu trebuie sa vorbeasca despre ce fac ei in viata privata; apeleaza la mecanisme prin care impiedica cunoasterea adevarului despre ei asumandu-si obligatii ce le afecteaza moralitatea s.a.m.d.

            daca pot intelege de ce a fost necesara prevederea inscrisa in art. 18 alin. 2 din codul deontologic (ca sa nu se creeze tensiuni la locul de munca si sa se pastreze aparenta armoniei intre judecatori), nu pot intelege de ce noi, amaratii care intram in salile de judecata, nu avem dreptul sa stim cat de demn si de moral e cel care ne judeca, din toate punctele de vedere.

            Comentariu de area — 20/08/2015 @ 8:46 AM | Răspunde

            • Uau! M-ati lasat masca: deci dvs sunteti de acord sa fie adunate informatii despre viata privata a magistratilor si sa va fie puse la dispozitie. Ca sa stiti dvs pe ce parte a patului ma urc seara, cu cine si de cate ori, sa stiti daca sunt vegetarian sau mananc animale moarte, sa stiti daca miros a transpiratie sau ma dau cu after shave, sa stiti unde imi fac concediul si cate chiuretaje are vreo colega de a mea. ma uit ce ati scris mai sus si ma gandesc ca suntem la pamant cu gandirea democratica. comunismul si securitatea a lasat pui. trist, foarte trist.
              PS COnduita judiciara si competenta profesionala sunt legate, dar nu se confunda. Daca sar cu parasuta in timpul liber sau cant rock la un festival – lucruri hulite in Romania inapoiata – nu inseamna ca nu va pot judeca in moc corect si sa am o conduita adecvata in sala de judecata. La fel daca ma cert cu nevasta sau ma rastesc la copil.

              Comentariu de Cristi D — 20/08/2015 @ 9:44 AM | Răspunde

              • d-le Danilet, nu e vorba ca „comunismul si securitatea au lasat pui” (desi poate fi si asta o realitate) … dimpotriva, ne-au facut mai „vigilenti”, adica suflam in iaurt de 1 miliard de ori daca e nevoie … intr-o societate „democratica” ca a noastra, care s-a autoproclamat „stat de drept”, „democratie” etc, fara sa-si fi castigat in mod real acest statut prin ceea ce inseamna individ social si valori sociale, avem tot dreptul si toata legitimitatea sa punem la indoiala orice … chiar daca pentru asta e nevoie ca ordinea in sistemele sociale sa se instaureze prin a sti daca moralitatea i-a cuprins pe indivizi si in viata lor privata, adica acolo unde dumnealor se pot manifesta cu adevarat liber … in viata publica sunt plini de etichete si de moralitate, in viata privata e mai greu … eu v-am mai spus altadata ca respectul si moralitatea reprezeinta perceptiile altora despre noi, iar nu ceea ce vrem noi sa etalam … respectul se castiga (greu) si nu se pretinde niciodata, pentru ca nu pot obliga pe nimeni sa ma respecte, iar el este rezultatul perceptiei celorlalti, bazata pe adevar si certitudini, ca persoana merita respect pentru ca are cuvant, este onesta, este dreapta in conduita sa samd ca si conduita constanta.

                asadar n-are nimic de-a face cu puii comunismului, are de-a face cu smecheria comunista perpetuata dupa trecerea la asa zisa democratie … ca foamea, setea si starea de bine sunt standarde care tranziteaza epoca, iar ca sa si le asigure indivizii sociali sunt dispusi la orice, adaptandu-se, nu-i asa, „timpurilor”…

                nu, d-le Danilet, nu vrem sa stim si nu ne pasioneaza viata intima a cuiva, fie el si judecator, insa comportamentul sau in viata privata este singurul etalon care, intr-o societate ca a noastra, poate naste certitudini in privinta moralitatii sau imoralitatii; viata publica este intotdeauna o eticheta, pentru ca tuturor ne place sa fim considerati imaculati (desi stim fiecare dintre noi cand realitatea nu corespunde etichetei)…

                sa stiti ca nu vreau sa deranjez pe nimeni, cu atat mai putin pe magistrati … spun doar ce cred ca trebuie spus in raport cu ceea ce pot percepe „ex proprii sensibus” si in raport cu ceea ce am cunoscut din ceea ce am cercetat … atat si nimic in plus, nimic in minus

