Aplicarea legii mai favorabile: un românism

 

Încerc să îmi dau seama de ce legislația noastră prevede posibilitatea aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. La facultate am fost învățat că este un „principiu”. Ei bine, ca să fie așa, ar trebui să aibă o reglementare universală și o aplicare care să dateze de zeci sau sute de ani. Ei bine, am aruncat un ochi pe standardele internaționale și nu mică mi-a fost surprinderea să văd că nu există așa ceva…

DUDO, 1948: Art.11 1. Orice persoană acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul cînd au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internaţional sau naţional. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decît aceea care era aplicabilă în momentul cînd a fost savirsit actul cu caracter penal.

PCDCP, 1966: Art.15 1. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului naţional sau international, în momentul în care au fost savirsite. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severa decit cea care era aplicabila în momentul comiterii infractiunii. Dacă ulterior comiterii infractiunii, legea prevede aplicarea unei pedepse mai usoare, delincventul trebuie să beneficieze de aceasta. 2. Nimic din prezentul articol nu se opune judecarii sau condamnarii oricărui individ din pricina unor acţiuni sau omisiuni care atunci cînd au fost savirsite erau considerate ca fapte criminale, potrivit principiilor generale de drept recunoscute de totalitatea natiunilor.

CEDO, 1950: Art.7 Nicio pedeapsă fără lege 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Constituția României, 1991: Art.15 – Universalitatea (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.  (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Educatie juridica: model de lectie

Lecția a avut loc pe data de 18 octombrie 2018 la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda, jud. Cluj.

RIL: adunarile din fata institutiilor publice trebuie declarate in prealabil

LEGISLAȚIE: Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice prevede: „Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”. Iar art. 3 alin. (1) din Legea 60/1991 prevede: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările (…) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

PROBLEMĂ: Trebuie făcută declarație prealabilă la Primar dacă se organizează o adunare pe stradă în fața unei instituții? Dilema e provocată de faptul că pentru primul aspect ar trebui declarată adunarea, pentru al doilea nu.

SESIZARE: Pentru lămurirea acestei chestiuni a fost sesizată curtea supremă de către C.A.București în 2 iulie 2018, la solicitarea asociației Evoluție în Instituție (fără nicio legătură cu protestele magistraților, cum speculează o partea a presei de rea-credință) ; PICCJ a avut o opinie disponibilă aici ;

SOLUȚIE: Prin decizia 19/15.10.2018 (Dosar 1811/12018) ICCJ a admis sesizarea și a decis că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când ele urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice (drum public, carosabil, trotuar) ori în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.
Odată cu publicarea motivării în M.Of, decizia devine obligatorie pentru oricine.

„TRADUCERE”: Prin urmare, dacă o adunare publică se desfăşoară în exterioriul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar acest exterior coincide cu unul dintre locurile indicate în art. 1 alin. (2) din lege, adunarea trebuie declarată în prealabil.

OBSERVAȚIE: Curtea Constituţională a spus deja că introducerea condiției de declarare prealabilă a adunării nu contravine Constituției (decizia 687/2016, par. 19); la fel spune și CEDO (Hotărârea din 28 noiembrie 2007 pronunţată în cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei). Tot CCR a spus că organizarea unor adunări constituie contravenţie numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise (decizia 1351/2010).

ATENȚIE:
– Legea nu se referă la „autorizare” din partea Primarului, ci doar la „declarare prealabilă” către primar din partea organizatorilor; după această declarare, Primarul poate decide interzicerea adunării, cu 48 ore înainte;
– Scopul declarării prelabile nu este obținerea acordului din partea Primarului, ci este acela ca autorităţile publice (primari, unităţi de jandarmi competente teritorial, poliţia locală) să acorde sprijin de specialitate la cererea organizatorilor, astfel ca adunarea să nu se soldeze cu acte de dezordine ori violențe:
– Opinia mea este că, dacă e vorba de adunări spontane, lipsind deci orice formă de organizare, dispozițiile arătate de mai sus nu sunt aplicabile.

Preot: „E momentul sa afurisim, anatemizam, excomunicam”

Preot, profesor la Facultatea de Teologie, recomandă afurisenia și excomunicarea pentru cei care nu au votat la Referendum. 

Cosmin Santi este  cadru didactic al Facultății de Teologie, din cadrul Universității Valahia Târgoviște, și preot paroh al comunității de la Viforâta.

 

 

 

 

În timpul campaniei pentru revizuirea Constituției ni s-a spus ba că e vorba de securizarea definiției căsătoriei (formulare de-a dreptul ciudată, care nu are legătură cu tehnica legislativă), ba că e vorba de protejarea familiei tradiționale (expresie inexistentă în sociologie), de apărarea copiilor față de homosexuali (îndemn homofob) sau chiar de viitorul națiunii române pus în pericol de Occidentul decadent (discurs antieuropean). Ipocrizia nu a putut să ascundă faptul că modificarea „profilactică” a Constituției ar fi fost îndreptată strict împotriva unor semeni de ai noștri, care efectiv au fost damnați timp de trei ani de zile doar pentru că unora li s-ar fi părut că ei ar fi altfel. Cei care am îndrăznit să avem altă opinie am  fost acuzați că suntem păcătoși, ni s-a refuzat sfânta împărășanie și ni s-a promis Iadul în viața de apoi.

Acum, iată că apare o față de creștinismului care a dospit mult timp în spatele mașinilor de lux, catedralei neamului, păcatelor sexuale și mândriei ce caracterizează o parte a clerului. Ieri ne-au exclus din rândul creștinilor, declarând cu tupeu că numai ei, cei 4 milioane care au votat, ar fi astfel. Azi ni se promite răzbunare.

 Eu cred că Biserica (ortodoxă, catolică, neoprotestantă) este într-o mare, mare criză, devoalată în România de acest referendum stupid și inutil, care a dus la irosirea a 35 de milioane de euro: Biserica se amestecă în Stat (lucru interzis de principiul secularizării care caracterizează societatea modernă din ultimii 250 de ani), o parte a clerului instigă lumea la ură (aspect ce contravine învățăturilor din Noul Testament), o altă parte a dezinformat cras în timpul campaniei și al referendumului (făcându-ne să ne punem întrebări legitime cu privire la adevăratele interese urmărite), iar acum ni se promite reactivarea practicilor medievale (ceea ce aruncă în derizoriu ultimele secole de civilizație). Totul pare menit mai degrabă a ține populația credincioasă într-o frică continuă: nu față de Dumnezeu, ci față de om.

Or, acolo unde este frică, nu este libertate. Iar credința trebuie să fie despre iubire, nu despre ură. Păcatele preoților și pastorilor relevate mai sus nu pot fi trecute cu vederea. Ei au o datorie, de a sluji spre binele poporului pe care îl păstoresc. Nicidecum să întoarcă omul împotriva omului.

 

AIUD: al treilea liceu din tara unde se preda formal educatia juridica

Astăzi, 27 sept 2018, a avut loc o întâlnire între judecătorul Cristi Danileț din Cluj și 200 de elevi de la toate liceele din Aiud. Pe parcursul unei ore și jumătate, elevii au aflat despre importanța respectării Constituției și a legilor țării, rostul autorităților în protejarea drepturilor, necesitatea exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor.

Tot astăzi, doamna profesor Iulia Adriana Oana Badea, care este și Primarul municipiului Aiud, a anunțat următoarele acțiuni de educația juridică care se vor desfășura în localitate:

1) Începând din acest an școlar la clasele a XI-B și a XI-a C de la Colegiul Tehnic din Aiud se va studia materia „educație juridico-economică” ca disciplină opțională. Ea va fi predată timp de două ore pe săptămână chiar de către doamna Badea, titular al catedrei din acest liceu. Astfel, Aiud devine al treilea municipiu din România unde educația juridică este prevăzută în curriculumul școlar, după ce săptămâna trecută vă anunțam că la Brașov (Liceul „Andrei Mureșanu”) și Iași (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) educația juridică a devenit materie opțională și este predată de profesori de carieră.

2) Se va forma o grupă de 40 de elevi proveniți din toate liceele orașului care o dată pe lună timp de un an școlar vor parcurge un curs de educație juridică susținut de specialiști în domeniu. Este vorba de judecători, procurori, avocați, polițiști.

3) În ședința de astăzi a Consiliului Local Aiud s-a aprobat achiziția printării a 100 de manuale suport pentru studierea educației juridice care vor fi distribuite în mod gratuit liceenilor.

Manualul de educație juridică poate fi descărcat gratuit de AICI; autorul a renunțat la orice drepturi patrimoniale legate de opera sa. Activitățile proiectului de educație juridică coordonate de asociația VeDemJust pot fi urmărite pe pagina de Facebook AICI  și de Instagram AICI. Proiectele asociației sunt prezentate în brășura de AICI.

Pe intelesul tuturor: Legea (vs) Morala

Deseori se face confuzia dintre normele morale și normele juridice. S-a ajuns până acolo încât unii susțin că ceea ce trebuie respectat într-o societate este în primul rând morala bisericească, trebuind a fi ignorate legile care cred respectivii că nu sunt bune. Am făcut mai jos o trecere în revistă a principalelor asemănări și mai ales diferențe dintre morală și legi/drept, urmând ca în final să arăt că ele nu sunt nici pe departe antagonice.

• morala ține de interiorul omului, se adresează conștiinței sale și eventual relației omului cu Divinitatea; legea ține de exteriorul omului, privește acțiunile sale cu ceilalți indivizi;
• morala urmărește Binele; legea urmărește Justețea, adică ordinea socială și pacea între indivizi;
• morala cuprinde reguli încetățenite prin practică îndelungată, fără a exista un anumit moment și organism care să le emită; legea cuprinde reguli edictate în mod expres și sistematic, de un organism bine definit;
• morala se adresează doar membrilor unei anumite comunități frecventate (familială, religioasă, masonică, ONG-istică etc); legea se adresează tuturor cetățenilor, fără nicio deosebire;
• morala recomandă anumite conduite; legea obligă la anumite conduite;
• morala e acceptată benevol de către membrii comunității; legea e impusă de Stat, la nevoie prin forță coercitivă;
• încălcarea moralei e sancționată moral, chiar de către cel care are conștiință și cel mult prin oprobriul comunității ori chiar excluderea din comunitate; încălcarea legii e sancționată de la avertisment sau plata unei sume de bani la izolarea de societate prin închisoare, cu mențiunea că nimeni nu are voie să fie propriul său judecător, ca în cazul moralei;
• există legi care coincid întru totul cu normele morale: de exemplu, copiii au îndatorirea de respect față de părinții lor (porunca a cincea din Biblie care se regăsește în art. 485 Codul civil);
• există legi contrare moralei: intreruperea sarcinii de până la 14 săptămâni în unitate spitalicească este permisă de Codul penal, dar este interzisă de normele religioase (porunca a șasea din Biblie); la fel, fumatul este permis de normele civile, cu respectarea anumitor reguli în spațiile publice, dar este interzis de normele religioase; și tot astfel, condidatura la Primărie sau Parlament a unui condamnat penal este imorală (contrară simțului comun), dar e permisă de lege;
• există norme morale contrare legii: răzbunarea e permisă de Vechiul Testament (Biblia, Exod 21:23-25) sau Mafie, dar este interzisă de lege pe considerentul că nimeni nu își poate face singur dreptate;
• există norme morale total străine de cele legale: de exemplu, cele care reglementează mersul la biserica sau postul, cele care reglementează regulile de zi cu zi dintr-o familie (sărutul la culcare și la sculare, ajutatul la pusul mesei sau la curățenie);
• există norme legale total străine de cele morale: de exemplu, normele de anchetă penală într-un caz judiciar (cu excepția jurământului cu invocarea Divinătății sau a conștiinței).

În rezumat: morala se dezvoltă de jos în sus, prin asumare de colectivitate și are statut de recomandare, fiind sancționată de comunitatea căreia aparții; legea se impune de sus în jos, prin obligație și în caz de încălcare sancțiunea se aplicată de Stat.

Departe de mine gândul de a opune morala legii sau legea moralei. Din contra, convingerea mea este că legea completează morala și invers. Dar există un teren unde suprapunerea lor e uneori inutilă, alteori de-a dreptul periculoasă. Astfel, există zone de drept și zone de non-drept. Familia este prin definiție o zona de non-drept: nicicând statul nu va putea edicta regulile după care funcționează o familie. Cu cât cetățenii renunță mai mult la regulile morale, cu atât coeziunea dintre ei este mai slabă și atunco va fi solicitată intervenția statului prin legi pentru a obliga la conduite care să prevină  ori să sancționeze răul făcut altor indivizi. Numărul mare de legi permit astfel intruziuni ale celorlalți cetățeni, inclusiv a forțelor statele, în viața privată/familială/intimă a individului. Prin mărirea numărului de legi sunt modificare limitele libertății individuăle. Și constat că, din păcate, cu cât numărul legilor crește, cu atât încălcările lor sunt mai numeroase; ca urmare, crește activitatea de reprimare a comportamentelor antisociale (contrare legii). Din această cauză se amplifică contradicțiile, chiar conflictul dintre Stat și individ. Ceea ce face ca, în mod firesc, să fie regândite legi care să limiteze abuzurileSstatului. Care la rândul lor vor fi încălcate. Și tot așa…

Eu te pun secretar de stat, tu ma faci notar public

Prin adresa nr. 89.270 din 19.10,2017 domnul ministrul al justiției Toader Tudorel propune numirea lui Nicolae Liviu Popa ca secretar de stat în Ministerul Justiției; până atunci Popa lucrase ca director general la  UNNPR, aflat în coordonarea MJ. Primul ministrul este de acord cu această propunere și îl numește pe domnul Popa secretar de stat prin Decizia nr. 658 din 24.10.2017.

Pe 10.08.2018 domnul Tudorel Toader solicită Președintelui Uniunii Notarilor să îl propună ministrului justiției pentru a devenit notar public. Pe 13.08.2018 Consiliul Uniunii Notarilor aprobă cererea și solicită suplimentarea numărului de posturi pentru Iași. În acest sens, pe data de 20.08.2018 domnul secretar de stat de la MJ Nicolae Liviu Popa semnează în locul ministrului justiției Ordinul nr. 3216 din 20.08.2018 . Urmează numirea domnului Tudorel Toader în funcția de notar de către ministrul Tudorel Toader, printr-un secretar de stat.

Nu mă îndoiesc că cele descrise mai sus sunt legale. Dar, totuși, o întrebare îmi pun: o fi…firească relația asta de tipul „eu sunt om cu tine, tu ești om cu mine”?!

Legislatia Protocoalelor

HG 502/2018 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate Art.2 alin. (2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, ONAC poate încheia protocoale de cooperare/colaborare cu alte instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat, din țară sau din străinătate.

REGULAMENT din 2017 de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei: Art 7, alin. 2, lit s) propune conducerii MAI încheierea de convenţii, protocoale şi alte asemenea documente, pe domeniul de competenţă, şi acordă viză tehnică documentelor similare încheiate de alte unităţi ale MAI cu diferite organisme; alin. 3 lit. k) colaborează cu STS, precum şi cu celelalte structuri din cadrul SNAOPSN, în conformitate cu prevederile reglementărilor şi protocoalelor în vigoare, pentru asigurarea necesarului sistemelor şi serviciilor de videoconferinţă pentru structurile MAI.

OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal: art. 8 din Legea 14/1992 a SRI se modifică: Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.

ORDIN MAI nr. 201/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare publică şi relaţii publice în Ministerul Afacerilor Interne  Art. 31 (3) Încheierea protocoalelor de cooperare prevăzute la alin. (2) se realizează cu avizul de specialitate al DIRP, iar pentru structurile aflate în subordinea instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea MAI, cu avizul acestora din urmă.

HG 583/2016 privind SNA 2016-2020: pct. 9.2 – încheierea de protocoale de cooperare cu DNA, ANI, PÎCCJ şi DGA, precum şi cu alte instituţii şi alte autorităţi publice care deţin informaţii relevante privind incidentele de integritate

Lege 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – Art. 4 alin (2) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între Agenţie şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-m) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalităţile concrete de acces direct sau indirect la bazele de date privind orice categorie de bunuri ce poate face obiectul unei măsuri asigurătorii sau al confiscării, precum şi procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate.

Legea 203/2015 privind planificarea apărării  Articolul 12 Pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor permanente de apărare și a planurilor de contingență, Ministerul Apărării Naționale poate încheia protocoale de cooperare cu alte ministere și instituții guvernamentale, în condițiile legii.

ORDIN MAI nr. 73/2013 privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte Art. 2 (5) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) şi (4), între unităţile Ministerului Afacerilor Interne pot fi încheiate protocoale de cooperare.

ORDIN MAI 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale CAP. II, C. Activităţi şi misiuni executate în comunSunt evidenţiate activităţile şi misiunile ce sunt executate în comun cu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, structuri ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Garda Financiară, serviciile de urgenţă voluntare sau private, formaţiuni de protecţie civilă de la autorităţile administraţiei publice, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Protecţia Alimentelor, Garda Naţională de Mediu şi alte instituţii sau societăţi specializate de pază, care pot contribui la prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţeanului şi au la bază protocoale de cooperare încheiate în acest sens.

HG 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile: art. 2 alin. (3) Pentru realizarea atribuţiei prevăzute la alin. (2), Ministerul Justiţiei poate încheia protocoale de cooperare cu autorităţile, cu instituţiile publice şi cu persoanele juridice de drept public sau privat care deţin datele prevăzute la alin. (2).

Ordin MAI nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, modificat prin Ordin MAI 26/22015: Art. 24. – (1) Atunci când situaţia operativă o impune, în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice pot fi angrenate, în condiţiile legii, structuri de poliţie locală.(2) Integrarea efectivelor poliţiei locale în dispozitivul de menţinere a ordinii şi siguranţei publice se face având în vedere prevederile Planului unic de ordine şi siguranţă publică şi ale Planului de ordine şi siguranţă publică al poliţiei locale, în baza unor protocoale de cooperare încheiate între inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi autoritatea administraţiei publice locale.(3) Protocoalele prevăzute la alin. (2) vor cuprinde detalii privind modul concret de realizare a activităţii de patrulare şi de utilizare a resurselor logistice.

HG 215/2012 privind SNA 2010-2015: Obiectiv 2, măsura 4: dezvoltarea, consolidarea şi implementarea activităţilor cuprinse în protocoalele de colaborare (cu valoare operaţională optimă) cu instituţii şi autorităţi publice, monitorizarea periodică a îndeplinirii lor.

STRATEGIA NAŢIONALĂ din 2010 privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012: Inspecţia Muncii a încheiat protocoale de cooperare în vederea diminuării fenomenului muncii nedeclarate cu următoarele instituţii:- Inspectoratul General al Poliţiei Române;- Autoritatea pentru Străini;- Garda Financiară;- Inspectoratul de Stat în Construcţii;- Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;- Oficiul Român pentru Imigrări;- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;- Jandarmeria Română.Prin aceste protocoale instituţiile semnatare şi-au asumat ca responsabilitate informarea operativă cu privire la existenţa situaţiilor în care se desfăşoară muncă nedeclarată.

REGULAMENT din 2008 de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Art. 12 lit. i) asigură colaborarea cu autorităţile de supraveghere prudenţială, autorităţi de aplicare a legii, autorităţi cu atribuţii de control financiar şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, prin încheierea de protocoale de cooperare în care sunt stabilite măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legii;

LEGE nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul Românie Art. 54 alin. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin prin prezenta lege, Ministerul Apărării Naţionale şi celelalte autorităţi publice pot încheia protocoale de cooperare.

PLAN DE ACŢIUNE din 31 octombrie 2007pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei: Pe baza evaluării tipurilor de informaţii şi a surselor de informaţii necesare desfăşurării unei activităţi eficiente de control se va crea cadrul de cooperare interinstituţională prin încheierea unor protocoale de cooperare privind schimbul de informaţii pentru atingerea obiectivelor ANI.

Strategia Națională de Luptă Antifraudă din 2006 – având încheiate 25 de protocoale cu entităţi raportoare interdepartamentale, interministeriale şi interservicii, inclusiv cu serviciile de informaţii; până în luna decembrie 2005, DLAF va încheia protocoale de colaborare cu instituţiile potenţial deţinătoare de informaţii cu privire la fraude şi nereguli legate de fondurile comunitare (Serviciul Roman de Informaţii, Inspectoratul General al Poliţiei Române, ANAF);

STRATEGIA din 17 martie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale: La nivel interinstituţional, forţele de ordine publică ale Ministerului Administraţiei şi Internelor cooperează cu structurile cu atribuţii în domeniu din alte ministere şi alte instituţii abilitate. Prin procesul de cooperare cu acestea se urmăresc promovarea şi participarea la elaborarea unor acte normative, ordine şi instrucţiuni pe probleme de interes comun, permanentizarea şi amplificarea schimbului de informaţii conform atribuţiilor şi competenţelor conferite de legislaţia în vigoare, mediatizarea activităţilor şi a rezultatelor acţiunilor întreprinse de forţele de ordine. În acest sens se încheie protocoale de cooperare, se întocmesc planuri de acţiune comune, planuri de cooperare bilaterale şi multilaterale între ministerele interesate, în funcţie de situaţia operativă.

Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului: Art. 7 În scopul prevenirii și combaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desfășoară activități specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Articolul 6 (1) La nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, potrivit prezentei legi.(2) În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, denumit în continuare SNPCT, la care participă următoarele autorități și instituții publice: a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coord onare tehnică; b) Ministerul Administrației și Internelor; c) Ministerul Apărării Naționale; d) Ministerul Afacerilor Externe; e) Ministerul Economiei și Comerțului; f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;g) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;h) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului; i) Ministerul Sănătății;j) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației; k) Ministerul Finanțelor Publice; l) Ministerul Integrării Europene; m) Ministerul Justiției; n) Serviciul de Informații Externe; o) Serviciul de Protecție și Pază; p) Serviciul de Telecomunicații Speciale; q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; r) Banca Națională a României; s) Agenția Națională de Control al Exporturilor; t) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; u) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. 

 

HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România Art. 153 Instituţiile competente în realizarea verificărilor de securitate coopereaza, pe bază de protocoale, în indeplinirea sarcinilor şi obiectivelor propuse.Art. 227: În îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce le revin, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, ADS competente cooperează pe baza protocoalelor ce vor fi încheiate între ele cu avizul ORNISS.

Sute de mii de vizualizari: „Educatia ar impiedica cetatenii sa aleaga condamnati”

Bataia e rupta din rai, dar ne arunca afara din Europa

Începând cu data de 3.10.2017, violența domestică este interzisă în mod absolut în România. În tradiția familiei românești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. Spun „tradiție” pentru că bătaia datează din cele mai vechi timpuri și o întâlnim în mod regulat în jurul nostru. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata crește”. CtEDO a stabilit săptămâna trecută că nici tradiția, nici disciplina nu pot fi justificări pentru pedepsirea corporală a copiilor.

Situația internațională: Violența în familie se întâlnește peste tot în lume. Pentru combaterea ei au apărut instrumente internaționale, la care și România este parte: Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, ratificată de România în 1990; Comentariul General nr. 8/2006 privind drepturile copilului la protecție împotriva pedepselor corporale emis de Comitetul Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului; Comentariul General nr. 3/2011 privind dreptul copilului de a fi ferit de orice formă de violență; Recomandarea Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (2009)10 privind strategiile integrate naționale pentru protejarea copiilor de violență;  Convenția de la Istambul din 2011, ratificată de noi anul trecut; Declarația de la Panama pentru încheierea violenței împotriva copiilor din 2017.

Legislația națională: În Evul Mediu bătaia în familie era atât de firească încât ea a fost prevăzută în lege: bărbatul avea voie să îți bată femeia, numai să nu fie cu vrăjmășie, adică ca el să nu dea cu toiagul astfel încât să curgă sânge sau să nu dea cu toiagul în fața ei (art. 23 alin. 1 Pravila lui Vasile Lupu din 1646 și art. 185 alin 1 Pravila lui Matei Basarab din 1652). În perioada modernă, violența la nivelul familiilor din România ajunge la cote atât de alarmante încât din anul 2000 se permite poliției să se sesizeze pe orice cale de asemenea acte, nu doar la plângerea victimei; în anul 2003 a apărut Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; iar din 2012 s-au introdus în această lege prevederi cu privire la ordinul de protecție. Mai mult, din 2004 a apărut Legea 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care interzice în mod expres orice pedeapsă corporală (art. 33, 89, 94, 95). Iar noul Cod penal din 2014 prevede sancțiuni mai aspre cu o pătrime în cazul infracțiunilor săvârșite asupra unui membru de familie (prin membru de familie se înțelege rudele de sânge până la gradul patru, copilul adoptat, soțul, concubinul).

Statistici naționale: Cu toate acestea, violența sălbatică (că nu poate fi vorba de „domestică”) nu s-a diminuat. Statisticile recente ne arată că: 4 din 10 români au cunoștință despre un caz de violență de acest gen; în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie; la fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată în familie; la fiecare 2 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie; 6 din 10 copii sunt bătuți în familie.

Condamnarea României: Pe data de 3 octombrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza D.M.D. Starea de fapt este următoarea: un copil în vârstă de 3 ani este bătut de tatăl său în anul 2004, părinte care ulterior și divorțează de mama copilului. E anunțată Protecția Copilului și de câteva ori Poliția. De abia la a patra sesizare se pun în mișcare autoritățile: procurorul finalizează cercetarea după trei ani, un an mai târziu tatăl e achitat de prima instanță, dosarul se plimbă între instanțe și de abia în anul 2012 autorul e condamnat definitiv, fără a se acorda nicio despăgubire victimei și fără ca acest lucru să îl motiveze.

Curtea de la Strasbourg este șocată de mentalitatea judecătorilor români cu privire la violența în familie care o reflectă, de fapt, pe cea a românilor. Iată ce se spune în paragraful 49: Curtea notează, de asemenea, că judecătoria, în prima rundă a procedurii, l-a achitat ​​pe D.D., după ce nu a găsit nici o infracțiune în „comportamentul său ocazional necorespunzător față de reclamant”. De-a lungul acestui context, tribunalul județean pare mai târziu să considere că acte de violență „izolate și aleatorii” ar putea fi tolerate în sfera familiei. Curtea nu înțelege modul în care această declarație se încadrează în dispozițiile relevante ale legislației interne care interzic în termeni absoluți pedeapsa corporală. Asigurarea unei demnități de bază copilului înseamnă că nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că ea ar fi acceptată ca „tradiție”, fie că ea ar fi deghizată ca „disciplină”. Unicitatea copiilor – potențialul și vulnerabilitatea lor, dependența lor de adulți – face imperativ ca ei să beneficieze nu de mai puțină protecție, ci de mai multă, în fața violenței, și inclusiv să fie protejați de pedeapsa corporală, aceasta din urmă fiind invariabil degradantă.

Post scriptum: Nu doar familia este mediul propice pentru bătaie. La școală, generația mea a prins vremuri în care elevii erau bătuți cu arătătorul peste palme sau la fund, trași de perciuni, pălmuiți sau dați cu capul de tablă de către profesori. O generația înaintea mea a prins vremuri când elevii erau pedepsiți să stea cu genunchii pe coji de nucă. Azi, ascundem violența din școală sub denumirea la modă „bullying” care implică în special elevi ce folosesc bătaia pentru a se impune și a umili pe cei mai slabi. Dar nu e de mirare, cât timp filmele și jocurile de azi promovează violența, iar, mai nou, bătăile între adulți au loc în văzul lumii, în studiourile de televiziune.

 

Scrisoare deschisă adresata ministrului justitiei ref. desecretizarea arhivei SIPA

Domnului ministru al justiției,

profesor univ. dr. Tudorel Toader

Stimate domnule ministru al justiției,

Referitor la declarația dvs de desecretizare a arhivei SIPA pe care presa a preluat-o în cursul zilei de azi, vă rog să reflectați în mod temeinic cu privire la această decizie.

SIPA este o episod urât în istoria justiției românești. Ani de-a rândul magistrații au fost spionați, probabil și controlați ori șantajați, prin intermediul acestui serviciu secret militarizat aflat în perioada 1991-2005 în subordinea ministrului justiției și care ar fi trebuit să se ocupe doar de faptele ilegale din mediul penitenciar.

Informațiile care se află acum în arhiva SIPA depozitată în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și sigilată de o comisie din care am făcut parte și eu, privesc aspecte profesionale și de viața privată a angajaților din sistemul de justiție, inclusiv a magistraților. Față de conținutul unor documente aflate acolo și la care am avut acces (note informative realizate în urma discuțiilor  cu diverse persoane, consultării de dosare judiciare ori filaje realizate de agenții SIPA) consider că acestea nu trebuie să devină accesibile publicului! Nu există niciun interes al publicului să afle zvonuri, bârfe, scenarii privind magistrații sau orice altă informație de acest gen.

Elementele adunate de acest serviciu secret în mod nelegal nu trebuie să devină instrumente de amenințare sau batjocorire a judecătorilor și procurorilor, indiferent că sunt în funcție sau care și-au încetat deja activitatea. După mine, acele documente nu prezintă niciun fel de credibilitate, iar după inventarierea lor și separarea de celelalte documente interesând chestiuni administrative legate de activitatea SIPA (inclusiv numele angajaților SIPA și informatorilor acestora), ele  trebuie imediat topite.

Numai în acest fel se poate pune capăt activității de control a carierei magistraților de către factori politici și servicii secrete din perioada 1997-2004.

Cu stimă,

judecator dr. Cristi Danileț

„Depolitizarea” CCR?!

Au fost voci în aceste zile care, exprimând dezacordul față de decizia CCR care a „sancționat” DNA în legătură cu urmărirea penală desfășurată în legătură cu OUG 13/2017, au cerut „depolitizarea” Curții Constituționale. Unii s-au arătat nemulțumiți de faptul că CCR are membrii numiți de organisme politice și au avansat ideea ca atribuțiile să fie preluate de curțile ordinare de justiție. Eu cred că aceștia nu înțeleg rolul CCR, care nu este de a soluționa cauze de drept comun, ci de a verifica conformitatea legilor adoptate de Parlament, respectiv a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență aprobate de Guvern, cu actul fundamental al țării, Constituția. Mai mult, în tradiția altor state europene, membrii curților constituționale – înțelese ca instituții politico-juridice – sunt desemnați cu prioritate de către puterile politice ale statului. Iată mai jos un tabel relevant:

Decizia CA Alba-Iulia dezincriminare abuz in serviciu

                                                                                Nr.3/14.02.2017 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

Alba Iulia, str. I.C. Brătianu, nr.1, jud.Alba

Tel 0258810289, 0258810293, Fax 0258810286

E-mail cosmin.muntean@just.ro,

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Alba Iulia este abilitat să vă remită următorul:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Extras cuprinzând considerentele deciziei penale nr.20 din 09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. 4754/97/2016 prin care a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul Dan Daniel

 pe care vă rugăm să-l daţi publicităţii, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice:

 

 

„R O M Â N I A

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

Dosar nr. 4754/97/2016

 

DECIZIA PENALĂ Nr. 20/A/2017

Şedinţa publică de la 09 Februarie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost reprezentat de procuror

Pe rol pronunţarea asupra contestaţiei la executare formulată de petentul Dan Daniel împotriva sentinţei penale nr. 154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4754/97/2016.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2017, care fac parte din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra prezentei contestaţii

 

16. Prin încheierea penală nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016 s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat Dan Daniel, dom. în (…).

În temeiul art.275 al.2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare către stat.

(……………………………………………………………………………………):

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul instanţei sub nr.4754/97/14.10.2016, petentul condamnat Dan Daniel a solicitat să se dispună încetarea de drept a executării pedepsei principale, complementare şi accesorii de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 al.1 lit.a) şi b), al.2 C.pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea 78/2000 raportat la art.297 al.1 C.pen., prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.3230/97/2015, definitivă prin decizia penală nr.338/A/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia.

 În drept, petentul a invocat dispoziţiile art.598 al.1 lit.d) C.pr.pen., şi pe cele ale art.4 şi 6 C.pen., precum şi decizia nr.405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art.297 al.1 C.pen., constatându-se că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

(……………………………………………………………………………………):

1. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în termen legal condamnatul Dan Daniel, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii şi admiterea contestaţiei formulate.

(……………………………………………………………………………………):

III. Deliberând asupra contestaţiei formulate, Curtea de Apel Alba Iulia constată că este fondată, motiv pentru care o va admite, însă va reţine un alt temei juridic decât cel indicat de petent în cuprinsul cererii adresate Tribunalului Hunedoara.

 

Conform art.3 C.pen. (Activitatea legii penale) legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Conform art.4 C.proc.pen. (Aplicarea legii penale de dezincriminare): „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Potrivit art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „ Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”.

Conform art.595 alin.1 C.proc.pen. (Intervenirea unei legi penale noi): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”.

Conform art.297 alin.1 C.pen. infracţiunea de abuz în serviciu constă în „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Conform art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Conform art.5 din Legea nr.187/2012 „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete”.

Prin Decizia nr.405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.07.2016 (deci ulterior rămânerii definitive  a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În considerentele deciziei menţionate se arată următoarele:

60. (…), Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
61. (…) Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
62. În concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern – prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii””.

Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

Având în vedere această modificare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.proc.pen., a avut loc, în baza art.5 din Legea nr1.87/2012, o modificare identică a conţinutului infracţiunii prevăzute de art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000,    

Prin urmare, nu se poate considera (aşa cum a apreciat prima instanţă) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanţa constituţională admiţând prin decizia menţionată o excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult, din analizat prevederilor Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale rezultă că singurele decizii pe care aceasta le poate pronunţa în cazul invocării unor excepţii de neconstituţionalitate sunt de admitere sau de respingere a excepţiilor şi nu de interpretare.

De asemenea, ţinând seama de formulările imperative din cuprinsul deciziei nr.405/2016 şi de enumerarea limitativă a actelor normative a căror încălcare poate duce la comiterea infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că nu pot fi reţinute considerentele încheierii pronunţată de Tribunalul Hunedoara în sensul că „dispoziţiile art.52 al.4 şi 5 şi art.58 al.2 lit.a) din HG nr.611/2008, reţinute ca fiind încălcate de inculpat, reprezintă normele legislaţiei secundare, care detaliază şi transpun în executare normele legislaţiei primare, adică pe cele ale art.57 al.3 şi 58 al.2 lit.a) din Legea nr.188/1999, reţinute şi acestea ca fiind încălcate de inculpat”.

În acest sens, reamintim că în Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituţională a reţinut că “decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“, iar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că “puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituţională a mai statuat că “atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii“.

Revenind la prezenta cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că prin pronunţarea Deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale a intervenit o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, constată că temeiul corect al cererii formulate de contestator este cel prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., iar nu cel indicat în cuprinsul contestaţiei la executare, şi anume art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen. Potrivit acestui din urmă text legal contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Având în vedere textele legale menţionate mai sus, se impune a se verifica dacă în situaţia contestatorului, condamnat prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia pentru infracţiunea prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000, a intervenit cazul prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., respectiv dacă a avut loc dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat.

O precizare ce se impune a fi făcută în prealabil este aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au judecat fondul cauzei (în primă instanţă şi în apel).

Curtea de Apel Alba Iulia constată că prin sentinţa penală menţionată (filele 12-13), atunci când s-a stabilit încadrarea juridică a faptei comise de contestatorul din prezenta cauză, Dan Daniel, s-a arătat că acesta, împreună cu inculpatele Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina în calitate de membri al comisiei de concurs privind ocuparea funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, organizat în data de 17.07.2014 de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, nu şi-au îndeplinit atribuţiile impuse de această calitate, în sensul întocmirii unor propuneri de subiecte pentru concursul menţionat, inculpatul Dan Daniel solicitându-i candidatei Georgescu Monica să procedeze la întocmirea propunerilor de subiecte şi a variantelor de concurs, iar inculpaţii Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina acceptând acest lucru, încălcând astfel dispoziţiile art. 52 din H.G.611/2008, ceea ce a condus la fraudarea concursului desfăşurat la data de 17.07.2014, aducându-se atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin.3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obţinându-se în acest fel un folos necuvenit pentru inculpata Georgescu Monica, respectiv ocuparea, în mod definitiv, a funcţiei de director general al D.G.A.S.P.C. Hunedoara.

Curtea constată că, potrivit art.52 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici:

Art. 52 – (1) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul.

(2) Pentru candidaţii la ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mai multe serii.

(3) Comisia de concurs stabileşte subiectele şi alcătuieşte seturile de subiecte pentru proba scrisă, în ziua în care se desfăşoară proba scrisă.

(4) Fiecare membru al comisiei de concurs propune cel puţin 3 subiecte. Pe baza propunerilor membrilor comisiei de concurs sunt astfel întocmite minimum două seturi de subiecte care vor fi prezentate candidaţilor.

(5) Membrii comisiei de concurs răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse. Lista subiectelor propuse de fiecare membru al comisiei de concurs se anexează la raportul final al concursului, cu menţionarea membrului comisiei de concurs care a propus subiectul.

(6) Seturile de subiecte se semnează de toţi membrii comisiei de concurs şi se închid în plicuri sigilate purtând ştampila autorităţii sau a instituţiei publice organizatoare a concursului.

(7) Comisia de concurs stabileşte punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică odată cu subiectele.

(8) În cazul în care proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult două zile înainte de proba scrisă, cu condiţia ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test-grilă. Întrebările pentru fiecare test-grilă se stabilesc în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, înainte de începerea acestei probe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (2) şi alin. (5) – (7).

(9) În cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, punctajul maxim stabilit pentru testele-grilă nu poate depăşi 30% din punctajul probei scrise, diferenţa de punctaj fiind alocată subiectelor de sinteză sau rezolvării unor situaţii practice.

(10) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a concursului, membrii comisiei de concurs au obligaţia de a stabili baremul detaliat de corectare a subiectelor. Acesta se afişează la locul desfăşurării concursului anterior corectării lucrărilor”.

Cât priveşte trimiterile făcute în considerentele sentinţei de condamnare a contestatorului (filele 10-18) şi ale deciziei date în apel (filele 2-18) la prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, Curtea constată următoarele:

– trimiterea la prevederile art.57 alin.3 din această lege, potrivit cărora „Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale” nu a fost făcută cu referire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul, ci pentru a se indica urmarea imediată a infracţiunii, instanţa reţinând că prin fraudarea concursului s-a adus  atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin 3  din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici; instanţa a mai reţinut că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este subiectul pasiv special al infracţiunii, arătând că aceasta a suferit o vătămare a intereselor sale legitime de a organiza un concurs pe bază de competenţă, ce presupune confirmarea de către candidat a cunoştinţelor si a aptitudinilor necesare exercitării funcţiei publice, lucru care nu poate fi realizat în situaţia în care un candidat îşi întocmeşte chiar el în mod fraudulos subiectele pentru concurs; se mai impune a se menţiona că aceasta a fost singura referire la prevederile Legii nr.188/199 făcută de instanţele care au judecat cauza în fond şi apel atunci când s-a reţinut încadrarea juridică a faptei comise de contestator;

– trimiterea la prevederile art.92 alin.2 din lege s-a făcut doar pentru a se indica faptul că era necesară organizarea unui concurs pentru funcţia vacantă; potrivit acestui text, „Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.

– trimiterea la prevederile art.58 alin.2 lit.a din Legea nr.188/199 s-a făcut doar pentru a se indica cine anume are competenţa de a organiza concursul de recrutare pentru funcţia publică vacantă, acesta având următorul conţinut: „Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală este organizat, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern”;

Având în vedere toate acestea, Curtea constată că prin hotărârea de condamnare a contestatorului nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.

Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunţării deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia  constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, fiind intervenită dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.proc.pen. Curtea va admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o va desfiinţa în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. va constata dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Va dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2 C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desfiinţează în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. constată dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2  C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.02.2017.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2016, care fac parte din prezenta hotărâre.

     Preşedinte,                                                                                      Grefier,”

 

 

 

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Abuzul prin incalcare de HG nu mai este infractiune

Ieri a fost pronunțată o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia prin care un inculpat este pus în libertate, deși fusese condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.

Pentru că a apărut motivarea deciziei și fără a-mi permite un comentariu pe marginea procedurii urmate, voi face câteva comentarii:

Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuții poate duce la sancționare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariția deciziei CCR, a fost exercitată o contestație la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuțiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracțiune.

Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistrații sunt obligați să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituțională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracțiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile.

Precizez că apariția OUG 13 nu are nicio incidență în speța de mai sus. Așa cum am comentat la data apariției acesteia, Guvernul invocase pretextul existenței deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci și pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancțiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs și pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel.

Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituțional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de față. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași.

Cei care și-au dat seama de manipularea practicată de unele trusturi de presă în legătură cu această decizie de la Alba-Iulia au fost Digi24, Ziare.com, CluJust, RoL.

AȘADAR:

Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

UPDATE, 15 febr. 2017: Iată și comunicatul Parchetului de pe lângă IIC referitor la această chestiune:

 14  februarie 2017

COMUNICAT

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

O luam de la capat: proiect de lege privind modificarea Codurilor

UPDATE, 07.02.2017: MJ a retras acest proiect de lege – vezi comunicat.

Guvernul încearcă iar modificarea codurilor, de această dată prin lege. Doar că…modificările reiau prevederile controversate din OUG de marți noapte la care însuși Guvernul a renunțat duminică. În mod curios, deși ieri Ministerul Justiției a trimis pe fax și azi prin curier documentul la CSM pentru avizare (număr de înregistrare 2/20578/05.02.20177), după cum reiese și din comunicatul oficial al CSM, azi informează că nu ar intenționa modificări la coduri, după ce ieri seară Guvernul a anunțat că nu își asumă acum accest proiect de lege.

Guvernul ne-a argumentat că este o urgență în a modifica codurile marți noapte pentru a le pune în acord cu unele decizii ale CCR. Așa a apărut OUG 13/2017. Citind-o, am arătat că modificările propuse exced cerințelor CCR. Mai mult, nu se justifica urgența din moment de OUG prevedea un termen de 10 zile pentru aplicarea celor mai importante prevederi ale sale. Urmare a reacției magistraților și a societății civile, Guvernul a adoptat duminică OUG 14/2017 care a abrogat ordonanța de marți.

Tot duminică, Guvernul a decis să preia modificările din OUG 13/2017 într-un proiect de lege. Iată mai jos modificările propuse în acest nou document:

• se extinde nepedepsirea favorizării făptuitorului la afini – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR această modificare;
• se extinde nepedepsirea celor care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative  – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
• abuzul în serviciu – se preia cerința din decizia CCR 405/2016 cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu doar dacă sunt prevăzute în lege, OG sau OUG; se renunță la pragul de 200.000 lei pentru prejudiciu, prevăzut de OUG 13. Dar din nou se extind modificările la ceea ce nu a cerut CCR, reluându-se prevederi identice din OUG 13: se reduce pedeapsa de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani sau amendă și se elimină obligativitatea pentru judecător de a interzice celui condamnat să nu mai exercite funcția pentru 1-5 ani; se reduce drastic pedeapsa pentru abuz în serviciu prin discriminare, de la 2-7 ani la o lună-un an sau amendă; nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
• neglijența în serviciu nu va mai fi infracțiune – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
• conflict de interese – arată la fel ca în OUG 13; CCR a cerut în decizia 603/2015 lămurirea sintagmei „raporturi comerciale”. Dar în loc de aceasta, sintagma se elimină cu totul; la fel, se elimină încă două ipoteze când se comite infracțiunea de conflict de interese și pe care CCR nu le-a analizat (raporturi de muncă, donații și cadouri);
• pentru șoferii băuți – la fel ca în OUG 13, modificarea e impusă de dec.CCR 732/2014;
• rezolvarea acțiunii civile în caz de prescripție – la fel ca în OUG 13, modificare impusă de decizia 586/2016 ( dar care în mod straniu nu apare în OUG 14);
• prelungire control judiciar – sunt modificări impuse de dec. 614/2016;
• denunțul se va introduce în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei – la fel ca în OUG 13, dar nu a cerut CCR această modificare; tot nu se prevede o sancțiune a nerespectării acestui termen. În mod ciudat, pentru 5 zile această dispoziție introdusă prin OUG 13 a fost în vigoare, prin OUG 14 s-a renunțat la ea, dar văd că iar se dorește a fi introdusă.

Documentul a fost întocmit ieri la Ministerul Justiției. A fost primit azi de către CSM și a fost trimis la instanțe și parchete pentru a exprima un punct de vedere până la 10 februarie. El poate fi accesat aici: proiectcpsicpp-proiectnou

OUG cu norme neintrate in vigoare poate fi abrogata

Legea 24/2000 cu privire la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative spune că un act normativ iese din vigoare prin ABROGARE.

Nu are importanță că unele norme din OUG sunt în vigoare și altele urmează să intre în vigoare – se spune asta expres în dispozițiile redate mai jos. Așadar, trebuie o nouă OUG de abrogare a OUG 13 de marți noapte, dar – atenție – și această nouă OUG trebuie publicată în MOf. și depusă la Parlament până pe 10 febr 2017 și apoi, evident, Parlamentul să o aprobe (căci dacă o respinge, va însemna că este menținută toată OUG de marți).

Unii spun că Guvernul nu va putea da OUG pentru că nu e abilitat de Parlament în acest sens. Să nu facem confuzii: atrag atenția că abilitarea se referă la ORDONANȚE (vezi art. 115 alin.1-4 Constituție, care nu se pot da în domenii rezervate legilor organice), nu la ORDONANȚE DE URGENȚĂ (reglementate în art. 115 alin. 5-6, care se dau în orice domenii, dar numai în situații excepționale).

Iată mai jos reglementările incidente din Legea 24/2000:

Ordonanta de marti noapte pe intelesul tuturor

Adoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală. În aceeași noapte a fost adoptat un proiect de lege cu privire la grațiere, dar acesta va intra în procedură legislativă la Parlament, așadar încă nu există un act normativ privind grațierea care să producă efecte.

De ce OUG? Pentru situații de urgență, când nu se poate aștepta ca Parlamentul să dea o lege, Guvernul poate să o facă în locul lui, prin OUG. Din partea introductivă a OUG nu rezultă în mod clar care ar fi fost urgența ce a impus modificarea celor două coduri, ci doar se face mențiune la apariția unor interpretări neunitare ca urmare a publicării unor decizii ale CCR.

Avizare la CSM. În domeniile care privesc justiția și codurile este obligatoriu de cerut avizul de la CSM, care are doar valoare consultativă. Cu privire la o primă variantă a textului OUG apărut săptămâna trecută, CSM a dat un aviz negativ. Dar marți s-au adus modificări importante textului inițial, astfel că MJ a considerat că e nevoie de un nou aviz de la CSM. La ora 17 a fost primită la CSM noua variantă a nouă variantă a proiectului de OUG. Președinta CSM a fixat întâlnire a Plenului CSM pentru miercuri la ora 9.00, anunțând chiar pe ministru de aceasta. La ora 21.30 OUG era însă aprobată de Guvern, fără aviz de la CSM.

Modificarea C.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului penal, care vor intra în vigoare peste 10 zile:

1. favorizarea făptuitorului. Dacă ajuți o persoană să se sustragă de la proces sau de la executarea pedepsei, comiți o infracțiune. Nu sunt sancționați însă cei care își ajută membrii de familie (părinții sau bunicii ori străbunicii, copiii sau nepoții ori strănepoții, frații sau nepoții acestora, soții sau concubinii).

– OUG mai adaugă acum o categorie de persoane care nu va fi sancționată: afinii până la gradul II, adică de acum nu vor mai fi sancționați părinții și bunicii soțului, copiii și nepoții soțului, frații soțului. Aceasta înseamnă că dosarele deschise până în prezent pentru aceste din urmă categorii de persoane trebuie închise;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

2. abuzul în serviciu. Reglementarea este modificată aproape în întregime, depășindu-se cerințele unei decizii a CCR (405/2016) care atrăgea atenția asupra unei singure neclarități. Sunt mai multe aspecte aici:

– de acum, fapta va fi infracțiune numai atunci când se încalcă normele dintr-o lege, OG sau OUG și se produce o pagubă de peste 200.000 lei sau o vătămare a drepturilor ori intereselor unei persoane. Asta înseamnă că, de pe data de 11 februarie 2017 faptele de abuz cu prejudiciu de cel mult 200.000 lei nu vor mai fi infracțiuni: dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil (reclamantul trebuie să plătească taxă de timbru, să plătească expertize etc, ceea ce nu se întâmpla în cursul procesului penal). Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier. Încă o precizare: pragul de 200.000 lei este ales în mod arbitrar;

– se reduc limitele de pedeapsă de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani închisoare sau amendă. Deci, noua lege stabilește pedepse mai mici. Efectul este că scad și termenele de prescripție a răspunderii penale, ceea ce afectează dosarele în curs: dacă până acum o infracțiune de abuz în serviciu putea fi reclamată în termen de până la 8 ani de la data comiterii și urmărită/judecată în maxim 16 ani, de acum acest termen va fi de 5 ani, respectiv 10 ani, astfel că dosarele care se află pe rolul organelor judiciare, în care s/au îndeplinit acte de procedură, de mai mult de 10 ani trebuie închise (EDITARE pe 03.02.2017);

– în caz de condamnare, până acum judecătorul trebuia să interzică celui condamnat să exercite o funcție publică timp de 1-5 ani. Prin OUG această interdicție rămâne la latitudinea judecătorului (EDITARE pe 03.02.2017);

– se reduc drastic pedepsele la abuzul în serviciu comis prin discriminare: dacă până acum se pedepsea cu 2-7 ani închisoare și interzicerea dreptului de a mai exercita funcția publică pentru cel care îngrădea drepturile unei persoane pe temei de rasă, naționalitate, religie, sex, dizabilitate etc, de acum se va sancționa cu închisoare o lună-un an sau amendă;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Așadar, există o categorie specială de angajați ai statului care nu pot fi trași la răspundere indiferent cât de mare ar fi paguba produsă sau cât de importantă ar fi vătămarea produsă. Mai mult, se deschide posibilitatea legiferării rasiale!

3. neglijența în serviciu. Până acum, dacă un funcționar comitea printr-o îndatorirea de serviciu o pagubă sau o vătămare, dar nu cu intenție (când ar fi fost abuz), ci prin indiferență sau neglijență, fapta era infracțiune. Peste 10 zile aceasta va dispărea cu totul din Codul penal, indiferent cât de gravă ar fi urmarea faptei. Aceasta înseamnă că dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil. Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier.

4. conflictul de interese Luarea unei decizii de către cel care ocupă o funcție publică în folosul patrimonial al său, al soțului sau al rudei/afinului până la gradul doi este infracțiune. Codul prevedea că astfel de decizii nu pot fi luate nici pentru cei cu care ai fost în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau dacă ai primit cadouri sau donații de la aceștia.

– CCR a atras atenția că textul de lege folosește sintagma „raporturi comerciale” care nu este clarificată (dec. 603/2015) dar, în loc să fie clarificată această sintagmă, prin OUG 13 a fost cu totul eliminată referirea la ea. Mai mult, s-au înlăturat și referirile la raporturile de muncă, cadouri și donații! Prin urmare, dacă iei o decizie ca funcționar public prin care îți avantajezi fostul șef, fostul partener de afaceri sau cel care tocmai ți-a plătit o vacanță la mare, nu vei comite vreo infracțiune;

– în mod corect a fost înlăturat conflictul de interese în mediul privat, fapt conform cu decizia CCR 603/2015.

5. șoferii băuți

– se prevede că alcoolemia peste limita legală (0.8 gr/l alcool pur în sânge) este cea din momentul conducerii, nu cea de la momentul prelevării probelor biologice. Modificarea este corectă, fiind impusă de decizia CCR 732/2014.

– se introduce o nouă infracțiune: consumul de alcool sau stupefiante după producerea unui accident de circulație care a dus la uciderea sau vătămarea unei persoane se pedepsește cu închisoare 1-5 ani.

Modificarea C.pr.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului de procedură penală, care au intrat în vigoare la momentul publicării OUG:

1. achitare în caz de prescripție: Până acum, dacă ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, inculpatul trebuia achitat, iar acțiunea civilă nesoluționată. De acum, chiar și în această situație, judecătorul va trebui să rezolve chestiunea prejudiciului (modificare conformă cu dec. CCR 586/2016), ceea ce este în favoarea victimei.

2. prelungire control judiciar: Pentru a se ralia deciziei CCR 614/2016, OUG 13 prevede că în caz de prelungire a controlului judiciar inculpatul trebuie citat, audiat și să aibă avocat.

3. denunțul Organele de urmărire penală află uneori de comiterea infracțiunilor de la martori, care depun denunțuri. Până la 1 febr. 2017 denunțul se putea depune oricând în termenul de prescripție al răspunderii penale, uneori la ani buni de la comiterea faptei. Prin OUG se prevede că începând cu data de 1 februarie denunțul trebuie depus în termen de 6 luni de la data comiterii faptei. Doua consecințe sunt de subliniat:

– nu sunt vizate dosarele începute până la data de 31 ianuarie 2017, inclusiv. Aceasta pentru că normele de procedură penală nu retroactivează, așa cum se întâmplă în materia normelor penale;

– nu se prevede vreo sancțiune a încălcării acestui termen. Practic, chiar dacă o faptă este adusă la cunoștința poliției sau procurorului după cele 6 luni, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu. Rămâne ca practica să decidă dacă sunt și alte consecințe.

Procedura în Parlament OUG a fost depusă ieri la Parlament. Acesta o poate aproba sau respinge, conform art. 115 alin. 4 Constituție. Procedura este una rapidă, însă va dura cu siguranță mai mult de 10 zile, actul normativ trebuind să treacă prin cele două Camere ale Parlamentului.

Punctele slabe ale OUG. Conform art. 115 alin. 4 Constituție, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Or, chiar prin OUG se amână intrarea în vigoare a modificărilor aduse la Codul penal timp de 10 zile.

Ce se poate face?

– Guvernul să revină asupra OUG 13/2017 și să o modifice ori chiar abroge;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate a OUG. E la latitudinea sa exclusivă dacă va ataca OUG 13/2017, ceea ce poate fi făcut oricând de la momentul apariției în M.Of., căci textul Constituției nu cere ca normele din ordonanță să fie în vigoare, ci doar ca ordonanța să existe ca act normativ;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Deci, dacă exista un proces pe rol cu termen azi-mâine-poimâine, în care sunt incidente articolele din OUG 13/2017, procurorul de ședință, eventual un procuror DNA, poate cere asta instantei, care le poate trimite la CCR;

– În temeiul art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei și art. 34-39 din Legea 74/1992 CSM poate declanșa conflictul constituțional între autoritățile statului – CSM, instanțele judecătorești și Ministerul Public pe de o parte, respectiv Guvernul pe de altă parte. Pe data de 1 februarie Președintele CSM a și anunțat acest lucru;

Intrarea în vigoare a OUG:

– modificările la C.pr.pen. au intrat în vigoare pe data de 1 februarie 2017;

– modificările la C.pen. vor intra în vigoare pe data de 11 februarie 2017. Chiar dacă OUG va fi apoi retrasă de Guvern, respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de CCR, modificările la C.pen. își vor fi produs efectele: fiind vorba de o lege mai favorabilă inculpaților (a se vedea art. 5 alin. 2 C.pen.)

Concluzii:

• OUG nu era urgentă, din moment ce pune în acord Codul penal cu decizii chiar mai vechi de un an și se dă un termen de 10 zile pentru aplicare;
• Îndreptarea pe cale juridică a acestei situații poate avea loc doar până la data de 11 februarie 2017, ora 00.00.

Explicații abrevieri: OUG – Ordonanța de Urgență a Guvernului; OG – Ordonanța Guvernului; MJ – Ministerul Justiției; CSM – Consiliul Superior al Magistraturii; CCR – Curtea Constituțională a României; C.pen. – Codul Penal; C.pr.pen – Codul de procedură penală

INTERVIU: confiscam banii coruptilor si facem noi penitenciare

Interviu apărut pe 30 ian -12 febr 2017 în nr 1 (1219) al revistei Academia Cațavencu sub titlul Cristi Danileț, judecător: ”Dacă i-am condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să construim penitenciare noi”

După ce a fost membru CSM și unul dintre cei mai blamați oameni la televiziunile mogulilor, Cristi Danileț a revenit în scaunul de judecător, dar continuă să fie o voce puternică în spațiul public românesc. Cu riscul să fie înjurat iarăși, seară de seară, de ALDE Badea, Ciutacu, Gâdea și Ciuvică, Danileț nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, pentru că, spre deosebire de indivizii mai sus menționați, cu toții absolvenți de Părerologie, el a făcut Dreptul și deci e cel mai în măsură să ne explice care-i treaba cu cei doi elefanți, Amnistia și Grațierea, care sunt pe cale să rupă păienjenișul sistemului mafiot țesut cu atâta migală de penalii din Parlament.

Domnule Danileț, pentru cei neinițiați în tainele Dreptului, cei care au deschis mai târziu televizoarele sau cei care au votat cu PSD, explicați vă rog: care ar fi diferența dintre amnistie și grațiere?

Regula este că o persoană care comite o infracțiune trebuie să fie condamnată la o pedeapsă. Cum e posibil totuși ca cel vinovat să nu ajungă acolo unde îi e locul? Simplu: gândiți-va la cele trei elemente din regula expusă  – persoana, infracțiunea și pedeapsa. Așadar: dacă persoana dispare, evident că nu ajunge la închisoare (asta se numește fie fugă, fie… deces); dacă omul e iertat de infracțiunea comisă, atunci aceasta e ștearsă din cazierul lui (asta se numește amnistie); dacă omul e condamnat, asta se scrie în cazierul lui, dar se decide să fie iertat de pedeapsă și, deci, de a mai sta în închisoare (asta se numește grațiere).

Nicolae Ceaușescu dădea grațierea numai de ziua lui, pe 26 ianuarie. De ce credeți că au vrut să se grăbească adevărații săi urmași și s-o dea mai devreme, pe 18 ianuarie?

Poate că încă nu ne-am prins cine e născut pe 18 ianuarie…Serios vorbind, e puțin ciudat cum pe la mijlocul săptămânii cu pricina nu se știa dacă există vreun proiect de act normativ și brusc, într-o dimineață de miercuri, el apare pe masa Guvernului. Cert este un lucru: niciun proiect de act normativ privind sistemul judiciar nu poate fi aprobat de Guvern sau Parlament dacă nu are girul CSM. Așa că avem puțin timp să facem dezbateri pe aceste propuneri.

Când e vorba să dea o lege controversată, liderii PSD dau mai întâi ei bir cu fugiții: Ponta a plecat să-l jelească pe Mandela, Dragnea s-a dus să facă pe ospătarul lui Trump. Este asta o nouă tehnică de lovitură de stat, lovitura de stat dată din deplasare?

Încerc să fiu cât mai rezervat în a comenta atitudinea unor membri de partid și mă voi concentra pe instituții. Avem un Guvern care nu este Guvernul Dragnea sau Grindeanu, ci este Guvernul României. Misiunea lui este să administreze treburile țării conform legii, sub controlul opiniei publice și, dacă este cazul, al celorlalte puteri. Când intri în ședință de Guvern fără să ai ordinea de zi publicată și ai în mapă gata să fie adoptate acte normative care privesc justiția sau, mai mult, anticorupția, dar nu le-ai discutat cu societatea și cu partenerii instituționali, nu prea e bine…Să sperăm însă că de la depărtare lucrurile se văd și mai clar: opinia publică este importantă, iar a specialiștilor este esențială, așa încât mai întâi faci dezbaterea, apoi decizi dacă emiți actele normative sensibile.

Până la urmă, cel puțin deocamdată, ordonanța cu grațierea a fost băgată la sertar. Cui datorăm această victorie de etapă: Uniunii Europene, președintelui Iohannis sau tinerilor care au ieșit în stradă?

Unei surse. A fost cineva în Guvern care a dezvăluit jurnaliștilor și președintelui țării ce urma să se întâmple a doua zi. Pe mine m-a impresionat reacția oamenilor: mulți au înțeles că ceea ce condamnă Justiția nu poate fi șters într-o noapte cu buretele de către Guvern. De abia după toată această presiune ordonanța cu grațierea a plecat pe circuit pentru avizare. Acuși se va întoarce la Guvern, cu avizele negative de la Justiție, din câte anticipez acum. Dar, în final, Guvernul va decide: grațierea este un act politic și nimeni nu îl poate cenzura. Dacă Guvernul ar decide ca mâine să elibereze din Penitenciare pe toți deținuții, asta e. Noi suntem oameni ai legii și vom respecta legea, chiar dacă nu suntem de acord cu ea.

Potopul de pomeni cu care Dragnea a invadat piața muncii, dar și pe cea a nemuncii, a fost o încercare de a adormi vigilența opiniei publice, pentru ca PSD-ALDE să poată trece mai ușor legile date în favoarea penalilor?

Eu nu fac politică, dar spun de fiecare dată o poantă pe care am auzit-o: ”Întrebare: Știți care e diferența dintre stânga și dreapta?; Răspuns: Cei de dreapta țipă când le sunt încălcate drepturile, cei de stânga țipă când le e foame”. Acum, într-o țară în care numărul celor care muncesc e mai mic decât cel de pensionari, șomeri și asistați social, iar pe aceștia îi găsești seară de seară în fața televizorului unde au stat atât de mult încât au ajuns să creadă că dosarele judiciare sunt politice sau că justiția e controlată de forțe oculte ori agenturi străine, nu mă miră că s-au schimbat valorile: 5 lei la pensie șterg efectul pentru orice drept încălcat, condamnații penali sunt votați în funcții politice, magistrații sunt puși la zid, condamnații au toate drepturile, victimele sunt vinovate că s-au aflat în locul și la momentul nepotrivit. Educația e la pământ, manipularea e peste tot, mai avem puțină speranță în justiția independentă și în ceva presă sănătoasă. Eu spun că dacă sistemul judiciar arată că e ceva în neregulă cu grațierea, atunci e bine să le dăm crezare.

Înțelegem că ordonanța s-ar fi dat ca să scoată deținuții din pușcării, că stau și câte trei în pat. Dar de ce sunt vizați de ea și cei cu condamnări cu suspendare, că ăștia dorm în pat doar ei cu secretara?

Sunt spitale unde stau câte doi pacienți într-un pat, dar nu am auzit de vreo lege să fie dați afară: din contra, cei bolnavi sunt ținuți, cu toate greutățile, în spital până la vindecare, pentru că dacă ies bolnavi afară își pot face rău lor sau îi pot îmbolnăvi pe alții. Tot așa și cu penitenciarele: acolo oamenii au ajuns din culpa lor, nu a altora și trebuie să se vindece pentru a fi reprimiți în societate. Dacă nu plătesc pagubele pricinuite și dacă nu stau cât a spus judecătorul, nu trebuie să iasă decât în cazuri excepționale. Oricum, dacă se strică instalația de apă în spital, nu poate să vină instalatorul să decidă ca un pacient să fie externat din spital, ci el trebuie să repare instalația și atât. La fel, dacă Penitenciarele nu au condiții adecvate pentru deținuți (și, atenție, starea asta nu e de săptămâna trecută, ca să fie justificată apariția unei ordonanțe de urgență!), poate că Guvernul nu ar trebui să decidă că tot ce au stabilit judecătorii poate fi trecut cu vederea, ci ar trebui să aloce banii necesari pentru a mări numărul unităților de cazare, a paturilor, a spațiilor, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale și a programelor de educație, a crește salariile gardienilor etc. Faptul că decide punerea în libertate a unor oameni vinovați de comiterea unor fapte, unele foarte grave, împotriva semenilor și a societății, nu va rezolva problemele existente în mediul penitenciar.

La Antena 3, bocitoarele domnului Voiculescu plâng în fiecare seară soarta unor oameni închiși în urma unor erori judiciare. Sunt erorile judiciare un motiv pentru amnistie sau grațiere în masă?

Nici vorbă. Am citit motivele pe care însuși Guvernul le-a publicat în susținerea ordonanței de grațiere și acolo scrie clar că e vorba de o soluție gândită pentru suprapopularea unora dintre penitenciare. Nici nu ar avea cum să scrie ceva de erori judiciare, căci puterea executivă nu are voie a stabili că puterea judecătorească ar fi greși undeva. Dar haideți să vă spun ceva, să dărâmâm și mitul ăsta al erorilor judiciare cu care populația naivă este păcălită permanent. Avem 3 milioane de dosare în fiecare an, dintre care 12% sunt penale. Uneori se mai comit și greșeli. În acest caz, cel nemulțumit trebuie să conteste hotărârea la instanța superioară. Nu știu ce dezbat televiziunile, încerc să evit cât pot de mult dezbaterile despre cazuri concrete fără să am dosarul în față. Dar vă spun că dacă o parte este nemulțumită de hotărârea unui judecător, asta nu înseamnă că judecătorul a comis o eroare. Iar dacă s-a dat o soluție greșită, nu înseamnă că judecătorul este vinovat în mod automat. Să vă dau un exemplu care apare din când în când în presă: acum câțiva ani o doamnă a fost condamnată la închisoare pentru crimă; după 10 ani de detenție, fiul ei a recunoscut că el fusese criminalul și, fiind redeschis cazul mamei sale, ea a fost pusă în libertate și el a fost închis. Acum, este evident că s-a comis e eroare judiciară, dar ea nu este imputabilă magistraților: pentru că acea mamă, ca să își apere fiul, a decis să ia vina asupra sa declarând procurorului și apoi judecătorilor de primă instanță că ea este autoarea omorului; iar când a revenit asupra declarației sale în fața instanței superioare, nimeni nu a mai crezut-o, pentru că toate probele duceau spre familia ei. Acesta este motivul pentru care acea femeie nu poate primi niciun fel de daune de la stat pentru perioada  de detenție. Oricum, să zicem că se produce o eroare la câteva sute de mii de dosare penale anual. Atunci, președintele țării are dreptul exclusiv să dea un decret de grațiere a acelei persoane. Dar una e grațierea individuală dată în acest caz și alta e grațierea colectivă despre care discutăm acum.

Statisticile arată că în urmă cu câțiva ani, când era premier Victor Ponta, România avea mai mulți deținuți decât are azi. De ce nu s-a dat o grațiere atunci și se încearcă să se dea tocmai acum?

Asta e o întrebare de 100 de puncte, dar eu nu am un răspuns la fel de valoros. Vă pot confirma că numărul deținuților este în scădere și că situația din România este cunoscută încă din anul 2012, când am primit prima condamnarea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condițiile proaste din penitenciarele noastre. Mai mult, nici măcar protestele de anul trecut din penitenciare nu au determinat apariția unei grațieri. Brusc, se pare că tocmai acum ne confruntăm cu o urgență care….nu este explicată.

Proiectul ordonanței privind grațierea și amnistia prevede reducerea la jumătate a pedepsei pentru deținuții de peste 60 de ani sau cu copii sub 5 ani în întreținere, indiferent de motivul condamnării, deci chiar și pentru crime. Nu mai bine dăm drumul la tigri și lei pe străzi, că oricum la Circ am văzut că nu prea sunt bine îngrijiți?

Proiectul prevede că cei condamnați până la 5 ani sunt iertați de pedeapsă și eliberați dacă nu au comis anumite infracțiuni enumerate expres, iar cei cu pedeapsă de peste 5 ani sunt iertați de jumătate din pedeapsă indiferent ce infracțiune ar fi săvârșit dacă sunt în vârstă sau au copii mici. Asta înseamnă că dacă cineva în vârstă de 50 ani a comis o crimă acum 10 ani și a fost condamnat la 20 ani închisoare, poate să iasă acum. Dar un tânăr nefamilist de 35 ani care a comis acum 10 ani o tâlhărie și a primit 15 ani închisoare, nu ar putea ieși cu grațierea. Logica asta mă depășește…

Ca jurist, în ce situații credeți că ar trebui acordată grațierea?

Să știți că juriștii nu sunt pentru iertarea celor care comit infracțiuni (de asta se ocupă preoții), ci pentru pedepsirea celor vinovați. Dar m-am uitat puțin în trecutul nostru când și pentru ce s-a acordat grațierea: în cinci decenii de împliniri mărețe comuniștii au dat opt acte de grațiere, iar în anii de după Revoluție au fost 3 asemenea acte. De regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani. Prin noul proiect părem ai naibii de darnici….

Ați fi de acord cu o amnistie, dacă acuzații ar aduce banii la buget, în loc să fugă cu ei prin Panama?

Am întâlnit des ideea asta: „Dacă are bani, să plătească și să iasă din închisoare”. Să vă spun de ce nu merge: în primul rând pentru că cel care fură, oricum trebuie să dea înapoi ce a furat atunci când este condamnat; în al doilea rând pentru că, grație legii din 2012 cu privire la confiscarea extinsă, celui care este corupt i se va confisca nu doar ceea ce a primit drept mită, ci și ceea ce are nejustificat acasă. În al treilea rând, pentru că dacă bogatul ar putea să plătească să stea în libertate, pe când săracul nu, asta ar fi o discriminare. Dar eu aș paria că dacă am prinde și condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să plătim condamnările la care ne obligă CEDO, să reamenajăm penitenciarele, să construim unele noi și cred că tot ne mai rămâne să majorăm pensiile și salariile.

O grațiere în masă, cum vrea PSD să dea, ar scoate după gratii mii de deținuți. Nu ar genera aceasta o scădere a încrederii în actul justiției? Eu, de pildă, dacă aș fi hoț și aș ști că vine Dragnea mereu cu grațierea, numai de-al naibii aș tot fura!

Nimeni nu are habar câti deținuți vor ieși. Și vă spun de ce: pe de o parte sunt cei aflați în penitenciar la momentul când va apărea noua lege și care vor beneficia de grațiere – numărul lor este de 3500, adică cu 1000 mai mare decât estima ministrul justiției. Apoi sunt inculpații care au dosare încă în curs de soluționare și care, dacă vor fi condamnați, se va considera că vor beneficia de grațiere. Mai sunt unii cu dosare în derulare sau deja condamnați pentru abuz în serviciu cu pagubă sub 200.000 lei, neglijență în serviciu și conflict de interese cu folos cuvenit, dar aceste infracțiuni vor dispărea din Codul penal grație unui al doilea proiect de OUG apărut în aceeași noapte cu cel privind grațierea. Așadar, e posibil ca unii care au auzit de grațiere să comită infracțiuni în aceste zile și, da, să scape de pedeapsă.

Statisticile Administrației Penitenciarelor arată că procentul obișnuit de recidivă pentru deținuții eliberați este de circa 50%, ceea ce însemană că până la sfârșitul anului supraaglomerarea va fi la fel de mare, prin închisori. Ce-o să facă atunci Guvernul? O să mai dea o grațiere sau o să aștepte să mai fure ai lor niște milioane, ca să profite și ei de noua ordonanță?

Rata recidivei din România este mare pentru că penitenciarele sunt un fel de instituții de asistență socială. Mulți dintre cei aflați acolo sunt persoane care afară nu se pot descurca pentru că nu au avere, familie, loc de muncă. Lăsați în libertate, nu vor putea viețui prea mult fără a comite ilegalități, astfel că se vor întoarce în penitenciar. Dar cred că pentru oricine este evident că nu cei mărunți sunt vizați prin noul act de grațiere. În mod normal nu ar trebui să fie date acte normative cu dedicație, însă noi funcționăm după alte reguli decât cele ale statului de drept. Și, apropo, dacă o să vă uitați la conținutul art. 301 alin. 2 Cod penal, veți vedea că nu există conflict de interese când se emit, aprobă sau adoptă acte normative pentru soți, rude, prieteni.  Însă e clar: o țară cucerită de corupție nu poate da acte de grațiere ca cei corupți să scape de pedepse. Semnalul e foarte prost!

În actualul context, cu Putin la est, Trump la vest și noi la mijloc, credeți că se va repeta istoria și ne așteaptă un nou „obsedant deceniu” sau sunteți optimist în privința viitorului?

La felul în care arată prezentul, trebuie să fii naiv să te mai gândești la viitor.

In democrație, Guvernului trebuie sa îi fie frica de popor, nu invers

Îmi permit o scurtă analiză a evenimentelor din SUA (pe 21 ianuarie peste un milion de femei au protestat la adresa noului președinte, Trump) și din România (pe 22 ianuarie un număr de 30.000 de persoane au manifestat în București, iar alte câteva mii în alte orașe ale țării, împotriva inițiativei noului Guvern de grațiere a unor deținuți).

Ambele evenimente au puncte comune: prin acte civice au legitimat noua putere politică, iar acum se pune probleme dacă prin civism mai poate fi controlat politicul în vreun fel. Astfel, la ei Trump a fost ales Președintele SUA și tocmai a depus jurământul; ca urmare, Trump a ajuns și rămâne Președintele SUA, indiferent ce presiune va exista. La noi, o nouă putere a fost aleasă pentru a conduce țara, iar aceasta tocmai a anunțat că vrea să pune în libertate mai multe mii de deținuți și să dezincrimineze unele fapte penale, măsuri care privesc inclusiv infracțiuni de serviciu și de corupție; dincolo de presiunea străzii, Parlamentul/Guvernul are dreptul exclusiv să pună în libertate pe cine dorește.

Și atunci, ce urmăresc protestatarii? Actele pe care Trump le poate face și actele pe care Guvernul României le poate face sunt acte politice. Tot ceea ce vor face ei se presupune că are girul alegătorilor. Aceste acte ale lor, odată adoptate, nu pot fi întoarse de către cetățenii adunați în stradă. Dar, democrația de tip reprezentativ pe care o trăim se bazează pe un lucru simplu: cel care este ales nu poate face orice. Cine înțelege acest lucru, înțelege esența democrației.

Oamenii nu manifestează în SUA pentru că ar vrea să îl dea jos pe Trump, ci ei doresc ca Trump – cel care în timpul campaniei electorale a adoptat un discurs considerat de unii rasist, homofob, incitator la ură, anti-liberal  – să adopte o anumită politică care să nu îi ignore/vatăme pe ei. Oamenii nu au ieșit pe străzi în România pentru a da jos Guvernul, ci pentru a cere Guvernului să nu abuzeze de puterea sa de a pune pe oricine în libertate. Deci, astfel de manifestări nu sunt despre politică, ci despre politici (publice). Cam asta e democrația adevărată: nu să strigi tot timpul „Sus X! Jos Y!”. Ci să fii conștient că, odată cineva ajuns într-o funcție/demnitate publică, acela nu lucreaza pentru el însuși sau pentru cei care l-au ales, ci în interesul public, al tuturor. Trump în SUA și Guvernul nostru în România se află în momentul în care sunt forțați să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ies în stradă de teamă că cei aleși ar putea decide orice. Le e teamă de siguranța lor: a celor care sunt slabi, care au votat cu alt partid, care constituie o minoritate. Într-o democrație, legile îl ocrotesc pe cel slab și îi limitează puterea celui puternic.

Interviu EUROPUNKT

Vladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT