Vladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?
Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.
Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.
Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită. De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).
Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?
Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.
Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face” – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.
Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?
Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.
Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?
E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.
Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.
Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.
Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani Etienne De La Boetie în „Discurs asupra servituţii voluntare”.
Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?
În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.
În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?
Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.
Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.
Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.
Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?
Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).
Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT
CRISTI DANILEŢ - judecător 
Observatii pertinente asupra realitatilor dureroase in care este sufocata natia romana. As vrea sa fiu optimist dar nu pot vedea luminita de la capatul tunelului catre o societate romaneasca sanatoasa civic.
Comentariu de Manciu Ovidiu — 17/01/2017 @ 3:03 PM |
Succes in activitatea la care ati revenit!
Sper sa ajung odata in sala cand judecati, binenteles ca spectator, doamne fereste ca si „penal „.
Mi se pare cel mai critic articol al Dvs si ma sperie o astfel de judecata!
cu stima,
Comentariu de Teophilos — 17/01/2017 @ 4:58 PM |
Cum ar trebui folosita institutia circumstantei agravante in context?
Comentariu de Ion Adrian — 23/01/2017 @ 1:25 PM |
Nu-mi primeste comentariul cu link. Stiu ca mai vizitati Politeia, uneori. Redau partial di editorialul de azi.
„Intrebarea-cheie este deci : poate vreo autoritate a statului roman sa impiedice Guvernul sa adopte un OUG ca cel privind gratierea sau privind modificarea Codului Penal (prin dezincriminarea unor fapte penale) ?
Aparent, nu. Si totusi, da.
I. Sustinem ca procesul de adoptarea a unei Ordonante de urgenta (mai ales daca aceasta se refera la politica penala a statului si priveste o gratiere sau o dezincriminare a unor fapte penale) poate fi impiedicat de catre Curtea Constitutionala, insa nu pe calea « clasica » a solutionarii unei exceptii de neconstitutionalitate (intrucat in speta de fata nu avem inca obiectul sesizarii, anume ordonanta insasi, publicata in Monitorul Oficial si intrata in vigoare), ci pe calea solutionarii unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile publice ale statului roman, in temeiul art. 146 litera e) si al art. 142 alin 1) din Constitutie :
« soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii »
« Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei ».
Asa cum stabileste Curtea in jurisprudenta sa, solutionarea unui posibil CJNC necesita o argumentatie care sa prezinte:
– autoritățile publice aflate în conflict;
– textele legale asupra cărora poartă conflictul;
– prezentarea poziției părților și
– opinia autorului cererii.
In cele ce urmeaza va fi argumentata teza ca CCR poate solutiona un CJNC si, prin aceasta, poate impiedica Guvernul sa emita o ordonanta de urgenta de gratiere/amnistiere a unor fapte penale.
O solutie de acest fel cu privire la un CJNC ridicat in fata Curtii nu constituie, de plano, o noutate si nici o incalcare a Constitutiei sau o depasire a atributiilor Curtii, intrucat desi Curtea nu este un legislator « pozitiv » (in sensul aprobarii unei legi sau ordonante), ea detine totusi competente de « legislator negativ », asa cum este stabilit in Deciziile Curtii nr. 997/2008, respectiv 448/2013 :
« competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale »
« …Fără a nega rolul de “legislator negativ” al instanţei de contencios constituţional…”
Un CJNC care ar impiedica Guvernul a emita un OUG pe motiv ca acest act nu contravine prevederilor constitutionale ar da efectivitate prevederilor din legea de functionare a Curtii si din legea suprema, asa cum insasi Curtea le intepreteaza, a se vedea Decizia 420/2012:
“Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, în calitate de legislator negativ, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”.
Ceea ce este nou in aceasta cerere de solutionare in raport cu toate celelalte care au fost inaintate CCR pentru solutionarea unor CJNC-uri de-a lungul anilor (si nu au fost putine!) este modul in care ea este gandita, prin raportarea nu la un “act” material emis de o autoritate a statului (lege, OUG, ordin, decret), ci la o “actiune concreta” a autoritatii, care pregateste la nivel juridic un un act material (un speta, o OUG publicabila in Monitorul Oficial). daca asteptam sa apara actul, CJNC-ul nu mai are obiect si nici CCR nu poate sa mai dea o “solutie”.
Insa inexistentaa actului in Monitorul Oficial nu este un motiv ca CCR sa nu solutioneze un CJNC, daca Presedintele Romaniei sau Presedinta CSM il ridica in fata Curtii. Acest lucru va fi dovdit mai jos.
II. Definitia CJNC-ului, asa cum o stabileste insasi Curtea in Decizia 53/2005:
Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor.
Cu privire la aceasta definitie, doua aspecte trebuie evidentiate.
1 . Primul este ca un CJNC se poate declansa doar intre « autoritati ale statului » intre care exista un conflict de competente, pozitive sau negative (a se vedea Decizia CCR nr. 148/2003 si Decizia 97/2008). Un conflict pozitiv de competente presupune asumarea, de catre o autoritate a statului, de competente care revin, conform Constitutiei, altei autoritati. Un conflict negativ de competente presupune impiedicarea unei autoritati a statului de catre o alta sa isi exercite competentele sau refuzul unei autoritati de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile acesteia si, pe cale de consecinta, impiedicarea altei autoritatati sa isi exercite propriile competente in cadrul realizarii aceluiasi obiectiv constitutional (a se vedea si Decizia 98/2008 care descrie situatia in care « autorităţile publice cu competenţe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv de ordin constituţional nu colaborează şi nu reuşesc să se pună de acord, în mod repetat »).
In Deciziile 270/2008, 901/2009 si 460/2013, Curtea a stabilit ca atributiile ei de a solutiona un CJNC nu se refera doar la conflictele de competenta, ci la orice fel de conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile publice a caror nastere rezida direct in textul Constitutiei.
« Curtea a mai statuat că textul art.146 lit.e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea » (Decizia nr.270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.290 din 15 aprilie 2008, citata de Decizia CCR nr. 460/2013).
“noţiunea de conflict juridic de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.901 din 17 iunie 2009).
Al doilea aspect care trebuie evidentiat in legatura cu definitia CJNC-ului este ca obiectul conflictului juridic de natura constitutionala nu se refera, conform Curtii, doar la acte (in speta, legi sau alte acte materiale cu caracter normativ publicat in Monitorul Oficial), ci si la actiuni concrete. Daca definitia conflictului juridic de natura constitutionala s-ar margini doar la acte materiale, Curtea nu ar avea competenta de a judeca conflictele negative de competenta, cele in care o autoritatate a statului omite, isi declina competenta sau refuza sa adopte acte ce intra in atributiile ei. Or, prin includerea in definitia CJNC-ului si a « actiunilor concrete », respectiv a acelor actiuni care au in mod imediat consecinte sau genereaza consecinte, ca facta pendentia (care urmeaza sa se intimple), Curtea a dat efectivitate articolului constitutional care ii permite sa solutioneze « orice conflict », nu doar cel nascut de catre existenta actele materiale, ci si cel nascut de lipsa sau omisiunea edictarii unor unor acte materiale.
Aceasta interpretare a permis solutionarea unor conflicte juridice de natura constitutionala in care obiectul conflictului nu era un act emis de vreo autoritate, ci actiunile concrete ale acesteia, inclusiv refuzul de a emite un act (a se vedea Decizia 356/2007 privind conflictul intre Presedintele Romaniei si Guvernul Romaniei) sau omisiunea de a finaliza o procedura (a se vedea Decizia 460/2013 privind conflictul dintre autoritatea judecatoreasca – ICCJ – si autoritatea legiuitoare – Senatul – ).
III. Pozitia noastra cu privire conflictului juridic de natura constitutionala in speta de fata este urmatoarea :
Actiunea a Guvernului de a pune in dezbatere publica, pana la data de 24 ianuarie 2017, doua proiecte de ordonanta de urgenta (unul privind modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală si celalalt privind grațierea unor pedepse) publicate pe site-ul Ministerului Justitiei (a se vedea aici si aici cele doua proiecte) constituie o « actiune concreta » prin care Guvernul Romaniei îşi arogă puteri, care, potrivit prevederilor explicite ale Constituţiei (art. 73 litera i), aparţin altor autorităţi publice, respectiv Parlamentului Romaniei si declanseaza prin aceasta, ca facta pendentia (o situatie juridica in curs de formare sau modificare) un conflict juridic de natura constitutionala cu Parlamentul Romaniei, ca suprem organ legislativ.
Autoritatile publice aflate prin urmare in conflict sunt Guvernul si Parlamentul Romaniei.
Sustinem ca acest conflictul juridic de natura constitutionala nu este declansat de «actiunea concreta » de a pune in dezbatere doua proiecte de ordonanta de urgenta. De principiu, simpla punere in dezbatere publica a unui proiect de ordonanta nu poate starni un CJNC.
Insa un proiect de ordonanta de urgenta prin care Guvernul isi aroga prevederi constitutionale ce revin explicit Parlamentului, anume cele de a acorda amnistia si gratierea colectiva (art. 73 alin i din Constitutie) si de a initia un proces de legiferare (punerea in dezbatere publica fiind prima etapa procedurala a acestei situatii juridice in curs de formare sau modificare) care incalca atat formal cat si substantial mai multe articole din Constitutie (acest lucru va fi dovedit in cele ce urmeaza) este o « actiune concreta » , in sensul definitiei din decizia CCR nr. 53/2005, care declanseaza un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul si Parlamentul Romaniei.
IV. Ca preambul al argumentatiei privind textele constitutionala asupra cărora poartă conflictul, sustinem ca, data fiind incidenta prevederilor art. 15 alin 2 din Constitutie (« Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile») si art. 115 alin 8 (« Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei») care, coroborate, fac imposibila anularea afectelor juridice ale unei ordonante de urgenta in materia legii penale (chiar in ipoteza respingerii ulterioare de catre Parlament a ordonantei sau a identificarii, de catre Curte, a unor vicii de neconstitutionalitate), Curtea are competentele si mai ales capacitatea, in temeiul calitatii ei de garant al suprematiei Constitutiei (art. 142 alin 1) de a actiona ca « legislator negativ » inca dinainte de aparitia efectelor juridice ale unor acte care incalca prevederile Constitutionale, mai ales daca acestea apar ca urmare a unor « actiuni concrete » care declanseaza un conflict de natura constitutionala.
Data fiind speta de fata supusa judecatii, in care sunt incidente prevederile art. 15 alin 2 din Constitutie care fac posibila aplicardea retroctiva a legii penale mai favorabile si date fiind limitele oricaror decizii ale Curtii, care au putere doar pentru viitor (art. 147 alin 4 din Constitutie), o ordonanta de urgenta in materie penala care ar incalca unul sau mai multe articole din Constitutie si ale carei efecte retroactive nu mai pot fi stinse nici macar de catre Curtea Constitutionala ar invalida principiul suprematiei Constitutiei (art. 1 alin 5) si ar permite aplicarea literei art. 115 alin 6 (privind limitele formale si materiale ale ordonantelor de urgenta) in sensul incalcarii spiritului Constitutiei, mai precis al art. 1 alin 3 care consacra statul roman ca stat de drept, in care sunt garantate valori supreme precum demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic.
O ordonanta de urgenta in materie penale care fi emisa ca urmare a unui conflict juridic de natura constitutionala si ar produce efecte juridice (inclusiv retractive) imposibil de anulat ar invalida si art. 146 litera e din Constitutie, care stabileste, ca atributie a Curtii, aceea de a « solutiona » conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Or, solutionarea inseamna adoptarea unor decizii privind facta pendentia, care nu se mai pot aplica acelor situatii juridice calificate ca facta praeterita. Cum spuna insasi Curtea in Decizia 838/2009:
“Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept… Deciziile Curţii Constituţionale, făcând parte din ordinea normativă, nu pot fi aplicate retroactiv, mai exact unor raporturi/situaţii juridice încheiate »
Or, solutionarea de care vorbeste art. 146 litera e) nu presupune, din partera Curtii, doar simpla constatare a existentei unui conflict juridic de natura constitutionala in urma cartuia a fost emis un act ale carui efecte juridice nu mai pot fi anulate (dat fiind caracterul retroactiv al legii penale mai favorabil), ci si indicarea
« conduitei în acord cu prevederile constituţionale la care autorităţile publice trebuie să se conformeze … Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională » (Decizia 972/2012 privind conflictul juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare).
« Solutionarea » conflictelor juridice de natura constitutionala presupune asumarea rolului de « legislator negativ » si restabilea ordinii de drept inainte ca efectele juridice ale unor acte sau actiuni concrete, mai ales atunci cand aceste conflicte urmeaza a genera efecte juridice care nu mai pot fi inlaturata nici chiar de Curtea insasi.
In acest sens invocam, mutantis mutandis, si 1525/2010 ale in care Curtea stabileste ca ea poate solutiona doar conflictele care tin de facta pendentia, nu de facta praeterita.
« Dacă, din contră, s-ar considera că ipoteza de faţă se constituie într-o situaţie juridică aflată în curs de executare înseamnă că decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea este un act de voinţă care se prelungeşte în timp cu mai multe faze decizionale ».
Posibilitatea ca instanta constititionala sa intervina si sa solutioneze (in sensul indicarii unui comportament care trebuie urmat in mod obligatoriu de catre autoritatile aflate in conflict constitutional) doar atata timp cat conflictul este pendinte a fost stabilita de Curtea Constitutionala in Decizia 1525/2010, aplicabila, mutantis mutandis, spetei in cauza.
« Mai mult, în cazul de faţă, Curtea constată că doar în situaţia unei facta pendentia s-ar fi pus problema obligării Guvernului de către Curtea Constituţională să renunţe la procedura angajării răspunderii, respectiv dacă instanţa constituţională ar fi fost sesizată de către preşedintele Senatului până cel târziu la data de 18 octombrie 2010, deci înainte de stabilirea calendarului asumării de către Parlament; numai în această situaţie cererea în cauză ar fi vizat o situaţie litigioasă în curs, chiar dacă ulterior Birourile permanente ar fi acceptat decizia Guvernului prin întocmirea calendarului angajării răspunderii ».
Prin urmare, aplicarea argumentatiei Curtii din Decizia 1525/2010 privind posibilitatea Curtii de a interveni intr-un conflict juridic de natura constitutionala pentru a-l solutiona este limitata doar de caracterul acestuiade facta pendentia. Argumentul ca ar trebui ca intai sa existe, in forma ei materiala publicata in Monitorul Oficial ordonanta de urgenta adoptata de Guvern (cu incalcarea prerogativelor Parlamentului stabilite in art. 73 alin i) trasforma intreaga situatie in facta praeterita si se constituie ca o invalidare a prerogativei Curtii de a « solutiona » conflictul (in acest caz, ea nefacand decat sa il constate fara a-l putea solutiona, o situatie care infrange prevederile art. 146 litera e).
Prin urmare, consideram ca nu este necesar sa existe un « act » publicat in Monitorul Oficial, adoptat ca urmare a unei « actiuni concrete » a Guvernului de a-si asuma o prerogativa ce revine Parlamentului (cea de acordare a unei aministii si gratieri colective) pentru ca Curtea sa poata solutiona conflictul, ci, dimpotriva, aceasta poate si trebuie (ca garant al suprematiei Constitutiei) sa intervina pentru solutionarea conflictului, fiind suficient temei pentru interventie « existenta unei situatii juridice aflate in curs de executare » (asa cum stabileste Decizia 1525/2010). Sigur, nimic nu garanteaza ca ordonanta privind gratierea unor pedepse privative de libertate va fi adoptata ca atare sau cu modificari, insa interpretarea teleologica a actelor Guvernului presupune ca la finalul procesului de consultare publica ea va fi adoptata, aceasta fiind si ratiunea pentru care ea a fost pusa in dezbatere.
Or, simpla punere in dezbatere urmarindu-se explicit adoptarea ei de catre Guvern se constituie ca o « situatie juridica in curs de executare », mai precis ca o « actiune concreta » prin care se declanseaza conflictul juridic de natura constitutionala cu Parlamentul Romaniei.
V. Textele constitutionale asupra carora poarta conflictul sunt urmatoarele (in ordinea aparitiei lor in textul legii fundamentale).
Art. 1:
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 16 alin (2) : Nimeni nu este mai presus de lege.
Art. 61 alin 1: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
Art. 73 alin 3 litera i:
Prin lege organică se reglementează:
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
Art. 115 alin 1) alin 4), alin 6) si alin 8)
Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
Din perspectiva clasificariii conflictelor juridice de natura constitutionala in functie de competente, consideram ca este un coflict pozitiv de competente, intrucat Guvernul isi asuma prergative si competente care revin in mod explicit Parlamentului, singurul organ legislativ care are prerogativa de a legifera in domeniul amnistiei si gratierii colective (art. 73 alin i).
Posibilul contra-argument al Guvernului ca, in temeiul art. 115 alin 6 privind delegarea legislativa, isi poate asuma calitatea de legislator secundar in domeniul legii penale poate fi primit doar daca sunt indeplinite stricto sensu conditiile formale si substantiale ale emiterii unei ordonante de urgenta, asa cum sunt mentionate de catre Constitutiei si explicate de Curte in jurisprudenta sa:
A. La nivel formal:
Curtea, in jurisprudenta sa, (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 si Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014) a explicat care sunt conditiile formale care trebuie si care trebuie indeplinite cumulativ de catre o ordonanta de urgenta:
– existența unei situații extraordinare;
– reglementarea acesteia să nu poată fi amânată;
– urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.
Or, « situatia extraordinara », asa cum o defineste Curtea, reprezinta
« un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și are un caracter obiectiv, în sensul că existența ei nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998).
Mai explicita decat aceasta decizie este Decizia nr. 258/2006 care stabileste explicit caracterul constrangator al existentei obiective a situatiei extraordinare :
„inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare […] constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență […]. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și – ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice – în orice domeniu”.
Dreptul Guvernului de a reglementa, ca legiuitor secundar, nu este unul absolut, ci este circumscris de caracterul obiectiv si faptic al situatiei “exytraordinare”. In cuprinsul notei de motivare al proiectului de ordonanta privind gratierea unor pedepse privative de libertate pus in dezbatere publica de MJ, sunt mentionate ca pretinse argumente in favoarea situatiei « urgente », lipsa de spatii din penitenciare:
“Un prim argument este dat de situația actuală din penitenciarele din România, referitor la supraaglomerarea cu persoane condamnate. Potrivit datelor oficiale, opt închisori din România au un grad de ocupare mai mare de 200%, iar indicele mediu de ocupare este 157,7% ».
Or, asa cum a stabilit deja Curtea in jurisprudenta ei, acest tip de argument privind lipsa spatiilor nu poate fi primit, fiind un argument de oportunitate, nu unul privind caracterul extraordinar al situatiei. A se vedea in acest sens decizia Curtii nr. 859/2015 :
« În acest context, Curtea reține că motivele enunțate în preambulul ordonanței de urgență, privite atât în mod individual, cât și în ansamblu, reprezintă aspecte de oportunitate a măsurii care urmează a fi luată, respectiv transmiterea bunurilor imobile confiscate din domeniul privat în cel public al statului. Acestea nu exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, ci o situație de continuitate, de durată, lipsită de noutate, în privința lipsei de spații cu care se confruntă autoritățile administrației publice, mai ales că actele normative referitoare la situațiile în care are loc confiscarea bunurilor imobile au o relativ lungă perioadă de aplicare. Așadar, Curtea reține că Guvernul demonstrează rațiunea, necesitatea, oportunitatea și utilitatea reglementării, nu însă și existența unei situații extraordinare, pe care doar o proclamă. Cu privire la urgența reglementării, Curtea constată că reglementarea operativă a unor disfuncționalități sau perfecționarea cadrului legislativ se poate realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare, Guvernul neaducând argumente pertinente în sensul caracterului urgent al măsurii. În aceste condiții, motivarea urgenței adoptării ordonanței de urgență este una formală, lipsind practic de substanță textul constituțional al art. 115 alin. (4)………………..”
Comentariu de elablue — 23/01/2017 @ 3:21 PM |
sunt la curent cu Politeia. De acord cu demersul, dar trebuie sa il initieze cineva din afara sistemului de justitie, din pacate.
Comentariu de Cristi Danilet — 28/01/2017 @ 1:42 PM |
Merita citit http://www.contributors.ro/edi…/marea-sfidare-e-prea-mult/ dar eu am si o problema juridica punctuala asa ca am scris si acolo dar spun si aici: O singura modificare importanta trebuie facuta in Codul Penal inainte de orice si anume reglementarea circumstantei agravante pe masura infractorilor care vor sa conduca aceasta tara. Nu amnistie sau gratiere ci circumstante agravate pentru toti hotii si infractorii din pozitii importante in administratie sau in politica. Nu credeti ca am dreptate? Si suplimentar matura si farasul pe CNA.Si aici am dreptate nu-i asa . Asta o voi posta si la Dragnea sa vad daca o cenzureaza dar poate ca nu caci cum am mai spus, poate aduna probe pentru momentul cand in fata lui nimeni nu va mai sta drepti iar dlui se va ruga dimineta cu fata spre rasarit. :)
Comentariu de Ion Adrian — 29/01/2017 @ 10:20 AM |