Un referendum inutil: am învins, dar nu am castigat

La capătul unei campanii care a durat, de facto, trei ani, s-a terminat referendumul care va rămâne în istorie drept „referendumul pentru familia tradițională”. Și totuși, cineva a încercat să încurce, în mod voit, referendumurile pentru a obține voturi: acesta nu a fost un referendum pentru a aproba sau nu căsătoriile între gay, deși toată campania a fost numai despre asta. Pentru ce a fost? Și acum îmi este neclar.

În situația în care ar fi participat la referendum minimum 30% din cei aflați pe liste, întreaga procedură ar fi fost validă și s-ar fi numărat DA-urile, NU-urile și NULE-le. Dacă ar fi fost mai multe DA-uri, s-ar fi revizuit Constituția, dar rezultatul ar fi fost INUTIL din punct de vedere juridic: căsătoria ar fi fost un drept rezervat doar persoanelor de sexe opuse. Dacă ar fi fost mai multe NU-uri, Constituția ar fi rămas la fel: adică s-ar fi permis doar căsătoria între persoane de sex opus. Însă oamenii nu s-au dus la referendum într-un număr suficient, astfel că voturile date nu mai au nicio importanță; referendumul nu va fi validat, deci s-a organizat DEGEABA. De fapt, nu degeaba: a costat statul român 35,1 milioane de euro.

Și totuși, prin votul de la referendum românii au spus că noi ne iubim semenii, chiar dacă sunt de altă orientare sexuală. Deci nu suntem atât de obtuzi pe cât ne credeau unii. Probabil că suntem împotriva intimităților afișate public sau a paradelor exhibiționiste, dar nu suntem împotriva ființelor umane care au alte dorințe sau plăceri sexuale decât noi. În fond, viața privată, intimă și de familie e ocrotită de Constituție și se desfășoară dincolo de interesul publicului.

Poate că suntem îngrijorați sau doar nu înțelegem legislația altor state ori modul în care se face educație sexuală sau de gen copiilor din alte state. Dar sunt sigur că putem fi atenți, putem să dezbatem argumentat și să decidem cum e mai bine pentru români.

La fel de important este că românii au arătat că vor în Europa. Și că România este și trebuie să rămână o țară laică. Nu anticreștină, evident, dar trebuie să recunoaștem că sentimentul religios a fost zdruncinat puternic în aceste zile.

În fine, poate unii se bucură de rezultat. Eu nu.

Pentru că toată mișcarea din anul 2015 cu strânsul celor trei milioane de semnături a fost o tevatură care a creat senzația că România ar fi într-un pericol iminent și, peste noapte, au și apărut arhanghelii care o vor apăra. Trei ani am fost invadați de știri care mai de care mai groaznice despre Occidentul decadent. Ei bine, la  vot românii au arătat că nu cred chiar tot ce li se spune și că forțele sociale ori chiar cele politice nu pot câștiga atunci când au ca obiectiv distrugerea și drept mijloc minciuna.

Pentru că prin mesajele lor distorsionate și schimbătoare, organizatorii au indus în eroare populația. Mai întâi s-a spus că e o acțiune împotriva homosexualilor care nu ar trebui să aibă voie, ca pe viitor, să se căsătorească, apoi că e vorba de protejarea familiei tradiționale, apoi că e vorba de o redefinire a familiei, apoi că e vorba de Convenția de la Istanbul privind violența de gen și manualele care ar fi apărut în România cu privire la identitatea de gen, apoi că e vorba doar de securizarea definiției căsătoriei (înțelege cineva expresia asta?!), apoi că e vorba de apărarea copiilor, în pericol să ne fie luați, apoi că e vorba de însuși viitorul României și apărarea creștinismului în Europa.

În continuare, inițiatorii vor susține că referendumul a fost doar pentru o precizare în Constituție cu privire la căsătorie. De fapt, ei evită să își asume scopul real al referendumului pe care l-am înțeles cu toții: de a interzice căsătoria între gay pe care, însă, nu o ceruse nimeni. Dacă chiar ar fi vrut să securizeze căsătoria și adopția, inițiatorii mișcării trebuiau să propună în conținutul Constituției următorul articol:  „Persoanele de același sex nu se pot căsători” sau „Orice modificare la regimul juridic al căsătoriei și adopției va fi reglementată prin lege și va fi supusă aprobării prin referendum” – de abia asta ar fi fost o chestie cu adevărat deșteaptă. Dar să definești un cuvânt – „soți” – prin el însuși este o inepție care jignește întregi generații de juriști.

Pentru că în această campanie s-au implicat organizații străine anti-gay, biserici și culte neoprotestante de dincolo de granițe. Cu mesaje de susținere și cu bani. Și asta a creat multe suspiciuni cu privire la interesele sincere de a apăra ceva în România.

Pentru că s-a cheltuit enorm. Oficial, 35,1 milioane euro pentru organizarea referendumului. Dar dacă pun campania din ultimii trei ani, probabil că cel puțin 50 de milioane de euro s-au irosit aiurea. Bani care ar fi putut merge la copiii și familiile cu probleme.

Pentru că s-au folosit în mod ilegal chipuri de copii pe afișe, bannere, pliante și în filmulețe pentru a manipula emoțional populația.

Pentru că în această procedură civică (inițiativa cetățenească) de modificare a unui act politico-juridic (Constituția) s-a implicat Biserica. Deși ar fi trebuit să vorbească doar de iubire și de căsătoria religioasă, Biserica a ieșit din matca ei și a intervenit abrupt într-un demers al societății civile după ce negase orice implicare. Au fost preoți care au indus în eroare populația cum că ar fi vorba de familie și că homosexualii ne iau copiii; au fost preoți și călugări care au amenințat cu Iadul pe păcătoșii care nu merg la vot; au fost preoți care au primit misiunea de a merge din casă în casă sa dea pliante cu informații mincinoase, vorbind de referendum în aceste zile, inclusiv la cinematografe, nunți, botezuri; au fost preoți care au refuzat să  spovedească dacă nu prezintă enoriașul cu autocolantul pe buletin purtând mențiunea „Votat”. Eu cred că o astfel de conduită nu este de trecut cu vederea atunci când vine din partea unor membri ai clerului. Și mai cred că religia este despre unire, nu despre dezbinare. La 95% populație declarată creștină nu aveai voie, ca Biserică, să te arăți îngrijorată de doleanțele indirecte și abia auzite ale comunității LGBT. Unii dintre noi înțelegem de ce a făcut Biserica asta și cred că e timpul ca Biserica să înțeleagă că separarea de Stat e un aspect câștigat istoric, că lumea nu poate fi întoarsă în urmă cu 300 de ani și că sprijinul sufletesc e necesar pentru toți deopotrivă, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de participarea la referendum. Biserica are mari probleme în sânul ei de rezolvat, dar după acest referendum va trebui să ia decizii tranșante cu privire la rolul ei în societatea postmodernă.

Pentru că acest referendum a fost alipit unor partide politice și pentru că Guvernul a renunțat cu o lună înainte la monitorizarea electronică a votului și a mărit la două zile durata de votare. Însă nu am voie să comentez mai mult în această direcție.

Pentru că au fost intelectuali angrenați în referendum și pe care îi credeam raționali, dar care s-au dovedit complet rupți de realitate. Înveninați, încrâncenați și autosuficienți care pot prezice cu exactitate viitorul apocaliptic la fel de ușor pe cât pot distorsiona trecutul. Intelectualul de tip nou se  proclamă creștin pe toate drumurile, are limbaj elevat, se dă drept misionar, se victimizează permanent și își oferă sacrificiul lui pentru salvarea noastră. Omniprezent, predicând pe sticlă, în biserici, în sălile primăriilor, pe facebook și în universități, e ușor de recunoscut prin conceptele folosite, menite să sperie băbuța din strană, să farmece studentul din bancă și să intimideze colegul de platou – amestecul lingvistic cuprinde cuvintele „ideologie”, „neomarxism”, „stângism”, „libertate”, „națiune,” „ideologia de gen”, „transgender”, „creștin democrația”. Tare mi-e ca îndemnurile care intră în conținutul unui naționalism extrem care este împletit cu un fanatism religios să nu determine reapariția unui curent pe care îl credeam uitat și îngropat în negurile istoriei. Deocamdată românii au spus „nu” unor astfel de apucături, că nu aș spune încă că e vorba de politică.

Ce urmează? Principalul argument pe care tot ni l-au adus inițiatorii și susținătorii revizuirii Constituției ea fost că dorința celor trei milioane de oameni trebuie respectată, altfel s-ar încălca o regulă democratică. Ei bine, aceștia sunt acum exact în poziția celor pe care îi huleau: ei au devenit minoritari. Ca urmare, vor încerca să se victimizeze și, poate, să reia acțiunile într-o altă formă.

Și înainte ca în această notă să ne acuze că am încălcam noi regulile democratice boicotând, voi cita ceea ce a spus Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Dar ei, ca minoritari în această acțiune, pot să stea liniștiți. Nimeni nu le vrea răul. Căci și noi, majoritarii ad-hoc de acum, suntem tot pentru valori și pentru viitor sigur în țara noastră. Și noi suntem pentru apărarea familiei. Dar nu așa cum vor ei, cu ură pentru cei care sunt altfel (cu orientarea sexuală, cu credința, cu modul de a gândi). Nu cu dezinformări. Nu pornind valuri de antipatie pentru cei care se opun argumentat unor acțiuni. Nu cu sădit frica în inimile oamenilor și înspăimântându-i pentru ce va să vină în viața de apoi.

Să ne uităm în jur: nimeni nu ne atacă familiile, nici vreun dușman uman, nici măcar statul (care nu are voie să intre în această zonă, care este una de non-drept prin definiție). Nu se vede picior de homosexual care să se manifeste în public. Nimeni nu ne fură copiii. Membrii LGBT nu cer să se căsătorească și, oricum, o astfel de prevedere ar fi neconstituțională. România nu e în primejdie. Ne închinăm tot unui Dumnezeu. Națiunea supraviețuiește.

Aș vrea să mă înșel, dar Biserica și-a arătat slăbiciunea intervenind într-un domeniu străin – căsătoria civilă. Acțiunea CpF a lovit prin ricoșeu în Biserică, care și-a pierdut mult din încredere. Și toate astea au așternut drumul pentru comunitatea LGBT care nu a trebuit să facă nimic pentru a avea cea mai mare publicitate și simpatie posibilă și care acum are legitimitatea să pretindă cine știe ce drepturi, dintre care parteneriatul civil e inevitabil de acordat. Și dacă, prin absurd, se va întâmpla ceva rău din ceea ce CpF a prezis, atunci va trebui să i se reamintească că ea însăși a contribuit la asta.

Oarecum rănită în acest referendum, România merge mai departe. Marea familie românească va exista mai departe. Și vom înregistra în continuare 1,7 milioane de copii care nu au acasă un tată și o mamă, 43.000 de copii care sunt în fostele orfelinate (numite pompos „centre de plasament”) unde au fost abandonați de părinții lor sau unde au fost duși de stat după ce au fost luați de la părinții lor unde erau bătuți, înfometați, violați; în continuare vom avea 6 din 10 copii bătuți de părinți și o femeie bătută la fiecare 30 de secunde; anual vor fi 20 de copii omorâți de părinții sau frații lor și alți 50 violați de propriile rude; 15% dintre adolescenți vor consuma substanțe interzise, 20% dintre copii vor abandona școala, 40% vor fi analfabeți funcțional.  Iar peste un an, statisticile vor fi, neîndoielnic, cel puțin la fel. Dar de aceste probleme însă nu vom avea timp: nu vom avea resurse umane, nu vor fi bani și, probabil, nu vom avea timp căci deja trebuie să ne gândim la următorul referendum.