CRISTI DANILEŢ – judecător

12/01/2018

Contestatie la executare. Dec CCR 405/2016 privind abuzul in serviciu. Respingere.

Filed under: jurisprudenta — Cristi Danilet @ 11:55 PM
Tags: ,

Cod ECLI    ECLI:RO:TBCLJ:2017:054.000312

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 284/242/2017

 

Decizia penală nr.312/2017

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : Cristi Danileţ

Grefier: Fabia Pârv

 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

reprezentat prin procuror Romana Mihaela Grădinariu

 

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea PAA, împotriva Sentinţei penale nr. 133/2017, din data de 15.05.2017 2017, pronunţată de Judecătoria Huedin.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă pentru contestatoarea lipsă PAA, av. PE, în substituirea apărătorului său ales, av. PI, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe dacă deciziile Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un text de incriminare asupra infracţiunii de abuz în serviciu, au efectele legii penale mai favorabile sau nu, dar cererea de pronunţare a unei hotărâri de dezlegare a acestei chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă.

La întrebarea instanţei, atât reprezentanta Ministerului Public cât şi apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepţii prealabile de formulat.

Nefiind alte cereri sau excepţii prealabile de formulat, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul contestatoarei solicită a se dispune admiterea contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată. De asemenea, arată că a depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise. În opinia sa, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege și totodată infracţiunea a fost dezincriminată. Arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale cu privire la incriminarea abuzului în serviciu s-a operat o dezincriminare şi aceasta poate fi invocată în calea de atac a contestaţiei la executare cu privire la fondul cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate. Apreciază că, sentinţa pronunţată la fondul cauzei este temeinică, este corectă din punct de vedere juridic şi argumentată. Arată că, în cazul hotărârilor definitive de condamnare pentru o faptă penală singurul remediu care ar putea sta la baza înlăturării  pedepsei ar fi o lege penală mai favorabilă sau o lege de dezincriminare. În speţă însă un asemenea remediu nu s-a produs încă pentru se tot discută în Parlament, singurul for decizional asupra legislaţiei penale, modalitatea în care se va modifica în viitor această infracţiune de abuz în serviciu prin prisma acelei decizii 405/2016 de interpretare a textului legal care se află în prezent în Codul penal.

Ca atare, această decizie de interpretare nu poate avea efecte retroactive, doar o lege expresă de modificare a codului într-un sens favorabil ar putea crea un asemenea efect, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

Cauza a rămas în pronunţare.

T R I B U N A L U L

 

Asupra cauzei de față constată existența mai multor aspecte care trebuie lămurite, motiv pentru care se va face o enumerare cronologică a istoricului cauzei și a actelor normative incidente, analizându-se apoi susținerile contestatoarei.

  1. Hotărârea de condamnare:

Petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 20/2014 pronunţată în dosarul 1904/242/2012 al Judecătoriei Huedin, în baza art. 297 alin. 1  NCP cu aplicarea art. 35 lit. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu care a fost suspendată condiţionat pe o durată de 2 ani şi 6 luni.

Prin decizia penală nr.582/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art.421 pct.2 lit.a CPP a fost admis apelul declarat de către partea civilă SC MARY/DIXI SRL împotriva acestei sentințe pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

  1. Contestația la executare și sentința pronunțată:

Pe calea contestației la executare formulată în temeiul art. 598 alin 1 lit. d NCPP și a art. 595 alin 1 NCPP, condamnata a solicitat admiterea contestaţiei la executare împotriva hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei noi hotărâri, de data aceasta de achitare, în temeiul art. 16 NCPP şi art. 6 NCP. În motivarea cererii contestatoarea a susţinut, două aspecte: pe de o parte că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale care a limitat aplicarea textului de lege privind abuzul în serviciu doar la încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în lege sau ordonanţă a guvernului ori ordonanță de urgență, ceea ce nu este cazul în speță; pe de altă parte, că infracţiunea de abuz în serviciu trebuia să se califice cu forma de vinovăţie a intenţiei care presupune că inculpata a prevăzut rezultatul faptei antisociale şi a urmărit producerea acestuia sau chiar dacă nu a urmărit a acceptat producerea acestuia, însă, la dosarul de fond nu ar exista nici o probă care să dovedească latura subiectivă raportat la infracţiunea de abuz în serviciu și nici măcar  la infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Prin sentinţa penală nr. 133/15.05.2017 a Judecătoriei Huedin a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către condamnata PAA cu privire la sentinţa penală nr. 20/19.02.2014 prin care a fost ea a fost condamnată.  Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că temeiurile legale invocat de contestatoare, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d şi art. 595 alin. 1 C.pr.pen, nu sunt aplicabile, căci acestea se referă la intervenţia unei legi de dezincriminare după rămânerea definitivă a hotărârii, nu la acte jurisdicţionale în categoria cărora intră Deciziile Curţii Constituţionale. Dincolo de împrejurarea că asimilarea unei decizii de neconstituţionalitate conceptului de lege ar reprezenta o imixtiune nepermisă în ceea ce priveşte separaţia puterilor în stat, se reţine că intervenirea unei decizii de neconstituţionalitate cu putere doar pentru viitor nu poate provoca o rejudecare a cauzei aşa cum se solicită în speţă; pe calea contestaţiei la executare nu pot fi repuse în discuţie aspecte ţinând de vinovăţia făptuitorului sau încadrarea juridică a faptei constatate printr-o hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, ci doar incidente ce intervin în legătură cu executarea hotărârii definitive.

  1. Contestaţia adresată Tribunalului

Împotriva acestei hotărâri condamnata PAA a formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea ei și admiterea contestaţiei la executare împotriva executării sentinţei penale nr. 20/19.02.2014 a Judecătoriei Huedin, după care să se pronunţe o nouă hotărâre cu privire la acuzațiile îndreptate împotriva sa, conform art. 395-399 C.pr.pen, adică să se constate dezincriminată fapta prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. art. 246 C.pen. 1968 pentru care a fost condamnată şi, în consecinţă: să se înlăture pedeapsa de 6 luni închisoare care i-a fost aplicată şi să i se restituie toate sumele de bani, plus dobânda legală, achitate de ea către persoana vătămată cu titlu de daune civile.

  1. Soluția Tribunalului în soluționarea contestației:

Problema de drept care este incidentă în prezenta cauză este dacă, după condamnarea definitivă a unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni intervine o decizie a Curții Constituționale prin care textului de lege incident i se dă o interpretare care restrânge fapta ca delict penal sau chiar este găsit neconstituțional, se poate repune în discuție întreaga cauză pentru a se pronunța o nouă soluție.

Răspunsul este negativ, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță, astfel că se va respinge ca nefondată contestaţia, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. pentru următoarele considerente:

4.1. Decizia CCR nr. 405/2016 este una de interpretarea a dispoziţiilor cuprinse în art. 297 C.pen. care incriminează abuzul în serviciu: deşi textul de lege din Cod lasă să se înţeleagă că ar fi vorba de exercitarea funcţiei prin încălcarea oricărei dispoziţii legale, regulamentare sau contractuale, Curtea Constituţională a interpretat această normă în sensul că ea se referă doar la încălcarea legislaţiei primare, adică a legii emise de Parlament, respectiv a Ordonanţelor şi Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului.

4.2. D-na PAA a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Hotărârea de condamnare a d-nei PAA era definitivă la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR nr. 405/2016, dată de la care aceasta a devenit obligatorie. Ea a susținut că i s-ar putea aplica această decizie în mod retroactiv și a invocat ca argument jurisprudențial decizia nr. 110/A din 4.04.2017 a ICCJ dată într-un caz pe care l-a soluționat în mod definitiv.

Verificând această decizie, Tribunalul constantă că instanța supremă susține două aspecte. Primul aspect: decizia CCR prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională ar avea același efect cu o lege de dezincriminare (fapta incriminând abuzul de încredere fiind parțial dezincriminată) și, ca urmare, ea ar putea fi invocată de oricine, chiar din oficiu și oricând. Al doilea aspect: pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 C.prc.pen nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare, ci se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nicidecum legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărăra se face executarea. Ca urmare, conchide instanța supremă, incidența deciziei CCR nr. 405/20006 poate fi invocată în temeiul art. 595 C.proc.pen.

Cât privește temeiul legal ce se poate invoca în speță, cele stabilite de instanța supremă sunt împărtășite de Tribunal. Astfel,  se constată că petenta condamnată și-a întemeiat contestația la executare atât pe art. 595 alin. (1) C.pr.pen, cât și pe  art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.  Însă contestaţia la executare reglementată în art. 598 C.pr.pen. are ca obiect regimul de executare a unei hotărâri penale. Deci, această cale nu poate constitui un remediu procedural care să vizeze aplicarea retroactivă a unui tratament penal mai favorabil. Practic, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin prezenta cerere este restrângerea ilicitului penal, ceea ce ar presupune efectuarea de către instanţa de executare a unei noi evaluări a situaţiei de fapt sub două aspecte: pe de o parte prin rediscutarea încadrării juridice urmare a publicării deciziei CCR, pe de altă parte prin rediscutarea formei de vinovăție a faptei imputate. Or, acest lucru nu ar putea avea loc pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea revizuirii în condiţiile art. 453 C.pr.pen. –  dar Tribunalul constată că această cale este închisă pentru contestatoare ca urmare a apariţiei Deciziei CCR nr. 126/2016.

Cât privește chestiunea asimilării deciziei CCR 405/2016 cu o lege de dezincriminare, cele decise de instanța supremă nu pot fi însușite de Tribunal, care se va distanța de această interpretare dată de ICCJ într-o speță izolată, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.

4.3.  Decizia nr. 405/2016 a CCR este una de interpretare pe viitor a textului de lege contestat, nu de eliminare a infracțiunii din Codul penal. Infracțiunea este în continuare în codul penal, având același conținut legal ca înainte de pronunțarea deciziei CCR. Prin urmare, nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii legale supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al dispoziției respective, așa cum statuează paragraful nr. 57 din Decizia 265/2014 a CCR.

Tribunalul constată că, într-adevăr, doar autoritatea care incriminează (stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să dezincrimineze (să elimine fapta din rândul infracţiunilor), și acestea numai prin lege. Or, art. 595 alin. 1 C.pr.pen. se referă în mod expres la „legea penală nouă mai favorabilă”. Tribunalul constată însă că CCR nu emite legi, ci adoptă acte jurisdicţionale care fac parte din ordinea normativă, nu acte normative de reglementare primară. Deci, cele două tipuri de acte nu sunt echivalente cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării lor. De aceea, regula comună a aplicării lor pentru viitor, cunoaşte o excepţie care este de strictă interpretare şi care vizează – conform voinței exprese a legiuitorului constituant – strict legea penală mai favorabilă, nu şi decizia Curţii Constituţionale.

4.4. De altfel, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile CCR produc efecte doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, o decizie CCR se va aplica în două categorii de cauze:

  1. mai întâi, în cauza în care a fost invocată – astfel statuează chiar CCR în paragraful 30 al Deciziei nr. 866/2015 potrivit căruia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că aceasta se aplică şi deciziilor interpretative) ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia;
  2. apoi, ea se va aplica în cauzele aflate pe rol: astfel se statuează la punctul 4 din Decizia CCR nr. 319/2012, potrivit căruia instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte, la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile vizate de Curte sunt aplicabile. 

4.5. Rezultă, din cele expuse mai sus, că decizia CCR nr. 405/2016 nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv la data publicării în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, însăşi CCR a stabilit prin cele menţionate în paragrafele 33-34 ale Deciziei nr. 126/2016, că posibilitatea de a beneficia de efectele unei decizii de admitere (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că se aplică şi deciziilor interpretative) este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat controlul de constituţionalitate anterior momentului publicării deciziei, adică pentru două categorii de persoane:

– mai întâi, autorului excepţiei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost admisă excepţia;

– apoi, autorilor aceleiaşi excepţii invocate anterior publicării deciziei curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.

Tribunalul constată așadar că însăși CCR a decis că deciziile sale nu se aplică în cazul unei facta praeterita, adică atunci când cauza este definitiv soluţionată. Aceasta pentru că din momentul demarării procesului şi până la data soluţionării definitive a cauzei norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. Așadar, dacă decizia Curţii Constituţionale ar produce efecte retroactive s-ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice – element fundamental al supremaţiei dreptului.

4.6. Nimic nu opreşte legiuitorul să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fără a exista vreo obligație în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui făcută sau conținutului textului cum ar trebui modificat.

În situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive, impunând reanalizarea situaţiei persoanelor condamnate definitiv pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pe temeiul legal al art. 595 alin. 1 C.pr.pen.

Sub nicio formă pe calea contestaţiei la executare sau a aplicării legii mai favorabile nu poate fi sancţionată pasivitatea legiuitorului care nu a modificat încă dispozițiile art. 297 C.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b) rap. la art. 595 alin. (1) și art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnata PAA, împotriva sentinței penale nr. 133 din 15.05.2017 a Judecătoriei Huedin.

Potrivit art.275 alin. 2 C.pr.pen. contestatoarea va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în suma de 300 lei.

Definitivă.

 Pronunţată în ședința publică din data de 8.12.2017.

 

                Preşedinte,                                                                                Grefier,

             Cristi Danileţ                                                                            Pârv Fabia

 

Red. 4 ex./C.D./D.M.

04.01.2018

Jud.fond: Ceucă Sofia Otilia

 

Anunțuri

5 comentarii »

  1. „4.6. Nimic nu opreste legiuitorul sa modifice continutul constitutiv al infractiunii de abuz în serviciu sau neglijenta în serviciu, fara a exista vreo obliga?ie în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui facuta sau con?inutului textului cum ar trebui modificat”

    Adica nimic in afara de #resist, Dumneavoastra, Lazar, Chirila etc care la orice modificare fie si bazata pe vreo decizie CCR apasa butonul de panica si tipa ca din gura de sarpe.

    Stiti foarte bine asta. Leguitorul nu mai poate legifera fara acordul strazii si unii judecatori precum dvs interpreteaza deciziile pe motiv ca „nu s-a modificat legea” sac.

    Comentariu de Andrei — 14/01/2018 @ 11:05 AM | Răspunde

    • Incerca sa inteleg ce spuneti, dar imi e destul de greu. Parlamentul nu tine cont de ceea ce spun eu. Iar daca o face, inseamna ca sunt tare. Asta e!

      Comentariu de Cristi Danilet — 14/01/2018 @ 3:16 PM | Răspunde

      • Nu tine cont, stai linistit si nu esti nici „tare” cum te crezi. Ceea ce nu inteleg din puterea asta de „practica” pusa la dispozitie – stiu este in penal, nu facem discutie – este de ce eviti sa-ti treci prenumele complet, mai VASILICA ? Ti-e rusine cu el ? Cu prenumele, deh .

        Comentariu de Paula — 18/01/2018 @ 9:10 PM | Răspunde

        • Iar bei la birou?? Tot pe tarie, ha?!

          Comentariu de Cristi Danilet — 19/01/2018 @ 12:36 AM | Răspunde

          • Tocmai a aflat că Iohannis nu pusese „Vasilica” în decretul de desemnare a lui Dăncilă. Deci credea că vorbește cu aceasta din urmă, îi reproșa că nu și-a divulgat numele complet.

            Comentariu de Dan C. Lungescu — 19/01/2018 @ 12:41 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: