CRISTI DANILEŢ – judecător

30/04/2016

„Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât. Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10 ani?“

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,statistica — Cristi Danilet @ 2:41 AM
Tags: , , ,

adevarulInfracţiunile comise de copii au explodat. În ultimii cinci ani, 20.000 de minori au fost trimişi în judecată, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. Aşa arată statisticile privind delicvenţa juvenilă în România. Membru în CSM, judecătorul Cristi Danileţ crede că există o hibă în actualul sistem de educaţie. Magistratul a făcut declaraţia în contextul în care un copil a murit după ce a fost bătut cu pietre într-o şcoală din Slobozia.

Cazul lui Marian Funie (14 ani), din Slobozia (Argeş), care a decedat săptămâna aceasta, după ce a fost lovit cu pietre de colegii de şcoală ai surorii sale, a stârnit reacţiii puternice în societatea civilă şi nu numai.

„O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi”

Unul dintre cei care au reacţionat a fost judecătorul Cristi Danileţ. Într-o postare pe Facebook, acesta a arătat că statistica este necruţătoare şi că există un adevărat fenomen, în care copiii sunt victime iar societatea nu ia măsuri.

„O dată la trei zile un copil moare ucis într-un accident sau omorât cu sânge rece. O dată pe lună un copil moare în urma unei bătăi. Marian e cel de luna asta. Peste doua zile un alt copil va dispărea dintre noi. Dar nu ne pasă, nu?! Nici nu ne vom aduna la manifestări prin Oslo, Chicago, Sidney sau Bucureşti”, a reacţionat Cristi Danileţ.

Membru al CSM din 2011, Cristi Danileţ (41 de ani) este autorul manualului „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” şi este implicat în mai multe proiecte privind acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de şcoli gimnaziale şi liceu. Pe blogul său, magistratul a avut mai multe articole privind delicvenţa juvenilă şi victimele din rândul minorilor.

646x404„Ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva”

Danileţ a declarat pentru „Adevărul” că este îngrijorat de actele de violenţă exercitate asupra copiilor şi de către copii. „Avem mult prea multe cazuri de adulţi care bat copiii, îi violează, îi agresează în public, îi înjură şi îi umilesc – de multe ori e vorba chiar de cei care ar trebui să îi educe şi să aibă grijă de ei: părinţi, rude, profesori, doctori, preoţi, asistenţi maternali – sau adulţi care îi exploatează sexual, prin cerşetorie sau prin muncă”, explică magistratul.

Judecătorul susţine că sunt mult prea multe cazuri de copii care comit infracţiuni de la o vărstă fragedă, copii care de la 14 ani au deja dosare penale: furturi, tâlhării, şantaje, violuri, omoruri. „Suntem ţara unde o dată la trei zile un minor este omorât şi unde 6 din 10 minori arată că sunt bătuţi acasă, ţara unde o dată la trei zile un minor violează pe cineva şi la patru zile un alt minor omoară o persoană”, a declarat Danileţ, pentru „Adevărul”.

„Eu cred că ar trebui să fim cu toţii în alertă: ce fel de generaţie se ridică? Ce fel de oameni ne vor conduce peste 10-20 ani? Cred că deja educaţia este una inadecvată şi trebuie schimbată din temelii paradigma acesteia: trebuie să pregătim oameni pentru viaţă, dispuşi să trăiască în societate conform regulilor ei”, Cristi Danileţ.

Numărul violurilor comise de minori s-a dublat faţă de acum 5 ani.

Pe blogul său, Daniţel a avut două postari având ca temă „Delincvenţa juvenilă” şi „Minorii victime”, care au avut ca punct de plecare statisticile oficiale. Potrivit sursei citate, în ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnaţi. „Noul Cod penal, care a redus pedepsele pentru majoritatea infracţiunilor şi a eliminat aplicarea pedepsei închisorii pentru minori, a generat o scădere cu o mie a numărului de copii trimişi în judecată, fără ca asta să însemne o scădere a numărului de infracţiuni comise de minori”, arată Danileţ. Datele oficiale  arată că 3580 de minori au fost trimişi în judecată în 2011, 4964 de minori- în 2012, 4826 de minori- în 2013, 3422 de minori- în 2014 şi 3535 de minori- în 2015.

„Statistica ne arată că în fiecare zi sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie. În fiecare zi încă un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei. La fiecare trei zile încă un minor este adus în faţa judecătorul pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol. Este de remarcat că numărul violurilor comise de minorii trimişi în judecată s-a dublat faţă de acum 5 ani. De asemenea, încă un alt minor este adus în faţa judecătorului o dată la trei zile pentru că a omorât o altă persoană, în cele mai multe cazuri cu intenţie  – doar 10% din ucideri sunt comise din culpă”, face o analiză a datelor Danileţ.

Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

Într-o altă postare, Danileţ arată că statistica pe care CSM o deţine relevă date îngrijorătoare cu privire la victimele minore din cauzele aflate spre soluţionare la instanţe: în fiecare zi procurorii expediază instanţelor câte şapte dosare care privesc infracţiuni comise asupra a 11 copii. Astfel, zilnic cineva este trimis în judecată pentru că agresează fizic un copil, un altul pentru că agresează sexual un copil şi un altul pentru că omoară un minor. Anual, peste 4.000 de copii sunt victimele unor infracţiuni.

În ultimii cinci ani, în România au fost trimişi în judecată peste 11.000 de cauze privind inculpaţi minori şi adulţi care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori. „Statistica ne arată că în fiecare zi este trimis în judecată câte un inculpat care omoară un copil: fie cu intenţie, fie din culpă (de regulă acestea sunt urmare a accidentelor de circulaţie); un altul care agresează sexual un minor: fie viol comis asupra unui copil (ceea ce presupune lipsa consimţământului acestuia), fie act sexual cu un minor (adică minorul îşi exprimă consimţământul, dar are sub 15 ani); încă unul care fură bunuri de la un minor sau îl tâlhăreşte. Avem aproximativ 200 de dosare cu minori care sunt loviţi sau răniţi fizic în fiecare an. Câte unul este omorât în fiecare lună în bătaie”, a analizat datele Danileţ.

Judecătorul mai arată că minorii sunt folosiţi din ce în ce mai mult în producere de fotografii sau filme pornografice – aceasta atrage trimiterea în judecată a peste 75 de persoane anual, de 6 ori mai mult decât în urmă cu cinci ani.  Există dosare în faţa instanţelor pentru traficarea a peste 250 de minori anual.

coperta 1 fara logoManualul de educatie juridica pentru liceeni („Ghid despre dreturi şi justiţie”) şi cel pentru elevii de gimnaziu („Unde-i lege nu-i tocmeală”) sunt disponibile gratuit la http://www.educatie juridica.ro si în format printat de la membrii asociatiei Voci pentru Democratie si Justitie http://www.vedemjust.ro.

Drama care a şocat România

Reamintim că pe 17 februarie, Marian s-a dus la şcoala unde învăţa una dintre surorile sale, elevă în clasa a III-a. Fetiţa mai împărţea cu el, din când în când, laptele şi cornul. Spera să-i fi păstrat ceva şi de data aceasta. Nu se aştepta însă să fie primit cu atâta violenţă de colegii fetei.

Camerele de supraveghere ale şcolii au surprins momentul în care Marian a ieşit pe poartă. Băiatul îşi dusese palma la tâmplă după ce a fost lovit în cap. Copilul intrase într-o ceartă cu câţiva elevi din ciclul primar. Băieţii, cu câţiva ani mai mici, au vrut să-l gonească şi au început să arunce în el cu ce au nimerit.

O piatră l-a izbit în creştet. Marian a ajuns acasă pe picioarele lui, însă a doua zi a intrat în comă. „A venit plângând de durere. Ne-a zis că un copil de la şcoală i-a dat cu piatra în cap… Îl durea tare, dar tot mai putea să vorbească… Apoi, i s-a făcut rău de tot. Întâi l-au dus la spitalul de la Mozăceni, că era mai aproape. Aici au zis că e grav şi l-au trimis la Piteşti, iar doctorii de la Piteşti l-au trimis la Bucureşti“, povestea, atunci, Gabriela Funie, mama copilului.

Puştiul a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat, însă starea lui s-a înrăutăţit. La scurt timp a intrat într-o comă profundă, din care n-a mai ieşit. Pe 27 aprilie, Marian a murit.

Citeste mai mult: adev.ro/o6ejtv

 

11 comentarii »

  1. Uzura umanului într-o societate profund coruptă şi fără elite! Adevărul trebuie spus!

    Elitele se formează în sute de ani, din generaţie în generaţie. Din 1945 aceste elite în mare parte au fost distruse iar dupa 1990 şi ce a mai rămas. Societatea românească a fost capturată, din nou, dar din postura de capitalist de această dată, “de flămândul sărac şi puturos, dar hoţ” moştenitorul concepţiei comuniste, “origine sănătoasă“ de maidanez! Românii au permis, inconştient, creduli şi naivi, că instituţiile statului să se repopuleze cu aceiaşi categorie socială ca după 1947.

    Cel fără de cunoaştere copiază „elitele”, fie copil, fie matur, fie bătrân! O societate „dotată” cu o clasă politică, cu funcţionari publici, cu magistraţi, cu „elite” la care scopul principal este acela de a poseda bunuri, sub orice formă iar unul dintre mijloace este furtul sau corupţia, nerespecarea legilor, adică legea sunt eu, a determinat crearea în societate a unui climat de insecuritate şi agresiune. Părinţi plecaţi în strănatate şi copii lăsaţi singuri, localităţi în feudalism, comunităţi conduse de găştile care se rotesc la primării pentru a se îmbogăţii, dascălul neputincios în faţa unor copii agresivi datorită cultului sau chiar acesta o fiară… fură ca să nu fi furat … nu poţi supravieţuii dacă nu furi … bate ca să nu fi bătut sau fi tare peste cel slab … şi lipsa puterii autorităţii şi a măsurilor coercitive educative etc. duce la crimă! Cauzele acestor fenomene sunt multiple şi complexe şi devin din ce în ce mai nocive. De 26 de ani asta s-a cultivat în România … interlopi şi agresiune, clanuri politice, administrative şi juridice … Vanghelie si Becali, persoane gen Alina Bica si … sunt încă destule mii de genul acesta, pretinse “elite” şi “modele”!

    Comentariu de Lona Poenescu — 30/04/2016 @ 11:55 AM | Răspunde

  2. Singurii vinovati sunt parintii.Nu stiu sa ii educe.De la 14 ani incep si minorii sa raspunda penal.Un copil de 13 ani si-a ucis mama cu un ciocan,se presupune ca la comanda tatalui sau.Copilul nu a raspuns penal,insa a fost internat pe o perioada nedeterminata.

    Comentariu de conumarian — 30/04/2016 @ 7:15 PM | Răspunde

  3. Spuneti dl.judecator ,,că există o hibă în actualul sistem de educaţie.”
    Hiba este dl.judecator in toata societatea romaneasca, incepand de la clasa politica, justitie, sanatate, etc., si in acest context educatia nu putea ramane pe dinafara.
    1)Romania era in 1990 o tara fara datorii, cu o industrie si o agricultura care au platit in 10 ani o datorie de peste 10 miliarde de dolari, iar in prezent ( 2016 ) Romania are datorii de aprox.100 miliarde de dolari, are o industrie si o agricultura subdezvoltate ( aprox.jumatate din alimente sunt din import, in conditiile in care agricultura romaneasca ar putea hrani, dupa unii, 80 de milioane de oameni ), iar ceea ce este mai important, in 2016, peste 50 % dintre romani traiesc mai rau decat in 1990.( a se vedea si http://adevarul.ro/news/societate/foto-s-a-prabusit-economia-romaniei-lista-vinovatilor-disparitia-fabricilor-uzinelor-milioane-locuri-munca-1_535f65ca0d133766a830c38e/index.html)
    Clasa politica promite una in campania electorala si face exact invers dupa ce a ajuns la putere.
    Opozitia critica activitatea celor aflati la putere, iar dupa ce ajung si ei la putere, fac acelasi lucru.
    2)Cu privire la justitie, doresc dl.judecator sa va reamintesc o declaratie a unui judecator roman, actual membru CSM, pe care dvs. il cunoasteti foarte bine, conform careia ,,:sistemul este din pacate o increngatura de relatii incepand de la grefier pana la magistrat, in cercurile justitiei se stiu foarte bine tarifele care sunt necesare pentru a se obtine o solutie favorabila”.Chiar daca declaratia a fost facuta in 2008, pana in 2014, lucrurile in justitie nu s-au schimbat foarte mult, situatia fiind aproximativ aceeasi..
    Nu demult, dl.Octavian Paler spunea:,, Romania este o tara jefuita, este o tara pradata. E o haita de lupi si dinautru tarii si din afara ei, care in complicitate fura tot ce se poate fura.” ( a se vedea si https://vremuritulburi.com/2015/04/11/cititi-cu-mare-atentie-si-luati-seama-material-complet-despre-distrugerea-romaniei-dupa-1989/)
    Exista zeci de romani ( oameni politici, politisti, magistrati, etc.) care nu-si pot justifica averile.( a se vedea http://www.evz.ro/cei-mai-baftosi-dintre-bugetari-702827.html)
    Si cu toate acestea, magistratii romani, pana prin 2014, au refuzat in cea mai mare parte sa-i traga la raspundere pe acesti ,,lupi”, ,,jefuitori” si ,,pradatori.” ( ati observat caci nu am inclus aici perioada 2015-2016, perioada in care se pare caci a inceput sa se miste ceva in justitia romana, dar tare mie teama caci dupa ridicarea MCV-ului, lucrurile vor reveni ,,la normal”)
    3) Cu privire la sanatate, in Romania anului 2015 inca se moare cu zile, fie din lipsa medicamentelor, a unei aparaturi performante sau chiar a lipsei medicilor, care din cauza conditiilor din Romania, prefera sa munceasca in strainatate.
    Cele mai grave sunt insa cazurile in care unii medici conditioneaza actul medical ( uneori direct, de cele mai multe ori insa indirect ) de primirea unor ,,atentii ” ( a se vedea http://www.telegrafonline.ro/conditionarea-actului-medical-grava-dar-nu-toti-medicii-trebuie-culpabilizati-and-8221)
    4)In aceste conditii, educatia nu putea fi o exceptie ( chiar daca si in educatie mai sunt exceptii, a se vedea rezultatele obtinute an de an de elevii romani la olimpiadele internationale ) ( despre starea educatiei a se vedea si .http://www.tribunainvatamantului.ro/starea-educatiei-atac-la-siguranta-nationala-a-romaniei/ )
    In conditiile in care dupa 1990 la conducerea Ministerului Educatiei au fost peste 10 ministri, fiecare venind cu propria echipa si cu propria viziune cu privire la modernizarea invatamantului, nu este de mirare ca invatamantul este asa cum este.
    Cu ce poate ramane un elev la terminarea liceului, in conditiile in care el observa ca:
    – atat la gimnaziu cat si la liceu aproape toata lumea trece indiferent ca vine la scoala sau nu vine la scoala, indiferent ca este disciplinat sau ca nu este disciplinat si indiferent ca invata sau nu invata
    -la examenele de capacitate si bacalaureat se poate promova pe baza de ,,protocol”, indiferent ca stii sau nu stii la examen
    Deci un elev care termina liceul ramane cu idea ca in Romania se poate obtine ceva nu prin munca si pe baza de merit ci prin relatii si pe baza de bani. Vina pentru acest lucru revine in cea mai mare parte nu profesorilor ci celor aflati la conducerea invatamantului.
    Acum vreo 10 ani, inainte de introducerea camerelor video la examenele de bacalaureat, toate judetele din Moldova au obtinut rezultate bune la bacalaureat, cu procente de promovabilitate cuprinse intre 80% si 90%. Cateva judete din sudul tarii au obtinut procente de promovabilitate sub 50%. Toti cei care cunosteau cat de cat situatia din invataamnt, stiau ca rezultatele judetelor din sudul tarii erau mai apropiate de realitate decat rezultatela judetelor din Moldova. Cu toate acestea, Ministerul Educatiei a trimis echipe de control in judetele in care s-au obtinut rezultate de promovabilitate sub 50%. Ce concluzie au putut trage profesorii din aceste judete ? Ca nu este bine sa fii exigent, ca pentru a nu avea probleme, este mai bine sa-i lasi pe elevi sa copieze la examene, si atunci nu te vei trezi cu echipe de control de la Minister.
    Actuala Lege a educatiei prevede finantarea invatamantului dupa nr. de elevi ( un mod mult mai corect de finantare ar fi dupa nr. de clase ).
    Deci fiecare scoala primeste bani in functie de nr. de elevi. Se ajunge in situatia ca un elev care vine de 2-3 ori la scoala intr-un an scolar, un elev care isi bate joc de profesor la ore sau un elev care nu stie nimic trebuie sa fie trecut, iar daca un profesor nu vrea totusi sa-l treaca , vine directorul la el si-l obliga sa-l treaca, deoarece in caz contrar, pentru fiecare elev pierdut, scoala pierde apeox. 3 mii de lei, deci exista pericolul ca profesorii sa nu-si ia salariul sau ca unii profesori sa nu mai aiba ore ( iar in caz de reducere de activitate, primii pe lista sunt profesorii exigenti, din cauza carora de fapt s-a ajuns la situatia respectiva).
    Ar mai fi multe de spus, dar poate cu alta ocazie.

    Comentariu de un cititor — 02/05/2016 @ 10:45 PM | Răspunde

    • II deplang pe nostaligii dupa comunism. In rest, justitia este precum societatea. Educatia este precum sunt profesorii etc.

      Comentariu de Cristi Danilet — 03/05/2016 @ 10:52 PM | Răspunde

      • Domnul judecator Cristi Danilet afirma ca: “…justitia este precum societatea …”

        Comportamentul societatii este o medie a componentilor ei, este o medie a cinstei, a educatiei, a pregatirii, a nivelului de trai, etc. Reprezentantii acesteia ar trebuii sa fie o medie a vointei respectivilor membrii, dar in Romania nu este asa !

        In conditiile in care in 1990 un grup comunist, de bisnitari, de securisti, de profitori, etc. au capturat statul roman, acesta a avut interesul de a indobitoci si mentine populatia in saracie, fara educatie politica doctrinara adevarata, prin o libertate simulata la inceput, prin manipulare, prin minciuna, prin pomeni sociale, etc. pentru ca ei sa poata din comunisti sa devina viitorii capitalisti. Pentru a reusi aceasta si pentru a mentine capturat statul roman si pe romani, cu ce personaje au repopulat si populat institutiile statului roman? Au populat aceste institutii cu personaje asemanatoare scopului lor, personaje care nu reprezinta societatea romaneasca domnule judecator Cristi Danilet.

        Domnule judecator Cristi Daniet! Cei care au capturat statul roman, inclusiv cei din justitie, in mare parte nu sunteti legitimati de catre poporul roman. Legitimitatea dumneavoastra este precara! Ati fost promovati majoritatea de o clica catarata in fruntea statului prin mijloace frauduloase, prin manipulare, prin minciuna, iar populatia fortata sa accepte, cu forta de multe ori, adica cu bata trupelor care va apara. In spatele cortinei dupa care va ascundeti, este enorm de multa mizerie iar peste 50-70/100 din cei care sunt acolo, nu ar trebui sa fie acolo!

        Oricand acest popor este legitimat de a scoate cu forta de acolo, pe multi, de ai pedepsi pentru jaful la care au participat, mare parte din pretinsa “elita” care nu este pentru poporul roman, decat ca grup infractional nelegitim si care nu il puteti legitima prin, incredibil … “…justitia este precum societatea …” componenti si grup care s-a autonumit in functii prin cei care au capturat statul roman, grup a carui membrii sau tras unul pe altul conform cinstei pe care o au. Exista insa exceptii, altfel acest proces nu se incetinea, ceea ce ar fi dus la colaps si capturarea Romaniei de catre Rusia!

        Prima libertate este cuvantul si adevarul! Democratia in Romania este un surogat mentinut mai ales de catre cei care administreaza statul, nu numai de catre politicieni. Cum este posibil sa aveti in sistem judecatori care sa condamne cu suspendare pe „Niro”, Dumitru Nicolae (acesta a amenintat cu moartea pe multi), individ care a prejudiciat aceasta tara cu milioane de euro? De ce albiti infractorii din Romania ?

        Dean Thompson:

        … În Statele Unite avem o multitudine de canale media. În cele din urmă, credibilitatea este cea care le diferenţiază. Cei mai mulţi oameni vor să ştie adevărul, vor să ştie ce se întâmplă cu adevărat în comunităţile lor şi folosesc cea mai credibilă sursă pentru a se informa. Testul pentru canalele media este veridicitatea materialelor, independenţa personalului editorial şi a jurnaliştilor lor şi capacitatea de a rămâne obiective şi de a prezenta evenimentele în mod real, chiar şi atunci când proprietarii ar putea fi implicaţi.
        Mai mult, internetul va continua să joace un rol major în informarea la nivel naţional şi local. Blogurile, reţelele de socializare şi websiteurile oferă o voce alternativă jurnaliştilor şi cetăţenilor, permiţându-le să se exprime liber şi să ocolească orice control editorial. Anticipez că în România, internetul va avea un impact şi mai mare ca sursă de informare, în viitorul foarte apropiat

        http://www.justitiecurata.ro/mesajul-statelor-unite-catre-jurnalistii-romani-continuati-sa-fiti-curajosi-si-uniti-in-apararea-adevarului/

        Comentariu de Lona Poenescu — 04/05/2016 @ 11:58 AM | Răspunde

        • Ati scris mult dar pana la urma mi-ati dat dreptate. Doar ca eu am spus-o direct: societatea romana e bolnava si peste noapte nu se poate naste o justitie sanatoasa. Incetul cu incetul se schimba realitatea. Din nefericire, am asteptat cu totii sa se schimbe generatiile in justitie pentru ca ele sa inceapa schimbarea in societate. Fie si asa!

          Comentariu de Cristi Danilet — 09/05/2016 @ 2:01 AM | Răspunde

          • Spuneti dl.judecator:,,Din nefericire, am asteptat cu totii sa se schimbe generatiile in justitie pentru ca ele sa inceapa schimbarea in societate.”
            De ,,nefericire” au avut parte doar unii justitiabili, care au pierdut procese cu dreptatea in mana, deoarece nu aveau relatii in sistem, sistem despre care chiar dvs. ati recunoscut ca ,,este din pacate o increngatura de relatii incepand de la grefier pana la magistrat, in cercurile justitiei se stiu foarte bine tarifele care sunt necesare pentru a se obtine o solutie favorabila”
            Cat despre ,,asteptat”, noi ( adica muritorii de rand ) am asteptat ca nu aveam ce sa facem, cat despre cei care aveau posibilitatea sa schimbe in bine situatia din justitie si sa-i elimine din sistem pe cei care au obiceiul sa pronunte solutii favorabile in schimbul unor avantaje, fara sa tina seama de lege si de probele aflate la dosar, deci respectivii nu au dorit si nu doresc nici in prezent sa faca acest lucru.

            Comentariu de un cititor — 10/05/2016 @ 1:10 AM | Răspunde

            • Pana la urma inteleg ca vreti sa ma laudati pentru ca eu am avut curaj sa infrunt sistemul in timp ce dvs ati asteptat sa se schimbe. Va multumesc!

              Comentariu de Cristi Danilet — 12/05/2016 @ 9:23 AM | Răspunde

  4. Pe o parte te plangi de statistici, iar pe de alta exulti ateismul stiintific. Degeaba ti se spune ca in afara asumarii unui cadru ortodox, adica sanatos si al normalitatii consacrat in spatiul nostru, constructia nu e viabila.

    Comentariu de anonim — 04/05/2016 @ 8:51 PM | Răspunde

  5. Eu cred ca am facut o obsesie in a sublinia si aminti ca institutiile statului nu respecta legile si nu exista sanctiuni pentru reprezentantii lor. In scoli exista regulamente care nu sunt respectate (sunt sigura ca exista in fiecare scoala un cadru didactic care trebuie sa supravegheze copiii in curte). Atata timp cat nu exista raspundere personala reglementata prin lege speciala nu doar generala (cod civil) lucrurile vor merge mai departe la fel. Un copil nu este doar responsabilitatea parintilor sai ci si a dascalilor si a celor cu atributii de protectie si consiliere. Daca in scoala copiii nu sunt supravegheati, daca psihologul scolii are program doar pe usa cabinetului, daca autoritatea tutelara nu are personal de specialitate si primarul nu insista sa isi completeze personalul, dimpotriva se complace in situatia de a nu avea personal de specialitate, daca protectia copilului refuza sa se ocupe de copiii care nu sunt institutionalizati si nimeni nu raspunde personal pentru deficientele sistemului, lucrurile vor merge mai departe la fel. Dumenzeu cu mila!

    Comentariu de Marcela Mariuca Katona — 05/05/2016 @ 11:01 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: