CRISTI DANILEŢ – judecător

08/03/2017

„Depolitizarea” CCR?!

Filed under: 0. NOUTATI,CCR — Cristi Danilet @ 11:26 PM
Tags: , ,

Au fost voci în aceste zile care, exprimând dezacordul față de decizia CCR care a „sancționat” DNA în legătură cu urmărirea penală desfășurată în legătură cu OUG 13/2017, au cerut „depolitizarea” Curții Constituționale. Unii s-au arătat nemulțumiți de faptul că CCR are membrii numiți de organisme politice și au avansat ideea ca atribuțiile să fie preluate de curțile ordinare de justiție. Eu cred că aceștia nu înțeleg rolul CCR, care nu este de a soluționa cauze de drept comun, ci de a verifica conformitatea legilor adoptate de Parlament, respectiv a ordonanțelor și ordonanțelor de urgență aprobate de Guvern, cu actul fundamental al țării, Constituția. Mai mult, în tradiția altor state europene, membrii curților constituționale – înțelese ca instituții politico-juridice – sunt desemnați cu prioritate de către puterile politice ale statului. Iată mai jos un tabel relevant:

CC in Europa

14/02/2017

Decizia CA Alba-Iulia dezincriminare abuz in serviciu

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 2:19 PM

                                                                                Nr.3/14.02.2017 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

Alba Iulia, str. I.C. Brătianu, nr.1, jud.Alba

Tel 0258810289, 0258810293, Fax 0258810286

E-mail cosmin.muntean@just.ro,

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Alba Iulia este abilitat să vă remită următorul:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Extras cuprinzând considerentele deciziei penale nr.20 din 09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. 4754/97/2016 prin care a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul Dan Daniel

 pe care vă rugăm să-l daţi publicităţii, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice:

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

Dosar nr. 4754/97/2016

 

DECIZIA PENALĂ Nr. 20/A/2017

Şedinţa publică de la 09 Februarie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost reprezentat de procuror

Pe rol pronunţarea asupra contestaţiei la executare formulată de petentul Dan Daniel împotriva sentinţei penale nr. 154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4754/97/2016.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2017, care fac parte din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra prezentei contestaţii

 

  1. Prin încheierea penală nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016 s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat Dan Daniel, dom. în (…).

În temeiul art.275 al.2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare către stat.

(……………………………………………………………………………………):

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul instanţei sub nr.4754/97/14.10.2016, petentul condamnat Dan Daniel a solicitat să se dispună încetarea de drept a executării pedepsei principale, complementare şi accesorii de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 al.1 lit.a) şi b), al.2 C.pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea 78/2000 raportat la art.297 al.1 C.pen., prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.3230/97/2015, definitivă prin decizia penală nr.338/A/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia.

 În drept, petentul a invocat dispoziţiile art.598 al.1 lit.d) C.pr.pen., şi pe cele ale art.4 şi 6 C.pen., precum şi decizia nr.405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art.297 al.1 C.pen., constatându-se că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

(……………………………………………………………………………………):

  1. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în termen legal condamnatul Dan Daniel, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii şi admiterea contestaţiei formulate.

(……………………………………………………………………………………):

III. Deliberând asupra contestaţiei formulate, Curtea de Apel Alba Iulia constată că este fondată, motiv pentru care o va admite, însă va reţine un alt temei juridic decât cel indicat de petent în cuprinsul cererii adresate Tribunalului Hunedoara.

 

Conform art.3 C.pen. (Activitatea legii penale) legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Conform art.4 C.proc.pen. (Aplicarea legii penale de dezincriminare): „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Potrivit art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „ Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”.

Conform art.595 alin.1 C.proc.pen. (Intervenirea unei legi penale noi): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”.

Conform art.297 alin.1 C.pen. infracţiunea de abuz în serviciu constă în „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Conform art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Conform art.5 din Legea nr.187/2012 „Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete”.

Prin Decizia nr.405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.07.2016 (deci ulterior rămânerii definitive  a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În considerentele deciziei menţionate se arată următoarele:

  1. (…), Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
  2. (…) Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
  3. În concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Pentru aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie -, sau Guvern – prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii””.

Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

Având în vedere această modificare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.proc.pen., a avut loc, în baza art.5 din Legea nr1.87/2012, o modificare identică a conţinutului infracţiunii prevăzute de art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000,    

Prin urmare, nu se poate considera (aşa cum a apreciat prima instanţă) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanţa constituţională admiţând prin decizia menţionată o excepţie de neconstituţionalitate. Mai mult, din analizat prevederilor Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale rezultă că singurele decizii pe care aceasta le poate pronunţa în cazul invocării unor excepţii de neconstituţionalitate sunt de admitere sau de respingere a excepţiilor şi nu de interpretare.

De asemenea, ţinând seama de formulările imperative din cuprinsul deciziei nr.405/2016 şi de enumerarea limitativă a actelor normative a căror încălcare poate duce la comiterea infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că nu pot fi reţinute considerentele încheierii pronunţată de Tribunalul Hunedoara în sensul că „dispoziţiile art.52 al.4 şi 5 şi art.58 al.2 lit.a) din HG nr.611/2008, reţinute ca fiind încălcate de inculpat, reprezintă normele legislaţiei secundare, care detaliază şi transpun în executare normele legislaţiei primare, adică pe cele ale art.57 al.3 şi 58 al.2 lit.a) din Legea nr.188/1999, reţinute şi acestea ca fiind încălcate de inculpat”.

În acest sens, reamintim că în Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituţională a reţinut că “decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“, iar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că “puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituţională a mai statuat că “atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii“.

Revenind la prezenta cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că prin pronunţarea Deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale a intervenit o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, constată că temeiul corect al cererii formulate de contestator este cel prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., iar nu cel indicat în cuprinsul contestaţiei la executare, şi anume art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen. Potrivit acestui din urmă text legal contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Având în vedere textele legale menţionate mai sus, se impune a se verifica dacă în situaţia contestatorului, condamnat prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia pentru infracţiunea prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000, a intervenit cazul prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., respectiv dacă a avut loc dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat.

O precizare ce se impune a fi făcută în prealabil este aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au judecat fondul cauzei (în primă instanţă şi în apel).

Curtea de Apel Alba Iulia constată că prin sentinţa penală menţionată (filele 12-13), atunci când s-a stabilit încadrarea juridică a faptei comise de contestatorul din prezenta cauză, Dan Daniel, s-a arătat că acesta, împreună cu inculpatele Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina în calitate de membri al comisiei de concurs privind ocuparea funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, organizat în data de 17.07.2014 de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, nu şi-au îndeplinit atribuţiile impuse de această calitate, în sensul întocmirii unor propuneri de subiecte pentru concursul menţionat, inculpatul Dan Daniel solicitându-i candidatei Georgescu Monica să procedeze la întocmirea propunerilor de subiecte şi a variantelor de concurs, iar inculpaţii Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina acceptând acest lucru, încălcând astfel dispoziţiile art. 52 din H.G.611/2008, ceea ce a condus la fraudarea concursului desfăşurat la data de 17.07.2014, aducându-se atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin.3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obţinându-se în acest fel un folos necuvenit pentru inculpata Georgescu Monica, respectiv ocuparea, în mod definitiv, a funcţiei de director general al D.G.A.S.P.C. Hunedoara.

Curtea constată că, potrivit art.52 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici:

Art. 52 – (1) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul.

(2) Pentru candidaţii la ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mai multe serii.

(3) Comisia de concurs stabileşte subiectele şi alcătuieşte seturile de subiecte pentru proba scrisă, în ziua în care se desfăşoară proba scrisă.

(4) Fiecare membru al comisiei de concurs propune cel puţin 3 subiecte. Pe baza propunerilor membrilor comisiei de concurs sunt astfel întocmite minimum două seturi de subiecte care vor fi prezentate candidaţilor.

(5) Membrii comisiei de concurs răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse. Lista subiectelor propuse de fiecare membru al comisiei de concurs se anexează la raportul final al concursului, cu menţionarea membrului comisiei de concurs care a propus subiectul.

(6) Seturile de subiecte se semnează de toţi membrii comisiei de concurs şi se închid în plicuri sigilate purtând ştampila autorităţii sau a instituţiei publice organizatoare a concursului.

(7) Comisia de concurs stabileşte punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică odată cu subiectele.

(8) În cazul în care proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult două zile înainte de proba scrisă, cu condiţia ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test-grilă. Întrebările pentru fiecare test-grilă se stabilesc în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, înainte de începerea acestei probe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (2) şi alin. (5) – (7).

(9) În cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, punctajul maxim stabilit pentru testele-grilă nu poate depăşi 30% din punctajul probei scrise, diferenţa de punctaj fiind alocată subiectelor de sinteză sau rezolvării unor situaţii practice.

(10) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a concursului, membrii comisiei de concurs au obligaţia de a stabili baremul detaliat de corectare a subiectelor. Acesta se afişează la locul desfăşurării concursului anterior corectării lucrărilor”.

Cât priveşte trimiterile făcute în considerentele sentinţei de condamnare a contestatorului (filele 10-18) şi ale deciziei date în apel (filele 2-18) la prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, Curtea constată următoarele:

– trimiterea la prevederile art.57 alin.3 din această lege, potrivit cărora „Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale” nu a fost făcută cu referire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul, ci pentru a se indica urmarea imediată a infracţiunii, instanţa reţinând că prin fraudarea concursului s-a adus  atingere interesului legitim al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind organizarea concursurilor de promovare în funcţia publică conform principiilor prevăzute de art. 57 alin 3  din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici; instanţa a mai reţinut că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este subiectul pasiv special al infracţiunii, arătând că aceasta a suferit o vătămare a intereselor sale legitime de a organiza un concurs pe bază de competenţă, ce presupune confirmarea de către candidat a cunoştinţelor si a aptitudinilor necesare exercitării funcţiei publice, lucru care nu poate fi realizat în situaţia în care un candidat îşi întocmeşte chiar el în mod fraudulos subiectele pentru concurs; se mai impune a se menţiona că aceasta a fost singura referire la prevederile Legii nr.188/199 făcută de instanţele care au judecat cauza în fond şi apel atunci când s-a reţinut încadrarea juridică a faptei comise de contestator;

– trimiterea la prevederile art.92 alin.2 din lege s-a făcut doar pentru a se indica faptul că era necesară organizarea unui concurs pentru funcţia vacantă; potrivit acestui text, „Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.

– trimiterea la prevederile art.58 alin.2 lit.a din Legea nr.188/199 s-a făcut doar pentru a se indica cine anume are competenţa de a organiza concursul de recrutare pentru funcţia publică vacantă, acesta având următorul conţinut: „Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală este organizat, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern”;

Având în vedere toate acestea, Curtea constată că prin hotărârea de condamnare a contestatorului nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.

Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunţării deciziei nr.405/2016 a Curţii Constituţionale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanţă, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia  constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, fiind intervenită dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.proc.pen. Curtea va admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o va desfiinţa în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. va constata dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Va dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2 C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel împotriva încheierii penale nr.154/16.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desfiinţează în totalitate şi, procedând la soluţionarea cauzei:

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. constată dezincriminată fapta prevăzută de art.297 alin.1 C.pen. rap.la art.13 ind.2 din Legea nr.78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr.3230/97/2015 prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Dispune încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al.2  C. pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr.133/21.10.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.338/5.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.02.2017.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2016, care fac parte din prezenta hotărâre.

     Preşedinte,                                                                                      Grefier,”

 

 

 

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Abuzul prin incalcare de HG nu mai este infractiune

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia — Cristi Danilet @ 10:58 AM
Tags: , , ,

abuz

Ieri a fost pronunțată o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia prin care un inculpat este pus în libertate, deși fusese condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.

Pentru că a apărut motivarea deciziei și fără a-mi permite un comentariu pe marginea procedurii urmate, voi face câteva comentarii:

Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuții poate duce la sancționare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariția deciziei CCR, a fost exercitată o contestație la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuțiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracțiune.

Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistrații sunt obligați să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituțională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracțiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile.

Precizez că apariția OUG 13 nu are nicio incidență în speța de mai sus. Așa cum am comentat la data apariției acesteia, Guvernul invocase pretextul existenței deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci și pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancțiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs și pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel.

Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituțional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de față. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași.

Cei care și-au dat seama de manipularea practicată de unele trusturi de presă în legătură cu această decizie de la Alba-Iulia au fost Digi24, Ziare.com, CluJust, RoL.

AȘADAR:

Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

UPDATE, 15 febr. 2017: Iată și comunicatul Parchetului de pe lângă IIC referitor la această chestiune:

 14  februarie 2017

COMUNICAT

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

06/02/2017

O luam de la capat: proiect de lege privind modificarea Codurilor

Filed under: 0. NOUTATI,CSM,MJ,politic — Cristi Danilet @ 3:53 PM
Tags: ,

COLEGIUL MEDICILOR - DECIZIEUPDATE, 07.02.2017: MJ a retras acest proiect de lege – vezi comunicat.

Guvernul încearcă iar modificarea codurilor, de această dată prin lege. Doar că…modificările reiau prevederile controversate din OUG de marți noapte la care însuși Guvernul a renunțat duminică. În mod curios, deși ieri Ministerul Justiției a trimis pe fax și azi prin curier documentul la CSM pentru avizare (număr de înregistrare 2/20578/05.02.20177), după cum reiese și din comunicatul oficial al CSM, azi informează că nu ar intenționa modificări la coduri, după ce ieri seară Guvernul a anunțat că nu își asumă acum accest proiect de lege.

Guvernul ne-a argumentat că este o urgență în a modifica codurile marți noapte pentru a le pune în acord cu unele decizii ale CCR. Așa a apărut OUG 13/2017. Citind-o, am arătat că modificările propuse exced cerințelor CCR. Mai mult, nu se justifica urgența din moment de OUG prevedea un termen de 10 zile pentru aplicarea celor mai importante prevederi ale sale. Urmare a reacției magistraților și a societății civile, Guvernul a adoptat duminică OUG 14/2017 care a abrogat ordonanța de marți.

Tot duminică, Guvernul a decis să preia modificările din OUG 13/2017 într-un proiect de lege. Iată mai jos modificările propuse în acest nou document:

  • se extinde nepedepsirea favorizării făptuitorului la afini – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR această modificare;
  • se extinde nepedepsirea celor care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative  – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • abuzul în serviciu – se preia cerința din decizia CCR 405/2016 cu privire la încălcarea atribuțiilor de serviciu doar dacă sunt prevăzute în lege, OG sau OUG; se renunță la pragul de 200.000 lei pentru prejudiciu, prevăzut de OUG 13. Dar din nou se extind modificările la ceea ce nu a cerut CCR, reluându-se prevederi identice din OUG 13: se reduce pedeapsa de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani sau amendă și se elimină obligativitatea pentru judecător de a interzice celui condamnat să nu mai exercite funcția pentru 1-5 ani; se reduce drastic pedeapsa pentru abuz în serviciu prin discriminare, de la 2-7 ani la o lună-un an sau amendă; nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
  • neglijența în serviciu nu va mai fi infracțiune – la fel ca în OUG 13, nu a cerut CCR;
  • conflict de interese – arată la fel ca în OUG 13; CCR a cerut în decizia 603/2015 lămurirea sintagmei „raporturi comerciale”. Dar în loc de aceasta, sintagma se elimină cu totul; la fel, se elimină încă două ipoteze când se comite infracțiunea de conflict de interese și pe care CCR nu le-a analizat (raporturi de muncă, donații și cadouri);
  • pentru șoferii băuți – la fel ca în OUG 13, modificarea e impusă de dec.CCR 732/2014;
  • rezolvarea acțiunii civile în caz de prescripție – la fel ca în OUG 13, modificare impusă de decizia 586/2016 ( dar care în mod straniu nu apare în OUG 14);
  • prelungire control judiciar – sunt modificări impuse de dec. 614/2016;
  • denunțul se va introduce în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei – la fel ca în OUG 13, dar nu a cerut CCR această modificare; tot nu se prevede o sancțiune a nerespectării acestui termen. În mod ciudat, pentru 5 zile această dispoziție introdusă prin OUG 13 a fost în vigoare, prin OUG 14 s-a renunțat la ea, dar văd că iar se dorește a fi introdusă.

Documentul a fost întocmit ieri la Ministerul Justiției. A fost primit azi de către CSM și a fost trimis la instanțe și parchete pentru a exprima un punct de vedere până la 10 februarie. El poate fi accesat aici: proiectcpsicpp-proiectnou

05/02/2017

OUG cu norme neintrate in vigoare poate fi abrogata

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 1:19 AM

Legea 24/2000 cu privire la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative spune că un act normativ iese din vigoare prin ABROGARE.

Nu are importanță că unele norme din OUG sunt în vigoare și altele urmează să intre în vigoare – se spune asta expres în dispozițiile redate mai jos. Așadar, trebuie o nouă OUG de abrogare a OUG 13 de marți noapte, dar – atenție – și această nouă OUG trebuie publicată în MOf. și depusă la Parlament până pe 10 febr 2017 și apoi, evident, Parlamentul să o aprobe (căci dacă o respinge, va însemna că este menținută toată OUG de marți).

Unii spun că Guvernul nu va putea da OUG pentru că nu e abilitat de Parlament în acest sens. Să nu facem confuzii: atrag atenția că abilitarea se referă la ORDONANȚE (vezi art. 115 alin.1-4 Constituție, care nu se pot da în domenii rezervate legilor organice), nu la ORDONANȚE DE URGENȚĂ (reglementate în art. 115 alin. 5-6, care se dau în orice domenii, dar numai în situații excepționale).

Iată mai jos reglementările incidente din Legea 24/2000:

58

64

01/02/2017

Ordonanta de marti noapte pe intelesul tuturor

Filed under: 0. NOUTATI,CCR,coruptia,CSM — Cristi Danilet @ 7:03 PM
Tags: , ,

abuzAdoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală. În aceeași noapte a fost adoptat un proiect de lege cu privire la grațiere, dar acesta va intra în procedură legislativă la Parlament, așadar încă nu există un act normativ privind grațierea care să producă efecte.

De ce OUG? Pentru situații de urgență, când nu se poate aștepta ca Parlamentul să dea o lege, Guvernul poate să o facă în locul lui, prin OUG. Din partea introductivă a OUG nu rezultă în mod clar care ar fi fost urgența ce a impus modificarea celor două coduri, ci doar se face mențiune la apariția unor interpretări neunitare ca urmare a publicării unor decizii ale CCR.

Avizare la CSM. În domeniile care privesc justiția și codurile este obligatoriu de cerut avizul de la CSM, care are doar valoare consultativă. Cu privire la o primă variantă a textului OUG apărut săptămâna trecută, CSM a dat un aviz negativ. Dar marți s-au adus modificări importante textului inițial, astfel că MJ a considerat că e nevoie de un nou aviz de la CSM. La ora 17 a fost primită la CSM noua variantă a nouă variantă a proiectului de OUG. Președinta CSM a fixat întâlnire a Plenului CSM pentru miercuri la ora 9.00, anunțând chiar pe ministru de aceasta. La ora 21.30 OUG era însă aprobată de Guvern, fără aviz de la CSM.

Modificarea C.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului penal, care vor intra în vigoare peste 10 zile:

1. favorizarea făptuitorului. Dacă ajuți o persoană să se sustragă de la proces sau de la executarea pedepsei, comiți o infracțiune. Nu sunt sancționați însă cei care își ajută membrii de familie (părinții sau bunicii ori străbunicii, copiii sau nepoții ori strănepoții, frații sau nepoții acestora, soții sau concubinii).

– OUG mai adaugă acum o categorie de persoane care nu va fi sancționată: afinii până la gradul II, adică de acum nu vor mai fi sancționați părinții și bunicii soțului, copiii și nepoții soțului, frații soțului. Aceasta înseamnă că dosarele deschise până în prezent pentru aceste din urmă categorii de persoane trebuie închise;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

2. abuzul în serviciu. Reglementarea este modificată aproape în întregime, depășindu-se cerințele unei decizii a CCR (405/2016) care atrăgea atenția asupra unei singure neclarități. Sunt mai multe aspecte aici:

– de acum, fapta va fi infracțiune numai atunci când se încalcă normele dintr-o lege, OG sau OUG și se produce o pagubă de peste 200.000 lei sau o vătămare a drepturilor ori intereselor unei persoane. Asta înseamnă că, de pe data de 11 februarie 2017 faptele de abuz cu prejudiciu de cel mult 200.000 lei nu vor mai fi infracțiuni: dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil (reclamantul trebuie să plătească taxă de timbru, să plătească expertize etc, ceea ce nu se întâmpla în cursul procesului penal). Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier. Încă o precizare: pragul de 200.000 lei este ales în mod arbitrar;

– se reduc limitele de pedeapsă de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani închisoare sau amendă. Deci, noua lege stabilește pedepse mai mici. Efectul este că scad și termenele de prescripție a răspunderii penale, ceea ce afectează dosarele în curs: dacă până acum o infracțiune de abuz în serviciu putea fi reclamată în termen de până la 8 ani de la data comiterii și urmărită/judecată în maxim 16 ani, de acum acest termen va fi de 5 ani, respectiv 10 ani, astfel că dosarele care se află pe rolul organelor judiciare, în care s/au îndeplinit acte de procedură, de mai mult de 10 ani trebuie închise (EDITARE pe 03.02.2017);

– în caz de condamnare, până acum judecătorul trebuia să interzică celui condamnat să exercite o funcție publică timp de 1-5 ani. Prin OUG această interdicție rămâne la latitudinea judecătorului (EDITARE pe 03.02.2017);

– se reduc drastic pedepsele la abuzul în serviciu comis prin discriminare: dacă până acum se pedepsea cu 2-7 ani închisoare și interzicerea dreptului de a mai exercita funcția publică pentru cel care îngrădea drepturile unei persoane pe temei de rasă, naționalitate, religie, sex, dizabilitate etc, de acum se va sancționa cu închisoare o lună-un an sau amendă;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Așadar, există o categorie specială de angajați ai statului care nu pot fi trași la răspundere indiferent cât de mare ar fi paguba produsă sau cât de importantă ar fi vătămarea produsă. Mai mult, se deschide posibilitatea legiferării rasiale!

3. neglijența în serviciu. Până acum, dacă un funcționar comitea printr-o îndatorirea de serviciu o pagubă sau o vătămare, dar nu cu intenție (când ar fi fost abuz), ci prin indiferență sau neglijență, fapta era infracțiune. Peste 10 zile aceasta va dispărea cu totul din Codul penal, indiferent cât de gravă ar fi urmarea faptei. Aceasta înseamnă că dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil. Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier.

4. conflictul de interese Luarea unei decizii de către cel care ocupă o funcție publică în folosul patrimonial al său, al soțului sau al rudei/afinului până la gradul doi este infracțiune. Codul prevedea că astfel de decizii nu pot fi luate nici pentru cei cu care ai fost în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau dacă ai primit cadouri sau donații de la aceștia.

– CCR a atras atenția că textul de lege folosește sintagma „raporturi comerciale” care nu este clarificată (dec. 603/2015) dar, în loc să fie clarificată această sintagmă, prin OUG 13 a fost cu totul eliminată referirea la ea. Mai mult, s-au înlăturat și referirile la raporturile de muncă, cadouri și donații! Prin urmare, dacă iei o decizie ca funcționar public prin care îți avantajezi fostul șef, fostul partener de afaceri sau cel care tocmai ți-a plătit o vacanță la mare, nu vei comite vreo infracțiune;

– în mod corect a fost înlăturat conflictul de interese în mediul privat, fapt conform cu decizia CCR 603/2015.

5. șoferii băuți

– se prevede că alcoolemia peste limita legală (0.8 gr/l alcool pur în sânge) este cea din momentul conducerii, nu cea de la momentul prelevării probelor biologice. Modificarea este corectă, fiind impusă de decizia CCR 732/2014.

– se introduce o nouă infracțiune: consumul de alcool sau stupefiante după producerea unui accident de circulație care a dus la uciderea sau vătămarea unei persoane se pedepsește cu închisoare 1-5 ani.

Modificarea C.pr.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului de procedură penală, care au intrat în vigoare la momentul publicării OUG:

1. achitare în caz de prescripție: Până acum, dacă ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, inculpatul trebuia achitat, iar acțiunea civilă nesoluționată. De acum, chiar și în această situație, judecătorul va trebui să rezolve chestiunea prejudiciului (modificare conformă cu dec. CCR 586/2016), ceea ce este în favoarea victimei.

2. prelungire control judiciar: Pentru a se ralia deciziei CCR 614/2016, OUG 13 prevede că în caz de prelungire a controlului judiciar inculpatul trebuie citat, audiat și să aibă avocat.

3. denunțul Organele de urmărire penală află uneori de comiterea infracțiunilor de la martori, care depun denunțuri. Până la 1 febr. 2017 denunțul se putea depune oricând în termenul de prescripție al răspunderii penale, uneori la ani buni de la comiterea faptei. Prin OUG se prevede că începând cu data de 1 februarie denunțul trebuie depus în termen de 6 luni de la data comiterii faptei. Doua consecințe sunt de subliniat:

– nu sunt vizate dosarele începute până la data de 31 ianuarie 2017, inclusiv. Aceasta pentru că normele de procedură penală nu retroactivează, așa cum se întâmplă în materia normelor penale;

– nu se prevede vreo sancțiune a încălcării acestui termen. Practic, chiar dacă o faptă este adusă la cunoștința poliției sau procurorului după cele 6 luni, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu. Rămâne ca practica să decidă dacă sunt și alte consecințe.

Procedura în Parlament OUG a fost depusă ieri la Parlament. Acesta o poate aproba sau respinge, conform art. 115 alin. 4 Constituție. Procedura este una rapidă, însă va dura cu siguranță mai mult de 10 zile, actul normativ trebuind să treacă prin cele două Camere ale Parlamentului.

Punctele slabe ale OUG. Conform art. 115 alin. 4 Constituție, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Or, chiar prin OUG se amână intrarea în vigoare a modificărilor aduse la Codul penal timp de 10 zile.

Ce se poate face?

– Guvernul să revină asupra OUG 13/2017 și să o modifice ori chiar abroge;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate a OUG. E la latitudinea sa exclusivă dacă va ataca OUG 13/2017, ceea ce poate fi făcut oricând de la momentul apariției în M.Of., căci textul Constituției nu cere ca normele din ordonanță să fie în vigoare, ci doar ca ordonanța să existe ca act normativ;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Deci, dacă exista un proces pe rol cu termen azi-mâine-poimâine, în care sunt incidente articolele din OUG 13/2017, procurorul de ședință, eventual un procuror DNA, poate cere asta instantei, care le poate trimite la CCR;

– În temeiul art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei și art. 34-39 din Legea 74/1992 CSM poate declanșa conflictul constituțional între autoritățile statului – CSM, instanțele judecătorești și Ministerul Public pe de o parte, respectiv Guvernul pe de altă parte. Pe data de 1 februarie Președintele CSM a și anunțat acest lucru;

Intrarea în vigoare a OUG:

– modificările la C.pr.pen. au intrat în vigoare pe data de 1 februarie 2017;

– modificările la C.pen. vor intra în vigoare pe data de 11 februarie 2017. Chiar dacă OUG va fi apoi retrasă de Guvern, respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de CCR, modificările la C.pen. își vor fi produs efectele: fiind vorba de o lege mai favorabilă inculpaților (a se vedea art. 5 alin. 2 C.pen.)

Concluzii:

  • OUG nu era urgentă, din moment ce pune în acord Codul penal cu decizii chiar mai vechi de un an și se dă un termen de 10 zile pentru aplicare;
  • Îndreptarea pe cale juridică a acestei situații poate avea loc doar până la data de 11 februarie 2017, ora 00.00.

Explicații abrevieri: OUG – Ordonanța de Urgență a Guvernului; OG – Ordonanța Guvernului; MJ – Ministerul Justiției; CSM – Consiliul Superior al Magistraturii; CCR – Curtea Constituțională a României; C.pen. – Codul Penal; C.pr.pen – Codul de procedură penală

30/01/2017

INTERVIU: confiscam banii coruptilor si facem noi penitenciare

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu — Cristi Danilet @ 4:21 PM
Tags: , , , ,

ACInterviu apărut pe 30 ian -12 febr 2017 în nr 1 (1219) al revistei Academia Cațavencu sub titlul Cristi Danileț, judecător: ”Dacă i-am condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să construim penitenciare noi”

După ce a fost membru CSM și unul dintre cei mai blamați oameni la televiziunile mogulilor, Cristi Danileț a revenit în scaunul de judecător, dar continuă să fie o voce puternică în spațiul public românesc. Cu riscul să fie înjurat iarăși, seară de seară, de ALDE Badea, Ciutacu, Gâdea și Ciuvică, Danileț nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, pentru că, spre deosebire de indivizii mai sus menționați, cu toții absolvenți de Părerologie, el a făcut Dreptul și deci e cel mai în măsură să ne explice care-i treaba cu cei doi elefanți, Amnistia și Grațierea, care sunt pe cale să rupă păienjenișul sistemului mafiot țesut cu atâta migală de penalii din Parlament.

Domnule Danileț, pentru cei neinițiați în tainele Dreptului, cei care au deschis mai târziu televizoarele sau cei care au votat cu PSD, explicați vă rog: care ar fi diferența dintre amnistie și grațiere?

Regula este că o persoană care comite o infracțiune trebuie să fie condamnată la o pedeapsă. Cum e posibil totuși ca cel vinovat să nu ajungă acolo unde îi e locul? Simplu: gândiți-va la cele trei elemente din regula expusă  – persoana, infracțiunea și pedeapsa. Așadar: dacă persoana dispare, evident că nu ajunge la închisoare (asta se numește fie fugă, fie… deces); dacă omul e iertat de infracțiunea comisă, atunci aceasta e ștearsă din cazierul lui (asta se numește amnistie); dacă omul e condamnat, asta se scrie în cazierul lui, dar se decide să fie iertat de pedeapsă și, deci, de a mai sta în închisoare (asta se numește grațiere).

Nicolae Ceaușescu dădea grațierea numai de ziua lui, pe 26 ianuarie. De ce credeți că au vrut să se grăbească adevărații săi urmași și s-o dea mai devreme, pe 18 ianuarie?

Poate că încă nu ne-am prins cine e născut pe 18 ianuarie…Serios vorbind, e puțin ciudat cum pe la mijlocul săptămânii cu pricina nu se știa dacă există vreun proiect de act normativ și brusc, într-o dimineață de miercuri, el apare pe masa Guvernului. Cert este un lucru: niciun proiect de act normativ privind sistemul judiciar nu poate fi aprobat de Guvern sau Parlament dacă nu are girul CSM. Așa că avem puțin timp să facem dezbateri pe aceste propuneri.

Când e vorba să dea o lege controversată, liderii PSD dau mai întâi ei bir cu fugiții: Ponta a plecat să-l jelească pe Mandela, Dragnea s-a dus să facă pe ospătarul lui Trump. Este asta o nouă tehnică de lovitură de stat, lovitura de stat dată din deplasare?

Încerc să fiu cât mai rezervat în a comenta atitudinea unor membri de partid și mă voi concentra pe instituții. Avem un Guvern care nu este Guvernul Dragnea sau Grindeanu, ci este Guvernul României. Misiunea lui este să administreze treburile țării conform legii, sub controlul opiniei publice și, dacă este cazul, al celorlalte puteri. Când intri în ședință de Guvern fără să ai ordinea de zi publicată și ai în mapă gata să fie adoptate acte normative care privesc justiția sau, mai mult, anticorupția, dar nu le-ai discutat cu societatea și cu partenerii instituționali, nu prea e bine…Să sperăm însă că de la depărtare lucrurile se văd și mai clar: opinia publică este importantă, iar a specialiștilor este esențială, așa încât mai întâi faci dezbaterea, apoi decizi dacă emiți actele normative sensibile.

Până la urmă, cel puțin deocamdată, ordonanța cu grațierea a fost băgată la sertar. Cui datorăm această victorie de etapă: Uniunii Europene, președintelui Iohannis sau tinerilor care au ieșit în stradă?

Unei surse. A fost cineva în Guvern care a dezvăluit jurnaliștilor și președintelui țării ce urma să se întâmple a doua zi. Pe mine m-a impresionat reacția oamenilor: mulți au înțeles că ceea ce condamnă Justiția nu poate fi șters într-o noapte cu buretele de către Guvern. De abia după toată această presiune ordonanța cu grațierea a plecat pe circuit pentru avizare. Acuși se va întoarce la Guvern, cu avizele negative de la Justiție, din câte anticipez acum. Dar, în final, Guvernul va decide: grațierea este un act politic și nimeni nu îl poate cenzura. Dacă Guvernul ar decide ca mâine să elibereze din Penitenciare pe toți deținuții, asta e. Noi suntem oameni ai legii și vom respecta legea, chiar dacă nu suntem de acord cu ea.

Potopul de pomeni cu care Dragnea a invadat piața muncii, dar și pe cea a nemuncii, a fost o încercare de a adormi vigilența opiniei publice, pentru ca PSD-ALDE să poată trece mai ușor legile date în favoarea penalilor?

Eu nu fac politică, dar spun de fiecare dată o poantă pe care am auzit-o: ”Întrebare: Știți care e diferența dintre stânga și dreapta?; Răspuns: Cei de dreapta țipă când le sunt încălcate drepturile, cei de stânga țipă când le e foame”. Acum, într-o țară în care numărul celor care muncesc e mai mic decât cel de pensionari, șomeri și asistați social, iar pe aceștia îi găsești seară de seară în fața televizorului unde au stat atât de mult încât au ajuns să creadă că dosarele judiciare sunt politice sau că justiția e controlată de forțe oculte ori agenturi străine, nu mă miră că s-au schimbat valorile: 5 lei la pensie șterg efectul pentru orice drept încălcat, condamnații penali sunt votați în funcții politice, magistrații sunt puși la zid, condamnații au toate drepturile, victimele sunt vinovate că s-au aflat în locul și la momentul nepotrivit. Educația e la pământ, manipularea e peste tot, mai avem puțină speranță în justiția independentă și în ceva presă sănătoasă. Eu spun că dacă sistemul judiciar arată că e ceva în neregulă cu grațierea, atunci e bine să le dăm crezare.

Înțelegem că ordonanța s-ar fi dat ca să scoată deținuții din pușcării, că stau și câte trei în pat. Dar de ce sunt vizați de ea și cei cu condamnări cu suspendare, că ăștia dorm în pat doar ei cu secretara?

Sunt spitale unde stau câte doi pacienți într-un pat, dar nu am auzit de vreo lege să fie dați afară: din contra, cei bolnavi sunt ținuți, cu toate greutățile, în spital până la vindecare, pentru că dacă ies bolnavi afară își pot face rău lor sau îi pot îmbolnăvi pe alții. Tot așa și cu penitenciarele: acolo oamenii au ajuns din culpa lor, nu a altora și trebuie să se vindece pentru a fi reprimiți în societate. Dacă nu plătesc pagubele pricinuite și dacă nu stau cât a spus judecătorul, nu trebuie să iasă decât în cazuri excepționale. Oricum, dacă se strică instalația de apă în spital, nu poate să vină instalatorul să decidă ca un pacient să fie externat din spital, ci el trebuie să repare instalația și atât. La fel, dacă Penitenciarele nu au condiții adecvate pentru deținuți (și, atenție, starea asta nu e de săptămâna trecută, ca să fie justificată apariția unei ordonanțe de urgență!), poate că Guvernul nu ar trebui să decidă că tot ce au stabilit judecătorii poate fi trecut cu vederea, ci ar trebui să aloce banii necesari pentru a mări numărul unităților de cazare, a paturilor, a spațiilor, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale și a programelor de educație, a crește salariile gardienilor etc. Faptul că decide punerea în libertate a unor oameni vinovați de comiterea unor fapte, unele foarte grave, împotriva semenilor și a societății, nu va rezolva problemele existente în mediul penitenciar.

La Antena 3, bocitoarele domnului Voiculescu plâng în fiecare seară soarta unor oameni închiși în urma unor erori judiciare. Sunt erorile judiciare un motiv pentru amnistie sau grațiere în masă?

Nici vorbă. Am citit motivele pe care însuși Guvernul le-a publicat în susținerea ordonanței de grațiere și acolo scrie clar că e vorba de o soluție gândită pentru suprapopularea unora dintre penitenciare. Nici nu ar avea cum să scrie ceva de erori judiciare, căci puterea executivă nu are voie a stabili că puterea judecătorească ar fi greși undeva. Dar haideți să vă spun ceva, să dărâmâm și mitul ăsta al erorilor judiciare cu care populația naivă este păcălită permanent. Avem 3 milioane de dosare în fiecare an, dintre care 12% sunt penale. Uneori se mai comit și greșeli. În acest caz, cel nemulțumit trebuie să conteste hotărârea la instanța superioară. Nu știu ce dezbat televiziunile, încerc să evit cât pot de mult dezbaterile despre cazuri concrete fără să am dosarul în față. Dar vă spun că dacă o parte este nemulțumită de hotărârea unui judecător, asta nu înseamnă că judecătorul a comis o eroare. Iar dacă s-a dat o soluție greșită, nu înseamnă că judecătorul este vinovat în mod automat. Să vă dau un exemplu care apare din când în când în presă: acum câțiva ani o doamnă a fost condamnată la închisoare pentru crimă; după 10 ani de detenție, fiul ei a recunoscut că el fusese criminalul și, fiind redeschis cazul mamei sale, ea a fost pusă în libertate și el a fost închis. Acum, este evident că s-a comis e eroare judiciară, dar ea nu este imputabilă magistraților: pentru că acea mamă, ca să își apere fiul, a decis să ia vina asupra sa declarând procurorului și apoi judecătorilor de primă instanță că ea este autoarea omorului; iar când a revenit asupra declarației sale în fața instanței superioare, nimeni nu a mai crezut-o, pentru că toate probele duceau spre familia ei. Acesta este motivul pentru care acea femeie nu poate primi niciun fel de daune de la stat pentru perioada  de detenție. Oricum, să zicem că se produce o eroare la câteva sute de mii de dosare penale anual. Atunci, președintele țării are dreptul exclusiv să dea un decret de grațiere a acelei persoane. Dar una e grațierea individuală dată în acest caz și alta e grațierea colectivă despre care discutăm acum.

Statisticile arată că în urmă cu câțiva ani, când era premier Victor Ponta, România avea mai mulți deținuți decât are azi. De ce nu s-a dat o grațiere atunci și se încearcă să se dea tocmai acum?

Asta e o întrebare de 100 de puncte, dar eu nu am un răspuns la fel de valoros. Vă pot confirma că numărul deținuților este în scădere și că situația din România este cunoscută încă din anul 2012, când am primit prima condamnarea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condițiile proaste din penitenciarele noastre. Mai mult, nici măcar protestele de anul trecut din penitenciare nu au determinat apariția unei grațieri. Brusc, se pare că tocmai acum ne confruntăm cu o urgență care….nu este explicată.

Proiectul ordonanței privind grațierea și amnistia prevede reducerea la jumătate a pedepsei pentru deținuții de peste 60 de ani sau cu copii sub 5 ani în întreținere, indiferent de motivul condamnării, deci chiar și pentru crime. Nu mai bine dăm drumul la tigri și lei pe străzi, că oricum la Circ am văzut că nu prea sunt bine îngrijiți?

Proiectul prevede că cei condamnați până la 5 ani sunt iertați de pedeapsă și eliberați dacă nu au comis anumite infracțiuni enumerate expres, iar cei cu pedeapsă de peste 5 ani sunt iertați de jumătate din pedeapsă indiferent ce infracțiune ar fi săvârșit dacă sunt în vârstă sau au copii mici. Asta înseamnă că dacă cineva în vârstă de 50 ani a comis o crimă acum 10 ani și a fost condamnat la 20 ani închisoare, poate să iasă acum. Dar un tânăr nefamilist de 35 ani care a comis acum 10 ani o tâlhărie și a primit 15 ani închisoare, nu ar putea ieși cu grațierea. Logica asta mă depășește…

Ca jurist, în ce situații credeți că ar trebui acordată grațierea?

Să știți că juriștii nu sunt pentru iertarea celor care comit infracțiuni (de asta se ocupă preoții), ci pentru pedepsirea celor vinovați. Dar m-am uitat puțin în trecutul nostru când și pentru ce s-a acordat grațierea: în cinci decenii de împliniri mărețe comuniștii au dat opt acte de grațiere, iar în anii de după Revoluție au fost 3 asemenea acte. De regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani. Prin noul proiect părem ai naibii de darnici….

Ați fi de acord cu o amnistie, dacă acuzații ar aduce banii la buget, în loc să fugă cu ei prin Panama?

Am întâlnit des ideea asta: „Dacă are bani, să plătească și să iasă din închisoare”. Să vă spun de ce nu merge: în primul rând pentru că cel care fură, oricum trebuie să dea înapoi ce a furat atunci când este condamnat; în al doilea rând pentru că, grație legii din 2012 cu privire la confiscarea extinsă, celui care este corupt i se va confisca nu doar ceea ce a primit drept mită, ci și ceea ce are nejustificat acasă. În al treilea rând, pentru că dacă bogatul ar putea să plătească să stea în libertate, pe când săracul nu, asta ar fi o discriminare. Dar eu aș paria că dacă am prinde și condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să plătim condamnările la care ne obligă CEDO, să reamenajăm penitenciarele, să construim unele noi și cred că tot ne mai rămâne să majorăm pensiile și salariile.

O grațiere în masă, cum vrea PSD să dea, ar scoate după gratii mii de deținuți. Nu ar genera aceasta o scădere a încrederii în actul justiției? Eu, de pildă, dacă aș fi hoț și aș ști că vine Dragnea mereu cu grațierea, numai de-al naibii aș tot fura!

Nimeni nu are habar câti deținuți vor ieși. Și vă spun de ce: pe de o parte sunt cei aflați în penitenciar la momentul când va apărea noua lege și care vor beneficia de grațiere – numărul lor este de 3500, adică cu 1000 mai mare decât estima ministrul justiției. Apoi sunt inculpații care au dosare încă în curs de soluționare și care, dacă vor fi condamnați, se va considera că vor beneficia de grațiere. Mai sunt unii cu dosare în derulare sau deja condamnați pentru abuz în serviciu cu pagubă sub 200.000 lei, neglijență în serviciu și conflict de interese cu folos cuvenit, dar aceste infracțiuni vor dispărea din Codul penal grație unui al doilea proiect de OUG apărut în aceeași noapte cu cel privind grațierea. Așadar, e posibil ca unii care au auzit de grațiere să comită infracțiuni în aceste zile și, da, să scape de pedeapsă.

Statisticile Administrației Penitenciarelor arată că procentul obișnuit de recidivă pentru deținuții eliberați este de circa 50%, ceea ce însemană că până la sfârșitul anului supraaglomerarea va fi la fel de mare, prin închisori. Ce-o să facă atunci Guvernul? O să mai dea o grațiere sau o să aștepte să mai fure ai lor niște milioane, ca să profite și ei de noua ordonanță?

Rata recidivei din România este mare pentru că penitenciarele sunt un fel de instituții de asistență socială. Mulți dintre cei aflați acolo sunt persoane care afară nu se pot descurca pentru că nu au avere, familie, loc de muncă. Lăsați în libertate, nu vor putea viețui prea mult fără a comite ilegalități, astfel că se vor întoarce în penitenciar. Dar cred că pentru oricine este evident că nu cei mărunți sunt vizați prin noul act de grațiere. În mod normal nu ar trebui să fie date acte normative cu dedicație, însă noi funcționăm după alte reguli decât cele ale statului de drept. Și, apropo, dacă o să vă uitați la conținutul art. 301 alin. 2 Cod penal, veți vedea că nu există conflict de interese când se emit, aprobă sau adoptă acte normative pentru soți, rude, prieteni.  Însă e clar: o țară cucerită de corupție nu poate da acte de grațiere ca cei corupți să scape de pedepse. Semnalul e foarte prost!

În actualul context, cu Putin la est, Trump la vest și noi la mijloc, credeți că se va repeta istoria și ne așteaptă un nou „obsedant deceniu” sau sunteți optimist în privința viitorului?

La felul în care arată prezentul, trebuie să fii naiv să te mai gândești la viitor.

22/01/2017

In democrație, Guvernului trebuie sa îi fie frica de popor, nu invers

Filed under: 0. NOUTATI,politic,politica,statul de drept — Cristi Danilet @ 11:14 PM
Tags: ,

protest

Îmi permit o scurtă analiză a evenimentelor din SUA (pe 21 ianuarie peste un milion de femei au protestat la adresa noului președinte, Trump) și din România (pe 22 ianuarie un număr de 30.000 de persoane au manifestat în București, iar alte câteva mii în alte orașe ale țării, împotriva inițiativei noului Guvern de grațiere a unor deținuți).

Ambele evenimente au puncte comune: prin acte civice au legitimat noua putere politică, iar acum se pune probleme dacă prin civism mai poate fi controlat politicul în vreun fel. Astfel, la ei Trump a fost ales Președintele SUA și tocmai a depus jurământul; ca urmare, Trump a ajuns și rămâne Președintele SUA, indiferent ce presiune va exista. La noi, o nouă putere a fost aleasă pentru a conduce țara, iar aceasta tocmai a anunțat că vrea să pune în libertate mai multe mii de deținuți și să dezincrimineze unele fapte penale, măsuri care privesc inclusiv infracțiuni de serviciu și de corupție; dincolo de presiunea străzii, Parlamentul/Guvernul are dreptul exclusiv să pună în libertate pe cine dorește.

Și atunci, ce urmăresc protestatarii? Actele pe care Trump le poate face și actele pe care Guvernul României le poate face sunt acte politice. Tot ceea ce vor face ei se presupune că are girul alegătorilor. Aceste acte ale lor, odată adoptate, nu pot fi întoarse de către cetățenii adunați în stradă. Dar, democrația de tip reprezentativ pe care o trăim se bazează pe un lucru simplu: cel care este ales nu poate face orice. Cine înțelege acest lucru, înțelege esența democrației.

Oamenii nu manifestează în SUA pentru că ar vrea să îl dea jos pe Trump, ci ei doresc ca Trump – cel care în timpul campaniei electorale a adoptat un discurs considerat de unii rasist, homofob, incitator la ură, anti-liberal  – să adopte o anumită politică care să nu îi ignore/vatăme pe ei. Oamenii nu au ieșit pe străzi în România pentru a da jos Guvernul, ci pentru a cere Guvernului să nu abuzeze de puterea sa de a pune pe oricine în libertate. Deci, astfel de manifestări nu sunt despre politică, ci despre politici (publice). Cam asta e democrația adevărată: nu să strigi tot timpul „Sus X! Jos Y!”. Ci să fii conștient că, odată cineva ajuns într-o funcție/demnitate publică, acela nu lucreaza pentru el însuși sau pentru cei care l-au ales, ci în interesul public, al tuturor. Trump în SUA și Guvernul nostru în România se află în momentul în care sunt forțați să înțeleagă asta.

Așadar, oamenii ies în stradă de teamă că cei aleși ar putea decide orice. Le e teamă de siguranța lor: a celor care sunt slabi, care au votat cu alt partid, care constituie o minoritate. Într-o democrație, legile îl ocrotesc pe cel slab și îi limitează puterea celui puternic.

17/01/2017

Interviu EUROPUNKT

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:27 PM
Tags: , , , ,

europunktVladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT

22/12/2016

EDUIURIS 2016 s-a incheiat la Bucuresti

Filed under: 0. NOUTATI,educatie,EDUIURIS,VeDem Just — Cristi Danilet @ 10:44 PM
Tags: , , ,

coperta_educatie_juridicaProiectul naţional EDUIURIS promovat de asociaţia VeDemJust a ajuns la finalul celui de al doilea an de desfăşurare. În acestă săptămână a avut loc o sesiune de instruire a peste 130 de licenţiaţi şi studenţi la Drept pentru a preda nonformal educaţia juridică şi s-a derulat o lecţie-model la unul din cele mai bune licee din capitală.

Marţi, 20 decembrie 2016, Asociaţia Studenţilor la Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi asociaţia VeDemJust au organizat o sesiune de instruire a doritorilor de a preda în mod voluntar şi nonformal educaţia juridică în învăţământul preuniversitar. În Aula Magna a Facultăţii judecătorul Cristi Danileţ a ţinut acest curs intensiv pentru mai mult de 13o de participanţi: studenţi la Drept de la Universitatea de stat şi de la universităţile particulare din Bucureşti, precum şi practicieni ai dreptului care îşi desfăşoară activitatea în capitală sau judeţele limitrofe. Cu toţii au primit certificate eliberate de asociaţia VeDemJust şi în baza lor, după încheierea Protocolului de colaborare cu Inspectoratul Şcolar al mun. Bucureşti, vor susţine anual cel puţin trei lecţii pentru elevii din şcoli şi licee. A fost al 14-lea curs de acest gen, care se ţine în mod gratuit după cele desfăşurate în ultimul an în IaşiCraiova, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, GalaţiBraşovOradea, Cluj-NapocaConstanţaTimişoaraSibiuSuceavaBacău, Piteşti-Bascov.

15697481_1328674133841395_6898639882142069103_n 15621866_1328674137174728_3536345915337108030_n

Miercuri, 21 decembrie 2016, în sala festivă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, un număr de aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a au luat parte la o discuţie despre drepturi, libertate şi justiţie cu judecătorul Cristi Danileţ. La lecţie au asistat şi diriginţii claselor respective. Elevii care au dat cele mai interesante răspunsuri au fost premiaţi cu câte un manual „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” disponibil  şi online.

Cu aceasta activitate se încheie educaţia juridică promovată în şcoli şi licee de asociaţia noastră în cadrul unui proiect unic în România din care fac parte judecători, procurori, avocaţi, notari publici, mediatori, studenţi la drept. Le mulţumim tuturor pentru implicare şi ne revedem în anul următor!

15622438_1329020923806716_8188554919450052774_n   15665955_1329020927140049_5258350004881457033_n

07/12/2016

Interviu justitiecurata.ro: C.Danilet, la final de mandat CSM

Filed under: 0. NOUTATI,interviu — Cristi Danilet @ 5:43 PM
Tags: , , ,

ijc-logoInterviu cu judecătorul Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, apărut pe justitiecurata.ro: `Când vezi o asociaţie a magistrţilor că atacă DNA, ICCJ, CSM, SRI, Parlamentul sau Guvernul, te intrebi ce vrea, de fapt? Să conducă ţara?!`

După șase ani, e competiție pentru noi membri ai CSM. De ce e așa de mare bătălie? Pentru că asistăm la o bătălie chiar în această perioadă, când se definitivează noua componență a CSM.

CSM este foarte important. Cel puțin în ultimii 6 ani, de când este mandatul din care am făcut și eu parte, a devenit o instituție extrem de vizibilă și importantă. Noi acum ne-am încheiat mandatul, toți plecăm acasă și vin noi membri. E logic că trebuie aleși oamenii cei mai reprezentativi pentru sistem.

„Bătălia“ este una firească. Sunt oameni care vor veni aici și șase ani vor conduce justiția română, din toate punctele de vedere: sub aspectul resurselor umane, al resursei financiare, al inițiativei legislative, al calității oamenilor din sistem, al modului de sancționare a magistraților. Totul va fi gestionat de CSM.

Pe de altă parte, e greu să reziști în CSM cu motoarele turate tot timpul, pentru că am văzut colegi din CSM devenind foarte reținuți, temători în fața unor atacuri politice sau atacuri mediatice. Mai mult, sunt unii colegi din actualul CSM de care nimeni nu a auzit niciodată nimic. După cum sunt alții care au ieșit foarte puternic…

Gândiți-vă că sunt magistrați care atunci când au ieșit public – mă număr printre ei – să susțină puncte de vedere principiale, în baza unui rol asumat prin proiectul de candidatură, au fost extrem de atacați personal, ei, familiile lor. Eu am scris în proiectul de candidatură că voi reacționa public ori de câte ori se va încălca separația puterilor în stat sau când judecătorii și procurorii sunt atacați. Nu-și asumă mulți rolul ăsta. Unii au curajul să o facă, alții, nu.

Personal, ce satisfacții aveți în cei șase ani în CSM, ani deloc ușori? Pentru că ați fost atacat, a fost și o încercare de suspendare, n-a fost deloc simplu într-un CSM fluctuant, cu schimbări și retrageri de membri…

Într-adevăr, a fost o fluctuație de membri. Au fost membri urmăriți penal, avem chiar o condamnare rușinoasă a unui membru, o condamnare pentru fals și instigare la fals. Avem demisii, plus procurorul general al României, Tiberiu Nițu, care era membru de drept în CSM, dar a ieșit fiind urmărit penal… după cum avem și membri care au jucat un rol extrem de important, cum a fost Livia Stanciu, și ea membru de drept.

Ce satisfacție am? În primul rând, am contribuit mult la creșterea vizibilității CSM. Prin reacțiile instituționale, dar mai ales personale, am arătat publicului că CSM este o instituție constituțională care trebuie respectată și că ea trebuie să facă parte din ecuația instituțiilor importante care conduc țara.

În al doilea rând, satisfacție personală la cel mai înatlt nivel este faptul că în 2011 am reușit să-i conving pe toți ceilalți colegi să votăm strategia de întărire a integrității în justiție pe 2011-2016, care este primul act de acest gen în Europa votat vreodată de un CSM. Am declarat atunci toleranță zero la corupția judiciară și am întărit sistemul de tragere la răspundere disciplinară a magistraților și de sancționare penală în caz că ar fi nevoie.

În al treilea rând, am susținut din toate puterile medierea din România. O instituție nouă, încă insuficient aplicată, dar cu care trebuie să se obișnuiască cetățeanul de rând, și anume faptul că nu pentru orice tip de neînțelegere trebuie să ajungi în instanțe, ci doar pentru cauzele importante și care pun mari probleme juridice.

În al patrulea rând mă bucură proiectul meu de suflet, proiectul de educație juridică pentru liceeni. Mi-am dat seama că este foarte greu să comunici cu adulții în direcția educației, deși o fac curent pe Facebook, unde am peste 28.000 de prieteni și followers și o fac zilnic, comunicând publicului larg ce anume se întâmplă în justiție și cum anume trebuie gândite anumite hotărâri, măsuri, din perspectiva principiilor de drept. Dar cu copiii este mai ușor de lucrat. S-a inițiat acum trei ani, la jumătatea mandatului CSM, un proiect în care Ministerul Educației, Ministerul Justiției și CSM au devenit parteneri, iar eu am devenit coordonatorul acestuia și am reușit să-l extind în toată țara. Am scris chiar un Ghid practic despre drepturi şi justiţie, îl avem și în varianta audio pe care o distribuim gratuit liceenilor.

Sunt interesați tinerii?

Foarte interesați. Avem atât de multe solicitări că nu le putem face față. În fiecare săptămână eu personal am o solicitare de a merge într-o școală. Din păcate, nu mai avem cărți, pentru că ne bazăm pe fonduri externe, pe donații și nu prea sunt. Avocații sau companiile private nu sunt interesați să doneze bani pentru a tipări aceste cărți. Ministrul Justiției a promis că include educația juridică în Strategia națională anticorupție, ca o metodă de prevenție în materie de anticorupție, iar fostul ministru al Educației a promis că undeva peste doi-trei ani va fi inclus în curriculum școlar ca materie obligatorie. Dincolo de asta, am generat practic un curent, convigând că tinerii, elevii trebuie să cunoască încă de mici care le sunt drepturile și îndatoririle, pentru a se preveni atât săvârșirea infracțiunilor, cât și victimizarea. Poate așa se va înțelege că legea este făcută ca să fie respectată și că autoritatea judecătorului este foarte importantă, judecătorul fiind cel care îi protejează drepturile și libertățile.

Știu că ați făcut un experiment, oferind cursanților de la Institutul Național al Magistraturii, unde predați, cărți fundamentale. Ați avut succes?

Cred că Facultatea de Drept are o lacună, nu formează oameni cu o cultură juridică, ci doar oameni care știu legile și eventual manualele. Însă, pentru a fi absolvent de drept și ulterior practicant de drept, trebuie să ai la bază niște cărți de cultură care au fundamentat dreptul și viața socială. Mă refer în special la lucrările iluminiștilor, dar și alte cărți din sec. XVII, XVIII, XIX. M-au întrebat unii candidați pentru INM care sunt cărțile pe care trebuie să le citească. Nu le-am dat imediat 10-20 de titluri obligatorii, ci am spus „facem așa: vă dau câte una-două cărți pentru o săptămână-două, mă consultați, după aceea vă dau următoarele titluri și tot așa”.

Din totalul celor care m-au contactat, foarte puțini revin. Citesc o carte-două, ori nu o înțeleg, ori au crezut că e o joacă și nu mai revin. Am acum însă o domnișoară care e deja la a patra carte. Mi-a cerut chiar aseară să-i dau al patrulea titlu, pentru că le-a parcurs pe celelalte și, ca să mă convingă că le-a citit, mi-a dat pe Facebook notițele.

Dar în procente, unul la câți?

1 la 50. Dar peste tot unde mă duc, în conferințe sau în reacțiile mele publice, le spun colegilor care intră că magistratura nu este doar pentru a asigura un loc de muncă, e mult mai mult decât atât. Tu influențezi destine umane, tu poți să schimbi viața omului, chiar viața socială la un moment dat. Iată, sunt condamnări celebre în România care au schimbat lucruri, schimbă curente, schimbă viața socială. Or, lucrurile astea nu se înțeleg.

Eu cred că este o ruptură între magistratură și societate. În general, magistrații se transformă într-un fel de funcționari, au un fel de sindicat – iar aici asociațiile profesionale sunt o mare dezamăgire pentru mine – și singurul lucru pe care îl întrevăd este propriul lor loc de muncă și propriul salariu. Nu văd mai departe de aceste lucruri. Și acestea sunt necesare, dar nu suficiente.

Pe de altă parte, cred că se creează o fractură între categoria magistraților și alte categorii profesionale ca medici, profesori, ingineri, care văd în magistrați o categorie privilegiată. Magistrații sunt inamovibili, nu răspund pentru sentințele lor, au salarii foarte mari, au pensii uriașe față de pensiile medii din țară, deci apare o tensiune.

Să știți că sunt oameni care, pe de o parte, înțeleg nevoia ca magistrații să fie foarte bine răsplătiți din punct de vedere financiar și să aibă asigurată stabilitatea locului de muncă. Eu vă spun din propria experiență, dacă stai cu spaima că poți fi schimbat de la o instanță la alta, sau de la o secție de judecată în alta, apoi că ți se poate reduce salariul ori că dispare pensia, care, într-adevăr, în România e o pensie specială, atunci și influențarea magistratului poate fi mult mai ușoară. Deci, magistratul are nevoie de o stabilitate. Dar el trebuie să și dea înapoi societății foarte mult.

Veți vedea că magistrații se plâng, de exemplu, de încărcătura dosarelor. Dar nu veți auzi asociații profesionale care spun hai să îmbunătățim calitatea actului de justiție sau haideți să unificăm practica. De exemplu, sunt magistrați care refuză să se ralieze practicii instanțelor superioare. Pur și simplu refuză, nu au conceptul de jurisprudență unitară. Și mai sunt concepte pe care noi nu le înțelegem. Nu înțelegem, de exemplu, ce e legea, ce e libertatea. Foarte mulți jonglează.

În general, cei care lucrează în justiție sunt mai formaliști, mai proceduriști, ei nu înțeleg substanța dreptului, nimeni nu le-a explicat-o.

Conceptul de lege, de exemplu, nu se studiază la Facultatea de Drept, poate se studiază la Facultatea de Științe Politice, dar nu la Drept. Conceptul de dreptate. Sau cum se aplică o sancțiune. Să știți că noi nu învățăm la școală cum se aplică o sancțiune. Între limitele sale, să spunem, de la 3 la 10 ani, spune legea, cât aplică concret judecătorul? Sau cum face ca pedeapsa aplicată la Cluj să fie asemănătoare cu cea aplicată la Constanța? Societatea are foarte multe așteptări. De exemplu, avem fapte de corupție la nivel înalt sancționate foarte ușor sau cu suspendare. Ceea ce este inadmisibil. De exemplu, 500 de euro luați mită de un magistrat nu e același lucru cu 500 de euro luați de un funcționar de la primărie.

Care e diferența?

Funcția înaltă a magistratului îi creează mult mai multe obligații decât drepturi și nici n-ar putea lupta împotriva corupției, datorie majoră, dacă are probleme cu corupția. Iar în magistratură sunt probleme majore cu deontologia și cu corupția. Avem în fiecare lună câte un magistrat trimis în judecată pentru comiterea unor acte de corupție sau trimis în fața CSM pentru abateri disciplinare. În fiecare lună. Și n-am auzit niciodată, dar niciodată în ultimii șase ani ca vreo asociație profesională sau vreo instanță să aibă o reacție privind magistrații cu probleme de integritate, corupți sau cu carențe profesionale. Adică să dezbată, în cadrul instanței, parchetului, sau asociației acel caz pentru a preveni pe viitor.

Dar pentru sentințe strâmbe cum poate fi sancționat un judecător? Pentru că știm: e inamovibil, nimeni nu se bagă în hotărârea judecătorului, el este Dumnezeu. Dar poate să distrugă viața unui om. Cum poate fi sancționat un astfel de judecător?

Răspunderea magistraților este un subiect extrem de delicat, dar încă tratat superficial în România. Noi avem mai multe forme de răspundere. Avem răspundere disciplinară, răspundere administrativă, răspundere penală și răspundere materială, în sensul că ar putea să răspundă magistratul cu bani dacă a comis o eroare intenționată, o eroare judiciară cu rea-credință sau cu neglijență, spune legea. Dar să știți că o greșeală într-un dosar nu se datorează automat magistratului. Poate că a fost un martor fals, poate că au fost înscrisuri falsificate sau poate că legea era interpretabilă…

Poate era și incompetență…?

Nu neg asta, există și cazuri de incompetență, magistrați care nu cunosc dosarele, ori care nu cunosc practica. Există și astfel de situații. Dar regula este următoarea: justiția fiind independentă, greșelile din cadrul judecății se pot îndrepta doar prin exercitarea căilor de atac și atunci nu ai un sistem prin care tu, ca justițiabil, să-l chemi în judecată pe magistrat pentru această eroare. Sistemul este similar în toată lumea și el se aplică și pentru celelalte puteri. De exemplu, pentru o lege proastă, care produce efecte nocive în societate, cum sunt legile declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, nu răspunde parlamentarul din buzunarul său pentru eventualele pagube. Pentru că, până la urmă, și parlamentarul, și ministrul, și judecătorul, ei înșiși reprezintă statul, conduc societatea, guvernează societatea ca stat și atunci nu există o formă individuală de răspundere.

Dar cu privire la răspunderea disciplinară, să știți că noi avem magistrați sancționați în România și cred că suntem primul CSM care i-am sancționat pe magistrați pentru îndeplinirea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. I-am sancționat disciplinar. Unii au fost chiar înlăturați din magistratură. Recent am avut o judecătoare înlăturată din magistratură pentru că a aplicat normele cu vădită desconsiderare, încălcând toate procedurile posibile. Eu încurajez părțile care sunt nemulțumite de dosare, de hotărâri să exercite căile de atac, dar, pentru că lucrurile sunt complicate, să apeleze la sfatul unui avocat. De regulă, oamenii se duc singuri, fac tot felul de cereri, plângeri, sesizări și apucă pe căi greșite. Uneori, oamenii pierd procesele în România pentru că nu știu procedura care se aplică.

Cum ajunge un caz disciplinar în fața CSM?

Există două formule. Pe de o parte, sunt controalele regulate pe care le face Inspecția Judiciară. Atunci se sezizează din oficiu când apar abateri și demarează procedurile de investigare a unui magistrat. Cele mai multe cercetări se declanșează la sesizarea justițiabililor. Cred că undeva la 90-95% dintre sesizările justițiabililor sunt respinse din start pentru că vizează hotărârea judecătorească. Nu poate să vină inspectorul să spună că judecătorul a greșit sau nu, pentru că asta trebuie să o spună doar instanța superioară. Însă dacă judecătorul a adoptat o conduită neconformă în sala de judecată sau în viața publică, ori n-a respectat în mod grosolan procedura, pentru chestiunile astea poate fi cercetat de către Inspecția Judiciară. Dar în general oamenii nu știu cui să se adreseze, ei se adresează Președintelui, ministrului Justiției, Parlamentului European, Inspecției Judiciare.

În controalele sale periodice, la ce se uită Inspecția Judiciară?

În primul rând se uită la managementul instanței, să vadă dacă sunt probleme cu circuitul documentelor, cu comportamentul funcționarilor din instanță, după care coboară la managementul de caz, dacă sunt dosare care stagnează prea mult pe rolul instanțelor sau dacă sunt dosare dispărute.

Noi suntem primul CSM care am ordonat și ținem sub control durata de soluționare a dosarelor. Vă aduceți aminte, când am venit noi în 2011, am găsit dosar vechi de 27 de ani în sistem. Azi deja s-a redus o cale de atac, deci automat procesele sunt mai scurte. Pe lângă asta, controalele periodice ale Inspecției Judiciare se pot face mai ușor fiindcă ne ajută sistemul electronic.

Ce criterii se folosesc când este controlat un judecător? Dacă are multe dosare întoarse, respinse sau cu o soluție diferită la instanța superioară?

Acest sistem nu este încă evaluat. De exemplu, numărul de hotărâri modificate de instanța superioară nu intră într-un criteriu de evaluare, pentru că s-a considerat la un moment dat că ar putea fi un fel de presiune asupra judecătorului. Dar eu acum, vâzând cum funcționează sistemul, cred că mai mare accent decât răspunderea magistratului este responsabilizarea magistratului, adică cum am putea noi să construim sistemul ăsta astfel încât ei să nu comită abateri.

Responsabilizare înseamnă inclusiv unificarea practicii. Adică magistratul de jos, de la o judecătorie sau de la un tribunal, să accepte faptul că jurisprudența curții superioare, inclusiv a Curții Supreme, care este una constantă, trebuie preluată de către el. Nimeni nu-l obligă să adopte o astfel de soluție, dar este îndatorire profesională să accepți că nu poți reinventa dreptul și că trebuie respectate deciziile Înaltei Curți.

Se întâmplă acest lucru? Sau e după cum vrea fiecare magistrat?

Asta spuneam mai devreme. Noi avem o lipsă a culturii juridice și a culturii valorilor după care se conduce sistemul. Gândiți-vă că înainte de anul 2006-2007 cuvântul integritate sau sintagma conflict de interese în justiție nu se foloseau. Nu aveam conceptul de integritate. A trebuit să îl construim. Etica, încă nu se înțelege exact de ce este necesară etica. Oamenii spun: dacă știu drept, e suficient ca să devin judecător. Dar nu este adevărat. Abilitățile juridice sunt mult mai importante. Calmul, politețea, dedicația, dorința de formare, de informare continuă, astea sunt calități pe care trebuie să le aibă magistratul, nu le înveți la școală, ele vin din altă parte. La INM mai încercăm noi să le inducem în pregătirea magistraților, dar a fi magistrat este o profesie atât de nobilă și atât de importantă, încât zilnic ai câte ceva de învățat.

Vă rog să mă lămuriți: atât timp cât magistratura este o profesie cu un rol social extrem de important, nu înțeleg cum Asociația Magistraților din România atacă frecvent în mod public magistrați din sistem pentru soluțiile date și pentru anchete, sau pe ministrul justiției, sărind astfel în apărarea unor penali cercetați de DNA sau de DIICOT? Mă refer în special la AMR, abonată la Antena 3.

Sunt două sau trei organizații mai vocale. Atunci când au fost create aceste asociații profesionale, ele au fost create ca forme de protejare a intereselor profesiei. Legea interzice să avem sindicate, prin urmare s-au găsit aceste forme de organizare, asociații, cărora li s-a spus că sunt profesionale. Ele sunt niște ONG-uri, dar în fapt activitatea lor e specifică unui sindicat. Nu vreau să critic, probabil că este nevoie și de acest lucru. Ce este inacceptabil pentru o asociație a magistraților este să nu discute despre pregătirea profesională a magistraților, ci să afirme o poziție radicală, tot timpul în opoziție cu CSM, unde majoritatea membrilor sunt magistrați aleși de către colegii din țară, în opoziție cu Parlamentul, chiar cu Guvernul. Am văzut asociații profesionale care își dau cu părerea dacă un om este bun să devină ministru sau nu, sau îi cer demisia. Acesta este un act politic clar, ceea ce e inacceptabil. Deci asociațiile nu-și înțeleg rolul, devenind o grupare de activiști civici. Mai mult, au dezvoltat un curent în sânul magistraturii cum că magistratul poate să atace celelalte instituții ale statului. Când vezi o asociație a magistraților că atacă DNA, că atacă Înalta Curte, că atacă CSM, că atacă SRI, că atacă Parlamentul sau Guvernul, te întrebi ce vrea de fapt? Vrea ea să conducă țara?

Eu cred că fiecare ar trebui să ne respectăm funcțiile. Și uneori atacurile sunt personale, sunt personalizate. Ceea ce este cu totul inacceptabil. De la magistrați mă aștept la o atitudine înțeleaptă.

Poate este și agendă personală. Am văzut că din poziții vocale corozive s-a ajuns în funcții înalte, la Curtea Constituțională, în CSM ș.a.m.d. Deci este o ocazie de a fi foarte vizibili.

Este în regulă să fii vizibil, dacă susții chestii de principiu. Am văzut asociații profesionale care îl atacă pe ambasadorul SUA sau orice ambasador, la persoană. Nu cred că este rostul nostru să facem agenda politică sau agenda diplomatică. Sunt autorități în țara asta, fiecare cu funcția ei. Mai mult, am văzut asociațiile profesionale mai des prezente în parlament sau la televizor decât în CSM. Ei sunt invitați permanent în CSM și nu i-am văzut în plen să vină să asiste la o ședință a CSM. Au venit doar în trei-patru situații în șase ani, când aveau un interes, să spunem personal, atât. În rest, nu au venit să discute cu noi, n-au cerut documentele noastre. Eu am văzut poziții publice ale lor sau scrisori deschise înainte să ne consulte, înainte să discute cu noi. Membrii ei simt nevoia să fie într-o opoziție permanent tot timpul. Cred că este total greșit.

Pentru că tot din sistemul judiciar face parte și sistemul penitenciar, unde România s-a remarcat cu o formă originală de corupție, cu „opere” scrise în pușcărie de VIP-uri, vă întreb cum evaluați acest sistem? Penitența mai poate să scoată un om mai bun, mai educat din pușcărie sau dimpotrivă?

Sunt diverse aspecte. Sunt penitenciare în România unde condițiile sunt extrem de proaste, sunt altele evaluate ca având condiții foarte bune. Eu am vizitat trei penitenciare, Iași, Gherla și Oradea, cu condiții foarte bune, spre deosebire de penitenciarele din zona Bucureștiului. E adevărat că numărul de deținuți este mare. Dar și numărul de infractori în România este mare. În România una din trei-patru persoane anual este implicată într-un dosar penal sau civil, deci oamenii au probleme cu justiția. Avem cred vreun milion de lucrări penale în fiecare an. Mă întorc la sistemul penitenciar.

Deținuții trebuie supuși unor programe de educare care să le asigure o integrare mai ușoară în societate. Dar mă gândesc ce greu angajează firmele o persoană care iese din pușcărie. Poate doar în politică să intre, cu cazier, în rest nu te poți angaja la Carrefour ca vânzător dacă ai o condamnare pentru furt. Deci avem o problemă cu integrarea socială. Unii deținuți sunt părăsiți de familie, au rămas fără loc de muncă și atunci foarte mulți recidivează, se întorc la pușcărie, vorbesc de infractorii de drept comun, hoți, tâlhari, borfași. Peste 50% din cei care ies din penitenciar se întorc acolo.

Mai avem o mică parte a populației penitenciare, „gulerele albe”, adică cei condamnați pentru infracțiuni gen corupție, în general funcționari ai statului, care în continuare fac orice ca să le dispară averea până la a fi condamnați definitiv, ca atunci când vine statul să le confiște, să nu găsească nimic. Este o modă acum, au găsit o cale prin care să divorțeze, rămân toate bunurile la nevastă, vine fiscul și, mai nou, agenția care tocmai s-a înființat și nu găsește nimic acasă. Altă metodă de a-și ușura viața în penitenciar a fost publicarea de cărți pentru a scăpa cu 30 de zile mai devreme per carte.

Cum e posibil să se creeze un sistem de privilegii și de fraudă chiar în pușcărie?

A fost o șmecherie. Au folosit legea abuziv, cu sprijinul unor avocați, să spunem doar isteți, dar și cu participarea unor magistrați. Sunt magistrați care, poate neînțelegând cu adevărat sensul dispoziției legale și neaplecându-se asupra lucrărilor care li s-au pus în față, le-au acceptat ca fiind lucrări „științifice“. Teoretic, poți să scoți un manual de spălat geamuri, să fii recomandat de un profesor universitar și magistratul spune: „OK, dacă asta e lucrarea științifică, a fost publicată, Cutărescu beneficiază de 30 de zile…“

Legile ar trebui să fie mai aspre într-o țară unde ștacheta morală e foarte jos?

Cu siguranță. Legi aspre, clare și oameni bine pregătiți. Am observat că doar dacă modifici legile, dar oamenii rămân aceiași, nu se schimbă mare lucru. Cu siguranță, într-o țară dominată de corupție cum e România, unde – îmi asum faptul că o spun – corupția este una sistemică și împrăștiată endemic, adică cuprinde toate instituțiile statului, cu siguranță trebuie ca pedeapsa legală pentru corupție să fie mare, dar și cea aplicată de magistrați trebuie să fie mare. Deci în fiecare caz concret avem nevoie de pedepse mari, pedepse cu executare în penitenciar și cu confiscarea bunurilor, eventual a averii nejustificate.

Ce veți face după ce ieșiți din CSM?

Am două opțiuni în momentul de față. Prima, să mă întorc la locul de unde am venit. Eu am fost ales în CSM de la Judecătoria Oradea, acolo ar trebui sa mă întorc. A doua, să ocup un post la INM, unde am aplicat deja. Eu sunt deja formator de etică și deontologie, cu normă parțială, din 2006, una dintre primele generații. Iar acum este un post liber la INM de formator cu normă continuă pe acest subiect și am aplicat pentru această poziție. Dacă voi fi selectat, va fi o funcție din care voi putea să îmbunătățesc calitatea umană și conduita magistraților în funcție.

Dacă ați reveni în poziția de judecător, nu ați risca să fiți sancționat pentru că vă manifestați public, pentru că aveți pagină pe Facebook, pentru că stați de vorbă cu oamenii? Eu știu că magistrații sunt destul de discreți, iar noi, jurnaliștii, ne lovim adesea de refuz când vrem să întrebăm un magistrat…

Ce este important este să înțelegem că magistratul este un membru al societății și că el trebuie să fie în mijlocul societății și el are o îndatorire înscrisă în codul nostru deontologic, și anume să susțină statul de drept. Asta înseamnă să vorbească despre principiile după care funcționează societatea și justiția în orice circumstanță, fie că este cu prietenii, fie că dă un interviu, fie că merge la o conferință. Pentru că magistratul are trei roluri și nu se știe lucrul ăsta: să rezolve dosare, adică litigiile cu care este sesizat, să fie garant al drepturilor și libertăților oamenilor, pentru că el este ultima speranță a cetățeanului care apelează la sistemul de justiție, după ce o grămadă de drepturi i-au fost încălcate până să ajungă în fața judecătorului, și, în al treilea rând, îndatorirea înscrisă în codul deontologic, de a promova statul de drept. Asta nu se poate face doar în sala de judecată. Trebuie să faci asta în viața ta de zi cu zi. Trebuie să fii corect când mergi pe stradă, trebuie să fii corect când ești într-o comunitate și trebuie, de asemenea, să vorbești despre aceste valori. Or, mulți magistrați nu înțeleg, ei se rezumă numai la rolul din sala de judecată, rolul de a aplica legea la anumite cazuri concrete. Este foarte important, dar nu este singurul rol. Eu asta am încercat să fac, să dezvolt conștiința statului de drept.

 

06/12/2016

Directionati 20% pentru educatia juridica a copiilor!

Filed under: 0. NOUTATI,VeDem Just — Cristi Danilet @ 11:16 AM

sigla_sus`VeDemJust vă solicită sprijinul pentru a putea continua anul viitor activităţile de educaţie juridică pentru elevi. Orice societate comercială poate decide ca, la sfărşitul anului, în loc să dea în întregime impozitul pe profit către bugetul de stat, să direcţioneze 20% către o asociaţie sau fundaţie. În documentele ataşate aveţi toate lămuririle necesare. Investind în copii, investim în viitorul nostru!”

brosura-activitati-vedemjust

companiile-pot-redirectiona-20_-din-profit

scrisoare-companii-si-mediul-de-business

contract-sponsorizare

25/10/2016

AUDIOMANUAL

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 3:01 PM

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat. Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor

El a fost alcătuit pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuit pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei Raluca Mihaela Găină (voce) şi tânărului Mihai Simion (asistenţă tehnic).

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 3:00 PM

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat. Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor

El a fost alcătuit pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuit pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei Raluca Mihaela Găină (voce) şi tânărului Mihai Simion (asistenţă tehnic).

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: 0. NOUTATI — Cristi Danilet @ 3:00 PM

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat. Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor

El a fost alcătuit pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuit pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei Raluca Mihaela Găină (voce) şi tânărului Mihai Simion (asistenţă tehnic).

AUDIOMANUAL de educatie juridica

Filed under: 0. NOUTATI,EDUIURIS — Cristi Danilet @ 2:59 PM
Tags: , ,

audiomanaulcoperta

A apărut primul manual de educaţie juridică în varianta audio, disponibil gratuit.

AUDIOMANUALUL este disponibil pentru a fi audiat pe capitole sau pentru a fi descărcat în întregime de pe site-ul special dedicat. Este o formă aleasă de autor pentru a facilita accesul la informaţiile juridice explicate pe înţelesul tuturor

El a fost alcătuit pe baza manualului publicat în acest an şi a fost revizuit pe baza legislaţiei publicate până în luna septembrie 2016.

Autorul (voce) mulţumeste implicării în proiect studentei Raluca Mihaela Găină (voce) şi tânărului Mihai Simion (asistenţă tehnic).

10/10/2016

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei,MJ,politica — Cristi Danilet @ 1:21 PM
Tags: , , ,

ministerul-publicAu început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

Interviu AC: `Atacurile la adresa lui Kovesi sunt facute de smecheri`

Filed under: 0. NOUTATI,interviu — Cristi Danilet @ 10:27 AM
Tags: , , ,

caricCDÎntr-o țară în care unii susțin că justiția nu-și face deloc datoria, iar alții acuză că și-o face cu prea mult exces de zel, cel mai bine e să discuți despre subiectul ăsta cu cineva din domeniu. De aceea ne-am adresat unui om care, vorba comentatorilor sportivi, ”știe cu Justiția” și se dorește a fi un model de intransigență și curaj pentru tinerii judecători: Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii.

 

 

Justiția română ar trebui să fie oarbă, cum zice tradiția, dar văd că în ultima vreme tot mai mulți încearcă să-i pună ochelari, doar-doar i-o vedea și i-o ocoli. Ce-i de făcut?

O fi având zeiţa Themis, a Justiţiei, o eşarfă la ochi, dar asta nu înseamnă că e oarbă. Vede peste tot: avem surse şi resurse în toate mediile şi….azi e cam greu să treci neobservat dacă încalci legea. Cred că mulţi sunt convinşi că în România dreptatea nu se mai împarte, ca înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, în funcţie de pile şi relaţii. Deja avem o generaţie de magistraţi nouă care nu au aceste cuvinte în vocabular şi pe care îi lasă rece poziţia sau averea celor care se perindă prin faţa lor.

 

Parlamentul a salvat de închisoare numai în ultimul an câțiva indivizi certați cu legea. Să înțelegem că, dacă vrei să furi liniștit în România, trebuie mai întâi să ajungi deputat sau senator?

Oh, aici vă corectez: dacă vrei să furi liniştit trebuie să ajungi ministru, după care să te refugiezi în Parlament… Să vă explic: parlamentarii au imunitate, în sensul că nu pot fi urmăriţi pentru vot şi pentru ceea ce spun în cameră; pentru infracţiunile de drept comun pot fi urmăriţi ca orice cetăţean, dar nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi dacă Parlamentul nu dă voie procurorilor. Miniştrii însă sunt şi mai bine protejaţi: ei nu pot fi nici măcar cercetaţi, darămite arestaţi, dacă nu dă voie Parlamentul, pentru un ministru parlamentar, respectiv Preşedintele statului, pentru un ministru neparlamentar. Închipuiţi-vă că, printr-o eroare impardonabilă a Curţii Constituţionale comisă în 2007, această procedură se aplică şi pentru foştii miniştri. De aceea spun: dacă un fost ministru comite abuzuri şi el este parlamentar toată viaţa, iar Parlamentul refuză vreodată să permită cercetarea lui, asta e: respectivul tocmai a ajuns deasupra legii.

Care ar fi soluția pentru ca miniştrii şi parlamentarii să poată fi trași la răspundere, ca orice cetățean?

Ne trebuie un Parlament care să înţeleagă că „stat de drept” nu este un dicton, ci o valoare fără de care nu poate exista o democraţie. Aceasta presupune că nimeni nu e deasupra legii şi că puterile sunt separate, independenţa justiţiei fiind crucială. Or, la noi, Parlamentul cere, fără nicio bază legală, dosarele de la procurori, care ar trebui să fie nepublice; persoana respectivă e judecată acolo, în cameră; apoi se decide – fără a furniza vreo motivare – că parlamentarul respectiv nu poate fi arestat sau că un anumit ministru nu poate fi cercetat pentru corupţie sau infracţiuni de drept comun. În acest moment eu, ca magistrat, sunt obligat să atenţionez că acel act al Parlamentului, care se dorea unul politic pentru a proteja independenţa politicienilor, se transformă într-un act de imixtiune în justiţie, dacă nu chiar de favorizare a infractorului. Cu alte cuvinte, în loc să fie un for democratic, devine un loc de impunitate: Parlamentul nu mai este un loc al legii, ci un loc de sustragere din faţa legii. Nu ştiu ce e de făcut. Personal, când mă uit la Parlament văd o reflectare a poporului român. Nu spun nici că e bine, nici că e rău, căci îmi iubesc ţara şi accept locuitoriii noştri. Asta nu înseamnă că sunt resemnat, ci sunt extrem de optimist: chiar cred că este de datoria intelectualilor să educe populaţia. Cred însă că e nevoie de oameni care să dea votul la alegerile din iarnă în cunoştinţă de cauză, să nu mai aleagă în Parlament oameni încătuşaţi şi să facă presiune ca miniştrii urmăriţi sau parlamentarii condamnaţi să părăsească funcţia. Aş mai sugera eliminarea imunităţii din legislaţie dar am văzut că, indiferent de culoarea politică, cu toţii profită de ea, aşa încât sunt slabe şanse să aprobe aşa ceva chiar cei vizaţi.

De ce a demisionat Oprea: de frica străzii sau pentru că avocații săi au găsit astfel o altă chichiță, ca să-l scape?

Fostul ministru a fost sustras de către Parlament, în septembrie, de la urmărire penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă, care are legătură – spun procurorii – cu o faptă de abuz în serviciu pentru care acelaşi Parlament solicitase în februarie urmărirea. Or, refuzând să ceară procurorilor cercetarea pentru o infracţiune de drept comun, ancheta este blocată. Spre deosebire de mulţi părerologi, eu am citit textele din Codul de procedură penală, din Legea responsabilităţii miniseriale şi din Regulamentul Senatului şi am ajuns la concluzia că este posibil ca acest vot să fie reluat.Fiind un act politic, Senatul poate vota într-un fel, apoi poate reveni, căci asta este politica: azi votezi o lege, mâine o modifici sau abrogi. Asupra oricărei decizii politice se poate reveni dacă acest lucru nu este interzis de lege. Altfel, ar însemna că un fost ministru, dacă rămâne parlamentar toată viaţa şi o singură dată s-a respins cererea de urmărire penală în privinţa lui, nu ar mai putea fi nicicând tras la răspundere, ceea ce este absurd. Revenind la cazul discutat, demisia este un act personal şi nu poate fi interpretat. Dacă prin demisie un ministru înţelege să se supună procedurilor judiciare pentru a se stabili adevărul într-o cauză, este de apreciat. Este clar că aici presiunea străzii a jucat un rol: nimeni nu ar putea explica raţional de ce un fost ministru nu poate fi cercetat pentru o infracţiune de drept comun. Şi, atenţie, nu vorbim de arestare sau condamnare, ci doar de cercetare, adică de deschiderea cadrului legal pentru a se administra probe cu privire la vinovăţie şi nevinovăţie.

Ați fost recent într-un turneu european. Cum se vede justiția românească din Occident?

În ultimele luni am fost în mai multe state europene: Ucraina, aflată la începutul reformei judiciare, care are trei CSM-uri, unde am vorbit de organizarea justiţiei la noi; Cehia, unde conduc un proiect european cu privire la standardele internaţionale în materia celor trei „i” – independenţa, imparţialitatea, integritatea; Bosnia şi Herţegovină, un stat federal de numai 4 milioane de locuitori ce reuneşte trei teritorii, are 13 prim-miniştri şi tot atâţia miniştri de justiţie, trei constituţii, două curţi constituţionale, dar un singur CSM, unde am evaluat din partea Comisiei Europene legislaţia lor cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor; în Bulgaria, aflată în plină reformă, unde CSM este controlat politic şi, astfel, justiţia; în Italia, unde am dat peste o placă comemorativă aflată în Curtea Supremă de Casaţie pe care sunt notate numele magistraţilor omorâţi de mafie în timpul operaţiunii „Mani Pulite”, foarte asemănătoare cu acţiunile DNA-ului nostru din ultimii 12 ani; în Croaţia, proaspăt intrată în UE, care a reuşit acum doi ani să îl condamnamne pe fostul prim-ministru la 8 ani închisoare pentru corupţie. Succesul înregistrat în România în lupta împotriva corupţiei face ca ţara noastră să fie privită cu simpatie, iar ţările din regiune ne iau drept model: magistraţii noştri sunt foarte curajoşi, CSM-ul nostru are puteri foarte largi asupra carierei judecătorilor şi procurorilor, iar politicienii corupţi au pierdut războiul absurd pe care îl duc cu justiţia.

Dacă PSD câștigă alegerile, Dragnea va fi premier, așa cum au afirmat deja mai mulți lideri ai partidului. E legal să avem un prim-ministru condamnat penal?

În cariera mea de 18 ani am aflat că, uneori, ceea ce este legal nu e neaparat moral sau normal, dar şi invers. În privinţa întrebării dvs, puterile statului nu prea par egale: o persoană nu poate deveni magistrat dacă are cazier şi un magistrat este imediat dat afară dacă este condamnat; în schimb, o persoană poate fi aleasă primar chiar dacă este în arest la poliţie, un parlamentar poate rămâne în funcţie, chiar dacă este condamnat cu suspendare, iar orice persoană condamnată, după executarea pedepsei, poate fi aleasă parlamentar sau pusă ministru. Nu vreau să duc discuţia spre persoane, ci spre principii: niciun om educat nu ar alege în funcţii statale oameni condamnaţi de justiţie şi nici un politician cu onoare nu ar accepta să conducă o instituţie a statului dacă are cazier.

Fostul președinte Traian Băsescu lăuda, pe vremuri, justiția, atât de des că sughițau toți magistrații pomeniți. De când nu mai e la putere însă, domnia sa spune că justiția se face arbitrar și abuziv. Este într-adevăr astăzi justiția influențată politic sau, pur și simplu, domnul Băsescu se călăuzește după principiul ”nimeni nu e mai presus de lege, doar pe Nuți să nu mi-o lege”?

Justiţia română a devenit independentă după reforma de acum 12 ani. Până atunci a fost în subordinea celor de la putere, care controlau cariera magistraţilor şi, deci, soluţiile din dosare – iar asta v-o spune unul care a prins acesle vremuri. Reforma de atunci nu se datorează unui om sau unei instituţii, ci au fost mai mulţi factori favorabili: presiunea pusă de Comisia Europeană care dorea o justiţie funcţională ca o condiţie pentru a deveni membru în UE; revolta din interior a liderilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor care au alcătuit cu organizaţiile neguvernamentale o platformă de sprijin a reformei; măsurile legislative luate de miniştrii C.Diaconescu, apoi M.Macovei, care au transferat de la Ministerul Justiţiei la CSM atribuţiile de cariera magistraţilor şi au determinat pensionarea a sute de magistraţi compromişi; ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu care în primul său mandat au fost extrem de critice, ca în următorul să înţeleagă că justiţia a apucat pe un drum fără întoarcere. Nu e nici un dubiu, justiţia a înregistrat rezultate pozitive, lucru care s-a reflectat în rapoartele europene şi în dublarea încrederii populaţiei.  Însă noul tip de discurs al fostului preşedinte a apărut imediat după ce a început instrumentarea dosarelor cu membrii din partidul său ori ai familiei sale. Atacarea conducătorilor instituţiilor cu care el însuşi a colaborat mulţi ani – servicii secrete, parchet, curte supremă – pare o răfuială personală. Cred că este greu de văzut importanţa unei instituţii dincolo de oameni care, e adevărat, pot greşi. Eu însumi am avut procese pe care le-am pierdut: am strâns din dinţi şi am mers mai departe; nu voi ataca niciodată personal un magistrat, dar voi face tot ce pot ca sistemul să se îmbunătăţească. Cu siguranţă însă nu împărtăşesc opinia nimănui cu privire la conspiraţii, dosare fabricate, ordine venite nu ştiu de unde. Dacă se întâmpla asta în urmă cu 20 ani, vă asigur că astăzi nu mai este cazul. Eventual, putem discuta de problemele de corupţie şi de incompetenţă din sistem, însă doar atât.

Mulți susțin că justiția se află pe o cale independentă, de pe care nu mai poate fi deturnată. Puciul din 2012 a arătat însă că pericole de acest gen există. Credeți că, dacă PSD va reveni la putere, ne vom întoarce și la perioada pe care, cu înaltă mândrie patriotică, o numim ”epoca Rodica Stănoiu”?

Ca să înţeleagă oamenii ce înseamnă acea „epocă” – erau anii când politicul controla justiţia: Ministerul Justiţiei recruta și avansa magistraţii; ministrul propunerea şefii de instanţe care mutau judecătorii sau alocau dosarele cum vroiau ei; ministrul numea procurorii şefi şi propunea Preşedintelui numirea procurorului General, fără implicarea CSM; ministrul controla activitatea profesională a magistraţilor prin Inspecţia Judiciară care îi era subordonată; ministrul controla viaţa privată a magistraţilor prin intermediul unui serviciu secret propriu (înfiinţat, de guvernul anterior, care avusese o altă orientare politică); procurorul era cel care aresta; judecătorii de la curtea supremă erau numiți doar pentru un mandat de șase ani de către președintele țării, iar ca președinte al acestei instanțe putea fi numit inclusiv un jurist care nu era judecător (de exemplu, în perioada 2004-2009 președinte al instanței supreme a fost un jurist ce fusese consilier al președintelui țării şi care nu fusese vreo zi judecător la o instanță judecătorească); CSM era un organism de formă, subordonat și condus de ministrul justiției, iar magistrații din CSM – care proveneau doar de la curțile de apel și instanța supremă – erau selectați de către Senatul României. Nu cred că se poate reveni la sistemul în care partidul-stat controla totul. Funcţia de magistrat mă obligă să stau deoparte de partide şi politicieni, astfel încât rămân un militant pentru lege şi libertate indiferent de culoarea celor care guvernează. Spun doar atât: experienţa ne arată că există o probabilitate foarte mare ca o parte din cei care ajung la putere să aibă, mai devreme sau mai târziu, contact cu justiţia. Astfel încât atenţionarea mea este următoarea: toţi cei care accend într-o funcţie publică trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în mod corect, adică în interes public. Acolo ei au mai multe îndatoriri decât drepturi şi ultima lor preocupare trebuie să fie binele propriu sau al familiei lor. Iar cât timp sunt corecţi, nimeni nu va avea nimic cu ei. Dar dacă vor încălca legea, atunci să se pregătească să dea socoteală.

Deși legea confiscării extinse a intrat în vigoare, majoritatea corupților rămân cu averile aproape intacte. Cine ar trebui să se implice în această problemă și nu o face cum trebuie?

Dacă o persoană dă sau ia mită, e obligatoriu să se confişte bunurile respective. Uneori însă se descoperă bunuri pentru care nu pot fi aduse justificări în raport cu veniturile – şi aici, pentru funcţionari publici, magistraţi şi demnitari avem Legea ANI care prevede că se fac verificări de către inspectorii de integritate şi se confiscă de către instanţa civilă ceea ce nu este justificat; şi avem Codul penal care permite din anul 2012 confiscarea extinsă, adică se confiscă bunurile respective, chiar dacă sunt trecute pe numele altora, dacă persoana în cauză este condamnată pentru o anumită infracţiune, cum ar fi cele legate de corupţie, trafic de persoane, droguri. Să ştiţi că problema nu este luarea acestor măsuri – procurorii indisponibilizează bunurile, iar judecătorii le confiscă. Ci problema este punerea în executare a acestor măsuri – şi pentru că, ani de-a rândul, ANAF nu a putut să facă asta (este iar un exemplu de instituţie unde controlul politic o face ineficientă), s-a înfiinţat de curând Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Am convingerea că de acum înainte politica va fi „follow the money”: corupţii dovediţi trebuie lăsaţi lefteri, ei şi familiile lor, iar banii să se întoarcă la cei de la care i-au furat.

În școli avem opționale de religie, limbi străine, șah, dar nu avem un opțional și de educație juridică. Din câte știu, sunteți implicat într-un astfel de proiect atât de necesar pentru o țară ca România, în care nivelul de infracționalitate e unul dintre cele mai ridicate din Europa.

Eu am încercat de ceva ani să fac educaţie cu adulţii: să le explic cum e cu separaţia puterilor publice, ce înseamnă rule of law, care sunt drepturile omului, cum funcţionează justiţia etc. – am mers prin ţară într-un proiect personal, „Statul de drept pe înţelesul tuturor”, mi-am deschis un blog, comunic pe Facebook cu cei interesaţi. Mărturisesc că este foarte greu: mulţi au prejudecăţi ivite din propriile experienţe sau sunt manipulaţi de mass-media. De aceea, în ultima vreme m-am concentrat mai mult pentru generaţia care vine din urmă: cu tinerii şi chiar copiii încă se mai poate lucra. Mi se pare nedrept să îi dai unui copil de 14 ani buletinul în mână dar să nu îi spui că din acea zi are obligaţia de a respecta toate legile în vigoare. Acesta este motivul pentru care în ultimii patri ani m-am implicat în mai multe proiecte de educaţie juridică care a culminat cu cel în care am scris manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie” disponibil online la www.educatiejuridica.ro. Avem în fiecare an un român din patru implicat într-un dosar penal sau civil. Referindu-ma la minori, într-un an peste 3500 de minori sunt trimişi în judecată: zilnic sunt acuzaţi şapte copii de furt sau tâlhărie, o dată la trei zile un minor pentru agresiune sexuală, o dată la patru zile un minor este trimis în judecată pentru că omoară pe cineva. Foarte mulţi minori sunt bătuţi în propriile familii, sunt violaţi, puşi să cerşeasă sau să se prostitueze; în fiecare zi un minor este omorât într-un accident de criculaţie sau omorât cu sânge rece de altcineva. Mie nu îmi sunt indiferente aceste lucruri, astfel că împreună cu asociaţia VeDemJust – Voci pentru Democraţie şi Justiţie am făcut un proiect, EDUIURIS, prin care instruim magistraţi, avocaţi, jurişti şi mediatori să meargă în şcoli şi licee, să stea de vorbă cu tinerii, să le explice drepturile dar şi obligaţiile. Le vorbim despre familie şi şcoală, despre justiţie, politică şi religie, despre facebook şi violenţă, despre plagiat şi corupţie. Încercăm să îi facem mai buni şi sper ca de la anul noul Guvern să introducă în mod formal această nouă materie în şcoli.

Se discută tot mai mult despre home-schooling, în condițiile în care oricum rata de abandon școlar la noi e de aproape 20%. Ce spune legea: am voie să retrag copilul de la școală când vrea mușchii mei, cum au făcut Dana Nălbaru și soțul, pe principiul ”eu te-am făcut, eu te omor”?

Oamenii nu înţeleg cum funcţionează societatea, din păcate. Au impresia că e un fel de sălbăticie, în care libertatea nu înseamnă să faci ceea ce îţi permite legea, ci ceea ce vrei tu. Lipseşte o educaţie cu privire la spiritul liberalismului şi pentru mulţi e deja prea târziu. Aşa se explică erorile unor părinţi care au impresia că pot decide exclusiv cu privire la copiii lor: să îi bată (şi aţi văzut recent un caz în care părinţii unor copii români sunt cercetaţi în alt stat pentru violenţe pe care, până la urmă, le-au recunoscut, după ce antrenaseră în „luptă” o comunitate religioasă, extrem de uşor de manipulat de lideri religioşi care au găsit justificări în Biblie pentru bătaia copiilor), să îi retragă de la şcoală (e siderant cum se propagă astfel de ştiri), să nu le facă vaccin (sunt oameni iresponsabili pe care televiziunile îi promovează la fel de iresponsabil), să îi violeze (abuzurile sexuale în familie sunt un subiect tabu în România), să îi omoare (un copil pe lună este omorât în propria familie). Aş vrea să atrag atenţia tuturor acestor părinţi: copilul nu este proprietarea lor, este o fiinţă umană distinctă, cu drepturi şi obligaţii proprii, pe care ei, părinţii, au îndatorirea legală să îl educe, crească şi îngrijească. Nu există libertate în afara cadrului legal, iar deocamdată legea spune că învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi că dacă retragi copilul în mod nejustificat de la şcoală comiţi o infracţiune, după cum tot infracţiune este dacă nu permiţi o intervenţie medicală absolut necesară asupra copilul din motive religioase sau dacă copilul moare că nu i-ai făcut vaccin, şi cum tot infracţiune este relaţai sexuală cu propriul copil, indiferent că el este de acord (incest) sau nu (viol). Constat că mulţi nu înţeleg ce înseamnă fii părinte şi poate nu ar fi greşit să ne gândim şi la nişte cursuri de acest gen.

Deși sărăcia în care se zbat li se datorează în mare parte unor indivizi ca Ponta, Oprea, Borcea sau Gigi Becali, mulți români manifestă o veritabilă admirație pentru acești ”șmecheri care se descurcă în viață”. Cum explicați o asemenea atitudine? Complexul Stockholm, masochism sau prostie pură?

Iar nu vreau să personalizez. I-am văzut pe toţi perindându-se la putere şi nu am văzut mari deferenţe. Sincer, cred că poporul nostru nu poate mai mult. Românul nu are are educaţia politică necesară, dar toată lumea face politică. Nu ştie ce e aceea Constituţie şi care sunt primele zece drepturi ale omului, dar comentează zi de zi dosare judiciare dând cu mare uşurinţă verdicte înaintea celor care au multă şcoală pentru asta. Sare în sus când există pericolul unor interceptări abuzive, dar se bucură când apar pe surse transcrieri cu privire la alţii. Nu vrea ca statul să îi controleze viaţa, dar aşteaptă ca statul să îi asigure locul de muncă, locuinţa şi să îi achite ajutorul social. Nu este de acord că statul să îi spună cum să îşi educe copilul, dar strânge semnături pentru ca statul să intervină în viaţa intimă a adulţilor. Românul ţipă să se aplice legea altuia, dar cu privire la el cere să se interpreteze în mod favorabil. El nu îşi manifestă spiritul antreprenorial, dar visează să ajungă un şefuleţ cât de mic. Nu poate discerne între o ştire şi o opinie, dar adoră informaţiile pe surse şi dă naştere speculaţiilor cele mai ilogice. Nu acceptă explicaţiile raţionale şi argumentele factuale, dar este expert în atacuri personale. Am ajuns la concluzia că e o lipsă acută de cunoştinţe cu privire la conceptele de „lege” şi „libertate” şi asta ne face să nu avem ancore solide de care să ne agăţăm viitorul. Un popor care nu acceptă legea şi justiţia, care nu are respect pentru viaţa privată, care e avid după putere, care nu îşi cunoaşte istoria şi nu înţelege prezentul, este un popor fără valori şi fără demnitate. Astfel încât propagarea aceloraşi oameni la televizor, în funcţii şi în politică nu mai e de mirare.

Sunteți de părere că retragerea pe bandă rulantă a titlurilor de doctor obținute prin fraudă de Ponta, Oprea și alți găinari, va descuraja ”industria plagiatului”, stimulând tinerii să învețe cinstit, sau e doar o fază trecătoare, după care se va reveni la vechile obiceiuri?

Noi ne-am obişnuit să copiem de mici la şcoală, să ne sufle profesorii la bacalaureat, să cumpărăm lucrări de licenţă, să plagiem teze de doctorat. E o complicitate elev/student-profesor care dăinuie de mult timp. Descoperirea unor indivizi atrage descoperirea unor reţele. Poate că cineva se întreabă de ce plagiatele cele mai răsunătoare sunt în legătură cu tezele de doctorat în drept. Ei, poate că după asta se va discuta cum s-au autorizat anumite facultăţi în epoca de care aţi pomenit mai sus, de ce există în România 60 de facultăţi care au studii de drept în programă, de ce ies pe bandă rulantă mii de jurişti dar sub 10% din cei care se prezintă la un concurs anual reuşesc să îl treacă, cum se obţin gradele universitare, ce calitate au cursurile, de ce nu se ţin seminariile, cum se vând la negru hotărârile judecătoreşti pentru culegeri de practică, cum a fost posibil ca până ieri să se plătească pentru a obţine copia unei legi publicate în Monitorul Oficial. Nu cred că suntem pregătiţi să tratăm acest subiect

Că tot vorbim de plagiat, mai am o întrebare: pică Codruţa?

Prea des se confundă oamenii cu instituţiile. DNA este acum o instituţie extrem de solidă şi asta se datorează Monicăi Macovei, lui Daniel Morar şi Codruţei Kovesi. Desigur, rolul şefului instituţiei este extrem de important. Ceea ce nu prea se ştie este faptul că şeful DNA nu face dosare, nu poate ordona începerea unor dosare şi nu poate opri instrumentarea unor dosare; doar dacă dosarele sunt întocmite de cei doi şefi de secţii operative, conducătorul instituţiei este chemat să verifice actele. Aşa încât toate atacurile astea din ultimii ani nu îşi au rostul. Speculaţiile de genul acesta sunt făcute doar de către şmecheri şi le cred doar proştii. Apoi, haideţi să vedem, chiar vede cineva o legătură între modul de întocmire a unei lucrări ştiinţifice a şefului DNA şi un dosar de urmărire penală pentru corupţie instrumentat de un procuror din cadrul DNA? Dacă răspunsul e afirmativ, atunci afirm în mod cert că acea persoană are mari probleme de logică elementară. În concluzie, eu spun că oamenii cinstiţi pot sta liniştiţi: Justiţia poate că e rănită, dar sigur nu se predă. Iar cât îi priveşte pe ceilalţi, le spun doar atât: nu e o problemă de „dacă”, ci…de ”când” vor fi traşi la răspundere.

Care este, în opinia dvs, tipul de guvernare care ar putea salva România: tehnocrația, republica, monarhia sau meritocrația?

Asta e o întrebare capcană, cred. Eu sunt un om al legii şi ca mulţi alţii am jurat să respect Constituţia şi legile ţării. Dincolo de aspectele filosofice şi istorice, românii trebuie să ştie un lucru: sub actuala Constituţie instaurarea monarhiei nu este posibilă. Statul nostru este şi va fi o republică, iar modificarea Constituţiei sub acest aspect nu va fi nicicând permisă, căci aşa spune art. 152 din actul fundamental. Cât priveşte Guvernul, cred că este o problemă de desemnare a acestuia, precum şi a administraţiei din subordinea acestuia. Astfel, dacă parlamentar poate să ajungă orice persoană care are cazier, nu are studii, dar e aleasă de popor, nu acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi în cazul miniştrilor. Cu siguranţă cei ajunşi în fruntea ministerelor trebuie să aibă calităţi profesionale şi manageriale, astfel încât nu ar trebui să predomine implicarea politică. Cu siguranţă însă un Guvern, chiar alcătuit din tehnocraţi, ar trebui să fie susţinut politic, dar fiecare autoritate să ştie cu ce se ocupă: Parlamentul să dezbată şi să adopte legi, Guvernul să le pună în aplicare, Justiţia să îi sancţioneze pe cei care le încalcă – din păcate, la noi Parlamentul se ocupă de dosarele judiciare, Guvernul adoptă acte normative în locul legislativului, iar Justiţia se ocupă de politica salarială a bugetarilor. Şi nu trebuie ocolită discuţia în privinţa administraţiei: aceasta trebuie în întregime depolitizată. Numirile din prezent au făcut ca funcţionarii administrativi să fie iresponsabili, serviciile publice să fie de proastă calitate, iar bătăliile pentru funcţii ocupă mai tot timpul. În final, cetăţeanul simplu, plătitor de taxe şi impozite, e cel care pierde.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 14 (1213) – 10-23 octombrie 2016

 

 

03/10/2016

28 sept 2016: Board-ul ENCJ afirma ca justitia turca e controlata politic

Filed under: 0. NOUTATI,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 10:33 AM
Statement on the position of the Turkish High Council for Judges and Prosecutors in the ENCJ
The ENCJ reiterates its unreserved condemnation of the recent attempted coup in Turkey. The loss of life incurred in this attack on a democratically elected government is inexcusable. Those responsible should be made accountable through an open, fair and impartial judicial process conforming with international standards.

The ENCJ has expressed its concern, both before and after the attempted coup, that the approach of the High Council for Judges and Prosecutors to the transfer, suspension, removal and prosecution of judges has not been consistent with the principles of judicial independence.  The ENCJ has received persuasive information that these procedures have taken place without respecting the principles referred to above.

The board of the ENCJ has repeatedly requested the Turkish High Council for Judges and Prosecutors for details of the procedures followed relating to the extraordinary mass dismissal of thousands of judges and prosecutors and to demonstrate that minimum international standards in relation to disciplinary proceedings against judges and prosecutors have been followed. To date no satisfactory response has been received to these vital inquiries.

As a result of the information that the ENCJ has received and the failure of the Turkish High Council to provide any satisfactory response to it, the board is forced to conclude that the Turkish High Council for Judges and Prosecutors no longer meets the requirements of the ENCJ that it is independent of the executive and legislature so as to ensure the independence of the Turkish Judiciary. The board of the ENCJ has accordingly resolved unanimously to propose to its General Assembly the suspension of the status of Observer to the ENCJ of the HSYK. To this end it has called an extraordinary general meeting which will take place in December 2016.

Brussels, 28th September 2016

21/07/2016

Interviu Adevarul: intre alergatul dupa pokemoni, legi confuze si combaterea coruptiei

Filed under: 0. NOUTATI,interviu — Cristi Danilet @ 9:55 PM
Tags: , , , ,

adevarulInterviu apărut pe 20 iulie 2016 în Adevărul sub titlul: Judecătorul Cristi Danileţ: „Alergăm să prindem pokemoni, dar nu găsim soluţii pentru a-i urmări pe cei care se sustrag obligaţiilor stabilite de judecători“. 

În România s-a ajuns mai mult să se interpreteze dreptul decât să se aplice. O spune judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, care, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, vorbeşte despre ambiguitatea legilor din România, dar şi despre cum combaterea judiciară a corupţiei coboară uneori în derizoriu.

Citeste mai mult: adev.ro/oalyn7

„Adevărul“: Asistăm la o serie lungă de cazuri în care instanţele dau soluţii diferite pe speţe identice. Dacă ne referim doar  la procesele legate de clauzele abuzive din contractele bancare,  exemple sunt cu miile. Cum se face că legislaţia românescă permite atâtea interpretări şi de ce aplicarea aceleiaşi legi în cazuri similare nu duce, aşa cum ar fi firesc, la aceleaşi soluţii judiciare?

În procesul de aplicare a legii ne confruntăm cu anumite greutăţi generate de accesul greoi la actele normative, dinamica legislativă şi neclaritatea unor legi. Se spune că un stat care are multe legi este un stat slab. Ei bine, după Revoluţia din 1989 au fost adoptate în România peste 100.000 de acte normative. În prezent, sunt în vigoare în jur de 14.000. Sunt diverse domenii reglementate de legi, de la modul de organizare a sistemului de instituţii publice (de exemplu, legile justiţiei), până la modul de înmulţire a animalelor (de exemplu, există o lege a… calului). Teoretic, toţi cetăţenii peste 14 ani trebuie să cunoască toate legile dar, practic, acest lucru este imposibil – de aceea insist în implementarea în şcoli şi licee a proiectului de educaţie de care vorbesc pe http://www.educatiejuridica.ro, ca tinerii să se obişnuiască de la o vârstă fragedă cu reglementările a căror nerespectare poate atrage răspunderea lor, inclusiv penală.

Vă spun sincer că nici practicienii dreptului nu mai pot cunoaşte toate legile – de aceea utilizarea instrumentelor digitale este absolut necesară însă, din păcate, nu există programe de dobândire a unor asemenea abilităţi în facultăţile noastre de Drept, care se limitează mult prea mult la memorarea codurilor şi a manualelor.

Există o tendinţă de a reglementa orice domeniu, inclusiv cel moral (de exemplu, în mod inutil, în Codul civil s-a înscris ca regulă de drept îndatorirea copiilor de a-şi respecta părinţii). De asemenea, limbajul juridic a devenit extrem de tehnic şi legile nu mai pot fi înţelese de destinatarii lor – or, aceştia sunt oamenii obişnuiţi, nu practicienii dreptului. De aceea spun că majoritatea legilor din România nu întrunesc condiţia clarităţii, pentru ca cetăţenii să îşi conformeze conduita. Totodată, legile se modifică foarte des: pe de o parte fiindcă în procesul de aplicare se descoperă probleme de redactare, pe de altă parte fiindcă realităţile sociale se modifică rapid, ceea ce creează probleme în aplicarea lor – de exemplu, Codul de procedură penală a fost publicat în 2010 şi o jumătate din el a fost modificată deja, avocaţii şi magistraţii fiind nevoiţi în permanenţă să revadă aceste prevederi; legea fumatului a fost supusă unor dezbateri pentru noi modificări la nicio lună de la intrarea ei în vigoare, patronii de baruri şi cluburi fiind în totală derută.

Apoi, există prea multe legi care reglementează acelaşi domeniu, cum ar fi cel al protecţiei consumatorului în care sunt incidente câteva zeci de acte normative, de la legi şi ordonanţe de guvern, până la ordine de ministru. Şi vă garantez că dacă întrebaţi o sută de persoane dacă pot returna un produs electronic care nu le place sau care este termenul în care o pot face, nu există unul care să vă răspundă corect. Cu toate aceste acte normative, nu mi se pare deloc că în România consumatorul este protejat ci, din contra, piaţa abundă de produse neconforme, periculoase sau expirate, ori de reclame înşelătoare. Şi acelaşi lucru îl pot spune despre un alt domeniu la fel de important, cum ar fi cel fiscal: societăţile comerciale sunt aruncate într-o nebuloasă a obligaţiilor către stat, în care continua modificare legislativă este regula. Teoretic, avem o instituţie care ar trebui să se ocupe de evitarea şi eliminarea suprapunerilor legislative şi de codificarea legislaţiei – Consiliul Legislativ. Practic, această instituţie este prea puţin vizibilă.

În fine, alte legi ajung să nu se mai aplice şi vă dau câteva exemple: Codul de procedură penală publicat în urmă cu 4 ani şi intrat în vigoare acum doi ani, are prevederi referitoare la purtarea de brăţări electronice de către cei lăsaţi în arest la domiciliu, dar care probabil din lipsa fondurilor nu sunt implementate – or, eu cred că resursele consumate cu poliţişti care trebuie să verifice dacă cineva este acasă sau nu sunt mai mari decât costul brăţărilor; este, dacă vreţi, o situaţie paradoxală: în era tehnologiei am ajuns să alergăm prin oraş să prindem pokemoni, dar nu găsim o soluţie modernă pentru a urmări pe cei care se sustrag obligaţiilor stabilite de judecători. Sau Legea cu privire la protecţia victimelor infracţiunilor veche de 12 ani, de care mulţi practicieni ai dreptului nu au auzit şi pentru aplicarea căreia nu funcţionează servicii gratuite de consiliere şi nu sunt alocate fonduri pentru victimele unor infracţiuni de omor, viol, tâlhărie. Sau inexistenţa instanţelor de tutelă, specializate pentru cauzele cu minori şi de familie, prevăzute de noua legislaţie civilă.

Adevărul: Aţi întâlnit cazuri în care s-a ajuns la interpretarea actelor normative chiar dacă era vorba de legi clare?

Cel mai ciudat lucru care mi-a fost dat să îl întâlnesc în profesia mea a fost interpretarea diferită a aceloraşi legi. Acum, pe avocaţi îi înţeleg: din dorinţa de a-şi apăra clienţii, unii caută să forţeze interpretarea unor texte de lege pentru a conduce magistraţii pe o anumit variantă. Dar nu pot înţelege magistraţii care găsesc două sau chiar mai multe interpretări diferite ale aceleiaşi legi. Am încercat să găsesc explicaţii ale acestui fenomen, pe care l-aş numit mai degrabă „o modă” a intepretării legilor. Mai întâi, este vorba de necunoaşterea legii. Nu sunt puţine situaţiile când legislaţia, mai ales cea nouă, nu este cunoscută în mod profund.

Apoi, este vorba de necunoaşterea unor metode de interpretarea a legilor. În primul an de facultate se învaţă tipurile de interpretare şi metodele de interpretare. Pentru mulţi, anul întâi este prea îndepărtat. Alţi studenţi au dat pe la facultate, dar nu au văzut la faţă profesorul – chiar cunosc o facultate de drept unde profesorul nu a venit la nici un curs la materia Teoria Generală a Dreptului, extrem de importantă pentru viitorii licenţiaţi. Şi aşa unii ajung practicieni să îşi dea cu părerea atunci când trebuie să aplice un text de lege deşi, poate acel text de lege este clar. Se ignoră faptul că un text de lege trebuie interpretat în mod ştiinţific (căci dreptul este o ştiinţă) numai când este neclar.

Şi vreau să subliniez două lucruri: s-a ajuns mai mult să se interpreteze dreptul, decât să se aplice; majoritatea aplică texte de lege, nu legi. Puţini se apleacă azi să cunoască o lege în ansamblul ei, să vadă de ce a apărut o lege, să consulte documentele explicative care au stat la baza sa. E drept că uneori nu există timpul fizic necesar. Mai adaug că peste noapte au apărut tot felul de autori de cărţi care, fie că sunt practicieni fără nicio experienţă didactică, fie că sunt teoreticieni fără niciun fel de experienţă practică, scot cărţi pe bandă rulantă care mai mult încurcă decât clarifică textele.

În al treilea rând, de vină este şi discreţiea prea mare conferită magistratului. De exemplu, procurorii au posibilitatea absolută să renunţe la urmărirea penală pentru anumite infracţiuni sau să decidă trimiterea în judecată şi tot astfel au posibilitatea să accepte sau să refuze încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. La fel, judecătorii au posibilitatea să aresteze sau nu o persoană, neexistând cazuri obligatorii de arestare; ori să aplice o pedeapsă mai mare sau mai mică, dar în marja oferită de lege; ori să aplice sau nu măsura suspendării sub supraveghere, mulţi nemotivându-şi această măsură decât într-un mod formal.

Să ne înţelegem: în toate aceste cazuri măsurile dispuse sunt legale, dar în cazuri similare se ajunge ca ele să fie dispuse în mod diferit nu doar de judecători diferiţi, ci uneori chiar de acelaşi judecător. De aceea, existenţa unor norme interne, cum ar fi ghidurile de aplicare a pedepselor pentru judecători sunt absolut necesare, dar noi nu avem nici măcar conştiinţa utilităţii unor astfel de instrumente.

Nu în ultimul rând, de vină este şi lipsa unei culturi cu privire la practica unitară. Iată ce s-a întâmplat în cazul taxelor de poluare când, în anii 2008-2009 judecătorii din jumătate de ţară dădeau bani de taxe înapoi, jumătate refuzau acest lucru, cu toţii aplicând aceeaşi legislaţie. Trebuie să ştiţi că am întâlnit cazuri în care oamenii îşi făceau domiciliu fictiv în alt judeţ numai pentru a se judeca la instanţele care admiteau astfel de cereri. După ce Curtea UE de la Luxembourg a confirmat că legislaţia României este greşită, procesele pierdute au trebuit redeschise, ceea ce a dus la creşterea numărului de cauze pe rolul instanţelor şi la plata unor dobânzi de către stat. La fel, uitaţi-vă ce se întâmplă azi cu clauzele abuzive din contractele bancare, ce îşi găsesc soluţii diferite în funcţie de oraşul în care te judeci. Poate e şi o vină a legiuitorului că a lăsat asemenea procese să fie judecate în primă instanţă la Judecătorii, unde se află, de regulă, judecători la începutul carierei lor.

Adevărul: În acest context, în ce măsură se poate spune că în Romania se aplică principiul precedentului judiciar?

Referitor la practica instanţelor sunt trei lucruri ciudate: în primul rând sunt oraşe unde, la nivelul aceleiaşi instanţe, nu există o disciplină jurisdicţională, în sensul că acelaşi judecător nu îşi respectă practica sau un judecător nu respectă practica majoritară a instanţei sale; în al doilea rând, în unele judeţe, deşi instanţele superioare decid într-un anumit fel, instanţele situate ierarhic mai jos nu respectă această practică; în al treilea rând, sunt situaţii în care deciziile instanţei supreme sau a Curţii Constituţionale sunt ignorate.

Precedentul judiciar semnifică că o problemă de drept, găsindu-şi rezolvarea într-o instanţă situată la vârful ierarhiei judiciare, ea trebuie soluţionată pe viitor, în cazuri similare, în aceeaşi modalitate, de toate instanţele inferioare, inclusiv de cea care a dat respectiva soluţie, iar o răsturnare a acelei interpretări poate interveni numai în anumite condiţii şi întotdeauna motivat. Această regulă a precedentului judiciar stă la baza sistemului de drept common-law, aplicabil în SUA, UK, Australia, Israel, care se bazează pe forţa creatoare a practicii judiciare, pe acoperirea de către judecător a situaţiilor nereglementate în lege. Sistemul românesc face însă parte din sistemul de drept continental, care impune judecătorului respectarea întocmai a legii şi interzice acestuia să legifereze. Or, doar pe baza acestei împărţiri a sistemelor de drept, se consideră că precedentul judiciar nu se poate aplica la noi.

Eu cred că  e greşită această concluzie nu numai pe baza logicii aristotelice care ne învaţă că un lucru nu poate fi în acelaşi timp şi adevărat, şi fals, ce aduc argumente de ordin constituţional: atât timp cât „toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii” şi „justiţia este unică şi egală pentru toţi” rezultă că aplicarea aceleiaşi legi în cazuri similare trebuie să ducă la aceleaşi soluţii judiciare. De aceea cred că profesorii de drept trebuie să îşi reconsidere teoriile predate studenţilor, altfel se va întreţine un sistem haotic, dacă nu chiar abuziv, de aplicare a legii.

Acum, dacă în cea de a treia situaţie ciudată identificată mai sus, s-a găsit o soluţie începând cu anul 2012 când s-a modificat legea statutului judecătorilor şi procurorilor şi, de atunci, magistratul poate fi tras la răspundere disciplinară pentru nerespectarea deciziilor date de ICCJ şi de CCR, pentru celelalte situaţii nu avem o soluţie. Magistratul se apără spunând că el e independent şi decide cum consideră că e bine, ceea ce nu poate fi admis: un magistrat este independent dar se supune numai legii, de aceea el nu are dreptul la păreri (şi chiar veţi întâlni, din păcate, hotărâri judecătoreşti conţinând formula „Instanţa este de părere că”, „Instanţa opinează că”), ci doar la argumente juridice. Or, argumentele unei instanţe superioare constituie un precedent judiciar şi trebuie preluate ca având autoritate de interpretare. Atenţie, nu vorbesc de crearea de legi, ci de intepretarea legilor în mod unitar, forţa de interpretare venind de la poziţia ierarhică a instanţei care a pronunţat în mod definitiv o soluţie în ultima cale de atac.

Adevărul: Aceste lucruri se întampla si pe fondul unui hei-rupism in justiţie sau doar din cauza coruptiei care afecteaza inclusiv acest domeniu?

În justiţie sunt foarte multe cazuri de soluţionat: după calculele mele, cam unul din trei-patru adulţi din România este implicat anual într-un dosar penal sau civil. Explicaţiile sunt numeroase: „cultura” litigioasă a poporului român, ilegalităţile comise de administraţie, desele schimbări de legislaţie, dar şi practica neunitară. Cred  că dacă ar fi practică unitară nu ar mai fi declanşate unele procese sau exercitate unele căi de atac, din moment ce s-ar putea previziona cu uşurinţă soluţia. De altfel, acest lucru s-a intenţionat prin publicarea de către CSM a tuturor hotărârilor judecătoreşti pe platforma http://www.rolii.ro. Cu toate acestea, nu s-a produs rezultatul scontat, căci se publică şi hotărâri judecătoreşti nelegale sau neconforme practicii, chiar dacă au fost desfiinţate de instanţe superioare.

Cu siguranţă nu are legătură cu corupţia judiciară ceea ce vă spun, deşi am întâlnit situaţii în care magistraţii au interpretat legea primind bani să o facă. Îmi aduc aminte un caz penal de acum câţiva ani, în care un om de afaceri a fost pus în libertate în urma exercitării unei căi de atac nepermise de lege, dar admisă de un complet de judecată pe baza unei interpretări aberante a legii. Am sesizat atunci, ca membru a CSM, problema ivită care mă conducea cel puţin la ideea unui abuz şi, în scurt timp, s-a dovedit că aveam dreptate: procurorii au trimis în judecată un membru al completului care primise o sumă foarte mare de bani pentru a proceda astfel. Nu. Pur şi simplu este vorba de un fel de exacerbare a independenţei pe care o întâlnim la unii magistraţi, nu puţini, şi o lipsă de conştientizare a rolului lor social, care implică ordine pentru comunitate şi stabilitate pentru cetăţean – este ceea ce se cheama „securitate juridică” în limbajul curţilor europene de justiţie.

Adevărul: CSM a votat propunerea de majorare a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal. Va duce acest lucru la o creştere a eficienţei combaterii fenomenului corupţiei?

Am făcut o analiză personală a evoluţiei numărului de cauze de corupţie şi am conectat la schimbările legislative privind sancţionarea infracţiunilor de corupţie. Am constatat că în ultimii 5 ani de zile numărul dosarelor de luare de mită s-a triplat, iar al celor cu infracţiuni de dare de mită s-a dublat. Concluzia este, aşadar, că în cursul ultimilor 10 ani a crescut numărul de dosare, ceea ce a impus creşterea pedepselor – gândiţi-vă că doar la nivelul DNA o dată la trei zile se declanşează proceduril penale într-un dosar de mare corupţie.

Cu alte cuvinte, pedepsele existente la un moment dat nu s-au dovedit eficiente în combaterea fenomenului corupţiei care, din păcate, a cuprins toate instituţiile statului. Într-o astfel de situaţie politica statului este unică, şi anume înăsprirea sancţionarii, care poate avea loc pe două căi: legislativ şi judiciar.

Din păcate, redactorii noului cod penal nu au ţinut cont de această realitate şi au scăzut pedepsele. De asemenea, combaterea judiciară a corupţiei a coborât uneori în derizoriu: în plină ofensivă împotriva corupţiei, există procese din această materie care durează prea mult; există situaţii în care pentru asemenea infracţiuni procurorii renunţă la urmărirea penală, ceea ce nu ar trebui să se întâmple; există situaţii în care se comit infracţiuni de corupţie de către demnitari sau înalţi funcţionari ai statului, ori în care sumele vehiculate sunt imense, însă pedepsele concrete aplicate de judecători sunt extrem de mici, se aplică pedepse cu suspendarea executării şi nu se interzice exercitarea funcţiei sau profesiei de genul cele în cadrul căreia s-au comis actele de corupţie; în fine, există situaţii în care confiscarea dispusă de magistraţi nu este pusă în aplicare de administraţia de stat.

Or, dacă magistraţii nu realizează că pedepsele trebuie aplicate la o dată cât mai apropiată de cea a comiterii infracţiunii, că ele nu au doar rol represiv, ci şi rol preventiv, se ajunge la situaţia în care inculpaţii sunt priviţi mai degrabă ca nişte victime ale sistemului judiciar, ori în care cei cei arestaţi preventiv depun jurământul pentru a deveni primari sau cei condamnaţi cu suspendare sunt aleşi în Parlamentul ţării.

Aşa încât sunt de acord cu majorarea sancţiunilor pe două căi: atât de către magistraţi conştieni că flagelul corupţiei trebuie combătut rapid şi ferm, care să aplice sancţiuni aspre şi să dispună confiscarea bunurilor folosite ca mită şi a averilor nejustificate aparţinând corupţilor; cât şi de către legiuitor prin creşterea limitelor de pedeapsă, mai ales a limitei inferioare şi prin reducerea ori chiar eliminarea posibilităţii acordării suspendării.

Adevărul: Cazurile de sclavie de la  Berevoeşti, localitatea argeşeană în care mai multe familii de romi au sechestrat şi exploatat, de-a lungul a 12 ani, zeci de victime – copii, adulţi cu probleme fizice şi psihice, ori persoane provenite din familii foarte sărace, au îngrozit o ţară întreagă. Ne întrebăm cu toţii şi vă întrebăm şi pe dvs. dacă este posibil ca timp de atâţia ani, autorităţile de la Berevoeşti chiar să nu fi ştiut nimic despre ororile care se întâmplau în ograda lor.

Nu aş vrea să mă refer în concret la situaţia din judeţul Argeş, fiind vorba de un caz aflat pe rol şi pe care nu îl cunosc decât din presă. Vă spun însă că eu însumi am atras de câteva ori atenţia asupra situaţiei întâlnite în două judeţe: Vaslui şi Argeş, care cel puţin din punct de vedere statistic, sunt pe primele locuri la criminalitate: primul se remarcă prin infracţiuni privind viaţa sexuală, celălalt prin infracţiuni de o înaltă violenţă.

Înainte de a se comite fapte abominabile, ar trebui ca autorităţile locale să îşi facă datoria: începând de la primar, inspectori şi poliţie, până la magistraţi şi, dacă este cazul, serviciile de informaţii. Înţeleg că o situaţie unică, accidentală, nu poate fi prevenită sau cunoscută la timp. Dar nu va convinge nimeni vreo persoană raţională că o stare de ilicit existentă de ani de zile nu a fost cunoscută de autorităţi. Dacă a fost aşa, înseamnă că autorităţile sunt ocupate de incompetenţi. Dacă nu a fost aşa, înseamnă că autorităţile sunt în conivenţă cu infractorii.

Şi vă spun un lucru pe care l-am constatat în practică: cu cât o persoană ocupă aceeaşi funcţie într-o localitate timp de mai mulţi ani, cu atât riscul coruperii sale este mai mare. Mă refer aici inclusiv la magistraţi. Pentru a preveni această situaţie, în străinătate se apelează la soluţii precum: se interzice magistraţilor şi poliţiştilor să practice în localitatea lor natală ori se obligă magistraţii ca o dată la 5, maxim 10 ani să îşi schimbe specializarea. O să vedeţi că nu sunt puţine situaţiile în care, atunci când se fac percheziţii în masă ori sunt vizaţi interlopi, se apelează la forţe de intervenţie din afara localităţii sau chiar a judeţului respectiv. Se evită astfel inerentele scurgeri de informaţii…

Ce îmi repugnă sunt însă cetăţenii care ştiu de comiterea unor infracţiuni, dar aleg să tacă: sunt cei care văd în autobuz cum se fură bunul cuiva şi tac; sunt cei care văd o femeie agresată pe stradă şi tac; sunt cei care ştiu de copii violaţi de proprii părinţi şi tac; sunt cei care îşi văd colegi luând mită şi tac. Frica de a fi normali, tendinţa de a nu ne ajuta semenul aflat în nevoie, neîncrederea în instituţiile care, anunţate la timp, ar putea intereveni, ne face o ţară de complici. Trebuie să luăm atitudine, altel România îşi va rata adevărul ca ţară democratică.

Citeste mai mult: adev.ro/oalyn7

Pagina următoare »