CRISTI DANILEŢ – judecător

05/07/2016

Copilaria este despre zambet. Iar in justitie nu toti judecatorii au pantofi albastri

Filed under: copii — Cristi Danilet @ 5:09 PM
Tags:

divort

UPDATE: 8 iulie 2016  – Este vorba de judecătoarea Camelia Folea de la Judecătoria Blaj CluJust.

Un text scris de un avocat şi postat azi pe FB îmi dă ocazia să reiterez ceea ce susţin de mulţi ani: în România, prea mulţi copii sunt consideraţi nişte lucruri aparţinând părinţilor asupra cărora ei pot decide orice, împreună şi, de cele mai multe ori, separat, dar fără a-i consulta pe copii şi fără a le păsa cu adevărat de aceştia. Aş vrea să cred că cineva ne va învăţa, vreodată, când ne unim destinele, când să decidem conceperea unui copil, cum să fim părinţi. Mă tem însă că educaţia parentală va rămâne o ambiţie ONG-istică…

Aşa cum arată statisticile noastre, de mulţi ani în România părinţii fac educaţie cu bătaia (de aici expresia `Bătaia e ruptă din rai„ sau `Unde dă tata, creşte!`), aşa cum ei înşişi au fost crescuţi, astfel că nu e de mirare că 6 din 10 copii spun că sunt loviţi în propria familie. Părinţii consideră că îşi pot înjura copiii chiar în public (de câte ori nu am auzit rostite în public, fără ca nimeni din cei din jur să fie siderat, cuvintele `Împieliţatule!`, `Drac de copil ce eşti!` sau `Crucioiu` mă-tii de copil care te-o mai făcut pe lumea asta!`) sau ameninţa copiii oricând (de aici expresia `Dacă nu eşti cuminte te dau la ţigan!`). Părinţii cred că îşi pot abandona oricând copiii, mulţi plecând sau rămânând în străinătate în timp ce micuţii sunt crescuţi de bunici, vecini sau de către stat (în prezent sunt 43.000 de copii în centrele de plasament şi instituţii rezidenţiale – fostele `orfelitate`, spus ceva mai modern). Părinţii consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor (de aici expresia `Eu te-am făcut, eu te omor`) şi nu mai miră pe nimeni că în fiecare lună un copil este omorât în bătaie în propria familie. În egoismul lor şi fără a înţelege conceptul de `alteritate`, părinţii vor să se realizeze prin copii, să fie tot ce nu au putut fi ei, să fie mai buni ca ei. Nu contează ceea ce vor copiii, ci doar ceea ce vor părinţii: să ia notele cele mai bune la şcoală, să nu vină bătuţi acasă, ci să lovească înapoi, să vină la sfărşitul anului cu coroniţă pe cap… .

Avem copii legaţi cu lanţul de pat, izolaţi în pivniţe, bătuţi cu cureaua, arşi cu ţigara, violaţi în propriile familii. Incesturile sunt la ordinea zilei mai ales în mediul rural, unde tot satul ştie, dar nimeni nu vorbeşte. Avem copii care sunt concepuţi şi născuţi doar pentru ca părinţii să trăiască din alocaţia lor.

Dincolo de tragediile fizice, cele mai mari abuzuri psihologice la copii au loc în cazurile de divorţ: soţii nu se mai înţeleg, aleg să se separe şi atunci începe războiul pentru copil: un război dur, lung, dureros, cu înfrângeri în ambele tabere, dar după o tactică îndelung încetăţenită. Astfel, un părinte ia copilul şi nu îi mai dă voie celuilalt să îl vadă. Părintele începe rapid un proces de `reeducare„ a copilului în spiritul urii faţă de celălalt părinte. Părintele îl înstrăinează pe copil de celalalt părinte care devine vinovat că: `el/ea şi-a făcut o altă familie; are un alt copil şi pe tine nu te mai iubeşte; ne-a abandonat şi nu il mai interesează de noi; din cauza sa ne-am despărţit etc` – micuţul, prin abuzul psihologic a cărui victimă este, devine astfel, în scurt timp, un alienat parental. El e transformat nu doar într-o minge de ping-pong, purtată de la unul la altul dintre părinţi în funcţie de hotărârile judecătoreşti  date sau reclamaţiile la Direcţia de Protecţie a Copilului ce intervin, ci într-un adevărat obiect de şantaj (`Dacă vrei să te las să îţi vezi copilul, îmi dai parcela aia de teren sau îmi laşi apartamentul`), de răzbunare (`Aha, nu ai vrut să îmi dai divorţul? Ei, nu o să-ţi mai vezi copilul!`; `Vrei să pleci din ţară cu copilul?! Las`, nu îţi dau eu acordul şi îţi arăt eu că nu o să pleci!`) sau de înavuţire (nu sunt puţine cazurile în care un părinte plăteşte pensie de întreţinere copilului, dar acesta beneficiază efectiv doar de cel mult 10% din această pensie, restul însuşindu-şi-l exclusiv părintele custodian).

Atunci, cei doi adulţi, în loc să meargă la un psiholog să îşi rezolve problemele maritale sau la un mediator să rezolve amiabil problemele de foşti soţi, apelează la judecător. Desigur, unii se vor mai duce întâi la un avocat care le va spune în faţă: `Asta nu cerem că instanţa nu vă dă„ sau `Aşa e practica, o să vă vedeţi copilul la două week-enduri`. Revin: cei doi ajung la judecător. Care se uită în dosar, vede iar `doi nebuni care se luptă pentru copil` şi le dă termen în funcţie de încărcătura cu dosare, de vacanţă, apoi vin amânările lungi, o ordonanţă preşedinţială se soluţionează în minimul jumătate de an, un proces pe fond durează câţiva ani buni, soluţia este motivată când se poate, copilul creşte….

Ah, dar judecătorul nu poate împăca precum mediatorul, ci doar tranşa…El nu uneşte ca primarul, ci el doar desparte şi împarte… Paradoxul este că astfel de cazuri se soluţionează la Judecătorie, unde sunt cei mai tineri magistraţi: în vârstă de 24-25 de ani, fără a fi ei încă căsătoriţi sau fără a avea copii, ei trebuie să decidă cu privire la trei destine. Legal, ar trebui să decidă în funcţie de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, după care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru că `aşa se face` – nu se are în vedere că s-a schimbat radical legislaţia de 5 ani de zile, că nu mai există `încredinţare`, ci `autoritate părintească comună` (`Ce prostie mai e şi asta, autoritate părintească comună?`, `Cum să aibă copilul două case? Tulburi copilul!` spune specialistul ]n drept devenit ad-hoc psiholog), că există de câţiva ani posibilitatea efectuării unei expertize psihologice judiciare sau că din oct. 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului şi sancţiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt părinte la copil. Judecătorul ştie că trebuie să audieze copilul care a împlinit 10 ani şi, cum nimeni nu i-a spus vreodată ce înseamnă asta, va întreba copilul `Părinţii tăi au decis să se despartă, tu cu cine vrei să rămâi?” încălcând toate recomandările posibile şi năruind instantaneu lumea acelui copil care are nevoie de amândoi părinţii, dar care brusc este pus în situaţia de a decide între părintele cu care a venit de mânuţă la instanţă să stea de vorbă cu doamna judecătoare şi părintele celălalt pe care l-a văzut plângând printre uşi.

Judecătorii vor folosi, pentru a decide, manualele de dreptul familiei scrise de profesorii formaţi în comunism şi o decizie din anii `70 a fostului Tribunal Suprem care a decis că `Atunci când copiii sunt mici au mai multă nevoie de mamă`, deşi aceste chestiuni sunt contrare a tot ceea ce înseamnă familie şi nediscriminare după sex sau vârstă asumate prin documente internaţionale obligatorii pentru România. Ori vor folosi propria experienţă de viaţă. Dar – atenţie! – sunt judecători care au propriile probleme: trădaţi în dragoste, divorţaţi, abandonaţi, ei sunt chemaţi să decidă în cazuri în care se regăsesc şi, uneori, izbucnesc în sala de judecată în accese de subiectivsm (`Lasă, că vă ştiu eu, toţi/toate sunteţi la fel!`). Şi, în final, vine hotărârea cu motivarea halucinantă, dar…conformă practicii: `întrucât copilul este de sexul…., el va fi dat…părintelui de acelaşi sex` sau `e adevărat că în prezent copilul este la X, dar când termină Y studiile se va întoarce să îşi crească copilul, deci se dă copilul lui Y` sau primeşti dreptul să îţi vezi copilul (unii şi folosesc expresia `program de vizitare`, ca şi cum ar fi vorba de un animal la zoo sau un bolnav la spital, deşi expresia legală este de vreun deceniu `program de relaţii personale cu copilul`), dar numai la domiciliul şi în prezenţa celuilalt părinte, ca şi cum ai fi un infractor gata să faci rău propriului copil sau poţi să vezi copilul o dată la două week-enduri şi cel mult o lună în vacanţe, dar să plăteşti şi pensie de întreţinere pentru acea perioadă.

Şi aşa se ajunge la situaţia în care un adult care urăşte un alt adult, un copil purtat ca o marfă de la unul la altul şi, întotdeauna, rupt sufleteşte. La doi părinţi care vor redeschide ani de-a rândul conflictul cerând, în multiple alte dosare: program vizitare, schimbare program vizitare, reducerea pensiei de întreţinere, stabilirea de instanţă la ce şcoală să meargă copilul, substituirea acordului celuilalt părinte ca părintele să iasă din ţară cu copilul etc. Asta, desigur, dacă nu se pun la socoteală plângerile penale pe care şi le fac unul pentru că celălalt nu a plătit pensia de întreţinere, acesta din urmă pentru că primul nu respectă programul de vizitare. Desigur, totul asezonat cu chemat poliţia şi executorul la punerea în practică a programului de vizitare, interogat copilul despre cine este cealaltă persoană din viaţa fostului partener, înregistrat copilul pe ascuns, înregistrat celălalt părinte pe ascuns, reclamaţii la serviciul celuilalt, plâns pe blog, pe Facebook, ameninţări prin sms…

Cine şi-ar putea imagina că adversarii de astăzi sunt partenerii de ieri? Că cei doi, în trecutul pe care îl vor şters din memorie, au prietenit, s-au iubit, au suferit unul după altul, s-au împăcat, au conceput un copil…. S-au dus dracului dorinţa, plăcerea, romantismul, nostalgia, visele. Rămân procesul, egoismul, gustul egoist al unei victorii (`Am câştigat copilul!`) şi un gol mare al înfrângerii neînţelese (`Am pierdut copilul… Justiţia asta! Mă duc la CEDO!`).

Stimaţi colegi judecători şi colegi avocaţi:  încercaţi să acceptaţi că un copil are nevoie de doi părinţi toată viaţa sa. Alienarea parentală este o boală care distruge copilul şi familia. Sexul copilului sau al părintelui nu pot fi folosite ca argumente sau motive pentru a da un copil unuia sau altuia, căci taticii şi mămicile au drepturi egale în privinţa copiilor, aşa cum s-a decis recent (oare trebuia?!) la nivel european. Soţii divorţează doar între ei, nu ca părinţi de copil. La divorţ, copilul nu se încredinţează unui părinte, ci se stabilesc drepturile şi obligaţiile ambilor faţă de copil. După divorţ, copilul rămâne al amândurora. Mergeţi la mediere şi folosiţi planul parental pentru a stabili conţinutul autorităţii parentale, evitând tranşarea de către judecător a conflictului care este unul preponderent emoţional şi psihologic, nu juridic. La alegerea părintelui unde va locui mai mult copilul, folosiţi principiul californian. Daţi prioritate întreţinerii copilului în natură, în acest sens este legea din anul 2011! Permiteţi copilului să îşi vadă cât mai des ambii părinţi şi să ia legătura pe orice cale cu ei, indiferent la cine a decis instanţa să stea copilul. Deciziile cu privire la bonă, şcoală, operaţii, ore de sport ale copilului trebuie luate împreună de cei doi părinţi, indiferent de starea lor maritală. Şi mai citiţi din când în când Legea nr. 272/2004, s-ar putea să descoperiţi multe lucruri noi…

Revăd textul care m-a impresionat. Din păcate, situaţia descrisă cu privire la judecător este o excepţie. Cu privire la părinţi, este o regulă. Noi, ca judecători, ne vom fi împlinit misiunea: indiferent cui dăm copilul, noi închidem dosarul printr-o hotărâre. Trei nume şi un dosar – atât rămâne din tot cazul: nişte statistici şi ceva maculatură consumată, închisă între două coperţi şi aruncată apoi într-o arhivă prăfuită. La rândul lor, ca părinţi, vor afla inevitabilul verdict: unul căştigă, celălalt pierde. Dar el, copilul, e singurul evitat în tot acest conflict, deşi este chiar miezul său. Şi el, copilul, acea fiinţă plăpândă, brusc se va maturiza. Uneori într-o zi. Şi în loc să zâmbească în copilăria sa fără griji, să fie pur ca un înger, copilul va deveni doar o bucată de lut pe care cineva o va modela cum vrea el. După care se va usca şi se va întări….

Recitirea textului mă face, printre lacrimi, să înţeleg suferinţa şi să regret neputinţa. E ciudat că normalitatea trebuie evidenţiată, dar trebuie să spun: „Felicitări omului judecător, doamna cu pantofi albaştri!”

Doamna cu pantofi albastri (postare pe FB a avocatei Mădălina Scutelnicu, pe data de 5 iulie 2016)

Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni.
Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!”. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.
Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe.
Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta … aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!
Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie „capcana”.
Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant.
Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda de mama.
Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta…
O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: „Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.
Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala.
Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: „Mama…tata zice sa scapam de tine. R.”…
Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!
Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: „Instanta suspenda sedinta 15 minute!”.
Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.
De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli!
M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate… fix optsprezece luni.
Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!”.
Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?!
– „Vreti o bomboana, doamna avocat?”
– „Aaaa….”
– „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva… ”
– „Si… a vazut doamna judecator gestul asta?”
– „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.”
– „Cine? Doamna judecator?”
– „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!”
– „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!”
– „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”.
N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: – „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”.
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.
Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?

44 comentarii »

  1. pai totul e geresit ab initio. Minorul pleaca din autoritate parinteasca comuna. Asa ca ceea ce-l priveste nu poate fi definit decat prin curator, atunci cand se constata conflict parental. Avem lege in sensul asta! Curatorul (un avocat) numit de instanta prin tragere la sorti va reprezenta interesele minorului si nimic altceva! Sancta simplicitas!

    Comentariu de shomo — 05/07/2016 @ 6:17 PM | Răspunde

    • creatia ,,Curatorul (un avocat)” este un alt excrement al gandirii juridice deoarece NU rezolva NIMIC (da de mancare la alt PROSTALAU ce are ,,studii juridice” romanesti) !

      daca mai vezi si un complet format din 2 judecatoare dintre care una se face ca te asculta (TITOIU ANDREEA CORNELIA) si una care motaie cu ochii semiinchisi si capul sprijinit in cot (Dicu Iuliana) cand le prezinti dovezile (ex. : situatie cheltuieli lunare ; poze in care mama denaturata Iordache Noemi Victoria da bauturi alcoolice copilului ce nu are nici 2 ani) , ti se face scarba TOTALA !

      Comentariu de ffffffff — 06/07/2016 @ 7:48 AM | Răspunde

      • fffffff….pai curatorul respectiv va actiona volens-nolens ca un mediator. Cred ca e preferabil avocatiolor angajati de fiecare dintre parti, strict ca sa-i spurce pe celalalt parinte! Pot fi angajati ptr propriile interese ale parintilor la divort (culpa, nume, eventual partaj). Dar cand se discuta despre locuinta minorului si, secvent, platitorul de pensie, respectiv cel indrituit cu legaturi personale, parca nu as lasa doar raportul de 2bani al inexistentei Autoritati Tutelare, de cele mai multe ori reprezentata de o fatuca in afara de orice pericol si speriata de bombe. Nu stiu daca alocarea unui CURATOR ptr reprezentarea minorului, e rau. Stiu ca e legal si neincercat. Iar daca e sa ma iau dupa „solutiile clasice”, constat ca nu e bine. Personal cunosc avocati care ar presta mult mai firesc in rol de CURATOR al minorului decat sa scuipe pe celalalt parinte. E necesara o schimbare de paradigma. Lege avem.

        Comentariu de Dan Timar — 08/07/2016 @ 12:30 PM | Răspunde

  2. când doamna cu pantofii albastri va proceda astfel in cazul unui tata aflat in situatia mamei descrisa de avoacata in cauza, atunci vom deschide sampania. altfel, cred ca este numai o sforaitoare scriere in context inspirat… nimeni nu-mi garanteaza ca judecatoarea respectiva a actionat impartial in interesul legii si al copilului, adica in oglinda fata de situatia de 99% contra tatilor pe teritoriul Romaniei

    Comentariu de Eugen C — 05/07/2016 @ 9:09 PM | Răspunde

    • Nu ati sesizat esenta textului. Pacat!

      Comentariu de Cristi Danilet — 06/07/2016 @ 12:08 AM | Răspunde

      • Ba, va garantez ca a fost sesizata exact esenta textului! Suntem tati care ne luptam de ani de zile ptr copiii nostri…in loc sa ne punem palma-n fund si sa purcedem la alte insamantari. Incercam sa o facem legal…dar pana si asta ni se imputa..de catre judele descrise de dvoastra. Suntem privi…si citez din sedinta publica…ca „avand grave probleme” si ca, odata cu majoratul copiilor nostri, „vom scapa cu totii”. Vreti inregistrari, dle Danilet? Oricum ele vor ajunge la Inspectia Judiciara…cu rezolutiile corespunzatoare pe care le tolerati atat de bine! Ziceti ca Baltagul nu e o solutie? Pai…care e solutia? Pantofiori albastri la MF???

        Comentariu de shomo — 06/07/2016 @ 9:32 AM | Răspunde

  3. Buna seara domnule judecător. Foarte frumos articolul dumneavoastră. Din păcate foarte multe publicații prezintă ”povestea judecătoarei cu pantofi albaștrii” ca și când s-ar fi petrecut la Judecătoria Sibiu. Poate ar fi bine să faceți dumneavoastră precizarea că această judecătoare deosebită își desfășoară activitatea la Judecătoria (…). Cu respect, avocat Dorina Zedler, Baroul Alba, prezentă în sala de judecată la dezbaterea cauzei.

    Comentariu de Zedler Mihaela Dorina — 05/07/2016 @ 9:33 PM | Răspunde

    • Multumesc. Stiu, am vorbit cu doamna judecator. Presa scrie si ea ce poate…Nu numele e important, ci modelul. Va urez sa aveti parte de asemenea judecatori!

      Comentariu de Cristi Danilet — 06/07/2016 @ 12:07 AM | Răspunde

      • Dle Danilet, e un pic cinic asta cu…sa aveti parte de un asemenea judecator! E ca si cum Justitia e o loterie! De fapt..asta este! Depunem actiuni…si veificam cu infrigurare…Completul la care a cazut…aleatoriu! MF1 J6, MF2 si MF5 J3, ca tata, mai bine renunti la judecata!

        Comentariu de Dan Timar — 08/07/2016 @ 12:38 PM | Răspunde

        • Doar nu vroiati sa urez ca un copil sa aiba parte de parinti…normali. Acolo sa vedeti loterie! Bataus, alcoolist, violator, nepasator, strainez, alienator, parinte adevarat etc.

          Comentariu de Cristi Danilet — 08/07/2016 @ 5:52 PM | Răspunde

  4. Trebuie sa obtineti presedentia CSM-ului. Este singura sansa si sper ca oamenii sa isi dea seama de acest lucru cat mai curand. Spre binele lor.O sa v-o spuna orice iubitor de copii, adevar si dreptate.Chapeau bas.

    Comentariu de Adrian Bota — 05/07/2016 @ 10:36 PM | Răspunde

    • Eu termin anul acesta activitatea in CSM.

      Comentariu de Cristi Danilet — 06/07/2016 @ 12:05 AM | Răspunde

      • Felicitari magistratilor cu „pantofi albastri”. Adevarul este ca marea majoritate a magistratilor „au pantofi albastri” raportat la pregatirea lor, la volumul imens de munca, la modul in care isi fac datoria etc….jos palaria (indiferent de culoarea palariei).

        Comentariu de Av — 06/07/2016 @ 12:48 PM | Răspunde

      • O veste foarte proastă. Multă baftă în continuare, oriunde veți fi continuând activitatea!

        Comentariu de Dan C. Lungescu — 06/07/2016 @ 11:29 PM | Răspunde

    • Superficialitatea e cel mai mare viciu, dle Bota! Practic l-ati intristat pe dl Danilet….ca nu a reusit…in timp util

      Comentariu de shomo — 06/07/2016 @ 9:35 AM | Răspunde

    • Si cui lasati loc?Nu sunt destui de partea cealalta??

      Comentariu de Adrian Bota — 07/07/2016 @ 10:11 PM | Răspunde

  5. Chiar nu vreau sa fiu subiectiva, insa vad ca se tot bate moneda pe egalitatea intre mame si tati. Nu vreau sa discriminez, dar cred ca tocmai a pune semnul egal e o discriminare. O mama simte puiul acela de om cum creste in pantecul ei, timp in care tatal poate nici macar nu atinge o singura data pantecul in care se afla pruncul sau pentru a-l simti. O mama trece prin multe stari, prin suferinte. Apoi prin chinurile nasterii. O mama e una cu puiul ei ani buni. O mama isi hraneste cu trupul ei copilul. O mama nu doarme multe nopti, plange si se ingrijoreaza pentru copilul ei, o doare inima pentru fiecare suferinta a pruncului ei. In vremea aceasta, poate tatal va hrani si el de cateva ori bebelusul, se va trezi cateva nopti si il va alina. Daca o iubeste pe mama si isi iubeste cu adevarat familia. Daca nu, va considera ca e responsabilitatea ei. Va observa copilul abia cand acesta creste, cand poate sa se joace cu el. Si se va juca cu el. Dar atat. Nu va observa cu atentie de ce are nevoie copilul si ce isi doreste copilul, ce ii face rau si ce ii face bine. Si atunci, nu poti sa discriminezi asa o mama. Investitia de dragoste, timp, atentie si grija a unei mame nu este egala cu investitia unui tata. Nu va fi niciodata. Decat daca este o mama denaturata. Pentru ca barbatii nu sunt crescuti sa fie tati, nu sunt crescuti sa se implice, li se spune ca e rusinos sa simta, sa planga, sa simta compasiune, sa aiba grija, cand sunt copii este rusinos pentru un baiat sa se joace cu papusi, sa isi asume rolul de persoana care ingrijeste si educa un copil, proiectat intr-o papusa. In Romania, la ora actuala, asa cum sunt crescuti copiii de sex masculin, cum sunt educati, nu se va putea pune egal intre cum se implica o mama si cum se implica un tata in cresterea copilului. In strainatate da. Am rude casatorite in strainantate si sotii lor se implica intr-adevar.
    Lasand insa la o parte tot ce ii priveste pe parinti, sa revenim la interesul superior al copilului. Este clar ca principiul californian nu are cum sa functioneze decat in anumite conditii. Nu poti sa iei un copil de varsta mica si sa il plimbi de colo colo, tocmai pentru ca nu este un obiect, copiii mici au nevoie de constanta si siguranta. Mai mult, daca parintii nu se inteleg cu privire la anumite aspecte legate de cresterea copilului, atunci copilul va fi bulversat. Va primi doua modele diferite de educatie si va ajunge o persoana duala. Va fi un dezastru. Apoi mai e problema distantei intre domicilii. Problema chiar a alimentatiei, copilul poate avea tulburari de digestie si din cauza schimbarii meniului si din cauza trambalarii dintr-un loc intr-altul, asa cum avem si multi dintre noi adultii cand plecam de acasa.
    Ca sa nu mai vorbim de faptul ca la un moment dat copilul poate fi lasat pe planul doi. Pana la urma, statistic vorbind, tatii, dupa divort, isi intemeiaza mult mai repede o alta familie. Iar copilul, cand vede acea familie, sufera. Orice ai zice si ai face, sufera. Da, imi folosesc experienta, in parte. Dar cu siguranta ca indiferent ce i-ai spune unui copil, el va ajunge intr-o alta familie despre care stie ca nu e mami si tati impreuna. Va contientiza si va suferi, uneori la o varsta prea mica, fara a fi pregatit sa inteleaga.
    Da, perfect si ideal ar fi ca parintii sa se inteleaga. Dar cand la mijloc sunt multe orgolii si exista refuzul comunicarii intre parinti pentru binele copilului, nu cred ca principiul californian sta in picioare.
    Cineva spunea, la un moment dat, ca oamenii ar trebui sa dea un test inainte de a deveni parinti. Poate ca este cea mai buna idee.
    Pana la urma, important este sa lasi ura la o parte si sa te concentrezi pe copil, nu pe resentimentele fata de partener. Sa te bucuri de minunea pe care o ai si sa ii oferi conditiile sa se dezvolte la adevaratul sau potential, sa ii oferi iubire, multe zambete si o copilarie frumoasa. Si, la randul sau, copilul cu siguranta iti va oferi multe lectii de viata si oacazia sa te dezvolti la randul tau, sa fii un om mai bun!

    Comentariu de Alina — 06/07/2016 @ 9:55 AM | Răspunde

    • Daca tot va educati copilul ca nu e nevoie de tata, eu nu mai am nimic de spus. Tocmai l-ati handicapat.

      Comentariu de Cristi Danilet — 06/07/2016 @ 10:59 PM | Răspunde

      • Ati citit macar ce am scris? Sau ati raspuns doar ca sa aruncati cu pietre? Nu am afirmat nicaieri, niciun moment, ca un copil nu are nevoie de tata. Ba are! Foarte multa! De un TATA! Asa cum am scris eu. Cu litere mari. Adica in adevaratul sens al cuvantului. Fara orgolii si ipocrizii! Un tata care sa se implice in tot, de la schimbat scutece pana la educatia copilului, pentru ca suntem cu totii exemple pentru copiii nostri. Un copil care creste cu un tata dezinteresat sau interesat in mod superficial va crede ca asa este normal sa fie! De asta spun, educatia pentru familie pleaca din copilarie. Dumneavoastra aveti copii?

        Comentariu de Alina — 07/07/2016 @ 2:27 PM | Răspunde

        • Da, doamna. Am doi: de 18 si de 15 ani.

          Comentariu de Cristi Danilet — 08/07/2016 @ 6:21 PM | Răspunde

          • Sa va traiasca, domnule Danilet. Sa speram ca ei vor fi cei care vor schimba, alaturi de generatia lor, mentalitatea din tara noastra. Si poate, astfel, se va diminua numarul familiilor care nu functioneaza, fie ca mama si tatal raman impreuna sau divorteaza.

            Comentariu de Alina — 08/07/2016 @ 6:32 PM | Răspunde

      • Sin inca ceva. Eu ii spun copilului de cate ori vine vorba ca tatal sau il iubeste! Mi se pare amuzant cum incercati sa ii judecati pe oameni, fara a cunoaste prea multe despre ei. In viata de zi cu zi, atunci cand ii judecam pe ceilalti, de fapt spunem multe despre noi!

        Comentariu de Alina — 07/07/2016 @ 2:36 PM | Răspunde

        • Mi se pare ca sunteti o mama perfecta. Sper sa va mearga bine! PS: Atunci cand reflectati asupra altora, compensati cu auto-reflectia. Veti fi uimita sa constatati ca puteti da altora lectii pe care dvs insiva nu le respectati.

          Comentariu de Cristi Danilet — 10/08/2016 @ 6:13 PM | Răspunde

    • Doamna , nu vreti sa fiti subiectiva, insa doar atat reusiti..Egalitatea intre parinti este o exprimare laica si in acest sens,adica cetateneste vorbind, este acceptabila.Ea exprima faptul ca nici unul din parinti nu au mai multe drepturi si mai putine indatoriri fata de copil.In logica naturala insa, chiar in logica matematica de fapt,poti pune egalitate doar intre elemente sau multimi de elemente de acelasi fel.Cu alte cuvinte am putea vorbi de egalitate intre barbati sau separat intre femei.
      In privinta relatiei reciproce,mutuale,a familiei insa singurul mod intelept si precaut de a vorbi este acela de parti ale unui intreg a carui extensie in legea firii este copilul.In acest intreg barbatul si femeia au dotari si roluri tot atat de diferite pe cat sunt si inzestrarile lor sexuale, de pilda; NICI UNA insa mai putin importanta pentru INTREG,adica pentru copil decat cealalta.Si dumneavoastra sunteti un (fost) asemenea copil care la origine nu face nici o distinctie intre barbat si femeie.Odata maturizata, in cazul fericit ati fi pastrat constiinta acestui intreg in fiinta dumneavoastra.Atunci nu v-ati mai fi permis sa dezapreciati barbatul.Acum insa nu sunteti decat reprezentarea pura si inconstienta a unui ego de tip feminin.Si in replica la oda adusa mamei trebuie sa vi se aminteasca de cele care isi arunca copiii la tomberon sau sunt in stare ca sa ii schilodeasca pentru a scoate bani de pe urma lor.Sau cele care paraziteaza barbatii de-a lungul vietii intregi folosindu-se de copii.
      Eu, fiind contraexemplu viu la experienta Dvs am mii de nopti semidormite alaturi de voinica mea fetita care se dezveleste in somn.Am invatat sa gatesc,spal,calc, facem curat si ne jucam totodata,i-am lecuit racelile fara pic de antibiotic,sunt la capatul a zeci de mii de km alergati pe sosele plus tot felul de stratageme in viata profesionala si personala ca sa fiu mereu cu un pas inaintea mamei care avea tendinta „naturala”sa tina doar pentru ea copilul si astfel am castigat zi dupa zi,weekend dupa weekend impreuna …avand si serviciu si o casuta cu o mica gospodarie de tinut pe linia de plutire…si n-am simtit niciodata ca mi-ar fi greu,cum am auzit atatea mame…cel mult ca pe o provocare, pentru ca totusi sunt doar un barbat.Insa nu m-as gadi pentru nimic in lume sa despart copilul de mama, cat ar fi ea de rea,pierduta sau scelerata…pentru ca stiu precis ca ea este cealalta parte a intregului care este copilul si car eeste de fapt al lui Dumnezeu si este de inchinat lui Dumnezeu.In constiinta laica, insa lucrurile astea sunt mai greu de exprimat…si de inteles.Si judecatorii par sa fi uitat de imensa presiune si raspundere ce pasa pe umerii lor oin acest context, chiar daca ei asculta zilnic martorii in virtutea lui.

      Comentariu de tirca emil — 08/07/2016 @ 8:10 AM | Răspunde

      • Dupa cum vad, in acest loc doar anumite comentarii sunt publicate. Voi mai scrie insa inca o ultima data, desi am scris si nu s-a publicat. Si voi scrie in primul rand pentru domul Danilet care acuza. V spun ca nu am scris nicaieri, niciun moment, ca un copil nu are nevoie de tata. Are nevoie de un TATA. Un tata cam cum sunteti dumneavoastra, domnul Tirca. Un tata sa ii fie alaturi, sa il indrume, sa se implice, sa fie un exemplu. Pentru ca si daca parintii raman impreuna dar tatal nu este prezent zile intregi nu cred ca e o mare diferenta. Si sunt convinsa ca in peste 50% dintre familii exista aceasta situatie. Din diferite motive, unele poate intemeiate, pana la urma unele locuri de munca solicita mult timp.
        Domnul Danilet, am vazut ca nu ati ingaduit sa va raspund, atunci cand v-am scris ca cine ii judeca pe ceilalti in viata de zi cu zi, mai ales atunci cand nici nu stiu despre ce este vorba acolo, concret, spun multe despre ei. Si da, eu ii spun fetei mele ca tatal ei o iubeste. Chiar daca, spre exemplu, tatal nu da niciun semn atunci cand ea este bolnava!
        Domnul Tirca, am spus ca „Nu vreau sa fiu subiectiva, dar” – prin urmare am admis din start ca voi fi subiectiva. Nimeni, oricat s-ar stradui vreodata, nu va putea fi total obiectiv. Nici macar judecatorii. Si am mai spus de asemenea, ca sunt si exceptii – mame denaturate.
        De asemenea, va pot spune ca exact despre acest intreg de care vorbiti dumneavoastra vorbeam, dar cu o conditie: barbatul sa isi asume rolul in cadrul acestui intreg. Si dupa cum spuneam, in Romania nu se face o educatie a acestor roluri.
        Ei bine, pe de alta parte, domnul Tirca, va pot spune ca nu va plangeti, dar ca va scoateti in evidenta eforturile pe care le faceti, tocmai le-ati enumerat, cand de fapt acest lucru ar trebui sa fie ceva firesc, normal. Jos palaria ca faceti toate acestea, puteti fi un exemplu pentru numerosi tati. M-a amuzat teribil descrierea despre voinica dumneavoastra fetita. Voinica mea imi da noaptea picioare peste ochi, sau ajunge cu totul peste mine :)

        Comentariu de Alina — 08/07/2016 @ 6:25 PM | Răspunde

        • Eu cenzurez doar comentariile ce contin cuvinte obscene sau atacuri personale. As aprecia sa va controlati limbajul si dvs: eu nu acuz pe nimeni de nimic, mai ales cand e vorba de anonimi de pe net care imi dau lectii ca si cum ar fi singuri pe lume si restul am fi niste picati din nori. Sper sa nu ajung ca pe blogul meu sa rezolv problemele dvs de familie sau sa fac terapie parentala. Ma preocupa copii, nu parintii. Cu adultii nu mai poti face educatie si se vede inclusiv la comentariile de aici, unde toti cei care au scris ceva se cred cei mai grozavi. Ei bine, nu stiu cum se face ca voi sunteti grozavi, dar familiile ca sun pulbere, lunar va uitati doar daca a intrat pensia de intertinere de la sponsor sau daca procurorul a raspuns la plangerea pe care ati facut-o contra celuilalt parinte, iar copilul e singura victima din razboiul vostru personal.

          Comentariu de Cristi Danilet — 13/07/2016 @ 11:36 PM | Răspunde

  6. Buna ziua stimabile domn. Sunt o mamica divortata , cu un copil de 5 ani si 3 luni al carui tata nu cunoaste ‘obligatiile parentale’ ci doar ‘drepturile’. Mi’as dori f mult ca baietelul meu sa nu aiba in ochi tristetea ascunsa a unui adult cand vine in discutie tatal sau. Ca el sa nu imi spuna cum atunci cand il ia o data la doua saptamani cateva ore il ignora . iar cand vine vorba de un concediu in afara Romaniei , suntem legati de granita .. Ce sanse ne mai raman la o viata normala? Sau mai bine zis la a decide ce facem cu ea ? Cum se poate evita procesul ? Va multumesc

    Comentariu de irina — 06/07/2016 @ 10:16 AM | Răspunde

  7. Solutia pentru a avea copii fericiti nu este in mana judecatorilor nici in felul in care acestia decid, solutia este educatia care in acest moment este interzisa. Documentar care ofera solutii ( aveti traducerea in limba romana la setari) https://www.youtube.com/watch?v=-1Y9OqSJKCc

    Comentariu de Liliana — 06/07/2016 @ 11:47 AM | Răspunde

  8. Eu am procese pe rol de 5 anii 6 chiar dar nimeni nu ma ajutat nimeni nu ma întrebat nimic , daca mai pot , nimeni , am luptat sa mi tin copilu lângă mine Pt ca e copilu meu tatăl are rolul de a întreține nu de a lupta sa ma despartă de copil , dar asa dal despartă Dumnezeu de mama lui ca e mare si o sa l doară , si referitor la copil si justiție e egal justiția asta cu 00000 , va urăsc pr ca m ati despărțit de copil , eu nh am fost bogata sa mai lupt nu am mai avut 5 lei pr ca m-au distrus , nu găseam de lucru , procesele sunt dar pana se judeca un proces un copil plangee

    Comentariu de Rus Ramona — 06/07/2016 @ 2:14 PM | Răspunde

  9. Felicitari pt articol. Si nu este prima oara cand ati abordat subiectul copiilor/minorilor din aceasta tara.
    Din pacate in Romania inca exista mentalitatea „bataia e rupta din rai” si „eu l-am facut eu il omor”. Iar mentalitatile se schimba f greu :(, mai ales in zonele sarace.
    Copii sunt cea mai importanta resursa a noastra, pt ca ei sunt viitorul nostru, pt ei trebuie sa luptam, ca sa fie educati nu abuzati, ca sa avem cine sa ne urmeze, sa ne ajute si sa ne creasca tara.

    Comentariu de Mihai — 07/07/2016 @ 12:32 AM | Răspunde

  10. Si când copilul este” cumpărat”și întors împotriva mamei adică (mama nu vrea sa te sune,nu te mai iubește,nu o interesează de tine etc…) și îi este interzisa orice comunicare cu copilul… decât în programul de vizita pot afla ce se întâmplă cu copilul meu ce se poate face ??

    Comentariu de Pusoiu loredana — 07/07/2016 @ 12:36 PM | Răspunde

  11. Am onoarea sa va salut, in primul rand apreciez intreaga dvs activitate, INSA, in cea ce priveste articolul de fata, doresc a face o precizare.

    Inca de le inceput ati marcat partea negativa a TATALUI, prin expresia ,,UNDE da TATA creste” aspect ce face o discriminare in raport cu RAPORTURILE parientale si totodata induce deja o ideie gresita cititorului.
    Sunt mult mai multe cazurile de abuz fata de copii, fie ei ai celui, celei care savarseste fapta fie a altor persoane si se afla sub ingrijirea acestora, acelor ce savarsesc, aplica corectii fizice copiilor, minorilor.

    O analiza a acestui flagel, demascat de multeori de mass media, arata ca cca 60% din astfel de fapte sunt savarsite de persoane de sex feminin, adica de catre MAME. Tot din media aflam ca in ultimi 15 ani, cauzele de incredintare a minorilor catre TATI este intr-o continua crestere, ceea ce inseamna ca vinovatia este a mamelor, exceptiie facand cazurile in care, MAMA nu isi poate apara drepturile in instantele judecatoresti din motive financiare, etc. etc. aici fiind vb de o culpa a sistemului de justitie a implicari susperficiale a institutiei de asistenta si protectie a mamei si copilului.

    Iata cum am ajuns intr-un punct in care i-mi permit a pune urmatoarea intrebare:
    Daca dispozitiile Noului cod civil, cele ale Codului familiei precizeaza EGALITATEA in drepturi a sotilor, DE CE sunt, au fost create DOAR pentru femei, mame, servici de aparare a drepturilor???

    In cea ce priveste ,,INJURIILE la care faceti referire, apreciez ca NU sunt injurii in conformitate cu dispozitiile legi 61/91 rep. si mod., asta pe deoparte, pe dealta parte, exprimari de genul enumerate de dvs. i-au fost adresate si marelui ION CREANGA si nu numai, fiind o forma de atentionare, avertizare fata de o fapta ce cu voie sau fara de voie copilul, minorul a facuto sau urma a o face eventual.
    Sincer, dvs. nu v-au fost adresate astfel de avertizari? Eu cred ca DA si cu toate acestea SAU urmare a acestora v-ati urmat calea.

    In lini mari achiesez la sustinerile dvs. In cea ce priveste TESTUL inainte de a deveni parinte, ESTE chiar o problema si aici, CRED ca acest test se poate sustine prin intermediul ciclurilor de invatamant, printr-o platforma, program de pregatire si educare a tinerilor ce urmeaza a deveni parinti.

    Da intradevar, este bine a lasa deoparte URA fata de partener/a si a te concentra pe copil si nevoile acestuia, INSA sunt situati in care NU poti face atat cat iti doresti, indiferent de vointa.

    In general totul se rezuma la partea financiara si cata vreme in Romania sunt grave discrepante financiare intre remuneratie si preturile de cost.

    Mai mult, ganditiva cata putere financiara poate avea acela care este obligat la plata pensiei de intretinere, in conditiile unui salariu minim pe economie 12050 lei din care 25% ii sunt retinuti pentru un copil, 33% pentru doi copii sau 50% pentru trei sau mai multi copii, coroborat cu alte RATE ramane neachitate din timpul casatoriei, alte cheltuiel privind CAZARE si hranirea acestuia in IPOTEZA in care bunul imobil prop comuna sau mai grav, neexistenta acestuia in prop. a fost acordat cu drept de folosinta celui caruia i-au fost incredintati copii?

    Oare ce putere financiara poti avea, sau de ce suma trebuie sa dispui pentru a satisface toate dorintele si a acoperi toate necesitatile copilului, copiilor, ASTA cu atat mai mult cu cat DISTANTA efectiva este de cativa zeci, sau sute de kilometri, aspect ce obliga la alte cheltuieli pe …..

    Apreciez ca in Romania, NU toti judecatori au pantofi ALBASTRI insa nici lucratori altor instituti ce au sau ar trebui sa aiba un rol activ in cresterea si educarea copiilor, NU au dreptu a purta pantofi ALBASTRI.

    P.S.
    Sunt ferm convins ca la aceasta data, in romania, pantofii ALBASTRI nu pot fi purtati de multe persoane. In 1989 a fost IMPUSCAT Cizmarul, doar cei ce si-au comandat inca de pe atunci pantofi albastri ii au si ii poarta, RESTU sunt made in china!!!

    Comentariu de Mogos Marian — 07/07/2016 @ 3:34 PM | Răspunde

  12. Poate ar fi o solutie infiintarea tribunalelor specializate pentru minori si familie. Cu mai putine cauze, cu camere speciale pentru audiere, de ce nu si sali de castel !? Cu tristete o spun ca situatia copiilor, necuvantatori din punct de vedere legal si mai ales care nu voteaza, este cea mai grea daca avem vedere cati copii sunt institutionalizati. Ei nu se pot apara ca si detinutii, nimeni nu se intereseaza de ei. Ce sa mai spunem de cei care, ca si micutul R. din poveste, au pe cineva si nu oricine, ci parinti, care lupta pentru ei si nu reusesc? Este nevoie de un judecator exceptional, ca acesta, pentru a normaliza o situatie anormala? Avem nevoie si de judecatori mai buni, mai aplecati spre cauze si adevar, dar as zice ca in primul si primul rand avem nevoie de un sistem mai bun.

    Comentariu de Liviu Rotariu — 07/07/2016 @ 11:09 PM | Răspunde

  13. Si când copilul este ” cumpărat”și întors împotriva mamei adică ( mama nu vrea sa te mai vadă .. nu te mai iubește .. a uitat ca mai are copil etc… ) copilul având domiciliu la tata și eu pot comunica cu copilul doar în programul de vizita și atunci dacă sunt în țară … mi sa blocat orice fel de a putea lua legătura cu copilul meu … când ajung sa îmi văd băiatul îmi pune mii de întrebări și prima este ,,de ce ai uitat de mine?,, nu mai știu ce sa îi răspund puntru ca îl turmentez și mai tare decât este .. la 8 ani ai săi știe mai mult decât trebuie .. știe ce înseamnă un proces ,,,așa în imaginația lui ,, nu vreau sa îi stric copilăria nu știu cum sa il fac sa iasă din tot jocul ăsta .. nu știu Cum sa îl fac pe tatăl copilului meu sa înțeleagă ca răul cel mai mare nu mil face mie așa cum crede el ci copilului … va rog frumos sa îmi spuneți și mie ce se poate face ? 😢

    Comentariu de lorydennis — 08/07/2016 @ 1:09 AM | Răspunde

  14. […] Text preluat de pe blogul magistratului Cristi Danileț. […]

    Pingback de Copilăria este despre zâmbet. Iar în justiție nu toți judecătorii au pantofi albaștri | România curată — 08/07/2016 @ 3:53 PM | Răspunde

  15. nu este mama cea care se foloseste de copil pentru a se razbuna pe tata si nici tata, cel care se foloseate de copil pentru a se razbuna pe mama. prin urmare, vorbesc niste indivizi. atat. Felicitari doamnei judecator! (si am o banuiala ca nici nu este mama si s-a comportat ca o mama adevarata) Felicitari! P.S. Se poate creste un copil in liniste si pace. singura. fara tata. si fara a avea vreo lehamite fata de tata. fara a spune copilului cat de idiot este tata. da, se poate. si este un copil minunat. extraordinar, echilibrat. Nimeni in lumea aceasta nu are norocul sa aiba un copil atat de scump, atat de deosebit, de minunat. Si nu este numai meritul meu ci si al tatalui. chiar daca a crescut departe de el. Copilul este rodul iubirii noastre petrecute la momentul respectiv. Aceasta iubire nu poate fi manjita cu noroi sub nicio forma. As manji si as fi manjit copilul daca as fi facut asta. Nici macar in gand. Slava DOMNULUI! Iar dupa 16 ani, tatal intra in viata copilului si se bucura amandoi unul de altul ca si cum cei 16 ani nici nu au existat vreodata. Iar eu sunt bucuroasa mereu cand ii vad cat de bucurosi si fericiti sunt (tata si fiica) atunci cand se intalnesc. Radiaza amandoi. Iar fericirea mea este deplina.

    Comentariu de Silvia — 09/07/2016 @ 2:05 AM | Răspunde

  16. Frumos scris….felicitări d-nei judecător! Din nefericire la tati , in fix aceeași situație nu am văzut si nici nu mis-a povestit nici un caz…in 20 de ani de avocatura. Pentru program de vizitare mama am avut in schimb multe situații similare….sa fie judecătorii mai sensibili la dramele mamelor si insensibili la cele ale taților???nu știu…întreb

    Comentariu de Geaman — 09/07/2016 @ 9:08 PM | Răspunde

  17. Doamna cu pantofi cacanii
    Nu sunt avocat lacrimogen. Dar sunt un tata care intelege ca nu e nevoie de avocati…cand iti iubesti copiii de care ai fost instrainat. Dar daca exista avocati care au reprezentat tatii, astept din partea lor un articol cu acest titlu…generic.
    Asta ptr ca dna cu pantofi albastri sa nu ajunga o Malena a justitiei romanesti!

    Comentariu de Dan Timar — 11/07/2016 @ 1:27 PM | Răspunde

    • A aparut si articolul solicitat de dvs. Sper ca e de ajuns pt razboiul dintre mamici si tatici pe care cei ca dvs il intretin…si din care invins iese doa copilul.

      Comentariu de Cristi Danilet — 13/07/2016 @ 11:26 PM | Răspunde

  18. […] Copilaria este despre zambet. Iar in justitie nu toti judecatorii au pantofi albastri – cristidanilet.wordpress.com 701 shares 240 comments 4390 likes 2 tw. trackbacks 764 tw. followers […]

    Pingback de Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri in perioada 04 -10 iulie 2016? — 15/07/2016 @ 3:57 PM | Răspunde

  19. De ar exista mai multi pantofi albastri….

    Comentariu de Carmen — 23/07/2016 @ 11:04 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: