CRISTI DANILEŢ – judecător

13/07/2018

Probatiunea este lasata de MJ la pamant

Filed under: MJ — Cristi Danilet @ 10:26 AM
Tags: , ,

probatiuneServiciul de probațiune este lăsat de Ministerul Justiției la pământ. Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi opt judeţe – Arad, Braşov, Mureş, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiş şi Vâlcea – s-au aflat joi, timp de două ore, între 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment. 

În România există un serviciu specializat în evaluarea psiho-socială a celor anchetați penal (ceea ce îi ajută pe judecători să ia pedeapsa adecvată), în supravegherea celor condamnați la pedeapsa cu închisoarea dar cu suspendare (asta îi ajută pe judecători să vadă dacă cel condamnat își îndeplinește obligațiile, altfel îl trimite la închisoare) și în supravegherea condamnaților lăsați în libertate mai înainte de ispășirea pedepsei (altfel, în caz de încălcare a condițiilor de liberare condiționată, condamnatul va relua închisoarea). Se numește Serviciul de Probațiune și se regăsește în fiecare reședință de județ. Are în structura sa absolvenți de drept, psihologie, asistență socială.

De ani de zile această structură, dependentă de Ministerul Justiției, se târâie: nu are oameni suficienți (câțiva angajați pe județ pentru mii de cazuri, deși studiul de impact pe noile coduri spunea că trebuie cel puțin 1000 de posturi noi), nu are sedii adecvate (unele încă sunt în sediul unor tribunale sau penitenciare), nu are resurse materiale suficiente (unele nu au mașini pentru consilierii care se deplasează pe teren). Din aceste cauze activitatea lor, absolut necesară pentru judecători, este în pericol de a deveni formală; iar infractorii care trebuie supravegheați…să poată încălca din nou legea sau ignora obligațiile stabilite de judecători fără a se afla acest lucru.

2 comentarii »

  1. Poate nu este întâmplătoare nepăsarea față de probațiune, mai ales acum, în contextul acesta cu dorința de lejeritate în executarea perdepselor, nu știu zic și eu. Am avut și eu acum vreo 3-4 ani idei de a intra în serviciu (am și eu dreptul, deși am făcut jurnalism vreo 25 de ani) dar mi se pare o așa de mare necuonsocută și harababură că nici nu m-am putut apropia. Am renunțat la idee…

    Comentariu de Matei Bitea — 13/07/2018 @ 11:43 AM | Răspunde

  2. Mda….intr-o incapere micuta de 8m2 stau 2-3 consilieri cu 3 insi aflati sub suporaveghere,Ncii spatiul nu e adecvat.Mai vine cineva….care aduce un monitor,un hard.Nu se poate respira acolo.Dar semnezi si pleci.Nu mai stai la trancaneala.Desi poti sa auzi un consilier spunandu-i altui consilier ca se duce la SRI sa duca niste hartii.Nici nu ai ce sa discuti cu ei.Iti poti intalni acolo fosti colegi de clasa…consilieri.La munca in folosul comunitatii te duci cu 2-3 beri,te faci ca lucrezi.Nu te intreaba nimeni nimic.E bine ca ai la alegre unde sa prestezi munca in folosul comunitatii.

    Comentariu de viorelcostin902204665 — 14/07/2018 @ 6:45 AM | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către viorelcostin902204665 Anulează răspunsul