                Comentariu de area — 20/08/2015 @ 11:46 AM | Răspunde

                • Viata privata, domnule, este PRIVATA. adica locul in care dvs, CEILALTI, nu va bagati indiferent de motiv. Aici pun punct la aceasta discutie absurda, sa consultati dvs, publicul informatiile adunate abnuziv de un serviciu secret cu privire la magistrati in perioada 2001-2005.

                  Comentariu de Cristi D — 21/08/2015 @ 9:15 AM | Răspunde

                  • Informatiile de natura privata, chiar colectate in virtutea unei legi in vigoare, ar trebui distruse. Faptul ca sunt tinute deocamdata sigilate nu inseamna ca nu pot fi utilizate in viitor.

                    Comentariu de Alberto Kurtyan — 24/08/2015 @ 5:52 PM | Răspunde

      • Inca ceva

        extras din legea 16/1996:

        Art. 1. – Constituie izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional al României documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, de către persoane fizice autorizate, profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale şi persoane fizice. Acestor documente statul le asigură protecţie specială, în condiţiile prezentei legi.
        Art. 2. – Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în sensul prezentei legi, se înţelege: acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate.
        Art. 3. – (1) Administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se realizează de către Arhivele Naţionale, care se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului*) la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
        ……………………………………………………………………………………………………..
        Art. 12. – (1) Creatorii şi deţinătorii de documente sunt obligaţi să păstreze documentele create sau deţinute în condiţii corespunzătoare, asigurându-le împotriva distrugerii, degradării, sustragerii ori comercializării în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
        ………………………………………………………………………………………………………
        Art. 14. – (1) Creatorii şi deţinătorii de arhivă pot deţine documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României şi după expirarea termenului de depunere, dacă sunt necesare în desfăşurarea activităţii lor, pe baza aprobării directorului Arhivelor Naţionale, în cazul creatorilor şi deţinătorilor la nivel central, şi a şefilor serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, pentru ceilalţi creatori şi deţinători, în condiţiile respectării prevederilor prezentei legi.
        (2) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, alte organe cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, precum şi Academia Română îşi păstrează documentele proprii în condiţiile prezentei legi şi după expirarea termenelor prevăzute la art. 13.
        …………………………………………………………………………………………………………
        Art. 36. – Constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
        a) neinventarierea documentelor sau neîntocmirea de către creatorii acestora, persoane juridice, a nomenclatoarelor arhivistice pentru documentele proprii, potrivit art. 8 alin. (2);
        b) nepredarea de către compartimentele unităţii creatoare, la arhiva proprie, a documentelor cu termen de păstrare permanent, pe bază de inventar şi proces-verbal de predareprimire, conform prevederilor art. 9;
        c) neselecţionarea documentelor create şi deţinute de către persoane juridice, la termenele prevăzute în nomenclatorul propriu, de către comisia de selecţionare a documentelor, în condiţiile prevăzute la art. 11;
        d) neasigurarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi protejare a documentelor create şi deţinute de către creatorii şi deţinătorii de arhivă, persoane juridice sau persoane fizice, potrivit art. 12;
        e) nepredarea, la Arhivele Naţionale şi, după caz, la serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României de către creatorii şi deţinătorii de documente de arhivă, la expirarea termenelor prevăzute la art. 13;
        f) oferta de vânzare sau vânzarea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României de către persoane fizice sau persoane juridice, fără respectarea priorităţii Arhivelor Naţionale de a le cumpăra, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2);
        g) nedepunerea la Arhivele Naţionale sau la serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, după caz, de către creatorii şi deţinătorii de documente de arhivă, a inventarelor pe care le deţin la expirarea termenelor de depunere, în condiţiile prevăzute la art. 17;

        deci, printre „serviciile secrete” lipseste serviciul secret al justitiei, adica documentele SIPA au regimul juridic general de arhivare, pastrare si predare

        Comentariu de area — 19/08/2015 @ 9:03 PM | Răspunde

        • Viata sexuala tine strict de viata privata a judecatorului. Consumul de alcool, asisderea. Daca un magistrat face sex in public sau apare in stare avansata de ebrietate in public si se da in spectacol, atunci, da, este afectata imaginea, Dar acest lucru este valabil pentru orice persoana cu bun simt, nu doar pentru magistrati. „Betiv” sau „adultera” sunt concepte care tin de biserica, nu de viata civila si sunt judecati de valoare. Romania este un stat laic iar faptul ca dumneata judeci o persoana prin propria lentila religioasa nu arata decat un lucru: care sunt gusturile dumitale personale in materie de sex si consum de alcool. Nu vrei ca femeile magistrat sa aiba legaturi amoroase decat cu o persoana (sotul) iar consumul de alcool sa fie moderat. Codul deontologic al magistratilor nu se baga in viata privata a acestora si nici nu are voie sa se implice, nu poate numara partenerii sexuali ai magistratilor si nici cate pahare de vin au baut, CSM nu este adunarea rurală a cumetrelor.

          Comentariu de Alberto Kurtyan — 20/08/2015 @ 5:11 PM | Răspunde

  11. […] În plus, medicii au concluzionat că li se ia dreptul la plicul cu bani, un drept pe care însă nu l-au avut niciodată. Nu era permisă primirea de cadouri de la pacienți nici pe vremea lui Ceuașescu, și niciodată după 1989. „Medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale”, a explicat judecătorul Cristi Danileț, într-o postare pe blogul său, pe care o puteți citi AICI. […]

    Pingback de Măsuri intempestive la Sănătate: Premierul anunță creșterea cu 25% a salariilor și legislație pentru ”plicuri”. Mișcarea protestatară de pe Facebook respinge oferta | Asociatia Medicilor de Familie Mures — 21/08/2015 @ 5:57 PM | Răspunde

  12. […] În februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal. Mita cu privire la personalul medical este incriminată sub forma infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care se referă la orice angajat din […]

    Pingback de Mita in plic nu poate fi legala | CRISTI DANILEŢ - judecător — 26/08/2015 @ 3:22 AM | Răspunde

  13. As dori sa va intreb un lucru concret Domnule Judecator: dumneavoastra ati condamna un medic la inchisoare cu EXECUTARE pentru ca a primit un buchet de flori ,o cutie cu bomboane sau echivalentul acestora? Ce pedeapsa ati dispune intr-un astfel de caz? Credeti ca in Romania pot fi condamnati medici la inchisoare cu EXECUTARE pentru astfel de fapte de ” CORUPTIE” ???

    Comentariu de dan vlad — 26/04/2016 @ 2:33 PM | Răspunde

    • Nu exista niciun medic sau asistenta medical condamnata pentru asa ceva in Romania.

      Comentariu de Cristi Danilet — 27/04/2016 @ 1:18 PM | Răspunde

  14. […] definiția care se dă, NUMAI ÎN PENAL, funcționarului, în care intră: și medicul (a se vedea decizia 26/2017 a ICCJ, complet DCD), și polițistul, și judecătorul, și gardianul de la penitenciar, și expertul tehnic judiciar […]

    Pingback de Profesorul este „functionar public” numai in penal | CRISTI DANILEŢ - judecător — 16/03/2017 @ 9:01 AM | Răspunde

  15. […] definiția care se dă, NUMAI ÎN PENAL, funcționarului, în care intră: și medicul (a se vedea decizia 26/2017 a ICCJ, complet DCD), și polițistul, și judecătorul, și gardianul de la penitenciar, și expertul tehnic judiciar […]

    Pingback de Profesorul este „functionar public” numai in penal | România curată — 19/03/2017 @ 5:57 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: