CRISTI DANILEŢ – judecător

22/09/2016

Este posibila reluarea votului privind urmarirea unui ministru

Filed under: Parchet,politic,separatia puterilor — Cristi Danilet @ 11:37 PM
Tags: , , ,

daSe pare că se doreşte o reluare faţă de votul de luni dat de Parlament cu privire la imunitatea unui fost ministru care este şi parlamentar.

Pentru că în spaţiul public s-au ridicat câteva întrebări legate de această posibilitate, o să aduc unele lămuriri.

1. Moduri de sesizare a Parchetului

Există moduri de sesizare generale – cum sunt plângerea din partea victimei, denunţul formulat de un martor, sesizarea din oficiu de către organul de urmărire penală; şi moduri de sesizare specială – de exemplu, în cazul militarilor sau a demnitarilor.

2. Titularul sesizării în cazul unui ministru senator

Pentru un ministru care este senator, doar Senatul poate cere urmărirea penală pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei (art. 109 alin. 2 din Constituţia României). Conform deciziei CCR nr. 665/2007, această dispoziţie priveşte şi pe foştii membri ai Guvernului.

Aşadar: cu privire la miniştri nu se foloseşte noţiunea de „imunitate” (care îi priveşte numai pe parlamentari); nimeni altcineva nu poate trimite o sesizare la Parchet cu privire la fapta unui ministru.

3. Procedura de cerere a urmăririi penale

Procedura prin care Senatul cere urmărirea penală a unui ministru care este şi parlamentar este descrisă în art. 12-18 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, precum şi în art. 150-153 din Regulamentul Senatului).

Comisia juridică face un raport. Propunerea de începere a urmăririi penale în cameră se face în prezenţa celui în cauză, care are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Se procedează la  vot secret exprimat prin bile. Hotărârea se ia cu majoritatea senatorilor prezenţi. În cazul în care se adoptă hotărârea, ea se trimite la ministrul justiţiei. Competenţa de efectuare a urmării revine PICCJ/DNA, iar cea de judecată revine ICCJ.

Aşadar: a) Parlamentul este cel care cere Parchetului efectuarea urmăririi penale – prin urmare, nu este nevoie de o lucrare care să vină, anterior, de la procurori. b) În timpul dezbaterii nu se comenteză probele dintr-un eventual dosar judiciar, acte procedurale întocmite de vreun organ al statului,  vinovăţia persoanei în cauză.

4. Procedura la Parchet până la primirea cererii

E posibil ca procurorii să înceapă un caz mai înainte de a şti că este vorba de un ministru. Deci, după ce află de o faptă, procurorii sunt obligaţi să înceapă urmărirea pentru fapta sesizată (art. 305 alin.1 C.proc.pen).

Când descoperă persoana care a comis-o, trebuie să continue urmărirea faţă de persoana respectivă, care devine suspect. Dar atunci când este vorba de un ministru, e nevoie de cererea arătată mai sus (art. 305 alin.3 C.proc.pen). În acest caz, conform art. 294C.proc.pen, parchetul sesizează Parlamentul, înaintând totodată un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea. Tot ceea ce se întâmplă la Senat a fost deschis mai sus.

Aşadar: nu e nevoie să se trimită tot dosarul către Parlament.

5.  Reluarea votului

Conform art. 228 alin. 2 C.proc.pen dacă nu este această cerere, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare. Acesta este un imediment la continuarea acţiunii, potrivit art. 16 alin. 1 lit. (e) C.proc.pen.

Dacă nu există cererea, cazul se închide pentru respectiva persoană cu privire la acea faptă (art. 315 alin. 1 lit b). Dacă apare totuşi cererea după acest moment, cazul se redeschide (art. 335 alin. 2 C.proc.pen).

Aşadar: dacă un caz poate fi redeschis pentru că a dispărut impedimentul, înseamnă că acesta nu este un blocaj ireversibil. Ca urmare, cererea de urmărire penală a unui ministru care iniţial nu a mai fost promovată poate fi ulterior reiterată.

Procedura de vot are legătură cu o învinuire penală şi este dată de un organism politic. Acest organism poate face oricând, oricâte cereri de urmărire penală a unui ministru. În acest domeniu nu există principiul NE BIS IN IDEM, adică să fie împiedicată o a doua cercetare pentru aceeaşi faptă, şi spun asta având drept temei două motive simple: (a) Parlamentul nu acţionează ca un organ judiciar, pentru a se spune că o soluţie a sa este definitivă şi ar avea autoritate de lucru soluţionat/judecat ; (b) nu există vreun impediment de reluare a votului prevăzut expres în Regulamentul camerei sau în Legea răspunderii ministeriale.

6. Concluzie: Dacă nu s-a admis prima dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedură. Este vorba pur şi simplu de o nouă procedură declanşată pentru aceeaşi faptă şi persoană.

 

5 comentarii »

  1. Chiar daca exista legi , nu se aplica,Am facur o plangere penala pt marturie mincinoasa in ianuarie a,c. Politia a trimis-o Parchetului cu propunerea de continuare a urmaririi penale si de atunci nu mai stiu nimic.Cine stie prin ce sertar zace!!!

    Comentariu de albaiulian — 23/09/2016 @ 4:53 AM | Răspunde

  2. Demisia senatorului face ca urmarirea penala sa se poata desfasura fara alte conditii procedurale, sau Parchetul trebuie totusi sa solicite Presedintelui formularea unei cereri in acest sens?
    De ce a considerat Parchetul necesar sa se adreseze Senatului? Este presupusa ucidere din culpa o fapta savarsita cu adevarat in exercitiul functiei de ministru?

    Comentariu de Vlad Slavoiu — 23/09/2016 @ 4:39 PM | Răspunde

    • Fapta de ucidere dn culpa s-a comis in legatura cu serviciul ministrului, urmarit pentru o alta fapta asimilata coruptiei. Dupa demisia din Parlament, cererea de urmarire a ministrului se face de catre Presedintele Romaniei.

      Comentariu de Cristi Danilet — 28/09/2016 @ 9:32 PM | Răspunde

  3. Ne puteti dau un exemplu de situatie in care, fiind intrebat daca intelege sa formuleze cerere de urmarire penala, Senatul, Camera Deputatilor ori Presedintele are dreptul sa refuze sa o faca?

    Comentariu de Vlad Slavoiu — 23/09/2016 @ 9:52 PM | Răspunde

    • Da, de exemplu Parchetul vrea sa ancheteze un parlamentar pentru ca a amenintat sau santajat pe cineva in timpul unui discurs tinut de la tribuna Parlamentului.

      Comentariu de Cristi Danilet — 28/09/2016 @ 9:16 PM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: