CRISTI DANILEŢ – judecător

12/12/2017

Modificarea legilor justitiei: impunitate pentru magistrati

coruptie-si-impunitate

LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile…

Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:

  • există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
  • CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
  • în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
  • spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.

Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.

Anunțuri

15/11/2017

Pe înțelesul tuturor: Raportul MCV noiembrie 2017

steag UE fluturandCând am aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a decis să monitorizeze în continuare România cu privire la reformele din justiție și la lupta anticorupție. Fixat inițial pentru trei ani, acest Mecanism de Cooperare și Verificare nu este nici până azi ridicat, date fiind măsurile politice ce afectează cele două domenii.

Anual apar câte două rapoarte cu privire la țara noastră. Raportul din ianuarie fixa pentru decidenți 12 recomandări de îndeplinit. Raportul de azi evaluează stadiul îndeplinirii lor. Concluzia? Deloc favorabilă!

Iată câteva aspecte din prezentul Raport:

OBIECTIV 1. RESPECTAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

  1. Climatul de conflict dintre puteri daunează independenței justiției. Deși Guvernul și Parlamentul au declarat că vor îndeplini cele 12 recomandări din Raportul anterior, în ultimele două luni au crescut tensiunile dintre puterile statului, cooperarea s-a dovedit a fi dificilă.
  2. Progresele pozitive în domeniul luptei anticorupție au fost afectate de OUG 13/2017. Chiar și după abrogare, a rămas o mare îndoială asupra decidenților.
  3. Modificările la legile justiției sunt controversate: CSM a avizat negativ de două ori aceste proiecte, Președintele statului le-a criticat, la fel majoritatea magistraților, precum și un număr important de organizații din societatea civilă. Deciziile care se vor lua vor trebuie să țină cont de opinia sistemului de justiție și de opinia Comisiei de la Veneția.
  4. Criticile aduse sistemului de justiție și hotărârilor judecătorești sunt o mare problemă și ele nu converg cu aspectele pozitive constatate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și nevoia de respectare a independenței justiției.
  5. Pentru numirile la vârful Ministerului Public e nevoie de criterii puternice și transparente, bazate pe meritocrație. Trebuie cerută opinia Comisiei de la Veneția, pentru că în Europa există mai multe modele de numire a procurorilor.
  6. Trebuie descurajat obiceiul de a pune în discuție independența justiției și autoritatea deciziilor judiciare. E bine că Parlamentul și Guvernul a aprobat coduri de conduită pentru membrii săi (dar se remarcă că ele nu sunt accesibile pe pagina web a instituțiilor!), iar ele trebuie însoțite de exemple practice. Atunci când CSM constată că este încălcată independența justiției, trebuie sesizată nerespectarea codului de etică către instituția respectivă.
  7. Dezbaterile pe Codul penal se reduc la infracțiunile de corupție. Modificarea infracțiunii de conflict de interese nu a fost dezbătută. Noul Cod de procedură civilă va genera o creștere a încărcăturii la ICCJ, grație unor decizii ale CCR.
  8. Au fost mai multe cazuri în care au lipsit dezbaterile publice când s-au adoptat legi (incompatibilitatea parlamentarilor, decriminalizarea conflictului de interese, statutul administrației locale, finanțarea partidelor politice, redeschiderea dosarelor din ultimii 20 de ani dacă a intervenit o decizie a CCR).
  9. Societatea civilă a jucat un rol important în luarea deciziilor cu privire la justiție și anticorupție.
  10. Hotărârile judecătorești trebuie respectate: 1) Executarea lor este esențială. Dar trebuie găsite soluții concrete pentru aceasta. 2) Acolo unde există o hotărâre definitivă sau o hotărâre interpretativă a ICCJ ar trebui ca administrația publică să o respecte în cazuri similare, pentru a se evita cererile repetitive adresate instanțelor.
  11. CSM trebuie să apere independența și reputația magistraților, mai ales a procurorilor,să aibă un dialog constructiv cu Guvernul și Parlamentul și să promoveze cooperarea instituțiilor judiciare, inclusiv Inspecția Judiciară.

 

OBIECTIV 2. INTEGRITATEA ȘI ANI

  1. Sistemul PREVENT asigură depistarea conflictelor de interese în materia achizițiilor publice.
  2. Nu sunt puse în executarea deciziile ANI confirmate de justiție cu privire la sancțiuni aplicate parlamentarilor găsiți incompatibili sau în conflict de interese.

OBIECTIV 3. LUPTA ÎMPOTRIVA MARII CORUPȚII

  1. Ridicarea imunității miniștrilor sau încuviințarea pentru arestarea sau percheziționarea parlamentarilor este problematică. Deciziile de respingere a unor astfel de solicitări nu sunt motivate.
  2. DNA a performat.

OBIECTIV 4. LUPTA ÎMPOTRIVA MICII CORUPȚII

  1. Trebuie implementată Strategia Națională Anticorupție pe anii 2016-2020, cu fonduri UE. ANI și DGA au propria strategie de prevenire anticorupție. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au un rol important. Deși încă din iunie 2017 Ministerul Justiției a invitat Parlamentul să susțină printr-o declarație această Stratagie, până acum acesta nu a răspuns.
  2. ANABI este pe deplin operațională. Anul trecut s-au confiscat 5 mil. euro. De cum trebuie confiscate toate sumele de bani dispuse de instanțele judecătorești.

CONCLUZII:

  1. Din cele 12 recomandări făcute în ianuarie 2017, România a îndeplinit trei măsuri și jumătate. Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în perciol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.
  2. Niciunul din cele patru mari obiective al MCV nu a fost îndeplinit la 10 ani de la aderarea României la UE. Este nevoie de cooperare între instituțiile publice, de voință politică de a îndeplini angajamentele și de respectarea independenței justiției.
  3. Următorul raport va fi făcut la finele anului 2018.

 

22/05/2017

Sustinerile lui Andronic despre Arhiva SIPA sunt infirmate

Filed under: coruptia,MJ — Cristi Danilet @ 9:39 PM
Tags: , ,

imagesIn seara asta seful comisiei de inventariere a Arhivei SIPA, fostul judecător Marius Iosif, comisie numită în perioada ministrului Chiuariu a făcut declarații la un post TV care infirmă afirmațiile lui Dan Andronic de acum o săptămână.

Le voi enumera:
– nu a constatat nelegalități comise de comisia anterioară, din perioada Macovei (infirmă ceea ce a spus Andronic);
– nu este adevărat că arhiva SIPA ar fi fost spartă (infirmă ce au spus Costiniu și Mocanu; de fapt, cele două au făcut o confuzie cu un eveniment din 2005 de la unul din fișetele MJ, fără nicio legătură cu SIPA);
– xeroxul de care se tot vorbește era la un serviciu din cadrul ANP, nu în camerele unde erau păstrate documentele SIPA (infirmă ce a spus Andronic);
– Comisia Chiuariu a citit mii de documente; în arhivă erau documente care țineau de intimitatea familiilor magistraților și documente cu elemente ce confirmă încălcarea drepturilor omului vizând magistrați și persoanele cu care intrau ei în legătură (confirmă ce am spus eu);
– nu s-a terminat activitatea de inventariere a arhivei SIPA (confirmă ce am spus eu);
– la încetarea mandatului lui Chiuariu și venirea lui Predoiu au întocmit un raport cu privire la activitatea acestei comisii;
– niciun serviciu de informații nu a arătat interes pentru arhiva SIPA.

Fosta directoare din MJ, Ingrid Mocanu, a făcut și ea afirmații, pe care le voi comenta:
– arhiva SIPA a fost în MJ: este fals, arhiva nu a fost niciodată în cadrul MJ, căci SIPA a fost un serviciu localizat în sediile ANP;
– Macovei și-ar fi sustras dosarul din Arhiva SIPA: fals, pentru că în arhivă se păstrează documente doar din perioada 2001-2005, iar Macovei părăsise magistratura în 1991;
– s-au distrus hardurile pe care era păstrată arhiva: fals, nu există vreun astfel de evidență, dublă, a arhivei;
– in arhivă era un xerox, folosit la copierea arhivei: fals, niciuna dintre comisii nu au avut la dispoziție vreun xerox;
– comisia Macovei trebuia să termine activitatea de inventariere până pe 30 iunie 2006: fals, comisia de inventariere s-a format de abia în 2007;

– informațiile din Arhiva SIPA sunt 90% invenții.

05/04/2017

CCR a decis: fara condamnati penal in Barouri

Filed under: avocat,coruptia — Cristi Danilet @ 10:10 AM
Tags: , , ,

Ca urmare a unei decizii de admitere a neconstituționalității de ieri, cei condamnați definitiv pentru comiterea unei infracțiuni intenționate trebuie excluși din avocatură, fără a se mai cerceta dacă fapta lor aduce sau nu atingere prestigiului profesiei cum cere legea. Ca urmare a acestei decizii, nici nu pot fi primiți în avocatură cei care sunt deja condamnați. Începe mare curățenie în Barouri!

Potrivit legii avocaturii calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii. (art. 27 lit. d). Este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei (art. 14 lit. a).

 Or, sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”  tocmai a fost declarată neconstituțională, pentru că redactarea ei este lipsită de claritate și precizie (nu se arată în mod clar acele infracțiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat), ceea ce lasă loc arbitrariului (unii avocați sunt excluși, alții nu sunt excluși din profesie deși au comis fapte de aceeași natură).

Din păcate, pe baza unei legi incorecte d.p.d.v. tehnic dar și imorale, spun eu, până acum am întâlnit în practică cazuri de-a dreptul paradoxale:

– au fost situații de avocați condamnați cu suspendare pentru trafic de influență la judecători care nu au fost excluși din Barou și au continuat să pledeze…chiar în fața acelor judecători. Motivul Baroului fie nu a fost precizat, fie s-a bazat pe faptul că instanța nu a interzis odată cu soluția de condamnare și profesarea în continuare a avocaturii;

– au fost primiți în avocatură inclusiv magistrați condamnați pentru corupție sau infracțiuni asimilate corupției (și care fie demisionau înainte, fie erau excluși din magistratură după condamnare). Motivul Baroului de primire a acestora era faptul că infracțiunea fusese comisă anterior intrării în profesia de avocat: cu alte cuvinte, fapta lor afectase prestigiul instanțelor sau al parchetelor, nicidecum prestigiul avocaților….

Soluția de ieri a CCR este obligatorie, se aplică pentru viitor și produce două efecte:

  1. Pe de o parte, de la data publicării în Monitorul Oficial a motivării acestei decizii, toate persoanele condamnate pentru infracțiuni intenționate care se află în Barou trebuie excluse imediat din avocatură, dacă între timp nu a intervenit reabilitarea. Activitatea lor trecută nu este afectată: rămân avocați până la data publicării deciziei de excludere pe baza hotărârii CCR, astfel că actele întocmite de ei își păstrează valabilitatea.
  2. Pe de altă parte, de acum încolo nu mai pot fi primite în avocatură persoane condamnate, căci legea prevede că poate fi membru al unui barou din România cel care nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate (art. 12 alin. 1 lit c).

Așadar, până se corectează legea și se va prevedea că anumite condamnări nu atrag, totuși, starea de nedemnitate (de exemplu, infracțiuni comise cu intenție dar fără vreo legătură cu sistemul de justiție sau alte infracțiuni decât cele grave) – adică în termen de 45 zile de la publicarea motivării – cei condamnați pentru orice fel de faptă comisă cu intenție nu mai pot fi primiți în avocatură, iar dacă sunt deja în Barou, ei trebuie excluși.

24/03/2017

Spalatul rufelor tine, totusi, de igiena

Filed under: coruptia,democratie participativa — Cristi Danilet @ 8:35 AM
Tags: , ,

masina spalatGăsesc drept halucinantă expresia „rufele murdare se spală în familie” adresată ca reproș celor ce apelează la instrumente democratice de a-și susține în mod public opinia în legătură cu lucrurile care nu merg bine într-o instituție sau chiar în propria țară.

Nu știu de unde vine această expresie, dar cred că este total inadecvată în contextul la care mă refer. Poate că unii nu au familie (și trei milioane de oameni au dat semnătură că un bărbat părăsit de nevastă, care spală rufele copiilor, nu o face în …„familie”). Poate că unii nu au rufe (or fi și din ăștia, cu mătuși care le lasă moșteniri serioase). Poate că unii folosesc spălătoria din oraș. Și poate că unii nu au mașină de spălat.

Dar, ce e interesant, și aici fac apropo direct la discuția de acum două zile despre România, desfășurată la Bruxelles, în care o delegație de români au arătat ce se întâmplă în țară cu lupta împotriva…anticorupției și căreia i se reproșează că nu și-a spălat rufele în familie:

.
1. Cei care invocă chestiunea asta cu rufele sunt prezenți deseori în spațiul public, la televiziuni sau pe Faceboog, unde fac la greu observații și insultă pe oricine nu gândește la fel. Deci, dacă imaginile din cutia aia ajung la public și dacă rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, poate ar trebui să aplicăm cu toții ceva reguli de igienă, nu numai unii…

2. Cei care cred că Bruxelles-ul nu știe despre ce se întâmplă în România, se înșeală amarnic: străinii au venit să ne spele rufele la câteva zile după marțea când s-a dat Ordonanța cu abuzul în serviciu și au fost primele reacții ale magistraților, ONG-urilor și apoi ale publicului larg.

3. Aceste reacții ale magistraților, ONG-urilor și ale publicului au fost tocmai încercări de a spăla rufe în familie. Dar, din păcate, unii au furat detergentul.

4. După 1 ianuarie 2007, „familia” mai numără ceva membri și se numește…„Uniunea Europeană”.

5. Familia asta largă dă mulți bani copilului sărac numit România. Așa cum părintele care îți dă bani de caiete sau de suc află că tu i-ai dat pe țigări sau alcool și te cheamă la raport, tot așa UE are tot dreptul să știe că în România furtul e ceva aproape acceptat moral și tot dreptul să se revolte când furtul e legalizat.

16/03/2017

Profesorul este „functionar public” numai in penal

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 9:01 AM
Tags: , ,

mita-spagaCurtea supremă a stabilit ieri că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de „funcționar public” cu sensul autonom din art. 175 alin. 1 lit b teza a doua Codul penal, ca urmare poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită (Decizia nr. 8/2017, complet DCD).

Aș vrea să explic puțin această soluție: în dreptul penal unele noțiuni folosite au un înțeles autonom. Astfel, la art 172-187 Cod penal este lămurit înțelesul unor termeni sau expresii. Dacă veți citi conținutul art 175  veți vedea definiția care se dă, NUMAI ÎN PENAL, funcționarului, în care intră: și medicul (a se vedea decizia 26/2017 a ICCJ, complet DCD), și polițistul, și judecătorul, și gardianul de la penitenciar, și expertul tehnic judiciar (a se vedea decizia 20/2014 a ICCJ, complet DCD), și ministrul – toate acestea categorii profesionale au o lege specială a statutului, diferită de cea a „funcționarului public” pe care îl știm din administrație și care se supune Legii nr. 188/1999.

Așadar, dacă iei mită, răspunzi pentru această infracțiune atât timp cât exerciți o funcție publică de orice natură, indiferent dacă lucrezi la stat sau în privat.

Noua decizie dată de ICCJ nu adaugă și nu șubrezește cu nimic statutul cadrelor didactice care, cel puțin de la 1969 când a intrat în vigoare fostul Cod penal, răspundeau pentru luare de mită. Deci, profesorul rămâne în continuare parte dintr-o categorie profesională cu lege specială Legea 1/2011, Titlul IV, supusă acelor reglementări cu privire la cariera sa, însă în privința răspunderii penale intră în categoria „funcționarului public” la care face referire Codul penal.

Încă ceva: Explicația pe care a dat-o curtea supremă se referă la profesorul din învățământul preuniversitar de stat pentru că speța era cu o profesoara de geografie de la clasa a XI fără frecvență a unui liceu public, care pretinsese 25 lei de la fiecare elev, pentru un examen. Evident, și profesorul de la un liceu privat, și cel de la o facultate de stat sau privată vor răspunde pentru luare de mită.

 

14/02/2017

Abuzul prin incalcare de HG nu mai este infractiune

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia — Cristi Danilet @ 10:58 AM
Tags: , , ,

abuz

Ieri a fost pronunțată o decizie a Curții de Apel Alba-Iulia prin care un inculpat este pus în libertate, deși fusese condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, pe motiv de dezincriminare.

Pentru că a apărut motivarea deciziei și fără a-mi permite un comentariu pe marginea procedurii urmate, voi face câteva comentarii:

Inculpatul fusese condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru abuz în serviciu comis cu prilejul organizării unui concurs, normele cu privire la acesta fiind prevăzute într-o hotărâre de guvern, după cum reiese din comunicatul DNA. În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuții poate duce la sancționare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanță a Guvernului sau ordonanță de urgență a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariția deciziei CCR, a fost exercitată o contestație la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuțiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracțiune.

Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistrații sunt obligați să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituțională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracțiunea de abuz în serviciu. Asta am mai arătat acum câteva zile.

Precizez că apariția OUG 13 nu are nicio incidență în speța de mai sus. Așa cum am comentat la data apariției acesteia, Guvernul invocase pretextul existenței deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci și pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancțiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs și pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel.

Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituțional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislație – art. 147 alin.1 din Constituție. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de față. Chiar dacă textul care incrmineaza abuzul in serviciu ar fi fost pus in acord cu decizia CCR de vara trecută, solutia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași.

Cei care și-au dat seama de manipularea practicată de unele trusturi de presă în legătură cu această decizie de la Alba-Iulia au fost Digi24, Ziare.com, CluJust, RoL.

AȘADAR:

Reglementarea din Codul penal este următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Reglementarea după decizia CCR trebuie a fi considerată următoarea: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

UPDATE, 15 febr. 2017: Iată și comunicatul Parchetului de pe lângă IIC referitor la această chestiune:

 14  februarie 2017

COMUNICAT

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost „dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.

05/02/2017

Mai exista infractiunea de abuz in serviciu?

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 1:23 AM
Tags: ,

Sunt unii care susțin că infracțiunea de abuz în serviciu nu ar mai exista pentru că Decizia 405/2016 a CCR spune că textul din Codul penal are probleme și că în 45 zile textul trebuia corectat. Nefăcându-se corectura, ar fi dispărut reglementarea cu probleme.

Am citit multe prostii zilele astea, dar asta e cea mai tare! Cei care au invocat asta au uitat să citească tocmai Decizia 405/2016 care nu este o decizie de declarare ca fiind neconstituțională a textului din Codul penal care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu, ci este o decizie de interpretare care spune că textul nu are probleme doar atâta timp prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din articolul respectiv se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Or, noi, magistrații, aplicăm articolul din Codul penal direct așa cum a fost interpretat de CCR atunci când avem un dosar de abuz în serviciu.


Nu strică să citiți singuri: deschideți linkul, derulați până mai jos la dispozitiv și când dați de cuvântul DECIDE citiți prima frază. Mulțumesc!

01/02/2017

Ordonanta de marti noapte pe intelesul tuturor

Filed under: 0. NOUTATI,CCR,coruptia,CSM — Cristi Danilet @ 7:03 PM
Tags: , ,

abuzAdoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală. În aceeași noapte a fost adoptat un proiect de lege cu privire la grațiere, dar acesta va intra în procedură legislativă la Parlament, așadar încă nu există un act normativ privind grațierea care să producă efecte.

De ce OUG? Pentru situații de urgență, când nu se poate aștepta ca Parlamentul să dea o lege, Guvernul poate să o facă în locul lui, prin OUG. Din partea introductivă a OUG nu rezultă în mod clar care ar fi fost urgența ce a impus modificarea celor două coduri, ci doar se face mențiune la apariția unor interpretări neunitare ca urmare a publicării unor decizii ale CCR.

Avizare la CSM. În domeniile care privesc justiția și codurile este obligatoriu de cerut avizul de la CSM, care are doar valoare consultativă. Cu privire la o primă variantă a textului OUG apărut săptămâna trecută, CSM a dat un aviz negativ. Dar marți s-au adus modificări importante textului inițial, astfel că MJ a considerat că e nevoie de un nou aviz de la CSM. La ora 17 a fost primită la CSM noua variantă a nouă variantă a proiectului de OUG. Președinta CSM a fixat întâlnire a Plenului CSM pentru miercuri la ora 9.00, anunțând chiar pe ministru de aceasta. La ora 21.30 OUG era însă aprobată de Guvern, fără aviz de la CSM.

Modificarea C.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului penal, care vor intra în vigoare peste 10 zile:

1. favorizarea făptuitorului. Dacă ajuți o persoană să se sustragă de la proces sau de la executarea pedepsei, comiți o infracțiune. Nu sunt sancționați însă cei care își ajută membrii de familie (părinții sau bunicii ori străbunicii, copiii sau nepoții ori strănepoții, frații sau nepoții acestora, soții sau concubinii).

– OUG mai adaugă acum o categorie de persoane care nu va fi sancționată: afinii până la gradul II, adică de acum nu vor mai fi sancționați părinții și bunicii soțului, copiii și nepoții soțului, frații soțului. Aceasta înseamnă că dosarele deschise până în prezent pentru aceste din urmă categorii de persoane trebuie închise;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

2. abuzul în serviciu. Reglementarea este modificată aproape în întregime, depășindu-se cerințele unei decizii a CCR (405/2016) care atrăgea atenția asupra unei singure neclarități. Sunt mai multe aspecte aici:

– de acum, fapta va fi infracțiune numai atunci când se încalcă normele dintr-o lege, OG sau OUG și se produce o pagubă de peste 200.000 lei sau o vătămare a drepturilor ori intereselor unei persoane. Asta înseamnă că, de pe data de 11 februarie 2017 faptele de abuz cu prejudiciu de cel mult 200.000 lei nu vor mai fi infracțiuni: dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil (reclamantul trebuie să plătească taxă de timbru, să plătească expertize etc, ceea ce nu se întâmpla în cursul procesului penal). Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier. Încă o precizare: pragul de 200.000 lei este ales în mod arbitrar;

– se reduc limitele de pedeapsă de la 2-7 ani închisoare la 6 luni-3 ani închisoare sau amendă. Deci, noua lege stabilește pedepse mai mici. Efectul este că scad și termenele de prescripție a răspunderii penale, ceea ce afectează dosarele în curs: dacă până acum o infracțiune de abuz în serviciu putea fi reclamată în termen de până la 8 ani de la data comiterii și urmărită/judecată în maxim 16 ani, de acum acest termen va fi de 5 ani, respectiv 10 ani, astfel că dosarele care se află pe rolul organelor judiciare, în care s/au îndeplinit acte de procedură, de mai mult de 10 ani trebuie închise (EDITARE pe 03.02.2017);

– în caz de condamnare, până acum judecătorul trebuia să interzică celui condamnat să exercite o funcție publică timp de 1-5 ani. Prin OUG această interdicție rămâne la latitudinea judecătorului (EDITARE pe 03.02.2017);

– se reduc drastic pedepsele la abuzul în serviciu comis prin discriminare: dacă până acum se pedepsea cu 2-7 ani închisoare și interzicerea dreptului de a mai exercita funcția publică pentru cel care îngrădea drepturile unei persoane pe temei de rasă, naționalitate, religie, sex, dizabilitate etc, de acum se va sancționa cu închisoare o lună-un an sau amendă;

– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Așadar, există o categorie specială de angajați ai statului care nu pot fi trași la răspundere indiferent cât de mare ar fi paguba produsă sau cât de importantă ar fi vătămarea produsă. Mai mult, se deschide posibilitatea legiferării rasiale!

3. neglijența în serviciu. Până acum, dacă un funcționar comitea printr-o îndatorirea de serviciu o pagubă sau o vătămare, dar nu cu intenție (când ar fi fost abuz), ci prin indiferență sau neglijență, fapta era infracțiune. Peste 10 zile aceasta va dispărea cu totul din Codul penal, indiferent cât de gravă ar fi urmarea faptei. Aceasta înseamnă că dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil. Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier.

4. conflictul de interese Luarea unei decizii de către cel care ocupă o funcție publică în folosul patrimonial al său, al soțului sau al rudei/afinului până la gradul doi este infracțiune. Codul prevedea că astfel de decizii nu pot fi luate nici pentru cei cu care ai fost în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau dacă ai primit cadouri sau donații de la aceștia.

– CCR a atras atenția că textul de lege folosește sintagma „raporturi comerciale” care nu este clarificată (dec. 603/2015) dar, în loc să fie clarificată această sintagmă, prin OUG 13 a fost cu totul eliminată referirea la ea. Mai mult, s-au înlăturat și referirile la raporturile de muncă, cadouri și donații! Prin urmare, dacă iei o decizie ca funcționar public prin care îți avantajezi fostul șef, fostul partener de afaceri sau cel care tocmai ți-a plătit o vacanță la mare, nu vei comite vreo infracțiune;

– în mod corect a fost înlăturat conflictul de interese în mediul privat, fapt conform cu decizia CCR 603/2015.

5. șoferii băuți

– se prevede că alcoolemia peste limita legală (0.8 gr/l alcool pur în sânge) este cea din momentul conducerii, nu cea de la momentul prelevării probelor biologice. Modificarea este corectă, fiind impusă de decizia CCR 732/2014.

– se introduce o nouă infracțiune: consumul de alcool sau stupefiante după producerea unui accident de circulație care a dus la uciderea sau vătămarea unei persoane se pedepsește cu închisoare 1-5 ani.

Modificarea C.pr.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului de procedură penală, care au intrat în vigoare la momentul publicării OUG:

1. achitare în caz de prescripție: Până acum, dacă ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, inculpatul trebuia achitat, iar acțiunea civilă nesoluționată. De acum, chiar și în această situație, judecătorul va trebui să rezolve chestiunea prejudiciului (modificare conformă cu dec. CCR 586/2016), ceea ce este în favoarea victimei.

2. prelungire control judiciar: Pentru a se ralia deciziei CCR 614/2016, OUG 13 prevede că în caz de prelungire a controlului judiciar inculpatul trebuie citat, audiat și să aibă avocat.

3. denunțul Organele de urmărire penală află uneori de comiterea infracțiunilor de la martori, care depun denunțuri. Până la 1 febr. 2017 denunțul se putea depune oricând în termenul de prescripție al răspunderii penale, uneori la ani buni de la comiterea faptei. Prin OUG se prevede că începând cu data de 1 februarie denunțul trebuie depus în termen de 6 luni de la data comiterii faptei. Doua consecințe sunt de subliniat:

– nu sunt vizate dosarele începute până la data de 31 ianuarie 2017, inclusiv. Aceasta pentru că normele de procedură penală nu retroactivează, așa cum se întâmplă în materia normelor penale;

– nu se prevede vreo sancțiune a încălcării acestui termen. Practic, chiar dacă o faptă este adusă la cunoștința poliției sau procurorului după cele 6 luni, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu. Rămâne ca practica să decidă dacă sunt și alte consecințe.

Procedura în Parlament OUG a fost depusă ieri la Parlament. Acesta o poate aproba sau respinge, conform art. 115 alin. 4 Constituție. Procedura este una rapidă, însă va dura cu siguranță mai mult de 10 zile, actul normativ trebuind să treacă prin cele două Camere ale Parlamentului.

Punctele slabe ale OUG. Conform art. 115 alin. 4 Constituție, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Or, chiar prin OUG se amână intrarea în vigoare a modificărilor aduse la Codul penal timp de 10 zile.

Ce se poate face?

– Guvernul să revină asupra OUG 13/2017 și să o modifice ori chiar abroge;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate a OUG. E la latitudinea sa exclusivă dacă va ataca OUG 13/2017, ceea ce poate fi făcut oricând de la momentul apariției în M.Of., căci textul Constituției nu cere ca normele din ordonanță să fie în vigoare, ci doar ca ordonanța să existe ca act normativ;

– Conform art. 146 litera d) din Constituție, CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Deci, dacă exista un proces pe rol cu termen azi-mâine-poimâine, în care sunt incidente articolele din OUG 13/2017, procurorul de ședință, eventual un procuror DNA, poate cere asta instantei, care le poate trimite la CCR;

– În temeiul art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei și art. 34-39 din Legea 74/1992 CSM poate declanșa conflictul constituțional între autoritățile statului – CSM, instanțele judecătorești și Ministerul Public pe de o parte, respectiv Guvernul pe de altă parte. Pe data de 1 februarie Președintele CSM a și anunțat acest lucru;

Intrarea în vigoare a OUG:

– modificările la C.pr.pen. au intrat în vigoare pe data de 1 februarie 2017;

– modificările la C.pen. vor intra în vigoare pe data de 11 februarie 2017. Chiar dacă OUG va fi apoi retrasă de Guvern, respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de CCR, modificările la C.pen. își vor fi produs efectele: fiind vorba de o lege mai favorabilă inculpaților (a se vedea art. 5 alin. 2 C.pen.)

Concluzii:

  • OUG nu era urgentă, din moment ce pune în acord Codul penal cu decizii chiar mai vechi de un an și se dă un termen de 10 zile pentru aplicare;
  • Îndreptarea pe cale juridică a acestei situații poate avea loc doar până la data de 11 februarie 2017, ora 00.00.

Explicații abrevieri: OUG – Ordonanța de Urgență a Guvernului; OG – Ordonanța Guvernului; MJ – Ministerul Justiției; CSM – Consiliul Superior al Magistraturii; CCR – Curtea Constituțională a României; C.pen. – Codul Penal; C.pr.pen – Codul de procedură penală

30/01/2017

INTERVIU: confiscam banii coruptilor si facem noi penitenciare

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu — Cristi Danilet @ 4:21 PM
Tags: , , , ,

ACInterviu apărut pe 30 ian -12 febr 2017 în nr 1 (1219) al revistei Academia Cațavencu sub titlul Cristi Danileț, judecător: ”Dacă i-am condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să construim penitenciare noi”

După ce a fost membru CSM și unul dintre cei mai blamați oameni la televiziunile mogulilor, Cristi Danileț a revenit în scaunul de judecător, dar continuă să fie o voce puternică în spațiul public românesc. Cu riscul să fie înjurat iarăși, seară de seară, de ALDE Badea, Ciutacu, Gâdea și Ciuvică, Danileț nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, pentru că, spre deosebire de indivizii mai sus menționați, cu toții absolvenți de Părerologie, el a făcut Dreptul și deci e cel mai în măsură să ne explice care-i treaba cu cei doi elefanți, Amnistia și Grațierea, care sunt pe cale să rupă păienjenișul sistemului mafiot țesut cu atâta migală de penalii din Parlament.

Domnule Danileț, pentru cei neinițiați în tainele Dreptului, cei care au deschis mai târziu televizoarele sau cei care au votat cu PSD, explicați vă rog: care ar fi diferența dintre amnistie și grațiere?

Regula este că o persoană care comite o infracțiune trebuie să fie condamnată la o pedeapsă. Cum e posibil totuși ca cel vinovat să nu ajungă acolo unde îi e locul? Simplu: gândiți-va la cele trei elemente din regula expusă  – persoana, infracțiunea și pedeapsa. Așadar: dacă persoana dispare, evident că nu ajunge la închisoare (asta se numește fie fugă, fie… deces); dacă omul e iertat de infracțiunea comisă, atunci aceasta e ștearsă din cazierul lui (asta se numește amnistie); dacă omul e condamnat, asta se scrie în cazierul lui, dar se decide să fie iertat de pedeapsă și, deci, de a mai sta în închisoare (asta se numește grațiere).

Nicolae Ceaușescu dădea grațierea numai de ziua lui, pe 26 ianuarie. De ce credeți că au vrut să se grăbească adevărații săi urmași și s-o dea mai devreme, pe 18 ianuarie?

Poate că încă nu ne-am prins cine e născut pe 18 ianuarie…Serios vorbind, e puțin ciudat cum pe la mijlocul săptămânii cu pricina nu se știa dacă există vreun proiect de act normativ și brusc, într-o dimineață de miercuri, el apare pe masa Guvernului. Cert este un lucru: niciun proiect de act normativ privind sistemul judiciar nu poate fi aprobat de Guvern sau Parlament dacă nu are girul CSM. Așa că avem puțin timp să facem dezbateri pe aceste propuneri.

Când e vorba să dea o lege controversată, liderii PSD dau mai întâi ei bir cu fugiții: Ponta a plecat să-l jelească pe Mandela, Dragnea s-a dus să facă pe ospătarul lui Trump. Este asta o nouă tehnică de lovitură de stat, lovitura de stat dată din deplasare?

Încerc să fiu cât mai rezervat în a comenta atitudinea unor membri de partid și mă voi concentra pe instituții. Avem un Guvern care nu este Guvernul Dragnea sau Grindeanu, ci este Guvernul României. Misiunea lui este să administreze treburile țării conform legii, sub controlul opiniei publice și, dacă este cazul, al celorlalte puteri. Când intri în ședință de Guvern fără să ai ordinea de zi publicată și ai în mapă gata să fie adoptate acte normative care privesc justiția sau, mai mult, anticorupția, dar nu le-ai discutat cu societatea și cu partenerii instituționali, nu prea e bine…Să sperăm însă că de la depărtare lucrurile se văd și mai clar: opinia publică este importantă, iar a specialiștilor este esențială, așa încât mai întâi faci dezbaterea, apoi decizi dacă emiți actele normative sensibile.

Până la urmă, cel puțin deocamdată, ordonanța cu grațierea a fost băgată la sertar. Cui datorăm această victorie de etapă: Uniunii Europene, președintelui Iohannis sau tinerilor care au ieșit în stradă?

Unei surse. A fost cineva în Guvern care a dezvăluit jurnaliștilor și președintelui țării ce urma să se întâmple a doua zi. Pe mine m-a impresionat reacția oamenilor: mulți au înțeles că ceea ce condamnă Justiția nu poate fi șters într-o noapte cu buretele de către Guvern. De abia după toată această presiune ordonanța cu grațierea a plecat pe circuit pentru avizare. Acuși se va întoarce la Guvern, cu avizele negative de la Justiție, din câte anticipez acum. Dar, în final, Guvernul va decide: grațierea este un act politic și nimeni nu îl poate cenzura. Dacă Guvernul ar decide ca mâine să elibereze din Penitenciare pe toți deținuții, asta e. Noi suntem oameni ai legii și vom respecta legea, chiar dacă nu suntem de acord cu ea.

Potopul de pomeni cu care Dragnea a invadat piața muncii, dar și pe cea a nemuncii, a fost o încercare de a adormi vigilența opiniei publice, pentru ca PSD-ALDE să poată trece mai ușor legile date în favoarea penalilor?

Eu nu fac politică, dar spun de fiecare dată o poantă pe care am auzit-o: ”Întrebare: Știți care e diferența dintre stânga și dreapta?; Răspuns: Cei de dreapta țipă când le sunt încălcate drepturile, cei de stânga țipă când le e foame”. Acum, într-o țară în care numărul celor care muncesc e mai mic decât cel de pensionari, șomeri și asistați social, iar pe aceștia îi găsești seară de seară în fața televizorului unde au stat atât de mult încât au ajuns să creadă că dosarele judiciare sunt politice sau că justiția e controlată de forțe oculte ori agenturi străine, nu mă miră că s-au schimbat valorile: 5 lei la pensie șterg efectul pentru orice drept încălcat, condamnații penali sunt votați în funcții politice, magistrații sunt puși la zid, condamnații au toate drepturile, victimele sunt vinovate că s-au aflat în locul și la momentul nepotrivit. Educația e la pământ, manipularea e peste tot, mai avem puțină speranță în justiția independentă și în ceva presă sănătoasă. Eu spun că dacă sistemul judiciar arată că e ceva în neregulă cu grațierea, atunci e bine să le dăm crezare.

Înțelegem că ordonanța s-ar fi dat ca să scoată deținuții din pușcării, că stau și câte trei în pat. Dar de ce sunt vizați de ea și cei cu condamnări cu suspendare, că ăștia dorm în pat doar ei cu secretara?

Sunt spitale unde stau câte doi pacienți într-un pat, dar nu am auzit de vreo lege să fie dați afară: din contra, cei bolnavi sunt ținuți, cu toate greutățile, în spital până la vindecare, pentru că dacă ies bolnavi afară își pot face rău lor sau îi pot îmbolnăvi pe alții. Tot așa și cu penitenciarele: acolo oamenii au ajuns din culpa lor, nu a altora și trebuie să se vindece pentru a fi reprimiți în societate. Dacă nu plătesc pagubele pricinuite și dacă nu stau cât a spus judecătorul, nu trebuie să iasă decât în cazuri excepționale. Oricum, dacă se strică instalația de apă în spital, nu poate să vină instalatorul să decidă ca un pacient să fie externat din spital, ci el trebuie să repare instalația și atât. La fel, dacă Penitenciarele nu au condiții adecvate pentru deținuți (și, atenție, starea asta nu e de săptămâna trecută, ca să fie justificată apariția unei ordonanțe de urgență!), poate că Guvernul nu ar trebui să decidă că tot ce au stabilit judecătorii poate fi trecut cu vederea, ci ar trebui să aloce banii necesari pentru a mări numărul unităților de cazare, a paturilor, a spațiilor, pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale și a programelor de educație, a crește salariile gardienilor etc. Faptul că decide punerea în libertate a unor oameni vinovați de comiterea unor fapte, unele foarte grave, împotriva semenilor și a societății, nu va rezolva problemele existente în mediul penitenciar.

La Antena 3, bocitoarele domnului Voiculescu plâng în fiecare seară soarta unor oameni închiși în urma unor erori judiciare. Sunt erorile judiciare un motiv pentru amnistie sau grațiere în masă?

Nici vorbă. Am citit motivele pe care însuși Guvernul le-a publicat în susținerea ordonanței de grațiere și acolo scrie clar că e vorba de o soluție gândită pentru suprapopularea unora dintre penitenciare. Nici nu ar avea cum să scrie ceva de erori judiciare, căci puterea executivă nu are voie a stabili că puterea judecătorească ar fi greși undeva. Dar haideți să vă spun ceva, să dărâmâm și mitul ăsta al erorilor judiciare cu care populația naivă este păcălită permanent. Avem 3 milioane de dosare în fiecare an, dintre care 12% sunt penale. Uneori se mai comit și greșeli. În acest caz, cel nemulțumit trebuie să conteste hotărârea la instanța superioară. Nu știu ce dezbat televiziunile, încerc să evit cât pot de mult dezbaterile despre cazuri concrete fără să am dosarul în față. Dar vă spun că dacă o parte este nemulțumită de hotărârea unui judecător, asta nu înseamnă că judecătorul a comis o eroare. Iar dacă s-a dat o soluție greșită, nu înseamnă că judecătorul este vinovat în mod automat. Să vă dau un exemplu care apare din când în când în presă: acum câțiva ani o doamnă a fost condamnată la închisoare pentru crimă; după 10 ani de detenție, fiul ei a recunoscut că el fusese criminalul și, fiind redeschis cazul mamei sale, ea a fost pusă în libertate și el a fost închis. Acum, este evident că s-a comis e eroare judiciară, dar ea nu este imputabilă magistraților: pentru că acea mamă, ca să își apere fiul, a decis să ia vina asupra sa declarând procurorului și apoi judecătorilor de primă instanță că ea este autoarea omorului; iar când a revenit asupra declarației sale în fața instanței superioare, nimeni nu a mai crezut-o, pentru că toate probele duceau spre familia ei. Acesta este motivul pentru care acea femeie nu poate primi niciun fel de daune de la stat pentru perioada  de detenție. Oricum, să zicem că se produce o eroare la câteva sute de mii de dosare penale anual. Atunci, președintele țării are dreptul exclusiv să dea un decret de grațiere a acelei persoane. Dar una e grațierea individuală dată în acest caz și alta e grațierea colectivă despre care discutăm acum.

Statisticile arată că în urmă cu câțiva ani, când era premier Victor Ponta, România avea mai mulți deținuți decât are azi. De ce nu s-a dat o grațiere atunci și se încearcă să se dea tocmai acum?

Asta e o întrebare de 100 de puncte, dar eu nu am un răspuns la fel de valoros. Vă pot confirma că numărul deținuților este în scădere și că situația din România este cunoscută încă din anul 2012, când am primit prima condamnarea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condițiile proaste din penitenciarele noastre. Mai mult, nici măcar protestele de anul trecut din penitenciare nu au determinat apariția unei grațieri. Brusc, se pare că tocmai acum ne confruntăm cu o urgență care….nu este explicată.

Proiectul ordonanței privind grațierea și amnistia prevede reducerea la jumătate a pedepsei pentru deținuții de peste 60 de ani sau cu copii sub 5 ani în întreținere, indiferent de motivul condamnării, deci chiar și pentru crime. Nu mai bine dăm drumul la tigri și lei pe străzi, că oricum la Circ am văzut că nu prea sunt bine îngrijiți?

Proiectul prevede că cei condamnați până la 5 ani sunt iertați de pedeapsă și eliberați dacă nu au comis anumite infracțiuni enumerate expres, iar cei cu pedeapsă de peste 5 ani sunt iertați de jumătate din pedeapsă indiferent ce infracțiune ar fi săvârșit dacă sunt în vârstă sau au copii mici. Asta înseamnă că dacă cineva în vârstă de 50 ani a comis o crimă acum 10 ani și a fost condamnat la 20 ani închisoare, poate să iasă acum. Dar un tânăr nefamilist de 35 ani care a comis acum 10 ani o tâlhărie și a primit 15 ani închisoare, nu ar putea ieși cu grațierea. Logica asta mă depășește…

Ca jurist, în ce situații credeți că ar trebui acordată grațierea?

Să știți că juriștii nu sunt pentru iertarea celor care comit infracțiuni (de asta se ocupă preoții), ci pentru pedepsirea celor vinovați. Dar m-am uitat puțin în trecutul nostru când și pentru ce s-a acordat grațierea: în cinci decenii de împliniri mărețe comuniștii au dat opt acte de grațiere, iar în anii de după Revoluție au fost 3 asemenea acte. De regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani. Prin noul proiect părem ai naibii de darnici….

Ați fi de acord cu o amnistie, dacă acuzații ar aduce banii la buget, în loc să fugă cu ei prin Panama?

Am întâlnit des ideea asta: „Dacă are bani, să plătească și să iasă din închisoare”. Să vă spun de ce nu merge: în primul rând pentru că cel care fură, oricum trebuie să dea înapoi ce a furat atunci când este condamnat; în al doilea rând pentru că, grație legii din 2012 cu privire la confiscarea extinsă, celui care este corupt i se va confisca nu doar ceea ce a primit drept mită, ci și ceea ce are nejustificat acasă. În al treilea rând, pentru că dacă bogatul ar putea să plătească să stea în libertate, pe când săracul nu, asta ar fi o discriminare. Dar eu aș paria că dacă am prinde și condamna pe marii corupți și le-am confisca averile nejustificate, am avea bani suficienți să plătim condamnările la care ne obligă CEDO, să reamenajăm penitenciarele, să construim unele noi și cred că tot ne mai rămâne să majorăm pensiile și salariile.

O grațiere în masă, cum vrea PSD să dea, ar scoate după gratii mii de deținuți. Nu ar genera aceasta o scădere a încrederii în actul justiției? Eu, de pildă, dacă aș fi hoț și aș ști că vine Dragnea mereu cu grațierea, numai de-al naibii aș tot fura!

Nimeni nu are habar câti deținuți vor ieși. Și vă spun de ce: pe de o parte sunt cei aflați în penitenciar la momentul când va apărea noua lege și care vor beneficia de grațiere – numărul lor este de 3500, adică cu 1000 mai mare decât estima ministrul justiției. Apoi sunt inculpații care au dosare încă în curs de soluționare și care, dacă vor fi condamnați, se va considera că vor beneficia de grațiere. Mai sunt unii cu dosare în derulare sau deja condamnați pentru abuz în serviciu cu pagubă sub 200.000 lei, neglijență în serviciu și conflict de interese cu folos cuvenit, dar aceste infracțiuni vor dispărea din Codul penal grație unui al doilea proiect de OUG apărut în aceeași noapte cu cel privind grațierea. Așadar, e posibil ca unii care au auzit de grațiere să comită infracțiuni în aceste zile și, da, să scape de pedeapsă.

Statisticile Administrației Penitenciarelor arată că procentul obișnuit de recidivă pentru deținuții eliberați este de circa 50%, ceea ce însemană că până la sfârșitul anului supraaglomerarea va fi la fel de mare, prin închisori. Ce-o să facă atunci Guvernul? O să mai dea o grațiere sau o să aștepte să mai fure ai lor niște milioane, ca să profite și ei de noua ordonanță?

Rata recidivei din România este mare pentru că penitenciarele sunt un fel de instituții de asistență socială. Mulți dintre cei aflați acolo sunt persoane care afară nu se pot descurca pentru că nu au avere, familie, loc de muncă. Lăsați în libertate, nu vor putea viețui prea mult fără a comite ilegalități, astfel că se vor întoarce în penitenciar. Dar cred că pentru oricine este evident că nu cei mărunți sunt vizați prin noul act de grațiere. În mod normal nu ar trebui să fie date acte normative cu dedicație, însă noi funcționăm după alte reguli decât cele ale statului de drept. Și, apropo, dacă o să vă uitați la conținutul art. 301 alin. 2 Cod penal, veți vedea că nu există conflict de interese când se emit, aprobă sau adoptă acte normative pentru soți, rude, prieteni.  Însă e clar: o țară cucerită de corupție nu poate da acte de grațiere ca cei corupți să scape de pedepse. Semnalul e foarte prost!

În actualul context, cu Putin la est, Trump la vest și noi la mijloc, credeți că se va repeta istoria și ne așteaptă un nou „obsedant deceniu” sau sunteți optimist în privința viitorului?

La felul în care arată prezentul, trebuie să fii naiv să te mai gândești la viitor.

17/01/2017

Interviu EUROPUNKT

Filed under: 0. NOUTATI,coruptia,interviu,politic — Cristi Danilet @ 2:27 PM
Tags: , , , ,

europunktVladimir Adrian Costea: Care este dimensiunea corupției în postcomunismul românesc? Care sunt principalele forme de manifestare ale corupției în societatea românească?

Cristi Dănileț: Ați spus bine … „postcomunismul românesc”. De ani de zile ar trebui să fim pe drumul ireversibil prin democrație. După experiențele din 2012 încoace, sunt convins că suntem pe drumul dintre comunism și democrație, adică în plină eră postcomunistă.

Corupția este una din grelele moșteniri ale regimului totalitar dinainte de 1989. Generația bunicilor noștri, a părinților noștri și a noastră suferă de această boală complită: corupția. Ea este atât de extinsă încât a cuprins toate instituțiile statului. Și este considerată de noi atât de normală, încât în limbaj uzual, în loc de „a da mită” unui polițist se mai spune „a da dreptul”, a mitui un profesor sau un funcționar înseamnă „a da o atenție” sau „a face o cinste”, iar a mitui un doctor înseamnă „a-l onora”.

Dar corupția nu se manifestă doar sub forma luării și dării de mită.  De fapt,corupția înseamnă orice folosire abuzivă a puterii încredințate, pentru obținerea de beneficii personale. Ca urmare tot corupție este atunci când un coleg te roagă să dai o soluție favorabilă unui prieten de al lui (favoritism), când un șef de instituție își angajează o rudă, însă nu pe criterii meritocratice (nepotism), când un parlamentar își angajează soția în cabinetul său (conflict de interese), când un judecător pleacă într-o vacanță plătită de un avocat (primire de cadouri), când cineva primește bani să intervină la un funcționar în folosul unui al treilea (trafic de influență), când un angajat falsifică deconturi pentru a încasa bani pentru călătorii neefectuate (fraudă), când un angajat al unui minister dezvăluie pe unde va trece o autostradă pentru ca cel interesat să cumpere terenurile din zonă să le vândă apoi mai scump statului (folosirea informațiilor confidențiale), când un ofițer de poliție amenință o persoană că va avea dosar penal dacă nu adoptă o anumită conduită (șantaj), când un funcționar primește o sumă de bani pentru a grăbi soluționarea unei cereri (ungere), când un șef de instituție folosește o perioadă banii publici pentru sine, după care îi returnează (delapidare) sau când un judecător dă o soluție favorabilă unui consilier local ca mai apoi consilierul local să intervină pentru ca judecătorului să i se aprobe o cerere adresată primăriei (comision reciproc).

Care sunt factorii care au facilitat ascensiunea corupției în cadrul instituțiilor statului?

Cred că sunt doi factori care au determinat apariția și persistența corupției endemice: boala de putere și foamea de bani. Mulți români suferă de faptul că nu ocupă o poziție adecvată (sincer, nici nu e de mirare la câtă mediocritate și superficialitate este la noi) și atunci își doresc să fie șefi. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de prieteni care să te susțină și acest ajutor vine de cele mai multe ori de la cei din organizațiile din care faci parte: partide politice, masonerie, servicii secrete (foste sau actuale). Or, odată ocupată poziția respectivă, ajutorul primit trebuie returnat sub formă de avantaje, contracte etc. Cel intrat într-o astfel de legătură nu poate supraviețui în alt mod.

Celălalt factor este mult mai extins: corupția mică (sau administrativă) se întâlnește de la portarul de la spital care pentru zece lei te lasă ca în afara orelor de vizită să ajungi la ruda internată sau nașul de tren care pentru un sfert sau cel mult jumătate din prețul unui bilet de tren te lasă să călătorești fără a-l plăti, până la profesorul care primește bani la bacalaureat pentru a-i furniza elevului răspunsurile corecte, la medicul ginecolog care primește un lănțișor de aur pentru a o băga în sala de operații pe femeia care stă să nască sau la polițiștul care pentru câteva găini trece cu vederea că un minor a circulat la volanul unui autoturism prin sat. Toate acestea se datorează pe de o parte salariilor mici, pe de altă parte culturii lui „așa se face”  – de a da și primi bani, bunuri sau servicii (inclusiv sexuale) pentru că așa s-a făcut întotdeauna și așa fac toți.

Identificați un profil al politicianului corupt în cadrul instituțiilor statului sau, dimpotrivă, considerați că există o pluralitate de astfel de profiluri?

Ca să îl citez pe Montesquieu care a scris monumentala lucrare „Despre spiritul legilor” acum 300 de ani: „Cine are putere este tentat să abuzeze de ea”. Am văzut oameni corupți care au ajuns în funcții înalte unde au profitat din plin de atribuții. Dar am văzut și oameni onești care, dacă nu s-au dedat practicilor instituționale neetice, au fost înlăturați rapid. De regulă, cei corupți sunt din rândul celor  care provin din familii unde pentru bani s-a călcat peste cadavre sau  sunt personaje pentru care ocuparea unei funcții publice sau a unei demnități are ca unic scop satisfacerea interesele personale, nicidecum a interesului public. De altfel, rămân uimit cum mulți dintre cei care ajung în asemenea poziții nu știu legile de organizare sau de statut a respectivei funcții, dar și de faptul că nu cunosc distincția dintre „interesul public” și „interesul publicului” sau nu cunosc semnificația lui „rule of law” facând confuzie între „statul de drept” și „statul de legi”.

Cum vă explicați succesul electoral al politicienilor corupți?

E ca la tango: când unul face un pas în față, partenerul face un pas în spate. Așa și cu politicienii corupți aleși în funcții administrative la nivel local sau în demnități publice la nivel național: nu ajungeau acolo fără ajutorul populației.

Or, când avem câteva milioane de oameni fără loc de muncă și pensionari care seară de seară sunt îndoctrinați la televiziunile mogulilor de presă ajunși ei înșiși în penitenciare, când prin intermediul media oamenii sunt păcăliți cu privire la prezentul lor și amăgiți cu privire la viitorul lor, când infractorii și corupții sunt prezentați drept victime ale justiției, parte dintr-o conspirație europeană, dacă nu chiar mondială, nici nu poți avea alte rezultate.

Iată un exemplu recent: de o lună de zile suntem bombardați cu presupuse legături nepermise între procurori și serviciile secrete care ar deturna actul de justiție. Dar remarcați direcția pe care televiziunile o imprimă dezbaterilor: se pare că nu-i o problemă când un politician are relații personale dovedite cu un ofițer din serviciile secrete, dar ar fi una când acel politician este urmărit penal în câteva dosare instrumentate de procurori și judecători care au prin lege obligația de a nu avea astfel de relații cu serviciile. Știm bine că poporul român e marcat de activitatea Securității comuniste și că orice explicație pentru propriul insucces are legătură cu serviciile, astfel încât vinderea regulată a acestei rețete face ca adevărata problemă – corupția la nivel înalt și încercarea de intimidare și control a justiției anticorupție – să fie ignorată de populația cu drept de vot. Și dacă mai adaugi în campania populară și promisiunea de creștere a salariilor și de scădere a taxelor, ai succesul garantat la o populație fără cultura liberalismului economic și politic (inițiativa privată, libertatea individuală, separația puterilor în stat, limitarea puterii politice), care crede că statul trebuie să se ocupe de fiecare individ și care încă e convinsă în majoritatea sa că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere economic.

Cu alte cuvinte, oamenii înșiși renunță la libertatea lor, inclusiv a gândirii, și se pun într-o stare de servilism față de mai marii zilei, întocmai cum remarca cu stupoare și indignare acum 500 de ani  Etienne De La Boetie în  „Discurs asupra servituţii voluntare”.

Care sunt riscurile la care este expus statul de drept ca urmare a extinderii corupției în cadrul instituțiilor statului?

În România corupția a ajuns până la Guvern, la Parlament și la Justiție. Din păcate da, avem judecători și procurori corupți, mulți dintre ei deja condamnați. Riscurile extinderii corupției sunt enorme: legi care să favorizeze anumite persoane, achiziții publice în favoarea anumitor societăți comerciale, oameni vinovați de comiterea unor infracțiuni grave lăsați în libertate. Banul public se mută în buzunare private. Și cel mai mult va avea de suferit omul simplu. Pe spatele lui se vor îmbogăți cei care au acces la resursele publice. Iar el, cetățeanul pauper, nu va avea acces la serviciile publice zilnice decât dacă va da șpagă. Ca urmare, cel sărac va sărăci și mai mult.

În ce măsură influenţa politicienilor corupți afectează funcționarea justiției în cadrul statului de drept?

Justiția penală înseamnă prinderea corupților, judecarea și sancționarea celor vinovați, executarea pedepsei și confiscarea averii nejustificate.

Individual, unii politicieni încearcă să scape de dosare apelând la legăturile personale pe care le au cu unii magistrați; din fericire, avem capacitatea de a descoperi astfel de conexiuni. Apoi, politicienii având probleme cu legea se războiesc cu magistrații prin intermediul televiziunilor sau presei scrise, în speranța că îi vor intimida pe judecători și procurori, respectiv că își vor menține imaginea publică neafectată. Din fericire, a trecut epoca când magistraților le era teamă ca la rândul lor să facă obiectul unor articole sau reportaje de presă. Azi, macularea justiției a devenit ceva … obișnuit, dacă pot spune așa.

Instituțional, politicienii uzitează uneori de pârghii prin care să se sustragă răspunderii penale sau executării pedepsei. Iată, sunt sute de milioane de euro care ar trebui confiscați de la marii infractori, însă din cauza politizării ANAF, nu se pot executa acele sume, astfel că a trebuit construită o nouă instituție – ANABI – care să o facă. Apoi, unii politicieni încearcă să modifice legile pentru eliminarea infracțiunilor comise de ei sau camarila lor (amintiți-vă de inițiativele din „marțea neagră” sau „joia neagră”). În fine, mai nou, se intenționează apariția unei legi de amnistie care să arunce uitarea asupra infracțiunilor comise în trecut și a unei legi de grațiere care să ducă la eliberarea din penitenciar a celor deja condamnați – sunt convins însă că aceste inițiative nu vizează nici pe departe masa infractorilor mărunți. Și, nu în ultimul rând, se flutură poporului ideea necesității unei legi a răspunderii magistraților, deși o astfel de reglementare există de peste un deceniu.

Care sunt soluțiile pe care le considerați oportune pentru stoparea ascensiunii politicienilor corupți în cadrul instituțiilor statului?

Pe termen scurt, justiția ar trebui să fie mai fermă: este nevoie de procese mai rapide, sancțiuni mai aspre și cu executare în regim de detenție, interzicerea drepturilor de a mai ocupa acea funcție sau profesie. Pe termen lung, e necesară o educare adecvată a populației: oamenii trebuie să înțeleagă că statul de drept înseamnă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu e deasupra ei, că justiția trebuie dorită și judecătorii respectați, că atunci când se comit acte de corupție se fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu alte cuvinte, nu e suficientă doar dobândirea unor anumite cunoștințe (ce este corupția, sub ce forme apare, cine sunt corupții), ci e necesară și schimbarea atitudinilor noastre (denunțarea actelor de corupție pe care le știm, renunțarea la șpăgi și atenții, acordarea votului numai oamenilor integri).

Interviu apărut pe 16 ian 2017 pe EUROPUNKT

17/07/2016

Nivelul corupţiei din România determină creşterea pedepselor legale

Filed under: coruptia,CSM — Cristi Danilet @ 11:57 AM
Tags: ,

coruptieCSM a votat propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal.

Un deputat a  formulat o iniţiativă legislativă solicitat majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, care acum sunt închisoare 2-7 ani (proiectele sunt disponibile AICI şi AICI). În procedura de avizare legislativă, Plenul CSM a fost de acord în data de 16 iulie ca pedepsele pentru infracţiunile de corupţie să crească cu o treime: pentru luare de mită închisoare de la 4 la 12 ani, iar pentru celelalte închisoare de la 3 la 9 ani. Urmează ca Parlamentul să decidă dacă susţine corupţia sau anticorupţia.

Ce anume impune majorarea pedepselor pentru un cod de abia intrat în vigoare?! În primul rând, arăt că iniţiative de reducere a pedepselor au mai existat în trecut. Am reacţionat şi atunci, demonstrând lipsa unor argumente care să susţină o astfel de politică penală, într-o ţară infestată de corupţie la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor, inclusiv la nivelul justiţiei. Opinia mea era atunci, este şi acum. următoarea: atunci când se constată creşterea numărului de infracţiuni într-un anumit domeniu, înseamnă că prevenţia generală prin aplicarea de pedepse nu este realizată (traducere: „oamenii nu ştiu de frica legii”) şi atunci se impune majorarea pedepselor legale (mai ales ridicarea minimului pedepsei) şi eliminarea posibilităţii de a se suspenda executarea pedepsei.

În al doilea rând, am comparat sancţiunile din prezent cu cele din vechiul cod pentru aceste infracţiuni: apărut în anul 1968, Codul penal prevedea iniţial pedepse de 3-10 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 1-5 ani trafic de influenţă; la data ieşirii sale din vigoare în anul 2014, Codul penal prevedea pedepse de 3-12 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 2-10 ani trafic de influenţă, iar legea specială 78/2000  prevedea pedeapsa de 2-10 ani pentru cumpărare de influenţă. Se reamarcă, aşadar, o creştere a pedepselor pentru corupţie în cursul timpului. Această politică ne arată ineficienţa combaterii fenomenului.

În al treilea rând, am analizat personal numărul de cauze trimise de procurori judecătorilor. Dau ca exemplu doar graficele ce relevă evoluţia cauzelor privind luarea de mită şi darea de mită, din care rezultă în mod incontestabil că este justificată măsura tocmai adoptată.

luare de mita 5 ani

.

dare de mita 5 ani

16/03/2016

Efectele deciziei CCR privind interceptarile

Filed under: CCR,coruptia,independenta justitiei — Cristi Danilet @ 12:01 AM
Tags: ,

dna-sri

UPDATE, 21 martie 2016: ICCJ a decis definitiv că interceptările făcute de SRI rămân valabile AGERPRES.

A fost publicată decizia nr. 51/2016 privind neconstituţionalitatea articolului de lege cuprins în Codul de procedură penală referitor la abilitatea unor servicii specializate ale statului de a face efectua supraveghere tehnică (interceptări, filaje, acces în sisteme informatice etc) şi OUG 6/2016 privind măsurile de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Înainte de a înainta în demers, doresc să reamintesc trei chestiuni:

  • CCR nu stabileşte legalitatea interceptărilor în dosare concrete, ci a stabilit că textul în baza căruia s-au efectuat interceptări până acum ridică probleme de constituţionalitate şi trebuie corectat de acum încolo;
  • nulitatea unui act de procedură înseamnă încălcarea legii la data efectuării sale, aşadar cauza nulităţii trebuie să fie contemporană cu data efecturării actului. Orice modificare ulterioară a legii cu privire la competenţa de efectuare a acelui act nu îi afectează legalitatea, aşa cum spune clar art. 4 din Legea 255/2013;
  • în materie de procedură penală nu există principiul aplicării legii mai favorabile.

Analizând ipotezele posibile şi opiniile apărute în spaţiul public în legătură cu anumite prevederi neclare din decizia CCR (avocaţi, MateuţMorarSlăvoiu), cred că pot identifica următoarele soluţii cu privire la cauzele penale existente raportate la momentul publicării deciziei:

1. Când cauza este soluţionată definitiv, aceasta nu mai poate fi redeschisă pe unicul motiv că interceptările au fost făcute de serviciile de informaţii şi nu de organele judiciare. Apreciez că dacă s-ar crea o lege care să prevadă în mod special această posibilitate, aceasta ar fi neconstituţională, căci pentru respectarea independenţei justiţiei şi a securităţii raporturilor juridice este deja stabilit la nivel de principiu că nicio lege nu poate răsturna cu efect retroactiv o hotărâre judecătorească;

2. Când dosarul se constituie după apariţia deciziei, este mai mult decât evident că supravegherea tehnică se va efectua de noul organism desemnat prin OUG 6/2016;

3. Când cauza este în cursul urmăririi penale la data apariţiei deciziei, deosebim:

  • dacă interceptările s-au efectuat deja, ele rămân câştigate cauzei, căci decizia CCR produce efecte pentru viitor, iar judecătorii ordinari nu au niciun temei în lege să excludă probele administrate legal. Mai mult, pct. 52 din decizia CCR menţionează de o aplicare a sa la dosarele aflate „pe rolul instanţelor de judecată”, nu al organelor de urmărire penală;
  • dacă interceptările sunt în curs de desfăşurare, ele trebuie oprite, astfel că tot ceea ce a  fost efectuat rămâne valabil, urmând ca o nouă interceptare să fie autorizată numai potrivit noii reglementări.

4. Când cauza a fost trimisă la instanţă şi a trecut de camera preliminară la data apariţiei deciziei CCR, cameră în care s-a stabilit în mod definitiv că probele sunt legal obţinute, acest lucru este deja stabilit cu putere de lucru judecat şi discuţia pe legalitatea interceptărilor nu mai poate fi reluată;

5. Când cauza încă este în camera preliminară, judecătorul e obligat să analizeze legalitatea probelor şi aici se poate pune în discuţie ce se întâmplă cu interceptările făcute de serviciile de informaţii. Argumentul este simplu: interceptările făcute în mod legal la data operării lor sunt perfect legale dacă s-au respectat dispoziţiile aplicabile la data efectuării lor.Astfel, textul de lege care permitea serviciilor să facă aceste interceptări autorizate de magistrat se bucură de prezumţia de constituţionalitate, cum însăşi CCR spune şi numai în acest fel se asigură securitatea raporturilor juridice.

Cred că se mai pot aduce două argumente: (1) decizia CCR se aplică numai pentru viitor şi, oricum, pct. 52 se referă la cauzele aflate „pe rolul instanţelor”; or, camera preliminară este o fază distinctă de cea a judecăţii, cauza nefiind încă „pe rol”; (2) ar fi profund inechitabil ca interceptările efectuate în  dosare aflate în faza de urmărire penală sau cele trecute de camera preliminară la data apariţiei deciziei să rămână valabile, în timp ce interceptările aflate în dosarul ajuns la instanţă să fie excluse pe motiv de…”timing” diferit.

Mai mult, trecând peste toate  aceste argumente  şi punându-se probleme legalităţii actelor de procedură prin care s-au obţinut probele, fiind vorba de o nulitate relativă (întrucât acest aspect nu se încadrează în cazurile de la art. 281 Cpp), nu îmi imaginez cum cineva ar putea dovedi vreo vătămare reieşind din faptul că interceptarea autorizată de un magistrat a fost efectuată de un ofiţer de servicii secrete şi nu de un ofiţer de poliţie, mai ales după ce interceptarea a fost redată în scris şi confirmată de procuror. Tot ca un alt argument, arăt că dacă aceste probe ar fi excluse pe motiv de nulitate a actelor care au dus la obţinerea lor, s-ar crea o inechitate în raport cu inculpaţii deja judecaţi: căci aceştia au recunoscut fapta dovedită şi cu interceptări şi/sau procesul s-a derulat mai rapid şi au fost condamnaţi inclusiv ţinându-se seama de interceptările efectuate de serviciile secrete, însă procesul lor nu mai poate fi redeschis, deşi interceptări obţinute de aceleaşi organe ar trebui acum excluse pentru inculpaţii aflaţi în cameră preliminară.

6. Când totuşi devine incident pct. 52 din decizia CCR? Ţinând cont de ipotezele de mai sus, explicaţia mea este că acea „aplicare în mod corespunzător a deciziei în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată” se poate face numai pentru situaţiile în care avem dosare ajunge la judecător vizând plângeri împotriva soluţiilor de clasare şi la instanţele de judecată care decid retrimiterea cauzei la procuror.

În concluzie, măsurile de supraveghere tehnică efectuate de organele competente în baza unei legi declarate neconstituţionale rămân valabile. Schimbarea de competenţă a acestor organe produce efecte numai pentru viitor. 

25/10/2015

Reportaj Aljazeera: Războiul României împotriva corupţiei

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 11:34 AM
Tags:

UntitledPe 21 oct a apărut un documentar al postului TV Aljazeera despre corupţia din România şi lupta împotriva ei: Oameni şi Putere – Războiul României împotriva Corupţiei. Se vorbeşte atât de marea corupţie care priveşte oamenii politici şi magistraţii, cât şi mica corupţie şi se analizează aici sistemul de sănătate şi administraţia publică.

Ni se reaminteşte de luarea mitei de fostul ministru al agriculturii Mureşan, de tablourile găsite la ministrul de finanţe Vâlcov, de acuzaţiile aduse premierului Ponta şi prietenului său Şova, de retrocedările ilegale de clădiri cu acte false sau de terenuri, despre defrişările de păduri şi implicarea lui Schweighofer, despre dispariţia banilor europeni veniţi pentru investiţii. Se arată că în România corupţia este endemică, că 9 mil de oameni trăiesc în sărăcie, că Preşedintele şi parlamentarii şi miniştrii sunt apăraţi de imunitate.

Vorbesc: Laura Şefan de la Efor despre opiniile publicului privind corupţia şi anticorupţia, proc. Codruţa Kovesi despre unele mari dosare de corupţie, jurnalistul Ion Cristoiu despre serviciile secrete care ajută DNA, dr. Horaţiu Suciu despre exodul medicilor, Paul Radu de la Rise Project despre o investigaţie împotriva Preşedintelui, parlamentarul Sebastian Ghiţă despre prietenia lui cu premierul, Adam Crăciunescu de la Romsilva despre un dosar care îi priveşte, Gabriel Păun despre activismul în privinţa mediului.

Reportajul poate fi văzut AICI. Are o durată de 25 minute. Este realizat în limba engleză, fără subtitrare în româneşte. Unele interviuri sunt luate în limba română.

Procurorul Antonio Di Pietro la Bucureşti

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 1:28 AM
Tags: ,

McCann-Thiess-Conferences Antonio 225px-Antonio_Di_Pietro_Siena_2010

Am avut ocazia să văd şi să ascult o legendă a magistraturii: Antonio Di Pietro. Vineri, 23 oct. 2015, acesta a ţinut o prezentare în Aula Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi ţin să felicit conducerea instituţiei pentru organizare. Am rămas impresionat de numărul mare de studenţi prezenţi, toţi născuţi cu mult timp după evenimentele despre care avea să se vorbească. Nu pot să nu recunosc dezamăgirea pe care am simţit-o cu privire la prezenţa în Aulă a judecătorilor şi procurorilor români: cel mult zece erau acolo.

Evenimentul a debutat printr-un scurt film considerat reprezentativ pentru activitatea unuia dintre cei mai celebri magistraţi din lume.

Despre Antonio Di Pietro şi „Mani Pulite”. Acum e în vârstă acum de 65 ani. Mai întâi a intrat în poliţia judiciară, după care a devenit procuror în 1981. A fost cel care în Italia de la sfârşitul anilor`80, folosind tehnologia informaţiei, a reuşit să facă conexiuni cuprinse într-un dosar virtual, electronic, care cuprindea toate relaţiile nelegale dintre clasa politică şi mediul de afaceri, relaţii intermediate de structurile de crimă organizată gen `Mafia`. El a urmat metodele altor doi magistraţi italieni celebri din Palermo, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, omorâţi de Mafia în 1992 (un alt magistrat ucis, în 1990, a fost Rosario Livatino) pentru că descoperiseră cât de adânc erau implicaţi oamenii acesteia în conducerea statului. S-a dus pe firul banilor din conturile diverselor firme şi ale partidelor finanţate, verificând de la contabilitate la bănci şi descoperind o adevărată ţesătură de relaţii, o „caracatiţă”. A cerut relaţii prin comisii rogatorii în 250 de ţări şi a ţinut să precizeze, ironic, că a primit relaţii din Hong Kong, dar nu şi de la Vatican, neînţelegând nici acum de ce acest stat are o bancă.

Di Pietro a făcut parte dintr-o echipă de magistraţi care au început în februarie 1992, în Milano, o operaţiune judiciară de amploare, cunoscută sub numele `Mani pulite` (Cu mâinile curate). Aceasta a vizat sute de parlamentari, miniştri, afacerişti, funcţionari inclusiv din Garda Financiară şi Sănătate implicaţi în acte de corupţie la nivel local şi naţional. Politicienii erau corupţi de către afacerişti pentru a primi contracte de achiziţii publice. Debutul acţiunii l-a constituit arestarea lui Mario Chiesa, membru în conducerea Partidului Socialist Italian care a fost surprins în flagrant în timp ce lua mită 7 milioane de lire italiene. El a căutat protecţie la fostul premier Bettino Craxi, liderul partidului, care a fost şi el cercetat pentru finanţare ilegală a partidului, dar care a fugit din ţară pentru a nu răspunde. După doi ani îl ancheta de corupţie pe Silvio Berlusconi, viitorul premier.

A fost acuzat că face dosare politice. Şi-a dat demisia din magistratură la 6 decembrie 1994 pentru a se putea apăra. Ulterior a intrat în politică, a fost câţiva ani ministru, apoi a părăsit şi aceste mediu. A intrat în avocatură, unde i s-a cerut să apere nume sonore de interlopi. Acum ţine cursuri în facultăţi.

Despre descoperirea corupţiei. Corupţia e ca o căsnicie: implică două persoane, dar uniunea nu e de afecţiune, ci de interese. Cei implicaţi în corupţie sunt legaţi prin Omerta – codul tăcerii. Descoperirea corupţiei implică spargerea Omertei. Iar un membru al uniunii trebuie convins de magistraţi să vorbească. Dacă vorbeşte unul, cei din jur cad ca un domino.

Despre atacarea magistraţilor. Magistraţii au fost criticaţi şi atacaţi. Lui i s-au propus posturi politice. Când a refuzat, a fost atacat personal: acuzat că este agent al CIA, apoi al KGB. A trebuit să îşi pună gardă de protecţie permanentă. Di Pietro a atras atenţia că magistraţii sunt cei care prind oamenii politici corupţi – aşa că magistraţii nu servesc interese politice, ci legea. Când se descoperă infracţiunea, trebuie descoperit infractorul, şi nu trebuie combătut magistratul.

Despre modificarea legislaţiei. Când comit infracţiuni, politicienii încearcă să scape de răspundere modificând legea, abrogând infracţiuni. Dar procedând astfel nu devii mai cinstit, ci mai şmecher.

Despre politicile anticorupţie. În prelegere fostul procuror a arătat că ţara poate fi salvată numai dacă se luptă împotriva corupţiei, şi pentru asta trebuie făcut totul. Corupţia pentru societate e ca un cancer pentru organism: de aceea, tratamentul trebuie făcut în fiecare zi. Nu se poate stârpi total corupţia, dar ea poate fi combătută. Trebuie o lege la nivelul UE pentru a interzice paradisurile fiscale. Infracţiunile de corupţie ar trebui să fie imprescriptibile. Funcţionarii corupţi trebuie suspendaţi din funcţie imediat ce începe cercetarea, iar în caz de condamnare trebuie să nu mai poată ocupa o astfel de funcţie vreodată. Firmele cu probleme în bilanţuri contabile trebuie să nu mai poată participa la achiziţii publice.

Încheierea. Şi-a încheiat prelegerea spunând celor prezenţi: să facă în aşa fel încât atunci când vor închide ochii să poată spune că au avut pentru ce trăi. După conferinţă a acordat un interviu la Adevărul şi un altul la Realitatea.

Întrebări. Din sală au fost puse întrebări de avocaţi, de mine şi de un jurnalist. La întrebarea referitoare la corupţia din justiţie a răspuns cu o glumă: “Măcelarul are cuţit să taie carnea, dar alţii folosesc cuţitul să îşi taie nevasta” – a precizat că şi magistraţii italieni au fost atinşi de corupţie. La întrebarea referitoare la părerea lui despre Codruţa Kovesi a răspuns că ştie despre începutul anticorupţiei în România şi că Kovesi “pare o femeie care îşi face datoria. Să lăsăm să şi-o facă”. Cineva a întrebat cum e Italia acum, după acele acţiuni ale justiţiei şi a spus că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, însă el nu este consultat de ţara lui în privinţa politicilor anticorupţie. Întrebat fiind de ce a intrat în politică a răspuns că politicienii sunt cei care trebuie să facă ce e mai bine pentru ţară şi că, oricum, cât timp era în magistratură nu se putea apăra de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Eu am pus trei întrebări şi a răspuns la două. Referitor la independenţa procurorilor, a răspuns că numai dacă magistratura este independentă acţiunile sale dau rezultate. Independenţa a fost forţa care a facilitat eforturile lor, în Italia. La întrebarea despre susţinerea anticorupţiei din partea societăţii civile şi presei a spus că societatea civilă a fost alături de magistraţi. Astfel că presiunea a împiedicat sistemul mafiot să reacţioneze rapid. Majoritatea proceselor sau acuzelor s-au transmis în direct la televizor. Presa era acaparată în Italia, nu era liberă, şi a încercat să prezinte acţiunile „Mani Pulite” ca fiind dictate politic. Până la urmă libertatea presei însă nu înseamnă independenţa ei, ci pluralitatea de opinii: omul trebuie să aibă posibilitatea de a vedea mai multe versiuni.

Gând personal. În Italia operaţiunea „Mâinile curate” desfăşurată în doi ani a dus la condamnarea a 1300 de persoane. Popularitatea lui Di Pietro a atins cota de 80%. Parlamentul italian a încercat de-a lungul anilor înfiinţarea unor comisii speciale de anchetare a situaţiei din justiţie: magistraţii erau acuzaţi că arestează abuziv şi că justiţia dizolvă partide politice. Atacurile din presă împotriva justiţiei s-au intensificat; însuşi premierul Berlusconi a declarat în 2002 că magistraţii arestează persoane pentru a obţine mărturisiri. Acţiunea „Mani Pulite” a inspirat celebrul serial de televiziune La PiovraCaracatiţa.

Pe parcursul povestirii am avut impresia că Antonio di Pietro vorbeşte nu despre  Italia anilor 90, ci desre România ultimilor 10 ani: legăturile dintre politic şi economic, acapararea presei, coruperea miniştrilor şi funcţionarilor, începutul luptei anticorupţie, acuzele de „dosare politice”, atacurile la adresa magistraţilor, modificarea partizană a legislaţiei şi abrogarea unor infracţiuni cu intenţia de a scăpa de răspundere, creşterea încrederii populaţiei în magistraţi – toate aceste elemente comune mă fac să realizez că, deşi suntem în întârziere, ne aflăm pe drumul cel bun.

Alte relatări Avocatura.com  Prezentarea poate fi vizualizuată AICI

Să nu uităm. Antonio Di Pietro: „Am fost acuzat că pun oamenii în închisoare. Dar am fost magistrat şi am aplicat legea. Ca zidar, aş fi încercat să construiesc ziduri drepte; ca poliţist, să prind infractori; ca magistrat am încercat să trag la răspundere oamenii acolo unde erau motive pentru asta”. Blogul lui este disponibil la www.antoniodipietro.it.

Giovanni Falcone: “Se moare când ești lăsat singur sau când te iei de putere”; „Eu nu am nici măcar casă; am doar demnitatea mea și pe asta nu pot să mi-o ia„; „Ca lucrurile sa meargă bine într-o țară este suficient ca fiecare sa își facă treaba sa„.

Paolo Borsellino: “Mafia și politica ocupă același teritoriu: ele ori își declară război, ori pactizează„; „Magistraţii nu pot lupta în totalitate cu mafia. Daca mafia este o instituţie antistat care atrage consensuri deoarece se dovedeşte mai eficientă decât statul, atunci este datoria şcolii să distrugă acest proces pervers, formând tineri cu o cultură a statului şi a instituţiilor

16/10/2015

Republica Moldova are un singur traseu: prin Justitie, catre Europa

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 9:11 PM
Tags: , ,

CoruptieSunt foarte atent la ceea ce se întâmplă la Chişinău. Românii de dincolo de Prut, rupţi din patria-mamă de evenimente ale unei istorii nemiloase, sunt de prea multă vreme pradă sărăciei şi corupţiei. Ei au dreptul la o viaţă mai bună. Şi numai respectarea principiilor democratice şi importarea valorilor europene îi pot pune pe drumul corect.

România acordă de câţiva ani asistenţă tehnică Republicii Moldova. Împreună cu alţi colegi din România, în ultimii ani am fost în mod regulat la omologii noştri. Am făcut parte dintre cei care au expertizat din partea Consiliului Europei Strategia de reformă a sectorului de justiţie din Republica Moldova. Am participat la grupuri de lucru pentru a moderniza legislaţia cu privire la statutul judecătorilor şi evaluarea judecătorilor. Am militat pentru creşterea salariilor judecătorilor, procurorilor şi organelor de urmărire penală din Moldova. Am participat în proiecte de îmbunătăţire a legii CSM şi a legii cu privire la disciplinarea judecătorilor. Am vorbit la conferinţe despre rolul justiţiei şi necesitatea luptei împotriva corupţiei. Am scris pentru colegii basarabeni ghiduri de aplicare a legii şi respecare a drepturilor omului. Am făcut parte din personalul de instruire a colegilor moldoveni cu privire la modul de investigare a dosarelor. Am încurajat justiţia de acolo să înceapă să îşi facă curaţenie în interior.

În ultimii ani justiţia din Moldova a început să se schimbe în bine. Dacă în urmă cu câţiva ani ţara avea un corp de justiţie caracterizat de incompetenţă, lipsa curajului şi în mare parte corupt, după ce ţara s-a orientat către Vest, şi după ce americanii şi europenii au investit foarte mult în justiţie, rezultatele au început să se vadă. În trecut eram priviţi cu reticenţă, dar acum când mergem acolo avem cu cine discuta: de la membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, la judecătorii de la Judecătoria Botanica şi la funcţionarii de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Justiţiei. După cum se ştie, în ultimele luni vizitele noastre s-au intensificat. Iar mesajul nostru este clar: reforma trebuie să continue, iar rezultatele să se vadă.

Anticorupţia a devenit vârful de lance pentru evoluţia societăţii. Corupţia este un cancer social şi produce consecinţe la fel de groaznice ca terorismul: sărăceşte oameni, termină vieţi, dărâmă instituţii. Faţă de România, Republica Moldova are o întârziere de cel puţin zece ani. Dar efectele anticorupţiei încep să se vadă. Evenimentele din ultimele zile ne arată că lucrurile se mişcă. Şi totul trebuie să continue, fără presiuni, fără influenţe, fără revocări pe considerente politice. Şefii de instituţii anticorupţie şi de urmărire penală, la fel ca şi şefii din Procuratură şi cei din Justiţie, nu trebuie să cedeze presiunilor de niciun fel. Verticalitatea trebuie să fie o însuşire a celor care lucrează în domeniul de aplicare a legii. În zilele următoare vor fi ţinta unor atacuri nemiloase. Trebuie să le facă faţă în mod exemplar: metodic, calm, legal.

Sectorul de Justiţie şi Anticorupţie trebuie separat de Politic. Societatea trebuie să înţeleagă această nevoie. Presa trebuie să sancţioneze orice încălcare a acestui principiu. Iar puterile legislativă şi executivă trebuie să accepte că democraţia înseamnă separaţia puterilor, nu subordonarea lor. Or, necesitatea de a acorda şi respecta independenţa procurorilor şi unităţilor anticorupţie este subliniată deja în multiple standarde internaţionale pe care toate ţările democratice, inclusiv Republica Moldova, trebuie să le respecte fără a le mai putea pune în discuţie. Ele sunt un dat.

România este un model pentru Moldova. Nu mă îndoiesc că politicienii români susţin în mod sincer reformele din Republica Moldova şi drumul ei european. În privinţa justiţiei însă, pot spune deschis: fraţi moldoveni, puteţi considera fără probleme justiţia română drept un drum bătătorit pe care puteţi călca! Datorită reformelor din justiţie şi din domeniul anticorupţiei judecătorii şi procurorii români au ajuns respectaţi, legea s-a impus la noi ca o valoare care trebuie respectată, politicienii corupţi au ajuns să răspundă pentru infracţiunile comise, cetăţenii au ajuns să aibă încredere în autorităţi şi speranţe în creşterea calităţii vieţii.

Lupta anticorupţie va determina schimbarea la faţă a Moldovei. Iar Justiţia moldovenească poate îndrepta răul care dăinuie în societate şi ghida ţara către Europa. Eliminaţi incompetenţii din justiţie, sancţionaţi ferm şi rapid funcţionarii care abuzează de poziţiile lor, condamnaţi aspru demnitarii corupţi care îşi încalcă angajamentul faţă de popor. Alegeţi să fiţi corecţi: deserviţi doar legea şi interesul general, nu cădeţi pradă grupurilor de interese particulare! Faceţi justiţie şi vindecaţi societatea!

22/09/2015

Interviu pentru moldovacurata.md

Filed under: coruptia,interviu,Moldova — Cristi Danilet @ 1:15 AM
Tags: , , ,

JUDECĂTORUL CRISTI DANILEȚ: DACĂ SE ȘTIU CĂ SUNT CU ”PETE”, ACTUALII OAMENI DIN SISTEM AR TREBUI SĂ PLECE ÎN MOD ONORABIL, FĂRĂ SĂ AȘTEPTE INVESTIGAȚII ÎMPOTRIVA LOR

CRISTI DANILEȚ
Judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, România

Judecătorul Cristi Danileț a acordat un interviu portalului Moldova Curată în care a vorbit despre performanțele înregistrate de România în combaterea corupției și despre modelele pe care le poate împrumuta Republica Moldova. Cunoscător al sistemului de drept de la noi datorită conlucrării pe care o are cu autoritățile și magistrații de la Chișinău, magistratul român a punctat și câteva măsuri care se impun, în primul rând, pentru a avea progrese în ce privește eliminarea corupției.

– Dle Danileț, ce s-a întâmplat în România încât au putut să fie arestaţi şi condamnaţi politicieni şi alţi oameni influenţi? S-a schimbat legislaţia sau oamenii care înfăptuiau justiţia? Sau vorbim de o ”voință politică”?

Lucrurile sunt complexe. Practic, sub presiunea aderării României la Uniunea Europeană, în perioada premergătoare anului 2007, ni s-au impus modificări legislative și ale practicilor din instanțe și parchete. Acest lucru a însemnat noi legi anticorupție, în privința reformei justiției; a însemnat noi oameni, ceea ce a dus la modernizarea sistemului de recrutare și promovare, în special, a tinerilor. Dar  aceste lucruri nu s-au putut întâmpla fără voință politică, pentru că legislativul și executivul promovează și adoptă acte legislative. Lucrurile au fost complexe, dar fără presiunea aderării la UE nu s-ar fi făcut aceste lucruri.

După ce s-a înnoit legislația și au venit și generații noi de judecători și procurori, cărora li s-a acordat independență totală în instrumentarea dosarelor, rezultatele le-ați văzut și dumneavoastră: judecători, procurori, politicieni, afaceriști, miniștri, șefi de consilii locale și județene – condamnați pentru corupție. Aceasta înseamnă că reforma a produs rezultatele așteptate.

– Credeți că am putea avea vreodată și în Republica Moldova situații asemănătoare, unde se vorbește că factorul politic s-ar opune, dar, la fel, și cei din sistemul de justiție?

La nivel declarativ, politicienii dumneavoastră acceptă că există o problemă privind corupția, că trebuie făcută reforma justiției, și judecătorii, și procurorii acceptă. Dar de fapt lucrurile merg foarte greu. Până nu înțelege populația, dar și cei responsabili că trebuie să avem o justiție independentă și că trebuie să se facă curățenie în instituțiile statului, nu se va întâmpla mare lucru. Degeaba modificăm legislația, dacă mentalitatea oamenilor rămâne aceeași.

– Afirmaţi în cadrul unei vizite anterioare la Chişinău că numai judecătorii sunt cei care ar putea duce Republica Moldova în Uniunea Europeană. Cum argumentaţi și dacă mai sunteți de aceeași părere?

Cred în continuare același lucru, pentru că democrația se sprijină pe justiție, iar justiția are ca element principal judecătorii. Prin urmare, dacă judecătorii sunt corecți, sunt integri, sunt buni profesioniști și înțeleg că pot și trebuie să sancționeze aspru corupția și, în general, orice infracțiune trebuie sancționată la timp și în mod ferm, atunci și încrederea populației în justiție crește, atunci și justiția începe să facă ”curățenie” în societate. Uniunea Europeană dacă vede că lucrurile se mișcă într-o direcție bună în ceea ce privește justiția, atunci va crește și încrederea față de Moldova. Dacă justiție nu există, nimic nu există, nu putem vorbi despre democrație, care se prăbușește.

– Ați participat și la realizarea unor studii pentru Ministerul Justiției de la Chișinău, ați reușit să interacționați cu cei din sistem. Ce părere v-ați format despre profesionalismul și integritatea celor care fac justiție sau influențează politicile în domeniul justiției?

– De mulți ani colaborez cu autoritățile din Moldova, cu Ministerul Justiției, cu Consiliul Superior al Magistraturii. Unii dintre foștii mei colegi de facultate sunt actuali judecători în Moldova. Deci, cunosc sistemul și la bază și la vârf. Cu regret, judecătorii și procurorii încă nu acceptă că au o problemă cu lipsa de integritate a unor colegi de-ai lor. Și în materie de profesionalism mai este de lucru, legile trebuie cunoscute foarte bine și aplicate foarte rapid și în mod ferm. Și trebuie să se treacă de la nivelul declarativ, pentru că este ușor să spui: Da, suntem de acord, facem reforme, luptăm împotriva corupției! Dar a doua zi nu se întâmplă nimic. Avem nevoie de o schimbare de mentalitate care trebuie să pornească de la judecători și procurori. Un sfat pentru societate civilă: să nu îi privească pe judecători și procurori ca pe niște inamici, dar să îi ajute să se transforme, să se îmbunătățească, pentru că rezultatele în lupta anticorupție de la justiție le așteptăm în primul rând.

Credeți că în acest sistem ar trebui reeducați actualii actori sau ar fi mai eficient să fie angajaţi tineri profesioniști?

Cât timp sistemul de recrutare are deficiențe, nu cred că pot fi aduși tineri profesioniști. Actualii oameni din sistem trebuie să înțeleagă că se așteaptă foarte multe de la ei și trebuie să fie responsabili. Dacă se știu că sunt cu ”pete” ar trebui să plece în mod onorabil din sistem, fără să aștepte investigații împotriva lor. Dar trebuie să ne gândim și la formarea următoarelor generații de magistrați, de judecători și procurori. Dar dacă ei vin dintr-o republică în care mentalitatea este de toleranță la corupție, atunci, logic, și ei când vor intra în sistem vor fi toleranți față de corupție. Mecanismele trebuie privite în complexitatea lor. Toată societatea trebuie să urle, efectiv, că avem nevoie de curățenie, avem nevoie de integritate.

Cum apreciați modul în care funcționează CSM? Credeți că este suficient de eficient?

Este o mare evoluție în funcționarea CSM din Moldova. Dar este de așteptat o mai mare transparență și consistență în deciziile pe care le ia. Hotărârile pe care le ia CSM cu privire la cariera magistraților trebuie să fie foarte bine motivate și întemeiate pe criterii obiective. Atunci când e vorba de promovarea sau sancționarea unui om, lucrurile trebuie foarte bine expuse în hotărâre, pentru ca să se înlăture suspiciunile de protejare a unor judecători sau de sancționare abuzivă. Dar, în principiu, lucrurile au evoluat foarte mult și mă bucur că CSM de aici chiar a împrumutat din practicile și legislația secundară de la CSM din România.

– Dar, totuși, nu vedem sancțiuni foarte dure față de judecători suspectați de acte de corupție, de faptul că nu sunt integri.

Să știți că nu sancționarea judecătorilor trebuie să fie un rezultat pe care să îl așteptăm, acesta este doar un instrument de responsabilizare. Mai este de lucrat la sistemul de recrutare, la sistemul de promovare, la sistemul de motivare a hotărârilor judecătorești. Eu aș pune accent pe prevenirea lipsei de integritate și a incompetenței decât pe sancționare. Sancționarea trebuie să apară, într-adevăr, dar în cazuri extreme și în nici un caz pentru calitatea hotărârilor. Hotărârile nu pot fi contestate decât prin căile ordinare de atac, și nu pe cale disciplinară de către CSM. Un astfel de sistem nu este admis nicăieri în Uniunea Europeană.

– Aţi vorbit despre sistemul de evaluare și promovare a judecătorilor. Ce părere aveți  desre acesta în Moldova?

Este încă încărcat de o notă de subiectivitate. Încă ajung persoane în funcții înalte, inclusiv la Curtea Supremă, despre care nu se știe de ce au fost preferate în detrimentul altora. De aceea spuneam că trebuie găsite criterii obiective și motivate foarte bine hotărârile date de CSM în această privință.

– Ar trebui modificată legislația?

– Și legislația, și practicile. Trebuie să înțelegem că meritocrația este cea care trebuie să caracterizeze cariera unui judecător și nu subiectivitatea.

– Au fost inițiate reforme în domeniul justiției. Avem o Lege de reformare a Procuraturii votată doar în prima lectură, proiecte de lege cu privire la reformarea Comisiei Naționale de Integritate care nu au trecut la Guvern, ce ar mai trebui făcut în acest domeniu?

Eu am urmărit cu atenție ce se întâmplă în Moldova. Sugestia mea este ca atunci când vorbim despre reforma justiției, să se privească tot sistemul în ansamblul său, plecând de la Consiliul Superior al Magistraturii, până la Procuratură, Comisia Națională de Integritate și instituțiile din sistemul justiției. Nu putem vorbi despre reforma în domeniul justiției dacă ne gândim doar la judecători sau doar la procurori, de asemenea polițiștii și investigatorii trebuie avuți în vedere. Cred că trebuie o viziune globală. Lucrurile se așează mai lent decât ne-am aștepta noi, dar suportul presei și al societății civile este fundamental. De aceea un dialog între justiție și societate se impune.

– Presiunea trebuie să vină, în primul rând, din societate?

Eu cred că reforma trebuie făcută și de jos în sus, și de sus în jos, adică și judecătorii, și procurorii înșiși să își dorească această reformă și dinafară să existe o presiune, dar pozitivă, să nu fie priviți judecătorii și procurorii ca inamici ai societății, prin care societatea epurează elementele nedorite, ci dimpotrivă.

– Una dintre măsurile relativ recente luate în domeniul justiției a fost majorarea salariilor judecătorilor. Deocamdată,  societatea nu vede schimbări pozitive. Credeți că a fost o decizie potrivită?

Salariile judecătorilor și ale procurorilor trebuie majorate. Salariile trebuie să fie foarte mari, pentru că se așteaptă foarte mult de la acești oameni. Judecătorii și procurorii nu trebuie să își facă probleme cu ce vor plăti ratele la bancă, de exemplu, dar grija lor trebuie să fie calitatea dosarelor. Sunt costuri sociale pe care Moldova trebuie să și le asume. Totodată, numai după ce dai, poți să și ceri. Cred că judecătorilor acum trebuie să li se ceară mai multă responsabilitate și consistență în hotărâri, și sancțiuni mai ferme în ceea ce privește actele de corupție.

– Recent, Adunarea Judecătorilor a adoptat un nou Cod de Etică. Una din revederi se referă la o așa numită ”colegialitate”, astfel încât judecătorii nu au voie să își critice colegii. Credeți că este o prevedere corectă?

Codul de Etică este un document declarativ care trebuie recunoscut de către judecători și este foarte bine că îl au. Sunt de acord că judecătorii trebuie să își protejeze corpul judecătoresc, adică să inoculeze stima față de colegi și față de sistem, dar nu trebuie să tolereze actele ilegale. Atunci când ai un coleg incorect, de exemplu când ia mită, ești obligat să îl denunți la Procuratură. Atunci când ai un coleg care încalcă normele deontologice sau de disciplină, ar trebui să anunți Consiliul Superior al Magistraturii. Incorectitudinea nu poate să fie protejată de așa numita ”colegialitate”. Suntem colegi atât timp cât respectăm legea.

– Ați putea numi câteva lucruri care credeți că trebuie schimbate, în primul rând, în Moldova pentru a putea spera să avem o ”schimbare la față” a justiției noastre? 

În primul rând trebuie să acceptăm că avem vulnerabilități, că sistemul încă nu funcționează cum trebuie, că sunt încă judecători și procurori incorecți, că sunt polițiști care abuzează, că sunt oameni care dau mită, de ce să nu ne referim și la cei care dau mită? Trebuie să schimbăm această mentalitate. Justiția trebuie să funcționeze în interesul cetățeanului, trebuie să vegheze ca legea să se aplice în mod egal pentru toată lumea și să o facă într-un mod transparent. Și politicienii trebuie să susțină independența justiției și nu să se războiască cu sistemul judecătoresc.

– Dar sunt importante, probabil, persoanele care fac acest lucru, integritatea și dorința acestora de a face această schimbare.

– Dintr-o societate bolnavă nu poate să se nască o justiție sănătoasă peste noapte. Trebuie să lucrăm mult la legislație, la sistemul de selectare și promovare a persoanelor. Întotdeauna o instituție se va sprijini pe oameni, iar acești oameni trebuie găsiți și susținuți. Au stima mea toți colegii judecători, procurori sau avocați care luptă împotriva corupției, care se declară împotriva corupției și a celor incorecți din sistem.

– Și o întrebare de la unul dintre vizitatorii portalului nostru: Care sunt rezultatele în combaterea corupției ce ajuta Romania să iasă din Mecanismul de Cooperare și Verificare și, respectiv, la avansarea procesului de integrare în zona Schengen.

Rezultatele sunt pe două planuri: un număr mare de persoane investigate și de condamnări pentru corupție și alte crime grave; o dublare a încrederii populației în justiția română. Totodată, noi nu vrem ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, pentru că atât timp cât nu vom avea sprijinul Uniunii Europene pentru reforme, politicienii noștri ar da înapoi. Credem că o presiune pozitivă din afară este necesară. Iar în zona Schengen vom intra dacă vom rezolva problema corupției și, din păcate, în România încă mai avem de lucru.

Dle judecător, Vă mulțumim!

                                                Interviu realizat de Natalia Enache

26/08/2015

Mita in plic nu poate fi legala

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 3:22 AM
Tags:

mita-spagaÎn fiecare an avem în justiţie cazuri cu mită la medici, asistenţi medical, farmacişti care se soldează cu zeci de condamnări. În contextul recentelor decizii ale ICCJ, înţeleg că sunt persoane, inclusiv din sectorul medical, care cred că e ceva nou şi că anterior ar fi fost permis `plicul la medic`. Prin cele ce urmează voi demonstra nu numai că acest lucru nu a fost permis niciodată fiind considerat infracţiune, ci că există angajamente europene care împiedică legalizarea mitei la personalul sanitar.

1969: Intră în vigoare Codul penal. Mita cu privire la personalul medical este reglementată sub forma infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi primire de foloase necuvenite care se referă la orice angajat al statului (numit în cod „funcţionar public„ – orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi sau instituţii publice).

2002: Prin Legea 27/2002 România ratifică Convenţia Penală privind corupţia adoptată de Consiliul Europei. Potrivit art. 3 „Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali„: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale„. Iar în art. 1 lit. a) defineşte „agentul public„ ca fiind cel care este cuprins în definiţia de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal.

2006: Asociaţia Transparency International publică Raportul anual 2006 prin care atrage atenţia asupra corupţiei din sistemul de sănătate ca fiind o problemă larg răspândită în toată lumea.

2008: Domeniul sanitar de la noi a avut în perioada 2008-2010 primul Plan de acţiune sectorial de luptă împotriva corupţiei, elaborat în cadrul Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010).

2011: Începând cu noiembrie 2011, pentru doi ani, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat un program cu fonduri europene „Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc” cu un buget total de 7.011.560 lei.

Prin HG 755/2011 în structura Ministerului Sănătăţii a fost inclusă un Compartiment de Integritate, menţinut prin HG 8/2012. Prin acest compartiment ministerul trebuie să fi semnat încă de acum doi ani parteneriate cu SRI și DGA în domeniul prevenirii și combaterii corupției din sistemul medical (pag. 30 din Raportul SNA 2013).

2012: În Raportul MCV din iulie 2012 Comisia Europeană menţionează existenţa a numeroase cazuri de corupţie în sectorul sănătăţii (pag. 18). În Raportul tehnic MCV din iulie 2012 se arată că acest compartiment de integritate trebuie să se ocupe şi de chestiunea plăţilor informale (pag. 41).

2013: Comisia Europeană publică un Eurobarometru privind corupţia: percepţia corupţiei sub forma dării şi luarii de mită în domeniul sănătăţii este în România de 67% faţă de 33% media europeană; cât priveşte experienţa personală, 28 % din respondenții români care au apelat la serviciile unor instituții medicale publice în anul precedent au trebuit să efectueze o plată suplimentară sau să ofere un cadou sau o donație pe lângă onorariile oficiale – acesta este cel mai ridicat procent din UE, cu mult peste media UE de 5 %.

2014: În februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal. Mita cu privire la personalul medical este incriminată sub forma infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care se referă la orice angajat din domeniul public (numit în cod „funcţionar public„ adică public official[1] – persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită o funcţie publică de orice natură; a nu se confunda cu `funcţionarul public` din sectorul administraţiei publice, adică public servant public servant[2]).

Comisia Europeană publică primul Raport anticorupţie în UE unde se arată că o serie de state membre continuă să se confrunte cu situații ce predispun la riscuri în sectorul sănătății, în care persistă incitarea la plata unei sume neoficiale pentru un tratament diferențiat (pag. 19). În anexa privind România se arată că trebuie pusă în aplicare o strategie eficace de reducere a nivelului plăților informale în sistemul public de sănătate, inclusiv prin luarea în considerare a îmbunătățirii remunerației și a condițiilor de lucru pentru personalul medical (pag.17).

ICCJ adoptă  decizia 26/2014 prin care stabileşte că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public , astfel că este subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

2015: În Raportul tehnic MCV din ianuarie 2015 se arată că în sectorul de sănătate corupţia este larg răspândită (pag. 39) şi că pentru a limita plăţile informale se va iniţa un sistem de feedback destinat pacienţilor şi se vor înfiinţa comisii de etică (pag. 40).

În baza Ordinului MS 154/febr.2015 avem consilii de etică în fiecare spital public din România şi prin Ordinul MS 146/febr.2015 avem Mecanism de feedback al pacientului în spitalele publice.

ICCJ adoptă decizia 19/2015 stabilind că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală; chiar dacă banii sau foloasele se primesc după îndeplinirea îndatoririi de serviciu, fapta constituie luare de mită.

______________________________

[1] „A public official is any natural person who performs a public function or provides a public service as defined in domestic law„. A se vedea UNODC, International Classification of Crime for Statistical Purposes, mart. 2015, pag. 100, nota subsol 171

[2] Public servant: a person who holds a government position by election or appointment. A se vedea The Free Dictionary.

17/08/2015

Medicul: functionar care nu poate primi cadouri

Filed under: coruptia — Cristi Danilet @ 5:31 PM
Tags:

medicÎn săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

  1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.
  2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.
  3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 dec. 2014 şi publicată în M.Of. din data de 13 ian. 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că profesia de medic este una liberală şi că „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public„, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care `exercită o funcţie publică de orice natură` la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.
  4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul cod cât şi pe noul cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din decizia 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de `funcţionar public` în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, dec 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, pag.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.
  5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M.Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective„, dar că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii„; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.
  6. Nici sub vechiul cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG 220/1992).
  7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că prin legislaţia proprie medicilor sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.
  8. Este de remarcat că instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

În concluzie: ICCJ nu stabileşte nimic în plus faţă de ce era până acum în legislaţia noastră: medicul nu a avut şi nu are voie să primească nici un fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale. Statutul profesional al medicului rămâne acelaşi ca până acum şi acesta este cel prevăzut de Legea sănătăţii: medicul îndeplineşte în mod independent o profesie liberală; de aceea toate aspectele adminstrative ale carierei sale sunt reglementate de legea proprie. Dar răspunde la fel ca un funcţionar public dacă comite infracţiuni de corupţie: dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.

13/07/2015

“A copia sau a nu copia?!“ – Partea I: De la fituici la wireless. O istorie recentă a copiatului

Filed under: coruptia,educatie — Cristi Danilet @ 8:08 AM
Tags: , , , ,

fituici1. Sunt dezgustat şi revoltat de cele întâmplate în învăţământul românesc dar mai ales ce se întâmplă la la examenul de bacalaureat de câţiva ani încoace: elevi care agresează profesori, profesori care îşi bat joc de elevi la ore motiv pentru care elevii îşi bat joc de profesori pe reţele de socializare, profesori care abuzează sexual de elevi, elevi nedreptăţiţi la clasamentul final, elevi care copiază la examen, profesori care copiază la examenul de titularizare, supraveghetori care tolerează şoptitul sau copiatul, profesori care iau mită, contestaţii admise cu diferenţe mari faţă de notele iniţiale, elevi care se sinucid după ce află nota, licee unde nici un absolvent nu trece examenul de bacalaureat. Nu mă îndoiesc că sunt unităţi de învăţământ unde totuşi aceste lucruri nu se întâmplă. Am motive să mă îndoiesc însă că sunt aşa de multe. Atunci când ai sute de elevi şi profesori condamnaţi pentru mită la bacalaureat (în 2008) şi sute de elevi eliminaţi de la bacalaureat (în 2015) de la o singură unitate de învăţămând, stai şi te întrebi care sunt dimensiunile naţionale ale fenomenului. Iar dacă te uiţi în jurul tău la modul în care vorbesc oamenii pe stradă, la mesajele date pe reţelele de socializare, la halul în care se desfăşoară talk-show- urile la TV, la discursurile politicienilor, la caracterul celor care ocupă anumite funcţii în stat, apoi dacă iei în calcul creşterea numărului de infracţiuni, creşterea numărului de şomeri, creşterea numărului de emigranţi şi mai adaugi şi că unul din patru români adulţi e implicat anual într-un dosar civil sau penal nu poţi să te întrebi dacă nu cumva România de azi este rezultatul unui sistem de educaţie inadecvat şi incapabil să arunce ţara în viitor.

Poate sunt îndreptăţit şi eu să vorbesc despre problemele învăţământului ca fost elev, ca tată a două eleve, ca judecător de penal prin sala căruia au trecut şi elevi, şi profesori, ca titular al unor cursuri de educaţie juridică în câteva zeci de şcoli doar în ultimii trei ani ori ca membru al unor grupuri de discuţii pe internet pentru elevi, respectiv pentru dascăli. Dar nu doresc acum decât să analizez un singur fenomen cu care se confruntă învăţământul şi o posibilă soluţie care poate rezolva nu numai această chestiune, ci  multe din problemele de moralitate şi de legalitate cu care ne confruntăm în România de azi.

2. Cu toţii ştim problemele de la examenele noastre: se copiază. Da, s-a copiat şi pe vremea comuniştilor, s-a copiat şi în post-comunism, se copiază şi acum, în perioada asta de pseudo-democraţie.

În vremea copilăriei mele, adică prin anii `80, era simplu de suflat de către colegul de bancă sau să te uiţi la foile lăsate la vedere de către cel din faţa ta. Ori se copia direct din carte sau din caiet: când profesorul se uita în altă parte, aveai câteva secunde să pui cartea în braţe şi să vezi răspunsul. În timp, această metodă şi-a dovedit inconvenientele: manipularea acestor obiecte de mari dimensiuni era greoaie şi foşnetul paginilor atrăgea atenţia profesorului. Şoptitul atrăgea atenţia şi ei. Aşa că elevii au început să se chinuie să reproducă exact sau să facă rezumate din lecţiile din care eram anunţați că vom da examene, le scriau cu caractere foarte mici pe bileţele (fiţuici, copiuţe); sau pe spatele riglei (liniarului); sau pe bancă şi acopereau cu penarul când se uita proful; ori sub bancă şi se uitau ce era scris când se făceau că scapă stiloul jos; sau fetele pe picior, sub fusta până la genunchi pe care o ridicau puţin când profesorul se uita în altă parte; ori fiţuica lipită în interiorul bluzei la decolteu; sau scris pe antebraţ sub mâneca pe care o ridicau la nevoie sau chiar în palmă, dacă nu transpirau; ori fiţuica lipită cu scoci transparent pe talpa pantofului. Nu ştiu cum se face că eu, de câteva ori când am încercat să îmi fac fiţuici, nu mai reuşeam să copiez din ele: citind lecţia, apoi rezumând, apoi scriind pe bucăţica aia de hârtie ajungeam de fapt să învăţ ceea ce ar fi trebuit să pregătesc pentru test/teză.

3. În anii `90 erau la modă meditaţiile. Mi se părea atunci imoral ca un coleg de-al meu de clasă să se ducă la meditaţii unde să îl plătească pe profesorul care, la test, ne dădea subiecte pe care le-a rezolvat la mediaţii. Cum nimeni nu se agita pe marginea subiectului, erau două soluţii posibile: ori începeai să mergi şi tu la meditaţii (dar noi, băieţii de părinţi săraci, nu ne permiteam asta), ori făceai ochi dulci colegei care se ducea şi o rugai cu o zi înainte de test să îţi dea şi ţie caietul ei. Acum această chestiune, a meditaţiilor plătite la profesorul de la clasă este infracţiune, dar nu îmi dau seama dacă norma se aplică. Evident, se copia şi la Bacalaureat, de regulă de la colegul de bancă sau de la cel care reuşea să facă toate subiectele şi, prin toleranţa supraveghetorilor, permitea răspândirea lor la toţi cei din clasă. Oarecum stingher te simţeai doar când venea însuşi şeful comisiei şi întreba `E ceva ce nu ştiţi? Haideţi să vă spun eu răspunsurile!`. Evident, banii pe care îi dădeam pentru `protocol` înainte de probe erau ceva normal. Nu avea importanţă că membrii din comisie erau de la alt liceu al unui oraş învecinat: ai noştri se duceau la liceul lor, ei veneau la noi şi peste tot copiii trebuiau să ia Bac-ul, ca să nu facă liceul de râs…

Puţin mai târziu au apărut copiatoarele. În special studenţii au realizat importanţa progresului: nu mai stăteau să facă fiţuici, ci se duceau la xerox cu cartea sau cursurile scrise de mână, le micşorau dimensiunile paginilor până la cele ale vechilor copiuţe şi gata, puteau merge la bere liniştiţi că erau pregătiţi (material) pentru examene. Patronii de xeroxuri s-au şi prins de afacere: îşi făceau întotdeauna un exemplar în plus de pe copiuţe astfel încât, chiar dacă nu aveai cartea sau cursul, puteai obţine o variantă a lor deja micşorată.

4. În anii 2000 au apărut băncile cu un singur loc în şcoli şi licee, ceea ce a făcut puţin mai complicat uitatul pe lucrarea colegilor sau suflatul răspunsurilor. Dar au apărut şi telefoanele mobile. Până să se prindă profesorii, elevii şi studenţii copiau deja cu ajutorul lor. Prin aplicaţia `notes` clasicele fiţuici căpătau acum formă digitalizată; au apărut softuleţe gen `fiţuica mobilă`, ca să nu mai fii nevoit să tot umbli la taste pentru derularea scrisului. Ca să scapi totuşi de scris, fotografierea paginilor de curs erau soluţia ideală. Pentru situaţii de urgenţă, funcţiona metoda `întreabă un prieten`: prin sms se putea obţine răspunsul în direct de la un prieten aflat acasă, cu cartea în mână. Iar cine avea acces pe net, obţinea informaţii mai rapid şi complet. Curând a apărut interdicţia de a avea telefon mobil asupra ta la examen.

La Bac s-a aplicat aceeaşi metodă: dacă nu îţi suflau colegii, îţi suflau profesorii. Numai că cei din urmă au început să nu o mai facă gratis: efortul depus şi salariile mici au fost motive suficiente să pretindă bani. Ca urmare, banii de protocol (a se citi pentru suc şi biscuişi, dar şi puţină toleranţă la şoptitul dintre colegi) s-au transformat în mită pentru răspunsuri exacte. Asta a făcut ca în anul 2008 să izbucnească primul şi cel mai mare scandal din istoria bacalaureatului: `Mită la Bacalaureat` din Sighetul Marmaţiei – a fost arestată directoarea care a adunat bani de la elevi promiţându-le că va interveni la membrii Comisiei şi la supraveghetori, după care femeia a pus profesorii să rezolve subiectele şi le-a împărţit elevilor prin clase; soluţia definitivă, dată anul trecut de Curtea de Apel Cluj, a fost: 142 de persoane au fost condamnate pentru dare și luare de mită, din care 43 de profesori, restul elevi. Doi profesori au fost condamnaţi la închisoare cu executare, restul cu suspendare. Toţi au acum cazier; o parte din profesori au fost daţi afară, alţii au plecat de bunăvoie; iar elevii, dacă îşi vor mai lua Bac-ul vreodată, nu vor putea activa niciodată în domeniu precum poliţie, justiţie, armată, servicii speciale chiar dacă se vor reabilita şi sancţiunea va fi şteasă din cazier. Urmare a scandalului declanşat în 2008 s-au introdus camere video în sălile unde se susţine Bac-ul; spun însă elevii corecţi că  supraveghetorii ştiu să evite unghiul de filmare pentru a le furniza răspunsurile celor care au `cotizat`. Oricum, au fost şi alte scandaluri, cel mai recent prin amploarea lui fiind cel de la un liceu bucureştean, unde procurorii au fost nevoiţi să trimită autobuze pentru a fi aduşi copiii la audieri.

5. În anii 2010 au apărut tehnici speciale de copiat, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Metoda `cu cască` a devenit extrem de utilizată: tu deţii un telefon asupra ta dat pe silent, casca e în ureche, firul prin mânecă, dictezi subiectele la prietenul aflat în alt loc care îţi spune răspunsurile. Pentru că exista riscul să se vadă firul din ureche, au apărut caştile cu bluetooth – ceea ce a rezolvat şi problema de a nu se descoperi telefonul asupra ta şi anume: intri în sala de examen, laşi telefonul în geantă dar pornit, dictezi subiectele la un microfon aflat în capătul stiloului şi primeşti răspuns în cască. Pentru că supraveghetorii au început să ceară elevilor şi studenţilor să nu mai şoptească şi să îşi dea părul pe după ureche, au apărut ochelarii care transmit în afară mesaje video şi microcăştile care recepţionează semnal audio şi care se pun direct pe canalul auditiv, aproape de timpan şi care se scot apoi cu un magnet special. Mecanismul de emisie-recepţie se găseşte de achiziţionat pe internet sau se poate închiria cu ziua din cartierele studenţeşti. Cine are bani, îşi poate face rost chiar de cerneală invizibilă şi un pix cu ultraviolete pentru a vedea ce este scris cu acea cerneală, dar metoda este ineficace la examene serioase când foaia de hârtie şi instrumentul de scris îți este dat de organizatori. Există şi posibilitatea de transmiterea a foii cu subiecte prin fotografiere cu ShMessenger. Sau de consultare a informaţiilor urcate într-un mecanism ascuns sub formă de ceas.

6. Indiferent că veţi crede sau nu, aflaţi că unii au încercat să folosească asemenea metode şi la concursurile de admitere în justiţie. În anii trecuţi au fost depistaţi ofiţeri de poliţie judiciară care intenţionau să devină magistraţi şi care au venit în sala de examen cu echipamentul luat de la biroul lor şi pe care în mod normal îl folosesc în operaţiuni speciale de investigare a unor infracţiuni. În alţi ani au fost depistaţi unii concurenţi care cereau în timpul concursului să meargă la toaletă unde au fost surprinşi consultând fiţuici ascunse din timp în coşul de gunoi sau în ghivecele de flori. Anul trecut s-a găsit asupra unor concurenţi căşti bluetooth şi s-a depistat afară un magistrat pregătit probabil să le dicteze. Iar asupra unuia s-a găsit într-o batistă un dinte fals conţinând un microfon – nici nu ştiam că există o asemenea tehnologie. În plus, de anul trecut avem la aceste concursuri aparatură de bruiere a semnalului (cine ştie câţi ne-au scăpat însă în alţi ani…). Înţeleg că la unele Universităţi din capitală, dar şi din ţară, asemenea aparatură a fost achiziţionată cu ceva ani în urmă. În ce priveşte justiţia, toţi cei care au încercat să fraudeze au interdicţia de a mai concura în următorii 5 ani.

Pagina următoare »