Abuzul in serviciu nu poate fi abrogat

Abuzul în serviciu nu poate fi eliminat din Codul penal!

Azi CCR a admis o critică de neconstituționalitate la un proiect de lege prin care se dorea a se modifica cadrul anticorupție . Cu această ocazie, CCR spune la un moment dat: „având în vedere obligaţiile internaţionale asumate de România, prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi a Convenţiei penale cu privire la corupţie, Curtea a reţinut că modalitatea de incriminare a infracţiunilor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin aceste acte internaţionale.”

Ceea ce înseamnă că, așa cum VeDemJust arăta încă de acum doi ani  cât timp suntem parte la UNCAC  și aceasta prevede infracțiunea de abuz în serviciu, România nu poate renunța la incriminarea ei.

Declaratii Dragnea influentare complet de judecata

Azi am sesizat CSM și Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile făcute de Liviu Dragnea, aseară, la un post de televiziune: ”Este un ofițer (…)… care este militar (…) și care mi-a zis că a participat la niște discuții cu anumiți șefi din niște instituții care spuneau că a fost aranjat un judecător din complet, dar se lucrează în continuare.”

Sunt două aspecte aici:
1. Primul aspect, grav: întâlnirea dintre Președintele Camerei Deputaților cu un ofițer activ al serviciilor de informații pentru a discuta de un caz privind mai multe persoane fizice aflat pe rolul instanței supreme. Când a avut loc această întâlnire? Unde a avut ea loc? În ce temei legal? Cine a mai fost de față? Care sunt instituțiile unde s-a discutat acest caz? De ce a participat un ofițer de informații la acea întâlnire? Ce scop avea acea întâlnire? Aici ar trebui să intervină CSM pentru a atrage atenția asupra instituțiilor statului în legătură cu implicarea voluntară a unor ofițeri ai serviciilor de informații în discuții și analize despre justiție.

2. Al doilea aspect, mult mai grav: declarația cum că unul dintre judecătorii cauzei ar fi fost influențat în soluția sa. În aceste condiții, Inspecția Judiciară trebuie să se sesizeze imediat: să îl audieze ca martor pe Liviu Dragnea pentru a indica numele ofițerului de informații, acesta din urmă să fie audiat ca martor pentru a indica numele celui/celor care a/au făcut influența și asupra cui, iar judecătorul în cauză și restul membrilor din complet să fie audiați. Dacă totul a fost o minciună, trebuie ca CSM să iasă public să arate acest lucru, iar independența completului de judecată și reputația profesională a fiecărui membru al completului să fie apărate! Dacă cele relatate sunt reale, să înceapă de urgență procedurile judiciare: penale, împotriva celor care au făcut instigare la abuz în serviciu (sau șantaj ori poate chiar dare de mită); disciplinare sau chiar penale, dacă există magistrați influențați.

Un condamnat penal nu poate fi loial statului

Există un principiu în drept potrivit căruia unde este aceeași rațiune trebuie să existe și aceeași soluție (ubi eadem ratio eadem solutio). Ca urmare, mă întreb dacă cele de mai jos ,statuate de CCR – Decizia nr. 32/2018, pct. 56 – pentru funcționarii publici, nu ar trebui să li se aplice și demnitarilor statului. Mai mult, până la urmă demnitarii statului ocupă poziții chiar mai onorabile decât cele ale funcționarilor statului.

.

„Formularea unei acuzații penale, urmată de luarea măsurii preventive a arestului și/sau de trimiterea în judecată, nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate penal, dar o plasează temporar în afara cadrului legal de exercitare a funcției publice. De aceea, doar condamnarea este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Etapa intermediară a procesului penal, cea în care se dispune măsura preventivă a arestului sau cea în care se declanșează cercetarea judecătorească vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei care deține calitatea de funcționar public, fără a avea un caracter definitiv asupra acesteia.

Luarea măsurii preventive a arestului sau trimiterea în judecată este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și îi suspendă cu caracter temporar, din punct de vedere legal și moral, calitatea de a ocupa funcția cu care a fost învestită.

Pe de altă parte, chiar dacă prezumția de nevinovăție a acesteia nu este desființată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, întrucât există îndoieli rezonabile cu privire la buna-credință și loialitatea funcționarului public în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, în această perioadă, acestuia nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, persoana pierzând temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obligă să le protejeze”.

S-a lansat Reteaua Mondiala de Integritate judiciara

Trei judecători români au participat la cea mai mare reuniune a judecătorilor din lume: sub auspiciile ONU, în aceste zile s-a lansat Rețeaua Mondială de Integritate Judiciară care își propune să pună în practică art. 11 din UNCAC și Declarația de la Doha.

Eforturile la nivel mondial cu privire la combaterea corupției judiciare și întărirea integrității din justiție datează de aproape două decenii. Am alcătuit o cronologie a principalelor evenimente:

– 2000-2002: sub tutela UNODC s-a constituit Grupul de Integritate Judiciară (2000) care a stabilit cum anume se poate întări integritatea: respectând valorile de independență, imparțialitate, integritate personală, etichetă, egalitate, competență și diligență, identificate în Principiile de la  Bangalore privind Conduita Judiciară (2001, 2002).

– 2003: s-a aprobat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC): art. 11 recomandă statelor să ia măsuri pentru întărirea integrității judiciare. Gardian al acestei convenții este UNODC, care asigură și secretariatul conferințelor statelor membre la Convenție, ce se organizează o dată la doi ani;

– 2006-2010: ECOSOC a adoptat Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară și a recomandat ca ele să fie complementare la Principiile de bază ale ONU privind independența justiției  adoptate în 1985 de Adunarea Generală a ONU (2006). Principiile au fost dezvoltate și analizate pe larg în Comentariul la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (2007). Apoi au fost adoptate măsurile pentru implementarea efectivă a Principiilor (2010).

– 2015: la cel de al 13-lea Congres al ONU privind Prevenirea Infracționalității și Justiției Penale a fost adoptată Declarația de la Doha – Prevenirea unei culturi a legalității; ea a fost apoi aprobată de către Adunarea Generală a ONU. Această declarație trebuie implementată pentru a se atinge obiectivele din Agenda Dezvoltării Sustenabile 2030 (scopurile 16.3, 16.5, 16.6 ).

– 2016: UNODC a lansat un Program Mondial de implementare a Declarației de la Doha ce are patru componente: întărirea integrității judiciare și prevenirea corupției în sistemul de justiție; reintegrarea socială a deținuților; prevenirea criminalității în rândul tinerilor prin sport; întărirea educației copiilor și tinerilor cu privire la statul de drept prin  inițiativa „Educația pentru Justiție” (E4J).

Din 2015 există un Ghid de implementare a art. 11 din UNCAC, iar din 2016 se desfășoară o evaluare a modului în care se pune în practică cap. II din UNCAC, inclusiv cu privire la art. 11. Tocmai de aceea Rețeaua Mondială de Integritate Judiciară își propune să ofere o platformă judecătorilor și decidenților pentru a accesa resursele relevante, bunele practici și alte materiale necesare a ajuta la acest proces. Scopurile Rețelei sunt următoarele: să faciliteze legătura virtuală și față-în-față a judecătorilor pentru a face schimb de cunoștințe și să se susțină reciproc pentru întărirea integrității judiciare și prevenirea corupției din sistemul de justiție; să faciliteze accesul judecătorilor și altor decidenți din sistemul de justiție la ghiduri, instrumente și resurse similare cu privire la integritatea judiciară; să asiste la identificarea problemelor din standardele internaționale și resursele tehnice existente care privesc integritatea judiciară și să susțină dezvoltarea unor noi instrumente și resurse; să faciliteze identificarea nevoilor de asistență tehnică și să ofere această asistență.

În 9-10 aprilie 2018, la Centrul Internațional din Viena a  avut loc Conferința „Unirea forțelor pentru întărirea integrității judiciare și prevenirea corupției în sistemul de justiție” organizate de UNODC. Din partea României au participat judecătorii: Rodica Aida-Popa, Horațius Dumbravă și Cristi Danileț. Doamna Aida-Popa a avut intervenții în Plenul conferinței, cu privire la sistemul declarațiilor de avere din România. Judecătorul Dumbravă a susținut o prezentare în cadrul sesiunii „Redactarea codurilor de etică – ce să faci și ce nu” (organizate de Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare ). Judecătorul Danileț a susținut prezentarea „Judecătorii și social media” în cadrul sesiunii „Riscurile și beneficiile folosirii social media de către judecători” (organizate de CEELI Institute). În cadrul Conferinței a fost adoptată Declarația cu privire la integritatea judiciară având nouă puncte. Punctul 8 se referă la lansarea  Rețelei Mondiale de Integritate Judiciară.

Detalii la unodc.org/dohadeclaration și unodc.org/ji  

În ce mă privește: Am participat în 2007, din partea României, la întâlnirea de la Viena pentru redactarea Comentariului la Principiile de la Bangalore (p.20 menționează acest lucru); Grupul de integritate judiciară a publicat pe site-ul său traducerea făcută de mine la Principiile de la Bangalore AICI, iar UNODC a publicat pe site-ul său Comentariul la Principiile de la Bangalore în traducerea care îmi aparține AICI; În 2013 am participat la Conferința statelor membre la UNCAC organizată în Panama unde am avut o prezentare; în același an am mai participat ca expert in cadrul Grupului de lucru pentru prevenirea curupției, reunit sub egida UNODC, la Viena, Austria, întrunirea care a pregătit Ghidul pentru implementarea art. 11 al UNCAC.  Acum, în 2018, am participat la lansarea Rețelei Mondiale de Integritate Judiciară.

  

Cica „justitia aresteaza nevinovati”. Ei bine, chiar asa e!

 Spune cineva: „Noi, ca partid, ne-am însărcinat să apărăm drepturile şi libertăţile individului care în ultimii ani au ajuns o batjocură din partea instituţiilor represive ale statului. Aşa se numesc ele, Ministerul de Interne, Serviciile, procuratura, aceasta este denumirea generică. Sigur că ele trebuie să aibă grijă să ocrotească cetăţeanul, dar după cum vedem, de atât de multă grijă ajung să-l ia în braţe, să-l strângă atât de tare până îl sufocă. Îl mai bagă şi la închisoare. După aceea îi dau drumul şi spun “ne pare rău, era nevinovat”. Dar cu viaţa omului acela ce s-a întâmplat? Aduceţi-vă aminte de Mariana Rarica, o femeie simplă care nu avea pe cineva în spate. A stat închisă şase luni, ca ulterior să fie găsită nevinovată. Şi ea nu este singura în ţara asta, din păcate. Eu cred că împotriva acestor abuzuri care s-au întâmplat în exces, care nu au vizat numai oameni politici, că unii consideră că lupta împotriva corupţiei este menită să sancţioneze clasa politică. Sigur cei care încalcă legea trebuie să fie pedepsiţi, dar în această horă nu putem să spunem că avem şi victime colaterale, nevinovate. Justiţia nu funcţionează aşa într-o ţară civilizată, ea trebuie să ţină cont de fapta pe care ai săvârşit-o şi s-o sancţioneze dacă ea există, dar nu ne sancţionează pe toţi la grămadă„.

Păi să vă spun eu cum stau lucrurile, căci se pare că domnul cu pricina nu știe cum funcționează unele instituții ale statului:

– Ministerul de Interne nu este o instituție represivă, ci o instituție publică din aparatul central al Statului, iar ministrul face parte din Guvern. Ministerul de Interne nu se confundă cu Poliția, cu alte cuvinte, dacă la asta s-a referit cel care face declarația;

– Serviciile de informații (dacă la ele se referă termenul de „servicii”) sunt organisme ale statului specializate, a căror activitate nu are a face cu forța sau represiunea;

– „Procuratura” era o instituție de sorginte sovietică consacrată prin Legea 60/1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii, lege care a fost abrogată la data de 13 august 1992, când a apărut Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească; potrivit acesteia procurorii sunt organizați în Parchete, reunite în Ministerul Public, conceput după model italian, belgian și francez;

– nu e treaba funciară a partidelor să apere drepturile și libertățile individului: se ocupă de asta justiția și avocații;

– da, chiar orice persoană care este arestată este nevinovată, și acest lucru este perfect legal la noi și în orice alt stat de drept: aceasta pentru că arestarea preventivă se face la începutul sau în timpul procesului (când persoana vrea să comită alte infracțiuni, sau se pregătește să fugă din țară, sau influențează martorii ori victima) pe când vinovăția se stabilește numai prin hotărâre definitivă la sfârșitul procesului. Logic, e posibil ca unele persoane să fie achitate, altfel ar însemna ca judecătorii să fie obligați să îi condamne pe toți cei arestați, ceea ce e absurd!; Despre asta am mai scris aici. Însăși curtea supremă spune că achitarea unei persoane arestate nu înseamnă în mod automat că arestarea a fost nelegală;

– Rarinca este o femeie care a șantajat un magistrat. Ea a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de șantaj (la data de 11.09.2015 Curtea de Apel București a respins apelul DNA și al inculpatei, menținând soluția de condamnare la 3 ani închisoare cu suspendare dată de Tribunalul București); nu a fost arestată nelegal, căci toate căile de atac prin care a invocat acest lucru i s-au respins (vezi, de ex, hotărârile instanțelor din 30.07.2014, 12.08.2014, 26.08.2014 );

– lupta împotriva corupției nu se duce cu clasa politică, ci numai cu persoanele corupte, indiferent că sunt politicieni, magistrați sau boschetari;

– justiția nu sancționează oamenii la grămadă: și la noi, ca în orice alt stat, răspunderea penală este individuală.

„Anticoruptia distruge elitele” – ei, asi?!

Spune cineva azi „Instituţiile care trebuie să combată corupţia au luat o acţiune pe cont propriu, benefică pentru ele şi pentru alţii, din străinătate, de a elimina elitele politice, elitele economice, elitele intelectuale şi academice din România„. Păi, vă spun eu care e realitatea:

Orice om, elitist sau nu, care comite un act de corupție e tras la răspundere potrivit legii – căci așa scrie la Constituție: toți suntem egali așa că, indiferent că ești elitist, parlamentar, magistrat sau boschetar, dacă ai comis o infracțiune răspunzi pentru ea. Și, dacă sunt întrunite condițiile, elitistul ăla ajunge în penitenciar (statistica ne arată că cel mult o treime din cei trimiși în judecată ajung în penitenciar). Și dacă în penitenciar respectă regulamentul intern, poate fi în continuare elitist în celula lui, poate gândi, crea, scrie. Și poate fi în continuare elitist după ce iese din penitenciar. Ba poate chiar să fie parlamentar sau primar, căci nu există nicio interdicție să fie ales de popor. Poat fi elitist intelectual, căci infractorilor nu li se ia dreptul ăsta nici în penitenciar, darămite după ce ies. La economie și mediul academic nu mă prea pricep, dar aș paria că sunt vreo doi profesori condamnați care predau bine mersi pe la universități private.

În concluzie: organele judiciare sancționează persoanele nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce fac și numai dacă este împotriva legii. Asta scrie în fișa postului lor.

Ce ar trebui sa faca un ministru al justitiei

Ministrul Justiției trebuie să ducă o luptă nu cu oamenii legii, ci cu cei ai fărădelegii. 

Ministrul Justiției trebuie să facă echipă cu procurorii pentru combaterea infracționalității în general, a corupției și crimei organizate în special. El trebuie să se asigure de punerea în aplicare a politicii penale a statului, nu de apărare a infractorilor, nu de girare a condamnaților, nu de împlinire a obiectivelor grupurilor de interese de a fura de la cetățeanul onest și a prada bugetul statului, dar apoi să scape de orice fel de răspundere.

Ministrul Justiției ar trebui să respecte deciziile CCR, cu atât mai mult dacă a fost parte din completul constituțional care le-a pronunțat: începând cu cele două care consacră necesitatea existenței insultei și calomniei în țara noastră (decizia 62/2007 și 206/2013) cu privire la care trebuie urgent să propună reincriminarea acestora, până la acelea care atenționează asupra pericolului corupției și consacră imposibilitatea condamnaților penal de a ocupa funcții de demnitate publică:

„Prezumția de nevinovăție, de bună-credință și de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorității publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea și încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunității care i-a încredințat mandatul….. Or, în condițiile în care acest efort al autorităților statului de a combate fenomenul de corupție nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate pentru fapte de corupție de la exercițiul autorității de stat, întregul demers legislativ și judiciar apare ca inutil” (Decizia CCR nr. 536/2016).

„Fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului” (Decizia CCR nr. 2/2014)

Scrisoare deschisa: ministrul sa respecte independenta justitiei

Am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 1000 de magistrați prin care cerem ca  ministrul să respecte în egală măsură independența procurorilor și a judecătorilor, ca politica anticorupție să continue a fi pusă în aplicare și să înceteze atacurile nefondate împotriva magistraților.

Scrisoarea-magistratilor-romani-pentru-sustinerea-independentei-justitiei

lista-sustineri-scrisoare

România: locul 25 in UE la coruptie

A apărut indexul elaborat de Transparency International cu privire la percepția corupției din sectorul public. Au fost evaluate 180 de state: au primit punctaj de la 100 (cel mai curat) la 0 (cel mai corupt). România are același punctaj ca anul precedent: suntem pe locul 59 în lume și pe locul 25 în UE (din 28 de state membre, doar Ungaria și Bulgaria sunt în urma noastră).

Raportul complet e aici: https://goo.gl/LiZYVw

Ce nu se înțelege în România este pericolul reprezentat de corupție.  Iată ce spune Curtea noastră Constituțională în acest sens:

Despre balonul de sapun cu martorul sub acoperire

Acum, când ne-am lămurit cum stă treaba, pot să îmi exprim și eu un punct de vedere:
1. Televiziunile condamnaților sunt și rămân, din păcate, televiziunile condamnaților. Iar jurnaliștii respectivi sunt, de fapt, teroriști mediatici astfel că pun în pericol întreaga societate;

2.  Dezinformarea și manipularea ordinară țin captiv un public de câteva sute de mii de oameni; aceștia să hrănesc cu ură și prin venele lor curg speculații băgate cu forța exclusivităților și în mod regulat – nu mai am speranțe în privința lor și mă bucur că tinerii de azi nu prea se mai uită la tv și nu umblă bezmetici pe FB, ca noi;

3. Sunt miniștri care se uită prea mult la televiziunile condamnaților penal; problema e că și cred minciunile de acolo; iar când miniștrii nu pot gândi cu mintea lor și ajung să fie manipulați, atunci toată țara are o mare problemă;

4. Ministrul justiției nu este șeful magistraților; implicarea lui în cariera procurorilor trebuie redusă la minimum și, în final, eliminată; un om politic, fie el chiar ministru ce poartă denumirea simbolică – și doar atât – de „al justiției” nu are cum și de ce să își dea cu părerea despre activitatea magistraților și mersul anchetelor;

5. Chiar când doarme, omul fărădelegii nu poate fi mai credibil decât cel al legii; PS. Mie mi-a plăcut știrea „Dezvăluiri incredibile din interiorul statului paralel” – aceste dezvăluiri chiar sunt incredibile pentru simplul fapt că nu sunt credibile;

6. Datul cu părerea despre o operațiune de punere sub acoperire a unui martor denunțător e doar o părerologie ieftină, făcută de speculanți care nu înțeleg lucruri banale, au probleme uriașe de logică și zero cunoștințe de proceduri penale speciale; chiar și așa, nu îți trebuie multă minte să pricepi cele scrise la punctul 5.

7. Cassa Locco – „Ce bine-mi pare că ai luat țeapă” e singura melodie care îmi vine în minte după circul făcut duminică.

Incalca legea cei care nu denunta infractiunile de serviciu

Procurorul șef al DNA a declarat ieri că se întâmplă ca procurorii să fie sesizați la 9-10 ani după comiterea faptelor, ceea ce îngreunează urmărirea penală. Această declarație mă face să reamintesc că funcționarii sunt obligați să denunțe anumite infracțiuni, altfel riscă chiar ei închisoarea.

Astfel, art. 291 Cod procedură penală obligă persoanele cu funcții de conducere în instituții publice și cele cu funcții de control, precum și persoanele care exercită un serviciu de interes public ca atunci când în exercitarea atribuțiilor au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni să sesizeze de îndată organul de urmărire penală.

Dacă infracțiunea are legătură cu serviciul și nu este denunțată de îndată, atunci funcționarul/demnitarul respectiv comite infracțiunea prevăzută de art. 267 Cod penal numită „omisiunea sesizării”, sancționată cu închisoarea sau amenda.

Declaratii halucinante: „Nu oamenii sunt o problema, ci legea”!

Ani de-a rândul țara asta a suferit de pe urmă corupției. Din cauza corupției România a stagnat decenii întregi. Fără pile, relații și cunoștințe nu puteai rezolva nici cea mai mică problemă. Dând șpagă însă, nu mai stăteai la coadă. Dând „atenții” și făcând „cinste” găseai o grădiniță favorabilă pentru copil sau scăpai de o amendă. „Onorând” medicul făceai operația de care aveai nevoie. Dând mită, obțineau postul dorit sau scăpai de un dosar. Corupția a propulsat nulități în conducerea instituțiilor și a generat alegerea condamnaților în conducerea statului. Corupția a sărăcit poporul.

Grație modificărilor aduse la structura justiției în anii 2004-2005 oamenii legii au început lupta împotriva corupției: cu o generație tânără de procurori și judecători independenți de politic, ajutați de tineri polițiști – toți copii la Revoluție ori născuți după acel moment –   zeci de parlamentari, miniștri și chiar magistrați au fost condamnați pentru corupție; sute de polițiști și șefi de instituții au ajuns la închisoare; mii de funcționari publici au zburat din funcții pentru corupție; politicieni de toate culorile și oameni de afaceri dintre cei mai puternici au ajuns să răspundă pentru fărădelegile lor.

La rândul lor, corupții au început lupta împotriva anticorupției. Beneficiind de control asupra mass-mediei pe care au luat-o în stăpânire au urmărit oameni ai legii, i-au denigrat, i-au insultat. Au instigat cetățenii împotriva lor. Au inventat sintagme precum „dosare politice”, „republica procurorilor”, „binomul”, „acoperiții din justiție”, „oamenii lui Băsescu/Macovei/Soroș”, „statul paralel”. Au creat suspiciuni și îndoieli. Scenariile lor au fost atât de multe încât lumea nu a mai putut face distincția dintre adevăr și minciună, între omul legii și cel al fărădelegii. Așa au creat terenul propice pentru modificările pe care le-au gândit în laboratoarele ce subminează statul de drept și interesul public. Așa și-au justificat măsurile de reluare în stăpânire a justiției și de eliminare a instrumentelor acesteia.

Iată mai jos două mostre de declarații care consfințesc ideologia care stă la baza politicilor anti-justiție și anti-legalitate. Care sunt menite să deruteze mințile. Să imaculeze maculatul. Să răstoarne valorile:

ADRIAN SEVERIN, 7 oct. 2016, condamnat 4 ani închisoare cu executare: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul. (…) Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupţia înseamnă deviere şi devierea nu poate fi a majorităţii sau a unanimităţii”

DAN PURIC, 14 ian. 2018, MONDO.TV: „Lumea este disperată pentru că au ales prin vot un partid politic care trebuie să guverneze. S-a constatat că o mare parte este corupt. Țara asta este coruptă de zeci de ani. Cei care luptă împotriva corupției, ce program politic au? În spatele acestui iz revoluționar, ce se ascunde? Cei care sunt corupți, cel puțin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura normală a acestui popor. Tineretul de la noi, care a fost confiscat, militează pentru ceva, fără să își dea seama că militează pentru distrugerea țării”.

Prin astfel de declarații se susține că nu oamenii au o problemă de conduită , ci legea ar fi greșită. Se susține că e normală corupția din moment ce e extinsă în spațiu, timp și asupra persoanelor.

Celor doi și celor ca ei eu atât le spun: „Noi nu gândim ca voi!”

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

• există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
• CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
• în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
• spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

Când am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

12. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
13. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

14. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
15. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

16. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
17. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

18. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
19. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
20. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

Sustinerile lui Andronic despre Arhiva SIPA sunt infirmate

In seara asta seful comisiei de inventariere a Arhivei SIPA, fostul judecător Marius Iosif, comisie numită în perioada ministrului Chiuariu a făcut declarații la un post TV care infirmă afirmațiile lui Dan Andronic de acum o săptămână.

Le voi enumera:
– nu a constatat nelegalități comise de comisia anterioară, din perioada Macovei (infirmă ceea ce a spus Andronic);
– nu este adevărat că arhiva SIPA ar fi fost spartă (infirmă ce au spus Costiniu și Mocanu; de fapt, cele două au făcut o confuzie cu un eveniment din 2005 de la unul din fișetele MJ, fără nicio legătură cu SIPA);
– xeroxul de care se tot vorbește era la un serviciu din cadrul ANP, nu în camerele unde erau păstrate documentele SIPA (infirmă ce a spus Andronic);
– Comisia Chiuariu a citit mii de documente; în arhivă erau documente care țineau de intimitatea familiilor magistraților și documente cu elemente ce confirmă încălcarea drepturilor omului vizând magistrați și persoanele cu care intrau ei în legătură (confirmă ce am spus eu);
– nu s-a terminat activitatea de inventariere a arhivei SIPA (confirmă ce am spus eu);
– la încetarea mandatului lui Chiuariu și venirea lui Predoiu au întocmit un raport cu privire la activitatea acestei comisii;
– niciun serviciu de informații nu a arătat interes pentru arhiva SIPA.

Fosta directoare din MJ, Ingrid Mocanu, a făcut și ea afirmații, pe care le voi comenta:
– arhiva SIPA a fost în MJ: este fals, arhiva nu a fost niciodată în cadrul MJ, căci SIPA a fost un serviciu localizat în sediile ANP;
– Macovei și-ar fi sustras dosarul din Arhiva SIPA: fals, pentru că în arhivă se păstrează documente doar din perioada 2001-2005, iar Macovei părăsise magistratura în 1991;
– s-au distrus hardurile pe care era păstrată arhiva: fals, nu există vreun astfel de evidență, dublă, a arhivei;
– in arhivă era un xerox, folosit la copierea arhivei: fals, niciuna dintre comisii nu au avut la dispoziție vreun xerox;
– comisia Macovei trebuia să termine activitatea de inventariere până pe 30 iunie 2006: fals, comisia de inventariere s-a format de abia în 2007;

– informațiile din Arhiva SIPA sunt 90% invenții.

CCR a decis: fara condamnati penal in Barouri

Ca urmare a unei decizii de admitere a neconstituționalității de ieri, cei condamnați definitiv pentru comiterea unei infracțiuni intenționate trebuie excluși din avocatură, fără a se mai cerceta dacă fapta lor aduce sau nu atingere prestigiului profesiei cum cere legea. Ca urmare a acestei decizii, nici nu pot fi primiți în avocatură cei care sunt deja condamnați. Începe mare curățenie în Barouri!

Potrivit legii avocaturii calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii. (art. 27 lit. d). Este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei (art. 14 lit. a).

 Or, sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”  tocmai a fost declarată neconstituțională, pentru că redactarea ei este lipsită de claritate și precizie (nu se arată în mod clar acele infracțiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat), ceea ce lasă loc arbitrariului (unii avocați sunt excluși, alții nu sunt excluși din profesie deși au comis fapte de aceeași natură).

Din păcate, pe baza unei legi incorecte d.p.d.v. tehnic dar și imorale, spun eu, până acum am întâlnit în practică cazuri de-a dreptul paradoxale:

– au fost situații de avocați condamnați cu suspendare pentru trafic de influență la judecători care nu au fost excluși din Barou și au continuat să pledeze…chiar în fața acelor judecători. Motivul Baroului fie nu a fost precizat, fie s-a bazat pe faptul că instanța nu a interzis odată cu soluția de condamnare și profesarea în continuare a avocaturii;

– au fost primiți în avocatură inclusiv magistrați condamnați pentru corupție sau infracțiuni asimilate corupției (și care fie demisionau înainte, fie erau excluși din magistratură după condamnare). Motivul Baroului de primire a acestora era faptul că infracțiunea fusese comisă anterior intrării în profesia de avocat: cu alte cuvinte, fapta lor afectase prestigiul instanțelor sau al parchetelor, nicidecum prestigiul avocaților….

Soluția de ieri a CCR este obligatorie, se aplică pentru viitor și produce două efecte:

1. Pe de o parte, de la data publicării în Monitorul Oficial a motivării acestei decizii, toate persoanele condamnate pentru infracțiuni intenționate care se află în Barou trebuie excluse imediat din avocatură, dacă între timp nu a intervenit reabilitarea. Activitatea lor trecută nu este afectată: rămân avocați până la data publicării deciziei de excludere pe baza hotărârii CCR, astfel că actele întocmite de ei își păstrează valabilitatea.
2. Pe de altă parte, de acum încolo nu mai pot fi primite în avocatură persoane condamnate, căci legea prevede că poate fi membru al unui barou din România cel care nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate (art. 12 alin. 1 lit c).

Așadar, până se corectează legea și se va prevedea că anumite condamnări nu atrag, totuși, starea de nedemnitate (de exemplu, infracțiuni comise cu intenție dar fără vreo legătură cu sistemul de justiție sau alte infracțiuni decât cele grave) – adică în termen de 45 zile de la publicarea motivării – cei condamnați pentru orice fel de faptă comisă cu intenție nu mai pot fi primiți în avocatură, iar dacă sunt deja în Barou, ei trebuie excluși.

Spalatul rufelor tine, totusi, de igiena

Găsesc drept halucinantă expresia „rufele murdare se spală în familie” adresată ca reproș celor ce apelează la instrumente democratice de a-și susține în mod public opinia în legătură cu lucrurile care nu merg bine într-o instituție sau chiar în propria țară.

Nu știu de unde vine această expresie, dar cred că este total inadecvată în contextul la care mă refer. Poate că unii nu au familie (și trei milioane de oameni au dat semnătură că un bărbat părăsit de nevastă, care spală rufele copiilor, nu o face în …„familie”). Poate că unii nu au rufe (or fi și din ăștia, cu mătuși care le lasă moșteniri serioase). Poate că unii folosesc spălătoria din oraș. Și poate că unii nu au mașină de spălat.

Dar, ce e interesant, și aici fac apropo direct la discuția de acum două zile despre România, desfășurată la Bruxelles, în care o delegație de români au arătat ce se întâmplă în țară cu lupta împotriva…anticorupției și căreia i se reproșează că nu și-a spălat rufele în familie:

.
1. Cei care invocă chestiunea asta cu rufele sunt prezenți deseori în spațiul public, la televiziuni sau pe Faceboog, unde fac la greu observații și insultă pe oricine nu gândește la fel. Deci, dacă imaginile din cutia aia ajung la public și dacă rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, poate ar trebui să aplicăm cu toții ceva reguli de igienă, nu numai unii…

2. Cei care cred că Bruxelles-ul nu știe despre ce se întâmplă în România, se înșeală amarnic: străinii au venit să ne spele rufele la câteva zile după marțea când s-a dat Ordonanța cu abuzul în serviciu și au fost primele reacții ale magistraților, ONG-urilor și apoi ale publicului larg.

3. Aceste reacții ale magistraților, ONG-urilor și ale publicului au fost tocmai încercări de a spăla rufe în familie. Dar, din păcate, unii au furat detergentul.

4. După 1 ianuarie 2007, „familia” mai numără ceva membri și se numește…„Uniunea Europeană”.

5. Familia asta largă dă mulți bani copilului sărac numit România. Așa cum părintele care îți dă bani de caiete sau de suc află că tu i-ai dat pe țigări sau alcool și te cheamă la raport, tot așa UE are tot dreptul să știe că în România furtul e ceva aproape acceptat moral și tot dreptul să se revolte când furtul e legalizat.

Profesorul este „functionar public” numai in penal

Curtea supremă a stabilit ieri că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de „funcționar public” cu sensul autonom din art. 175 alin. 1 lit b teza a doua Codul penal, ca urmare poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită (Decizia nr. 8/2017, complet DCD).

Aș vrea să explic puțin această soluție: în dreptul penal unele noțiuni folosite au un înțeles autonom. Astfel, la art 172-187 Cod penal este lămurit înțelesul unor termeni sau expresii. Dacă veți citi conținutul art 175  veți vedea definiția care se dă, NUMAI ÎN PENAL, funcționarului, în care intră: și medicul (a se vedea decizia 26/2017 a ICCJ, complet DCD), și polițistul, și judecătorul, și gardianul de la penitenciar, și expertul tehnic judiciar (a se vedea decizia 20/2014 a ICCJ, complet DCD), și ministrul – toate acestea categorii profesionale au o lege specială a statutului, diferită de cea a „funcționarului public” pe care îl știm din administrație și care se supune Legii nr. 188/1999.

Așadar, dacă iei mită, răspunzi pentru această infracțiune atât timp cât exerciți o funcție publică de orice natură, indiferent dacă lucrezi la stat sau în privat.

Noua decizie dată de ICCJ nu adaugă și nu șubrezește cu nimic statutul cadrelor didactice care, cel puțin de la 1969 când a intrat în vigoare fostul Cod penal, răspundeau pentru luare de mită. Deci, profesorul rămâne în continuare parte dintr-o categorie profesională cu lege specială Legea 1/2011, Titlul IV, supusă acelor reglementări cu privire la cariera sa, însă în privința răspunderii penale intră în categoria „funcționarului public” la care face referire Codul penal.

Încă ceva: Explicația pe care a dat-o curtea supremă se referă la profesorul din învățământul preuniversitar de stat pentru că speța era cu o profesoara de geografie de la clasa a XI fără frecvență a unui liceu public, care pretinsese 25 lei de la fiecare elev, pentru un examen. Evident, și profesorul de la un liceu privat, și cel de la o facultate de stat sau privată vor răspunde pentru luare de mită.

 

Abuzul prin incalcare de HG nu mai este infractiune

Ieri a fost pronunțată o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia prin care un inculpat este pus în libertate, deși fusese condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.

Pentru că a apărut motivarea deciziei și fără a-mi permite un comentariu pe marginea procedurii urmate, voi face câteva comentarii:

Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuții poate duce la sancționare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariția deciziei CCR, a fost exercitată o contestație la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuțiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracțiune.

Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistrații sunt obligați să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituțională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracțiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile.

Precizez că apariția OUG 13 nu are nicio incidență în speța de mai sus. Așa cum am comentat la data apariției acesteia, Guvernul invocase pretextul existenței deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci și pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancțiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs și pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel.

Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituțional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de față. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași.

Cei care și-au dat seama de manipularea practicată de unele trusturi de presă în legătură cu această decizie de la Alba-Iulia au fost Digi24, Ziare.com, CluJust, RoL.

AȘADAR:

Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

UPDATE, 15 febr. 2017: Iată și comunicatul Parchetului de pe lângă IIC referitor la această chestiune:

 14  februarie 2017

COMUNICAT

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

Mai exista infractiunea de abuz in serviciu?

Sunt unii care susțin că infracțiunea de abuz în serviciu nu ar mai exista pentru că Decizia 405/2016 a CCR spune că textul din Codul penal are probleme și că în 45 zile textul trebuia corectat. Nefăcându-se corectura, ar fi dispărut reglementarea cu probleme.

Am citit multe prostii zilele astea, dar asta e cea mai tare! Cei care au invocat asta au uitat să citească tocmai Decizia 405/2016 care nu este o decizie de declarare ca fiind neconstituțională a textului din Codul penal care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu, ci este o decizie de interpretare care spune că textul nu are probleme doar atâta timp prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din articolul respectiv se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Or, noi, magistrații, aplicăm articolul din Codul penal direct așa cum a fost interpretat de CCR atunci când avem un dosar de abuz în serviciu.

Nu strică să citiți singuri: deschideți linkul, derulați până mai jos la dispozitiv și când dați de cuvântul DECIDE citiți prima frază. Mulțumesc!