Make love, not referendum

Nu sunt de acord cu cei care susțin referendumul pe motiv că actuala Constituție ar permite căsătoria între persoane de același sex. Nu sunt de acord nici cu cei care se opun referendumului pe motiv că prin revizuirea Constituției ar fi împiedicate să se căsătorească persoanele de același sex. Nu neg legitimitatea referendumului, dar ca cetățean nu pot fi de acord cu cheltuirea unor sume publice de bani pentru o modificare inutilă. Iată cum văd eu cele întâmplate și ce cred eu că se va întâmpla după referendum:

1. În România nu se permite căsătoria sau parteneriatul civil între persoane de același sex; nu se recunoaște căsătoria încheiată legal în străinătate între persoane de același sex; nu se recunoaște parteneriatul civil, nici cel încheiat între persoane de sexe diferite, nici cel între încheiat între persoane de același sex. Constituția permite căsătoria între soți, este adevărat că fără a preciza sexul. Doar Codul civil arată că este vorba de bărbat și femeie.
2. Acum trei ani s-a demarat o inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției, al cărui unic scop este împiedicarea ca în viitor persoanele de același sex să obțină de la Parlament dreptul de a se căsători în România. Mișcarea a apărut imediat după ce Curtea Supremă din SUA a pronunțat o decizie prin care a permis căsătoriile între gay, iar un bărbat român căsătorit în Belgia cu un cetățean american a solicitat recunoașterea în România a căsătoriei lor. Strângerea de semnături pentru această inițiativă și susținerea referendumului aparține unor asociații civice, organizații religioase din România, dar și unor ONG-uri declarate ca fiind anti-gay din SUA.
3. Publicului român i s-a inoculat în acești trei ani de zile două idei: că există un singur tip de familie și că homosexualii sunt periculoși: Deși Constituția României și instrumentele internaționale privind drepturile omului protejează viața de familie în toate formele și copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi ca cei din căsătorie, mult timp în campania pentru revizuirea Constituției s-a afirmat că există un singur model de familie, cea alcătuită din parteneri de sex opus și care au copii – de unde expresiile „referendum pentru familie”, „referendum pentru familia tradițională”, „referendum pentru redefinirea familiei”. Ca urmare, s-a format concepția că ar fi anormale sau dezorganizate cuplurile care trăiesc în concubinaj, cei care au copii din afara căsătoriei, părinții singuri care îți cresc copiii etc. După ce au fost atenționați de juriști, doar în ultimele zile ale campaniei reprezentanții inițiatorilor au încercat să explice că alte familii nu sunt vizate, însă la nivel de mental al populației răul era deja produs. Cu excepția purtătorului de cuvânt al BOR, Biserica, inclusiv prin vocea Patriarhului BOR, a rămas cu același mesaj: referendumul este pentru ocrotirea familiei. Mult mai grav este mesajul homofob: s-a spus direct că homosexualii ar dori să se căsătorească în România, așa cum e în SUA și în Europa de Vest, deși nu există nicio solicitare în acest sens; că gay-ii vor să adopte copiii abandonați din România și aceștia vor copia comportamentul nefiresc al noilor părinți, deși nu există niciun sondaj de opinie, respectiv studii clinice în acest sens;  că există un singur tip de familie; că homosexualii sunt anormali sau că homosexualitatea este o boală, deși această orientare nu apare în manualele sau codurile de specialitate; că există manuale școlare în România unde copiii sunt învățați că atunci când vor crește mari pot deveni ce vor ei, fete sau băieți, când s-a găsit un singur manual de acest gen într-un județ și care nu este acreditat de Ministerul Educației. Evident, nu au lipsit fake news-urile cu privire la pericolele din Occident vin către noi: se va desființa noțiunea de „tată” și „mamă”, se va legalizarea pedofilia sau căsătoria cu animale; preoții vor fi obligați să oficieze căsătorii între gay.
4. Parlamentul a votat anul acesta o lege de modificare a Constituției prin care clarifică înțelesul noțiunii de „soți” și îl limitează doar la „bărbat și femeie”. Modificările propuse au fost verificate de CCR de două ori și curtea a arătat că prin această modificare nu se înlătură un prezumtiv drept al gay-ilor de a se căsători, deoarece chiar și în actuala redactare Constituția înțelege prin „soți” doar uniunea oficială dintre „bărbat și femeie”. În mod normal, modificarea ar fi trebuit avizată de Comisia de la Veneția. S-a omis acest lucru, însă exact în urmă cu un an, când s-a modificat Constituția Georgiei exact în același sens ca în România, Comisia a spus că e la latitudinea statelor să decidă căsătoria doar pentru bărbat și femeie, dar va trebui să permită parteneriatul civil. Modificările arătate vor fi supuse referendumului din 6-7 octombrie 2018. Față de deciziile Curții Constituționale, rezultă că efectul juridic al modificării Constituției este zero.
5. Guvernul a alocat 35,1 de milioane de euro din bugetul statului pentru organizarea acestui referendum. Susținerea politică a acestui referendum este evidentă: parlamentari de orientări politice opuse au votat pentru revizuire, Guvernul a modificat legea astfel încât în loc de o zi, cetățenii vor putea merge la vot în două zile; preoți și politicieni organizează evenimente legate de referendum chiar în biserici; în curtea unor Primării sunt afișe sau corturi, iar pe site-urile lor au apărut anunțuri cu invitarea oamenilor la vot și li se indică în mod expres să voteze „Da” pentru modificarea Constituției, arătându-se că altfel ar însemna că ei susțin căsătoria între persoane de același sex; au fost autorizate ridicarea de bannere pe blocuri și stâlpi cu mesaj homofob sau fals vizavi de referendum.
6. Implicarea Bisericii este uriașă: preoții merg acasă la oameni pentru a le împărți pliante cu privire la pericolul care ne paște dacă oamenii nu merg la referendum. Unii preoți merg în cinematografe, înaintea filmelor, să spună publicului același lucru. Călugării afirmă că vor vota pentru prima dată în viața lor. La slujba de duminică le spun oamenilor că cei care nu merg la referendum sunt oamenii diavolilor și că cine nu e pentru familia tradițională comite un păcat. Elevii de la seminariile teologice împart pliante pe stradă și în cutiile poștale. Patriarhul și mitropoliții României au făcut înregistrări video pe care le-au răspândit la televiziuni și în mediul online. Toate aceste materiale conțin informații emoționale despre familie, adopția copiilor și homosexuali, deturnând atenția de la obiectul real al modificării propuse.
7. Chiar refuz să cred că cei care sunt dușmanii nației și pun în pericol viitorul României sunt câteva sute sau mii de oameni cu altă orientare sexuală decât a celor vocali. Astfel, prezentul crud ne arată că sunt mari probleme în România cu familiile și copiii, dar noi refuzăm cu vehemență să acceptăm discutarea lor: violența domestică  (20 de copii sunt uciși în propriile familii anual, 6 din 10 copii sunt bătuți în propriile familii), incesturile (50 de copii sunt violați anual de proprii părinți sau frați), copiii abandonați sau abuzați în familii (57.000 sunt acum sub protecția statului, din care 43.000 sunt în orfelinate), fetițele adolescente care nasc (România este pe primul loc în UE la mămici sub 15 ani), abandonul școlar (2 din 10 copii abandonează școala, 40% din adolescenți sunt analfabeți funcțional), consumul de droguri (2 din 10 adolescenți consumă substanțe interzise), bolile (30.000 de copii suferă de autism, 18.000 de copii cu dizabilități nu sunt școlarizați, 2500 au diabet, unul din 10.000 de copii au o formă de cancer), sărăcia (200.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară). Însă, acum o săptămână președintele Coaliției pentru Familie a afirmat public că aceasta nu are resursele umane și financiare pentru a rezolva aceste probleme….
8. Dezbaterea care s-a purtat în această campanie începută acum trei ani nu are nicio legătură cu revizuirea Constituției de peste trei zile: s-a discutat despre Occidentul retrograd, boala homosexualilor, manualele din școli, adopții, morala versus legea, teoria Big Bang versus credința în Dumnezeu, parade ale gay-lor sau gesturile lor de afecțiune în public, dar nu despre căsătorie. Ca și cum, dacă ar dori să afecteze în vreun fel căsătoria, Parlamentul nu ar putea modifica alte prevederi ale Codului Civil care să o bagatelizeze sau să o îngreuneze – oricând, chiar după modificarea Constituției, politicienii vor putea opera schimbări în Codul civil și, până ar fi declarate neconstituționale, ele vor fi produs deja efecte: de ex, să se permită căsătoriile între sau cu minorii, ale părinților cu proprii copii, ale fraților, să impună impozite mai mari la cuplurile căsătorite sau să interzică adopțiile de către cuplurile căsătorite sau alte asemenea lucruri stupide.
9. Paradoxurile pe care ni le-a oferit România în legătură cu această revizuire sunt multe: Cuvântul „soți” în limba română nu comportă decât o singură definiție lingvistică și juridică, însă mulți găsesc și alte definiții care au declanșat prezenta acțiune. Frica de homosexuali și de imoralitatea unora dintre semenii noștri este ciudată la un popor care se declară credincios în proporție de 95%: adică o morală religioasă puternică atât de extinsă ar trebui să blocheze multe comportamente inadecvate. Implicarea cultelor neoprotestante și mai ales a Bisericii ortodoxe și catolice în această campanie care se poartă, totuși, într-un stat secular, este stranie: ele militează pentru căsătoria civilă, în timp ce totuși din punct de vedere religios neprezentarea la cununia religioasă este considerată un păcat. Patru milioane de oameni își cresc copiii în Occidentul declarat „decadent” de către cele trei milioane de semnatari din țară. Se vorbește de pericolul legalizării zoofiliei în condițiile în care România este una din cele trei țări europene unde zoofilia nu este, din păcate, interzisă de lege. Și altele…

Concluzii:Prezenta inițiativă și campania pentru referendum a declanșat și întreținut o dezbatere homofobă în România, de o amplitudine națională. Pseudo-dezbaterea a dus la formularea unor acuze publice ridicole: cei care merg la referendum sunt numiți „pupători de moaște”, „retrograzi”, „asemenea vânătorilor de vrăjitoare din Evul Mediu”, în timp ce cei care se opun referendumului sunt numiți „ideologi”, „(sexo)neomarxiști”, „progresiști”. Cu aceeași scârbă și dezgust. Sunt sigur însă că românii nu cunosc mai nimic din instituția căsătoriei și nici nu sunt interesați de aceasta decât la celebrarea ei și, eventual, la divorț.

O Biserică puternică ar fi trecut cu vederea acțiunile izolate ale comunității LGBT sau ar fi militat pentru educarea membrilor într-un anumit spirit, treptată. Așa, i s-a acordat o importanță și o atenție pe care niciodată nu ar fi avut-o prin proiecte sau acțiuni proprii. Indiferent de rezultatul referendumului, comunitatea LGBT și libercugetătorii au avut de câștigat: imagine, simpatizanți, sensibilizare. Pe termen scurt, „tabăra” lor va milita pentru legiferarea parteneriatului civil, iar pe termen lung pentru recunoașterea căsătoriilor încheiate în străinătate chiar între persoane de același sex. În paralel, cealaltă „tabără” va iniția interzicerea avortului și a contracepției, taxa pe celibat, interzicerea reclamelor cu femei sumar îmbrăcate.

Nu mă îndoiesc că cei care își iubesc familia și doresc să apere copiii și viitorul României (acestea fiind principalele argumente ale inițiatorilor referendumului), vor sta acasă de referendum și se vor iubi, făcând copii.

Catre familia moderna: periodizarea mutațiilor

Verificând instrumentele internaționale, am ajuns la concluzia că acestea au constatat transformările sociale și/ori au determinat trecerea de la familia clasică la familia contemporană într-un mod vizibil și rapid folosindu-se de standardele impuse de noua religie a secolului 21, drepturile omului ce au ca valoare centrală demnitatea persoanei. Aspectele vechi de putere din familia bazată pe căsătoria tradițională sunt estompate de egalitarismul dintre soți, care tinde în mod firesc – spun asta văzând evoluția cronologică a instrumentelor de care vorbeam – spre pierderea interesului pentru sexul partenerilor.

Angajarea femeilor în număr ridicat în timpul celui de al doilea război mondial a dus la schimbarea rolului tradițional al femeii în familie și în societate. După apariția instrumentelor cadru cu privire la drepturile omului la nivel internațional, apar alte documentele internaționale ce marchează cinci etape de evoluție.

În prima etapă, a anilor 50 și 60, se manifestă o atenție sporită pentru mamă și copil, în special cu privire la drepturile sociale[1].

În a doua etapă, a anilor 70 până în prima jumătate a anilor 80, se constată că există o evoluție în cadrul familiei ce a dus la o relație simetrică între membrii săi, adică la o egalitate în drepturi și responsabilități în cuplu, numit pentru prima dată în mod oficial „familie modernă”[2].  Se vorbește chiar de necesitatea unei modificări a rolului tradițional al bărbatului în familie și societate pentru a evolua la fel de mult ca femeile, se cere luarea măsurilor pentru eliminarea discriminării față de femei în viața politică, în educație (de exemplu, revizuirea manualelor școlare pentru a se elimina orice concepţii şablon privind rolul bărbatului şi al femeii), în domeniul angajării în muncă, în sănătate, alte domenii sociale (de exemplu sport – așa se explică apariția echipelor de fotbal feminin sau de sportive pugiliste), în toate chestiunile legate de căsătorie și de familie (consacrându-se egalitatea deplină între soție și soț)[3]. Se combate violența în familie, aspect ce se va relua în următoarele decade[4]. Eforturile pentru estomparea oricăror diferențe în privința rolului în cadrul familiei și pentru eliminarea stereotipurilor, inclusiv în limbaj, se reiau cu și mai mare amploare în anii 2000[5], iar unele continuă și în prezent[6].

În a treia etapă, ce cuprinde sfârșitul anilor 80 și anii 90, se recunosc „familile de fapt” ca fiind egale cu cele legitime. Astfel, Consiliul Europei[7] constată „profundele mutații intervenite în ultimele decenii în structura familiilor, caracterizate prin creșterea speranței de viață,  o scădere a ratei natalității, scăderea numărului de căsătorii, creșterea numărului de divorțuri, proliferarea familiilor monoparentale, multiplicarea alte forme de viață în comun, cum ar fi conviețuirea, prin evoluții în rolul femeii” și recunoaște că „schimbările care au avut loc au și aspecte pozitive cum ar fi înlocuirea căsătoriei tip alianță cu cea de tip parteneriat, cu îmbunătățirea balanței sociale, economice și intelectuale dintre parteneri”. În același document familia este recunoscută drept mediul în care au loc relațiile cele mai dense și bogate dintre oameni și locul cel mai potrivit pentru educarea copiilor. Se arată că o concepția fixă despre familie ar fi depășită de realitate. Rolul statului este doar acela de a asigura un cadrul familial în care membrii să fie în siguranță, solidari și unde să li se respecte drepturile fundamentale. În acest cadru urmează să se aplice două principii: unul este cel al democratizării familiei, ceea ce presupune egalitatea membrilor și respectul drepturilor fiecăruia, iar celălalt este libertatea de alegere a partenerului.

În a patra etapă, a primei decade a anilor 2000, se dorește a se estompa diferențele date de sexul biologic diferit dintre tată și mamă: se creează cadrul pentru drepturi egale ale tatălui și mamei în primul instrument global privind drepturile copilului, care consacră dreptul copilului de a fi consultat de părinți și de a fi ascultat de autoritățile în privința chestiunilor care îl privesc, respectiv de a fi protejat împotriva violențelor și abuzurilor inclusiv față de părinții săi[8], ceea ce e menit să pună capăt practicilor din multe familii. Tot acum se acordă dreptul la concediu paternal pentru tată[9] și se militează pentru drepturile ale bărbatului egale cu ale femeii în ce privește custodia după divorț (mentalitatea și practica judiciară fiind până atunci că minorul se cuvine mamei)[10]. Se decide că tatăl divorțat nu poate fi privat de dreptul de a-și vedea copilul, pe motiv că este homosexual[11]. Se cere combaterea violenței împotriva femeilor[12].

În a cincea etapă, a decadei în curs, se insistă în creșterea sensibilității față de membrii comunității LGBT[13], se cere eliminarea prejudecăților, stigmaitizării,  discriminării, hărțuirii, excluderii, violentării, sancționării penale pe rațiuni de orientare sexuală și identitate de gen[14] și se combate homofobia, indicându-se statelor că  drepturile populației LGBT ar fi protejate mai bine prin legalizarea concubinajului sau instituirea parteneriatelor ori căsătoriei[15]. Se recomandă ca acolo unde legislația acordă drepturi persoanelor necăsătorite acest lucru să nu țină seama de sexul lor, acolo unde statele admit parteneriatele civile pentru homosexuali să se acorde aceleași drepturi ca partenerilor heterosexuali, ca atunci când este vorba de responsabilități privind copiii să nu se facă discriminări pe motive de orientare sexuală[16] sau identitate de gen, iar în statele în care se permite reproducerea asistată pentru femeia singură să nu se țină seama de orientarea ei sexuală[17].

În acest context, asistăm la o extindere – prin lege sau jurisprudență – a aspectelor ce țin de familie și care aparțineau până de curând doar persoanelor heterosexuale către persoanele homosexuale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că două persoane de același sex care trăiesc în cuplu trebuie să fie protejate nu numai cu privire la viața intimă, ci și cu privire la viața de familie^[18], se recunoaște dreptul unui homosexual de a adopta copii[19], sau dreptul de a se reuni cu partenerul într-o altă țară[20], sau dreptul de a beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului homosexual[21]. Fiind vorba de drepturi ale omului, inclusiv cele acordate minorităților sexuale, acestea nu pot fi combătute cu argumente care fac referire familia tradițională, morala poporului, pericolul ca majoritatea să se supună minorității sau ca tânăra generație să fie educată în mod greșit de către sau cu privire la homosexuali[22].

Tot în această perioadă se relaxează condițiile pentru a încheia uniuni legitime: state care în trecut nu permiteau pentru parteneri de același sex nici uniuni, nici căsătorii, în anumite condiții sunt obligate să o facă[23]; state care permiteau parteneriate doar între parteneri de sex opus ajung să le permită și pentru parteneri de același sex[24]; respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de același sex ajung să permită le permită căsătoria. Din 50 de state europene, 29 state recunosc legal uniuni între persoane de același sex și 17 state au legi pentru căsătoria între persoane de același sex^[25].

Este de subliniat că în Europa căsătoria între homosexuali nu este un drept fundamental, căci CEDO îl rezervă doar pentru un bărbat și o femeie. Ca urmare, rămâne la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de același sex[26]. Alta este situația în SUA, unde Curtea Supremă a decis în anul 2015 în cauza Obergefell ş.a c. Hodges, că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

NOTE:

[1] Organizația Internațională a Muncii: Convenția cu privire la protecția maternală, din 1955 și Recomandarea nr. 123 din 1965 privind angajarea femeilor care au copii, 1965 (în a doua etapă a fost înlocuită cu Recomandarea nr. 165 din 1981 cu privire la angajații care au responsabilități familiale); CoE, Rezoluția CM (70) 15 privind protecția socială a mamelor nemăritate și a copiilor acestora.

[2] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 751 (1975) cu privire la situația și responsabilitățile părinților în familia modernă și rolul societății în această privință.

[3] Convenția ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei din 1981, ratificată de noi în același an. A se vedea și CEDAW, Recomandarea nr. 21 din 1994 privind egalitatea în relațiile maritale și de familie.

[4] CoE, CM, Recomandarea nr. (85) 4 privind violența în familie.

[5] CoE, CM, Recomandarea (2007)17 privind mecanismele și standardele pentru egalitatea de gen.

[6] Gender Equlity Commission, Compilație de standarde ale Consiliului Europei privind noțiunea de sexism, 9.03.2017.

[7] CoE, Adunarea Parlamentară, Recomandarea 1074 (1988) privind politicile în domeniul familiei. Zece ani mai târziu Parlamentul European din cadrul Uniunii Europene, prin Rezoluția cu privire la mama celibatară și familiile monoparentale (A4-0273/98, Jurnalul Oficial C-313 din 1998, p. 238), recunoaște familia monoparentală și părintele singur ca șef al familiei.

[8] Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, 1990, ratificată de România în același an.

[9] Organizația Internațională a Muncii (OIM), Recomandarea nr. 191 din 2000 sugerează introducerea pentru tații angajați a instituției „concediului parental”. Primele state care au prevăzut acest lucru au fost cele nordine, încă din anii 70.

[10] CoE Adunarea Parlamentată, Rezoluția 1921 (2013) privind Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate și Rezoluţia 2079 (2015) privind Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor.

[11] CtEDO, Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, hotărârea din 21.12 1999: condamnare pentru că instanța a decis ca tatăl să nu își mai vadă copilul ce trebuie să traiască în familia tradițională.

[12] CoE, Adunarea Parlamentară, Rezoluția (1635) 2008 privind o convenție a Consiliului Europei cu privire la combaterea violenței împotriva femeilor. Se va concretiza în Convenția de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și violenței domestice, 2014, ratificată de România în 2016.

[13] CoE, Rezoluția 1728(2010) a Adunării Parlamentare privind discriminarea pe baza orientării sexuale și a identității de gen, Rezoluția 380 (2015) intitulată Garantarea drepturilor populației LGBT (lesbiană, homosexual, bisexual și transgender): o responsabilitate pentru orașele și regiunile din Europa. 

[14] ONU, Adunarea Generală, Declarația cu privire la drepturile omului, orientarea sexuală și identitatea de gen, 2008.

[15] UE, Rezoluția Parlamentului European din 24.05.2012 privind lupta împotriva homofobiei în Europa.

[16] Există 75 de studii la nivel mondial, bazate pe peste trei decenii de cercetări care sunt într-un consens covârșitor: un părinte homosexual sau lesbian nu dăunează copiilor, iar copiii din asemenea familii nu au prezentat diferențe semnificative față de colegii lor în rezultatele școlare. Accesibile la https://goo.gl/RyHIlx.

[17] CoE, Recomandarea (2010)5 a Commitetului Miniștrilor privind măsurile de combaterea a discriminării pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

[18] CtEDO, Schal k și Kopf c. Austriei, hotărârea din 24.06.2010.

[19] CtEDO, EB c. Franței, hotărârea din 22.01.2008: condamnare pentru că s-a refuzat adoptarea unui copil de către o femeie pe motiv că este lesbiană; Gas și Dubois c. Franței, hotărârea din 15.03.2012, respectiv X și alții c. Austriei, hotărârea din 19.2.2013, pentru că s-a refuzat unei femei să adopte copilul celei cu care avea încheiat un parteneriat civil.

[20] CtEDO, Taddeucci și McCall c. Italiei, hotărârea din 30.06.2016: condamnare pentru că legislația cu privire la imigrare nu permitea partenerului gay din Noua Zeelandă să se căsătorească în Italia și să obțină rezidența aici pe motive familiale. La fel, Pajic c. Croației, hotărârea din 23.02.2016: condamnare pentru că legislație permitea reunirea de familie doar pentru partenerii de sex opus.

[21] CtEDO, P.B. și J.S c. Austriei, hotărârea din 22.07.2013: condamnare pentru că statul permitea ca de asigurarea de sănătate să beneficieze doar ruda apropată sau partenerul de sex opus.

[22] Pentru o trecere în revistă a întregii jurisprudențe CtEDO care combate acest tip de argumente a se vedea: Cristi Danileț, Familia pe înțelesul tuturor – Partea a doua: Morala ca argument împotriva formelor “netradiționale” de familie, pe www.contributors.ro, postare din 9.08.2017.

[23] CtEDO, Oliari ș.a. c Italiei, hotărârea din 21.07.2015: condamnare pentru a obliga statul să permite cel puțin parteneriat civil pentru parteneri de același sex, în condițiile în care 24 din cele 47 state membre ale Consiliului Europei recunosc diferite forme de uniune între astfel de parteneri, iar Curtea Constituțională și populația italiană le acceptă.

[24] CtEDO, Vallianatos ș.a. c. Greciei, hotărârea din 7.11.2013: condamnare pentru că statul permitea uniunea civilă doar pentru parteneri de sexe diferite, la fel ca și Lituania, deși alte 17 state europene care recunosc parteneriatul civil îl permite și pentru homosexuali.

[25]  Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania.

[26] Cea mai recentă decizie în acest sens este CtEDO, Chapin și Charpentier c. Franței, hotărârea din 9.06.2016.

 

Interviu RoL: Despre homosexualitate si casatorie

Judecătorul Cristi Danileț: Ne revoltăm când suntem interceptați de stat, pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar, în același timp, cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat – Interviu România Liberă 8 iulie 2017

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), consideră că este vorba despre o falsă dezbatere în societate pe tema inițiativei de schimbare a definiției familiei în Constituție, pentru că se face o confuzie între căsătoria civilă și cununia religioasă. Danileț mai arată și că este ”regretabil” că Biserica a intervenit în demersul civic al modificării Constituției, iar aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu reglementările juridice.

Rl: În primul rând, care credeți că sunt motivele pentru care această temă a modificării definiției familiei s-a dezvoltat atât de mult în spațiul public în ultima perioadă?

În ultimii ani, populația din România a conștientizat că există o minoritate sexuală care își revendică drepturile: comunitatea LGBT. Aceasta din urmă a ales o cale vizibilă, uneori zgomotoasă ori chiar indecentă, de a se face prezentă, ceea ce a deranjat românul puritan, comod și veșnic absent din dezbaterea autentică despre viața intimă. Printr-o confuzie impardonabilă dintre sex și iubire, dintre căsătorie civilă și cununie religioasă, dintre conduita morală și drepturi legale, s-a ajuns la o falsă dezbatere: modificarea Constituției pentru consacrarea exclusivă a familiei nucleare.

Rl: Din punct de vedere juridic, era vreo problemă cu modul în care era definită familia în legislația românească, înainte de apariția acestei inițiative?

Constituția noastră garantează dreptul de a constitui o familie, fără a preciza sexul partenerilor. Codul civil menționează însă că este vorba de un bărbat si o femeie și, în mod inexplicabil, interzice sa fie recunoscute în România căsătoriile încheiate legal în alte state între două persoane de același sex. Or, acest din urmă aspect a ajuns să fie contestat la Curtea Constituțională și de un an de zile încă nu a primit o soluționare. Tocmai pentru a preîntâmpina asfel de situații, în care Constituției noastră ar permite interpretarea cum că legislația infra-constituțională ar putea să permită căsătoriile între persoane de același sex, a fost demarat această campanie civico-religioasă de modificare a normei arătate.

Rl: Este familia românească mai protejată în felul acesta?

Nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională” . În primul rând, istoria ne învață că „familia” înseamnă microcomunitatea din timpul Romei antice unde bărbatul stăpânea oamenii și lucrurile din casă. Istoria cuplului românesc – așa cum o știm din scrierile epocilor trecute – este extrem de tristă: soțul era violent și alcoolic, violul conjugal era un fenomen extins, familia era numeroasă și trăia într-un spațiu restrâns. iar apropierea fizică dintre membrii genera desele incesturi, soția era veșnic la cratiță, femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, divorțul era ceva rușinos și excepțional. Oare la o astfel de familie „tradițională” vor unii să ne întoarcă, azi?! O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie?! De fapt, dacă mă gândesc la faptul că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de violență domestică, precum și violurile și incesturile comise asupra minorilor în propriile familii, s-ar putea ca răspunsul să fie afirmativ. Apoi, în timpurile biblice, „familia” nu se constituia prin căsătorie în fața primarului – este interesant că acest aspect nu este adus în discuție de cei care dezbat (a se citi „impun”) argumentele în favoarea familiei constituită exclusiv prin căsătorie. Nimeni nu se întreabă în fața cărui primar erau căsătoriți Iosif și Maria…dar se invocă „tradiție” în acest sens.

Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii. Cu alte cuvinte, ceea ce stă la baza unei familii nu este un certificat de căsătorie primit de la primar sau o verighetă de la preot, ci familia se întemeiază pe sentimente de iubire, de siguranță, de într-ajutorare. Astfel, există familii cu membri de sex diferit căsătoriți și fără copii, familii alcătuite din concubini cu sau fără copii, familii alcătuite dintr-un singur părinte și un copil, familii alcătuite doar din bunici și nepoți, familii alcătuite din părinți căsătoriți sau nu care au adoptat copii, familii alcătuite din tutori ori persoane care îngrijesc un copil abandonat sau pus în pericol de părinții lui naturali etc.

Rl: Cine este, de fapt, afectat, dacă modificarea Constituției va fi votată, prin referendum? Și ce se întâmplă cu familiile monoparentale ori familiile extinse?

Prin modificarea Constituției ,nu se va aduce nimic nou: se va consacra ceea ce Codul nostru civil spune deja și anume că în România nu au fost și nu sunt validate căsătoriile între persoane de același sex. Dar, în plus, se va da o certitudine că acest lucru nici nu se va întâmpla în viitor. Însă, alta este problema. Această modificare nu se dorește a fi făcută în mod clar, cu privire la căsătorie. Ci s-a optat pentru modificarea textului care se referă la familie, reieșind în mod clar că aceasta trebuie să fie alcătuită exclusiv dintr-un bărbat și o femeie căsătoriți. Astfel, dacă ar fi să interpretez strict, aș spune că nu mai pot exista alte tipuri de familii, or sunt cel puțin 14 acte normative care stabilesc diverse tipuri de familii în țara noastră. Cred că toate aceste reglementări sunt în pericol. Dar accept și că eu mă pot înșela.

Rl: Care credeți că este miza modificării Constituției?

Scopul e vizibil: cei care au inițiat acest proiect, ca și cei trei milioane care au semnat, își doresc dispariția homosexualilor. Pe vremea lui Ceaușescu homosexualii erau închiși. De fapt, homosexualitatea a fost considerată o infracțiune până în anul 2000, când s-a acceptat o evoluție în materia drepturilor omului. Dar acum ne ducem, încetul cu încetul, într-o direcție care nu are vreo legătură cu aceste drepturi. Astfel, văd că inițiativa aceasta face parte dintr-un lanț de acțiuni prin care se vrea o limitare a libertății individuale: se dorește interzicerea metodelor contraceptive, limitarea sexului doar la actul procreării, limitarea divorțului, interzicerea avortului, obligarea părinților să aibă copii, interzicerea homosexualilor. De altfel, trebuie să remarc că întreaga campania de strângere a semnăturilor și orice dezbatere pe tema căsătoriei nu are vreo legătură reală cu familia, ci se limitează strict la două aspecte: interzicerea homosexualilor de a se căsători și de a adopta copii. Aici a intervenit Biserica. Or, amestecul autorităților bisericești în acest demers civic care are drept finalitate modificarea unui act politico-juridic este unul profund regretabil: societatea în care trăim este una secularizată, în care Biserica și Statul sunt separate. Ca urmare, așa cum nimeni nu poate fi persecutat pentru libertatea sa de conștiință, pentru religia sau forma de credință pe care o împărtășește, tot astfel aspectele religioase nu trebuie să aibă legătură cu modul de conducere a statului sau cu reglementările juridice.

Rl: Au fost discuții că inițiativa aceasta urmărește, de fapt, restrângerea drepturilor pentru persoanele LGBT. Cum vedeți dvs. situația?

Din păcate, comunitatea LGBT este deja stigmatizată în România. Iar asta îi face pe unii membri să iasă și mai mult în evidență, uneori chiar în mod obscen, ceea ce ar trebui evitat. Din fericire, comunitatea se bucură de tot mai multă simpatie din partea heterosexualilor care au înțeles că o anumită minoritate trebuie protejată de majoritatea tiranică. Față de aceste aspecte, ceea ce constat eu este că astăzi se amestecă într-un mod nepermis aspectele morale cu cele juridice, justificându-se intruziunea societății în viața privată a individului. Trăim un paradox: ne revoltăm când suntem interceptați de stat pe motiv că se intră în viața noastră privată, dar în același timp cerem statului să reglementeze pe cine să băgăm în pat.

Astfel, sunt de acord că anumite drepturi acordate prin lege pot fi imorale pentru unele comunități, mai ales cele religioase. Dar asta nu înseamnă că trebuie redus dreptul la morală, ci doar că trebuie întărită morala la nivelul comunităților respective. Cu alte cuvinte, morala nu se impune, ci se recomandă – asta ține de ABC-ul eticii. Astfel, de exemplu, acum legislația noastră permite avortul când sarcina nu a depășit 14 săptămâni, astfel că dacă anumite grupuri nu sunt de acord cu avortul, ele nu au decât să nu permită asocierea în acel grup al persoanelor care au avortat sau preoții nu au decât să le dea canon păcătoaselor – dar asta nu înseamnă să se interzică avortul prin lege, adică să se dea o regulă pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele din afara acelui grup. La fel, dacă la un moment dat legislația noastră va permite căsătoria între două persoane de același sex, acest lucru va putea fi combătut moral prin interzicerea oficierii cununiei religoase a homosexualilor sau interzicerea lor de a face parte din biserică, dar nu înseamnă ponegrirea lor ori limitarea drepturilor lor când sunt în afara acelei comunități.

Rl: Din punct de vedere legal, dacă un grup încearcă să restrângă drepturile unui alt grup, nu ar trebui ca statul – care urmărește binele tuturor cetățenilor săi – să nu permită acest lucru? 

Statul nu este o entitate abstractă, ci e conglomeratul de oameni și instituții care acționează spre binele oamenilor. Numai că binele unora nu este al tuturor. De aceea avem instituții care stabilesc când un drept se încalcă – justiția instanțelor ordinare; de aceea avem instituții care permit sau nu modificarea Constituției – Curtea Constituțională, Parlamentul și societatea largă. În cazul inițiativei cu privire la căsătorie, CCR a decis deja că modificarea poate fi făcută, Parlamentul aproape că a dat undă verde, iar populația României va decide la referendum. Numai că, dacă acum se consideră de cuviință să se decidă dacă cel care se bagă în patul cuiva să fie de alt sex și să aibă același model de verighetă, mă gândesc că e posibil ca la un moment dat să se decidă ce culoare să aibă părul sau ochii partenerului, ce înălțime sau ce greutate. Evident, invocându-ne la familia „tradițională” e posibil ca la un moment dat să se interzică căsătoria dintre românii albi și cei de altă culoare…E absurd!

Rl: CEDO a stabilit că toate statele europene ar trebui să acorde o formă de protecție si cuplurilor formate din persoane de același sex. Cum și/sau când ar trebui să facă și România acest lucru? Care ar fi cadrul în care s-ar produce această schimbare?

Unele state au permis cuplurilor de același sex să se căsătorească – și nu am nicio temere că se va sfârși lumea din această cauză. Altele permit parteneriate civile, care este un fel de contract, chiar de logodnă, cu efecte asupra drepturilor. Alte state permit și căsătoria, și parteneriatul civil. Nu există un standard internațional impus, ci atât CEDO, cât și UE lasă la latitudinea fiecărei țări de a decide ce cred ele că este mai bine. Dar, după cum am spus, ceea ce doresc românii este dispariția homosexualității și, spre dezamăgirea celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției, acest lucru nu se va întâmpla.

România a ratificat Conventia de la Istanbul

.

Luni, 29 februarie 2016, Senatul României a aprobat Legea de ratificare a Convenţiei de la Istanbul. Aceasta fusese semnată de România în iunie 2014. Deputatul Ana Birchall este reprezentant al Legislativului român la Consiliul Europei pentru problematica eliminării violenței împotriva femeilor.

Ce este? „Convenţia de la Istanbul” este numele pe care îl are Convenţia privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice care a fost adoptată în 2011 de Consiliul Europei, organizaţie care protejează drepturile omului, democraţia şi statul de drept, şi care reuneşte 47 de state membre, printre care şi România începând cu anul 1994. Este tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului.

Ce îşi propune? Protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, încriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice; contribuția la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor; protejarea și sprijinirea tuturor victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestic.

Pe cine priveşte? Sub incidenţa convenţiei intră femei şi fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de migrant sau orientare sexuală. Statele sunt totodată încurajate să aplice convenţia şi altor victime ale violenţei domestice, precum bărbaţi, copii şi bătrâni.

Ce obligaţii revin statelor? Convenţia le cere statelor părți să încrimineze ori să sancționeze în alt fel următoarele fapte: violenţa domestică (fizică, sexuală, psihică ori economică); urmărirea; violenţa sexuală, inclusiv violul; hărţuirea sexuală; căsătoria forţată; mutilarea genitală a femeilor; avortul şi sterilizarea forţată. Făptuitorul va primi o pedeapsă mai severă dacă victima este soţia, partenerul de viaţă sau un membru de familie

Convenţia este o chemare adresată societăţii, în special bărbaţilor şi tinerilor, să-şi modifice atitudinea. În esenţă, convenţia constituie o nouă chemare la egalitate între femei și bărbați, întrucât violenţa împotriva femeilor este adânc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în cadrul societăţii şi este perpetuată de o cultură a intoleranţei şi a negării.

Ce aduce nou? Convenţia recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Ea este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului: genul este rolul pe care societatea îl acordă bărbaților și femeilor, cât și comportamentul, activitățile și atributele considerate drept potrivite pentru femei și pentru bărbați. De asemenea, se introduc o serie de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Neincriminate până acum, acestea vor trebui introduse ca infracţiuni în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei. Printre măsurile de prptecţie sunt prevăzute înfiinţarea de servicii specializate care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică şi juridică victimelor şi copiilor lor, precum şi înfiinţarea de adăposturi suficiente pentru aceste victime.

Ce alte instrumente internaţionale în domeniu mai sunt? La nivel european – Recomandarea Rec(2002)5 privind protecţia femeilor împotriva violenţei, Recomandarea Rec(2007)17 privind standardele şi mecanismele de asigurare a egalităţii de gen, Recomandarea Rec(2010)10 privind rolul femeilor şi al bărbaţilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor şi în construirea păcii; la nivel mondial – Convenţia Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (“CEDAW”, 1979) şi Protocolul său Opţional (1999), Recomandarea Generală Nr. 19 a Comitetului CEDAW privind violenţa împotriva femeilor, Recomandarea Generală 195 a CEDAW.

Cum se va monitoriza respectarea Convenţiei? Prin intermediul GREVIO – Grupul de experţi privind violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică.

Cum vom implementa în România? Implementarea acestei Convenţii este următorul pas. La CSM, deja organizăm din toamna anului trecut înâlniri regulate cu ONG-urile cu preocupări în domeniu (Reţeaua  „Rupem tăcerea despre violența sexuală”, „Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor”) şi instituţiile responsabile – CSM, MJ, PICCJ, MMuncii, IGPR. Urmează să de implicăm în redactarea unui Plan de acţiune cu măsuri concrete pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi practicilor naţionale.

Despre casatoria si adoptia pentru homosexuali

În aceste zile se poartă în spaţiul public o discuţie interesantă despre faptul că interdicţia homosexualilor de a se căsători în acest sens ar trebui să figureze în Constituţia României. În 48 ore, o postarea în legătură cu acest subiect pe care am făcut-o pe contul meu de Facebook a strâns nu mai puţin de 1033 de Like-uri, 81 de distribuiri şi 111 de comentarii. În urma dezbaterilor purtate cu cititorii, am dedus că sunt câteva chestiuni care trebuie lămurite:

1. Cine se poate căsători în România?

Art. 48 din Constituţia României menţionează căsătoria fără a preciza sexul soţilor.  În art. 259 din Codul civil se prevede că doar bărbatul şi femeia se pot căsători. Aşadar, potrivit legislaţiei actuale din România, două persoane de acelaşi sex nu se pot căsători. Chiar dacă este legal încheiată căsătoria în alt stat între persoane de acelaşi sex, dacă respectivii vin în România căsătoria lor nu poate fi recunoscută.

2. De ce se doreşte schimbarea Constituţiei României?

Actualmente nu există vreo bază legală pentru a fi încuviinţată căsătoria între doi homosexuali. Dar aceasta se datorează unei legi care ar putea fi schimbată de Parlament, după o anumită procedură. Probabil pentru a avea garanţia că aşa ceva nu s-ar întâmpla într-un mod facil, iniţiatorii procesului de strângere a semnăturilor de la populaţie îşi doresc modificarea Constituţiei care să prevadă în mod expres că numai un bărbat şi o femeie se pot căsători în ţara noastră. Mai sunt Constituţii în Europa care au o asemenea reglementare.

3. Cum se poate modifica Constituţia României?

Art. 150 din Constituţie prevede că cel putin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot pot iniţia revizuirea Constituţiei şi că ei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie inregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dar strângerea acestor semnături nu este suficientă. Mai departe, propunerea de modificare trebuie votată de două treimi din fiecare Cameră a Parlamentului, iar apoi legea de revizuire trebuie aprobată prin referendum de populaţia ţării. Aceasta va lua ani.

4. Este dreptul homosexualilor de a se căsători un drept al omului?

Pentru România drepturile omului sunt cele consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în interpretarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, şi cele consacrate de Constituţia României. Niciunul dintre aceste surse nu prevede dreptul de a se căsători al persoanelor de acelaşi sex. Mai mult, prin hotărârea Hamalainen versus Finlanda din 2008 din CtEDO a stabilit că, din perspectiva drepturilor omului, statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele din acelaşi sex. La fel, în cauza  Schalk şi Kopf versus Austria CtEDO a reamintit în 2010 că statele rămân libere să restricţioneze căsătoria doar la persoanele de sex opus.

Din cele 47 state membre ale Consiliului Europei, într-un număr de 12 state legislaţia permite căsătoria între persoane de acelaşi sex (Olanda din 2001, Belgia 2003, Spania 2005, Suedia 2009, Norvegia 2009, Portugalia 2010, Islanda 2010, Danemarca 2012, Franţa 2013, UK 2013, Luxembourg 2015, Irlanda 2015; Finlanda va fi în aceeaşi situaţie 2017).

Anul trecut în cauza Obergefell ş.a versus Hodges, Curtea Supremă din SUA a decis că prin Constituţia americană se garantează dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători în condiţii similare cu persoanele de sex opus şi că statele americane nu pot rezerva dreptul de căsătorie doar pentru cuplurile de heterosexuali.

5. Concubinaj (uniune consensuală) sau parteneriat civil (parteneriat înregistrat legal)?

Concubinajul este o convieţuire a două persoane, dar legea noastră nu reglementează acest lucru, adică nu stabileşte drepturi şi obligaţii pentru parteneri (cu privire la logodnă, fidelitate, nume, sprijin reciproc, proprietate). Statisticile din România arată că jumătate din cupluri sunt alcătuite din membri care locuiesc împreună dar nu sunt căsătoriţi. Un singur aspect trebuie precizat: potrivit Codului Civil, copilul născut dintr-o relaţie de concubinaj are aceleaşi drepturi ca unul din căsătorie.

În alte state sunt însă reglementate parteneriatele civile. E libertatea statelor de a decide asupra reglementării lor – chiar există un proiect de Directivă a CE în acest sens. Iar în unele din aceste state sunt permise parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex (21 state din Uniunea Europeană). În această idee, prin decizia Oliari ş.a. versus Italia din 2015, CtEDO a recunoscut că în ultimul timp ordinea de drept şi societatea a evoluat şi a stabilit că persoanele de acelaşi sex care coabitează au, în realitate, o viaţă de familie.  Or, membrii unui  cuplu, indiferent de orientarea lor sexuală, au dreptul la susţinere materială reciprocă, dreptul la moştenire şi obligaţii comune. Anterior, în cauza Vallianatos ş.a versus Grecia din 2013 Curtea a decis că dacă se recunoaşte uniunea civilă pentru persoanele de sex diferit, cele de acelaşi sex nu pot fi discriminate.

6. Există un drept de a fi homosexual?

Preferinţele sexuale ţin de viaţa intimă, privată a omului. Ele ţin de individ şi nu au nevoie de acceptul din partea semenilor sau a statului (până în anul 2000 actele homosexuale comise erau incriminate drept infracţiune la noi). Deci este un drept al omului, consacrat ca atare de legislaţia naţională şi internaţională.

Potrivit Recomandării (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei nu se pot strânge date statistice cu privire la preferinţele sexuale ale oamenilor; trebuie să se permită schimbarea de sex şi de nume; iar dacă legislaţia recunoaşte parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice şi persoanelor de acelaşi sex.

În cauza Salgueiro da Silva Mouta versus Portugalia CtEDO a decis că obligarea unui părinte homosexual care a divorţat de a-şi ascunde orientarea sexuală faţă de fiica sa atunci când are program de vizitare îi încalcă dreptul la viaţă privată. Alte hotărâri ale CtEDO în materie de orientare sexuală şi nediscriminare sunt disponibile pe siteul Curţii ş ipe site-ul CoE. 

7. Au dreptul homosexualii să adopte copii?

Legea 273/2004 privind procedura adopţiei în România nu prevede ca şi condiţie de a fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare potrivit legislaţiei interne un homosexual al putea pretinde să adopte un copil. Desigur, trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii, extrem de multe şi complexe, pentru a se admite cererea.

Mai mult, în cauza E.B. versus Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie. Iar în cauza X ş.a. vs. Austria din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex.

Pct. 26 şi 27 din Recomandarea (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei prevede că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale.

Prin urmare legislaţia sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicţia unui homosexual de a adopta un copil.

8. Discriminarea

A împiedica un homosexual să se angajeze, să beneficieze de un serviciu public sau să adopte un copil pe motivul preferinţei sale sexuale este discriminare. Acest lucru este interzis – există adevărate manuale în acest sens, în România, în Europa sau la nivel mondial.  Drepturile LGBTI trebuie promovate şi protejate  – o spune Consiliul UE printr-un Ghid recent. Combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen este un obiectiv al Consiliului Europei – SOGI.

9. Homofobia

În Europa şi România sunt dese manifestările homofobe, adică atitudinile şi sentimentele negative născute din prejudecăţi faţă de homosexuali: ură, violenţă fizică sau verbală provocată de orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea sexuală.

În România există O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare care incriminează faptele discriminatorii pe temei de orientare sexuală: de exemplu angajarea in muncă, acceptarea la şcoală, discursul homofob. De aplicarea acestui act normativ se ocupă C.N.C.D.

Prin Rezoluţia de combatere a homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de educaţie sexuală şi că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusiv prin mijloace administrative, judiciare şi legislative. Mai mult, homofobia este la fel de gravă ca rasismul şi antisemitismul. Parlamentul consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria; salută faptul că majoritatea statelor membre oferă în prezent aceste opțiuni și invită și alte state membre să examineze posibilitatea de a proceda la fel.

    10. Concluzii

În România numai heterosexualii se pot căsători. Căsătorirea homosexualilor nu este un drept al omului. În 21 state din UE se permite uniunea civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa este în creştere a numărului de state.  Preferinţele sexuale ţin de viaţa privată şi intimă a persoanelor şi ele nu pot constitui temei pentru niciun fel de defavorizare.

Discriminare in justitie

Inspirat de o excelenta analiza a 6 decizii de neconstitutionalitate ce au inversat practic reforma Macovei, am sa fac si eu o expunere a chestiunilor discriminatorii asupra carora s-a pronuntat Consiliul National de Combatere a Discriminarii in legatura cu legile justitiei. Sunt 7 decizii de admitere, pana acum:

1. Hotararea nr. 185 din 22.07.2005 Este hotararea prin care s-a dat startul apelarii la CNCD de catre personalul ce lucreaza in sistemul judiciar. AMR Mures a sesizat institutia cu privire la sporul de 30-40% pe care il primeau procurorii anticoruptie, toti judecatorii de la ICCJ, toti procurorii de la PICCJ si judecatorii penalisti care solutionau cauzele de coruptie, respectiv procurorii DIICOT si judecatorii care instrumentau aceste cauze.

Desi scopul urmarit era unul legitim, respectiv asigurarea incoruptibilitatii magistratilor, CNCD  a considerat ca aceasta trebuie asigurata, in mod firesc, pentru toti magistratii si in orice dosar.

2. Hotararea nr. 15 din 23.01.2006 Prin Ordinul MJ 1291/C/2005, s-a aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din justitie. Printre beneficiari era inclus si personalul din instantele judecatoresti, din care pentru judecatori s-a prevazut conditia de a activa la Judecatorii si sa aiba o vechime cuprinsa intre 0 si 3 ani. Acestora le-a revenit cate 1700 RON.

CNCD s-a autosesizat in urma relatarilor din presa. Ulterior, 99 de judecatori, personal auxiliar si conex din judetele Mures si Olt au sesizat CNCD. Institutia a decis ca teoria managementului resurselor umane permite o stimulare a angajatilor in vederea obtinerii de performante, dar criteriul vechimii in functie nu este prevazut in nici unul din actele normative care stau la baza acordarii acestor stimulente. Mai mult, ordinul ministrului nu a prevazut si alte criterii de acordare a lor.

3, 4. Hotararea nr. 273 din 6.06.2006 si hotararea nr. 48 din 28.01.2007 In primul caz, judecatori si procurori de la nivelul Curtii de Apel Timisoara au sesizat faptul ca pentru ca magistratii sa obtina pensia de serviciu, se ia in calcul vechimea de 25 ani numai in aceste functii si, daca e cazul, perioada in care magistratii activasera ca avocati, excluzand insa perioadele in care ar fi profesat ca jurisconsulti sau consilieri juridici.

CNCD a amintit ca atunci cand se refera la pensia pentru limita de varsta (art. 86 din Legea nr. 304/2004), legea prevede ca constituie vechime in magistratura atat perioada in care un magistrat a activat ca avocat, cat si cea in care a profesat ca jurisconsult . De asemenea, din reglementarile celor doua profesii rezulta o comparabilitate intre cele ele. Ca urmare, nu exista o justificare a unui tratament diferentiat intre magistratii care obtin pensie pentru limita de varsta si cei care obtin pensia de serviciu, pentru vechime in activitate.

In a doua decizie, CNCD fusese sesizat de un judecator din Iasi si unul din Slatina cu privire la conditia impusa de lege in vederea promovarii la Tribunal: 5 ani vechime ca judecator, repectiv procuror, tinandu-se seama eventual si de vechimea ca avocat. Facand trimitere la acelasi art. 86 si amintind ca pot fi primiti direct in magistratura cu examen cei care au fost minim 5 ani avocati, consilieri juridici etc, CNCD a decis ca nu se justifica in mod rezonabil, rational excluderea vechimii in alte profesii comparabile cu cea de avocat, in speta cea de consilier juridic.

5. Hotararea din 6.07.2006 CNCD a fost sesizat de procurori din Bucuresti cu privire la eliminarea dreptului la sporul de vechime pentru magistrati, prin noua lege de salarizare.

CNCD a retinut ca scopul a fost  de acordare a unei remuneratii unice lunare, dar metoda de atingere a acestuia a creat pentru magistrati o situatie de inegalitate in comparatie cu personalul auxiliar de specialitate fata de care s-au pastrat dispozitiile cu privire la acordarea sporului de vechime.

6. Hotararea nr. 292 din 10.10.2006 CNCD a fost sesizat de un grefier de la Tribunalul Neamt, licentiat in stiinte juridice, cu privire la excluderea acestei categorii de grefieri, cu 5 ani vechime, de la posibilitatea de a sustine examenul pentru intrarea directa in magistratura. 

CNCD aminteste dispozitiile din legea nr 567/2004 potrivit carora se considera vechime de specialitate juridica activitatea desfasurata de un grefier cu studii superioare juridice si din Legea nr. 303/2004 si HG nr.1257/2005 care prevad ca constituie vechime in magistratura perioada in care magistratul a indeplinit functia de grefier cu studii superioare juridice. Decide ca este tratament diferentiat fata de celelalte categorii profesionale care se pot prezenta la concursul de intrare in magistratura.

7. Hotararea din 11.01.2007 Sotia unui procuror criminalist asesizat CNCD pentru distinctia care se face, la acordarea drepturilor banesti la pensionare, intre magistratii cu invaliditate dobandita in timpul serviciului si magistratii sanatosi. Procurorul suferise un atac cerebral in timpul programului de lucru, dupa care s-a pensionat pentru invaliditate.

Sesizarea s-a solutionat prin mediere. CNCD retine ca magistratii constituie o categorie profesionala diferita de alte categorii profesionale, cu un statut social distinct si a recomandat MJ initierea unui act normativ pentru acordarea pensiei de invaliditate determinata si de accidente sau boli obisnuite.