CRISTI DANILEŢ – judecător

20/03/2016

Interviu StudentVoice/EuroJust: Implicarea în acţiuni civice

Filed under: dr.omului,educatie,interviu — Cristi Danilet @ 6:48 PM
Tags: , ,

IMG_9710Implicarea în acţiunile civice – interviu cu dl judecător Cristi Danileţ EuroJust

Domnul judecător Cristi Danileţ ne vorbeşte despre implicarea sa în actiunile civice, despre meseria de judecător şi sfaturi pentru tinerii care vor să se îndrepte spre această profesie.

Ruxandra Iorga: Domnule judecător Danileţ, sunteţi unul dintre puţinii judecători implicaţi în acţiuni civice. Ultimul dvs. proiect priveşte educația juridică în școli și licee. De unde a pornit inițiativa realizării acestuia?

Cristi Danileţ: În prezent sunt mai multe proiecte care se derulează în paralel, ceea ce mă bucură nespus. În ceea priveşte proiectul meu, îmi amintesc că în urmă cu 18 ani, când am intrat în profesie la Judecătoria Vatra-Dornei, am fost solicitat de un ziarist să întreţin o rubrică permanentă într-un ziar local. Aşa am început, sub pseudonim, să explic ABC-ul justiţiei pentru cititori. După vreo doi ani, când am ajuns judecător la Cluj-Napoca, numărul de dosare a început să crească brusc, deci intram în contact din ce în ce mai des cu oamenii şi am realizat că au probleme în a înţelege legile şi procedurile. Şi eu, şi colegii mei ne-am dat seama că cei care apelează la noi nu au noţiuni juridice minime – erau vremuri în care nu exista portalul instanţelor, utilizarea internetului era de abia la început, iar în mas-media relatările despre justiţie erau rare. În acelaşi timp, într-un proiect local de popularizare a unei noi instituţii – serviciul de probaţiune – am fost invitat alături de un consilier de probaţiune şi un ofiţer de la penitenciar să merg în câteva licee cu probleme să le vorbesc tinerilor despre răspunderea penală. Atunci am realizat că ar fi nevoie de cât mai multe astfel de întâlniri cu adulţii, dar mai ales cu tinerii.

Cât îi priveşte pe adulţi, personal am început o adevărată campanie de informare: prin 2003 am dat primele interviuri în presa locală în care explicam organizarea judiciară şi importanţa independenţei justiţiei, apoi am participat la primele emisiuni televizate la nivel naţional. Din 2007 am început să scriu pe blogul propriuhttps://cristidanilet.wordpress.com, unde am peste 2,5 milioane de accesări, analize detaliate despre fenomene sociale sau politice care au legătură cu justiţia şi chiar să demontez prejudecăţi la adresa sistemului judiciar(recomand postările despre corupţia judiciară sau serialul în 10 episoade intitulat „Demitizarea justiţiei”). Am continuat din 2011 pe Facebook, unde am peste 5.000 de prieteni şi 20.000 de urmăritori, să informez oamenii cu privire ce se întâmplă în CSM, cu privire la lupta anticorupţie sau să iau poziţii rapide şi ferme împotriva atacurilor nefondate la adresa sistemului ori, punctual, la adresa a unor magistraţi. În acelaşi an, întrucât a intrat în vigoare noul Cod Civil, am demarat o procedură de informare a justiţiabililor despre noile instituţii, coordonând trimiterea de materiale informative către instanţe. Din 2013 am început să am întâlniri două feluri de întâlniri cu adulţii: unele regulate, hai să le spun oficiale, în cadrul proiectului „Statul de drept pe înţelesul tuturor” gândit de mine, unde cu susţinerea unor asociaţii locale organizez conferinţe explicând principalele noţiuni de organizare judiciară; şi unele informale – sunt acele întâlniri „la un suc” pe care le anunţ pe FB de câte ori am drum printr-o localitate.

Am demarat şi un proces amplu de informare a studenţilor şi absolvenţilor de Drept doritori de a deveni magistraţi. Sesizând că aceştia nu au informaţii suficiente despre sistemul de admitere sau statutul celui recrutat în magistratură am început un dialog intensiv pe blog şi apoi am alcătuit pentru ei site-ulwww.admiterejustitie.ro, unde au toate datele necesare, în mod tehnic.

În privinţa copiilor, la începutul lui 2013 am fost invitat de o profesoară de la o şcoală din com. Ileana, situată în apropierea Bucureştiului, să vorbesc copiilor despre legi şi sancţiuni. Am urcat pozele pe FB şi imediat am început să fiu solicitat şi de alţi profesori. Aşa am început să merg din ce în ce mai des prin şcoli, atât în Bucureşti, cât şi în afara sa. În 2013 s-a încheiat un Protocol între Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei şi CSM pentru implementarea educaţiei juridice în învăţământul preuniversitar şi am fost desemnat din partea CSM să mă ocup de coordonarea acestei activităţi, drept pentru care am organizat echipa de voluntari (500 de judecători la nivelul ţării), am furnizat materiale şi am avut întâlniri cu ministerele implicate. Când în 2014 a apărut noul Cod penal, am alcătuit două filmuleţe urcate pe youtube unde pentru adulţi am explicat noutăţile şi am alcătuit împreună cu Poliţia capitalei broşura „Unde-i lege nu-i tocmeală”, un fel de cod penal pe înţelesul copiilor aflaţi în jurul vârstei de 14 ani. Mergând prin şcoli şi licee să împărţim această broşură, am primit tot mai multe întrebări legate şi de alte materii şi aşa am început să gândesc un nou material pentru elevi. Oportunitatea realizării lui s-a ivit într-o discuţie cu Centrul Român pentru Politici Europene, care a implicat asociaţia LiderJust într-un proiect a cărui implementare o realizăm acum.

R.I.: Ați elaborat astfel primul manual de „Educație juridică pentru liceeni”. Ce conţine el?

C.D.: Lucrarea se intitulează: „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” . Este un manual complex. Conţine în primul rând noţiuni de drept cotidian: despre drepturile şi obligaţiile ca minor, relaţiile de familie şi legăturile cu părinţii inclusiv după divorţul lor sau după majoratul copilului, despre pedepsirea copiilor în familie şi sancţionarea lor la şcoală, consumul de substanţe interzise, despre infracţiuni privind viaţa intimă, confidenţialitatea la medic sau psiholog, despre regulile de creştere a animalelor, despre muncă, alegeri şi corupţie, despre conduita în faţa organelor de ordine şi de justiţie.

Dar manualul conţine şi noţiuni de educaţie rutieră (care sunt principalele reguli de circulaţie pe drumurile publice ca pieton sau ca şofer), tehnologică (cum se utilizează corect computerul şi ce e cu mediul online), sexuală (am insistat pe prevenţia sarcinii şi a bolilor cu transmitere sexuală şi am arătat că statul recunoaşte dreptul la avort), religioasă (am arătat care sunt cultele recunoscute în România şi că participarea la orele de religie din şcoală se face numai la cerere), politică (am arătat câte partide sunt înregistrate în România şi ce înseamnă ideologie politică de stânga şi de dreapta), nutriţională (care sunt regulile de bază pentru o alimentaţie corectă), de bune maniere şi conduită în diverse împrejurări (care sunt regulile de comportament la şcoală, în caz de incendiu, în caz de cutremur, de urcat pe banda rulantă), elemente de istorie (referiri la democraţia antică, la organizarea statală din Evul Mediu, la holocaustul nazist şi gulagual sovietic, la Revoluţia română din 1989).

R.I.; Informaţiile cuprinse în manual sunt deosebit de utile. Cum va ajunge el la liceeni?

C.D.: În cadrul proiectului de care vorbeam s-au tipărit 1000 de exemplare care vor fi distribuite elevilor în mod gratuit. Noi, voluntarii din acest proiect deja mergem de o lună prin liceele din capitală, ţinem lecţii de educaţie juridică şi facem cadouă aceste manuale.

Dar gândiţi-vă că avem în ţară un milion de adolescenţi la care ar trebui să ajungă această carte. De aceea am alcătuit pe cheltuiala mea un site-ul www.educatiejuridica.ro şi am urcat acolo manualul. El poate fi descărcat gratuit de oricine şi mă bucur că a ajuns şi la adulţi care mi-au scris că sunt foarte încântaţi de informaţiile găsite, mai ales că sunt şi filme cu lecţii ţinute de mine în unele licee. De asemenea, prin asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDemJust pe care am constituit-o special în scopul susţinerii activităţilor de educaţie judică, în următoarea perioadă vom demara o campanie de strângere de fonduri pentru a tipări manualul în cât mai multe exemplare şi vom instrui studenţi care să susţină lecţii de educaţie juridică.

R.I.: Care este obiectivul proiectului dvs. și cum vedeți evoluția acestuia după implementarea în sistemul de învățământ?

C.D.: Pe termen scurt, avem două obiective: să instruim câteva zeci de practicieni sau viitori practicieni ai dreptului pentru a preda educaţia juridică în învăţământul preuniversitar şi să mergem în licee pentru a susţine aceste lecţii. Pe termen lung, dorim să avem un astfel de obiect în curriculum şcolar.

În acelaşi timp, am demarat deja discuţiile cu Ministerul Educaţiei pentru modificarea curriculei şcolare. La nivel de secretar de stat am fost asigurat că un astfel de obiect va putea fi introdus începând cu anul 2018 la licee, iar până atunci va trebui să ne ocupăm instruirea cadrele didactice care să îl predea.

R.I.: Totodată dvs. susțineți și training-ul „Metode și tehnici de predare a educației juridice în școli și licee”.Ce sfaturi aveți pentru cei ce sunt interesați să prezinte acest program în școli și licee?

C.D.: De fiecare dată când mă întâlnesc cu elevii – şi am fost de la cei de clasa a V-a până la cei de a XII-a – mă încarc cu energie. Îmi place să le vorbesc despre reguli şi legi, despre libertate şi autoritate, îmi place să fiu provocat cu întrebări (cea mai…năstruşnică a fost: „De la ce vârstă nu mai trebuie să ascultăm de părinţi?”) şi să văd în aceşti tineri pe adulţii de mâine. Sunt mulţi practicieni ai dreptului care fac acelaşi lucru: judecători, procurori, avocaţi – iar unii au fost pregătiţi pentru asta chiar în cadrul proiectelor de care am vorbit.

Iar eu şi ceilalţi membri din asociaţia VeDemJust am avut ideea de a ne orienta şi spre studenţi: mi se pare că sunt o resursă neexploatată până acum, că ei pot reclădi respectul societăţii faţă de studentul la Drept şi că ei sunt mai disponibili decât practicienii. De aceea, am gândit un proiect prin care, împreună cu asociaţiile locale ale studenţilor, să îi instruim, să le dăm certificate de participare şi să îi încurajăm să meargă într-un an de zile în cel puţin un liceu sau şcoală din oraş şi două unităţi de învăţământ din mediul rural. Deja avem un mare succes cu Asociaţia Studenţilor la Drept din Iaşi ai căror membri au mers în judeţele Iaşi şi Vaslui, iar în curând vor merge în Botoşani. Am mai pregătit studenţi şi avocaţi la Craiova, Galaţi, Bucureşti (aici am pregătit inclusiv auditori de justiţie de la INM), Braşov, Oradea şi urmează până la vacanţă: Constanţa, Sibiu, Cluj-Napoca.

R.I.: Ne-ați putea spune mai multe despre profesia de judecător (ce implică, ce responsabilități aveți, cât de dificilă este această profesie)?

C.D.: După mine, este cea mai frumoasă profesie din lume. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face acelaşi lucru. Este imens de lucru, sunt foarte multe cauze de soluţionat, oameni de întâlnit, legi de citit, programe de conceput sau de urmat. Eşti într-o continuă perfecţionare, supus unor provocări zilnice şi la presiuni uneori greu de suportat. Puterea pe care o ai ca judecător este foarte mare – imaginaţi-vă că un judecător nu poate fi controlat pe calitatea soluţiei date, tocmai pentru a i se proteja independenţa. Dar realizarea acesteia şi abţinerea de la abuzul de putere este o virtute care trebuie cultivată şi căreia numai oamenii ce au conştiinţă îi pot face faţă.

În rest, am fost întotdeauna liber: respectând deontologia, am avut tot felul de activităţi şi acţiuni pe care mulţi nu au curajul să le recunoască sau afişeze. Din dorinţa mea de a arăta că magistratul este cât se poate de „normal”, am socializat cu oamenii pe FB, am avut întâlniri şi conferinţe, am dat interviuri, am fost la karaoke, am sărit cu paraşuta şi am făcut scufundări. Viaţa privată şi cea publică se pot împleti extraordinar – e nevoie de curajul de a fi normal.

R.I.: Ce v-a atras la profesia de judecător?

C.D.: Acum 18 ani, când am intrat eu în profesie în urma unui concurs naţional extrem de dificil, nu erau aşa multe informaţii despre magistratură, cum sunt astăzi. Terminasem facultatea de Drept şi doream să ajung procuror pentru că îmi plăcea dreptul penal. Dar pentru că în acel an nu s-a organizat concurs pentru intrare la parchet, am susţinut concursul pentru instanţă. Alte profesii nici nu au intrat în calcul: nu aveam pilă ca să îmi găsesc maestru să dau la barou, nu avem bani să dau mită pentru a deveni notar, nu ştiam cu ce se ocupă un executor şi oricum pe atunci el era angajat al instanţei, nu ştiam cum se fac angajările ca jurist în instituţii sau firme – aşa erau vremurile pe atunci. A fost, dacă vreţi, o conjunctură fericită pentru mine: am fost un student foarte bun în Facultate pe care am terminat-o printre primii şi nu am avut vreo dificultate să iau acel concurs. Practic, patru ani am învăţat încontinuu şi la sfârşitul studenţiei Dreptul nu mai avea secrete faţă de mine.

R.I.: Vă mai amintiți cum a fost primul an de activitate în acest domeniu?

C.D.: Îmi amintesc, dar nu am prea multe lucruri pozitive de spus în afară de faptul că aveam puţin de lucru şi în două zile terminam treaba pentru o săptămână, aşa că aveam timp de scris la revista oraşului sau de intruit copiii în arte marţiale, sport pe care îl practicam din timpul liceului. Aveam o doamnă ca preşedinte de instanţă cu mari probleme de comportament, care vedea în noi, cei tineri, nişte uzurpatori: credea că vrea să îi luăm locul. Tot atunci m-am confruntat cu primele presiuni în dosare: venea deseori să ne chestioneze asupra soluţiei pe care urma să o luăm şi ne sugera ce să facem. Dar şi cu primele chestiuni de încălcare a deontologiei: intervenea în viaţa noastră privată, încerca să ne instige pe unul împotriva altuia sau se răstea la justiţiabili şi le denatura declaraţiile. Toate acestea m-au marcat într-un fel, le-am ţinut minte şi mi-am promis să nu devin un asemenea individ. Şi astfel, dacă vreţi, aveţi o posibilă explicaţie pentru acţiunile mele de mai târziu: am fost printre primii judecători din provincie care au denunţat presiunile în dosare din partea celorlalte puteri, am început să denunţ corupţia din sistemul public şi să susţin acţiunile serviciilor speciale şi procurilor specializaţi în aceste domeniu, am început să promovez tratarea cu atenţie a cauzelor cu minori, am fost numit formator în domeniul etică şi deontologie judiciară şi am pregătit zeci de magistraţi în această privinţă. Cu alte cuvinte, am devenit un judecător militant pentru democraţie, stat de drept şi integritate, fără a mă limita sau mulţumi la activitatea jurisdicţională obişnuită.

R.I.: Care a fost cea mai mare provocare de-a lungul carierei?

C.D.: Au fost două provocări, una ce ţine de carieră, alta ce ţine de activitatea mea de judecată.

În anul 2008 mă aflam la un atelier de lucru cu nişte jurnalişti şi am spus pentru prima dată în public că există corupţie în justiţie, convins fiind că discuţia e confidenţială. Unul dintre ei a preluat în presă afirmaţiile mele, ceea ce a stârnit nemulţumiri în rândul colegilor clujeni, cu toate că eu nu spusesem numele vreunei instanţe sau a unor magistraţi. Atunci un număr de 40 de grefieri de la Tribunal şi Curtea de Apel, cei mai mulţi la presiunea şefilor de atunci şi 30 de judecători de la Curtea de Apel, au semnat o plângere împotriva mea adresată CSM, căruia i s-a cerut să mă cerceteze pentru încălcarea unei obligaţii statuare potrivit căreia nu ai voie să îţi denigrezi colegii. Ei bine, am fost cercetat de trei inspectoare într-un mod incredibil: soluţia o aveau deja luată, CSM deja sărise cu un comunicat împotriva mea cum că aş fi încălcat deontologia deşi nici un membru nu avea pe atunci vreo pregătire în acest domeniu, apărarea mea era privită ca ceva formal, iar fondul problemei – corupţa judiciară – ascuns. Până la urmă am „scăpat” invocând o excepţie: am găsit nereguli formale în actul de sesizare al instanţei şi totul a fost anulat. Asta mi-a arătat în ce sistem funcţionam: unul care nu înţelegea necesitatea anticorupţiei, cu oameni conservatori şi lipsiţi de curaj. După un timp, unii dintre semnatari şi-au cerut scuze că s-au lăsar manipulaţi. Am acceptat, dar nu am înţeles niciodată de ce au făcut asta. Am pretenţia ca magistratul să fie vertical, care pentru lege şi dreptate să se bată, cu orice preţ.

Acelaşi lucru l-am regăsit şi în 2013, când de data aceasta nu mai eram judecător de sală, ci membru în CSM, organism care gestionează cariera magistraţilor. La un moment dat s-a declanşat o acţiune de revocare a unor membri CSM, printre care şi a subsemnatului, imputându-mi-se că, deşi sunt judecător, eu am votat un procuror la preşedinţia CSM. Or, cei care îmi reproşau acest lucru, deşi magistraţi, nu ştiau că în Constituţia ţării se prevedea că preşedintele CSM poate fi un judecător sau un procuror! A trebuit să contest acea decizie, însuşită din păcate de CSM din care eu însumi fac parte, şi Curtea Constituţională să îmi dea dreptate: nu poţi revoca un membru CSM pentru un vot dat potrivit legii, chiar dacă alegătorii lui nu sunt de acord. Ei, asta mi-a arătat că magistraţii înşişi pot greşi, că unii nu au cunoştinţe absolut necesare de funcţionare a puterilor statului, că principiul independenţei justiţiei este doar afirmat şi nu înţeles, că puterea atribuită îi face pe unii orbi şi în niciun caz smeriţi, cum văd eu magistratul ideal.

Cea de-a doua provocare a fost de natură profesională. În 2010 am soluţionat, ca judecător la Oradea, un dosar foarte greu: mai mulţi inculpaţi fuseseră trimişi în judecată pentru explozia în Zalău a unui bloc în urma unei scurgeri de gaze care a generat doi morţi, zece răniţi şi pierderea întregii averi agonisite de 19 familii. Acel dosar a ridicat probleme foarte grele de procedură penală, drept penal, drept civil, drept comercial, dreptul asigurărilor. Am citit mii de pagini conţinând probe în acel dosar şi sute de pagini de regulamente şi nomenclatoare tehnice despre care nici nu ştiam că există. Am stat de vorbă în sala cu experţi în evaluări de construcţii şi în producere de deflagraţii. Am audiat zeci de victime şi zeci de martori. Credeţi-mă, nu e uşor să asişti la rememorarea unui moment dificil din viaţa celor care dau declaraţii, moment care unora le produce coşmaruri şi acum. Şi nu e deloc simplu ca, de la o victimă în vârstă de 10 ani, rămasă cu un handicap de gradul unu, a cărei soră a murit în urma prăbuşirii plafonului peste patul ei, pe care tu  o întrebi „Tu ce pretenţii ai de la instanţă?” să auzi următorul răspuns: „Pe surioara mea nu o mai puteţi aduce înapoi dar….să faceţi dreptate!”. Cred că lucrurile astea, tragice, prin care treci ca judecător, te formează ca om. Până la urmă, la 23-24 de ani cât aveam eu când am intrat într-o profesie, nu puteam şti prea multe: dar divorţul meu m-a învăţat cât de formal se „împart” copiii în România şi cum judecătorii au prejudecăţi inacceptabile în această privinţă, de la prima mea şefă am învăţat cum să nu fiu în relaţia cu colegii, la primele tentaţii de a mă lăsa corupt am învăţat ce înseamnă şi cât de greu este, până la urmă, să spui „Nu!”, din dosarele pe care le-am judecat am învăţat ce mult contează pentru omul din faţa mea să înţeleagă ce se întâmplă în sala de judecată şi cât e de important pentru el ca soluţia să se dea nu doar în mod legal, ci şi cât mai repede.

R.I.: Ce le recomandați tinerelor care vor să se îndrepte spre cariera de magistrat?

C.D.: Studenţii la Drept trebuie să ştie că, după terminarea facultăţii, au posibilitatea să ocupe cel puţin 40 de profesii şi funcţii. Din păcate, facultăţile se ocupă mai puţin de cariera judiciară, tot aşa cum ignoră materii absolut necesare pentru viitorii profesionişti: logică juridică (de aceea avem probleme foarte mari cu judecătorii care nu ştiu să îşi argumenteze soluţiile, reducând totul la nararea paşilor procedurali urmaţi), psihologie judiciară (de aici netratarea mobilului infracţional, nici măcar în manualele de drept, ori imposibilitatea unora de a-şi da seama când sunt minţiţi de părţi sau să realizeze ce impact poate avea o audiere la ore nepotrivite ori pe un ton nepotrivit), sociologie juridică (de aceea mulţi nu văd legătura dintre drept şi societate, considerând dreptul un scop în sine când, de fapt, acesta este destinat garantării principiului legalităţii pentru a se asigura ordinea socială – deci siguranţa, şi progresul social – deci creşterea economică), ori deontologie judiciară (de aici convingerea unora că magistratura e un fel de funcţionăreală mai bine plătită, sau imposibilitatae unora de a înţelege concepte precum „stat de drept”, „libertate”, „serviciu public”).

Pregătirea pentru magistratură trebuie să înceapă din anul întâi. Primele noţiuni de filozofie juridică sau de drept constituţional sunt absolut necesare pentru exercitarea profesiei. Apoi, studentul nu trebuie să înveţe doar la materiile la care va da concurs: penal şi procedură penală, civil şi procedură civilă. Poţi fi un bun jurist, dar asta nu garantează că vei fi un bun magistrat. Eu pun mare accent pe calităţile nonjuridice în această profesie şi cred că tactul, politeţea, curajul, echitatea sunt la fel de importante ca cele juridice, însă ele nu se pot dobândi la cursurile de drept. Şi, nu în ultimul rând, e nevoie de o anumită cultură pe care o dobândeşti după sute de cărţi citite, după zeci de filme bune văzute, după mii de ore de urmărit ştirile sau documentarele la tv.

Deci, îi îndrum pe studenţi, dacă vor să se pregătească pentru magistratură, să se pregătească pentru viaţă. Vor avea de soluţionat nu dosare, ci cauze. Vor avea între ei nu nişte nume, ci oameni cu destine pe care, cu o semnătură, le vor influenţa. E o misiune extrem de grea.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: