CRISTI DANILEŢ – judecător

17/07/2016

Nivelul corupţiei din România determină creşterea pedepselor legale

Filed under: coruptia,CSM — Cristi Danilet @ 11:57 AM
Tags: ,

coruptieCSM a votat propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal.

Un deputat a  formulat o iniţiativă legislativă solicitat majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, care acum sunt închisoare 2-7 ani (proiectele sunt disponibile AICI şi AICI). În procedura de avizare legislativă, Plenul CSM a fost de acord în data de 16 iulie ca pedepsele pentru infracţiunile de corupţie să crească cu o treime: pentru luare de mită închisoare de la 4 la 12 ani, iar pentru celelalte închisoare de la 3 la 9 ani. Urmează ca Parlamentul să decidă dacă susţine corupţia sau anticorupţia.

Ce anume impune majorarea pedepselor pentru un cod de abia intrat în vigoare?! În primul rând, arăt că iniţiative de reducere a pedepselor au mai existat în trecut. Am reacţionat şi atunci, demonstrând lipsa unor argumente care să susţină o astfel de politică penală, într-o ţară infestată de corupţie la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor, inclusiv la nivelul justiţiei. Opinia mea era atunci, este şi acum. următoarea: atunci când se constată creşterea numărului de infracţiuni într-un anumit domeniu, înseamnă că prevenţia generală prin aplicarea de pedepse nu este realizată (traducere: „oamenii nu ştiu de frica legii”) şi atunci se impune majorarea pedepselor legale (mai ales ridicarea minimului pedepsei) şi eliminarea posibilităţii de a se suspenda executarea pedepsei.

În al doilea rând, am comparat sancţiunile din prezent cu cele din vechiul cod pentru aceste infracţiuni: apărut în anul 1968, Codul penal prevedea iniţial pedepse de 3-10 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 1-5 ani trafic de influenţă; la data ieşirii sale din vigoare în anul 2014, Codul penal prevedea pedepse de 3-12 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 2-10 ani trafic de influenţă, iar legea specială 78/2000  prevedea pedeapsa de 2-10 ani pentru cumpărare de influenţă. Se reamarcă, aşadar, o creştere a pedepselor pentru corupţie în cursul timpului. Această politică ne arată ineficienţa combaterii fenomenului.

În al treilea rând, am analizat personal numărul de cauze trimise de procurori judecătorilor. Dau ca exemplu doar graficele ce relevă evoluţia cauzelor privind luarea de mită şi darea de mită, din care rezultă în mod incontestabil că este justificată măsura tocmai adoptată.

luare de mita 5 ani

.

dare de mita 5 ani

3 comentarii »

  1. Si cu 50 % daca le-ar majora ar fi excelent. NU cred ca cineva s-ar mai incumeta, doar un inconstient.

    Bun proiect.

    Comentariu de Cj.Florentin Gheorghe — 17/07/2016 @ 12:46 PM | Răspunde

  2. Dar daca suntem victime ale micii coruptii nu avem nici o sansa ca vreodata sa ajungem sa ne putem judeca cu sanse de izbanda cu cei care comit inselaciuni, ne fura banii in diverse moduri, nestingheriti, aparati fiind de toti cei care ar trebui sa „starpeasca” sau sa anihileze cohorta de smecheri, gainari, escroci utili sistemului. Cum sunt protejati cei care sunt abonati la „micile noastre venituri”, luna de luna, an de an? Se descopera acum, de catre alt-fel-de-ministri, ca nimeni nu controleaza pe nimeni, iar „noi” stim (dumneavoastra?!) ca orice plangere este trimisa catre cei care fac obiectul respectivei plangeri- sa o rezolve in termenul legal de 30 de zile. Vorbiti de coruptie, in toate domeniile si mentionati si justitia. Stiti cati functionari isi primesc „leafa” lunar numai pentru a raspunde la petitii invariabil cu „Adresati-va justitiei” Iar daca acolo dai peste unul nepregatit, sau rauvoitor, sau care a primit biletelul de la oricine, cum ar fi un fost din ’45, sau din 75, 2002, pentru acela nu exista articol de lege pe care sa doreasca sa il respecte si care sa nu aplice formula „pohta ce-am pohtit”.
    Si se intampla foarte des.
    Pedepse? pentru unii nu vor exista niciodata. Pentru ca nu sunt „mari corupti”.
    Fara indoiala, ne este permis sa speram si sa vorbim. Paradoxal, este necesar ca inchisorile suprapopulate sa gazduiasca pe perioade mai lungi de timp infractori.

    Comentariu de flrscdn — 17/07/2016 @ 5:53 PM | Răspunde

  3. Poate ca intr-adevar in Romania incep sa se produca schimbari reale. Aceasta propunere legislativa este o gura de oxigen si speranta. Infractiunile de coruptie ar trebuie sa fie supuse celui mai sever regim sanctionator, pentru ca au generat si genereaza insaracirea celei mai mari parti ale populatii si decaderea unei tari cu un potential economic enorm. Este un inceput, sper sa se mearga curajos inainte si lichelele care paraziteaza tara sa fie din ce in ce mai putine.

    Comentariu de Manciu Ovidiu — 24/07/2016 @ 8:11 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: